Romanulu, septembrie 1866 (Anul 10)
1866-09-26
8 ROMANULU 27 SEPTEMBRE, comitată, se spuiă numele cari credu c’ară fi bine se lu compusă și după ce se va dresa lista acelorü nume, se se puiă la vote, séu astă soră séu într’ua ședință viitoria, dupe cumă voră voi d—nii alegetori. D. Gheorghe Petrescu se cuvântulu spre a mulțumi Comitatului Ordinii de inițiativa coaluată; însă d-sea este nevoită a face ore-cari aservări la cele zise de d-nii membri al acelui comitată. D-sea nu este de părere că partitele nu trebue se mai esiste. Din contra partitele suntă în natura omenescă; pe cătă timpu voră esiste ideiele, vor esiste și partitele, fără acesta viața ar înceta în națiune. D. Petrescu arată că, în constituțiune, libertățile publice sunt înscrise ca principie numai, ele dacă trebuescu stabilite în fapte , prin legi positive. Facerea acestora legi este sarcina viitoriei Adunări. Ei bine, dire d. Petrescu, întrebă dacă este cu putința, ca, asupra facerii acestoră legi se se ințelagă toată lumea , se fia toți într’uă ideiă? d. Petrescu n’o crede. Se vom întîmpla omeni cari se cdră ca se se stabilesca libertățile, negreșită, însă libertăți moderate, înțelepte, alții voră susține că libertățile trebue se fiă depline, bine lămurite asta-feră încătă se nu pota fi supuse la bunăvoia puterii. D’aci écá deosebrea, 0că lupta, éca partitele. Asemeni esemple s’ară puté da pentru tóte cestiunile. Deci d. Petrescu nu împărtășesc« părerea d-lui Chica și celorii—1—alți în ce privesce desființarea partideloră. — Venindu la cestiunea formării unui biuron sau comitată , care are se dirigă desbaterile electorali și prin urmare se aibă un influințță precare asupra alegeriloră, d. Petrescu înțelege forte bine acestă propunere , darăd-sea ar dori ca acei ce o facă se visă se spuiă lămurită care va fi rolulă acestui comitată, care’i va fi programa. Punese-vadă în relațiune cu comitatele electorali? căuta-va elfi a avea uă influință,să chiară morale asupra tutoră alegeriloră? Și în numele cărora principie se va esercita acea influință , în numele căroru ideie ? — Cu alte cuvinte ,Ilie d. Petrescu, înainte d’a procede la alegerea unui asemene comitetu , amu voi se semnă curată care va fi atitudinea sea, amă dori se stabilimu programa , profesiunea de credință, care va avea a regula lucrările sale. (Aplause) C. Maniu, deși nu este din cei chirnați cu bilete, câro de a veni se sprijine opiniunile emise de d. Petrescu. D-sea nu înțelege desființarea partitelor, decătu acolo unde ideile înseși sunt desființate, nimicite, ucise, unde domnesce mortea. La noi din fericire acesta nu este și partitele asistă și voră esiste. D. Maniu doresce și d-sea ca se se facă uă profesiune de credință, uă programă pentru comitatulă ce s’ar alege, căci trebue se soră bine spiritulă ce va domni în alegeri. D-sea nu voiesce a da orbesce votulă soă , pentru că numai voiesce se veda țara espusă a fi condusă de caprițiulă cărora-oa ómeni ale căroră ideie nu se cunoscă, sau se cunoscă într’ună modă desavantagiosă sorii. D-sea voiesce profesiune de credință, căci Adunarea vii — toria are se prefacă în legi principiele puse în Constituțiune. Ea are se spusă dacă libertățile publice voră fi uă realitate, sau dacă vomă fi espusî a ne vedea și în viitoriu, a fi arestați într’uă bună dimineța, de procurore sau de judecătorii de instrucțiune, dupe voia sea. Deputații viitori să se se ocupe încă de cestiunea cea mare naționale , de românisme. Ei nu se dea suflarea viețeĭ tutoră romănitoră din tóte unghiurile lumii, l’ora Románésca trebue se fiă sufletulă întregului romănismu. Acesta a uitatu-o pré multă deputații și guvernele trecute, esceptăndă pe guvernul de la 11 Fevruară. Deputații și guvernele victorie nu trebue