Romanulu, mai 1868 (Anul 12)

1868-05-04

380 HOMANOLI) 4 MAIU 1688 RECTIFICARE.— In darea de semn a Ca­merei de ieri s’a omisă a se trece în resul­­tatulu votului pentru alegerea vice-președinte­­lui 23 bilete albe. „tăreî ulterióre a ómenilorü cari s’au „formatu suptu acestă regiune.“ Mai ântêiu do tóte, diabiulu Terra,­r începe lungulü seu requisitoriu con­­­­tra fraților­ noștri de peste Carpați , prin uă nouă declarațiune incidin­­­­tale cumii că România „este prea­­ puțină cunoscută în străinătate“, ceea­­ ce ne provocă de a mai repeta și­­ noi încă vă dată întrebarea ce o­a- a­dresaserămă deja în atâtea rânduri­i triumviratului partitei boiăresci, și­­ anume: de ce dară, domniloru, ne - amețiți d-vóistră mereu cu totă felulu­i de invențiuni din străinătate, de vre- 1­me ce le scrii prea bine că suntu basate pe un necunoscință absolută ] a stării nóstre sociale? ] Se revenimă însă la pura cestiu­­i­ne a elementului romană din t­ran­­­­silvania, în privința căruia putemă 1 vorbi cu imparțialitatea cea mai per­­­­fectă, nefiindă Ardeleni noi înși­ne,­­ deși cunoscemu Ardelulu multă mai de aprópe de câtă doi. Blaremberg, 1 Carp și Pascal, cărora la rândul­ nostru, noi nu le tăgăduimu nici de cumă de a cunosce multă mai de aprope fermii Oceanului Atlantică. De la aparițiunea foii și pînă as­­tă­zi, diab­ula Terra ne a spusă de­uă milă de ori, că partita demo­cratică este compusă din ignoran­­tismă și din întunerecă, totă ședin­ța și toată lumina fiindă monopoli­­sate în tabăra boieriloru, pe cari egoismulă forte sculabile alăt-loră Carp, Blaremberg și Pascal nu le permite de a’i numi altă­ felă, de­câtă numai „partea cea inteliginte a națiunii.“ Așa dară, noi ne vomă’ține strictă în cerculu ideieloră diariului Terra, pentru care însu­și Mântuitorul­ o­­menirii trebue se fi fostă negreșită s­ă duce ori celă pricină marchisă, precumă cavalerii din evula mediă ( numită pe Maica Domnului „mada­me la comtesse“; ne vom ținea strictă în cerculă ideieleră­­ jianului Terra,­­ dacă­ să vomă ruga cu stăruință de a ne spune, unde ore se fiă ascun­­­­se acele ilustrațiunî ale diviiniator­ economice, istorice și literarie, cari se întunece numele lui Marțian, Ci­­oariă, Laurian, etc., afară numai dacă nu cumu­va fie­care dintre membrii „Ateneului Română“ se va fi con­siderândă ca uă celebritate! Noi nu vomă cerceta, dacă frații noștri de peste Carpați își facă stu­­diele sorii numai în despotica Au­stria, sau dacă cea mai mare parte au eșită anume din clasicele facul­tăți ale Italiei, precum­ ar putea să ateste registrurile universităților­ de Padova, de Pavia, de Pisa, etc., nu- oi vomă cerceta acesta, căci nu în scolă omulă devine omă, ci după i ce ese din scolă, și în regula ge­­­n­erale lista d­octoriloru și a liceu­l frațiloru, nu este de cătă numai uă­ listă de nulități patentate sau cel n­­u multă de nisce aspiranți, pentru cari : ușa sciinței e deschisă, dar cari n’aă trecută încă peste pragulu acelei ușe. Cea­a ce diab­ulu Terra numesce cu emfasă „crescere în scólele cele­i mai bune din Occidinte,“ într’uă limbă mai prosaică se dice curată.