Romanulu, iulie 1867 (Anul 11)

1867-07-02

■ma fLOMANULU­I IULIU. și altorv­a, ce nu făcu parte din aso­­­­ciațiune, ocasiunea d’a manifesta inte- < resulu ce purta prosperității iei, (A­ < plause). * „Profesiunea de țaristă se recru­­s­teză printre tinereția ardinte și pute­­r­nică, soiindu a lucra fără întrerupere , întru îndeplinirea datorielor a cerute­i totu d­va dată de perfecțiunea facultăților­­ intelectuale și perfecțiunea facultățiloru <­tisice. Insă acesta este și uă profesiune­a prin care tinereția speră a trece. Unii­­ mare numero de omen­ cari au aparți­­i nulu presei nă­ajunsă la cele mai înal­­­­te posturi ale societății, ale literature­­î și ale Statului. (Aplause). i „Serviciele ce face ^iarismulü suntu i nediscutabile. Nu va putea cine­va se nu va d­i în­t la una din minunele epo­­cei nóstre căndă va cugeta la Orintele neîncetată de informațiuni asupra po­liticei și șciințeloră, la sorgintele nu­­meróse de mulțămiri și de plăceri ce derivă, pentru publică, din presa pe­riodică In genere și ’n particularii­ din diarie. (Aplause). „ț­iarism«lu a devenita în­­ zilele nós­tre uă putere ce nu se mai pote dis­truge. „De doue sau trei generațiuni presa i a esercitată uă puterncă influință asu­pra acestei țere, dară cerculă asupra căruia se ’ntinde acțiunea sea a pri­mită în acest! din urmă timpi dă cres­­cere imensă. Presa care nu era la în­cepută de cătă privilegială clase­ înal­te, a devenită patrimonială poporului. (Lungi și sgomotase aplause). „Diabiulă, cu prețulâ la care a ajunsă a­­i, póte aduce felese la toți acei­a cari posedă cele d’ăntâiă elemente de ins­trucțiune, și chiară acei­a cari jeca unu rolă in viața publică suntu mai multă de cătă ori cari alții îndatorați a avea recunoscință cătră presa periodică. (A­­plaune). „Suntem­ îndatorați a avea recuno­scință cătră dînsa, pentru că noi mai cu sema avemu ocasiunea a afla ș’a ’nsemna enormele bine­ faceri politice și publice ce face presa. Nu este pre multă de se va­­ zice că acțiunea unei prese popolare și bine condusă modifică e similalminte natura relațiunilor și între gu­vernatori și guvernați. (Aplause). „Supunerea nu mai este în zilele nóstre uă datorie pasivă și <acbă. (As­cultații ascultații) Legea, guvernul­, actele legislatuve­ adreseza apelurile loru­til,licei prin intermediariulu (ji a­­rtelor), la aprețiuirea tutorii membri­­lor­ comunității și stabileacă noue le­gătura de interesă și de afecțiune în­tre cetățiani și autoritatea publică supt care traiescü. Aceste legătura dau uă putere nouă societăței și instituțiuni­­lorii venerate ale țerei. (Aplause). „Presa ne face și nouă, ómenilorü publici, servicie personale forte apre­­țiuite, și se póte spune că bine­face­­rile iei suntu d’unu prețiu imensă pen­tru membrii ambelor­ Camere ale Par­lamentului, căndă cine­va își dă sema de fericitele transformări ce ea aduce în espresiunile Parlamentului în scur­­tură intervală ce desparte improvisarea de tipărirea discursurilor­ în dram­ă, (Ilaritate). Aci suntu pe unu terămfi de­licat»", însă voiă­dice că este de si­­gură adevărată că dibăcia stenografu­lui aduce discursuriloră ce suntu pro­­nunciate în Parlamentă vă ’mbunătățire considerabile, din puntură de vedere ală gramaticei, ală acurateței spresiu­­nei ș’alu lâmurirel de esprimare a o­­ratorilor, din discursurile cărora­a scote ori­ce desvoltare de prisonă. ..Insă, afară de acesta datoriă, amu contractatu-vă obligațiune, nu numai cătră redactorii dăriloru de soimu, ci și către sciitorii diamieloră. Mărtu­­rescă cu