se mai facă astferă ; ei trebue se cugete a da hrana vieței naționale tutoră romănilor, spre a combate tendințele de desnaționalizare ce se manifestă, precum« tendințele maghiarisătorce, căci indiua căndă Banatulă și Transilvania nu voră mai fi romane, vor fi maghiarisate, esistenția chiară a României libere este în periclu, și insula maghiară d’a ajunge pînă la Marea Negră se va pute mai lesne realisa. Trebuo dară se cunoscemü ideia deputaților, asupra cestiunii naționale, asupra conduitei ce să se țiă faiă cu românii din Austria și chiară din Turcia. (întrerupere. Căte-va voci de la biurcă chiar dă pe d. Maniu la cestiune.) D. Maniu arată că este în cestiune, căci căndă e vorba de alegeri, ori ce ideiă s’ar emite, ori ce părere s’ar propune, este la ordinea dilei, căci alegerile adunărei îmbrăcișd^ă tóte cestiunile. (Nouă întrerupere).— Suntă în cestiune, domniloru. Nu me întrerurupeți, căci almintre veți areta că, după d-v0stră, cestiunea este numai ca se ne punemă cu toți măna la ochiă și s’alegemă pe cine recomandați d-v. (Aplause). D. Maniu urmeza a susține necesitatea profesiunii de credință pentru a se sei părerea candidaților, asupra tutoră obiecteloru, între carî nu trebue a uita regularea financierară cari suntă în stare prostatară carî, cu bună voință, se potu îndrepta mai lesne de cum ă se spune de cătră unii, căci óra este bogată. D. Dim. Ghica, respundîndă d-loră G. Petrescu și Maniu, spună mai ăntâiă că cuvîntul d-lui Petrescu avea norulă d’a fi pregătită dinainte, d’a fi uăotărîre luată d’ală combate, căci n’a respunsă la cele dise de d-sea. D. Ghica susține din noă că nu mai potă esiste partite, căci numai aă rațiunea d’a fi. Cei ce se constituescă în partite și voră a se impune suntă coterii, găsce. D. Ghica repețesce că voiesce alegerî libere și este contra listeloru ce s’ară propune de unii, alții, cari ar răsuci pe alegători, d’aceea propune desbaterile publice, lumina și olărirea candidaților« In adunări pregatitorio , d-sa reperesce că nu este candidată, că nu voiesce a fi, dară voesce luminarea tuturoră și a combate acțiunea gâscelară. Cătă pentru profesiunile de credință, nu le crede trebuinciose, căci lumea ne cunosce, dice d-sa, și la vîrsta nóstra n’are nevoia se le mai spunemă ce vremu. Ș’apoi profesiunile de credință mai iotă deuna suntă mincinóse. Amu vedută deputați vorbindă cu multă pasiune de libertăți și constituționalismă, și ajunși la putere am ucisă libertățile și constituțiunea. D. Ghica nu-î numesce căci îi cunosce țfi*ra întrega.-- D. Ghica nu doresce se mai vede asemeni, ci omeni serioși ale căror trecută este profesiunea de credință. — Pentru cestiunea financiariă, D. Ghica nu crede că este asta lesne de regulată cumă udisă D. Maniu. Din contra sărăcia este mare în țară și chiară în Capitale. D-sea o scie bine căci a cutrierati tóte mahalele, nu ca se-și facă popolaritate, dice, ci ca se véde suferințele,— și a găsită decesau cinci spre dice mii de ómeni în cea mai mare miseriă, carî n’au ce da de mâncare copiilor lorö. D. Dum. Ghica, se îngrijesce de surba poporului, fără nici una interesă personale căci o spune erasi nu e candidată. — Pentru ce privesc e cestiunea Romănitoră din Transilvania și Turcia, D. Ghica declară că e Română, că compătimesce cu dânșii, dară nu póte declara resbelă Austriei, Turciei și lumii întrege. Se ne mârginimă a ne vedé de trebile nóstre, dice D-sea; starea nóstra d’astăzi este provisoriă, fórte provisoriă deci se vedemu de noi înșine, orfi nu de alții, căci oricari ară fi simpatiele nóstre, nu putemă face resbelă pentru dinșii. D. Dumitriu Ghica face apelă la D. I. Brătianu se declare de voiesce resbelă. Și D. Ghica, unul, nici n’ar da voinl ă s^ă unui deputată care ar emite