Romanulu, noiembrie 1866 (Anul 10)
1866-11-26
ban ROMANULU 2G NOEMERE Carpaților, și între cele două nuri care versa apele lor, unulű în Danubie, și celalaltü în Marea Negră, suntö brage întinse, inimi pline de iubire care ne privesc, și așteptă pline de dorit, precuraö ne spune Venezia că aștepta ea în marginea Adriaticei, pe mirele-i multú iubito. Mi chiedo ognun ehe faccio în riva al mare: Aspetto l’amor mio ehe ha da venire. Me l’ha promesso, né mi pu’o ingannare, Che non mai m’inganno d’Italia il Sire. E m’he promesso di portarmi un fiore Che di sua man coltiva: il Tzioolore. E poi mi ha detto aneor eento altre cose Tutte belle, soavi ed amorose. E il vizo acearezzandomi e ha chiome Si dohemente mi parlo di Roma. Che il cuor per gioia mi sentii tremare E da quel di lo stetti ad aspettare. Lo aspetto nőtte e di ehe ha da venire Me l’ha promesso e non mi pu’o tradire. Salutare și frația on domna Redactare. Ștefana Sichlianu, Nicolae Ciurea, G. Giurgiu, I. Stanianu, N. Merișescu, G. Sfanzi, D. B. Obianu Studiați în dreptu, sciințe politice și medicină. P. S. Aflăndu în momentele aceste resultaturu votului în Capitale, grăbimu felicita, și a trimite uă îmbrăgișiare plină de iubire compatrioților noștri din Bucuresci, și tutulorii acelora cari voru fi votatu pentru triumfulu principieloru domnitore astă— în lumea civilisată. PROTOCOLULU No. X. Ședința din 4 Iuniu. Presinți, plenipotențiarii, Austriei, Franciei, Marei Britanie, Italiei, Prusiei, Rusiei, Turciei. Secretariulfi Conferințiî. Se citesce și se adoptă protocolul ședinței precedinte. D. Plenipotențiariiații Franciei, aduce amminte că ședința din acesta di se ține dupe cererea domnului ambasadore ale Rusiei. D. Barone de Buchberg «spune că guvernulu seu căruia i-a datu sdmă deotărîrea luată în ședința din 25 Maiu, i-a dato ordinea se declare că nu consideră ca îndestulătorre sesiunea puterei de către Principele Carol de Hohenzollern. Instrucțiunile adresate aginților de la Bucuresci le-au prescrisă a păstra facia cu Principele de Hohenzollern totă aceaași atitudine care fusese luată faciă cu guvernulă provisoriă, adică d’a nu avea cu elă de câtă relațiune curată oficiase. Insă intre ambele situațiuni este uă deosebire esențiale de care este peste putință so nu stă sămă Conferința. Guvernul provisoriă era produsul necesarinală circumstanțelor aduse de căderea Principelui Cuza, pe căndă Principele Carol de Hohenzollern profităndă de aventura nesocotită ală Moldo-Valahilor și nu presinte Europei de cătu uă putere stabilită prin violarea flagrante a tutoră drepturilor. Chiară de la deschiderea Conferinței Plenipotențiariului Puterei Suzerane protestase de mai nainte contra suite! pe tronă a unui Principe străină. In cursul deliberațiuniloru, Puterile supremnatórse ale Tratatelor« au adresată în unanimitate Principatelor, invitațiunea solemne și repetitâ d’a se conforma stipulațiunilorú internaționali cari conținu singura garanție a imunității foră de cari se bucură ele. Prusia s’a însocită la alte protestări, și cu tóte alte unu membru ală familiei iei regale, ună oficiăru slă armatei sale e comisă acestă ușurpațiune de putere. Un asemene stare de lucruri, prelungindu-se, ar amenința repaosului și prosperitatea Principatelor, pentru că menținerea nouei domnire nu pate fi tolerată; ea ar aduce totă d’ua dată cea mai vezumatore atingere demnității Puterilor, a căroră voință a fostă nerecunoscută o’uă cutezare care nu si-a trasă puterile decâtă din speranța nepedepsirei: în adeveră, nici uă îndoaială nu mai era posibile dupe ce consulii amintiseră, tn numele Conferinței, clausele artidului 13 ală Convențiunii din 19 August 1858. Cineva reintră negreșită în previsiunile protocolului din 6 Septembre 1859 care conține oă disposițiune ce se rostesce astăferă: ....................... ..............................................