Romanulu, noiembrie 1866 (Anul 10)

1866-11-02

790 VOTANȚI 1806. E ca și resultatulu voturiloră pentru fie­care cand­dalu: vyiviüc! ilügru. . . • . • Ö4Ö. — Albastru.......................... 277. — Roșu............................... 548. — Verde ....... 278. — Galbenii............................. 355. Domnii Dimitrie Ghica. . . . 382. — Costa-Foru.........................291 — V. Blarem­berg.................. 338. — Constantin Boerescu . . . 344. — R. Dimitriu ..... 281. — Niculcea........................... 253. DD. Nicol ae Golescu . . . 1445. — Ion Brăfianu .... 1437. — Constantia C. A. Rosotti 1437. — Dimitrie Bratianu . . 1444. — Dimitrie Culoglu . . . 1400. — Teod. Mehedințănu . . 1413. ROMANULU­I NOEMBRE. A1 rv­­• Ik V * l­l Carol de K­ohelî Zolern, nu va întârzia negreșit, a recunosce noul­ guvernă­­mêntu. Ore acesta este limba giula ce ținea, acum­u căte­va fie, guvernulu rusescö? Nu. Atunci f­iea că daca Porta va re­­cunosce pe principele Carol cu con­­dițiunile propuse de dênsula, atunci s’a sfârșită cu suzeranitatea , s’a sfârșită chiaru cu esistința Imperiului Otoman. Acum­a a întorsă joia și fee că fi­­indu ca Porta o voiesce, a iei se fiă respunderea. Se băgămă însă de semă ca ș’acum­ă fec­antei: cu pre cu­lesnire s’a constropțită a se trece cu buretele peste tratate. 2. că cea a ce s’a făcută este numai uă încercare. Ori­cine înțelege ce loca se deschide intriganților­ prin aceste cuvinte, pu­tem­ însă asigura pe toți inimicii Ro­­rnăuiseră că Românii n’au făcutu uă simplă încercare; ei au cugetată bine ș’apoi s’aă otătărîtu; ș’vădată otărîți, se fia toți s­curt că vomă merge și voma susține cu sângele nostru cea-a cearnă făcutu, căci voima se simți­uă națiu­ne și seimți că numai asta­felu voma putea fi. Câtă despre istoria și trata­tele despre care ne vorbesce organulu rusescu, le seimți și—í­e cemți în sin­ceritate, mulțumimu de dragoste. Voi­esce însă Rusia se devie d’acumă na­­inte amica Romănitoră ? Ei bine, se începă prin a ne reda Besarabia. Ciu­dată dragoste, în adevăru, a ave dinții înfipți în trupulă nostru ș’a ne fee că ne iubesce. Nu. Se ne vedea Be­sarabia ș’atunci, dară numai atunci, vomă începe a crede în schimbarea politicei sale. Case era tofu de piatră și de acéle stile jumătate germani jumătate rococo, totu, d’undatä grac­a și ușiorii, pe care cu mirare se află într’uă locuință par­ticularii, căndu cine­va e deprinșii cu casele noastre ca saruie. Plâtiiu visitiu­­lui, si cramu se bătu la pórta, cându­ eă Jbună și grasa servitóre, care venia acasă c’uă doniță plină cu apă, pe capă mă scuti d­acă stă ostenela. Pronunția ii­ cătu putui u­raci bina numele verziul nipit Stoeber. O ía ! îmi cine ea, turnata, tomu­lui Stoeber, feri vrand­esti. Ea puse roșii donița cu apă cu cuină ar fi îmbiată c’uă pena, își rădică cior țolii lasă cișmile iei de lemne pe trea ănleie trăptă a scarei, și ridendu și sund­ăndu­-mi, eu ’mi făcu semnă s’o urmezii sosii pe scară. Scara era tóta de piatră și’si spirale ca scara clopot­­niței m­ele, și conducea la uă mare sală podită cu lespede albe, pe cari le a­­coperiau unu micii strat« de nisipö roșu; căte-va mici picióre a căroră urmă se cunoscea pe ni­sipu, ’mi aduseră aminte DOMNULU ESARCU. în Sămbăta trecută­­ serămă, în tre­­cutu, unu singurii cuvântu despre pro­cesiunea de credință a d-lui Esarcu. In articlulu