francheță că fără denșii nu sem­ cumu amu urma. (Arobațiunl.) In­­curagiările, landele loru suntu pentru noi d’unu fórte mare prețifs. Ei ne sus­țină în ora nevoiei ș’a dificultății oră. Și ve asiculi, cătă despre mine — și cred ti că toți acei­a cari au făcută acesta speri­nțâ vorö 4tae ca mine — c că dau uă mai înaltă valore judecă! eî lor­t critice decătu censure! loru. (Ascul­tați!) Afară d’acésta, critică séö cen­­sură, care este omulă ce se póte simți s­pr’uodată rănită de ele ! Dacă critica sau censura este nedreptă, ea nu pute­m aduce prejudiciă, afară dacă acela­ a t căruia se adresază va fi lipsită de ori­ce putere de caracteră. (Ascultați, as­­i­cultați!) Dacă, din contra ea e dreptă, prețulu­i ei e afăta de mare dacătîi nu i se pute calcula. Ea devine uă oglindă în care se descopere, în care cine­va învață a cunosce acea-a ce altmintre­ , le n’ar fi putută sei nici vădată. Prin­­ acesta aflăm­ă mijlocele d’a ne amen­da greșialele, d’a ne apăra de erorile comise, d’a face talentele nóstre, ori cari ară fi, mai folositorie cetățiani­­loră noștri, d’a severși — nu 4ica într’ună modă mai perfectă , ci mai puținu imperfectă — grelele datorie ce Provedinția ne a impusă. (Apro­bări.) Ori ce omă ce scrie Intr’ună 4’­­artă, și în speciale într’ună 4­ ariu im­portante și forte influente, are asupră’­ uă sarcină grea în tóte privințele. Mai multă ancă, acesta sarcină are nesce primejdie pentru elu însuși cu multă mai mari de­câtă pentru publică, din causa responsabilităței ce simple necontenită apăsăndă asupră’i căndă scrie, responsabilitate despre care n’are toto­deuna timpulă a’și da sema , ce derivă din publicitate, ș’a cărei spera­­­nță o facemu adese noi înșine ln în­deplinirea datorieloru nóstre. Ori­cum­ă ar fi, funcțiunile scriitorului ziaristă suntu pentru noi neprețuite. Societa­tea datoresce multă celoră ce’i procură instrucțiunea și progresulă prin vocea 4iariului. Insă nimeni nu le datoresce mai multă de cătă aceia cari suntu pentru presă obiectulâ unui esamenă liberă, sinceră și chiară ostile. Per­­sonal minte ținu fórte multă a recuno­­sce partea mea în astă datoriă. „N’am­ intențiunea de a exagera , și nu credu că am esageratu impor­tanta imensă , necalculabile , a func­­țiunilor­ presei in ce se atinge de masa societății. (Ascultați!) Nu este de competința mea d’a semnala rainu­­țiosă caracterulă morale ală presei din tim­pulă căndă a devenită uă putere mare în țară. Insă, pe cătă cunoscință, am putută dobîndi simțesc« convicțiu­nea profundă că presa a devenită mai onestă, mai sinceră, mai respectuas» cătră personele, cătră sfințenia viețe private, mai cu îngrijire d’a înlătura totă ce póte provoca roșința sau uă mînjire, și acesta cu câtă a câștigată mai multă popolaritate și respândire. (A­­plause.) Prin urmare se nu precupețimă a­­cestei mari puteri foculă ce’i este da­torită in cerculă instituțiuniloru și i­­deielorü nóstre. Se o salutămă ca uă nouă bine-facere pe care Provedinția a bine-voită a o acorda genului orao­­nescă pentru a ajuta progresului aface­riloru ș’alu instituțiuniloru. (Sgomote se aplause.) Se profitămu de tóte ocesiu­­nile pentru a’i proba că simpatizăm« cu dînsa, că dorinția nóștrii este d’a o ajuta în misiunea iei. Cu acestă simp­­tim fintă propună se chemă la prosperi­tatea Fondului asociațiileî ^sam­elorü (Newspaper Press fun). 1 Acestă toasta e primită cu căldură. > (Independința Belgică ) clusivu in josu, potu fi vîndute în vir­tutea acestei legi. ” Art. 4. Moșiile se vîndu în corpore­­ întregi, așa precum ă se stăpînesce a­­stă-41­6 ® către Statu. Drepturile și îndatoririle lipite de a­­c­cele moșii, trecu împreună cu eie, a- 1 supra cumpărătorului loru.