Romanulu, martie 1868 (Anul 12)
1868-03-01
192 ROMANULUI MARTII! 186« buna unui Corpü Legislativă, în urmatorulu modă: „întru acesta se acordă cu noî toți geologii și bărbații, căci Figuier în La terre au vânt le déluge, Bertrand în Révolutions du globe și Zimmermann in „Geschichte des Schoepfung spune, „că la începutulu procreațiuni, toți „omenii aveau unii semnă pronun„dată roșu....“ Astă-felă, d. Câță avusese gigantica laboriositate de a consulta trei opere speciale numai despre culorea lui Adam, eră în respectulă draciloră izvorele domniei-sale aă fostă atătă de numeróse, încătă, după mențiunea „bărbațiloră celoră forte erudiți și mai cu semă luminați,“ domnialui se grăbesce de a mai adăuga încă pe semnificativulă „și alții.“ Intrebămă acuma, dacă nu este culmea misticismului de a imagina discursuri în feliulă aceluia ală d-lui Blaremberg, de a visa bande armate de străini ca!. Carp, seu de a’șî închipui pe draci și culorea lui Adam de mpreună cu d. Câță? Mai întrebămă, totă d’uădată, dacă uă partită politică, forțată a recurge la nesce asemene mici’lace, nu îărturisesce prin acesta ea însăși slăbiciunea, caducitatea, neputința, în care se află fa iă cu ună adversară plină de vieță, plină de energiă și plină de speranță? Așia dară, prin uă procedură filosofică, fără exemplu pînă acumă în analele politice, la noî în România tabăra omenilor a trecutului a adjunsă în fine la acea fașă a misticismului, care este ună preludiu ală morții. Dr. Blaremberg, Carp și Câță jucá în acestă privință tristulă relă ală gnosticilor din istoria metafizicei. Ne pare reă însă de a fi siliți se constatămă aice, că totă cam în felulă acesta se pare a fi predestinată de a se stinge peste pucină acea porțiune din centrală nostru parlamentariă, care, ședendă pre-aprope de drepta, a începută deja a resimți precuma molipsirea vecinătății, așa, de pildă, d. Cogălnicianu a anunciată mai deună do uă ciudată interpelațiine în puterea căriia pe do uă parte mânăstirile catolice din țară se fiă datóre a primi în sinală loră căte ună popă pravoslavnică, eră pe de alta guvernală se fiă chiămată a se substitui autorității părinților, în conformitate cu legile lui Lycurg..... Ne oprimă aci. De ’naintea unoră eorii și a unei oposițiuni de acestă natură, ori ce raționamente ar fi de prisosă, însăși gluma devine obositóre, că singură răpede căzătură este de adjunsă, și apoi se trece mă iute înainte, după consiliul lui Dante: „Non ragionar di lor, ma guarda e passa!“ B. P. Hăjdeu. Camera aclî a cehltuitü totă clipa tota cu proieptul de lege pentru drumuri, séu pentru a fi și mai exacțî ar trebui se ciscema, că ba cheltuitu c’unu singură articlu din acea lege. Acestă fermecătoră articlu este acelaa prin care se legiuiesce ca fiă care se dă trei iile pe ană, în lucru sau în bani, dupe cum ă va voi, pentru facerea căilor comunale. Acestă articlu a dată ocasiune la felurite amendamente și la discursuri lungi, voindă prin aceste amandamente și discursuri, unii să susție dreptatea și egalitatea în contra guvernului actuale care voiesce, dupe doi. Negură, Georgiu ș’amicii dumnelorii, nedreptate, inegalitate, beilică, ș. c. t., alții voină cu acésta ocasiune, se s’arate la judeciă că apără pe sătianî și alții serveaă, fără băga de stimă, de instrumentă celoră cari voră ca Camera actuale se cheltuiască timpul, fără produce nimică însemnată. ------------------------------------------------------In anul 1866, adică după Sadova, Magiarii s’aă folosită de tote mijlocile, că adusă în mișcare tóte resorturile ca nu cumva se fiă adoptată sistemul federalismului, ne aducemă bine aminte că pe timpul acestua tóte (fiariele lor) erau pline de insinuațiuni false și malițióse: că „Slavii Austriei facă „treba comuna cu Rusia, și noî Românii