Romanulu, ianuarie 1868 (Anul 12)

1868-01-14

ROMANULU 14 IANUARIU 1868, vorba parlamentariă, s’o lăsămu torpilorii de la Bărcănescu (aplause multu prelunginte și repetite). Rogă se nu fia aplaudații pentru că adesea ar putea spune vorbe cari se nu le placă. Nu va ședea pice alături cu cela care nu vre se da teresei alegerea de către prefecților’ft și servesce asta de bine cestiunea Israeluii lorii, va vota contra pentru că alegerea, afară de alte împrejurări, este și ilegale apoi d. Iepurianu a tradata pe acela principe căruia pe două parte îi areta devotamentu. D. Lupașcu areta ilegalitatea alegerii ca făcută contra legii căci nu se póte deschide colegiului fără autoritatea legiuită și fără 25 de alegetori, se declară contra alegerii acesteia dinastii puncți de vedere de dreptu. Remăne partea moralei trecutulu d-lui Iepurianu. D. Epurianu zace că a jurat o credință Domnitorului și-î va arăta starea tezei. D-luî însă a lucrata contra conștiinței frațiloră sei din Moldova, nu a aretatü suferindele lerii adeverate, și a susținuții pe evrei. Invită pe toți Moldovenii, lăsați în vederile și simptimintele lerii, a vota contra d-lui Epurianu. D. Hóiban. A pilă că, doresce se vapă pe d. Cogălnicianu apelându minoritatea căci va reputa la putere și în majoritate. Nu póte înțelege insă că 18 alegetori se fi aleșii pe d. Epurianu căndă trebuia după lege 25 minimumü. Dacă am fi indulgenți pentru calități personale sau acte patriotice ale unui omis, atunci se rezesa legalitatea. Căndu d. Epurianu vorbia de drepta și libertate, pice d. Hóiban, mi-am adusu aminte de cele ce făcea: a culesu ce asemănații. Nu credu ca se flă unu colegiu In Moldova ce ar alege pe d. Epurianu, care a semănațui tóte relele nedreptățile, nelegalitatea și a sprijini Evreii. D. Epurianu, zice că, a ceruți ca se nu dă apere nimeni; d-la Negură a pisit că elű ma avutü credință politică către Domnitorulu care la pusti președinte al Camerei. Spune cumü Domnitorulu Cuza ba pusti în corenta despre lovirea de Statu de la 2 Maiti, și elu a propusu că’să va apăra ea și mai nainte. După 5—6 luni de la 2 Maiu, phod. Epurianu, d. Cogălnicianu s’a trasu din guvernu. Domnitorulu la numitu atunci pe d-luî deputatu, ba chiamatu la Ruginosa ca se lu pue la guvernu, și d-luî a pusu condițiunî ca afară de legea electorală tóte cele alte le va desființa viindu la guvernu, cea a ce Domnitorulu Cuza i-a refusatu. Ffindu inițiații mai în urmâ în conspirațiunea de la 11 Fevruarie, a refuzat de a resturna pe Domnu,darü a promisă a nu ’i mai da ajutorulu seu moralü. Generalulu Florescu i-a depeșat apoi, felicitându-lu de alegerea sea de deputatu, și dênsula i-a mulțămitb pentru numirea sea ca deputatu (afirmări și rîsete). In 1865 tomna, domnitorulu Cuza zice că era i-a cerutu concursulu seü, spuindu-i că voesce în primăvarea viitóre a părăsi țera fără a o lăsa nici pa măna roșiiloru nici pe a albiloru, ci pe măna d-séle. Toți amicii ilu îndemna se nu primiască darü s’a dusu la Domnitorulu Cuza, promițăndu-i ajutorul- seu, însă cu ore care garanții, chiarü în contra schimbării opiniuneî de plecare a lui Vodă: aceste condițiunî sunt dreptulu de interpelare, dreptu de dare în judecată a ministrilor, dreptulu de modificare a legii electorale, dreptulu de a desființa concesiunea Godilloi etc. A fostü chiamata însă în urmă și i s’a observata de Prințul Cuza pentru cea blamată adresa Senatului, și ba întrebată daca are de gândit a reîntorce în Cameră adresele de la 63 la care d lui a respunsű afirmativă. A promisă însă domnitorului uă adresă bună și a obținută dreptul de a trage în harță numai pe miniștri. La 1866, începe discuțiunea aprinsă; miniștrii protestă ca se atacă constituțiunea dară d-sea le respunde că numai actele lor o atacă. Miniștrii bau acusatii la Domn, și zice că nu scie cumă s’a făcută, că ună adjutantă Domnescă a venită se-î cera demisiunea pe care a dat-o Domnitorului îndată