­­ Art. 5. Pădurile ce s’ar fi găsi pe moșiile scose In vîn4u>re, se vîndu îm­­­­preună cu ele îndeplinindu-se dispo­­­­sițiunile coprinse în art. 7. 1 CAP. II. Art. 6. Minimumú a prețului cu care i se potu vinde moșiile, în puterea aces­­­­tei legi este: 1. Pentru moșiile arendate înainte de * aplicarea legi rurale, venitură anuală 1 înmulțită cu 15. * 2. Pentru moșiile arendate în urma aplicării legi rurale, venitura anuală nu- a mulțitâ cu 20. 3. Pentru moșiile arendate în cur­­­­sulul anului 1867, venituri anuală În­mulțită cu 17^. In ori­care împregiurare, venituru moșiilor â coprinse în aliniatulu I­iff alu acestui articolu nu se póte considera, m­­a i mică, de eistă o parte din arenda cu care au fostă date. Art. 7. Pădurile ce s’uru găsi pe moșiile destinate a se vinde, se pre­­țeluescă prin esperți,produsu­l acestei prețeluiri se adaogă către minimum determinată prin articolul­ precedentă. CAP. iii. Despre Centrurile de vin­are. Art. 8. Se instituie trei centruri de violare pentru moșiile Statului: 1. In Bucuresci, pentru moșiile cu­prinse intre Milcovu și Oltu. 2. In Iași, pentru acele de peste Mil­covu. 3. In Craiova, pentru acele de peste Oltu. Art 9. Vînzarea moșiiloru după a­­cestă lege, în Bucuresci este încre­dințată Comitetului instituită prin legea de la iuliiî 1866. In Iași și Cntiunii unei Comisiuni compuse din: Duoă membri ai corpuriloru legiui­­tore, unulți pentru Adunare, altulu pen­tru Secată, aleși in districtulu unde se urmază vînzarea, și trași ia sorți de corpurile legiuitóre respective. De Primulu-Președinte al Curții de Apelă 1 De Prefectură județului. De Prim­arulu Orașiului. Aceste Comisiuni potă funcționa cu presența a trei din membri loru. 1 Art. 10. Vînzările nu potu urma In acea­șî 4i Io aceste centruri de vinzare. Una intervală celă puțină de 45 di­­­le, este necesar să intre 4^eie ficsate, pentru începerea vînzăriloru în diferi­tele centruri. Art. 11. Viiturile se facă după vă 1 publicațiune prin Monitoră și alte 4 iu­­t­re, celă puțină cu 50 40 ® înainte de începerea operațiunei. In acestă timpu afișe tipărite vor f 3 era lipite pe ușa comunei unde se fa­ce vînzarea și a comunei unde este­­ 1 situată moșia. Art. 12. Vînzarea se face prin li­­­­citațiune orale, făcendu se adjudeca­țiunea, nici uă ofertă n­u se mai prii— * mesce. Art. 13. Ori-ce contestațiune se i­­veșce în momentul­ licitațiuni, fiă a­­supra adjudecațiunei fiă asupra insolva­­bilităței concurențiloru sau a garanțiilor provisorii ce urmază a se depune de concurenți, se hotărașce de îndată de comisiunea respectivă. Garanțiile provisorii sunt și prim­uite în valore de­­ din­­ ce cumpărăto­­r rusă este datoră a numera după con­­­­firmare. CAP. IV.­ ­ Art. 14. Comitetulu din Bucuresci, revizuește și hotărașce asupra validi­­­tăți vînzărilor­ făcute în cele­l­alte două centruri de vin4are. Art. 15. Consiliulu Juinistriloru re­­vizuesce și hotărașce asupra validităței vinzăriloru urmate în Bucuresci. Art. 16. Vînzările sunt și definitive 1 după confirmarea loru de cătră Dom- I r­itoriu. 