­ și simplu „uă petrecere la Paris,“­­ și că să privesce resultatele unorila­­ semeni petreceri, prea pucină sciin­­­­țifice, apoi nu credeam se le fi des­­­crisă cine­va mai plastică de cătă­ nemilostivulă Sh­akespeare, căndă bi­j cinesce uă societate englesă boere­a­scă analogă altă-dată în pretensiu­nile sale de „partea inteligintă a­­ națiunii“ cu societatea boerescă ro­mână de astă­­zi: ,, Ei au adusă din Francia căte-va1 „grimase, cel prindă atătu de bine,­ „în­cătă ai putea se juri că pînă și j „nasurile lor” suntă nisce consiliarî­i „ai lui Pepin sau ai lui Clotar. “1­i 1) Henry MII. act. I, se. 3. Dacă diab­ulü Terra are în ve­dere gramură de la o­chiu, colorea mănușelor­ și artea conversațiunii, atunci în adeverii frații noștri Ar­deleni stau forte josă pe scara ci­­vilisațiunii, dacă însă este vorba de­spre uă solință seriosă, despre uă moralitate antică și despre lină pa­­triotismă fără „Neue freie Presse,“ apoi sfătuimă cu totă dinadinsulă partita boerescă de a merge se le învețe la Blaj și la Sibiiă, în pa­tria lui Petru Maior, a lui Șincai, a lui Samuil Micu, a lui Lazar, a lui Șuluț. . . . Principele Antonie de Hohenzol­­lern avu dară dreptate de a se plânge, că bulevardulu Carpațiloru ne despărțesce de elementulii tran­­silvanianü, și dintre toți Romănii numai d-niî Blaremberg, Carp și Pascal n’ar voi se ștergă acestă fa­tală bulevardă, de dincolo de care vineză de secolî partea cea mai de­mocratică a naționalității române.... III. In fine, mai este âncă ceva.­­ Diabculü Terra­dice: • * „Prințulă de Hohenzollern crede „că uă vieță de omă nu este de „ajunsă pentru a da României ci­­„vilisațiunea cel trebuesce. Noi­a­­„vemă mai bună speranță în vii­­­torul” țerei nóstre, și, întru acest­a, „trecutul” este pentru noi ună d­e­­„tasă pentru viitoră. Ce era Ro­mânia suntă 30 de ani, sub punc­­­tulă de vedere intelectuală, și ce „este ea astă­zi? Ce eraă pe atim­­„cea instituțiunile nóstre politice, și „ce suntă ele acumă?“ Aci naivitatea partitei boiăresci întrece tóte marginele imagina­­țiunei. Ea mărturesce cu francheță, că de la 1848 și pînă astă-zi Romă­­nia a făcută pasulu celă mai gi­gantică pe calea culturei intelectuale și a instituțiunilor­ politice; dară nu ne spune nici decumă, cui óre se datoresce acestă fenomenă, unică în analele lumii prin răped­iciunea și mărimea progresului? Ca lacoma omidă, ec-șî caută uă pradă Pe frageda mlădiță, Ca negra lipitóre pe simulü de zăpadă Ala dulcel copilită, Botăruie! Cinci vecuri, cină vecuri și maî bine, Seloșii de dușmănia,­­ Sugea­­tu nu frundă sucurii și sângele în vino Din blânda România! De groză și durere, de muncă și bătao, De jafft și umilință, *Amu­­r strigată, dară glasulu se înăcă și­­ se tue D’arăta suferință. Și ca in codri frématu, ca murmură în izvore; Asia nn no­ suspinulă Maî remănea eră singură, se spună cum no dóré, Cătă do­amnoi o chipulă.. . Și tu rîdeaî, jupărie, cu fală și rănjire. Rîdeaî, precumă unu gîde, Ce’șî vede jertfar! mortă d’uă singură isbire, Se laudă și rîde! Căci nu seiaî, că viéla, închisă m nemișcare, E cea mai cu putere. I­I Căci nu credea! c’un sufletă se face mult maî tare, Călindu-se 'n tăcere!... Suspinulă, ca scânteia, căd­ută josă în paiă Scă p’ună covoră du spice,­­Păndindă să adiare, S’o umple în văpac și’n aeră s’o rădice; Suspinul, cănd poporul întregă din pept îl scote Ș’ună echo se găsesce;­­ Suspinulă, ca scânteia, turbată cuprinde tote Și’n prafă se mistuesce!... I Acelă suspină din 1848 a fostă partita democratică, eră echo. Francia. n. T. Ildiden. ADUNAREA DEPUTAȚILOR!!. Ședința de la 3 Maiu 1868. 