și cu dânsa și mandatură scă de deputată In privința financiară, urmezád. Epurenu socotelile sunt date și imprimate. Am lăsată 5 milióne reserve. (Face apelă la d. I. Brătianu pentru acesta) și termină cerende ca discuțiunea se se închipă și se se dea alegerii sale oă soluțiune mai grabnică. D. Cogâlniceanu. Vedeți în ce posițiune dificile m’a pusă d. Iepurianu, vorbind do2 Maiu. Dac’așă vorbi mi-așă strica apărarea (rîsete ai stricatu-o) M’a pusă în posițiune d’a face și că istoriculă faptelor ă și mi-așî strica apărarea, căci suntă multe, torte, multe erate de făcută istoriei d-lui Iepurianu. Insă îmi reservă acesta dreptă dacă va fi admisă d. Iepurianu în cameră, de nu, voiă ascepta, dară țină multă a face eratele de nevoiă, certi cuvênturu de pe acuma (aplause rîsete). D. Ministru de interne. Constată că suntemü forte tineri încă, căci societățile ca și omenii căndă suntă tinere, în tocă d’a se ocupa de principii generali căndă ele suntă în desbatere se ocupă de persone. Aria însemnată ca totă deuna căndă se presinte mă casă de contestare, în tocă d’a se discuta alegerea, condițiunile în care s’a făcută, s’a vorbită numai despre fapte personale, în afară cu totul ă de legalitatea sa, ilegalitatea alegerii, s’a făcută istoriă. Camera nu trebue se facă istoriă, ci fapte pentru a servi istoriei, nu pentru acesta ne a alesă alegătorii nostriî și oricătă de interesante ar fi istoriele ce na rămu, alegătorii nostriî nu ne voră ținea sămă de ele. Daru aci nu este nici timpulă nici locală pentru a ne ocupa de eveniminte istorice. Am luată cuvăntulă pentru că onor. d. Manolache Costache a atacată administrațiunea și regretă că n’am fost ăpresiune pentru a’i putea respunde mai bine. D-sea a relatată nisce fapte bine cunoscute de tota țărana desveluită nimică nuoă. D. M. Costache a acusata pe administrațiune c’a destituită pe d. Romalo. Guvernul ăma făcută acesta pentru a combate pe d. Iepurianu. D. D.Ghica întrerupe, elice ca sa publicată epistola d-lui Brătianu, a combătută pe d. Iepurianu, D. Ministru din intru. N’am făcută nici uă dată nimică care se pute fi infirmată chiar de d. Dimitrie Ghica. Se ascepte d-sea se sfîrșescă ș’apoi va vedea de mai are nevoiă de rectificare. Căndă am numită pe d. Romalo, că parte din judeciă a arîtatu nemulțămire pentru că, se ejdeea, d. Romalo este amică devotată ală d-lui Manolache Costache și va administra numai după cumă va voi d. Manolache Costache. D. Romaro arată pe facia simpatielor sale, și nu ascundea că la alegeri ar fi făcută totă pentru ca ambcalu d-sele se fiă alesă. Nouă protestări veniră. Guvernul ă a vorbită în circularia sea despre influința morale ce trebue se eserie administrațiunea; nu pate asemenea elice că susținea candidatura d-lui Manolache Costache, prin urmare guvernulă nu ’lă putea ajuta menținându în serviciă ună prefectă amică ală d-sale, și pentru a nu pune pe acestă prefectă în posițiunea, saă d’a lipsi la datoriele de amică, saă la cele de prefectă, faciă cu unu guvernă care nu voia se dea concursulu seă d-luî Manolache Costache, am socotită că suntă neapărată datoră a înlocui pe d. Romalo. Arătă amă făcută că, restul ă ba făcută d. Cogălnicianu și inamicii d-lui Manolache Costache, după cumă va spusu-o însușî d. Cogălnicianu. Dovadă că n’amă combătută pe d. Manolache Costache este că am numită la Tutovamă prefectă pe care nici nudă cunosceama, nici nu puteam acei cari suntă tendințele și simțimîntele lui. Vină la cestiunea de fondă, la acțiunea primarilor în alegeri. Nu le-amü dată nici ună felă de instrucțiuni și nu mi s’ară putea, proba c’amă scrisă uă singură cuventa primariloră. Reală nu vine d’aci, ci de la lege, care nu este clară, și chiara este neaplicabile în România. In constituante la formarea astei lege că și cu amicii mei, amă susținută că censulă cerută pentru colegiul I și II este prea mare, și că nu vor fi destui alegetori pentru a alege conformă