Romanulu, iulie 1867 (Anul 11)
1867-07-02
■ma fLOMANULUI IULIU. și altorva, ce nu făcu parte din asociațiune, ocasiunea d’a manifesta inte- < resulu ce purta prosperității iei, (A < plause). * „Profesiunea de țaristă se recrusteză printre tinereția ardinte și puternică, soiindu a lucra fără întrerupere , întru îndeplinirea datorielor a cerutei totu dva dată de perfecțiunea facultăților intelectuale și perfecțiunea facultățiloru <tisice. Insă acesta este și uă profesiunea prin care tinereția speră a trece. Unii mare numero de omen cari au aparții nulu presei năajunsă la cele mai înalte posturi ale societății, ale literatureî și ale Statului. (Aplause). i „Serviciele ce face ^iarismulü suntu i nediscutabile. Nu va putea cineva se nu va di înt la una din minunele epocei nóstre căndă va cugeta la Orintele neîncetată de informațiuni asupra politicei și șciințeloră, la sorgintele numeróse de mulțămiri și de plăceri ce derivă, pentru publică, din presa periodică In genere și ’n particularii din diarie. (Aplause). „țiarism«lu a devenita în zilele nóstre uă putere ce nu se mai pote distruge. „De doue sau trei generațiuni presa i a esercitată uă puterncă influință asupra acestei țere, dară cerculă asupra căruia se ’ntinde acțiunea sea a primită în acest! din urmă timpi dă crescere imensă. Presa care nu era la începută de cătă privilegială clase înalte, a devenită patrimonială poporului. (Lungi și sgomotase aplause). „Diabiulă, cu prețulâ la care a ajunsă ai, póte aduce felese la toți aceia cari posedă cele d’ăntâiă elemente de instrucțiune, și chiară aceia cari jeca unu rolă in viața publică suntu mai multă de cătă ori cari alții îndatorați a avea recunoscință cătră presa periodică. (Aplaune). „Suntem îndatorați a avea recunoscință cătră dînsa, pentru că noi mai cu sema avemu ocasiunea a afla ș’a ’nsemna enormele bine faceri politice și publice ce face presa. Nu este pre multă de se va zice că acțiunea unei prese popolare și bine condusă modifică e similalminte natura relațiunilor și între guvernatori și guvernați. (Aplause). „Supunerea nu mai este în zilele nóstre uă datorie pasivă și <acbă. (Ascultații ascultații) Legea, guvernul, actele legislatuve adreseza apelurile lorutil,licei prin intermediariulu (ji artelor), la aprețiuirea tutorii membrilor comunității și stabileacă noue legătura de interesă și de afecțiune între cetățiani și autoritatea publică supt care traiescü. Aceste legătura dau uă putere nouă societăței și instituțiunilorii venerate ale țerei. (Aplause). „Presa ne face și nouă, ómenilorü publici, servicie personale forte aprețiuite, și se póte spune că binefacerile iei suntu d’unu prețiu imensă pentru membrii ambelor Camere ale Parlamentului, căndă cineva își dă sema de fericitele transformări ce ea aduce în espresiunile Parlamentului în scurtură intervală ce desparte improvisarea de tipărirea discursurilor în dramă, (Ilaritate). Aci suntu pe unu terămfi delicat»", însă voiădice că este de sigură adevărată că dibăcia stenografului aduce discursuriloră ce suntu pronunciate în Parlamentă vă ’mbunătățire considerabile, din puntură de vedere ală gramaticei, ală acurateței spresiunei ș’alu lâmurirel de esprimare a oratorilor, din discursurile căroraa scote orice desvoltare de prisonă. ..Insă, afară de acesta datoriă, amu contractatu-vă obligațiune, nu numai cătră redactorii dăriloru de soimu, ci și către sciitorii diamieloră. Mărturescă cu francheță că fără denșii nu