Romanulu, martie 1868 (Anul 12)

1868-03-01

192 ROMANULU­I MARTII! 186« buna unui Corpü Legislativă, în ur­­matorulu modă: „întru acesta se a­­­cordă cu noî toți geologii și băr­bații, căci Figuier în La terre a­­u vânt le déluge, Bertrand în Révo­­­lutions du globe și Zimmermann in „Geschichte des Schoepfung spune, „că la începutulu procreațiuni, toți „omenii aveau unii semnă pronun­­„d­ată roșu....“ Astă-felă, d. Câță avusese gigan­tica laboriositate de a consulta trei opere speciale numai despre culorea lui Adam, eră în respectulă draci­­loră izvorele domniei-sale aă fostă atătă de numeróse, încătă, după mențiunea „bărbațiloră celoră forte erudiți și mai cu semă luminați,“ domnialui se grăbesce de a mai a­­dăuga încă pe semnificativulă „și alții.“ Intrebămă acuma, dacă nu este culmea misticismului de a imagina discursuri în feliulă aceluia ală d-lui Blaremberg, de a visa bande ar­mate de străini ca­­!. Carp, seu de a’șî închipui pe draci și culorea lui Adam de mpreună cu d. Câță? Mai întrebămă, totă­ d’uădată, dacă uă partită politică, forțată a recurge la nesce asemene mici’lace, nu î­ăr­­turisesce prin acesta ea însăși slăbi­ciunea, caducitatea, neputința, în care se află fa­ iă cu ună adversară plină de vieță, plină de energiă și plină de speranță? Așia dară, prin uă procedură fi­losofică, fără exemplu pînă acumă în analele politice, la noî în Ro­mânia tabăra omenilor a trecutului a adjunsă în fine la acea fașă a mis­ticismului, care este ună preludiu ală morții. Dr. Blaremberg, Carp și Câță jucá în acestă privință tris­­tulă relă ală gnosticilor­ din istoria metafizicei. Ne pare reă însă de a fi siliți se constatămă aice, că totă cam în felulă acesta se pare a fi predesti­nată de a se stinge peste pucină acea porțiune din centrală nostru parlamentariă, care, ședendă pre-a­­prope de drepta, a începută deja a resim­ți pre­cuma molipsirea veci­nătății, așa, de pildă, d. Cogălni­­cianu a anunciată mai de­ună­ d­o uă ciudată interpelații­ne în puterea căriia pe do uă parte mânăstirile catolice din țară se fiă datóre a primi în sinală loră căte ună popă pravo­slavnică, eră pe de alta guvernală se fiă chiămată a se substitui au­torității părinților­, în conformitate cu legile lui Lycurg..... Ne oprimă aci. De ’naintea unoră­­ eorii și a unei oposițiuni de acestă natură, ori­ ce raționamente ar fi de prisosă, însă­și gluma devine obo­­sitóre, că singură răpede căzătură este de adjunsă, și apoi se trece mă iute înainte, după consiliul­ lui Dante: „Non ragionar di lor, ma guarda e passa!“ B. P. Hăjdeu­. Camera aclî a cehltuitü totă clipa tota cu proieptul­ de lege pentru drumuri, séu pen­tru a fi și mai exacțî ar trebui se ciscema, că ba cheltuitu c’unu singură articlu din a­­cea lege. Acestă fermecătoră articlu este a­­cela­a prin care se legiuiesce ca fiă care se dă trei i­ile pe ană, în lucru sau în bani, dupe cum ă va voi, pentru facerea căilor­ comunale. Acestă articlu a dată ocasiune la felurite amendamente și la discursuri lungi, voindă prin aceste amandamente și discursuri, unii să susție dreptatea și egalitatea în contra guvernului actuale care voiesce, dupe doi. Negură, Georgiu ș’amicii dumnelorii, nedrep­tate, inegalitate, beilică, ș. c. t., alții voină cu acésta ocasiune, se s’arate la judeciă că apără pe sătianî și alții serveaă, fără băga de stimă, de instrumentă celoră cari voră ca Camera actuale se cheltuiască timpul, fă­ră produce nimică însemnată. ------------------------------------------------------­In anul­ 1866, adică după Sadova, Ma­­giarii s’aă folosită de tote mijloci­le, că adusă în mișcare tóte resorturile ca nu cum­va se fiă adoptată sistemul­ federalismului, ne a­­ducemă bine aminte că pe timpul­ acestu­a tóte (fiariele lor) erau pline de insinua­țiuni false și malițióse: că „Slavii Austriei facă „treba comuna cu Rusia, și noî