Romanulu, septembrie 1866 (Anul 10)
1866-09-19
Domnulu Grigorie Serrurie, fiindfi membru al Comunii Bucuresci și final ü din ajutorele Primăriului, și ne mai arendu timpii spre a purta și sarcina administrațiunii Românului, a rugații, împreună cu toți amicii sei, pe I. C. Ciocârlanu a priimi acesta din urmă sarcină. După atâția ani de felurite lupte și dureri, c)iariulii Românuiți ajunsese a se identifica, putemidice, cu V. Serrurie, astafelu In cătți Redacțiunea nu póte amintia acesta despărțire fără durere și făr’a esprime în publică amicului seu și agerului luptătoriu, I. Gr. Serrurie, recunoștință și iubire. SEHVITIA TELEGRAFICUL 1,1 HOMASULUI • Constantinopole, 80 Sept. Mithad, guvernatorele Bulgariei, s’a destituit a ți s’a înlocuită de Medjid- Efendi.— S'a uäacutü unü Principe Imperiale. — Sa?fet-Pașia a sosiții din Paris. • Bucuresci 29 Răpciune Corespondința rusescă publică unui articlu a cărui insemnetate, pentru gestiunea privitelui, este fórte mare și de natură a îngriji spiritele, miariulu rus se declară mai intim că „nouriî se grămădescu spre resuritu ; semnele precursorie ale furtunei devină din ce în ce mai învederate, și vocea publică a Europei anunță că un curiode pate cestiunea orientale se va rădica înaintea nóstru cu tóte consecințele sale teribili.“ După ce pune apoi în indouință desînteresarea puterilor apusiane în cestiunea printelui, după ce însinuțesce că ele arătinde a lua locuiți Turciei și a deveni prin anexări parțiali, stăpâne, mai civilisate pute iiforme, dară stăpâne ale poporațiunilor creștine, cu scopu d’a le face se servescá la interesele lorii, corespondința rusescu declară că numai Rusia nu țintesce la asemeni resultate, că ea nu voiesce nici uă mărire de teritoriu. Ea iubesce poporațiunile creștine pentru că suntö de aceeași religiune cu dinsa, și doresce a le vede libere. Misiunea sea este d’a veghia ca în dependința acelor poporațiuni se ftă reali și se nu servescă numai de instrumente ale ambițiunii unei puteri. Ea este gata a ajuta aspirările lerii legitime din tóte puterile sale , și ele vor găsi tote de una in Russia unu rarmă tare și sinceră. E că unu limbagiO demni d'uă putere ce nare supte jugulu seu nici uă națiune cucerită. Credemu cu tote aceste de datoriă, în facia impreguririlorű ce se desfișiară in priinte, 3 semnala și guvernului și națiunii gravele declarations ale orgoliului rusescă. Ele ne aducu in adeverii, aminte de limbagiule istorielor, muscălesci in ajunulu resbelului din Crimei». Și alunei Russia era gata a ajuta aspirările legitime ale poporațiuniloru creștine din Turcia, a le da unu rasimă tare și, sinceră. Și prima dovadă ce crede despre acesta, fu invasiunea in Romania, pe care o lua dreptu emaneta. Guvernulű romănescă de atunci nu făcu nimicii spre a areta că nu se cutro-1 peace, nu se ucide unii poporu, Iară ca celu pucine uă strigare de protestare s’anunțe violarea, ș’uriu șiroiO de sânge s’arete calea pe unde au trecuțu violatorii, tiă atătil tatu a fi aretatu pompiărîî in 1848. Ceea ce s’a întimplatu, in 1853, nu póte, nu trebue se se mai întimple cu România, fără ca prin acesta noi înșine, guverne și națiune, se decretâmO peirea vostra. De aceea are tâmpnourulß ce ne anunță Corespondinția rusescă și strigămu Caveant Consoles! Cine e acolo ? Trebue se mărturimă insă c’acésta strigire nu suntem noi cei d’ăntîiă a o arunca. Vă putere mare europianâ, mai puțină și mai indirepte interesata de câte noi în cestiune, a dato, înainte de noi, țipelul d’alarmă. pianele austriace au semnalată periclulö, și guvernului Austriei se preocupă serios’ de atitudinea ce are se ția facă cu complicările pnuntelui. in mic* locuri dificultățiloru ca i-au lăsată res bolulă trecută, guvernulă Austriacă găsesce încă simpulu d’a cugeta lauă reorganizare a privitelui ce ar scăpa Europa de grave îngrijiri și „ar deschide Austriei perspectiva asiguratóiia „d’a pute însoci cu simpatiele sale „mersulö lucrurilor d in peninsula iliyrica (Țerele Turciei).