1 / Luptu președint a domnului Fetu. Se făcu comunicările La ordinea rjilei este urmarea discusiuneî asupra legei poliției rurale. D. I. Gh­ica raportatore dă citire art. 19. Părintele Șerbănescu (zice că fiind îi că Camera a­otărîtu ca proprietarii sĕ aibă pîn­­darî suplu direcțimma Primăriei, vitele de pripășii prinse pe holdele proprietariloru se nu fiă duse la locuința proprietariloru ci la oborulu comunii la Primărie. Părintele Șer­bănescu citeza unu faptu în care­ und pro­prietară a luată mai fără protestă boii unui locuitoră sătenă și după ce i-a ținută dove­dile în care timpă pămentulă sátenului a remasă nelucratu, după ce i-a dată înapoi ba și desbrăcatu. D. Gheorghiu susține propunerea părin­telui Șerbănescu căci în adeveră se comită cele mai mari ilegalități de proprietarii cari prindă vite cb ale sătianiloră pe proprietăți­le loră. D. I. Gh­ica combate propunerea, căci vitele potă muri de fume în obórele primă­­rieloră unde n’au nimica de mâncată, pe căndă legea de fac să obligă pe proprietară a hrăni ș’a îngriji vitele pînă se voră găsi de proprietarii lorii. D. C. Cantacosino zice că chiaru la moșia d-sele unu boă ală unui sătianu a trecută numai drumulă și arendașiulă Ia prinsă și nu ba liberalii pînă nu i s’aă plătită 22 lei. Asemene abusuri suntă fórte dese. Apoi căndă se va sei că tóte vitele de pripasă se află in oborulă comune, atunci celă care ’și perde vita nu va fi silită se umble din casă in casă pentru a o găsi, ci va merge dreptă la oborulă Primăriei. D. ministru edu Justiție zice că cele rela­tate în privința abusuriloru suntă camă așia insă nu tóte comunele au obore ș’apoi co­munele n’aă mici’loco ca proprietarii a hrăni vitele, dacea­ a crede că este mai avantagiosă pentru ambe părțile, ca se remâic articlulă astu-felă cumă este în lege, adică ca vitele să fiă conduse la acela pe ale cărei proprie­tate s’aă găsită. D. Micescu se unesce cu părintele Șer­bănescu, însă dacă vitele stândă în oboră 2 4 ore nu se vor­ găsi de proprietariulă loră, atunci primăria se le dea la una să­teană spre a le căuta pe sema celui ce le-a perduső. D. Marghiloman cere asemene ca vitele se se trimisă la oborulă primăriei, căci vi­­t­le de pripasă suntă principala ca­să de discordie între proprietarul­ mare și cei mici, sătianii; prin astă mesură se va înlătura dis­cordia a és­ta, lăsându asupra primăriei totă îndeplinirea ceremirii de despăgubire. Se dă citire amendamentului părintelui Șerbănescu care cere ca vilele de pripasă se se trimiță la oborul­ primăriei. D. Mehedințianu presintă ună amenda­­mentă care e totă camă în sensulă celui ală părintelui Șerbănescu însă mai desvoltat și mai explicată. D. G­ Ghica propune un amendament prin care cere ca fie­care comună se fiă obligată a avea ună oboză, pentru vitele de pripasă, și in privința înființărei acestui oboră sc se ia in discuțiune adăugirea introdusă în lege de­uă secțiune a camerei trecute. D­l. Ghica dă citire acelei adăugire care prevede tote­mesurile pentru astă înființare. Mulți depu­tați se unescu cu amendamentul­ d-lui G. Ghica și retragă amendamentele loră. D. C. Niculescu dice că se nu se su­prime din lege cuvintele de „în îngrădirea casei“ căci în aste îngrădiri potă fi grădini și vitele intrândă le strică. D. Marghiloman combate părerea d-lui Niculescu căci aci nu este vorba de grădini, despre care se vorbesco în lege mai la vale, ci numai de curtea casei in care nu se pote face nici uă stricăciune, și ar fi nedreptu a se globi numai pentru cea intrată în curte. D. C. Grădișteanu susține ca vilele se nu potă intra nici In curte fara fi globite, căci se scie cătă stricăciune facă porcii prin curți în cari potă fi grădini de plăcere, ar­bori aleși. D. Gâlcă menține articlul­ din lege, căci presinte mai multe garanție, însă se se in­­stitue ună controlă de primărie asupra vi­­teloră de­­ pripasă, spre a le pută găsi fie­care perifetoră pe registrele primăriei. D. Magheru propune unu luptă amen­­damentă la