opiniunile D-lui Maniu în acestă privință, căci uă asemene atitudine ar fi ună periclă, ar fi un peite pentru țară. D. Ghica resumă dicendru că partitele nu trebue se mai fiă, că nu trebuescu profesiuni de credință, voiesce pace era un resbelă, și rugă pe alegători a numi ună biurcă care se prasadă aceste adunări, cari să se urmeze spre a ne lumina. D. I. Brătianu, deși n’a avută fericirea a primită invitare la acestă Adunare, totuși se curagiulă a imita pe alții cari nechiămați aă venită și nbsorbită, și, considerăndu-se între alegători ca în familie, va spune opiniunile sale. D-sea crede că îndelunga desbatere asupra partiteloră a provenită dintr’uă neînțelegere. D. Dumitru Ghica ca și ceilalți nu nega distența partitelor, ca represintanțî ale unoră ideie, ale unor opiniuni politice. Acesta ar fi a nega evidinția. Negreșită căndă D-loră vorbescă de desființarea partiteloră, înțelegă pe acele partite cari nu luptau în numele unei ideie, ci în numele unui individă, cari se compunea nu de ómeni ce voiau realisarea acutării seu cutării opiniuni, ci de partisani de lingăi cari voiau se vedá suindu-se la tronă cutare sau cutare pretendinte de la care așteptau slujbe, chivernisele. O-lorără vorbită negreșită de acele feluri de partite, cari puneau mai presusă de esistența naționale ambițiunea unui omu, carî nu cugetau de cătă la satisfacerea unorfr interese meschine, cari făceau rușinea, degradarea și chiarăpeirea țerei Acele partite în adeveru nu mai există, astă-zl căndă s’a stabilită uă dinastiă în România; sperămă celu pucină că nu mai asistă, cu acei ambițioși, acei lingăi aă renunțată la visurile soră. Dară partitele politice, acele ce luptă în numele unei ideie, aă esistată și voră esiste. Luptele aspiranțiloră la tronă erau peirea țetei. Luptele partiteloră politicoră fostă mîntuirea iei. Aă fostă parțile carî au pusu ideiele înainte, soră susținută cu tăriă, le au afirmată înfruntăndă lóle periclele și In fine le a reolisalu. Acelo cu lupte datorimă salvarea României, foră libertățile de cari ne bucurămu, soră că ne vedem întruniți astă—di aici și c’avemă toți aerul ă așia de fericiți d’aceste Întruniri.— D. Brătianu dice c’acesta a fostă neaparată și ideia D-loru Ghica și cei-lalți, și că numai că neînțelegerea putută face se se crudă astufelă. Partitele voră esiste, pe cătă vară esiste ideieie, ele se potă întruni, potă conlucra pentru unu scapă mare, pentru realisarea unei ideie naționale, dară întruni, éră nu destința.— D. Brăiloiă adisă în ordinea că D-loră erau conservatori a stării trecute de lucruri, pentru că le era târnă cu resturnarea se n’aducă pericle asuma țorei; căndă însă dărămarea s’a făcută D-loră aderă la dinsa, dară ceră totă d’uă dată ca se ne punemă pe lucră se edificămă noură edificiu. Da, adaugă D. Brătianu, se ne punemă pe lucru, se edificămu, însă cu toți împreună; orfi nu, precumă diceamă altă redacere de la Ordinea, cără dată ce revoluțiunea s’a făcută, se o primimă însă se înlăturămă pe revoluționari. Acesta nu se póte admite, căci acesta ar fi absurdă. Ce ar fi disă In adever fi cine-va, pentru timpul căderii păgănismului, dacă închinătorii de idoli, resturnați, învinși de creștinismă de ideia cea nouă, ară fi venită și ară fi disă creștinii« ru:— Ei bine, ne-ați învinsă, ne-ați resturnat fi, uderemu la resturnarea vóstra, acumă suntemă una, dară eșiți din Biserică, lăsați-ne se oficiămu noi, se fimă noi preoții credinței cea triumfată prin voi ? Ar fi fost o negreșită absurdă, și creștinii ar fi respins și cu dreptă cuvente. Nu ve putemă alunga din Biserica nóstrá care este deschisă tutuloră, dară nu ve vomă da puterea esclusivă, în mână, căci ne o tema că veți aduce urăși idolii. Totă astăfelă se póte respunde și