“ Vă dată ce faptul abaterei va fi constatată în înțelegere cu represintanții Puteriloru garante la Constantinopole, Curtea Suzerană va trimite în Principate ună comisară ad-hoc însărcinată a face cerere ca măsura ce a data locă abaterii se flă anulată. Comisariuiu Sublimei Porți va fi însoțită de delegații represintanților de la Constantinopole cu carii va procede în unire și ’nțelegere. De nu va fi făcută dreptate acestei cerere Comisariulu Sublimei Porți și delegații voră da a ’nțelege Hospodarului că, avendu în vedere, refusulă d’a da mulțumire cererei, se voru chiptu’ mici’lacele silnice de întrebuințată. In acestă casă Sublimea Portă se va consulta fără întărciiăre cu represintanții Puteriloru garante de la Constantinopole asupra raesuriloru ce voră fi în ce să d’a se oțărî. ............................ ...........................................“ Acesta e, urmasă D. Plenipotențiariă ală Rusiei, mersură prescrisă d’uă stipulațiune internaționale. Elă o recomandă celei mai seriose atențiune a colegilor sei, și găndesce că complicațiuni mai grave ar pute fi înlăturate, dacă s’ar da a ’nțelege guvernului de faptă, stabilită în acestă momentu la Bucuresci, că nu trebue se compteze pe uă toleranță fără sfirșită. Asia dară este vorba de a trimite în Principate uă comisaria Otomană și delegați ai represintanțiloru Curțiloră garante la Constantinopole, carii voră fi însărcinați a cere anularea actelor ilegali cari aă acordată puterea Principelui de Hohenzollern. Responsabilitatea Conferinței este directă îngagiată pentru ca măsurile de luptă, spre nimicirea acestei cause de îngrijire și de tulburare, se fiă repent și eficace. D. Plenipotențiarii alii Marei Britanie lotró — bă pe D. Barone de Buchberg dacă aceaa cea disă acumă constitue că proposițiune formale. D. Plenipotențiarii alü Rusiei respunde că e însărcinatu a recomanda plenipotențiarilor« acestă modă de precădere , însă dacă Conferința ar avea ună altă modă de aretată, el ar fi gata a’lă asasina. D. Plenipotențiarii alți Turciei amintesCO că chiară d’a doua di dupe revoluțiunea ce a silită pe Principele Cuza a abdica puterea, Sublimea Perlă declarase că ea înțelegea a se ține numai de Tratatele internaționale ce garanta și autonomia Principatelor Moldo-Valahe și drepturile Curții Suzerane. Puterile garanți înțelegândă lucrul o totă de astăferă, Conferinția decisese că guvernul provisoriă de la Bucuresci nu trebuia se trăcă peste limitele acestora Tratate, însă în loc d’a urma linia de purtare ce ’i era ’nsemnată, elă a provocată ună plebiscită pentru alegerea unui Principe străină, însușindu-și astăfelă d’uă parte, dreptulă de alegere ce aparținea adunărei, și asigurăndă, din altă parte, responsabilitatea unui actă contrariuotărîrei unanime a Conferințiî întemeiată pe stipulațiunile internaționale. In fine provocăndă intrarea Principelui Carol de Hohenzollern în Principate, guvernul provisoriă a agravată situațiunea. Mijlocele de persuațiune întrebuințate de guvernul Otomană chiară de la principiu au remasă nefolositorie, arătă că tu și silințele încercate de aginții Puteriloru garante de la Bucuresci. Guvernul provisoriă n’a putută fi întorsă din calea în care intrase, și la momentulă căndă Porta era se facă uă ultimă încercare la Bucuresci dupe consiliere Conferinții, pentru uă domnise cu termenii, ea află, cu mare mirare, sosirea Principelui de Hohenzollern pe teritoriul Valahiei. In prestația arătură infracțiuni, Pórta nu mai are artă de făcută decâtă a apela la simplimentele de justiție și de demnitate ale Curțiloră garante, care luându în considerațiune oă stare de lucruri arătă de anormale și de ■» ilegale, vor voi fără índoaielă se chipzuiască