amendamentulă d-luî G. Ghica, prin care cere ca fie­care comună se aibă atăte obere căte cătune are, căci adesea unele comune sunt­ fórte respăndite. Se ’nchide discuțiunea și se pune la votă amendamentală d-luî G. Ghica. Camera îlă primescc. Se pune apoi la votă artic­ele relative la înființarea oberelor­ și la datoriele comunei în privința viteloră de pripasă, cea­a ce face parte din amendamentul ă d-lui G. Ghica. La art. 1 își are loculu supt­ amendamentulu d-lui Magheru Insă fiindă combătută de d. C. Can­­tacuzino, d. G. Gh­ica propune a se modifica lăsăndu-se com­unelor, facultatea d’a înființa unulă său mai multe obóre, după trebuință; cu astă modificare se primesce. Se voteza și cele­ l’alte optu article, carî facă totă parte din amendamentul­ d-lui G. Gh­ica. Se voteza apoi iară discuțiune art. 20 din lege. Se dă citire art. 21 din lege. D. Opran cere ca amenda se nu se plă­­teasca către primărie ci către acela a cărui proprietate este îndăunată de vite. Se presintă de d. Turnavitu­rnă amen­­damentă, prin care se zice că daca proprie­tarulă căruia s’a adusă stricăciune va voi se ierte pe proprietarulă vitei, să se scutéscá atunci de amendă. D. Gălcă se unesce cu art. 21, pînâ la cuventură către comună, iară cele de mai la vale cere se se ștergă, combate apoi a­­mandamentulă d-luî Turnavitu. Se cere închiderea discusiunei și ce pri­mesce, apoi puindu-se la votă amendamen­­tală d-luî Turnavitu care cade, se pune la votă art. 21 și se priimeșce. Se citesce art. 22. D. I. Vargiloman cere a se specifica și a se supune la uă amendă mai mare a­­ceia carî, nu din greșală și din întâmplare s­apă vre-uă vită în holde, ci din adinsu le conducă­­ singuri. D. G. Ghica arătă că în lege se pre­vede asemenea casă. Se pune la votă art. 22 și se primesce. Se dă citire art. 23, și după uă mică desbatere se primesce. Art. 2­4 din proiectul­ guvernulului se suprimă. Art. 2­4 bisă­ală comisiuneî se pu­ne in discuțiune. D. I. Vargiloman e de părere ca se se dea doue d­ecimî din amendă celui ce va prinde și aduce vitele la oboru, ca se-î facă prin acesta a veghia maî bine. D. Savgiu cere ca se se dea și proprie­tarului ce va prinde singură vitele, acele doue decimî. D. Iatropulu combate pe d. Marghiloman tl­căndă că daca s’ară primi propunerea d-se­le ară ineuragia in vițiă și ar face pe mulți se gonăscă vitele nu­mai ca se le pot a prin­de. Art. 2­4 bis puindu-se la votă se pri­mesce. Art. 2­5 se suprimă. Art. 25 bis din proiectulă comisiunea se lasă a se pune maî la urmă. Art. 2­5 Iris se pune în desbatere. D. Mar­ghilomană și Cor­neli propună căte una a­­mandamentă esplicăndă articolulă în desba­­tere. D. G. Brătianu combate amendamentele. Se pune la voia amendamentulu d-lui Cor­neli și se primesce. Se citesce art. 26, 27 și 28 care pri­­mescă. Se ia in desbatere art 2­9, la care d. Mi­cesiu propune ca amendamentă suprima­rea amendei ce se dă căndă ună proprietară, de vite sau de cămpă nu se va mulțumi pe ispasa primarului, căndă ea se va găsi bu­nă și de consiliulă comunală; puinduse la vot se primescă amendamentulă, apoi puindu-se la votă totă articlul ă se primesce aseminea. Se citesce art. 30. D. Gr. Ghica, pune ună amendamentă care se înlocue art. 30 și prin care zice că Prin^rulu se polă judeca fără apelă pină la suma de 15 lei noui în coșurile de a­­mende. Adunarea îlă primesce. D. G. Ghica propune ca amendamentă, în loculu art. 31, 32 și 33 trei article noui, carî se primescu. Art. 3­4, se primesce. Art. 3­5, se suprimă. Art. 