de Duminică nu i se rămă ni­micu­ și ne ingagiarär­a că vomu urma stu­diulu începută. Domnia sea însă ne trimise chiaru Duminică unu articlu unde reproduce în mare parte profe­siunea sea de credință déja publicată, și ’n care, dupe ce spune în căte­ va rân­­durî că ne strecurămu, de frica dom­­nici-sele, „ca se nu ne put a prinde4* puterica’î mână, ne cere apoi cu dina­dinsul» se ne facemu și noi profesiunea de credință, se­­ spunemu, noi dumnelui, care ne suntu opiniunile, credințele, aspi­rai­ile, ce suntemu în sfîrșită și ce credemu despre lucrara publică. Marturise că ne pare ciudată acestă procedere din partea domnului Esarcu în privința nóstra. Amu vefitu în a­­devĕru în profesiunea domniei sale de credință că are multe titluri de mare însemnătate; am re$uta că domnia-mea supscrie: „ESARCU — doctoru în me­dicină. Licențiații în stiințele naturale. „Vechiu redactare ale Naturei. Membru y fondatore al­ Atheneului Român”. Pro­fesore la Universitatea din Bucuresci. „Membru al­ Consiliului general” de „instrucțiune publică.“ Tóte aceste titluri, recunosceme că suntü fórte mari, forte însemnate. Mai este ăncă ș’unu altu titlu ce d. Esarcu, free, în articlulu ce ne a trimisu, că i i’am­ datu noi, acela de „bărbatu po­litică alü­partitei Ordinii Nu; noi n’amu dată d-lui Esarcu nici unu titlu, și de chiarămu în sinceritate că nu-i puteamu da aici unule, fiindu­că păn’ acum­u n’avem­u onorea se cunoscemu pe onorabilele și învățatulu d. Esarcu. Cu tóte insă aceste titluri, totu de­­chiarämu din nou, ca ne pare ciudatu' forte ciudatu, ca d. Esarcu se mai aibă trebuință se ne ’ntrebe pe noi ce suntemu și ce voimu, și se cred­ă că în fagi a dom­­niei­ DGio ut5 piiumnu, ne preface viu într’uă umbră ca se putemu aluneca și se putemu asta-fel a scăpa d a ne prinde dorința-sea. De două­zeci de ani de căndu suntemu pe scena po­litică și lupta rămî necontenită și pe fagiă,contra Rușiloru, contra Austriaci­­loru, contra a trei Domni ș’uă Căima­­cămia, contra vechiei și putericei par­tite, fsă a boiariloru, și contra par­titei celei noui a lui Vodă­ Cuza, ni s’a dată, felurite titluri­, cari de cari mai grave: demagogi, comuniști, so­cialisti, Prudonisti, Mazzinisti, nebuni, mâncători de proprietari, și chiaru a­­celu­a de furi și ucigași; uim­ine păn’ acum­a însă nu ne-a­fsă fricoși; a trebuită se vie junele d. Esarcu, „ Vechiü red .ctore alü Nature?, membru fonda­­tore al­ Atheneului rom­âne, membru aiu consiliului generale de instrucțiune că­­ n curăndă vuia avea în jurulu mea oă mulțime de veri și de­vere. Casa era puținö camt­ trilunecasa, ș’afară de acesta înserase d'ja. Servi­­tórea, totu suridendu, însă tăcută, des­chisă să uștă în tăcere, și merse pe urmă de sicurit pentru a căuta roșii do­nița iei, bagagiele mele ,î­n t smile iei de lemn ii. Me aflaie, d’ua data, pe pragurt­ a­­cestei ușiă deschise, dinaintea tablou­lui a­rm­ă­toriu . Uă masă mare ovale, acoperită d’unu covoră de iin­ în carele rose și albe, simetrice ca «ă cutie de șahi­; pe a­­céstă masă să lampă c’unu globu­ de sticlă s’una abajure. In lumină, nă ti­na­ră și grețiasa femeie așezată la ca­­petfilă mesei, d’uă înfățișare gravă și dulce, póte piscinu came bolnaviciósa, sa ocupă do unu lucru de cusutorie La drepta­tea trei mici fete împleteau și studiau Cotă d’uă dată secțiunile sorü pe a doua di în­nesce cărți deschise suptă ochii loru; uă alta mică fată, a­ședală pe unii scaunu moi naltu, legâ­publică, ș. c. 1. ș. c. 1. ș. c. 1.