Romanulu, iulie 1869 (Anul 13)

1869-07-01

458 * 1 ■ " .f" v ROMANULU 1 HJLID 1869 sfisiatu atâta și din care, o mai repetă, făcea parte dd. C. A. Crețulescu și Văsescu? îmi vine greu s’o spuiă, căci ’mi este rușine de neajunsuri dumitalea făcută cea a ce Oi făcuții și d-ta, cu singura osebire că d-ta ai făcut-o după ce mai ânteiă ai splontatu patru luni acestă cestiune contra predecesoriloro. dumitale. Ai spus-o d-ta însuți în Cameră, ai disti că, de și d. Mehedințe nu ți-a făcută propunerea se se resilieze contractulă, însă d-ta mai priimitü, avendu,ai diáű, în vedere că în cirândă are se se presinte corpurilor a legiuitóre legea asupra sploatării minelor și. Modul de concediare a sploatării pecurii a fost atunci tratat în consiliu înaintea licitațiunei; și de și d. Văsescu era de părere se tranșămîi noi cestiunea, și întrunit modă forțe liberale, însă majoritatea consiliului, din care făcea parte d. Crețulescu și eu, aotărîtui se se reserve cestiunea a fi resolvată prin legea asupra minelor și ce era în studiu ; era la licitațiune se se declare că arendașii, pe a cărorii proprietăți este păcură, vomi suferi consecințele nouei legiuiri. Și cu tote că d. Văsescu ne-a prevestită c’acestă clausă va aduce uă scădere în prețuiri arenduiriloru, majoritatea, a persistată, nevoindu a sacrifica viitorulu presintelui. Conformi acesteiotărîri a consiliului în contractele proprietățiloru, pe care se splonteză păcura, sa stipulată printr’unu articlu speciale că d-nii arendași nu se vom bucura de avantagiele esistenți ale splotării păcurei de că tu pina la promulgarea legii aspra mineloru. Căndii dorit cestiunea Golibașilorua venită înaintea consiliului elii n’a voită se ia respunderea unei none Ii itațiuni, căci el scia că nu lipsa de concurență a fostă causa ca n’a resultată mă prețu mai avantagiosă ci clausa ce o menționam. Deră, afară d’acestă considerațiune, bine era pre ca ministeriu să se creeze mă asemene antecedinte? Mulți arendași cari luaseră moșii cu prețiurî camă piperate, d. Mehedințenu celă d’ânteiă, nu erau ore se se prevaleze d'unu asemene precedinte și, invocându vr’umi mică vidă de formă, se ceră desființarea contracteloră ? Ei, d-le ministru! nu este destulă se prețuiesci consecințele nemidilocite ale unui faptă, ci mai cu osebire trebuescu cumpenite acelea pe cari le va atrage mai tărdiă dupe densulă. Acestă adevără o se dă simți în Nu me puteama îndoui c’acea femeia me prinsese ca ’nlunătațe. Capri iele mândrei sele cochetării, in locă d’a me revolta, m’a Lindau Ihtriță despirare lașă. De n’ași fi foștii ținuții d’umu resle do pudure, ași fi plânsu cu lacrămi ferbințî in fața acelei porți închise: erami gata a face orice Linsețe ș'oii ce, stravaganțo, pentru a intra cu sila, lud părea că-mi perdusemu mândria, mintea și pâne și chiaril facultatea d’a mo indigna, că voința mia amorțise și se moleșise ca să cârpă, că nu mai era în mine nimic, care se fiă an' meu. Totă viața mea era concinerată întruna din acele doriri violinte, orbe, carii aprindă sângele, mistuescă orele, ucidă cugetarea, usucă și bonluc ca véDtul pustiu’uî și-mi ficeamQ . E căderă ce este omorută ! — Numai măncarm, abia vorbiam, tmî trece anul dilcie alergândă prin păduri și nopțile scriind scrisori nebune pe care din norocire le ardoami diminața; n’ași fi cutezată se lencilescă la lumina serelul, tuchirdel se temea seriosu de sănătatea mea Acelă bună băiatQ tmîrji ea uneorî cu candidu î surise: — Se vedeme, face