Romanulu, iunie 1864 (Anul 8)
1864-06-10
108 RUMANULU 10/22 lUNIlT. clame contractele cele noue. Dâmbovița cunosce acele contracte, scriăm că că suntu și multe, și prin urmare ne va erta se nu-i mai aducemu minte nici unulü, ci numai basea, teamelia ce au pusű contracteloru sociale, partea ceilalta. „Ideia de contractu, ș’acesta jurisconsulții cari voru voi vorn sei s’o demonstre, este cu rotulă esclusivă de ideia de guvernămentu, ceaa ce caracterisa contractulu, convențiunea de schimbu, seu c immulativă, cumurți că legiștii, este că în virtutea acestei convențiuni libertatea și binele omului crescu căndă prin instituțiunea unei autorități, séö guvernamentu, cumu îi mai țlică unii, și libertatea și binele, (le bien étre) scada, și este neapera să se scadă, căci asta cere imperios, prin esința iei instituțiunea autorității. Contractulă este prin esința lui unii schimbă; elă nu implică altă îndatorire pentru cei cari au contractat0 de cătă aceaa a schimbului și ea n’are tăria de cătă pe cătu ambele părți voră împlini d’uă potrivă cele contractate. „Contractulű sociale este actulă supremă prin care fiecare cetățiă nO îngagieză societății iubirea sea, inteligința sea, lucru lu sea, servițiele sale, producerea sea, în schimbul iubirii, inteliginței, lucrului și serviciiloru tutorii celoralalți. Astfelű contractulu sociale trebue se îmbrăcișeze universalitatea cetățianilor si și a intereselorxi loru. Decă unula singură ar fi lovită prin acelă contractu, dacă unu singură din interesele asupra cărora toți modularii societății suntű ehiămași a trata ar fi înlăturată, sau strivită, contractulu al unei ar fi, mai multu seu mai puținu speciale, ar fi contractulu uneia sau a douo partite, dară n’ar mai fi alu societății, n’ar mai fi sociale. „Contractulu sociale trebue se crescă pentru fiecare cetățianu binele și libertatea. — Deci se a strecura condițiuni de leu pentru unii, — decă oă parte din cetățieni ar fi, mai multă sau mai puțină, înecați de altă partită, atunci n’ar mai fi unu contractă ciuă fraudă, contra căreaa cei atinși aă dreptulu a protesta, li rendule loră, căndă voru pute. „Contractulu sociale trebue se fiu desbătutu în libertate, consimțită de fiăcare individă, votată de elă însuși. Decă desbaterea ar fi oprită, séu trunchiată, îmnedicată, scamdlatâ, decă semnătura ar fi dată pe hărtiă albă, sau prin cea mai mică presiune, și fără ca mai anteră se se fi citită fiecare articiu, se se fi esplicată și desbătută, pentru și contra, de către oricine, seu deca consimțimentulú ar fi fostă prejudecată și silită, ca jurămentală militară, (astfelű precumă se ’nțelege acestü juramentu în unde sere,) atunci contracturi sociale ar fi uă conspirațiune contra libertății ș’a bunuriloru omenilorű celora mai simpli, mai neluminați, celora mai slabi, uă despuiare sistematică, contra cărea a ei aă dreptulu a protesta oricăndă voră pute.eacă doua opiniuni osebite asupra contractelorü sociale, și este seittă că amendoue au fostă și sunt ă susținute de către omeni învețați și forte onorabili. Negreșită că adiverulü trebue se fiă cu una numai din aceste douo opiniuni, pentru că adeverulă este vnulă era nu cu done fețe; una clată din aceste opiniuni este greșită; înse, de la a avouă opiniune greșită, pănă la a două opiniune plătită, sau condusă da simțimente mîrșiave, este uă mare orbire; și d’aceia dlhemă din nou c’ar fi timpul, ca și noi Românii se înțelegeam acestă mântuiroaiă adeveră. Se necombatemă, se luptămă unii în contra altora cu celă mai mare focă, se ne spunemă unii altora că suntemă rătăciți, că