Romanulu, noiembrie 1866 (Anul 10)
1866-11-02
790 VOTANȚI 1806. E ca și resultatulu voturiloră pentru fiecare canddalu: vyiviüc! ilügru. . . • . • Ö4Ö. — Albastru.......................... 277. — Roșu............................... 548. — Verde ....... 278. — Galbenii............................. 355. Domnii Dimitrie Ghica. . . . 382. — Costa-Foru.........................291 — V. Blaremberg.................. 338. — Constantin Boerescu . . . 344. — R. Dimitriu ..... 281. — Niculcea........................... 253. DD. Nicol ae Golescu . . . 1445. — Ion Brăfianu .... 1437. — Constantia C. A. Rosotti 1437. — Dimitrie Bratianu . . 1444. — Dimitrie Culoglu . . . 1400. — Teod. Mehedințănu . . 1413. ROMANULUI NOEMBRE. A1 rv• Ik V * ll Carol de Kohelî Zolern, nu va întârzia negreșit, a recunosce noul guvernămêntu. Ore acesta este limba giula ce ținea, acumu căteva fie, guvernulu rusescö? Nu. Atunci fiea că daca Porta va recunosce pe principele Carol cu condițiunile propuse de dênsula, atunci s’a sfârșită cu suzeranitatea , s’a sfârșită chiaru cu esistința Imperiului Otoman. Acuma a întorsă joia și fee că fiindu ca Porta o voiesce, a iei se fiă respunderea. Se băgămă însă de semă ca ș’acumă fecantei: cu pre culesnire s’a constropțită a se trece cu buretele peste tratate. 2. că cea a ce s’a făcută este numai uă încercare. Oricine înțelege ce loca se deschide intriganților prin aceste cuvinte, putem însă asigura pe toți inimicii Rornăuiseră că Românii n’au făcutu uă simplă încercare; ei au cugetată bine ș’apoi s’aă otătărîtu; ș’vădată otărîți, se fia toți scurt că vomă merge și voma susține cu sângele nostru cea-a cearnă făcutu, căci voima se simțiuă națiune și seimți că numai astafelu voma putea fi. Câtă despre istoria și tratatele despre care ne vorbesce organulu rusescu, le seimți și—íe cemți în sinceritate, mulțumimu de dragoste. Voiesce însă Rusia se devie d’acumă nainte amica Romănitoră ? Ei bine, se începă prin a ne reda Besarabia. Ciudată dragoste, în adevăru, a ave dinții înfipți în trupulă nostru ș’a ne fee că ne iubesce. Nu. Se ne vedea Besarabia ș’atunci, dară numai atunci, vomă începe a crede în schimbarea politicei sale. Case era tofu de piatră și de acéle stile jumătate germani jumătate rococo, totu, d’undatä graca și ușiorii, pe care cu mirare se află într’uă locuință particularii, căndu cineva e deprinșii cu casele noastre ca saruie. Plâtiiu visitiului, si cramu se bătu la pórta, cându eă Jbună și grasa servitóre, care venia acasă c’uă doniță plină cu apă, pe capă mă scuti dacă stă ostenela. Pronunția ii cătu putui uraci bina numele verziul nipit Stoeber. O ía ! îmi cine ea, turnata, tomului Stoeber, feri vrandesti. Ea puse roșii donița cu apă cu cuină ar fi îmbiată c’uă pena, își rădică cior țolii lasă cișmile iei de lemne pe trea ănleie trăptă a scarei, și ridendu și sundăndu-mi, eu ’mi făcu semnă s’o urmezii sosii pe scară. Scara era tóta de piatră și’si spirale ca scara clopotniței mele, și conducea la uă mare sală podită cu lespede albe, pe cari le acoperiau unu micii strat« de nisipö roșu; căte-va mici picióre a căroră urmă se cunoscea pe nisipu, ’mi aduseră aminte DOMNULU ESARCU. în Sămbăta trecută serămă, în trecutu, unu singurii cuvântu despre procesiunea de credință a d-lui Esarcu. In articlulu