cu „România“; prin urmare că Austria nici că are altă măntuire, de cătă aruncăndu-se In brațele Magiarilor și ale Germaniloră, adică a primi Dualismul, etc. Precumă pe acelă timpă noî Românii nu am întârziată a respinge cu indignațiune insinuațiunile loră cele malițiose, totă cu acelă dreptă insistemță adi, observăndă „că ma„grabiî spre a îndupleca ministerială „rială a le concede armata națională, impetre„buinciosá pentru menținerea supremației cu „forța“ era recurgă la mijlocele celeuríciese. In Zbele trecute a apărută în Constitutional (Ziaril francesujiă corespondință, unde se zice: „că în România se formeza, cu a„giutoriul“ guvernului, bande Bulgaro-Romănescî“ etc, apoi corespondința acésta cu nisce adausuri s’a reprodusă în tóte Ziariele Magiare, și s’a făcută uă sgomotă mare, pînă căndă guvernulă României nu a întărziată a o desavua — și s’a adeverită că scorniturile aceste nu suntă altăceva, de cătă flocuri unguresci, fabricate în Pesta, și comunicate de I... corespondințe salariată de Magiarî în Paris. Totă pe basa minciunii prăsasă pomenite vedemă în No. 17 ală Ziariuluî Clapcaianuî Századuik bătândă clopotulă într’uă urechiă și răcnindă: „că în România cu ajutoriulă guvernului se țesă intrige muscălescî, — „era Românii Ardeleni, gravităndă către Romănia nu aspireza la mai pucină de cătă „la înființarea imperiului daco-romănă — „și asta Transilvania e espusă pe tren de cum„va nu se va înființa numai decătă armata „honveziloră etc.“ Apoi Zeă, lucru de mirare, după ce no Romanii nu facemă nici ună sgomotă, demonstrațiuni, nu avemă cluburi, nu ne declarămă în publicitate, nu respăndimă proclamațiuni, programe, etc. D. Glapca trebue se fiă însuflețită de uă putere supranaturală, că vrea a ne sel așla bine aspirațiunile chiară și cugetele nóstre. Ore nu cumva petrecăndă în Țeligradă S’a dedată cu hagisiu? se zice că băutura acesta de opiu produce visiuni magice. Deși mențiunile nefundate și nemotivate nu avemă lipsa a le desminți de cătă cu u~ niculă cuventu, desprețuimu, totușî ne vomă mai reîntorce la tema loră, pînă atunci ne rugămă de d. Cl. se bine-voiască a lămuri și a ne explica ce înțelege d-luî luptă Daco- Romănia? pentru că noi, deși cunoscema opusă d-sele scrisă în limba francesă despre confederațiunea danubiană precum și promisiunile marinimase făcute de d-sea pe la 1861, lui Cusa, fostulă domnitoră ală României (de cari însă Românii șî-aă bătută jocu), cunoscema mai încolo și alte acte ale d-sele, fără ca sema paternă dentrínsele des- Jcifra „Ce este Daco-Romănia?“ Pentru uștoritatea deslegării cestiunea și spre orientare nu va fi de prisosă se veînștrămă pretensiunile nóstre legale și drepte și fiindă că noi Românii nu jucămă cu cărțile pe luptă mésa, — nici, că ascundemă planuri secrete, — ci ca uă națiune francă cu dreptatea evangelică în mănă, avemă curagiulă de a le substerne totă uădată și opiniunii publice. Transivania, va ser Lică: „ună misonă și „jumătate de Români,“ nici mai multă nici mai pucină nu pretindă, decătă, nedependința și autonomia terei lorii, „basată pe „legi fundamentale și pe Sancțiunea pragmatică, “ iei recunoscă uă uniune personale cu Ungaria, dorescă a trăi in bună vecinătate, coințelegere și amiciția cu poporele acesteî țere sororî, însă „fără nici ună a mestecă despre dânșii și fără dânșii“ în afacerile lor( internet). „Cu forța se póte momentană storce contrariulă,“ însă fructele forței suntă trecătorie, ilusorie și putrede, de cari nimeni nu se póte bucura. Eră Românii din Ungaria, ună misonă și jumătate, pretindă ca se fiă recunoscuți și tratați ca „faptură de stată, națiune politică“ și nu ca subjugați. — Pretindă: I. Ună capă națională, îndreptățită a țină congrese naționale. II. ca în ministeriul Ungariei se fiă represintațî prin