Romanulu, aprilie 1870 (Anul 14)

1870-04-22

3 46 trerupte, cu tote vicisitudinile prin cari au trecutu, cu totu inundarea barbarismului anticii și a mediului etc. Și cine a putută remânea neatinsii pene la sufletă și nu a simțită bătăiele animeî sale puternică mișcate și desă împețite, în fața grandióselor, opere de arte, prin cari geniulii a eternisatü totă ce este mare, tota ce este virtute? In fiecare orașă al Italiei statua divinului Dante se înalță maiestosă în mijlocul unei întinse plăcie, ca uâ viiă protestare în contra a tota ce este injustă, arbitrarily coruptă și degradată. Puternicii dilei, cari târăscă în pulberea iubuității, își plecă fruntea coprinsă de cutremură înaintea acestei marmure sublime, care represintă oă lume întregă de idei sublime, de amintiri grandiose érü poporele italiane o admiră cu mândrie naționale, o venereză cu a marea ce inspiră geniulă și virtutea. De câte ori amă trecută prin Veneția cea frumosă și misteriosă, n’am lipsită de o salută remășițele neprețuitului Manin, conservate religiosemente în catedrala San-Marco, și în totă-d’auna am găsită sarcofagială acoperită cu cununi și ghirlande de flori, care se prenoiască pe totădina, nu de către servitorii bisericii, ci de către virginea din poporă, de junete plină de viață, speranța patriei, de bătrânulă înălbită în dureri și lupte naționale. Și pentru ce ? — Pentru că Marin, Dante, Lobbie, deputatul din parlamentă, căruia Italia întregă i-a oferită bilele acestea medalia comemorativă, caracterului și virtuții sele cetățenesce, nepurtândă purpura de la Roma sau Stambulă, impuse poporelor, prin dreptură divină sau trădare și putere, suntă fii ai poporului numai, luptândă și suferindă neîntreruptă pentru drepturi și libertăți. E că pentru ce memoria loră se conservă în anima tuturoruamenilor, de bine și genială și arta o transmite generațiunilor viitóre ale familiei omenesc!. Salutare de m,âncă vădată și din totă anima, inițiativei luate pentru medalia comemorativă acordată orașului Ploiescu. Ea este un simtomă fericită și ună începută pate de vieță nouă, o mai repetă. Salutare și frăție. Ștefan Sihlenu, dactore, era acuma proprietară și editorii ale acestui diară și care de presiune se află în temnița din Vațu, pentru că a cutezată se publice în íjiarulu sau dorința națiunei Române, Zice mă Ilu estradede, pentru „ca „se fie trasă din nou înaintea tribunalului“ pentru ună articolă, apărută în No. 99 alü Federațiunei din anul trecuta. In numerală prosima vomă relata în detaliu totu decursulu ședinței, cra astă dată ne margining numai a spune omnipotenților, dum ca pre acesta cale nu voră câștiga amicia națiune! Române. (Federațiunea). ----------------------------------------- ------Recomandămă noului ministru de finance denundările ce face d. Romano în epistola de mai la vale, în privința jafuriloră ce se comită de către uărginte de percepțiune din județul Romană. D-lui redactare alu diarului ROMANULU Domnule redactare. Căutându în jurulu nostru, în tóte unghiurile terei, găsesc urme de profanare, care ți areta că devisa falaiorul regime, care ne guvernă, nu pate fi decâtă ; degradarea României, încălcarea legilor, împilarea cetățenilor ; de mergi în urma celora mai mulți dintre aginții acestui regime, te convingi din fapte că unde este uă grăunte de inteligință ele sa silesce numai a inventa mijjoace diabolice pentru a nu cruța nimica, a nu avea nimica sacru. Poporulu română, mulțimea sătenilor, singura speranță a esistenței și a întăririi naționalității nóstre, poporulu care face uitată în întunecimea ignoranții ca și cumu ar fi condamnatu a