perchemă țara, că ucidemă libertatea, adică sufletulă, se ne și omorîmă, — dacă suntă omeni cari credă că din ucidere póte nasce vieți — dară se ne omorîmă ca ómeni liberi, eră nu ca nisce lachei plătiți ca se omore pe alți Închei. AGRICULTURA. ij Prătitu !u porumbului. Timpul săpatului porumbului a sosită, și era—tu trece cu uă grăbire nespusă! Ce se faceiă ? De la începu tulii primăverii amu fostă contrariați de timpurile rele ce amu avută: ploi, frigă, ba și zăpadă pe căndă tsimp nu i se ascepta la densa. Cu tóte aceste, de și întărdială în semănatură porumbului, dară l’amă semănat». Inso c folosă? Răcela pământului l’a oprita i de a încolți, răcâia atmosferii l’a opritu de a cresce. Dară în sfîrșită timpulă s’ i încăldită, ploile dă venită ș’aăudată ogorale, și prinbuh a isbucnită din pământ și cu uă putere care l’a făcută se rescumpere totă timpulă cală l’a petrecută în rochia pământului și în înghiățurile primăverii. Porumbulă de timpuriu a crescută vedândă cu ochii, ș’a crescută cu atătu mai repede cu câtă ploile ce a’mă avută de astă primăvară ș’ pănă acumă în iurnă au fostă mai dese. Ferice de cei ce facă totă lucrulu la timpul ă seu! înse suntă mulți și de acei care preocupați cu semanatură porumbului, cu herulă celu multă, aă continuată acastă lucrare pănă la sfanții împărați, celă mai de pe urmă terminată semeruituluî, amănândă dintr’uă di într’alta prășituh porumbului. Și căndă nă voită se încapă a prăși, s’au pornită ploile, pământuile s’a udală și acă-i acumă cu porumburile mari, mai mari de cătu se sperau, căci suntă ajunși la sepelă, la prășila a doua, și ei n’aă primiții nici pe cea d’ămâiă, buruenele s-aă înăbușită și este târnă mare că nu-î vom pute prididi. Aceste suntă temerile ce amu jmluíü osserva într’uă mică călătoria de vr’mă cinci posto co făcui septemăna trecută în linia drâptă de la Bucuresci la cămpia Bărăganului. Vedusă porumbă săpată și nesăpată, porumbii ajunsă de săpată de aldoaile și ăncă neprășită din feiii, judecai dară iscusința cultivatorilor noștri de pe starea în care vedâmă porumburile foră. Acolo unde |iie grădâmă se țină dorcă pe bieții noștri țerani, de luamă mai bine sema zeiemü în capulu ogorului pe emulă cu femeia și copii sei preșindu de focă cu o tragere de inimă ce-ți areta de departe că lucrază în agorilă seu. La reversatură dioriloră și sora într’amurgă ăncă amă vedulă ómenii cu sapele în ogiîre;căci, cumu s’a întâmplată de a fostă caletoria mea, la dacă nu’amă mânecată și la venită amă umblată séra perecere. Lucru înse care m’a frapată mai multă a fostă că de la Bucuresci și pănă la Baraganu tóte porumburii o suntă somați anate în linie și în emburîcate cinci, șase bre într’unulu. De înlesnire, îmi dhému în sine, pentru introducerea macineloră de prășită și de separă porumbulă! Ceva încă și mai multă, pe ici pe colé, amă vedutu țerani preșindă porumbulă cu rarița. Au înțelesă dar țeranii nostri că cu rărită facă mai multă lucru și maieftinusi in 1r * timpulă celă mai scurtă de câtă cu sapa. Precum omulă, t e ajutată de vite, nu pote face cu hârlețurii de câtă câte-va prăjinî pe dicrű cu pluguri ară umu pogonă și mai bine, asimineeste și cu sapa porumbului. Omulă cu sapa nu poto prăși de câtă câte-va prăjini po di, éra cu rarița prășâsca și douo pogone, decă nu și chiară trei sou 4. Ce economie de timpu, ce grabă în lucrare! Dară aice este ceva și mai multă, este emanciparea omului de munca cea trudnică a pământului, este substituirea vitei în locală omului, este putința de a pute lucra omulă în puterea inteliginței sale cu capul în