Romanulu, octombrie 1867 (Anul 11)
1867-10-01
♦ V'TESCE ȘT VEI PUTE Gap. Dist. £'e anii.............................lei 128 — 152 I’e șafi' luni................ » 64— 76 F'e trei luni..................... » 32 — 38 Peuă lună...................... » 11 — Unu esemplaru 24 par. Pentru Paris pe trimestru fr. 20 Pentru Austria..................hor. 10 v. a. â Dimiîi TRA TimiEA, PALADIULU ROMANO «o î. — REDACȚIUNEA STRADA ACADEMIEI 92. Articlele trimise și nepublicate se vor arde. — Redactorii respundetorui Eugeaiu invada Bucuresci30 Eipu“ 12 Brumărelul. Măria Sea Domnitorulu a trecută astăi in revistă tota armata din garnisoaea Bucuresci. Manoperile și esercițiele cu focuri, ale artileriei și ale celor ălalte arme, s’aă esecutată cu cea mai mare precisiune, și Măria Sea a mulțămitu oficiărilor și trupelor, pe cari a declarații că le-a găsită în mai bună stare de cată ori căndă. Luni se va face să preumblare militari» afară din Capitale. Pentru aceste dove iile posturile, ce se ocupase de armata, s’aă încredințată gardei naționale. Publicară că ori, după Mondom, de pește telegrafice, cari re anunță că insurecțiunea persiste în Statele romane și ie proporțiuni mai mari. țliariele ce privaimă astă ci ne aducă nuvele de aceeașî natură și asocurarea că mișcarea este forte întinsă și sigură de succesă. Depeștele din Candia asemene anunță că și acolo lupta urmeza. Publicămă In acastă privința mai multe relațiuni ce ne aduce diabiulü Independința elenică. Amă vorbită eri de Comunicatula ce ne-a doră înalta Curte de Casațiune. Spațială nu ne-a permisă însă a intra în mai multe desvoltări asupra acelui Comunicată. Ceremă dară voia a reveni astăzi asupra lui. Curtea recunosce că a casată mandatulu și a ordinată liberarea lui Polescu, daru ndgă că ar fi anulată și instrucțiunea. Amu spusă erî și repetimă as lă Ji că Primul ăi Președinte alu Curții, asem Jéndu-se pre fotoliulă seu, a pronunciată, in numele Domnitoriului Carolă I, că Curtea a casată mandatură, a anulată procedura și instrucțiunea.... Aceste cuvinte grave, în numele Domnitoriului, s’au pronunțată în ședință publică, le a aurită Ministerială publică, le a aurită și publiculă presinte. Curtea nogă că s’ar 6 disă aceste cuvinte, dară dacă nu s’aăuise, dacă Curtea n’a anulată și procedura; apoi întrebămu, cumă se mai potrivesce astă decisiune dată în causa Polescu, cu decisiunea care s’a luată ca precedinte și care se dedese în causa Iliescu? Stă în adeveră ce citimă în decisiunea d-lui Iliescu: „Curtea, în neunire „cu conclusiunile Procurorelui, anulază „tostă •procedura criminale urmată în contra d-lui Iliescu, ca făcută fără competință, casdză și anuliza mandatară „de depunere, ordină eliberarea ime „diată .... și dă în judecată pe judecătură pentru arestațiune ilegale.“ (Vezi decisiunea din 18 oot. 1866). Intrebămă apoi, unde e unitatea jurisprudinței, scopă pentru care s’a inființată astă înaltă Curtel Nu pare însă bine că Curtea nu nega colu pocină că a casată mandatură, faptă nemai nudită în analele judecătoresci ca uă Curte de Casațiune se anuleze mandate de depunere și de arestare. Cumă se pare ca Curtea nici plnă astă—di, se nu schită uă otărire criminale. Elă trece septemăna. Legea criminale și legea Curții de Casațiune e clară, otărîrea trebuia se se pronunție atunci îndată, cu motivele sale. Otărîre fără motive nu există. Otărîrea e indivisibile. Otărirea cu motivele iei trebuia citită și pronunțiată atunci, remăindă ca în urmă grefa se o redacteze, adecă se-i facă și practicarea. Scima bine că Curtea nu urmeza asta. Scimă că nu pre pronunția deseori otărîri, adecă otărîrî motivate, conformă legii. Insă urmările unei asemeni procederi nu-să bune, deórece daă locu la bănuiele și facă se pretindă ómenü că altămintrea s’a pronunțiatăotărîrea în ședință și almintrea s’a scrisă în urmă. Comunicatură pretinde că ar fi deosebire între recursură Popa Florea și