atâta durere cât și nă măsea ? — Era pentru ele durerea cea mai mare ; s’adăoga ; — déc’ama raționa puțină ! — Cumă vrei se raționeză ? Ea mi a luată rațiunea. tr’uă di ș’o se te căiește amară de precipitarea ceai pusă în tote actele d-tale și în acelea ce privescă administrațiunea financeliară Statului. Domnule ministru nu potă sfîrși cu partea privitóre la abuzurî fără se facă mențiune de apelul ă ce făcură maî deună dî prin Monitoru d-nii Manolache Costache și Eliadă Rădulescu. Dumneloru invită pe cetățianî se le dentinde, chiară și anonimu, abusurile ce potă fi la cunoștința loră. Mai anteiă de tótema întrebă : ce caută bătrânulă nostru poetă în comisiunea de anchetă financiariă? ce împerechiare póte fi între aceste done nume, Eliade și Epurenu ? Decă însă scopul ă a fostă ca mantia, care suntemă în totădeuna dispuși — ca fii înțelepți ai lui Noe, — s’o aruncămă pe goliciunea acelora a cărora le suntemă datori respectă, se acopere și pe cei ce se pună alăturea cu dânșii, apoi amăgirea este mare. D. Eliade remâne d’uă parte și lumea nu vede de câtă pe dibaciulă d. Manolache Costache și consorții. Așiaderă după chpă și ș’asemănare, după Săntă f și tămâia , astă felă de consult s’astă» felă de censori ai moravurilor publice, N’audiți pre rîsetulă omerică, hohotulă națiunii întregi ? d. Manolaclie Costache censore ! Dumnelui, care este vestită peste Milcovă, mai cu osebire de la țurușulă cea făcută în bunurile mișcătore ale Chinoviilor, și care personifică în muntenia ordinea și probitatea în financiele Statului! d-luî! ală cărui patriotismu a fost prețuită în totă România cu ocasiunea intrigiloră austro-israelite! Domnule ministru! Cându maî demnă di, unii din intimii d-téle păreaă îngrijați că te a părăsită cu totulă memoria, (se’nțelege că nu pe intimii din ministeriul ă de finance îî írementa acestă grijă), că unulă rîdheamă d’acestă grijă a amicilor, sau mai bine a rudelor dumitale; căci istoria nostră națională ne prevestise că boierii Leurdeni suntă nu numai ieideră și fórțe vicleni, suptă aparinia unei mari bonomie. Acumă însă mărturisită camă păcătuită, căci, numai lipsa completă de memorie te a putută face se cădi într’uă inconsecința atâtă de mare ca cea a d’ați da de consortă în descoperirea abusuriloră și în îndreptarea financeloră pe d. Manolache Costache. Domniata, care la 1861 ai dată în Intr’na sóra, treccndă pe din naintea bisericeî satului îaiî veni idea d’a intra, Ingenu chiaî întrună» colță , cu fruntea rechimală d’ună stâlpu de Ierină. Amă stată aci maî uă oră și din fundul m inimei mele semnălța acésta randidă și ferbinte rugă: — „Dumnodeală meu, Tu, care ești dumnezjcala mamei ș’ală Poloniei, vindecă-me, căci sunt bolnavă.“ Și ’n unele momente aveamă speranța că era se se facă uă minune și c’acea voce, ce altă dată la Palestina vorbia paraliticiloră, era se mî țită : „Scolă-te, iațî patul și pasă.“ Dară DumnedDă s’a făcut, sgârcit de minuni; un deșertă indiviziiî și națiunile să rogă un grindî; cerurile tacă și privescă In nemișcare pamântul e măturată de furtuni, ș’aiciî strigă că firma meutele suntă deși arse. Dădată uă mână ososă se puse pe umerulă mcă, rădicală capulă. — Scusă-me, domnule, imîn jise cu sfielă abalele. Este ora la care închidemă.— Părea confusă d’a turbura uă rugăciune atâtă de adâncă. Cândă estrămă, imî disc, salutându-mă profundă.