de Duminică nu i se rămă nimicu și ne ingagiarära că vomu urma studiulu începută. Domnia sea însă ne trimise chiaru Duminică unu articlu unde reproduce în mare parte profesiunea sea de credință déja publicată, și ’n care, dupe ce spune în căte va rândurî că ne strecurămu, de frica domnici-sele, „ca se nu ne put a prinde4* puterica’î mână, ne cere apoi cu dinadinsul» se ne facemu și noi profesiunea de credință, se spunemu, noi dumnelui, care ne suntu opiniunile, credințele, aspiraiile, ce suntemu în sfîrșită și ce credemu despre lucrara publică. Marturise că ne pare ciudată acestă procedere din partea domnului Esarcu în privința nóstra. Amu vefitu în adevĕru în profesiunea domniei sale de credință că are multe titluri de mare însemnătate; am re$uta că domnia-mea supscrie: „ESARCU — doctoru în medicină. Licențiații în stiințele naturale. „Vechiu redactare ale Naturei. Membru y fondatore al Atheneului Român”. Profesore la Universitatea din Bucuresci. „Membru al Consiliului general” de „instrucțiune publică.“ Tóte aceste titluri, recunosceme că suntü fórte mari, forte însemnate. Mai este ăncă ș’unu altu titlu ce d. Esarcu, free, în articlulu ce ne a trimisu, că i i’am datu noi, acela de „bărbatu politică alüpartitei Ordinii Nu; noi n’amu dată d-lui Esarcu nici unu titlu, și de chiarămu în sinceritate că nu-i puteamu da aici unule, fiinducă păn’ acumu n’avemu onorea se cunoscemu pe onorabilele și învățatulu d. Esarcu. Cu tóte insă aceste titluri, totu dechiarämu din nou, ca ne pare ciudatu' forte ciudatu, ca d. Esarcu se mai aibă trebuință se ne ’ntrebe pe noi ce suntemu și ce voimu, și se credă că în fagi a domniei DGio ut5 piiumnu, ne preface viu într’uă umbră ca se putemu aluneca și se putemu asta-fel a scăpa d a ne prinde dorința-sea. De douăzeci de ani de căndu suntemu pe scena politică și lupta rămî necontenită și pe fagiă,contra Rușiloru, contra Austriaciloru, contra a trei Domni ș’uă Căimacămia, contra vechiei și putericei partite, fsă a boiariloru, și contra partitei celei noui a lui Vodă Cuza, ni s’a dată, felurite titluri, cari de cari mai grave: demagogi, comuniști, socialisti, Prudonisti, Mazzinisti, nebuni, mâncători de proprietari, și chiaru acelua de furi și ucigași; uimine păn’ acuma însă nu ne-afsă fricoși; a trebuită se vie junele d. Esarcu, „ Vechiü red .ctore alü Nature?, membru fondatore al Atheneului române, membru aiu consiliului generale de instrucțiune că n curăndă vuia avea în jurulu mea oă mulțime de veri și devere. Casa era puținö camt trilunecasa, ș’afară de acesta înserase d'ja. Servitórea, totu suridendu, însă tăcută, deschisă să uștă în tăcere, și merse pe urmă de sicurit pentru a căuta roșii donița iei, bagagiele mele ,în t smile iei de lemn ii. Me aflaie, d’ua data, pe pragurt acestei ușiă deschise, dinaintea tabloului armătoriu . Uă masă mare ovale, acoperită d’unu covoră de iin în carele rose și albe, simetrice ca «ă cutie de șahi; pe acéstă masă să lampă c’unu globu de sticlă s’una abajure. In lumină, nă tinară și grețiasa femeie așezată la capetfilă mesei, d’uă înfățișare gravă și dulce, póte piscinu came bolnaviciósa, sa ocupă do unu lucru de cusutorie La dreptatea trei mici fete împleteau și studiau Cotă d’uă dată secțiunile sorü pe a doua di înnesce cărți deschise suptă ochii loru; uă alta mică fată, aședală pe unii scaunu moi naltu, legâpublică, ș. c. 1. ș. c. 1. ș. c. 1.