susü, cu fruntea redicată spre creatorul seu, era ungălbovită pe pământi și cu rânduela ce să face asemenită dobitocul lui. Omulă co rnretă porumbulă conduce numai vitele și instrumentulă și lucrul ă se face ca și căndă ară fi lucrată eh singura cu sapa și se face multă și cu iu^ela. Ce ară fi ore de muncitorul nostru căndă cultura ară veni se-i luminise mintea, se-i areto îndemânările prodigióse ale sciinței și mai alesă ale artei agricole. Daca țcranulă nostru are semenată porumbulă sau în linie, daca elă a simțită economia de timpii ași de cheltuela ce-o aduce întrebuințarea raretei, ca ară fi óre de producerea tórei nóstre cândă i s’aru spune că aceea co elă face nu este făcută dupe cumă se póte face încă și mai bine și cu mai multă folosă pentru producerea economică a porumbului seu? Sporirea în producerea terei s’arü îmmulți cu tóte puterea ce-i vine de la putința de a cultiva uă cantitate inducită, îndeciă mai mare decată a cultiva astă—di cândă este silită se să lucreze cu sapa și cu propa sa putere. Gamă că este posibilitate a se substitui caiulă în loculă omului în prășitură porumbului, acésta ne-o arată nu numai faptul răruirei porumbului, dară și macine!« care s’au aflată spre a se supstitui firiței și care permită a se face porumbului lucrarea ce lu ajută spre a cresce ș’a rodi. In adeveră, la ce servă prășituli porumbului? La nimicii altă decată la stărpirea buruenilor, celoru rele care Mă împiedică a cresce căndă este încă tîneră și mică, și la frământarea sedrțai pământului care se preface în țerănă; asta el sorbe aerul și căldura, rea dimnezei, și prin acea umorâlă se topască părțile hranitorie ale pământului și intră în porumbă prin mulțimea rădeenilor sale, care cu ale loru vârvuri, ca cu nișce guri, le primescă și se bagă în elu spre alănutri și altt cresce. Scopul acesta nu se póte ajunge de câtă cu sapa. Oamenii noștri au căutată ah ajunge și cu rarița, însea’aă isbutită; căci rarița redică brasde, și de brasdo n’are nevoie porumbulă în celă ântéia periodú ală crescere sae. Este unu altă instumentu care se numesco sapa de cală, fiindui că unii cală o trage și findu oft în faptă face lucrarea sapei, eră nu a bârleluluî sau ah r.sriței. Cine va da țoraniloră, cultiva tonlorii noștri, putința de a întrebuința s >pa de casă la prăsitulu d’ânteiă ah porumbului? Bacă acea-a ce este de făcută pentru a cultiva cu multă economia porumbulă, și care n’amu veștutu-o nicăirea de la Bucuresci pănă la Baraganu, cu tóte că amu trecută și pe lăngă Panteleimoriă, unde se dice oft ară fi aprinsă foculă sacru al sclinței. Sclvnța înseamu veijutu-o pe la alte moșii ale cătiroră semănături suntă mai frumóse și mai alesă mai curate de cătți ale Panteleîmonului, ale cărora porumburî formă găsită prăsite, căndă ale Panteleimonuluî seamu lăsată înecate în limnene, ale căroră porumburî se prăsaă cu rarița, căndă la ale Panteleimonului abia vedui câțiva omeni care sâmbătă începuse a prăși cu sapa în partea cea mai depărtată a olarului despre Cimica. Cultivatorul de la Panteeimonu prăsesc o cu sapa căndă țeranii de l Fundeni rări la porumburile loru , unde dară este sclința mai multă »plicuta ? La Panteleimonă ori la Fundeni? Și cu tate că la Panteleimon cheltuiesce Statulă sute de mii de lei pe ană pentru progresuri agriculture!, progresul este la Fundeni unde țara nu cheltuesce nici uă para. Dară progresul este și la grănescu unde grănele suntă pre cată de frumuse pre atătă și de curate, căndu ale Panteleimonului suntă murdare, suntă mestecate cu secară, și apoi nu credemu că este progresă agricolă