—Ai religiune, domnule ? — Toți Polonii credă , lî respinseră. . . . . Patria pentru noi este uă religiune, și religiunea este pentru noî uă Patriă. îmi făcură a doua salutare, mai indhijudecată pe d. Epureanu ca călcătură de lege și ca resipitoră ai banilor publici! D-ta, care ca membru ală Comisiunii financiarie d’atunci, ai cerută cu învierșunare se mergi a descoperi în Vistierie „hoțiile domnului Epureanu!“ Dacă însă d-ta ai uitată tóte acestea, publiculă română nu se a uitată, și scie ce valore morale trebuie se dea acteloră dumitale de astăzî, ca aliată ală domnului Manolache Costache și consorți. Dică că publiculă scie, căci încă mai trăiescă din membrii acelei comisiuni de n’ară fi decâtă (l. I. Otetelișianu; asemenea trăiescă d. C. Balcescu, care administra atunci ministerială de finance, și toți capii de secsiuni d’atunci carii te aă vedută cu câtă întărîtare și stăruință te ai pusă la lucru; și déca n’ai ieșită din ministeriă cu altă resultată de câtă cu rîsulă ce l’ai provocată printre impiegați, causa n’a fostă că ți-a lipsită buna-voință d’a descoperi acele hoții ci fiindă că, n’am deprinderea d’a cerceta și vede în asemene lucrări. Nu crede, domnule ministru, că făcui aceste reflecțiuni speriată fiindă de denunțările anonime provocate de câtre Catonii d-vostră. Este ună altă simțimentă care me domnesce; acela care bârnă avută îndată după celă d’ănteiă triumfă ală partitei liberale naționale , se explică. In urma alegerii fostului Domnă Cuza , partita principelui Bibescu, ca se-și respune contra principelui A. Ghica ca compliciul eșecului ce ea suferise, a denundată abuzurile Caimacamiei ș’a propus secestrarea stării fostului Caimacamii A. Ghica. Bă m’am impotrivită din tóte puterile mele, deși combătusemă Caimăcămia principelui A. Ghica. M’amă impotrivită, fiindu-mî temă ca ocupându-ne de trecută se nu neglijemă presintele tji viitoriulă. Totă astă-selă am urmată cu tote puterile cădute, d’atunci pene astă-dî, fără se fi făcută escepțiune la 1861 pentru domnu Manolache Costache, ș’acesta mi-a atrasă adese mustrările amiciloră mei politici. Dumnevostri sunteți de altă părere, că mulă acumă nu potă se mă mai impotrivescă căci am fostă la putere; partederă interesată ori ce împotrivire din parte-m’ ar fi bănuită. Ș’apoi, la ce ar servi oposițiunea mea ? a~venturii este dată, avisură dlui Manolache Costache a făcută efectulă unui bisturiu ce atinge uă bubă coptă; națiunea deșteptată d’anată de câtă prima, și ne despărțirămă; dérè abia făcusemă câțî-va pași și lă audi trepedându In urmă-mi. Mă întorseră. — Me ierta, domnule, îmi țipe. Imî pari a avu simțiminte atătu de bune, principii atătă de tari........................fi-reî așia de bună se intri mă momenta la mine? Amă ad țî cerii mă sfată. Cândă intrarămă în cabinetul« șuii , elă Închise cu îngrijire ușia, scóseră sticlă de vină de Montmelian din bufetă, puse doue pahare pe mesa , le amplu, me salută din noă și ’mi disc . — Domnule , dorescă se te ’ntrebă....................te duci une ori la Maxilly ? Ai cunoscută pe domna de Licvitz.. .................Putea-voî se-mî spui.................. O se-țî pară forte straniu.................Afurisită afacere ! Și turnă pe gâtă ună mare pahară de vină ca se-î vie Animă. — Se pare, urmă, că domnulă de Lievitz nu trăiesce in bune relațiuni cu domna sea ? — Dörä.... imi pare, țjiseră, că nu trăiesce nici de cumă cu dumneiei. — Ai dreptate. Este răcălă intre denșii. — Mai multă de câtă răcolă. Suntă pt deplină certați. Ei bine! Se vede că domnu de nu se pote împăca cu acésta certa, Liewitz