partitelor politice ce au asemeni pretențiuni. Amă luptată, amu resturnat și starea de lucruri ce voiați a o conserva voi; acumă căndă voi aderați la derămare, se lucrămă cu toții spre a rădica noulă edificiu; însă nu ve putemă lăsa pe voi selfi construiți singuri, căci, ne e tema că veți reconstrui edificiulăcelă vechi și, veți readuce idolii voștri. D. I. Brătianu înțelege unirea în cestiunile cele mari, și Românii vă dată dovedi că soră se se unescu, dară nu înțelege înlăturarea unoraa în folosulă esclusivă ală altorea. Venită apoi la cestiunea profesiunilor de credință , d. Ionă Brătianu susține trebuința acestoră profesiuni , căci, dice d-sea, dacă d. Dumitru Ghica este cunoscută , nu este astă-felă cu totá lumea. Suntăameni necunoscuți, cari an, pate , și sciiița și talentă și chiară caracteră mai multă de cătu noi ăștia, tineri veniți de prin sculele din străinătate, comercianți industriali, cari trebue se-și arete ideiele fară opiniunile ce să se susțină în viitoria Cameră pentru ca se puta dobîndi încrederea alegătorilor«. D. Brătianu adauge că profesiunile de credință sunt neaperate chiară pentru cei mai cunoscuți, și tocmai pentru că suntă cunoscuți. In adeveru suntă ómeni cari aă avută uă credință precare, ei aă stăruită într’însa, suntă cunoscuți de țară ca represintăndu-o. Insă de cătăva timpă , el s’aă luminată, aă vețiută că credința loră era rătăcită, că temerile loră erau neîntemeiate, prin urmare aă adoptată uă credință nouă. Și ca se dea unu esemplu, d. Brătianu aduce aminte că suntă foști deputați, unii presiați chiară la acastă Întrunire , cari în cestiunea libertăților publice erau forte înapoi. Astă-felă ei voiau libertatea presei, însă o înțelegeau astă-felă încătă aă făcută pentru dinsa, în 1862, uă lege care este totă ce este mai sugrumătoriu pentru cugetarea liberă (aplause) Ei bine, aceia trebue se viiă înaintea alegătorilor, se spuiă că și-au schimbată ideia, că nu mai voră asemeni legi restrictive pentru libertate. Apoi chiară dreptulă de Întrunire , de care astă-țî ne arezămu mîndri și fericiți că ’lu posedemu, căte atacuri, cate oposițiuni n’a întâmpinată elfi? Unii dintre noi au combătură cu putere stabilirea acestui dreptă, dicondu că de se va da, românii se voră ucide Intre ei. Speranța a dovedită cătă se înșelase acei onorabili demni. De fapte lune de căndă românii se bucură d’uă libertate asolută, el au aretată că soia s’o întrebuințeze și și-aă atrasă admirarea lumii; întrunirile soră au fostă mai regulate, mai demne decătu ale Englesiloră și Americaniloră, ce se bucură d’acestă dreptă de sute de ani. Și astă iil vedemu p’acei domni cari erau contra intrunirilor, folosindu-se de dînsele și aretăndu-se mîndri d’a pute vorbi în libertate cu concetețiănii loră. Ei bine acei domni trebue se declare positivă că și-au schimbat vecha credință , și că avéndu a face lege asupra intrunirilor, nu voră limita, nu voră restringe acestă dreptă care dă așia de bune resultate la noi. Totă astă felă este cu tóte cestiunile. Profesiunile de credință sunt neaperate, adauge d. Brătianu și că , care pate se fiă alesă, căci că n’am renunțatu la vieța politică, — voiu simpli totădeuna trebuințe d’a comunica alegetorilor ideile mei», a audi pe ale lor, a ne face profesiunile de credințe reciproce spre a ne lumina și a sei ce aromă d făcută (aplause). Atingândü situațiunea financiare, D. Brătianu declară că nu crede ca d. Maria, că ea este pre lesne de regulată, dară nici nu este di desperată. Insă spre a o regula mai răpede, mai sigură și într’ună modă mai conformă dorințeloru și condițîuniloru țerei, trebuescă 0răși ințelegerî publice, trebue ca fiă care se visă și espusă sistema sea financiariă, mijlócele cele mai nemerite ce crede că potu