Românii cu „România“; prin urmare că Austria nici că are altă măntuire, de cătă aruncăndu-se In brațele Magiarilor­ și ale Germaniloră, adică a primi Dualismul­, etc. Precumă pe acelă timpă noî Românii nu am întârziată a respinge cu indignațiune in­­sinuațiunile loră cele malițiose, totă cu a­­celă dreptă insistemță adi, observăndă „că ma­­„grabiî spre a îndupleca ministerială „rială a le concede armata națională, impe­­tre­­„buinciosá pentru menținerea supremației cu „forța“ era recurgă la mijlocele celeuríciese. In Zbele trecute a apărută în Constitu­tional (Ziaril francesujiă corespondință, unde se zice: „că în România se formeza, cu a­­„giutoriul“ guvernului, bande Bulgaro-Romă­­­nescî“ etc, apoi corespondința acésta cu nisce adausuri s’a reprodusă în tóte Ziariele Magiare, și s’a făcută u­ă sgomotă mare, pînă căndă guvernulă României nu a întăr­­ziată a o desavua — și s’a adeverită că scorniturile aceste nu suntă altă­ceva, de cătă flocuri unguresci, fabricate în Pesta, și comunicate de I... corespondințe salariată de Magiarî în Paris. Totă pe basa minciunii pră­sasă pomenite vedemă în No. 17 ală Ziariuluî Clapcaianuî Századuik bătând­ă clopotulă într’uă ure­­chiă și răcnindă: „că în România cu ajuto­­­riulă guvernului se țesă intrige muscălescî, — „era Românii Ardeleni, gravităndă către Ro­­­mănia nu aspireza la mai pucină de cătă „la înființarea imperiului daco-romănă — „și asta Transilvania e espusă pe tren de cum­­„va nu se va înființa numai decătă armata „honveziloră etc.“ Apoi Zeă, lucru de mirare, după ce no Romanii nu facemă nici ună sgomotă, de­­monstrațiuni, nu avemă cluburi, nu ne de­­clarămă în publicitate, nu respăndimă pro­­clamațiuni, programe, etc. D. Glapca trebue se fiă însuflețită de uă putere supra­naturală, că vrea a ne sel așla bine aspirațiunile chiară și cugetele nóstre. Ore nu cum­va petrecăndă în Țeligradă S’a dedată cu hagisiu? se zice că băutura acesta de opiu produce visiuni magice. De­și mențiunile nefundate și nemotivate nu avemă lipsa a le desminți de cătă cu u~ niculă cuventu, desprețuimu, totu­­șî ne vomă mai reîntorce la tema loră, pînă atunci ne rugămă de d. Cl. se bine-voiască a lămuri și a ne explica ce înțelege d-luî luptă Daco- Romănia? pentru că noi, de­și cunoscema opusă d-sele scrisă în limba francesă des­pre confederațiunea danubiană precum­ și promisiunile marinimase făcute de d-sea pe la 1861, lui Cusa, fostulă domnitoră ală României (de cari însă Românii șî-aă bătută jocu), cunoscema mai încolo și alte acte ale d-sele, fără ca sema paternă dentrínsele des- Jcifra „Ce este Daco-Romănia?“ Pentru uștoritatea deslegării cestiunea și spre orientare nu va fi de prisosă se ve­în­­ștrămă pretensiunile nóstre legale și drepte și fiindă că noi Românii nu jucăm­ă cu căr­țile pe luptă mésa, — nici, că ascundemă planuri secrete, — ci ca uă națiune francă cu dreptatea evangelică în mănă, avemă cu­ragiulă de a le substerne totă uădată și o­­piniunii publice. Transivania, va se­r Lică: „ună mis­onă și „jumătate de Români,“ nici mai multă nici mai pucină nu pretindă, decătă, nedepen­dința și autonomia terei lorii, „basată pe „legi fundamentale și pe Sancțiunea prag­matică, “ iei recunoscă uă uniune personale cu Ungaria, dorescă a trăi in bună vecină­tate, coințelegere și amiciția cu poporele a­­cesteî țere sororî, însă „fără nici ună a­­­ mestecă despre dânșii și fără dânșii“ în a­­facerile lor( internet). „Cu forța se póte momentană storce con­­­trariulă,“ însă fructele forței suntă trecă­­torie, ilusorie și putrede, de cari nimeni nu se póte bucura. Eră Românii din Ungaria, ună mis­onă și jumătate, pretindă ca se fiă recunoscuți și tratați ca „faptură de stată, națiune politică“ și nu ca subjugați. — Pretindă: I. Ună capă națională, îndreptățită a țină congrese naționale. II. ca în ministeriul­ Ungariei se fiă re­­presintațî