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44 se primescu după cum ii suntu in pro­­iectulu guvernului. Art. 45, se primesce ca în proiectulă co­­misiunea. Art. 46, 47, 48, se primescu ca in pro­­iectulu guvernului. Art. 49, se primeșce cu modificările co­misiunei. Art. 50, se primeșce ca în proiectur­ gu­vernului modificată de comisiune. Art. 51, 52, 53, 54, 55, 56. Se pri­­mescă ca în proiectur­ guvernului. Art. 57 se pune în discuțiune și pro­­puindu-se de d. Gâlcă, ca un locă de 50 lei vechi amendă în privința celoră ce ar as­cunde vita de pripasă, se se­ifică 50 lei noî, se pune la votă, cu bile, și constatându-se că nu e numerală regulamentară de depu­tați presințî, se declară votura nulă. Ședința viitóre pentru măne 4 Maî. SENATULU ROMÂNIEI. Ședința de la 3 Maiu 1868. Supu­­ președinta d-lui Costaforu. Dupe citirea unor­ comunicări D. ministru de resbelu dă citire mesagreloră prin care se’nainteza in cercetarea și aprobarea Senatului. Proiectul­ de lege pentru organisarea pute­rei armate, și acela pentru modificarea co­­dicelui penali­ militară, D. ministru cere cu stăruință ca aceste proiecte de legi se se re­comande secțiilor­ spre a le lua de urgență în cercetare și a se prefera naintea altora. Se decide a se tipări și trimite la secțiuni. Se dă apoi citire unei propuneri prin care se cere ca cu pensiunea vânzjărea a unei părți din bunurile Statului, se se apere de acésta vânzare, locurile pe cari ar fi clădită viuă monastire, raionul ă iei, schiturile, și metocurile mona­­stirescî, etc. Asupra acestei cestiunî au luatu mai mulți d-nî senatori cuvîntulu pentru și contra și unii susținu ca acesta se facă obiectulu unui proiect­ de lege. D. ministru de financie arătă că nu e­­ste nevoie de uă lege suplimentară in a­­cesta sensă la legea pentru vânzarea bunu­­rilor­ Statului, căci noi nu vomă ajunge nici vă­dată In starea aceia extremă de a vinde locurile pe cari suntu clădite bisericele mo­­nastiresci etc. și chiaru în acestă stare fiindă că Românii au pusă totă­dăuna religiunea întrunii punctă forte Înaltă, și pornindu din­­tr’unu punctă religiosu nu voră vinde a­­cele locuri. Em. Lea Părintele Mitropolitu primară, mul­­țămită de patrioticulă și religiosulă respinsă dată de d-nn ministru de fin­ancie, cere trecerea la ordinea di­lei luând o actă seriosă de acestă respinsă. Se trece apoi la ordinea ijileî și consul­­tându-se Senatulă se decide a începe ma âniciu cu desvoltarea și discuțiunea interpe­lați­uni­loră ce erau puse la ordinea ijileî pen­tru acastă dl. D. Nicolae Crețulescu desvoltă interpe­larea sea făcută in privința creărei unui postii de luptă-directore ală „Monitorului Oficială“ fără lege specială. D. ministru respunde că acestă poștă nu este să creare nouă intruni servietii orga­­nisată, ci de urgență, pănă se viă cu unu proiectă de lege specială a fostă silită a re­înființa acestă poștă care nu era desființată, printr’uă lege specială ci printrunu decretă. Asta­felă dar ba reînființată printrunu de­cretă, pentru cuvântul că lucrările la „Mo­nitorii“ erau prea grămădite. D. Ionescu observă că, ca tipografă știe că lucrările s’ară fi ușurată mai multă daca d. ministru in locă de una funcționară su­periori, ar fi adăogată trei sau patru lucră­tori în tipografie, și ca dovadă pentru acesta aridă că Monitorulu publică ședințele Sena­tului Iată prea tărdiu, și că una din ședin­țele trecute ale camerei, eră atătă de gre­șită tipărită în cătă se desnaturau cu totulă discursurile oratorilor­, prin urmare nu s-a adusă acestui serviciu nici uă îmbunătățire. | | —---—­■ ■ -------------------------------——

Next