Polescu. Noi însă stăruimă a <face că nu e nici uă deosebire esențiale, nici uă deosebire de principiu. Și unulă și altulă aă cerută anularea unui mandată. Și cu tóte acestea în causa Popa Florea președintele a declarată recursură neadmisibile, pură și simplu, eru în causa Polescu Pa declarată admisibile. Ce ne vorbesc o comunicablă despre motivul ce ar fi invocată Popa Florea, cândă Curtea n’a respinsă recursulă pentru că ară fi fostă neîntemiată, ci, încă vădată, pură și simplu ca neadmisibile, care valeifică Curtea, chiară de ar fi fostă motive întemeiate, n’a voită se intre în cercetarea loră, declarândă unu asemene recursă neadmisibile. Liberă acumă Curtea se ifică că reă a pronunțază președintele neadmisibilitatea, sau se nege că s’ar fi pronunțiată neadmisibilitatea. Curtea de Casațiune publică prin Monitoriu că s’a dată avertismentă judecătorului Cunescu.Ne temem nu cumăva se se nege și acestă faptă de mare gravitate. Audiții Judecătorul. Cunescu a fost avertisată de Curtea de Casațiune în șredințiă publică, înaintea acuzatului, înaintea publicului. Acestă avertismentă i s-a publică acumă și prin Montoriulü Oficialurii Dară cine a mai auzită ca judecătore se avertiseze în publică înaintea justiția bililoră ? Unde mai rcmâne onorea, demnitatea și prestigiul« necesariă ale magistraților» ? Tata lumea scie că avertismentele se daă luptă sigiliö; era legea de disciplină judecătoresci spune curată că numai suspensiunile și destituțiunile se publică. Își pate închipui oricine amărîciunea sufletului unui magistrată, cunoscută prin probitatea și solința sa, ca d. Cunoscu, redându-se astăfelii maltratată, de cătră u curte înaltă, dar incompetinte în acestă casă. D. Cunoscu a făcută studie de legi la universitățile din Europa, studie cari mulți înalți magistrați, din nenorocirea nóstră, nu le aă făcută. Și d. Cunoscu, magistratul!! probă și cu solință e avertisată în publică de acest înalți magistrați. Se mai insemnămă că pentru uă faptă cu totulă identică, curtea a condamnată pre Zamfiroiu la mustrare, pre Atanasiade l’a achitată, pe Cunescu l’a avertisată. Unde e aici dreptatea egale? Unde mergemu cu asemine jurisprudințță, cu asemeni esce de putere? DUMINICA, 1 OCTOBRE 1?67. LUMNEZA-TE !~ VEI :.- -----— Abonamentele în București Pasagiu lu Romanii No. 1. —In districte la corespondinții pianului și prin poștă. La Paris la D. Caras-Hallegrain, rue de l’ancienne commédie, No. 5. A se adresa pentru administrajjimelad.T.Paleologu ANAN CIUb 1 I, B Linia de 30 litere........................ 1 leii. Insersiuni și reclame, linia........ 5 EPISTOLE POLITICE ES PRINCIPELUI ALESANDRO CUZA. La Viena. A TREIA EPISTOLĂ. (A vedé No. de la 26 și 28 Septembre.) Principe. S’a tfisă că iubesc libertatea, ba ăncu curectarea a mersă pîn’a țfice că ești represintantele iei. Setea de libertate ce aveamă toți, necunoscința omului și neșciința generale potă scula pe cei cari pentru cătă va timpă s’aă înșelată și te-aă crezută. A mai susține însă acesta dupe 3 Masă și dupe dimineța de la 11 Fevruarie, ș’a o spune însuți, vei recunosce că este un eutetfare ce cere imperiosă a fi înfrânată prin puterea luminii ș’a adeverului, ș’acestă datoria mĕ voiă încerca a mi-o ’mplini în epistola de a fi. Cumă era România în ziua de 24 Ianuarie, căndă făr’a te cunosce, făr’a fi audită nici măcară de nume ți ți-a oferită corona tei? A! patria mea! cine te-a văzută în acea și s’a mai îndooită de puterea ta și de mărirea destinărilor tele! Străinii îoșii te-aă admirată, te-aă pismuită și ți s’aă închinată ție. „Suntă doue deci de ani de căndă suntă aci, a țisă betvănută aginteală Enghiterei, și numai acumă amă cunoscută poporulă Română!