prin m­ă ministru Română, și la b­ă­sce carele ministeriă se fiă secțiune ro­mană. III. Comitatele (districtele), precum și cer­curile electorale (pentru deputați) se se re­guleze după naționalități, pe basca drep­tății. IV. Comitatele romănesc, se voră speci­fica după date statistice, se vor­ înscrie și se vor­ i­articula în lege. V. Limba oficială (administrativă și judi­­ciariă) în comitatele romănescî va fi limba română. VI. La tote dicasteriele tereî, va fi căte uă secțiune romănă. VII. Comiții supremi (prefecți) in comita­tele romănes­î vor­ fi Romănî, și numai a­­cea­a, cari voră fi recomandați și propuși de comitetulă centrală com­itatensă. VIII. Din vistieria statului (fiindă că este comuna) se vor ă înființa scóle publice, aca­demie și uă universitate romănă de stiință IX. Profesorii, precum și preoțimea ro­­mânesca în genere voră atrage asemene lora ca și catolicii de ritură latină. X. Deputații romăni se voră folosi de limba maternă după placulă loră și în dieta. XI. Biserica romănă, de ambe confesiunile, în afacerile sale interne este autonomă. Gu­ll Ac­ e totă programail. Pînă căndă nu se va reda Transilvaniei autonomia și nede­­pendința iei, Românii nu­ pot ă se intre nici întrună fară de negociațiunî. Dieta Unga­riei nu póte fi locuiți unde se se trateze a­­supra sorții Transilvaniei, nici nu este com­­petinte a decide asupra sorții acestei­a. Frații noștrii ardeleni n’aă se’șî facă altă programă nici mai detaiată. Totă acesta am zisit-o în No. 9 la „aginții politici“ în No. 10 la fi­nea art. „emane, evreiloră“ și la „corespon­dința din Năsăud.“ Ori­cum s’ar formula pro­­gramulă, altă înțelesă nu póte se aibă. Cre­demă adă fi formulată cu precisiune. Nici la vorbă nu stămă cu cei ce ar descinde la târgol și daraveri. Red­­vernuluĭ îi compete dreptul­ de superinspec­­țiune. XII. In casulă căndă s’ar concede oă ar­mată deosebită pentru Ungaria. — Românii se aibă asemenea dreptă a redica luptă stin­­dardulă soră națională batalióne și a se fo­losi de limba maternă !). Aceste suntă aspirațiunile, vase Zică pre­tensiunile drepte ale Româniloru, și de cum­va d. Clapca le dă înțelesă de Daco-Romăniă apoi se scie d-sea și magiariî, că suntemă cu toții Daco-Romănî, uă națiune compactă, consistinte de trei milióne de suflete, ne com­­putăndă cățî-va lepădați, lingăi, cari însă nu aă nicî uă trecere, nicî uă influință la po­porală nostru. Ce se atinge mai departe de gravitatea nó­­stră către România (cu carea ne inculpeza D. Clapca) aceste suntă — precum ă se zice la Bucur­esc! — mofturi. Am avută ocasiune a v’o spune mai de multe orî francă și fără de reservă că, noî spiritual minte adeverată că gravitămă către frații noștri, cu cari în privința acesta am fostă, suntemă și vomă fi în cea mai strînsă legătură. De altmin­­trea acesta este și uă lege a naturei, ceea ce nu va contesta nicî D. Clopca. Insă, în privința politică, cestiunea stă altmintrerea. România fiindă ună Stată tîneră, are lipsa de consolidare, era nu de încurcăture și cu­ceriri. Scimă prea bine că alipirea nostră le-ar aduce multe superărî și daune, pentru acea ca frați adeverațî și voitori de bine, mulțumindu-ne cu uniunea spirituală, nicî că alergămă dupe egemoniă. Noi, fericirea poporelor, o cercămă în „realitatea libertății,“ nu în „frase deșerte.