legei. Dară onor, represintanți ai proprietății, am susținută censulă pentru a forma colegiile. Pentru censulă alegătorului la Senată am urmată aceaași cale și d-loră eradă combătută. Amă spusă că comercială și industria n’aă se fiă represintate dacă se pune mă censă atâtă de mare ș’mă numără atâtă de mare de alegetorî pentru a compune un colegiu, dară onorabilii membrii ai dreptei n’aăvoită se credă. D. G. Bălianu a fostă rugată a asiste ca auditoră la desbaterea comisiunei instituită pentru facerea legei electorale, și la întrebarea cedamă făcută asupra acesteî cestiuni a respunsu: dorescu din tota inima se ftă arătă de mulți cari se aibă censula cerută, căci atunci ară fi mai bogată țăria, daru după speriința ce amă dobéndimu, că nu credă se fiă atâția. Onor, represintanțî din dreptară stăruită șî părererea lora a fostă admisă. Aiurea este admisă oă treime din alegătorii ceruți pentru ună colegiu spre a se putea deschide, la noi pentru mai multă înlesnire s’a admisă a patra parte, adică 25, acesta cel puțin este clar în lege și căndă nu se ’ndeplinesce asta cerință a legei, atunci ea este violată. Acumă îmi pare bine că speranța aprobată că proprietarii s’aă amăgită, că n’am cunoscută îndestulă de bine starea ferei, și că s’aă convinsă că oposiiunea nóstra nu venia de cătă de la uă bună cunoscință a stării lucruriloră. S’aprobată că este peste putință a se conforma in totală legei, cu tóte aste legea esiste și pe cătă timpă nu se va aplica, ori cine are dreptulü a dice ,că se violăză. Eu d’așă fi fostă primară mărturescă c’aș să fi deschisă colegială, chiar de n’ar fi fostă 25 de alegători, pentru că legea este inaplicabile, și nedeschijendu-se se lipsesce camera de mulți represintanțî, numai din causă uu. I^XUISUJIXIU au avutu 111 VCUOIC öiclica lUcrurilor la noi. Din norocire nu trei judecie numai colegialăma fostă deschisă, și acesta ne va face unu mare bine, căci a pusă în cameră astă cestiune în discuțiune pentru a se lumina aceia ce susțineaă legea electorale cu defectele iei și pentru a se remedia grabnică reală. Asta împrejurare este încă fórte fericită pentru că o dată ocasiunea a se proba în facia camerei, că nu este cumă afisă d. Manolache Costache că, națiunea nu mai voieșce a trimite represintanțî, ci din contra că luptă cu energie pentru ai alege, pentru a intemeia regimele parlamentari și chiarü d. Manolache Costache, luptăndu prin tóte micblacele puțin, iese spre a fi alesă, probătă că ține fórte multă la onorea, d’a represinta națiunea d’a ședea, p’aceste bance. (aplanse.) Se ’nchide discuțiunea și se pune la voiă opiniunea minorității, care este pentru primirea d-lui Manolache Costache; resultatul este: 110 votanți, maj. 56, bile albe 31, bile negre 79, 2 abțineri, una fiindă a d-lui ministru I.Brătianu. Prin urmare se respinge. Ședința se ridică și se otărasce pentru luni desbaterea asupra două alegeri ale căroră raporturi nu erau încă gata și alegerea biuroului.1 A -5^. , -------Resultatul alegerii biuroului la Senată este următorul:: Vice-președințî ai Senatului, Volanțî 36. Scutinulu 1. Scrutinulă N. 1 G. Costaforu........................22. 2 Crețulescu.............................17. 3 Al. Plagino și Balșă . . . 16. Deci doi. Costaforu și Crezulescu suntă vice Președinți. Secretari scrutini II. 1 N. Roseti..............................17. 2 Al. Tiriachiu . . . . . 17. 3 St. Grecianu........................17. Cestori. 1 Al. Orescu. 2 Col. Locusteanu. 1 George Costaforu . . . . 18. 2 Al. Plagino.....................................18. 3 Gr. Balșă.....................................17. 