“ spre a recunosce și dechiara c’ alunecămu ție engă domnia soa ca se putemu scăpa d’a fi prinși de vînosele domniei séle bracie. Fórte bine, vomu bea ș’acestu paharu; numai se ne fiă ertatu s’atragemü atențiunea publică asupra țapului, și se constatamu câ junele d-nu Esarcu a făcutu acestă descoperire. D. Esarcu țlice în profesiunea sea de credință că suntu în țară doué partite, una: „Ultra-progresiști, (cari suntu NUMEROȘI) și retrograzi, (puțin la numerü). Cei d’ánter fee că sunt și numiți Roșii, și cei d’al douilea Albi. „Intre Roșii și Albi, eca loculu nostru, (alu d-lui Esarcu). Eca Arena în „care invitamu se se cobore toți Ro„mănii bine cugetători ce voiescu: Libertate fără Anarhia, Ordine fără des„potismu.“ In epistola ce ne a trimisu Duminică, și care vă publicamu mai la vale, fee: „Domnia vostră vă dechiarații (adică numai ne dechiarămu, căci suntemu fórte juni ăncă in viața politică pentru ca se se scie ce suntemu dupe fapte) „vă declarați amici călduroși ai „naționalității, ai libertății și ai modalității “. nu se întruni cu domnia „vóstru este a fi inimici acestorü mari „ideie, acestora mari facte.“ Asia dar imitându pe învățatulu doctore, licențiată, vechia redactore, și fondatore ale Atheneului, ș. c. 1. trebue se scerau și noi. — Așia daru a nu se pune cineva cu domnia vostră între roșii și albi este a nu fi bine cugetătorii, a nu voi libertatea și ordinea, ci anarhia și despotismaulii.— Póte, domnule, se dă așia in istoria naturale, nu este însă tota așia și ’n istoria omenirii, în politică, și se ne permiteți se credemu bine cugetători pe toți cei cari nu se vorü pil no pe totiSmnin riciit talp. Revenind» la cestiune, la locuru ce ș’a alesă ai d. Esarcu seemü: „Prea bine. Fiă care se pune unde lu duce mintea sea, inima sea, educațiunea sea, constituțiunea sea, și ’n orice locű se pune cineva, pate fi combătută de unii dar pate fi stimată de toți, dacă conduita sea este onorabile și curata loculu în care s’a pusă. D. Esarcu adaogă: „Doue tendințe și doue categorie de omeni esista încă de multă în societatea română. „1. Tendința și omenii cari împingă ne ncetatü la noui schimbări, la noui prefaceri, la nestabilitate prin urmare. „2. Tendința și omenii cari aspiră la conservarea celoruesistenți și la stabilitatea lucrurilor.“ Și d’aei plecăndu vorbesce neconteníiü de demagogiă, de anarhiă, de na în braeiele săie, și seruta lineândii în căndi uă păpușă. La stânga veremele ședeau cei doui verigiorî ai mei, celu mai mare, care areta că are dece ani, citea tare, și pentru toți, într’uă carte germană pe care soluia mai pe urmă ca era uă biblie, fratele șeii scriauă pagină pe una caietă. Uă cutie mare plină de mare mărgele de sticlă era în mijlocul mesei. La cățiva pași departe de masă, vă tînera fată, uă a două servitore, în costume de țerancă, torcea într’uă mașină de torsii. * Toți ochii erau plecați, îmi păru că nu văijusemu nici vădată ceva, așia de paciucă. Vara mea cea mare era blondă s’avea încă uă in făciși are atătu de tînăra încătă s’ar fi pututu crede că nu era decătu cea mai mare dintre copii iei; micile mele vere erau blonde, micii mei veri erau mai multă decâtă blond; îmi păru că au perii de mătase mai albă. Tóte fodele acesta erau frasce, plăcute și frumușețe, însă la cea întăie despotism, și de tóte celelalte asemene cuvinte, speriitori, deja destulă de cunoscute de publică căci le aude de ani întregi, și cari tóte sunt, din fericire, pe deplină străine moravurilor nóstre. Domnu Esarcu fie însuși, și cu dreptu cuventu, că pentru ca uă dezbatere se fiă luminosă și producâtorie „trebue se nu se porfi în divagări sterpe și obositore.