“ Mulțămiți-ne aici în téra nóstra, adăpată cu sânge românescă și acoperită de osemin­tele străbunilor­ noștri, și ve veți convinge că nu vomă gravita nicî într’uă parte, ci vomă sei apera patria și drepturile, libertă­țile ei, cu averea și sângele nostru. In fine se ne fiă permisă a întreba pre D. Clapca, in contra cui voiesce a aduce séd a crea batalióne de honvedî în Transilvania? Țăra e liniscită, nu e amenințată de ni­­mene actualminte, deci redicarea honvedilor, Iară nicî uă causă, de a bună sema sânge bună nu ar face între Români, ci prea u­­șiară ar pute că și una uă resbunare înfrico­șată, de care însă, dorimă din inimă curată, ca se ne ferescá Dumnezeă! Séd­dórá D. Clapca și­ închipueste că hon­­vezii voră pute da altă direcțiune Români­a­ Afară de acestă punctă tóte cele-’ialte suntă coprinse și în proiectulă de lege ală deputaților­ rămăși. Aci numai în genere, a­­colo detaiată. Punctulă din urmă este even­tuală, dară la 18­48 însuși Coșută recu­­nosce în scrisórea, dată lui Dragoșin, drep­tură Romăniloră d’a crea batalióne romănescî. Red. scria din­­ era și relegea romanului; preoții zeloși cu crucea în frunte pătimiră martiriă, anume mitropolitul­ Sava, pentru zelulă seă religionară se puse la inchisore in Vintiu,de unde se scotea in tota Vinerea se se bată cu toiage pînă la morte. Dupe secoliî amari de suferindă Transil­vania cade sub sceptrură austriacă, fie că numai din politică, românii ardeleni întâm­pinară la guvernul ă austriacă celă pucină buna-voință, va se­rică le-aă fostă calea des­chisă a se vaiera, — și omului cade bine a-șî putea spune și necazulă pînă una alta — va se Zică românii cu causa leră naționale nă­pășită pre terenul ă petiționară incepândă de la Leopold. Pre­căndă Europa apusena, și mediadiană se sbuciuma în dureri, cutreerată de prin­­cipiele democratice, se urcă ca ună feno­­menă pre tronulă Abisburgiioră u­ă goa­ă, Iosif împeratură; la anul­ 1­7­83, călătoresce prin Ungaria, Transilvania și Bucovina, și încântată de tipură divină a fiilor­ lui Traian eschiamă: Dacia Redivivă, îndată în anulă următoru șterge teritoriulu privilegiată — un­­gurescă, secuescă și săsescă — din Tran­silvania, și se face u­ împărțire nouă, în loc­ de 24 comitate, scaune și districte, se arondeza 11 comitate, precum­: Unediora Sabiniului și Fagarașială Treiscaune — cu Brașiovulă — Pretoriulă Secuiloră, Turda — cu Bistrița, — Som­oculă din lontru, Som­o­­culă de mijjlocă, Clușiulă, Ternavele și Alba. Totă în anulă acesta s’a făcută conscrip­­țiune generale in Ungaria și Transilvania, românii ardeleni mișcați de spiritul­ timpu­lui, din aceste reforme au asceptată uștu­­rarea sortei de sclaviă, credendă că prin Conscripțiune se voră face ostași, și astă-felă voră scutura jugulă ne mai suportavoră a feudalismului; cinci zile în săptămîna de lu­cru, a șasea la vînată, a șăptea se podesca de câin­i de bătăi, micșiorări și batjocori personale etc. nici se vorbim și. Cu tóte reformele lui Iosif de pînă aici 1­7­8­4) jugulă feudale era totă așia amară ca ma î ’nainte, și lucru de minune; se în­­greuia eschisivă preservirea românului arde­­lean; pentru că sortea iobagilor­ din Unga­ria încă a fostă supertovere pre lungă a ar­­delenilor­ (în Ungaria două zile în septemînă la lucru domnescă; deeiuela din producte; însă celă pucină a fostă liberă a-șî schimba jugulă, pînă căndă ardelenul, pînă în 1848 a fostă totă servus globae adscriptus; co­lonii din Ungaria s’a emancipată în cătă pen­tru persona, séd mai bine pentru migrarea liberă, încă prin articolil de lege de la a­­nul­ 1540 art. 2­6 și 27 la îndemnulă, îm­­peratului Ferdinand I, ipso Ferdinando impe­­ratore et rege svadente, ac monente, est­eis (rusticis) per status, et ordines regni, liber­tas emigrandi sub certis conditionibus resti­tuta (vezi Enchiridion Iur. R. Hung. A. Ku­­binyi pag. 656). Ardelul, de la Mohaciu, și de la Ferdinand devenindă independinte de Ungaria, românii au manecată sub ocrotirea parintesca!!! a principilor­ de atunci, scă­­pătându insă și tronul­ acestora cu Apafi, Transilvania și face celă puțină ună augură mai bună prin Diploma Leopoldină augurală însă a fostă totă ilustriă, încă și sub gu­vernul­ Măriei Teresa, care coloniseră din Ungaria a făptuită multă ușturare prin Ur­­bariu să seă ; ardeleni! nicî în acestă bine nu S’a împărtășită , nicî pînă astă­zî. Cine se va minuna dară căndă venî pre nefericiții