și e’a venită întradinsă la Geneva spre a se ’mpăca cu donma comitesa, care l’a primită tătea acusațiuni simte trebuința se-șî jefuiescă socotelile cu toți chivernisitorii stării sale de la 59 și până astăzi Nu credeți însă că ea ar putea avea naivitatea se ie de socotitori tocmai pe cei carii să se dea socoteli; așia dore, nici d-ta, nu ică, și cu atătă mai puțină d. Epurenii și consorții d-lui, nu vomă avea acesta sarcină. Imî pare că de astă data ea voiesce se-și facă casa și trebile. Până căndă case o va putea face, ea a deschisă uă anchetă generală, anonimă, așia cumă suntă tóte actele la care se parte națiunea întréga. Nu crede, d-le ministru, c’acésta este uă închipuire malițióse a mea; este ună ce pozitivă pe care l’am constatată într’uă mulțime de simptome; și ca se nu ftă lungă peste mesure se ți comunică una singură. La 20 ale luni luniă a venită la mine mă domnișorii—dică domnișoră, căci era elegantă de și în haine de drumă, — și mi-a îmmănată mă plică, fără se voiăscă se ■mi spue nici numele seă nici p’ală acelui ce la ’nsărcinatu cu misiva. Uă trăsură de drumă, ce-să așcepta la drumulu celă mare, ba sustrasă curiosități mele. Acela plică, destulă de voluminosă, era plină de denundări anonime însoțite d’uă invitațiu de a le da publicității „ca se serve la marea instrucțiune“ orice anonimală. Multe din acele denundări 4 sunt de uă mare gravitate, dorfi nu potă lua respunderea publicității pene nu voi fi în posițiune d’a le verifica. Iți voi comunica cnse vre doue, trei, pe cari, d-ta, ca ministru de financie, le poți verifica îndată și deminți. Astă felă anonimală estce că, după înființarea regiei tutunului epistatură unui boiară din Leurdenî re sendă că tutunulă stepenuluî scă se prețuiesce numai trei lei acaua, — și acésta cu mare greutate căci parte din acelă tutună era cu totulă stricată—a referată la boiaru, care, procurendu-î ună biletă de la înaltă locu, îndată regia a prețuită ocaua de tutună 12 lei, și boiarulă avu astă felă ună bouă de la regiă de una mie galbeni. Ală 2-le ca, suptă administrațiunea d-tale, sar fi cedată d-lui Mișa 3 milióne oca de sare pentru sportațiune c’ună preță mai josă de câtă ce se oferise de................. ■— déca potă bine descifra numele, — d. Pleșa. Ală 3-t © că, s’ar fi ertată unuî arendașă diferința între prețuru că fórte rec.................nu se crede învinsă, și déc’ai avea bunătatea se-mî păstrezi taina. — Vrei se-mî spui că domnu de Liewitz este aci și că sora se invertesc suplă ferestrele spoiei séle? Nu este mă cină c’amă coloșiată, sârbădă-negru, buhăită? — Așia dără l’aî vedulă? Lo uiesce la mă sălină în munte și cumă dieî, în tote nopțile.................Crede-vei ce ș’a pusă nn capă?.....................a bănui să asemene femeia! Nu uita că monsiniorele a prănjită de doue ori la dumneiei!.................Ce femeia însemnată! îmi dicea, și ce prăndă! ................. Și d’aci a-a voia mă se te mtrebă..............Asiastă că nu o nimiă ? cu tomia uniuiea? — N’amă dis’operilu uiuiea, ’î respunseră, care se Iata da crijemeală că dómna de Löwitz ară avea unu amantă. A i stă cuveală îlă fau se trasară, își plimbă în juru-î ochii spăriațî, spre a sasicura că nimene n’audise — Mii speriată, adause. .... Acramă sicură. Intr’altăforă monsiniorele Orî și cumă, îmi pare bine,.............săcî tribuiu se ’ți spună....................domnu de Liewitz a venită la mine în taină. Imî face oa rea d’a crede că saraca mea rasă póte inspira