“ spre a re­­cunosce și dechiara c’ alunecămu ție engă domnia soa ca se putemu scăpa d’a fi prinși de vînosele domniei séle bracie. Fórte bine, vomu bea ș’acestu paharu; numai se ne fiă ertatu s’atra­­gemü atențiunea publică asupra țap­­ului, și se constatamu câ junele d-nu Esarcu a făcutu acestă descoperire. D. Esarcu țlice în profesiunea sea de credință că suntu în țară doué partite, una: „Ultra-progresiști, (cari suntu NUMEROȘI) și retrograzi, (puțin la numerü). Cei d’ánter fee că sunt și numiți Roșii, și cei d’al douilea Albi. „Intre Roșii și Albi, eca loculu nos­­­tru, (alu d-lui Esarcu). Eca Arena în „care invitamu se se cobore toți Ro­­„mănii bine cugetători ce voiescu: Li­­­bertate fără Anarh­ia, Ordine fără des­­„potismu.“ In epistola ce ne a trimisu Dumi­nică, și care vă publicamu mai la vale, fee: „Domnia­ vostră vă dechiarații (adică numai ne dechiarămu, căci suntemu fórte juni ăncă in viața politică pen­tru ca se se scie ce suntemu dupe fapte) „vă dec­larați amici călduroși ai „naționalității, ai libertății și ai mo­dalității­ “. nu se întruni cu domnia „vóstru este a fi inimici acestorü mari „ideie, acestora mari facte.“ Asia dar imitându pe învățatulu doctore, licențiată, vechia redactore, și fondatore ale Atheneului, ș. c. 1. trebue se s­cerau și noi. — Așia daru a nu se pune cineva cu domnia­ vostră între roșii și albi este a nu fi bine cugetătorii, a nu voi li­bertatea și ordinea, ci anarh­ia și des­­potismaulii.— Póte, domnule, se d­ă așia in istoria naturale, nu este însă tota așia și ’n istoria omenirii, în politică, și se ne permiteți se credemu bine cugetători pe toți cei cari nu se vorü pil no pe totiSmnin rici­it talp. Revenind» la cestiune, la locuru ce ș’a alesă ai d. Esarcu seemü: „Prea bine. Fiă care se pune unde­ lu duce mintea sea, inima sea, educa­­țiunea sea, constituțiunea sea, și ’n ori­ce locű se pune cine­va, pate fi com­bătută de unii dar­ pate fi stimată de toți, dacă conduita sea este onorabile și curata loculu în care s’a pusă. D. Esarcu adaogă: „Doue tendințe și doue categorie de omeni esista încă de multă în socie­tatea română. „1. Tendința și omenii cari împingă ne­­ ncetatü la noui schimbări, la noui prefaceri, la nestabilitate prin urmare. „2. Tendința și omenii cari aspiră la conservarea celoru­esistenți și la sta­bilitatea lucrurilor­.“ Și d’aei plecăndu vorbesce necon­teníiü de demagogiă, de anarh­iă, de na în braeiele săie, și seruta­­ lin­eândii în căndi­ uă păpușă. La stânga vere­­mele ședeau cei doui verigiorî ai mei, celu mai mare, care areta că are dece ani, citea tare, și pentru toți, într’uă carte germană pe care soluia mai pe urmă ca era uă biblie, fratele șeii scria­uă pagină pe una caietă. Uă cutie mare plină de mare mărgele de sticlă era în mijlocul­ mesei. La căți­va pași departe de masă, vă tînera fată, uă a două servitore, în costume de țerancă, torcea într’uă mașină de torsii. * Toți ochii erau plecați, îmi păru că nu văijusemu nici vădată ceva, așia de paciu­­că. Vara mea cea mare era­ blondă s’a­­vea încă uă in făciși are atătu de tînăra încătă s’ar fi pututu crede că nu era decătu cea mai mare dintre copii iei; micile mele vere erau blonde, micii mei veri erau­ mai multă de­câtă blond; îmi păru că au perii de mătase mai albă. Tóte fod­ele acesta erau frasce, plă­cute și frumușețe, însă la cea întăie despotism, și de tóte cele­lalte ase­mene cuvinte, speriitori, deja destulă de cunoscute de publică căci le aude de ani întregi, și cari tóte sunt­, din fericire, pe deplină străine moravuri­­lor­ nóstre. Domnu Esarcu fie însu­și, și cu dreptu cuventu, că pentru ca uă dez­batere se fiă luminosă și producâtorie „trebue se nu se porfi în divagări sterpe și obositore.