țeranî —­ă vândă imperațî umani și buni la inimă ca M. T., și fiulă eî Iosif, și totu­șî sârb­a nu se maî ușiura că vezî bine: Dumnezeulă țeranuluî a fostă boerulă respectivă: Rusticorum primae instantiae fo­rum est dominus terrestris, cujus sedis do­­minalis impensioni sub suntă. (Vezî ca mai susă). Cine se va minuna, maî repezimă, căndă tote că capetă în lume, încă și reb­­darea; vezândă în tomna anului 1­784, a­­dunațî căte-va mii iobagi, nota bene în bi­serică, in facia lui Dumnezeu la aliarcă, a jura morte ori libertate, și perirea împi­­latoriloră. Precumă a fostă de amară servitutea, asia a fostă de dorită resburarea; după Ziua ju­rământului (31 Oct. la Mestecanu lângă sor­­ginții Crișului albă) a cursă poporule din munții apuseni în u­ă numeră ca la 20.000 suptă flamura conducătoriloră Nie, Ursu, Ho­­ria, Cloșca și Crisianu; abia uă lună de zile curțile boieresc­ în trei comitate dacă în ruine. Domnii mustrați de consciință luară la fugă, cei cari au căzută prinși se ucise­­ră fără îndurare. Guvernulă impărătescă la începută a luată mesuje pacînice pentru a domoli tumultele , ci in deșertă — atunci se trămisă milițiă, ur­mată de banderiștii nobililor­; țeranii îi în­tâmpină cu bărbăția, de cătă toporulă și se­curea taie numai de aprópe, ord armele pre­­domnescă in uă așia posițiune, după ce căzură ca la 4000 țeranî (în 7 Decembre) remășița s’a risipită între munți. Tribunii poporului vezândă tóte perdute aă scăpată în dosulă munților­ Bihoriului în capul N­emei, unde fiindă persecutați și mai în urmă vînduțî chiară prin cutare saciă per­fidă, fură prinși în 27 Decembre și depor­tați perdereî în Alba-Iulia. Crisian s’a sinu­­cisă în închisore; era Horia și Cloșca fură esecutațî cu rata în 28 Fevruarie 1­785. Acestea s’a întâmplată cu capelulă anului 1­784, și cu începutulu anului 1­785, era emanciparea țeraniloră a urmată îndată în luna lui Augustă , va se­rică botelură de sânge tragică a lui Horia, Cloșca și a so­­ciloră soră, a produsă ușturarea servituței; domnii fură mustrați în consciință, era îm­­peratură Iosif, ca bărbată de stată ageră la 22 Augustă publică solemnă ștergerea ser­vituței personale a țeranilor, prin Di­ploma produsă mai susă, va se Zică a scrisă în matricula botezaților, prin sânge pentru libertate pe Horia, Cloșca și Crisianu. Celă ce pricepe conceptul­ „causatităței“ va vede și cu ochii închiși, cumă că revol­ta munteniloră de la anul­ 1­78­4 ca — cau­să — a produsă — efectul ă — emanciparea „Diploma Iosefina“ și Românii o pricepu acesta chiară asta, Horia și Cloșca stau cu mândri­e pe mai mulți păreți români, în re­­miniscința de martiri ai libertăței în u­nele case cu subscripțiunea împrumutată din cănteculă populară: Etă Hora se pornesce : Sum sătulă de biruri grele, Și de plugă, și de lopată, De ciocoi, de Zecinele, Și de sapă lată. (Federațiunea). HORIA. Amă cămașiă cu altiță, Totă de firă și de mătasă, Amă pre spate o durutiță, De nimeni in­mă pasă. CLOȘCA. Cânteculă poporaică a lui Horia „stați un­guri se sfătuimă“ etc., încă merită aten­țiunea istorică. Scrmă bine că abia a închisă Iosif împe­­ratură ochii, aprobatele și compilatele au triumfată din nuoă. Diploma lui Iosif s’a dată focului, cu tote că a fostă publicată în tote comunele oficiosă — spre ce avem­ă documentă ungurescă din Zsadany 5 Dec., 1­785, și numai zeloșilor­ romani Fabianî de pre atunci putemă mulțămi acestă exemplară comunicată după originalură romănescă, care bârnă primită de la descending soră — păs­trată în sicriul­ bisericei române din Jidani (Cottuță Satu mare) dinaintea focului consu­­matoriu a tate ce era se uștureze sorta ro­manului mai înainte cu ună seculă. Nu este clară în politică sufletă, nici mo­rală, ci numai necesitate și interesă, deci romane vide cui fide. Renușin­dinea lui ianuarie 1868. J. SELAGIANU profesoră publică.

Next