óre care respectă dómnei comitese și m’a rugată a eștiu proprietatea la mezată ș’acela ce unii din egumenii greci a fost trecută în contracte. Gestiunile d’acésta categoria suntă pe calea judecății și unele le-a și câștigată deja Statalii. Mă popresc li aci, d-le ministru, căci într’adevăru epistola mea a devenită peste măsură lungă; se mî permiți însă s’o închidă casa mică anecdotă. Ună pușnică, îngâmfată de sânțenia lui, umplu întruă di uă ternă (coșniță) cu apă și porni în capitală ea se moraliseze lumea coruptă. Cea d’ânteiă locuință în care pătrunse Sântianea ajungeade în cetate, lu prăvălia unui pantofară de femei, în care crediu că va găsi ocasiunea cea mai proprie pentru a-șî esercita cilerica sea censură. Intrândă își agăța tema de clanța ușii, în admirațiunea spectatorilor din prăvălie. In același timpu uă fiică a Evei, d’uă frumusețe nespusă, intră în prăvălie, s’așădă p’uă canapea, și ’ntinde unii piciorușă, cumă se vede adese în Bucurescî Pantofarulă, cu sânge rece și cu mare castitate, îi pipăi picioru și îi luă măsură. Bietură pașnică însă — ce privea acestă spectacolă ca se-lii controleze—cu ochii îi alunecă și anima pe gingașulii piciorușă, și . . . nu fu deșteptată din acestă estasă decâtă de ciuruitură apei ce curgea acumă din ternă, și de rîsulă calfelară. Cu acesta, d-le ministru, am onore ați presinta respectele mele cele mai profunde. I. C. Brătianu. Intimplatu-ți-s’a vreodată să asiști, de nu în realitate, celu puțini în circulă lui Huttemann, la venatulu tigrilor» de către Indiani? De vei fi vedutii acestă veniții, întrimîi modă simulații sau reală, și de vei medita încă ună minută asupra gravei nóstre situațiuni interne și esterne, te vei convinge că sorta tigrului, gonită de cursierulu neobosită ală Indianului, este și sorta Romănului. Aceleași desghinuri equestre, aceleașî strigăte sălbatice, aceleașî lovituri de sabiă, de lance, bâtă și săgetă. Inca île tigrură, deși cade în cele după urmă, deră cade luptăndu-se bărbătesce, dăndu-șî ultima resuflare numai după ce a scosă cu grozaveleghiare inima din pieptulăgonașului. Instinctulă de propria conservare, mărimea periclului, daă fiarei forțe supranaturale, puteri titanice. Imita-va ore Românul, acestă ființă inteliginte, moștenulu latină și parte integrantă din cap-d’ocu dinadinsulă se intervin pentru el. M’amă dusă adincor la Maxilly. Anima mi bătea asia de turc Nu era acasă, și m’arnă întorsă mai iute de casă mersese mă , deră mâne suntă invitată la rriosa ți va trebui sa merscută.................Afurisită afacere! fórte deliată ! — Porte. .. în adeverii, îî disdă privindă facia lui roșiatică și bunele lui mâni temnesci, grase și scurte, cari aveau ună acră, d’uă rară naivitate, do vii isbuti, adăogată, domnulă de Liewitz îți va datori uă faimosă făclia. — A Dumneziculo!rmî disc, conducăndurac, că doue nopți do căndă întorcă și re Tilorcă frasele în capuiă moă — și ’ntindendu’mî mana: —. vii dormi In astă nópte mai bine de câtă mine. Intorcându-me, găsimu pe mesa mea mă biletă parfumată cu chilibară, mănoie ’mi tremuraă deschis fendulu. Elă nu conținea do cată aceste cuvinte: „Iubito comite, veî fi forte amabile a veni sĕ prănueștî mano la Maxilly, în familia și fără ceremonie . “ Josă era: „ dumitele.“ Atestă „a dumitele“ me ținu desceptă totă noptea. (Va urma). Victor Cherbulicz. ------------------------------------------------------ DIN TINDA TEMNIȚEI... (Catră d. B. P. Hasdeu). Iubite colegă și directori,