sem cumu amu urma. (Arobațiunl.) Incuragiările, landele loru suntu pentru noi d’unu fórte mare prețifs. Ei ne susțină în ora nevoiei ș’a dificultății oră. Și ve asiculi, cătă despre mine — și cred ti că toți aceia cari au făcută acesta sperințâ vorö 4tae ca mine — c că dau uă mai înaltă valore judecă! eî lort critice decătu censure! loru. (Ascultați!) Afară d’acésta, critică séö censură, care este omulă ce se póte simți spr’uodată rănită de ele ! Dacă critica sau censura este nedreptă, ea nu putem aduce prejudiciă, afară dacă acela a t căruia se adresază va fi lipsită de orice putere de caracteră. (Ascultați, asicultați!) Dacă, din contra ea e dreptă, prețului ei e afăta de mare dacătîi nu i se pute calcula. Ea devine uă oglindă în care se descopere, în care cineva învață a cunosce acea-a ce altmintre , le n’ar fi putută sei nici vădată. Prin acesta aflămă mijlocele d’a ne amenda greșialele, d’a ne apăra de erorile comise, d’a face talentele nóstre, ori cari ară fi, mai folositorie cetățianiloră noștri, d’a severși — nu 4ica într’ună modă mai perfectă , ci mai puținu imperfectă — grelele datorie ce Provedinția ne a impusă. (Aprobări.) Ori ce omă ce scrie Intr’ună 4’artă, și în speciale într’ună 4 ariu importante și forte influente, are asupră’ uă sarcină grea în tóte privințele. Mai multă ancă, acesta sarcină are nesce primejdie pentru elu însuși cu multă mai mari decâtă pentru publică, din causa responsabilităței ce simple necontenită apăsăndă asupră’i căndă scrie, responsabilitate despre care n’are totodeuna timpulă a’și da sema , ce derivă din publicitate, ș’a cărei speranță o facemu adese noi înșine ln îndeplinirea datorieloru nóstre. Oricumă ar fi, funcțiunile scriitorului ziaristă suntu pentru noi neprețuite. Societatea datoresce multă celoră ce’i procură instrucțiunea și progresulă prin vocea 4iariului. Insă nimeni nu le datoresce mai multă de cătă aceia cari suntu pentru presă obiectulâ unui esamenă liberă, sinceră și chiară ostile. Personal minte ținu fórte multă a recunosce partea mea în astă datoriă. „N’am intențiunea de a exagera , și nu credu că am esageratu importanta imensă , necalculabile , a funcțiunilor presei in ce se atinge de masa societății. (Ascultați!) Nu este de competința mea d’a semnala rainuțiosă caracterulă morale ală presei din timpulă căndă a devenită uă putere mare în țară. Insă, pe cătă cunoscință, am putută dobîndi simțesc« convicțiunea profundă că presa a devenită mai onestă, mai sinceră, mai respectuas» cătră personele, cătră sfințenia viețe private, mai cu îngrijire d’a înlătura totă ce póte provoca roșința sau uă mînjire, și acesta cu câtă a câștigată mai multă popolaritate și respândire. (Aplause.) Prin urmare se nu precupețimă acestei mari puteri foculă ce’i este datorită in cerculă instituțiuniloru și ideielorü nóstre. Se o salutămă ca uă nouă bine-facere pe care Provedinția a bine-voită a o acorda genului oraonescă pentru a ajuta progresului afaceriloru ș’alu instituțiuniloru. (Sgomote se aplause.) Se profitămu de tóte ocesiunile pentru a’i proba că simpatizăm« cu dînsa, că dorinția nóștrii este d’a o ajuta în misiunea iei. Cu acestă simptim fintă propună se chemă la prosperitatea Fondului asociațiileî ^samelorü (Newspaper Press fun). 