“ Cine a aurită ș’a mai putută uita acelă gemetă surdă, ce’n dimineța de 24 Ianuarie eșta de pretutindeni fără ca nimine se putá simți ce este și de unde ese, ca cumă ar fi fostă ună suspină ală pământului vestitoră ală unui cutremură, saă ună vuietă alu cerului ce se coboria spre a rădica petrele mormîntali ca se iesă morții pentru fiua cea mare a judecății! Româniă, mama mea! Care este fiiulă teă ce pare frice că nu te-a vâdută în acea ți i, eșindă din mormântă dupe 11 ani de flăcere, în carne și n ose, întrupată și vină, cu facia palidă clară vigurósá, cu sprâncenele ’ncruntate, cu ochii schînteiători, din cari țiștină totă d’uădaiâ rație de măniă și de sunetate, de durere și de credință. Uăsuflare puterică plana în aeră. Sesce voci misterióse și optină și aduceaă cugetarea românésca de la Nistru pînă la Tissa, care z bea înainte, înainte și ’ngiuru-ți, în urmă-ți pământulă transformată într’un masă vină unde dupe unde, valuri dupe valuri se rostogolină, împingăndu-se unele pe altele și crescândă, crescândă pînă ce movila cea mare fu copleșită, dispăru, pe faun una cu văile, üe ia uruea băncovanului pînă la crucea lui Fiaretă, ș’abia din căndă în căndă, la scăpăratură fulgereloră, ună ochiă mai deprinsă putea dări într’uă parte ie cupola Mitropoliei simbolulă credinței, semnulă învingerii, și’n ceilaltă curcubeulă tricoloră ce te’nveluia și je care cu amândoue mănele îlă smulțeai dupe pieptulă teă ș’are tai fiiloră ei din oștire sânulă care i-a hrănită! Apoi întorcândă ochii spre Cameră vedea cineva cumă suflarea românescá împingea totulă. „In acelă momentă, mandatarii națiunii, — precumă ți-am spusă-o oficiale, principe, în ziua de 27 Ianuarie la Iași, — strigândă cu lacrămele loră, focură de ură, de divisiune, ce nenorocirile trecute aprinseseră intre clase și partite, se luară unii p alții în bracie și săriră cu toții peste fatalea prăpastiă, strigândă: Se trăiască Alesandru loan I!“ seda in afară luciri multiple; din întru sunetele unei vióre ajungeau pînâ la dînsa cu resunetele acelora rîsete ce bapjocoriau alesulu tinerețeiei. Strada era pustie. — Vrai se vii cu mine? dise Sera finei unu omü cu facia cinică. Tinera fată se feri cu terére. — Mi-e frică! strigă ea răzbunăndu-se de zidu. Omulu se depărtă rînjindu. In fine hangiulă apăru. — Elt nu voiesce se vnă. — M’ai numită? — Nu. — Atunci trebue se întru, daru vino cu mine căci nu cuteză. Îndată și intră. Și la aceste cuvinte, am adausă totă în ziua de 29 ianuarie, cele urmatare: „Toți, străini sâă români, cari aă „fostă faeiă in acelă momentă solemnă, „și unică pate în analele istoriei o„menirii, aă dÎ3u, cu sectele de durere și umilință ce-a tescuită națiunea română, în locă d’a o ucide, „n’aă făcută de cătă a comprime a „iei putere spre a o face ații a s’a„veta înaintea Europei, d’uă dată și „prin uă singură săltare, totă acea na țiune jună și puterică pe care ea a „fostă cunoscutu o căndă era bule„vardulă de aperare ală civilisării contra barbarismului.“ Și ți-am mai țlisă, te-am prevestită oficiale, in numele națiunii, se bagi bine de sorau căci acele doue milioane și jumetate de români cari m’aă însărcinată a-ți închina cu amare și respectă inimile loră, raînă țlisă se-ți spui c’acéla, va fi „pe cătă vei ține „cu tăriă stindariulu unirii, ală naționalității, ală dreptății ș’ală libertății.“ „In acestă ramură“ țamă „căndă stăndă pe terâmură Moldovei „simțimă toți că stămă la sânulă ace„ce/ea și mame, fiă-ne iertată a a„trage privirea Măriei—tale ș’a Europei întrege, asupra unoră fapte din „cele mai mari.“ Europa a ’nțelesă, și singură Măria-ta n’ai simțită nimică, n’ai înțelesă nimică și pleca și îndată după consulul ă rusescă, pe cara l’ar fi și urmată de nu te-ar fi oprită Românii din giuru ți și, pînă la «»te puuiu epistola, ce fi-amuirimisă. Dacă însă educațiunea ți trecută te a oprită d’a simpți în Iași ceaa ce simptiamă noi „stăndă pe terâmură Moldovei,“ simplită-ai celă ucidă, cea-a ce ai vedută în Capialea României în ziua de 8 — 20 i’evruariă, căndă a deschisă bradele iei ca se intre“ principiulă Unității ș’ală libertății.