4 C. Crețulescu..............................15. Episcopii de Rîmnicu de Burjău și P. Casamiră căte ună votă. ..... '■ —------ 39 CARACTERULU NAȚIONALITĂȚII ROMANE CA BALEA LEGISLAȚIUNEI SELE III. După ce am descoperită însăși sorgintea moderațiunii nóstre naționale în caracterilü anticii alii străbunilorű Romani, după ce amu confruntată duo fenomene atâtă de înrudite , precumă suntă retragerea plebii romane la Muntele Aventină și revolta țerănimei ardelene din a. 1437; vomă urma de aci înainte cu relatarea căroră va eveneminte analoge mai semnificative din istoria Romănilor, de prin diferitele provincie ale Daciei lui Traiană, dăudă astăfelăzeșii nóstre tota valorea unui adevĕrü istorică necontestabilă, basată, nu pe ună exemplu isolută și dubiosu, ci pe oă grupă întregă de fapte identice și mai presusă de ori ce bănuilă. Vășhirămă deja în paragraful precedinte moderațiunea țâranilor. Romăni din Transilvania, tractăndă, în triumfulu unei victorie, cu barbara și nemilostiva nobleță magiară. Se descrimă acuma purtarea aceleiașî generase opince ardelene fașiă cu un altă speciă de apăsători locali, mai fini, mai perfidiî, mai periculoși de câtă brutalulă fiă ală lui Attila, anume Sașii. Ceva mai ’nainte de anulă 1366 că nouă coloniă săsescă veni a se aședa în vecinătatea satului romănescă Sân-Petru din circonscripțiunea orașiului Bistrița,. Incetulă cu încetulă, veneticii se apueară a usurpa din teritoriul și din pădurea Romăniloru, ceea ce ocasionă în sine ună procesă între ambele părți, de ’naintea autoritățiloru din Bistrița, cari, deși compuse numai din Nemți, totuși, ■ într’ună paroxismă de justițiă, deferă dreptate satului Sân-Petru contră pretențiuniloră coloniei săsesci. Astăfelă, victoria rămase în partea Romăniloră, cari n’ar fi avută alta de făcută, după cursulă ordinariă ală lucruriloră omenescî, decâtă a se întorce pe acasă, bucurăndu-se de izbândă și lăudăndu-se că au pățit’o Sașii. Nu așa a făcută bunură poporă romănescă din sătulă Sân-Petru. Mulțămiți de ași fi asigurată proprietatea lorii cea strămoșescă. Românii se îmblăndiră deuă dată, le părureă de nevoia bieților Nemți, și era că bătrânii satului, seniore Blaccorum, abordeză tribunalulă cu uă naivitate în adevără patriarhală [și declară, că de acumă înaintea ei uită cu desevârșire certa loră cu Sașii și, dreptă dovedă, le acordă dreptulu de a lua din pădurea, Romănilor, tota lemnăria, câtă le va trebui pentru clădirea templului și a celorűlalte edificie din noua loră coloniă. 1) Amă dori fórte multă, ca se ni se arate în istoria unui altă poporă ună asemene modelă deuă moderațiune națională chiară exagerată? Gratitudinea Sașiloră a fostă de a scóte și de a goni cu timpul ă pe sărmanii Romăni din sătulă Sân-Petru, unde a stăr șit totală, pînă și aerulă, a devenită curată nemțescă. Acesta a fost sortea universală a naționalității nóstre, cătră care se potă aplica în totu întinderea lor, cuvintele lui Fontenelle: „Este bună acelă o mă, care „nu scie a înșela de câtă numai pe „sine însuși.“ Nu ne putemă stăpâni de’ a nu mai aduce adâncă ună exemplu din istoria românismului ardelenescu, căci tocmai în Transilvania naționalitatea nóstrá a gemută totă deauna suptă jugulă celă mai oribilă, tocmai acolo motivele de ură și de iritațiune au fostă în toți timpii cele mai naturale și cele mai legitime; tocmai acolo, în fine, nestrămutata moderațiune a poporului romană este fenomenulă celă mai admirabilă sau, mai bine zisă, este ună adevărată miracolă, pe care nu voră pute nici vădată se’să înțeagă și se’să esplice, ba, nici măcară sei dea crezare istoricii străini. Pe la 1529, în epoca ilustrului Domnă moldovenescă Petru Rareșă, susținuți prin îndemnură și prin adjutarele acestui mare principe, de ’naintea căruia tremuraă de uă potrivă Ungurii, Sașii, Polonii și pînă și Pórta Otomană, țăranii români din Ardeli se constituiră întrună feră de revoltă permanente contra Maghiariloră șî contra Nemițiloră. Petru von Ruppe, starețulă de atunci ală unei monastiri catolice de la Cluj, plângându-se de jalnica situațiune generală a Transilvaniei și povestind despre trei frupțiuni sucesive ale țărănimii române în interiorulmântului locașă, adauge că „deși intențiunea revoltanților era de a face iată reală „ce le sta în putință, totuși, îm„ blăndiți prin vorbele bune ale călugăriloră, eî s’aă retrasă în linii„ce, fără a fi comisă cea mai mică „violență.