mijilocile cele mai eficace pentru a opera restabilirea unei ordine de lucruri legale în Principate. Acestă resultata, dupe D. Plenipotențiară ală Turciei, nu va putea fi agiunsă drcptă prin ocupațiunea Principatelor»; totuși, guvernul otomană voindu a două nouă probă de spiritură seu de conciliare, a însărcinatu pe Safret-Pașia se declare că Porta e dispusă a lăsa Conferințiî timpulă a căuta în celă mai scurtă termenă posibile, unu altă mijlocű putendu conduce la scopul pe care e vorba a ’să atinge, adică, retragerea Principelui Carol și esecuțiunea Tratateloră. D. Plenipotențiarii alți Franciei reSUA lând cele două comunicațiuni făcute Conferinții, ijica că D. Plenipotențiarii alț Rusiei propune trimiterea unei comisiune ln Principate, pe căndă D. Plenipotențiaru alu Turciei lasă a se ’nțelege că recursură directă la intervențiunea militariă ar trebui se fie întrebuințată d’uă dată. D. Plenipotențiarii alu Turciei asupra unei interpelațiune a d-lui Comite Cowley, declară că trimitea prealabile a unei comisiune la Bucuresci îi pare preferabile, și că se unescu cu proposițiunea baronului de Budberg. 1). Plenipotențiar alu Prusiei CONSideră a amendouă modurile arătate ca fiindă totă aceleași în fondă, căci ele tindă la acelaașă scopă. D. Plenipotențiaru alu Austriei 36 intreba ce s’ar întâmpla dacă comisariul și delegații trimiși la Bucuresci n’ară fi ascultați ? Importă d’a se prevedea acesta și D. de Metternich se conformă instrucțiunilor guvernului se resprimăndă părerea că atunci ar fi casulu d’a recurge la mesurî silnice. Dintr’uă parte Conferința, constatăndă ăncă uă dată ilegalitatea alegere! Principelui de Hohenzollern a decisă că agențiireședinți în Bucuresci nu voră întreținea nici oă relațiune oficiale cu noulă guvernă, din alta, căteva Puteri pară a se pronunția contra orice intervențre militară din partea Turciei. Insă, acolo unde aă agiunsă lucrurile, nu mai remăne decătă a se ’nchina dinaintea resultatului votului adunărei din Bucuresci sau a recurge la nesce mesuri silnice pentru a face se prevale de demisiunile Conferinți. Dacă puterile nu vor lua asta dupe urmă otărîre, ele vor trebui se se resemneze a vede autoritatea loră nerecunoscută cu totulă și se renunție de acum înainte a mai esercita în Principale influinția colectivă pe care Tratatele le-o atribue. Insă în acestă casă, fiecare Putere, dupe opiniunea guvernului Austriacă, ar fi îndreptă d’a lucra isolată și d’a lua faciă cu Moldo-Valachia atitudinea ce’i ar ordina-o interesele sale înseșe. D. Plenipotențiarii alț Rusiei dice Că Se Unesc e cu totulă cu acestă chipă d’a vedea. D. Plenipotențiaru alu Franciei dice că totu ce s’a propusă și comunicată implică în fondă ocupațiunea militară a Principatelor. Conferinția nu se va mira, fără îndouială, dacă guvernulemperatului s’arét pucini favorabile ocupațiunii. Plenipotențiarîului Maiestății Sale nu s’a tăgăduită nici uădată consecințile liniei de purtare adoptată de Conferință și și-a permisiiadice, chiară din cea d’antéiudi, că demisiunile sale voră isbuti neaperate la forte mari complicațiuni. Totuși, Francia legată prin tratate, s’a însociti la nesce resoluțiunî cari aveau de obiectă a da satisfacere dreptului, în ordinea fapteloră morali. Acumă se producă nesce proposițiuni cari ceră întrebuințarea forței și bine aci este, mai nainte de tóte, uă cestiune de apreciare politică pe care Conferinția, în înțelepciunea sea, trebue s’o examineze prindu-se suptă puntută de vedere ală oportuouității. Poporațiunile Moldo-Valache suntu astăzi într’uă stare de acițune naționale: ele se vor apela contra intervențiunii trupeloru turcesc; lupta pare a fi neinlăturată. Săngele creștină va curge; cine scie cs efectă va resulta din acesta luptă asupra celorălalte poporațiuni creștine