“ Unu (siarie ministeriale din Wiena. Debut, făcind siarecari indiscrețiuni asupra acestora preocupări ale cabinetului austriacă, anunță și basile reorganisării ce ar fi bine vestită de acestu cabinetu. Acele basi arăti intrunirea, într’un mare Confederațiune, „îndestulă de independinte,“ a provincieloru peninsulei ilirice, adică Tesalia, Epiculd, Bosnia, Bulgaria chiaru, și garantarea teritoriului acestei Confederațiuni faciă cu tote puterile mari. Ideia acestui proiectă, țrice ună d'~ altă francese, nu este póte pre chimericâ, și Austria ar găsi, niuă asemene combinare, ună avantagie necontestabile, una puntü de rad'mă spre a resisti pretențiunilor Rusiei și pericoelor și panslavismului muscălesen. Dacă cestiunea interesezi atâta pană putere mare ca Austria, dacă umbra panslavismului este uă amenințare, unu periclu pentru dînsa chiarö, ce trebue se fiă pentru noi și câtă trebue se ne ingrijesc, ori de câte ori apare pe orizonte ? Lâsămu ca omenii noștri de Stată, și de la guvernă și de la Ordinea, se cugete asupra acestui punctă cu maturitate și cu consciința respunderii ce au și, opiniunile nostre limba deja cunoscute, ne oprimă aci. Nuvelele din Germania 110 anunță abdicarea ducelui de Saxa-Meiningen in favorea titului său. Se scie că acestă abdicare este uă necesitate impusă de noua situațiune a Germaniei, și de rolul ce resbelulă din urmă o dată Prusiei. Noul duce, care este ginere ala principelui Albert de Prussia, este mai in posițiune d’a concilia cerințele nouei stări de lucruri. Insurecțiunea din Palermo s’a terminații. Astăzii nu mai este ’o dorință că ea a fostă ast cercare a partitei clericale, care perde, prin secularisarea aaoriloru conventuali, mid’tóeele d’a plăti brigandagiul și conspirurile contra libertății și unității italiane. Locuitorii din Palermo aă primită pe soldați italiani ca pe nesce libertaori. Bandele s’au risipită pretutindine, cu concursul gardei naționale, care a alertată cu grăbire, pentru restabilirea Imison. Instrucțiunea judecâtorescă s’a începută, și suntemă și cum că ea va descoperi tóte urnirile acestei intrige a reacțiunii și a contra-revoluțiunii. Unulű din publiciștii Români de peste Carpați ne-a făcută ouerea a ne tratație unu studiu asupra mișcării partiteiară în țerele supuse Austriei. Re vyilWWIIIWWilIWHWIHWIIBMIIIMiliI grefemă cf impregrurărî noalizăbile de voiuiția nóstrá ne a făcută a intăriilia pină acumă publicarea acelui studiu. Incependu-o dar in No. de astă ijii, ne facemă datoria a atrage atențiunea cititorilor asupra lui și a mutării onorabilelui și invețatului publicistă de preferința ce dăm.bariului nostru. ------— — EPISTOLE PUBLICE cătră D. DUMITRU GHICA. ANTÎIA EPISTOLĂ. Domnule meu! Ai disn, erî, în presunța a trei onorabili bărbați «că Jianieie Sculliielln și l•llilllițele sunt subvenționate de mine.« Un domn politicii, unii bărbații onorabile și gentlemant), ca dumneta, căndii aruncă asemene grave acusări simple că este datorii se se explice lămurită. Asceptă in publică, și o ceră de la lealitatea dumitale, acesta esplicare. Ală domniei-tale supusă, 16—28 Sept. 1866... A. Honetti. Respunsură dlui Dumitru Ghica. DOMNULUI V. A. ROSETTE Romaulu meu! Iu adeveru am tfisii că susțineți tjiariile Semineta și Ghimpele. Acésta am spus'o, după obiceiulu meu, uu către străini, ei către unu amicii alți d-vostră, cu intensiune ca lucrulö se vi ce raportese. Vf.dat aȘÎ cu să vie plăcere că am dobînditu prin acesta declarațiunea d-vóstre că declinațî solidaritatea cu neoțicoatele Șlarie. Totu insă eramuü iu dreptu a crede că dacă Iu adevăru împărtășiți bunii opiniune care în mai multe ocasii ați bine-voite a’mi areta că aveți despre mine, neputftDdű eu iusului respunde la unu tiru de atacuri sistematice ce fitia Ghimpele 'mi a adresatu, eramîî țjiciî in dreptă a crede că d voștrii care v’ați dati misiunea de a nu lăsa opinia publică in rătăcire și care sunteți amîculu politicii alți dd. Redactori ai acelora