nu mai vedea radele luminei, considerată nu ca fii ai aceleiașî mame, nu ca membrii ai aceleiașî mari familii cu drepturi egale, ci privitü numai ca risce automate cari se verse sudori pentru a susțină statura română, nu e destulă c’asupră’a aposa tóte greutățile muncei, povara impositelară pe cari nu se póte aquita fără a se priva de nutrimêntulü și îmbrăcămintea sea, — déjü încă mai este sfășiată și de infernalele invențiuni ale financiarilor noștriî. Etă, domnule redactare, cumă se aplică legea de urmărire în materie de imposite , comptabilii ascupta cu nerăbdare Ziua plăților și; acea di espirată, cî pregătescu avertismentele gratuite, se inregistreza puindu-le data și aruncându-le undeva ca se stea oriunde, aru nici cumü case le primesca la timpu debitorii și se se pat a pregăti. In fiua espirărei datei ce io au pusă, formeza cu multă repeziciune avertismentele cu amendă de unu len nou pe fiecare zi le aruncă ca și pe cele d’anteiü și la espirarea termenului inundeza comunele rurale cu acele avertismente, sosite tóte deuă dată și cele gratuite și cele cu amendă, asta felu că nenorocitulű satenit, pe lângă contribuțiunea către stată, se pomenesce urmărită și de uă altă contribuție egale și câte uă dată chiar îndouită mai mare cu profitulu agențiloră și numită cheltuelî de urmărire. Acești agențî până secvestru, face licitațiunea fiindă singuri ei și vengetoriî și cumpărătorii și esă de prin comune bine cănuițî 1-iu cu amendele și cheltuelile de urmărire, încasate íd propriile lorü beneficii, 2-lea cu vitele și obiectele bieților, muncitori, cumpărate de denșiî indirectă cu scădeminte de 60—70 și 80 la sută din valorea loru, era în urma faimoșilor, agințî nn veep de câtă lacrimele și suspinele sermanilorüameni și ale văduvilor, despoiate de puținulăce mai posedaă. Unele comune rurale din județul Romană suntă pradă avidității unui aginte de urmărire de altă neamă, nu Română, care, asociată cu Evreii, despuie pe săteni. In comuna Răchiteni, acesta a vendută acumă în primavéru oile unoră săteni numai pe presă de 15 lei vechi óra cu mieluță, adjudecându-le Evreiloră cu cami umblă. In comuna Săbovaniî a vendută calulă cu 3 galbeni numai; era în comuna Pildeștiîa adjudecată cu tuțela electrică, numai cu prețuiți de 89 lei vechi, pe numele vizitiului seă, vaca unui nenorocită satenit — singurulă bună ce avea — pe cândă vaca făcea celü puțină de cici orî atâta. Apoi ș’a apropiată prada ducându-o la domiciliul ă seă în Romană. In urma rugămintelor și desperărilor bietului satenit, mnă Evreu, complice ală agentului, îi propuse se dea numai trei galbeni peste prețul adjucării și va face pe agenți a’î înapoia vaca. Inchipuiți-ve ce ocasiune de pradă și jăfuire asupra contribuabililoră, ce ocasiune de înavuțire a acelei cete de agințî, fără nici unu controlă ! Bine-voițî, d-le redactare, a însera acestea în stima bilulă isiamă ce dirigiațî, care este ecoulă vocei naționale, indignată de înspǎimêntatorulu și tristulă spectacle, ce ’î oferă regimele ce ne domnesce azî. Primiți, ve rogă, d-le redactare, încredințarea prea osebitelor mele considerațiunî. 1870 Aprile 10, comuna Pildeștrî, județulă Romană, S. Romano, vânzarea ipoteceî, procurorele pe d’uă parte o impedică, pe de alta îmi sechestréza prin Avramovicî tóta averea pene și cămășile copiiloră stândă subt peceți de trei luni, pentru restul ă de 500 galbeni, respingându-mise propunerea de achitare prin module legale, adică prin vinderea ipotecei în care, fiindă asecurațî, nu putea urmări altă avere a mea. Chiriacă, datorindu-mi încă 700 galbeni cu poliță, osebită dobânzile ambelor creanțe, pe câțîva ani, me temă a reclama tribunalului, căci procurorulă mă persecută din tóte puterile și mă amenință. Creditulă și comercială mea este ucisă. Suntă cu tótu familia victima celora mai grele suferințe și lipsei de primele necesități. A mă reclamată continuă onor, ministeră și onor, consulată ală protecției mele Ruse, care a solicitată dare de justiție, dorit nici uă satisfacție! Emin Fagi Hann. Federațiunea persecutata din nou. ROMANULU 22 APRILE 1870 ~.....