mă ministru Română, și la băsce carele ministeriă se fiă secțiune romană. III. Comitatele (districtele), precum și cercurile electorale (pentru deputați) se se reguleze după naționalități, pe basca dreptății. IV. Comitatele romănesc, se voră specifica după date statistice, se vor înscrie și se vor iarticula în lege. V. Limba oficială (administrativă și judiciariă) în comitatele romănescî va fi limba română. VI. La tote dicasteriele tereî, va fi căte uă secțiune romănă. VII. Comiții supremi (prefecți) in comitatele romănesî vor fi Romănî, și numai aceaa, cari voră fi recomandați și propuși de comitetulă centrală comitatensă. VIII. Din vistieria statului (fiindă că este comuna) se vor ă înființa scóle publice, academie și uă universitate romănă de stiință IX. Profesorii, precum și preoțimea românesca în genere voră atrage asemene lora ca și catolicii de ritură latină. X. Deputații romăni se voră folosi de limba maternă după placulă loră și în dieta. XI. Biserica romănă, de ambe confesiunile, în afacerile sale interne este autonomă. Gull Ac e totă programail. Pînă căndă nu se va reda Transilvaniei autonomia și nedependința iei, Românii nu pot ă se intre nici întrună fară de negociațiunî. Dieta Ungariei nu póte fi locuiți unde se se trateze asupra sorții Transilvaniei, nici nu este competinte a decide asupra sorții acesteia. Frații noștrii ardeleni n’aă se’șî facă altă programă nici mai detaiată. Totă acesta am zisit-o în No. 9 la „aginții politici“ în No. 10 la finea art. „emane, evreiloră“ și la „corespondința din Năsăud.“ Oricum s’ar formula programulă, altă înțelesă nu póte se aibă. Credemă adă fi formulată cu precisiune. Nici la vorbă nu stămă cu cei ce ar descinde la târgol și daraveri. Redvernuluĭ îi compete dreptul de superinspecțiune. XII. In casulă căndă s’ar concede oă armată deosebită pentru Ungaria. — Românii se aibă asemenea dreptă a redica luptă stindardulă soră națională batalióne și a se folosi de limba maternă !). Aceste suntă aspirațiunile, vase Zică pretensiunile drepte ale Româniloru, și de cumva d. Clapca le dă înțelesă de Daco-Romăniă apoi se scie d-sea și magiariî, că suntemă cu toții Daco-Romănî, uă națiune compactă, consistinte de trei milióne de suflete, ne computăndă cățî-va lepădați, lingăi, cari însă nu aă nicî uă trecere, nicî uă influință la poporală nostru. Ce se atinge mai departe de gravitatea nóstră către România (cu carea ne inculpeza D. Clapca) aceste suntă — precum ă se zice la Bucuresc! — mofturi. Am avută ocasiune a v’o spune mai de multe orî francă și fără de reservă că, noî spiritual minte adeverată că gravitămă către frații noștri, cu cari în privința acesta am fostă, suntemă și vomă fi în cea mai strînsă legătură. De altmintrea acesta este și uă lege a naturei, ceea ce nu va contesta nicî D. Clopca. Insă, în privința politică, cestiunea stă altmintrerea. România fiindă ună Stată tîneră, are lipsa de consolidare, era nu de încurcăture și cuceriri. Scimă prea bine că alipirea nostră le-ar aduce multe superărî și daune, pentru acea ca frați adeverațî și voitori de bine, mulțumindu-ne cu uniunea spirituală, nicî că alergămă dupe egemoniă. Noi, fericirea poporelor, o cercămă în „realitatea libertății,“ nu în „frase deșerte.