“ P’acestu temei teemit la rândulă nostru d-lui Esarcu. Pentru ca un desbatere se fiă producătorie în binefaceri trebue se fiă pusă pe una termă ce este era nu pe una terămă închipuită. Deci s’arate d. Esarcu, dară s’arate cu dovedi, unde este la noi partita demagogică, comunistă, anarebistă? Noi marturimă că n’o cunoscemü. Și domnia-mea, este cu atâta mai datoră se ne o arate cu cătă a spusă că ea este încă și numerasă. Numesce are, domnia-sea, ultraprogresist!, pe cei cari la 1848 au resturnatü pe Vodă Bibescu, și au arsă Regulementulă organică redaptată suptă președința Muscalului? Nu, negreșită. Numesce ultra—progresist! (risipitori) pe cei cari la 1857 și suptă caimăcamia de trei la 1858 și 1859, an cerută, și aă și făcută pe cătă putința a fostă, unirea principatelor, suptă ună singură principe, și cari aă luptată necontenită pentru consolidarea naționalității, și pentru libertate, egalitate și dreptate ? Nu, negreșită. Numesce are „ómeni cari împingă neîncetată la noui schimbări, la noui prefaceri,“ la nestabilitate prin urmare, pe cei cari au combătută guvernulă lui Voda-Guza, despotismulu scă, și jafurile sale de totü felule, și cari au luptată pentru dobândirea a tota ce avemă ai ? Ne place a crede că nu. Dară atunci, cari suntu acei Ultra -progresiști, an anihioti yi JoiUi Jig Ugli,ari vuieste necontenită resturnarea și cari au silită pe d. Esarcu se vie se se pue între ei și ’ntre cei Ultra-retrograf, ca se scape societatea română de periodele demagogiei, anarchiei ș’ale despotismului? Acestea, vede oricine, că trebuie săbine lămurite, bine definite de d. Esarcu, ca se putemu apoi deveni toți bine cugetători și se negrămădimă cu toții în urma domniei séle pe terămură pe care s’a pusu, și dupe care ne chiamă se mergemu dupe domniamea, căci acolo vomă găsi ordine fără despotismul, libertate fără Anarhiă, instrucțiune mare și educațiune bună. Mai rugămă ăncă pe d. Esarcu se ne spuie pe ce tezămă a fostă domnia-sea de căndv a venită în țară, prin ce fapte a combătută despotismulu lui Vodă Cuza ș’alu d-lui Nivedere arătu de asemene în cea mai mare parte, încâti ine miramu numii mama putea se deosileăscă pe aceste spicuri unului din altuia. Nu cutezamn se feeu nici una pasa. Cu colivia mea în mână, asceptamii ca una din aceste capete plecate spre lucrulü lora, se reduce în fine ochii. Uceata, perdendu răbdarea, mé scóse din acestfi încurcătură. A tâtă Cocota strigă ea cu vocea cea mai strabatatore. Cocota, de care nu va vorbim în destulă, la fiă ce momentii se făcea mai obrasnica. Pre puciați îi păsă de tóte Cocotei. Tóte capetele se rădicară la acestă crămare neasteptata. Intr una momentu toți ochii fură deschiși asupră-mi. Me crezuru în facia unui câmpui de albăstrele, turburate prin prestația mea. Nu ve^usemu nici uădată atăte priviri albastre. Din’aintea atătoru