--*—! ---------------------- Recomandămă d-lui ministru al justiției următorea telegramă: Giurgiu, 3 Marui 1870. TELEGRAMA Diariului Românulu. Anton Chiriacă datorindu lui Avramovicî din Galați trei mii galbeni cu ipotecă, móra de aburi, după rugăciunea sea, ipoteca trece către mine cu termenii de mă ană. Plătescă lui Avramovicî două mii cincîsute galbeni, restul ă su asecură în aceiași ipotecă. Chiriacă, trei ani pe ne astăzî, refusă achitarea către mine, basată pe concursul ginerelui seu, procurorulă Scurtu. Cerendă cn Paris, 26 Aprile, 1870. D-lui redactare alui ziarului ROMANULU. Domnule redactare, Verjendu epistola din Paris, inserată In Românulu de la 30 și 31 Marte [st. v.] ’mamă Z>să. In prima impresiune, că nu trebuie se respundă, îmi părea că ași profana causa, ală cărei triumfă urmăriamă, relevândă personalitățile ce se facea în acea epistolă. — Tăcerea ca sé lasă ușia deschisă interpretațiunilor celora mai rătăcite și, în casulă de față, mi s’ară fi putută zace că desprețuiescă autoritatea tribunalului opiniunei publice, la care a făcută apelă semnătorială epistolei. Pentru respectul tribunalului, m’ama decisă déri a respunde. Me voia siliense a păstra totă moderațiunea cuvenită, circumscriindă responsură la acusațiunile ce mi se aducă personale;— nu voiă atinge delocă cestiunea cea mare și lupta pentru triumfulă ei. Suntă acusată că „la adunarea de la 3 „Aprile ași fi consiliată pe studenții Români, „— se înțelege cu intențiune, — a se supune unei divinități, papei infailibile, unui „Gesare sau măcară unui Dictatoriă.“ Nu mă acăță de espresiunile puțină potrivite cu împrejurarea, câcî noi nu eramă nici unu consiliu spre afișa dogme, nici uă adunare electivă spre a numi ună monarcă. — Mi se impută opiniuni despotice. Chiară de ară fi asia, în adunarea de la 3 Aprile că nu însemnamă nimică altă de câtă mă voiu, vorbele mele dă opiniune, căreia nimeni nu era datorit a se supune și pe care orî cine o putea combate. Și, țieă, de mî-așî fi perdută atunci mințile, de mi s’ară fi ștersă din memoriă într’uă momenta de aberațiune capitalulă verității ce adună <Ji cu di de mî-așî fi uitată întratâtu credințele, tu câtă se cuteză a profesa și emite asemeni opiniunî în fața a totă ce are maî liberală junimea română în Paris, că însu’mî ași veni ații se le combată cu învierșiunare și se facă astăfelă penitenția publică. — Nu puteamü énsé susținâ asemeni opiniuni, căci scia celu puțină acesta din istoria națiunei mele, că n’avemü a accepta nimică nici de la Papă, nici de la monarh! ori Cesarî, nici de la domnii feudali. Mântuirea nóstra e în noi, în poporă, în conlucrarea fie-câreia din individualitățile ce o să constitiie. Déru nu e vorba de opiniunile mele. Din erore creștă mi se atribuie cea a ce nici în gândă aură avută a Zice. Domnulă Săvotă mă cunosce puțină și póte n’amă avută fericirea se fiă înțelesă de d-sea. — E vorba de mă faptu; ílu voi relata și că. Aflândă că Sănția-sea părintele Snagoveanulă, care primise apelul studenților din Viena, ne invită ca se luămă parte la lucrările necesarii în acesta, ca toți cei alți Români binevoitori am mers și că In