“ P’acestu temei t­­eemit la rândulă nostru d-lui Esarcu. Pentru ca un desbatere se fiă pro­­ducătorie în bine­faceri trebue se fiă pusă pe una ter­mă ce este era nu pe una terămă închipuită. Deci s’a­­rate d. Esarcu, dară s’arate cu dovedi, unde este la noi partita demagogică, comunistă, an­arebistă? Noi marturimă că n’o cunoscemü. Și domnia-mea, este cu atâta mai datoră se ne o a­­rate cu cătă a spusă că ea este încă și numerasă. Numesce are, domnia-sea, ultra­progresist!, pe cei cari la 1848 au resturnatü pe Vodă Bibescu, și au arsă Regulementulă organică redaptată suptă președința Muscalului? Nu, negreșită. Numesce ultra—progresist! (risipitori) pe cei cari la 1857 și suptă caimă­­camia de trei la 1858 și 1859, an cerută, și aă și făcută pe cătă putința a fostă, unirea principatelor, suptă ună singură principe, și cari aă luptată ne­contenită pentru consolidarea naționa­lității, și pentru libertate, egalitate și dreptate ? Nu, negreșită. Numesce are „ómeni cari împingă neîncetată la noui schimbări, la noui prefaceri,“ la nestabilitate prin urmare, pe cei cari au combătută guvernulă lui Voda-Guza, despotismulu scă, și jafurile sale de totü felule, și cari au luptată pentru dobândirea a tota ce avem­ă ai ? Ne place a crede că nu. Dară a­­tunci, cari suntu acei Ultra -progresiști, an anihioti yi JoiUi Jig Ugl­i,ari vuieste necontenită resturnarea și cari au si­lită pe d. Esarcu se vie se se pue în­tre ei și ’ntre cei Ultra-retrograf, ca se scape societatea română de perio­dele demagogiei, an­archiei ș’ale des­potismului? Acestea, vede ori­cine, că trebuie să­­bine lămurite, bine definite de d. Esar­cu, ca se putemu apoi deveni toți bi­ne cugetători și se ne­grămădimă cu toții în urma domniei séle pe teră­­mură pe care s’a pusu, și dupe care ne chiamă se mergemu dupe domnia­­mea, căci acolo vomă găsi ordine fără despotismul, libertate fără Anarh­iă, instrucțiune mare și educațiune bună. Mai rugămă ăncă pe d. Esarcu se ne spuie pe ce tezămă a fostă dom­nia-sea de căndv a venită în țară, prin ce fapte a combătută despotis­mulu lui Vodă­ Cuza ș’alu d-lui Ni­vedere arătu de asemene în cea mai mare parte, încâti­ ine miramu numii mama putea se deosileăscă pe aceste spicuri unului din altuia. Nu cutezamn se feeu nici una pasa. Cu colivia mea în mână, asceptamii ca una din aceste capete plecate spre lu­­crulü lora, se reduce în fine ochii. Uceata, perdendu răbdarea, mé scóse din acestfi încurcătură. A t­âtă Cocota­­ strigă ea cu vocea cea mai strabatatore. Cocota, de care nu va vorbim­ în destulă, la fiă ce momentii se făcea mai obrasnica. Pre puciați îi păsă de tóte Cocotei. Tóte capetele se rădicară la acestă c­rămare neasteptata. Intr una momentu­ toți ochii fură des­chiși asupră-mi. Me crezuru în facia unui câmpui de albăstrele, turburate prin prestația mea. Nu ve^usemu nici uădată atăte priviri albastre. Din’aintea