1 Acestă toasta e primită cu căldură. > (Independința Belgică ) clusivu in josu, potu fi vîndute în virtutea acestei legi. ” Art. 4. Moșiile se vîndu în corpore întregi, așa precum ă se stăpînesce astă-416 ® către Statu. Drepturile și îndatoririle lipite de accele moșii, trecu împreună cu eie, a- 1 supra cumpărătorului loru. Art. 5. Pădurile ce s’ar fi găsi pe moșiile scose In vîn4u>re, se vîndu împreună cu ele îndeplinindu-se disposițiunile coprinse în art. 7. 1 CAP. II. Art. 6. Minimumú a prețului cu care i se potu vinde moșiile, în puterea acestei legi este: 1. Pentru moșiile arendate înainte de * aplicarea legi rurale, venitură anuală 1 înmulțită cu 15. * 2. Pentru moșiile arendate în urma aplicării legi rurale, venitura anuală nu- a mulțitâ cu 20. 3. Pentru moșiile arendate în cursulul anului 1867, venituri anuală Înmulțită cu 17^. In oricare împregiurare, venituru moșiilor â coprinse în aliniatulu Iiff alu acestui articolu nu se póte considera, ma i mică, de eistă o parte din arenda cu care au fostă date. Art. 7. Pădurile ce s’uru găsi pe moșiile destinate a se vinde, se prețeluescă prin esperți,produsul acestei prețeluiri se adaogă către minimum determinată prin articolul precedentă. CAP. iii. Despre Centrurile de vinare. Art. 8. Se instituie trei centruri de violare pentru moșiile Statului: 1. In Bucuresci, pentru moșiile cuprinse intre Milcovu și Oltu. 2. In Iași, pentru acele de peste Milcovu. 3. In Craiova, pentru acele de peste Oltu. Art 9. Vînzarea moșiiloru după acestă lege, în Bucuresci este încredințată Comitetului instituită prin legea de la iuliiî 1866. In Iași și Cntiunii unei Comisiuni compuse din: Duoă membri ai corpuriloru legiuitore, unulți pentru Adunare, altulu pentru Secată, aleși in districtulu unde se urmază vînzarea, și trași ia sorți de corpurile legiuitóre respective. De Primulu-Președinte al Curții de Apelă 1 De Prefectură județului. De Primarulu Orașiului. Aceste Comisiuni potă funcționa cu presența a trei din membri loru. 1 Art. 10. Vînzările nu potu urma In aceașî 4i Io aceste centruri de vinzare. Una intervală celă puțină de 45 dile, este necesar să intre 4^eie ficsate, pentru începerea vînzăriloru în diferitele centruri. Art. 11. Viiturile se facă după vă 1 publicațiune prin Monitoră și alte 4 iutre, celă puțină cu 50 40 ® înainte de începerea operațiunei. In acestă timpu afișe tipărite vor f 3 era lipite pe ușa comunei unde se face vînzarea și a comunei unde este 1 situată moșia. Art. 12. Vînzarea se face prin licitațiune orale, făcendu se adjudecațiunea, nici uă ofertă nu se mai prii— * mesce. Art. 13. Ori-ce contestațiune se iveșce în momentul licitațiuni, fiă asupra adjudecațiunei fiă asupra insolvabilităței concurențiloru sau a garanțiilor provisorii ce urmază a se depune de concurenți, se hotărașce de îndată de comisiunea respectivă. Garanțiile provisorii sunt și primuite în valore de din ce cumpărător rusă este datoră a numera după confirmare. CAP. IV. Art. 14. Comitetulu din Bucuresci, revizuește și hotărașce asupra validități vînzărilor făcute în celelalte două centruri de vin4are. Art. 15. Consiliulu Juinistriloru revizuesce și hotărașce asupra validităței vinzăriloru urmate în Bucuresci. Art. 16. Vînzările sunt și definitive 1 după confirmarea loru de cătră Dom- I ritoriu. 