Ziua de 3 la Capelă. Gândă mîa venită rândulă se vorbescă, amă esprimată rușinea ce simțiamă că ne amă lăsată unulă pe altul, că în trei luni de Zile n’amă putută găsi timpu de a respunde la patrioticală apelă ală confraților noștri, că In fine amă asceptată se ni se trămită la Paris invitațiune în parte. De aceaa amă rugată adunarea se procedeză câtă mai iute Ce va fi permisă, mai alesu că adesiunea nóstrá trebuia dată înainte de 1 Maiu. — Spre acesta s’a pusă în discusiune formarea unui comitată, pe care unii ’10 voiau de trei membrii, alții de cinci, alții de șapte, alții In fine de atâți membri câte suntă specialitățile ce urmeza Românii la Paris. Aveamă numai a Îndeplini ună actă romănescu, era un a delibera în consilie. Formalismul greă, cumă se propunea, îmi părea deșiertă și menită a împedica oă acțiune cu totulă simplă. Era trebuință de una respinsă și de strîngerea unei sume ca contribuțiune. De aceaa m’ama pronunțiată pentru ună comitată provisorră de trei membri. Trei, pentru că era vorba a se aduna parale, și trei se puteaă mai lesne pune în contactă cu toți Câtă pentru respunsă, cumü n’avémű a esprime de câtă una sentimentă deja generală, amă zisă că n’avemu trebuință de câtă unu logofeții. — Cu atâta mai multă susțineamă comitatulă astăfelă, cu câtă că cereamă ca lucrarea se se supună adunîrei generale a studenților. Din parte’mă stăruiescă a crede serbarea, la care suntemă invitați, vă serbare eminamente națională: serbarea poporului română întregă. Țineamă dorit la caracteriulă eî populară și rugamă pe adunare sei conserve acestă caracteriă în tote actele sale. Fiecare din noi trebuie se participe la dânsele, fiecare din noi trebuie se semneze responsură. Acestea suntă ideile radicale, crede, ce amă susținută și cari erau nu numai ale mele, ci ale unei însemnate majorități a adunărei de atunci. Esiste ore într’Ansele umbra despotismului? Espresiunea logofeții, ce amă întrebuințată într’adinsă, póte ea are însemna pe romănesce Papă orî Gesare? Faptulă, astăfelă rumă ’să relateză, e certificată de cea mai mare parte din con-D-na Margerie fâcută mișcare de măndriă atacată. Se sculă, lăsă c’uă mână tremurăndă vélulu pe faclă, dérui nu putu ascunde de avocată lacrimele cari curgeau din ochii iei. Camera represintanților a Ungariei, respective partita d-lui ministru al justiției, estradele, în ședința de la 27 Aprile, pre deputatulu Alesandru Romanu, fostu re’ncrețî buzele. — Nu potu, dauma, se ieau dreptu adeveru cea-a ce ’mi spui, pene nu ’mi vei da probe. Domnulu Margerie mi s’a părută cu desăverșire sănetosă la corpu și la spiritu. — A acesta nu mé surprinde de locu, domnule, déru, décá vei bine-voi a m’asculta, spera că voiă ree și a te convinge. — Vorbesce, dómnu. — Seri, domnule, totu ce ’ți-a pututu spune bărbatu-mea. Incepu prin a’țî declara că’să privescu ca pe cele mai buni dintre omeni și că’î datorescu opiu ani de fericire. Nici uă dată nu descoperisema Intr’insula nici unü germene din bala sea, care a isbucnitu In modulu cela mai răpede și mai neașteptatü. Inti’vă seră — suntu trei luni de atunci — d. Margerie’ a pretinsă că mé vezuse vorbindu la porta grădinei nóstre eu unii domnu pe care noi nu cunosceama și c’acela domnu nu arü fi sărutată. — D. Margerie mi-a spusă, întradeverü, acésta. — Ei bine, domnule, intracea séra m’ama primblata, dérü n’am întâlnită pe nimeni și nici nu m’ama apropiată de portă. — Înainte da eși din casă, unde bărbatulu d-tele dormita, nu te-aî plecată spre densulă și nu l’am întrebată déca dormia? — Da, domnule. — Pentru ce i-ai făcută acesta întrebare ? — Pentru c’așî fi dorită