foi, trebuia prin Șîa rulű d-v. RomănuM se relevați acele atacuri. Acesta erarnu in drepții a o spera, nu pentru că persona mea era in cestiune, căci in virsta fu care am ajunsă reputațiunea mea in bine sau în rău este deja stabilită, ci pentru ca omenii probi se nu se dezguste a și servi cu devotament« Iara căndu ar vedea că serviciele lorii sântă resplătite la noi cu batjocuri și defăimări. Cătu insă pentru cestiunea de subvenționare, arătă stomănulu cătii și Ordinea trebue se scie că Șiariele cele mai onorabile la noî nu potă subsist« tot« din nenorocire mimai prin abonații loru; totuși la desfiderea ce’mî dați a demonstra cine susține pe cutare sau cutare jurnalu, vă declaru că nu am avută de cătți convicțiuni morale, iară nici un dată nu am fi putută avea pretențiunea de a produce despre acesta c hi ani probe materiali. Aici decetre supusă, 17 Septemvrie 1866. Dimitrie Ghica. EPISTOLE PUBLICE cătră D. DUMITRU GHICA. A DOUA EPISTOLĂ. Aiclisfică „Iiarieie Scntinella și Ghimpele suntu subvenționate de mine.11 Căndu unu bărbați, ca domnia-sa ajunge a dobendită convingere, arătă de durerósS pentru dênsulu și potă filce nenorocită pentru țara sea, ca ceea ce ai dobeodită în privința mea și a doué <^iarie din Bucurescî, cari ani întregi au combătutu cu felurite sacrificie imoralitatea și despotismul, crede c’acea credință a sea ele trebuia s’o comunice nu unui amică ală meu ci s’o arate in fagia națiunii. Interesulu publică cere împeriosă ca cestiune d’uă asemene gravitate se se desbată și se se lamuresca in fagia națiunii. Conformă acestei credințe ce este, ce trebue se fii șa dumitale, te-am rugatu a spune în publică cea a ce ai țesii în particularii', și publiculu are acumă suplă ochii sei respunsură dumitale. Respiinsă-ai, domnule, cu totă acorați», cu tota chiaritatea și precisiunea ce torteramă indreptă s’asceptame de la mă bărbații politică ca domniata și fată d’nădală de la unu omă care, în privința onorii publice și private, trebue se aibă cele mai înaltă, celă mai delicată simptimantă, trebue se mergă, mai cu semă la noi, pînă la susceptibilitatea cea mai mare, cea mai exagerată cinară ? Epistola dumitale este suplă ochii publicului și fiăcare va judeca și va oțărî intre dumniata și noi, între acusatore și acusați. Speră insă, domnulu meu, că vei recunosce că am și datoria și dreptulü se 'ntimpină gravele dumitale acusărî, și <ă, ori care va fi în viitoriă resultatulă acestei dureróse acusărî și ’nlimpinări, ropunderea, in bine scârn reă a dumitale osie și va fi. Sprii a pute face desfiderea câtă se póte mai lămurită, și iotă d’uă dată ca deferințâ pentru dumniata, voi urma-o pe terămură ce fai alesă, adică in șiruiu epistolei domniei sale. Începi epistola dumilale cu următoriele cuvinte: „In adevĕrü, am țlisu că suspinez diariele Sentinella și Ghingiele.“ N’a fostă vorba, domnulă meu, de susținere ci de subvenționare. Acesta a tantroi din nou domnia ta la sfirșitulu epistolei. Pentru ce dată, la ’nceputu consfunței susținerea morale, care nici degrada, nici desonoreză pe nimine și care nu face obiectulă desbaterii ,refugiu, cu subvensionarea materiale, care iste uă degradare și uă desonore și pentru indivizi și pentru națiunea ce o va suferi, și care este obiectulă principale ală disensiunii? pentru ce înlături cestiunea generale pentru c ea particulariă și individuală, cestiunea moralitâții publice pentru cestiunii de dreptate sau nedreptate personale? Gumă unu bărbată ca domnia sa, mai póte ține la opiniunea bună sco rea, că ar avè de persona sea, nisce foie ce sunt subvenționate pentru a lăuda sec defaima, și cari încă sunt subvenționate bună individă? Gumă în sfârșitu marții la opiniunea, bună sco rea, ce ar avé pentru domnia ta, mă omnă ce scii fórte bine, cumă scie tóta lumea, că n’are uă singură lescară, una singură măcară venită, și care cu tóte aceste, ai convingerea morale, că are acumă atâția bani in câtă subvenționezi elă dusa-și, din avera mea, clone Hurie? In cele două părți ale epistolei dumitale tratezi cestiunea cu totulu personale și care este: „faia Ghimpele, ți-a adresată mă șiră de atacuri personali, și ^iarule Romănuță n’a relevată acele atacuri.