1 CAP. V. 1 Art. 17. Îndată după sancțiunea vinitărei, cumpărătorului respunde la casa Tesaurului publică a treia parte din prețulu cu care s’a adjudecată moșia. Remășița prețului va plăti-o in termenii de 5 ani, împărțită In 10 ofirți egale, platitóre la Inceputul fiecăruia semestru. Acești 5 ani se numeră de la împlinirea aceluia în care s’au făcută vînzarea. Art. 18. Uă 1/3 parte din banii cumpărăturei, atătu acelora numărați după adjudecațiune, câtă și a anuităților, se póte plăti in obligațiuni rurale. Art. 19. Îndată după vărsarea treimei de bani arîtată în art. 17. Ministerul financelară elibereză actulü de vecinică proprietate cumpărătorului înpreună cu documentele vechi. Acesta carta este înregistrată de Tribunalul districtului unde-i situată moșia. Moșia insă remâne ipotecată către Stată, pînă după achitarea celei de pe urmă anuități cuprinse in art. 17. Art. 20. Anuitățile prevézute art. 17 se potu plăti cu anticipațiune, la asemenea casă, tesaurulu bonifică plătitorului unu escumptu de 50/g. CAP. VI. DiapOzițiune Transitorie. Art. 21. Moșiile se vîndu cu respectarea contractelor de vînzare, venitula soră anuală se priimește de cumpărători, de la celúfintei căști ce urmezfi respunderea treimei cuprinse in art. 17 a legei de față. Art. 22. Legea din Iulie 1866, atinge'.ora de vînzarea a parte din bunurile Statului remâne abrogată La disposițiunile ce suntu contrarii legei presinte. PROIECTU DE LEGE pentru venitarea a parte din moșiile Statului în corpore. CAP. I. Art. 1. Guvernulu este autorizată a vinde vecinica uă parte din moșiile Statului pînă la concurența 60 milióne. Art. 2. In anul 4868 se voră vinde pînă la concurențe de 30 milióne, orő în acele următori«, 1869, pentru alte 30 milióne. Art. 3. Numai moșiile a căror ii arendă anuale este de la 500 galbeni vise pare a fi eșitu din condeiulă stiliștiloră noștri de peste Carpați.“"— Și 0râși; ,,Asia editorii noștri de presto munți se pară, că nu prea au chiară ideiă de șciință diplomatică, etc.“a)— Pentru afirmarea celoră 4*8e mai susa despre difertnția între scrierea vechiă și mai noua, recomandanțai amatorilor: „Principiile de limbă și de scriptură de T. Cipariu, pag. 3 et seqg.— pag. 363 seqgi — Analelise literarie, de idem.— Archiva pentru filologie și istoriă No. 1, pag. 17 seq. și Nr. Y etc.“— Aceste le insemnam singură și numai din causa, că ne aflămu în ajunulu adunării Societății Literarie, la Bucuresci. S. Michali. LIMBA SI ORTOGRAFIA UNUI VECHI DOCUMENTAT ROMÂNESCU. In Romănulu dela 12—13 Iuniu a. c., pag. 486, col. I, punct, 7 cătră fine, într’uuu articlu alu d-lui B. P. Hasdeu, citimu urmatorrele: „Lucrările municipale se scrieü slavonesce aprópe pînă la jumătatea secolului XVII; totuși se află acte municipale scrise romănesce âncâ din se„diulă precedinte, precumu, de pildă, a„celü din 1591, Octobre 4.“ După notiția ce o dă autorulu articlului, arai la vale, sub Nr. 15,— căutară acestă documentă In Archiva istorică, tom. 1, partea I, pag. 105 — pentru ca se-i veau forma limbei și a scriere!, și mărturescă că, după ce l’am citită, am remisa isbita în spiritulu meu de uă duplu îndoială: adică, sau că acele documentă nu este scrisă la a. 1591, seu că transcriitorii lui i- au falsificată forma (adecă forma limbei și ortografia). Și acesta o credă a fi mai probabile, pentru că, este acumu în genere cunoscută cum că, altmintrelea scrieu bătrânii noștri, Incepéndu de la cele mai vechi urme de scrieri romanesc!, pînă cătră a. 1700, și altmintrea scriu literații noștri, Incepéndu de pe la 1700 încoce, pînă in 40 de nóstre. Dacă asiste acésta, despre care nu ne îndoaimu, pentru că avemu la mână probe de scriere din tóte periodele, începîndu de la sec. XVI, de efindă dateza și citatulu documentă, pînă in timpurile nóstre:— atunci trebue se aducemu