acolo unde grăuiă este amestecată cu secară, unde prășitul se face cu sapa, unde arătura este plină de bulgări, încatu chiaru rarița n’ară puie se sape porumbulă. Are și rarița folosulă ie! în prășitul porumbului, înse nu la prășituli ântâiu, ci la cele de al douile, cândă este nevoia a se aduna țerâna la rădăcina porumbului pentru s să întări, a se face moșieróie la rădăcina lui pentru alu sili se scoță alte rădăcinî, se-și îmulțască gurele și se serba din păământă cât se va pute mai multă hrană spre a se face astăferă câtă se pare mai rodită. Brasdele ce redică rarița la redicina porumbului, voră fi cu atâtu mai folositóre cu cătă voră fi mai mari, mai nalte, adică cu cătă se voră acoperi în mai multe rădacinî. Insa pentru ca se puta umbla rarița și ca se puta aduce țerână mărunțică la rădăcina porumbului, se care ca o gorulă sa fie amăruițitu bine mai nainte de a fi semănată. Déca va fi cu bulgări de cei care se vadă pe ogórele Panteleimonului și asemnea cărora companionul: rncă de călătorie țlicoa că n’a vedută în totă cursul călătoriei nóstre, apoi nici rarița nu póte săpa porumbulă, n ici sapa de celă cu alâlu mai puțină nu pate prăși. Iarășitul porumbului cu macinele aceste, adecă cu sapa de cală și cu rarița, este una din lucrările cele mai importante cu care ară trebui se inzestrămă agricultura nostra. I. I. ÎN AMIGIEI ICA. Capitolida XV. (A vede Nr. de la 25 Mait) Vă suvenire a patriei depărtate. Sosirea femeiei și a copiilor mei îndulci superarea mea; soțiile erau bune. Alfred și Henri alergaseră în tote adunările și culeseseră pretutindeni brave și făgăduințe. Jenny și Suzanna reduseră pe tate ambele loră. Doua sute de dame, cele mai însemnate din prașiă, purtau la gâturi soră fotografia mea în medalion», alegerea era asigurată. Veselia prănduiul meu modestă vindecă cu desevârșire ratele mele. N’aveamu toți de cătuță inimă s’unu sufletă. Jenny a mea era mai animată de cătă la botezulăăntâiului seu copilu. Amă oservată totă-de una că femeiele sunt firesce ambițioise; unii bărbații june și frumosă, dară care nu este nimică, nu va avea nici uădată artea de a-i place multă timpu; unii bărbații betrâni va primi cea mai dulce a loră iubire dacă averea sdă gloria încunundtă perulă sau cea albă. Căndă amoruli sa unesce cu acesta ambițiune legitimă, femeia devine atunci, în tota frumusețea cuvântului, adeverata nóstră jumătate. Trăesci, cugeti, visezi cu altul: este adeverata fericire pe pământu; fericire are cumă necunoscută în Francia, unde moda opresc o femeielor, gusturile seriese, pasiunile generesc; fericire comună în StateleUnite, unde opiniunea publică invită pe femeie a lua uă otărire Suzana era și mai înfocată de cată mama mea; era săngele meu! ea nu vorbinde cătă de alegerea mea. Este »devotată că făcuse din Alfred unul din alegetorii mei cei mari; a se ocupa de mine, era a se ocupa de densulă. Sera fugă nouă demonstrațiune electorale. Toți pompierii, în mare uniformă, avândă fiecare uă torță în mână, defilară suptă ferestrele nostre, cu musica în capă. Tinerii din prașiă, îmbrăcați cu uniforme și cu costume variate, îi insocia cu lungi prăjini avândă în vârfe lanterne chinese. In mijlocul cortegiului, unu forte maro stindariă cu ună transparind luminată areta mulțimii uimite doue feluri de draci negri eșindă din flăcări cu pachete albe. Numele lui Green s’ah * lui Smith, scrise deasupra figureloru, dar unii înțele să omenescă acestei scene infernale, ce se aplauda în trecerea sa. Femeia și copilul ce scăpaseră că erau trași într’un cale să înhămată cu patru cai albi, și