“? Se-mi dai voiă mai ântâiu se reproducă aci căte-va linie din cele ce am scrisă atunci despre acea z i.(1) „Mărimea acestei serbări, unice în felul ă iei póte de căndă suntă aceste țere și fórta rară în lume chiară, este că nu erau gendarmi, soldați, oficiări, funcționari, seă clas! de ómeni cari i eșiseră spre a saluta sosirea unui domnitoră, fiă celă mai bună, celă mai dreptă și celă mai sublime dintre toți domnitorii, ci uă națiune care se manii Veijî Românulu No. 17—10—22 Fevr. 1859. FOIȚA ROMANULUI. VICTIMA UNUI TREMOLO V. De la Nabonne pînă la Beziers suntă cinci leghe, și’n timpă de șase ore fără sfirșită. Serafina sfîșîiată de nerăbdare, ar fi voită se de aripe trăsureî și cailoră slabi și obosiți. La optă ore, ea era doborîtă de ostenîală. In hanulă în care se coborî ea se informă cu răndîi de Ion. — Albuna mea copilă, îi respinse hangiulă, voiesci se vorbesci d’unăbietă nebună cu care petrece totă orașială pentru că îndată ce spune talentulă in cestiune, elă se ’nfuriază grozavă. Esci sora lui? — Da, respunse Serafina roșindă*, Insă urmază te rogă. — Ei bine ! Cavallie este că de optă dile aci, elă sosesce din Italia și acuză pe înalta societate din Turin că s’a ’nțelesă o’ună pre care Filippa pentru ai 1 A vede No. din 28 29 și 30 Septembre. ponegri talentută. Elă perorâză prin cafenele, ori la teatru suptă protestă că va fi mai bine ascultată de publică dacă se va ’mbrăca c’ună costume de fantasie, elă s’a lăsată a fi îmbrăcată în Cupidon și cândă căutauă bucată, una actoră din trupă i-a trecută să degatere în jurulă mid’locului, și, cu ajutorulu unui scripte, elă a fostă ridicată pîn’în finse. Cu tóta înălțarea îui artistulă totă se silia a trage cu arcușiulă. Trebue se presupui că rîsetele și aplausele spectatorilor ă să primită acastă esentricitate. — Acésta e grozavă 1 griseta, și ómenii n’aă animă aci! — Ei Dómnele totu deunareă d’a rîde d’ună omă ce nu’șî mai are mințile, însă elă singură se impune atențiunea coloră ce le place a glumi astăfelă. Soli d-ta, tineriloră se place se petrece, ei n’o facă din reutate,și totădeuna îi adună multă pomană. — Pomană strigă luna fată devenindă palidă, atunci elă întinde mâna? — Nu scă, însă totuși elă primeșce acea*a ce i se dă. — Unde așa putease’să veisă acumă ? — De sicură la Cafenéua Mare. — Iasă cumă se me ducă singură acolo? Griseta ’și încleștase manele, hangiulă înțelese acastă rugăciune. — Te voiă însoci, îi dice elă, și’să voiă ruga se ésa. De va refusa, atunci te vei arîta. — Și nimeni nu’șî va rîde de mine, căci îlă iubescă multă, multă, și . . . Griseta nu putu sfîrși și lacrimele’i împlură ochii, ea fu orbită una momentă de ele. — Ai curagiă I urmă protectorele iei, ai curagiă, îl vei duce cu d-ta. — Se plecă mă atunci, ijise Serafina, căci timpul o grabesce. Cândă amândoui ajunseră dinaintea cafenelei, acestă omnă întră, și tînera fată asceptă numerăndă minutele și bătăiele inimei iei. Luminarea bastimentului pro IV. In piciore pe uă masă, Ion cănta un sonatănesce aplause ironice primind acastă musică straniu în care notele se încrucișiau Intr’un încoherință desastruose pentru urechie și pentru nerve. Fraculă artistului, acesta ținută din dilele lui cele frumose era Insolrențe. — Bravo! Paganini! Strigau tinerii auditori, înveseliți de mimica espresivă a acestui meloman,pre multă convinsă. — Veți veni la concertul meu ? întreba artistulă căntăndă. — Ți-o jurămă! — Veți audi un minune, tremolo lui Benioz. Insă privirile erau deja atrase spre Serafina, care se ’nainta, cu ochii plecați, spre promisul ăiei. — Ion 1 strigă ea. Vioristulu se cobori de pe scaună și alergă spre dînsa cu bradele deschise. Tînera fată uită totă, presința acelora tineri veseli, locală ciudată unde se afla, și, atirnată de gătulu premisului iei ea ’lu serută pînă se’la năbușiască. — Bravo ! tineră fată ! strigă grupa de tineri. — Crinul« alături cu macuță ! <jie unulă dintre dînșii. — E sora lui, dise hangiulă, care