priviri esprimăndu tóte aceluașu simpuimântu, surprinderea și chiaru pucina îngrijere, simpliu căcolae Cretzulescu, și prin ce sacrifice a contribuită și domnia-sea la lucrarea ce s’a făcută de către drepta și stânga, de către Albi și Roșii, spre a se surpa despotismulu trecută ș’a dobândi cea-a ce avemă astă-i și cea-a ce toți dorimă se conservămă și se consolidamă. Cei cari au sacrificată spre a dobândi cea-a ce avemă suntă, trebue se fiă conservatori, căci omulă a firescenată a voi se conserve cea-a ce dobândită printr’atâtea sacrificie. Ce dorei însă ne pute da și d. Esarcu că voiesce a conserva cea-a ce avemă? Se fiă bine constatată câ nu bănuimă în nimică sinceritatea d-lui Esarcu; toemű însă că necunoscendă cea făcută pentru dobândirea a tota ce avemă af, n’are dreptul, a se pune ca modelă în facia națiunii, a ne numi pe unii ultra-retrograf și pe alții ultra-demagogi ș’a ne fee tuturoră: „Cine este bine cugetate să se vie dupe mine.“ C. A. Rosetti. Dați-mi voie astăzl, domnule redactare, a vă respunde la căteva din argumentele domniei-vóstre mai înțelese, reservăndu-mi dreptulă de a reveni adeveniama rosifi. Totuși facen două silință de curagiu. — Suntu Bernard, fsein, verula domniavóstra din Francia .... Cei doai băiațî se sculară cu vio— șîie, însă fără se cuteze așa lăsa locurile. Unii suristi liniscitu lumină facia veremele, ea depusă lucrule seu pe masă înaintăndu-se spre mine, cu bracîete parintesce deschise. La acestă semnalu alü mamei, tătă masa fu părăsita ; și fui si d’ua dată nvelitu, sorutatu, strinsu de nesce mici gurițe și de nesce mici bracie nerăbdatóre, voindu toți a avea celu ăntăiu răndu pentru a îmbrăciși a pe ..verulu ,Bernard. Acestă primire mă emoționă pînă la lacrimi, simpluu îndată că intramü într’uă adevărată familie. — A vara mea, disera mama va fi fórte fericită candfi îi voiu spune că mi-ai serulatu atâtu de curăndu, și verile și verii mei au fostă îndată atătu de amabili. lupite feru ! iupite feră ! iubte fine ! repețiau tóte vocile. (Va urma.) P. J. Stahl. DOMNULUI REDACTORU ALU ROMANULUI PRIMA EPISTOLA Domnule Redactare. Nimicii nu luminezic mai bine opinia publică, nimicii nu formeza mai multă spiritulü cetățenilor si decât discuțiile reale și consciinciose între ómenii convinși și onesci ce, în sinceritatea inimei, caută adeverul. Acesta este, fără îndoială, considerația ce v’a făcutu se intrați în discuția profesiunii mele de credință și se o supuneți la uă critică severă și... ași dori se potu fee ... imparțială și luminată. In numerală în care a eșua prima parte a articlului întitulată: Dreptatea și sinceritatea acusăriloru ce ni se facă ați confundatu, din nebăgare de Bârnă, Uiaolu și ideele mele cu disele și ideele onorabililoru cetățeni din Ploiesci și ne combateți în bloc, atribuindu’mî mie, intențiile și opiniile acestora onorabili cetățeni, domniei-loru, intențiile și opiniile mele. In a doua parte a acestui artícolu publicată în numeralei de astăi (29 Octobre) ați băgatu de semn că vă asemenea confusiune nu era conformă cu cerințele unei discuțiuni seriose și sincere și nu vă ocupați de cătți de adresa d-loru ploiesceni, propuindu-ve, fără îndoială a continua, isolata, critica și acusările ce ar fi începută a face principiilor și credințeloru mele politice.