din imperială otomană, voră fi pute resculărî, ș’atunci ce va face Porta? Va cere ore sprijinulă Puteriloru creștine contra Creștinilor ? Cine nu vede tóte primejdiele unei asemene situațiune, mai cu semn în conjecturile imioinți cari preocupă atătă de seriosă pe Europa? Și ce inconveniente ar fi d’a accepta? Se presupune că că Principele de Hohenzollern va întelni obstacle neînvinse, că va guverna reu, săă ca va face acte contrarie datorielor séle cătră Portă, atunci va cădea, șefi se voru putea lua în privința’mesurii silnice; dacă din contra va guverna bine, dacă va da suzeranități! Porții și intereselor, bună ordine și liniște, satisfacerile și garanțiile de dorită, n’ar putea ore se’șî atragă astăfelă buna-voință a curțiloru garante ș’a Puterii suzerane, ș’a merita se fiă recunoscută de dânsele? Drepturu e asigurate, se póte ascepta fără tema ca elfi se pericliteze, pe căndăuă intervențiune militară ar deschide ușia celoră mai primejdióse eventualități. Cătu despre aceaa ce privesce pe guvernul Imperiale, el nu e pentru intervențiune. D. Plenipotențiaru alu Rudei crede a pute întreba pe d. Drouyn de Lhuys care ar fi are înțelesulu practică ale dreptului, dacă se va esclude orice măsură silnică ? Cătu despre Rusia. In calitatea sa de Putere limitrofă, ea are interese particulari ce nu’i permită a accepta astăfelă cumu o propune d. Plenipotențiară ale Franciei. Dacă s’er vedea că Principatele ară fi dispuse a reintra in calea normale, acestă asceptare ară fi justificată, însă din contra, din di în diele tindă a se depărta de astă cale £). Plenipotențiarii ale Marei Britanie declară ca se unesce pe deplină cu chipul ă d’a vede alu d-lui Președinte al Conferinței. Cătu despre ’ntrebuințarea mesurilor silnice, elfi este convinsă că, In starea lucruriloru spesiate, mai cu sămă, ar fi cea mai mare primejdie a aprinde resbelulu în Orinte, acea a ce n’ar lipsi da se ’ntâmpla dacă se va recurge la ocupațiunea militară a Principateloră. Elă voiesce mai bine a seamăna uă asemene mesurâ, ș’a așcepta. D. Comite Cowley se pronunțiă contra trimitere! delegaților», arătă câtă și contra ocupațiunii ce ar fi imediată presiuții soră la Bucuresci, și dupe părerea sea nici de ună folosă, el n’ară veni la Bucuresci de cătă pentru a fi faciă la uă luptă cruntă și ’nverșiu□ată. D. Plenipotențiaru alü Turciei nu găndiSCO că este casulu d’a fi tema unui conflict» d’asia natură. Safret-Pașa adaogă că crede a putea reasigura Conferinția asupra temei unei mișcări printre poporațiunile creștine. D. Plenipotențiarii alți Rusiei dice Că s’ar putea crede că Principele de Hohenzollern a venită la Bucuresci intențiunea d’a se desface d’orice recu gătură faciă cu Sultanulă. D. Plenipotențiarii alu Franciei dă citire Unei depeștă ce a fostă adresată de pricipele Carolagintelui seă la Constantinopole, ce protestă din contra asupra otărîrei sale d’a menține neatinse drepturile puterei suzerane, Plenipotențiaru al Prusiei face a SCO— serva că nu este în adevére de cătu ună singură interesă, care trebue se preocupe pe Conferință, acelua alu suzeranității Turciei. Elă amintesce deosebitele modificațiuni aduse în starea organică a Principatelor din 1858, tote au fostă primite, una dupe alta, șî numai căndă a fostă vorba de principe străină a ’nceputu oposițiunea. Cu tote aste singurulu interesă ce ar avea aci Europa, este respectul« suzeranității pe căru ea implică principială integrității Imperiului Otomană. Pentru ce trebue a se opune domnirii principelui străină din momentul ce el se supune suzeranității? D. Plenipotențiaru alü Marei Britanie. Esprimă părerea de rea că Pórta n’a căutată chiar de la originea evenimentelor«, a se ’nțelege directă cu guvernulă provisoriă. Safret-Pașia respunde că guvernul ă seua încercată acesta