1 CAP. V. 1 Art. 17. Îndată după sancțiunea vin­­i­tărei, cumpărătorului respunde la casa Tesaurului publică a treia parte din prețulu cu care s’a adjudecată moșia. Remășița prețului va plăti-o in ter­menii de 5 ani, împărțită In 10 ofirți egale, platitóre la Inceputul­ fie­că­­ruia semestru. Acești 5 ani se numeră de la îm­plinirea aceluia în care s’au făcută vînzarea. Art. 18. Uă 1/3 parte din banii cum­­părăturei, atătu acelora numărați după adjudecațiune, câtă și a anuităților, se póte plăti in obligațiuni rurale. Art. 19. Îndată după vărsarea treimei de bani arîtată în art. 17. Ministerul­ financelară elibereză actulü de veci­­nică proprietate cumpărătorului înpreu­­nă cu documentele vechi. Acesta carta este înregistrată de Tri­­bunalul­ districtului unde-i situată moșia. Moșia insă remâne ipotecată către Stată, pînă după achitarea celei de pe urmă anuități cuprinse in art. 17. Art. 20. Anuitățile prevézute art. 17 se potu plăti cu anticipațiune, la asemenea casă, tesaurulu bonifică plă­titorului unu escumptu de 5­0/g. CAP. VI. DiapOzițiune Transitorie. Art. 21. Moșiile se vîndu cu res­pectarea contractelor­ de vînzare, ve­­nitula soră anuală se priimește de cum­­părători, de la celú­fintei căști ce urmezfi respunderea treimei cuprinse in art. 17 a legei de față. Art. 22. Legea din Iulie 1866, a­­tinge'.ora de vînzarea a parte din bu­nurile Statului remâne abrogată La dis­­posițiunile ce suntu contrarii legei pre­­sinte. PROIECTU DE LEGE pentru venitarea a parte din moșiile Sta­tului în corpore. CAP. I. Art. 1. Guvernulu este autorizată a vinde vecinica uă parte din moșiile Sta­tului pînă la concurența 60 milióne. Art. 2. In anul­ 4868 se voră vinde pînă la concurențe de 30 milióne, orő în acele următori«, 1869, pentru alte 30 milióne. Art. 3. Numai moșiile a căror ii a­­rendă anuale este de la 500 galbeni vi­se pare a fi eșitu din condeiulă stiliș­­tiloră noștri de peste Carpați.“"­— Și 0râși; ,,Asia editorii noștri de presto munți se pară, că nu prea au chiară ideiă de șciință diplomatică, etc.“a)— Pentru afirmarea celoră 4*8e mai susa despre difertnția între scrierea vechiă și mai noua, recomandanțai amatorilor: „Principiile de limbă și de scriptură de T. Cipariu, pag. 3 et seqg.— pag. 363 seqgi — Analelise­ literarie, de idem.— Archiva pentru filologie și istoriă No. 1, pag. 17 se­q. și Nr. Y etc.“— Aceste le insemnam­ singură și numai din causa, că ne aflămu în ajunulu adunării So­cietății Literarie, la Bucuresci. S. Michali. LIMBA SI ORTOGRAFIA UNUI VECHI­ DOCUMENTAT ROMÂNESCU. In Romănulu de­la 12—13 Iuniu a. c., pag. 486, col. I, punct, 7 cătră fine, într’uuu articlu alu d-lui B. P. Hasdeu, citimu urmatorrele: „Lucrările municipale se scrieü sla­­­vonesce aprópe pînă la jumătatea se­colului XVII; totuși se află acte muni­cipale scrise romănesce âncâ din se­­„diulă precedinte, precu­mu, de pildă, a­­„celü din 1591, Octobre 4.“ După notiția ce o dă autorulu ar­­ticlului, arai la vale, sub Nr. 15,— căutară acestă documentă In Archiva istorică, tom. 1, partea I, pag. 105 — pentru ca se-i veau forma limbei și a scriere!, și mărturescă că, după ce l’am citită, am rem­isa isbita în spiritulu meu de uă duplu îndoială: adică, sau că acele documentă nu este scrisă la a. 1591, seu că transcriitorii lui i- au falsificată forma (adecă forma limbei și ortografia). Și acesta o credă a fi mai probabile, pentru că, este acum­u în genere cu­noscută cum că, altmintrelea scrieu bă­trânii noștri, Incepéndu de la cele mai vechi urme de scrieri romanesc!, pînă cătră a. 1700, și altmintrea scriu lite­rații noștri, Incepéndu de pe la 1700 încoce, pînă in 40 d­e nóstre. Dacă asiste acésta, despre care nu ne îndoaimu, pentru că avemu la mână probe de scriere din tóte periodele, în­­cepîndu de la sec. XVI, de efindă da­­teza și citatulu documentă, pînă in tim­purile nóstre:— atunci