“ Mulțămiți-ne aici în téra nóstra, adăpată cu sânge românescă și acoperită de osemintele străbunilor noștri, și ve veți convinge că nu vomă gravita nicî într’uă parte, ci vomă sei apera patria și drepturile, libertățile ei, cu averea și sângele nostru. In fine se ne fiă permisă a întreba pre D. Clapca, in contra cui voiesce a aduce séd a crea batalióne de honvedî în Transilvania? Țăra e liniscită, nu e amenințată de nimene actualminte, deci redicarea honvedilor, Iară nicî uă causă, de a bună sema sânge bună nu ar face între Români, ci prea ușiară ar pute că și una uă resbunare înfricoșată, de care însă, dorimă din inimă curată, ca se ne ferescá Dumnezeă! Séddórá D. Clapca și închipueste că honvezii voră pute da altă direcțiune România Afară de acestă punctă tóte cele-’ialte suntă coprinse și în proiectulă de lege ală deputaților rămăși. Aci numai în genere, acolo detaiată. Punctulă din urmă este eventuală, dară la 1848 însuși Coșută recunosce în scrisórea, dată lui Dragoșin, dreptură Romăniloră d’a crea batalióne romănescî. Red. scria din era și relegea romanului; preoții zeloși cu crucea în frunte pătimiră martiriă, anume mitropolitul Sava, pentru zelulă seă religionară se puse la inchisore in Vintiu,de unde se scotea in tota Vinerea se se bată cu toiage pînă la morte. Dupe secoliî amari de suferindă Transilvania cade sub sceptrură austriacă, fie că numai din politică, românii ardeleni întâmpinară la guvernul ă austriacă celă pucină buna-voință, va serică le-aă fostă calea deschisă a se vaiera, — și omului cade bine a-șî putea spune și necazulă pînă una alta — va se Zică românii cu causa leră naționale năpășită pre terenul ă petiționară incepândă de la Leopold. Precăndă Europa apusena, și mediadiană se sbuciuma în dureri, cutreerată de principiele democratice, se urcă ca ună fenomenă pre tronulă Abisburgiioră uă goaă, Iosif împeratură; la anul 1783, călătoresce prin Ungaria, Transilvania și Bucovina, și încântată de tipură divină a fiilor lui Traian eschiamă: Dacia Redivivă, îndată în anulă următoru șterge teritoriulu privilegiată — ungurescă, secuescă și săsescă — din Transilvania, și se face u împărțire nouă, în loc de 24 comitate, scaune și districte, se arondeza 11 comitate, precum: Unediora Sabiniului și Fagarașială Treiscaune — cu Brașiovulă — Pretoriulă Secuiloră, Turda — cu Bistrița, — Somoculă din lontru, Somoculă de mijjlocă, Clușiulă, Ternavele și Alba. Totă în anulă acesta s’a făcută conscripțiune generale in Ungaria și Transilvania, românii ardeleni mișcați de spiritul timpului, din aceste reforme au asceptată ușturarea sortei de sclaviă, credendă că prin Conscripțiune se voră face ostași, și astă-felă voră scutura jugulă ne mai suportavoră a feudalismului; cinci zile în săptămîna de lucru, a șasea la vînată, a șăptea se podesca de câini de bătăi, micșiorări și batjocori personale etc. nici se vorbim și. Cu tóte reformele lui Iosif de pînă aici 1784) jugulă feudale era totă așia amară ca ma î ’nainte, și lucru de minune; se îngreuia eschisivă preservirea românului ardelean; pentru că sortea iobagilor din Ungaria încă a fostă supertovere pre lungă a ardelenilor (în Ungaria două zile în septemînă la lucru domnescă; deeiuela din producte; însă celă pucină a fostă liberă a-șî schimba jugulă, pînă căndă ardelenul, pînă în 1848 a fostă totă servus globae adscriptus; colonii din Ungaria s’a emancipată în cătă pentru persona, séd mai bine pentru migrarea liberă, încă prin articolil de lege de la anul 1540 art. 26 și 27 la îndemnulă, împeratului Ferdinand I, ipso Ferdinando imperatore et rege svadente, ac monente, esteis (rusticis) per status, et ordines regni, libertas emigrandi sub certis conditionibus restituta (vezi Enchiridion Iur. R. Hung. A. Kubinyi pag. 656). Ardelul, de la Mohaciu, și de la Ferdinand devenindă independinte de Ungaria, românii au manecată sub ocrotirea parintesca!!! a principilor de atunci, scăpătându insă și tronul acestora cu Apafi, Transilvania și face celă puțină ună augură mai bună prin Diploma Leopoldină augurală însă a fostă totă ilustriă, încă și sub guvernul Măriei Teresa, care coloniseră din Ungaria a făptuită multă ușturare prin Urbariu să seă ; ardeleni! nicî în acestă bine nu S’a împărtășită , nicî pînă astăzî. Cine se va minuna dară căndă venî pre nefericiții