dată fără succesă; pare că comisiunea care va fi trimisă în Principate va obținea unu mai bunu resultatu, întrebuințăndă mi^’face de persuațiune. D. Plenipotențiaru alu Italiei face a se ’nsemna că nu’și póte face nimeni ilusiuni asupra acea a ce s’ar putea ascepta de la trimiterea delegațiloru; acesta trimitere ar conduce la ocupațiune; acesta mesuru ar fi, fără îndouieli, conformă cu dreptulu, însă guvernul ă scă e de părere că n’ar fi oportună. D. Plenipotențiaru alu Franciei revenindă asupra acestoră precedente oservațiuni, zice că este mai anteri uă cestiune de drepți. Conferința a garantatu-o precumă, ea a dată asupra acestui pantă uă completă satisfacere. Acuma se cuvine are d’a merge mai departe, d’a pune acestă dreptă astafelu recunoscută, asigurată, suptă protacțiunea puterii materiale ? Uă asemene mesură nu va putea fi pusă în esecuțiune fără versare de sănge, și D. Plenipotențiaru ală Franciei, nu póte înțelege se fiă luată uă resoluțiune ce ar aduce unu asemene resultatu. Asia dară amănându-o, se căștigă, căci nu este vorba d’a o înlătura cu desevârșire. In adevĕru, Principele ce posede astăzi puterea póte se întelnescă obstacle cari se provoce căderea lui, este cu putință ca se se producă uă atingere dreptului suzeranității Porții, ca turburări interiori se isbucnescu, ca desordinea și anarhia se turbure țăra, ei bine atunci se va ’nterveni. Pentru ce are se nu s’ascepte unu actu violente materiale, nărescul are în fine contra bunei ordine sau contra suzeranității Porții? A Interveni militărescc astăzi, este a crea uă turburare materiale a cărei consecințe suntă imposibile de a fi prevedute, și voindă a reprima uă turburare legale numai pînă acuma. D. Plenipotențiaru al Marei Britanie dice că aderă considerațiunilor presintate de Președintele Conferințiî: ele suntă, dupe părerea d-sele, de natură a satisface pe Sublimea Porta și pe membrii Conferinții. D. Plenipotențiaru alü Turciei De ’mparte acestă opiniune și că este vorba d’a asigura esecuțiunea Tratateloru. D. Plenipotențiaru alu Rusiei întrebă Ce ar deveni într’un asemene sistemă, dreptulu Curților garante. D. Comite Gowley respunde că scopul discuțiunii este numai cestiunea oportunității; nimeni nu’și înterdice în principiu nici uă acțiune; din contra dreptul ă este reservată d’a lucra pe viitori dupe circumstanțe. D. Plenipotențiaru alii Rusiei găndesce că Conferința nu pate se refuse Turciei esercițiunii dreptului ce’i aparține. Cătă despre d-lui, în faca opiniunilor, contrarie celei emise de d-sea, trebue se reserveze resoluțiunile Curții sale, și nu scie pînă la ce pantă va fi posibile Rusiei a urma se ia parte la Conferințe. D. Plenipotențiaru alu Franciei respunde d-lui de Budberg că interesulu esențiale, capitale, reșede la suzeranitate; este interesulu integrității Imperiului Otomană. Afară de acesta, nu este de cătută cestiune de oportunuitate. Este abatere și abatere; vorba e d’a se sei dacă aceaa ce se produce e destulă de gravă, dacă oferă uă primejdie destulă de amininte pentru a atrage uă ocupațîune armată. A recurge în acestă momentă la astă mesură extremă ar fi a aduce în Principate dezordinea materiale, d. Drouyn de Lhuys, afară de acesta, nu exclude calulu în care ar fi în adeveră nevoie de Intervențiune. D.D. Plenipotențiari ai Rusiei și Turciei facă a se însemna că Tratatele formeza uă împreunare (un ensemble), și că nu mai este permisă a le viola, asupra unui pantă, ca și asupra altuia. D. de Budberg adaugă că Tratatele nu stabilesc o nici oă deosebire între tulburările materiale și între tulburările regali. D. Plenipotențiaru al Prusiei respunde că dreptura asolută nu e contestată; discuțiunea este asupra oportunuității unei mesure, prevedută, o sole, dară care oferă primejdie grave. Cătă despre tri-