atătoru priviri esprimăndu tóte aceluașu simpuimântu, surprinderea și chiaru pucina îngrijere, simpliu că­colae Cretzulescu, și prin ce sacrifi­ce a contribuită și domnia-sea la lu­crarea ce s’a făcută de către drepta și stânga, de către Albi și Roșii, spre a se surpa despotismulu trecută ș’a dobândi cea-a ce avemă astă-i și cea-a ce toți dorimă se conservămă și se consolidamă. Cei cari au sacrificată spre a dobândi cea-a ce avemă suntă, trebue se fiă conservatori, căci omulă a firesce­nată a voi se conserve cea-a ce dobândită printr’atâtea sacrificie. Ce dorei însă ne pute da și d. Esar­cu că voiesce a conserva cea-a ce a­­vemă? Se fiă bine constatată câ nu bănuimă în nimică sinceritatea d-lui Esarcu; toemű însă că necunoscendă ce­a făcută pentru dobândirea a tota ce avemă af, n’are dreptul, a se pu­ne ca modelă în facia națiunii, a ne numi pe unii ultra-retrograf și pe alții ultra-demagogi ș’a ne fee tu­­turoră: „Cine este bine cugetate să se vie dupe mine.“ C. A. Rosetti. Dați-mi voie astă­zl, domnule redac­tare, a vă respunde la căte­va din ar­gumentele domniei-vóstre mai înțelese, reservăndu-mi dreptulă de a reveni a­deveniama rosifi. Totuși facen do­uă si­lință de curagiu. — Suntu Bernard, fsein, verula domniavóstra din Francia .... Cei doai băiațî se sculară cu vio— șîie, însă fără se cuteze așa lăsa lo­curile. Unii suristi liniscitu lumină fa­cia vere­­mele, ea depusă lucrule seu pe masă înaintăndu-se spre mine, cu bracîete parintesce deschise. La acestă semnalu alü mamei, tătă masa fu părăsita ; și fui si d’ua dată nvelitu, sorutatu, strinsu de nesce mici gurițe și de nesce mici bracie nerăb­­datóre, voindu toți a avea celu ăntăiu răndu pentru a îmbrăciși a pe ..verulu ,Bernard. Acestă primire mă emoționă pînă la lacrimi, simplu­u îndată că intramü în­­tr’uă adevărată familie. — A­ vara mea, disera mama va fi fórte fericită candfi îi voiu spune că mi-ai serulatu atâtu de curăndu, și verile și verii mei au fostă îndată a­­tătu de amabili. lupite feru ! iupite feră ! iubte fine ! repețiau tóte vocile. (Va urma.) P. J. Stahl. DOMNULUI REDACTORU ALU ROMANULUI PRIMA EPISTOLA Domnule Redactare. Nimicii nu luminezic mai bine opinia publică, nimicii nu formeza mai multă spiritulü cetățenilor si de­cât­ discuțiile reale și consciinciose între ómenii con­vinși și onesci ce, în sinceritatea ini­­mei, caută adeverul­. Acesta este, fără îndoială, considera­ția ce v’a făcutu se intrați în discuția profesiunii mele de credință și se o supuneți la uă critică severă și... ași dori se potu fee ... imparțială și lu­minată. In numerală în care a eșu­a prima parte a articlului întitulată: Dreptatea și sinceritatea acusăriloru ce ni se facă ați confundatu, din nebăgare de Bârnă, Uiaolu și ideele mele cu disele și i­­deele onorabililoru cetățeni din Ploiesci și ne combateți în bloc, atribuindu’mî mie, intențiile și opiniile acestora o­­norabili cetățeni, domniei-loru, inten­țiile și opiniile mele. In a doua parte a acestui artícolu publicată în numeralei de astă­i (29 Oc­tobre) ați băgatu de semn că vă ase­menea confusiune nu era conformă cu cerințele unei discuțiuni seriose și sin­­cere și nu vă ocupați de cătți de a­­dresa d-loru ploiesceni, propuindu-ve, fără îndoială a continua, isolata, cri­tica și acusările ce ar fi începută a face principiilor­ și credințeloru mele po­litice.

Next