“ (2) Eră caracterulă celă escepțională, celă propriă, cele fără asemenea ale Românului. Iă vedî cu arma în mână, întrună momenta de terore revoluționară, căndă însuși cerulă se pare mânjită de sânge; îlă vedî în facia unui dușmană desarmată, care cu uă d.i mai ’nainte îlă tortura cu uă voluptate diabolică, bătându-și jocă de durere șî de omenire; îlă vei fi setosă de resbunare, orbită de suvenirea trecutului, gata a împlânta ucigătorea uneltă în peptulu vrășmașiului, dară 1) Pușcării. Disertațiunea despre împărțirea Ardelui. p. 20. (2) Vede documentulu publicată de Fabricius, în Archiv des Vereins, N. F., t. 5, p. 27 etc. ascultați.... uă rugăminte, uă vorbă, ună, cuvântă dulce, resună din gura inamicului celă umilită și îngenuchiată; acesta adjunge; braciulă Românului se opresce; anima’i se móie; fruntea i se descrețesce; elă ertaü Și pe cine are erta ? Pe vre-ună cavaleră, care sei țină semă de acestă actă de înaltă generositate ? Nu! Românulă ertă pe acelă Ungură nedegroșiată încă după zece secii petrecuți în Europa, și care, chiară în momentul certării, mediteză deja noue chinuri și mai grozave, imagineză noue lanțuri și mai grele, inventeză noue biciuri și mai ferecate, pentru sdrumecarea naționalității nóstre! Românul certă pe acelă casă, care cu uă oră mai tărzjiu va reîncepe cu uă nouă energiă veciniculă scă rolă de spionă ală Maghiarului, de calomniatură ală nemului romănescă, două, lipitóre, ce suge arătă de pe nesimțite, încătă numai grăsimea, cea atărnată în josă arătă că a suptă și probeză cumă asuptă! Etă pe cine ertă Românulă! Și elă nu póte se nu ierte, căci moderațiunea, dă moderațiune asia dicândă supra-umană, este ună semnă divină, scrisă pe fruntea nemului romănescă, spre a nu deosebi de tóte celelalte naționalități. Pentru ca se încheiămă întrună modă plastică acestă paragrafă despre caracterulă Românilor din Ardelă, vomă aduce acisă steluță din poesia loră poporaică. Că colindă transilvană se începe abia: „Cei mai bună ca boală bună? „La arâtru dacă’lă pună, „Brazdă négru bine ’ntorce. „Grâulă roșiă bine’lă cóce. „Și i’lă car’acasă ’n sad „Pe crăciună se’î faci colaci! „Cei mai bună ca calula bună? „Că pe elă dacă mă pună, „Pe dușmană din tot’alungă, „Și’lă alungă pină’lă adjungă.... Apoi mai departe: „Cei mai bună ca ora bună? „Lapte, lână îțî adună. „Tótá véra te nutresce, „Tótá cma te ’ncălțesce.......... In fine, după acesta sublimă enumerațiune curată omerică a lucrurilor, celoră mai bune din lume, vine conclusiunea colindei, prin care ni se explică de minune estrema moderațiune a naționalității române, chiară în privința Maghiariloră, chiară în respectulă Sașiloră: „Nul maii bunii ca sufletu bunul...din B. P. Hasdeu. De aci urmezu: STRADELE PARISUL I. (După monitorulă francesă) „Și arsulă La Liberté, în numărul ă seă de la 9 Ianuarie, se miră că serviciul maturatului n’a procedată încă la ridicarea novei. „ Cantitatea de năuă eădută de căte-va dile represintă oă grosime de cinci-sprezjece centimetri, ceea ce dă pe suprafață aliyeloră Parisului ună volume de unu milionű trei sute patm fer, și una de mii de metri cubici. Pentru a rîdica uă masă arătă de mare de noua îngriăciata, ară trebui chieltuite 6 milione aprope și a dispune, în timpiil de face șlile, de cincispre fac mii de care, numeră ce nu există nici în Paris nici în suburbiele sale. Aceste cifre ajungă pentru a demostra că este cu neputința a se gândi la redicarea nouei, căndă cade in arătă de mare mulțime pa ulițele Parisului, și că trebue a accepta desghiăciurile pentru a ocurați prin mijlocislă canalelor de scurgere. Pînă atunci, administrațiunea dă totă îngrijirea asupra mesuriloru necesarii pentru asigurarea circulațiunei. Pentru acesta, ca (1) Marienescu, Poesia poporaniă, Pesta, 1859, p. 65.