înlătura reală, se se discute tóte și, facându-se lumina, deputații și guvernulă se sclă ce să se facă, căci ori câtă de învățați ară fi septe sau sépte-deci de amen), nu potă ses cătă uă (éra intréga aplause). Asupra cestiunii naționale, a Românismului d. Brătianu nu crede ca d. Maniu a voită se face cu resbelii Austriei, Turciei și lumei întrege, precumă a <jisă d. Dumitru Ghica. Ar fi fostă uă nebuniă a o cugeta chiară. D. Maniu a vorbită d’uă acțiune morale, d’uă comuniune de simplimente, de cugetări, care este forte naturale, căci ori carî aru fi condițiunile in cari ară fi unu î din Romăni, limba loră fiindu acea-ași, aspirările aceleași, deprinderile aceleași, civilisarea uneia din părțile Daciei va ave neaperata efectă asupra celore-ialte. Căndă Vasile Lupulă creă scule în Moldova dete uă impulsiune luminiloru, viețea intelectuală, România întregă, deși despărțită politicesce, trăi din acea viață. Mai tărdiă centrulă vieței intelectuale se mută în Transilvania, și t0tă Romănimea urmă mișcarea ce venia d’acolo. Civilisarea nóstrá de astăzi nea venită din Transilvania. Ei bine, acésta a cerută și d. Maniu, a cerută ca noi carî ne bucurămă d’uă esistințiă politică propriâ, se devenimă acelă centru intelectuale pentru Iată Romănimea, se simă sufletulă sufletului iei, se facemă în fine, ceea ce însuși guvernulu din care făcea parte și d. Dumitru Ghica a făcută căndă a convocată uă societate literariă din tóte părțile României, libere sau nu, spre a unifica limba și ortografia iei, și fiă’mul permis, adice în trecutu că nu înțelegă delocă ideia ce a făcută a s’amăna acea societate. D’a fost ă uă economia, a fostă reu înțelesâ, căci se póte face economie in toté, dară nu în cestiunî d’asemene natură. — Este vorba d’uă comunicare morale, ș’acea comunicare trebue se esiste. Grecii, ori unde s’aru alia, fiă in Grecia Oberă, fiă in Turcia, fiă la London, fiă la New-York, suntă totă Greci, trăiescă toții din suflarea morale a patriei mame, și căndă ea are trebuințe, flăcare grecă, ori de unde ar fi, trămite jumetate din pănea sea de tóte fiiele pentru dinsa. Acea comunicare trebue sa fie și intre Români, trebue s’o intreținemu necontenită, trebue, chiară cu sacrificie de bani, se facemă ca oriunde ară fi Românii se fiă totă Români, și se ne transmitemă unii altoră suflare morale, intelectuale și naționale. Acesta a cerută D. Maniu și acésta trebue se cere.uă cu toții. (aplause) D. George Ghicaie cuvântulu spre a constata că Întrunirea se departeza de scopul și ce a avută Comitatulă Ordinii căndă a convocatu-o. S’a vorbit de partite, de profesiuni de credință, și alte desbateri cari de vară urma potuine septemăne întrege. D. Ghica arată că n’a fostă acesta-a scopulu întrunirii. Comitatulă Ordinii represintă uă ideiă, care are organulă șefi, elă a convocată pe acel ce impărtășescă opiniunile sale, a se înțelege cu dinșii, a forma ună biurcă electorale. Acumă vină alții de păreri opuse și combată. Dară dacă nu impărtășescă opiniunile acestui Comitat, se merge în alte întruniri se-și formeze comitetele D-loră. In tota lumea suntă cluburi, întruniri de diferite partite, stânga, drepta, albi, roși, albaștri, etc. acesta trebue se fiă și la noi. D. Ghica cere dară a se restabili lucrurile pe adeveratură terâmă și a nu se mai perda timpulă în discusiuni de teorie, care potu dura indefinită. D. Pascală revine a face teoria contopirii partiteloră și cere se alegá biuioulă. D. V. Botărescu combite ideia profesiunilor de credință pompose, dicéndru că nu servesc și la nimică. D-sea se declară pentru libertatea în alegeri, și se pronunță contra acoloră ce prin vorba mari voră absercita uă tiraniă ia alegeri. Faptele fiecăruia suntă d’ajunsu neutru ca lumea se-î judece