se vie cu mine. — Bine-voiți a urma. — Cândă m’am întorsă, l’am găsită c’uă ladă estraordinară. A doua Z* me ’nsociacasă la d. de Loredan, și băgat de samă— fără se’mî potă da somn pentru ce— ca ne observă cu cea mai mare luare aminte. Se putea ’ntâmpla se fie gelosă — acesta ideiă vine femeiloră — și mă deciseră chiară a glumi de acesta. Cândă ne intorserama acasă, îmi făcură scenă ngrozitóre. Ereama îngriăciată de durere mai multă chiară de câtă de tema. Nu vedeam o intr’uă astă-felă de stare, încâtă m’am temută d’a lü esaspera, mi-erea frică ca nu cumava rațiunea sei pera pentru totu deuna. Elű ceru sei facu înscrisă mărturisirea greși a hcî mele. Căutată a me supune. Speramă sală mulțămescu cu câteva frase, a căroră neregulă chiară și necoerință ar fi atestată nevinovăția mea. Te găndinî dorit, cu lasă turburarea, că le putea citi cineva vruă dată? — Mi le cerea ca se se serve cu ele. — Ereaî forte prevede tare. — Ah, domnule, ești nedreptă, esclamă d-na Margerie, care se rădică ș’a cărei privire, plină de emoțiune și de strălucire, orbia pe advocată. Nu m’am gândită de câtă la adu liniști, pentru că’să vedeam, că sufere, pentru ca’la subiamă, pentru c’ama și copii și nu vreamă se se poto dice vă dată că tatăl lora este nebună. — Și totă acesta e cuventură care te a hotărîtă mai tărijiu se sciii uă altă scrisóre întrună sensă analogă? • — Da, domnule, s’O sferșiamă printruna supremă apelă la mila lui, pe care însă d. Margerie nu le-a ascultată de locă. — înainte de acesta scrisóre sau în urmă aî hotărită pe d. de Loredan se plece? — înainte. — Credeai dorit că e arginte a’la depărta ? — Prevedeamă tóte nenorocirile. — Cel aî zise pentru ca se lă îndemni a pleca? — Nimică care se privescu pe d. Mar gerie séü pe mine. D. de Loredan avea de multă interese care’să chiamaă departe de Poitiers. L’am consiliată se se ocupe de ele. — Aveai dojü cu dênsulü uă mare intimitate ? — D. de Loredan crea vecinulă nostru de țară, și, ca atare, înainte d’a se bolnăvi bărbatulă meă, ne vedea adesea: îmi dedeseare cari îngrijiri, cele mai respectuase din lume, pe cari n’amă putută totudeuna se le necunoscă. Credu ca plecată numai și numai pentru că i s’a părută că dorescu se plece. — Și densulă nu bănuiesce întru nimică despre starea d-lui Margerie? — Intru nimică. Nu suntă de câtă că, care sciu că bărbatu-meă e nebunu și n’amă spusă de câtă d-tele acesta. Eî Încetară ună momeală d’a vorbi. D-na Margerie se pusese iarășî josă și se uita cu neliniște la avocată, carele lăsase ochii m josă și lor în ’ncetișoră și regulată, cu briceagulă scă, marginea mesei de lucru. Elă rădică d’uă dată capulu și, c’uă faciă rece, c’uă voce fără nici uă espresiune. Zise d-e Margerie: — Asta-fele, domnu, ești convinsă, în casulă care ne ocupă, că bărbatulă d-tele e nebună și că d-ta ești cu deseverșire nevinovată? — Credeamă că ți’am spusă acésta, domnule, murmură den sa ’ncetă. Francisc Dulac naintă către ea. — Iți ceru iertare,istî, déca seamă supărată. Acésta schimbare, care cu tóte acestea erea mai multă mișcară de politeță, făcu pe d-na Margerie se se ’nnece ’n suspine. — La rândulu meă suntă détóre sei ceru iertare, I’se ’a lui Francisc, însă suntă fórte mâhnită. Fată compta pe d-ta? Ea ! Întinse mâna c’una gestă familiară, însă plină de noblețe. Ară fi zisă cine-va ca, de cândă plânsese ’naintea acestui omă, nul mai părea cu putință se nu fiă crezută. — Domnu, li respunse Francisc, nu ie voiă hotărî de lacă a pleda ín acésta afacere, maî nainte d’a fi vezută âncă ua dată pe d. Margerie. Suntă forte respectuosă servitorele d-tele. (Taurma). Henri Riviere.