“ Constatăndă din noă că tóte aceste cestiuni suntă cu loiulă afară din cea mare, subvenționarea isiamelor, Sentinella și Ghimpele, de cătră mine,“ te ’ntrebu în trecutu, pe insu ți dumniata, pentru ce, căndu de chiari insu ți că numai Ghimpele te a atacato, amesteci și pe Sentinella, care recunosci că nu tă-a atacată? Te ’ntrebă, pe ănsu ți dumniata, cumu, dacă fisele sole sunt libere, adică nesubvenționate de mine, așîu fi pututQ ee se le dieteza pe cine se laude seu se defaime, pe cine se susțiiă seu se combată? acésta cerere fiindu peste patin ă a o face de cătu pentru foie ce nu sunte libere, respunderea neputendu-o ave eö de cătu pentru foie ce sunte subvenționate, prin însa și imputarea ce-mi faci, afirmi din noă subvenționarea de cătră mine a ți selera țliarie. De n’ai fi cugetate asta, apoi mi ai fi date și mie drepte a mĕ plânge „c’ai roste opiniunea publică în rălucire mi de văudă atacurile ce mînă făcută, tone întregi, și pe tóia ții1».), dbariele trompeta Refoma și Legalitatea. Dumniata, ești ca și mine, în capulă unui.furie ș’ai tăcută. Acésta tăcere dovedesce, dupe dumniata, că, pr’ecum,1 cu sunte solidarie de atacurile ce ți se vor fi făcută de cătră Sentinella și Ghimpele, totu astfelu ești și dumniata solidarie de cele făcute nouă de cătră trompeta, Reforma și Legalitatea. Nimine nu [ are cere nimeö de la lumine, (Ară reciprocitate, »ce, cumă d!ce Evangelia : „ale taie dintr’ale tale.“ le 'ntrebe in sfărșitO, pe Rusu-ți dumniata, cume Romănulă ar fi putută se incepa cu foia mnoristica Ghimpele, uă luptă seriosă, drepta și sistematică ca se le apere pe dumniata, de atacurile nedrepte și sistematică, ce ți-a facutö glumeța fóie? Căndu și pentru cine anume Romănilă a combătută cu foiele glumețe? Și apoi, pentru ce ceri de la Romănulă cea a ce ți’ai cerută de is diarulű dumitale Ordinea? Pe ce drepte, pe ce privilegiu ceri ca Romănu să se secu spada și se combată, chiar contra fotelor, glumețe, pentru a te apuca pe domnia ta, făr’a fi cerute mai ăutei, de la Ordinea, d» supte a domniei [UNK]laie direpțiune, a te apăra și prin acéști a apăra , pe ómenii probi atacați“ pentru ca se nu faci cume, ijhcl dumniata, pe ceilalți omeni probi „se se desguste d’a și servi cu devotamente era când țară vede că serviniele lor sunt răsplătite la noi cu batjocura și defăimări?“ Susținere că numai Atenano M Óra nu și Ordinea suntö datoră se spere probitatea? sért susținea numai in dumniata trebuiesce apărate în România servițiele publice și până și însăși probitatea ? Acum se revenime la partea ce mai mică prin spațială ce i-al dată in epistola dumitale, daru care este cea mai mare și încă singura seriesa din tóte pupturile de privire. „Cătu pentru cestiunea de mbriu politie, atătil Romănulă cătu și Ordinea trebue se sciă că <jin viele cele mai onorabili nu potü superste tóte, din nenorocire, numai prin abonații lor. TOTUȘÎ la desfiderea ce-mî dațî a demonstra ci:ne susține pe cutare jurnalu, vi declară că nani avutn de cătă CONVICȚIUNI MORALI, era nici uădată n’am pututu ave pre Uniuima d’a produce despre acesta chibră probe materiali.“ Trecu, onorate dorani, peste opiniunea ce emiți despre cunoscințe ce nici că trebue se aibă țliariulu Crâinea, ca nu póte subsiste fără SUBVENȚIONARE; acésta privesce pe onorații membrii ai acelui d'ar*ö, și că tu despre Romani//« mă mărginescă a deciara, cea a ce soă fórte mulți, c'a fostă SUSȚINUȚII de publică și d’ui pârlită intréga, ce se numia in Cameră partea stăngâ, c’a f'oste sora unei asociațiunî, daru nici vădată SUBVENȚIONATE. In cee a ce mĕ privesce, onorate domnu, convingerea dumitale morale mi-este d’ajunso; nu eu îți vom cere probe materiali, acte de vnolare a onorii și a consciinței, adeverite de martori oculari și onorabili. Amă însă și