țeranî —ă vândă imperațî umani și buni la inimă ca M. T., și fiulă eî Iosif, și totușî sârba nu se maî ușiura că vezî bine: Dumnezeulă țeranuluî a fostă boerulă respectivă: Rusticorum primae instantiae forum est dominus terrestris, cujus sedis dominalis impensioni sub suntă. (Vezî ca mai susă). Cine se va minuna, maî repezimă, căndă tote că capetă în lume, încă și rebdarea; vezândă în tomna anului 1784, adunațî căte-va mii iobagi, nota bene în biserică, in facia lui Dumnezeu la aliarcă, a jura morte ori libertate, și perirea împilatoriloră. Precumă a fostă de amară servitutea, asia a fostă de dorită resburarea; după Ziua jurământului (31 Oct. la Mestecanu lângă sorginții Crișului albă) a cursă poporule din munții apuseni în uă numeră ca la 20.000 suptă flamura conducătoriloră Nie, Ursu, Horia, Cloșca și Crisianu; abia uă lună de zile curțile boieresc în trei comitate dacă în ruine. Domnii mustrați de consciință luară la fugă, cei cari au căzută prinși se uciseră fără îndurare. Guvernulă impărătescă la începută a luată mesuje pacînice pentru a domoli tumultele , ci in deșertă — atunci se trămisă milițiă, urmată de banderiștii nobililor; țeranii îi întâmpină cu bărbăția, de cătă toporulă și securea taie numai de aprópe, ord armele predomnescă in uă așia posițiune, după ce căzură ca la 4000 țeranî (în 7 Decembre) remășița s’a risipită între munți. Tribunii poporului vezândă tóte perdute aă scăpată în dosulă munților Bihoriului în capul Nemei, unde fiindă persecutați și mai în urmă vînduțî chiară prin cutare saciă perfidă, fură prinși în 27 Decembre și deportați perdereî în Alba-Iulia. Crisian s’a sinucisă în închisore; era Horia și Cloșca fură esecutațî cu rata în 28 Fevruarie 1785. Acestea s’a întâmplată cu capelulă anului 1784, și cu începutulu anului 1785, era emanciparea țeraniloră a urmată îndată în luna lui Augustă , va serică botelură de sânge tragică a lui Horia, Cloșca și a sociloră soră, a produsă ușturarea servituței; domnii fură mustrați în consciință, era împeratură Iosif, ca bărbată de stată ageră la 22 Augustă publică solemnă ștergerea servituței personale a țeranilor, prin Diploma produsă mai susă, va se Zică a scrisă în matricula botezaților, prin sânge pentru libertate pe Horia, Cloșca și Crisianu. Celă ce pricepe conceptul „causatităței“ va vede și cu ochii închiși, cumă că revolta munteniloră de la anul 1784 ca — causă — a produsă — efectul ă — emanciparea „Diploma Iosefina“ și Românii o pricepu acesta chiară asta, Horia și Cloșca stau cu mândrie pe mai mulți păreți români, în reminiscința de martiri ai libertăței în unele case cu subscripțiunea împrumutată din cănteculă populară: Etă Hora se pornesce : Sum sătulă de biruri grele, Și de plugă, și de lopată, De ciocoi, de Zecinele, Și de sapă lată. (Federațiunea). HORIA. Amă cămașiă cu altiță, Totă de firă și de mătasă, Amă pre spate o durutiță, De nimeni inmă pasă. CLOȘCA. Cânteculă poporaică a lui Horia „stați unguri se sfătuimă“ etc., încă merită atențiunea istorică. Scrmă bine că abia a închisă Iosif împeratură ochii, aprobatele și compilatele au triumfată din nuoă. Diploma lui Iosif s’a dată focului, cu tote că a fostă publicată în tote comunele oficiosă — spre ce avemă documentă ungurescă din Zsadany 5 Dec., 1785, și numai zeloșilor romani Fabianî de pre atunci putemă mulțămi acestă exemplară comunicată după originalură romănescă, care bârnă primită de la descending soră — păstrată în sicriul bisericei române din Jidani (Cottuță Satu mare) dinaintea focului consumatoriu a tate ce era se uștureze sorta romanului mai înainte cu ună seculă. Nu este clară în politică sufletă, nici morală, ci numai necesitate și interesă, deci romane vide cui fide. Renușindinea lui ianuarie 1868. J. SELAGIANU profesoră publică.