trebue se adu­­cemu aminte d-lară de la Archiva is­torică.1) propriele espresiuni ale unui renumită filologă și literată de peste Carpați: „în timpurile mai de curêndu s’au aflată și s’au tipărită mai multe chronice vechi romănesci,— insă mania de a modernise totă ce cade în mănele unora ómen! ca aceștia, șterse de întru Insele tóte formele vechi, așia câtă după testaț­ii acelora publicată de atari óment fără nici unu sensă archeologică. *) Nu era mai bine óre a se­­ fice; Archivul n­nt orieni.... ESPOSITIUNEA UNIVERSALE DIN M. AGRICULTURA FRANCESA. (A vedé­a-le din 23, 24, 27 Iuniu și 1 Inlifi.) Amu trebui se continuămu a spune în resumată tóte fapte frumóse ce ne le presintă agricultura francesă, dară căndă vedemă înaintea nóstru agricul­tura a treizeci și patra de țeri, cari merită a fi cercetată din punctul­ de vedere ală învețăturiloru folositóre ce putemu dobândi pentru agricultura te­rei nóstre cată se ne mărginimi și se terminămu aici cu destulă părere de reă agricultura francesă, ca astă-femă se putemă ave timpulă a scrie măcară căte una mică articolu despre agricul­tura celorö-1­ alte țerî. Nu sperămă se avemă timpulă, căci miciulócele nóstre pecuniarie nu ne permită se prelun­­gimă șederea in Paris, ca se facemă măcară căte oă mică revistă agricole asupra agriculturei tuturora țeriloră ce au venită la acésta în adever și espo­­sițiune universale: de acea vomă face cea­ a ce vomă puté. Alții mai norociți de cătă noi, cărora li s’au dată și mij­’­­lace și asupra cărora s’a pusă și sar­cina studie­ asupra esposițiunei, voru face cea ce m­ă particulară cu tostă si­lința ga și chiaru cu bani de călotori și luați cu dobândă nu póte face. Ne pare fórte rel că terminămă aici studiulu asupra agriculturei francese, căci este agricultura aceea care îmbră­­cișază culturele cele mai variate, și aparținendă la regiunele cele mai nu­­meróse de clim­ă și mijjlocele de es­­plotare ale pămîntului. Clima Franciei șîi prin urmare, regiunele și culturele a­ fostă împărțită după plantele ce face pămîntulu. Cu tóte că astăzi domnulă Henze, ună profesori­ și luptă-inspec­­toră de agricultură, așa că doue­spre­­z­ece regiuni in Francia și le deose­besc­ între sine prin unu-spre-ze ce note Caracteristice flă­căria, noi putemă reduce aceste regiuni numai la trei: regiunea nordică unde nu se face nici porumbulu, nici vinulu nici metasa, re­giunea unde se face porumbulă și vi­nului regiunea unde se cresce masli­­nulă și portocalulă; acolo se face și grăă, și vină, și mătasă. Se cultivă dură în Francia plănteie feluriteloră clime, și din acestă punctă de vedere studiu agriculturel francese este cela mai interesantă și cela mai variată. Un­ lucru se observă între aceste regiuni și acesta este că agricultura de la Nord este mai înaintată de cătă cea de la Sud, și că la Nord pămîntulu raportă mai multă de­cată la centru și mai multă de cătă la Sud și prin urmare la Nord pămîntulu este și mai cu pre­dă de câtă la Sud. Unu hectara de pămîntâ la Nord se vinde de veci cu 6 pînă la 8000 de franci (mi­’locia 500 galbeni sau 250 galbeni pe gorule) la Sud cu 2 pînă la 4000 franci și la centru cu 1 pînă la 3000 franci. Astă­­­fel, centrulú Franciei este acela în care pămîntul­ este celă mai eftină, din causă că acolo agricultura este mai ") A vede broșiura: „O­ Adunare generale a A­­sociațiunei transilvane pentru literatura romănă și cultura poporului rom­ănfi, ținută în Brașiovi­, de a 28/,6—a<*/?8 Iuliu 1862.— Sibiu, în tipografia IdiocesanS, 1862“ Pag. 122. Ibidem pag. 128.

Next