aminte d-lară de la Archiva istorică.1) propriele espresiuni ale unui renumită filologă și literată de peste Carpați: „în timpurile mai de curêndu s’au aflată și s’au tipărită mai multe chronice vechi romănesci,— insă mania de a modernise totă ce cade în mănele unora ómen! ca aceștia, șterse de întru Insele tóte formele vechi, așia câtă după testații acelora publicată de atari óment fără nici unu sensă archeologică. *) Nu era mai bine óre a se fice; Archivul nnt orieni.... ESPOSITIUNEA UNIVERSALE DIN M. AGRICULTURA FRANCESA. (A vedéa-le din 23, 24, 27 Iuniu și 1 Inlifi.) Amu trebui se continuămu a spune în resumată tóte fapte frumóse ce ne le presintă agricultura francesă, dară căndă vedemă înaintea nóstru agricultura a treizeci și patra de țeri, cari merită a fi cercetată din punctul de vedere ală învețăturiloru folositóre ce putemu dobândi pentru agricultura terei nóstre cată se ne mărginimi și se terminămu aici cu destulă părere de reă agricultura francesă, ca astă-femă se putemă ave timpulă a scrie măcară căte una mică articolu despre agricultura celorö-1 alte țerî. Nu sperămă se avemă timpulă, căci miciulócele nóstre pecuniarie nu ne permită se prelungimă șederea in Paris, ca se facemă măcară căte oă mică revistă agricole asupra agriculturei tuturora țeriloră ce au venită la acésta în adever și esposițiune universale: de acea vomă face cea a ce vomă puté. Alții mai norociți de cătă noi, cărora li s’au dată și mij’lace și asupra cărora s’a pusă și sarcina studie asupra esposițiunei, voru face cea ce mă particulară cu tostă silința ga și chiaru cu bani de călotori și luați cu dobândă nu póte face. Ne pare fórte rel că terminămă aici studiulu asupra agriculturei francese, căci este agricultura aceea care îmbrăcișază culturele cele mai variate, și aparținendă la regiunele cele mai numeróse de climă și mijjlocele de esplotare ale pămîntului. Clima Franciei șîi prin urmare, regiunele și culturele a fostă împărțită după plantele ce face pămîntulu. Cu tóte că astăzi domnulă Henze, ună profesori și luptă-inspectoră de agricultură, așa că douesprezece regiuni in Francia și le deosebesc între sine prin unu-spre-ze ce note Caracteristice flăcăria, noi putemă reduce aceste regiuni numai la trei: regiunea nordică unde nu se face nici porumbulu, nici vinulu nici metasa, regiunea unde se face porumbulă și vinului regiunea unde se cresce maslinulă și portocalulă; acolo se face și grăă, și vină, și mătasă. Se cultivă dură în Francia plănteie feluriteloră clime, și din acestă punctă de vedere studiu agriculturel francese este cela mai interesantă și cela mai variată. Un lucru se observă între aceste regiuni și acesta este că agricultura de la Nord este mai înaintată de cătă cea de la Sud, și că la Nord pămîntulu raportă mai multă decată la centru și mai multă de cătă la Sud și prin urmare la Nord pămîntulu este și mai cu predă de câtă la Sud. Unu hectara de pămîntâ la Nord se vinde de veci cu 6 pînă la 8000 de franci (mi’locia 500 galbeni sau 250 galbeni pe gorule) la Sud cu 2 pînă la 4000 franci și la centru cu 1 pînă la 3000 franci. Astăfel, centrulú Franciei este acela în care pămîntul este celă mai eftină, din causă că acolo agricultura este mai ") A vede broșiura: „O Adunare generale a Asociațiunei transilvane pentru literatura romănă și cultura poporului romănfi, ținută în Brașiovi, de a 28/,6—a<*/?8 Iuliu 1862.— Sibiu, în tipografia IdiocesanS, 1862“ Pag. 122. Ibidem pag. 128.