împodobită cu lanterne și inscripțiuni. Era unu marină triumfale, uă procesiune demnă de frumósele dile din Eleusis. Din tóte părțile isbucnea strigări, brave, și căte uă dată și unele murmure, îndată acoperite de ura! ,- posițiunea era învinsă și risipită de frumusele nóstre invențiuni. Era cu greu hi Little de a rivalisa cu minunile nóstre. Ce putea eh se preumble pe strade? Acționari ruinați? Nu se amăgescu unii poporii cu acestă spectaclu din tote chilile. La deco ore, Jenny ne citi Biblia. Ne opriserăm» la alți cinci-decelea capitală ale lui Daniel, adică la istoria regelui Balthazar, șamanii ies bunătórie care scriu pe părete sentința de mórie:nland, Theces, Phares. Fra pentru Martha vă framona ocasiune de a profetisa; ei se folosi de dânsa. Cu voia fără voiă, me compară cu Nabuchodonosor, și me condamnă a remâne cu asinii selbateci, ș’a mânca orba cămpuriloră, ca unu bou, dacă vreuă dată voiă uita că celă Prea înaltă are uă putere suverană asupra omenilor, și că pune pe tronui pe cine voiesce. Secțiunea mi se părea camă tare pentru unii vistoriă inspector«ală stradelor, dară pare că nu este trebuință de a fi rege pentru a ave trufia și insolința lui Nabuchodonosor. Cine scie dacă micii funcționari din Asiria nu erau mai impertinanți de cătă mărețiuh soră suverană? Ilîseî de Sibila; er,unii mișcară inso d’acesta candidatură, și prea multă mișcată pentru a pute dormi. Așa, îndată ce me urcai în camera mea, umplui vă pipă cu ună minunată tutună din Virginia, și ședândă lingă ferastră mo încercai se liniscescu simțirile mele turburate. Strada era descria: luna, luminându cu palida la lumină casele mato și închise, adauga pe lîngă misteriă și linistea nopții; tóte dormiau în depărtare; tóte tăceau. Singurulă scomptă care turbura acesta tăcere universale sau mai bine care nu făcea se se simță mai multă, eratic—taculă unui cucu pusă lângă patură mea. Legănată d’ucest căntecu monotonă, amorțită de fumulu tutunului, lăsamă s’a Iorge visele mele, căndă de uă dală orologiulă se însufleți. Uă scăriătură de scripeți, unu gemetă de rate și de córde anunță că ora avea se sune. Me sculai se admiră acestă capă d’operă de orfogerie germanică. Cândă m’apropiai, unu cocoșiă de lemnă zugrăvită, pusă deasupra cucului, bătu din aripe și scóse trei strigăte ascuțite. Lupta cocoșiă se deschise rapedouă ușiă, și-mi aretă Parisul, Sena și Hotel de Ville în 1830. La Fayette, cu perucă blondă, cu haină albastră, cu pantalonuri albă, îmbrăcișa de uă dată ună fantasmă, unii gendarmă ș’una drapelă tricoloră pe care sa citia cu litere il’aure: libertate, ordine publică. Do ună-spre-deco ori orologiulă bătu, și do unu spre jeco ori bravulu La Fayette dote din capă și mișca drapelulă seu, apoi ușa se închise, cocoșulăgală mișcă aripele sale, strigă mai ascuțită de cală pînâ atunci, și visiunea dispăru. Acesta suvenire perdută, acâstă devisă de multă timpu uitată, deșteptară visele d’aură, ale juneței mele. Cumă bătea anima nóstra la 1830 ! Sermații inoranți, nu sciand atunci că libertatea, ca tóte amantele, ruinază și trădară p’acei cari o iubescă. Libertate, ordine publică, cuvinte teribile. Mane, Theces, Phares ale timpurilor moderne! Bacă enigma ce, la fie care cincisprezece ani, sfincele revoluțiunilor, propune Franciei, totă deuna gata se devore pe Oedip care ru ghicesce. Libertate, ordine publică, s’ar fice c 1 suntă doui inimici nemuritori, caii, pe rîndu învingetori șî învinși, suntă neîncetată în luptă, în care noi suntemă in jocă, într’uă di libertatea triumfă, cerulă restină de bucurie și de speranță, dară