Romanulu, august 1870 (Anul 14)

1870-08-05

672 ROMANULUI AUGUST!! >870 „A 1Q douilea trenu de răniți s’a oprită mai mulții d’uă oră la stagiunea Main-Necker; și, în acestă timpu, ține trenu de ulanî prusian!, care se îndrepta spre teatrul resbelului, ța trecută pe d’alăturî. Primula transportă de 5 răniți, din cari ca lauă sută au remasO,l(erene destinați peni»., Unmburg și Hanau ;l( celü d’alu douilea erea pe drumuriS de laassel. După spusele trupelor germane, bătalia a fost o grozavă de sängerösä. Mai multei, companii de grenadirî d’aî regelui au fost reduse la 120ameni din efectivă după acestă luptă ucid jeț0re. Vânătorii au perdută de la 36—80 ómeni de companiă. „Turceșii și Zuaviî, spună dânșii, creau ca nisce ziduri. genții orașiului și garda naționale supraveghiezu mișcările. Astăzi, în 7, Parisul tace și potă zice că jelesce. Lucru neasteptată, fulgera ca din seninü : „Corpuia generalului Frossard se retrage.“ „Mareșialulă Mac-Mahon a perdutută bătălia." „Prusiani se află pre teritorialii francesii“ Tóte astea fură împărtășite de ministrulu Chevandrier de Valdrome. Nu sciă ce am puté păți Prusianii în Francia, deca nu se va întempla vruă desbinare interiora. Frances»au bani și arme suntă bine pregătiți și toț î fără escepțiune cârnescu dinții în contra cotropitorilor ă lor”. Eră acuma ce citimü despre aceste mișcări întruă corespondință particulară a Independinței helge din 6 Augustun de la Paris. Fă depeșiă eșită nu se scie de unde — se crede că pentru uă schimbare de bursă, noi credemă puru și simplu pentru uă scuduire a patriotismului celui lesne creștetoră— nu ne atribuia nimică mai puțină de cătă prinderea Principelui Frederic al Prusiei și căderea m puterea nostră a 25 mii de omeni, 75 tunuri și a orașiului Landau, care sară fi dată din causa efectului morală al victoriei Ună intusiasmă care nu se pote descrie a coprinsă atunci pe populațiune. Marsiliesa a fost căutată pe straie și mai pene și la Bursă. Parisul, séucelu puțină centrulă capitalei, la momentă s’a acoperită cu covóre. A fostă ferie anevoie a se opri acestă delira pe care nimică cu desevârșire nu’lă justifica, afară de acele depeși manuscrise, a căroră origine nu se cunosce. Un anume Iacob a fostă arestată; dove sau trei alte persane împreună cu dênsula, asemenea. La Bursă se zicea că depeșta oficiale a victoriei e afișată afară; afară se zicea că e afîșată la bursă, darî strtngeaă colecte, m mici coșiulețe ilustrate cu postavă, pentru răniri. In fine, între doue și trei ore, forte zărijtă, căci acestă ațîțare ținea de la doue sprezece ore și jumătate, uă de peștă trimisă de la rainisferă, afișiată la bursă și dată de către diariele de sora, venise facă cunoscută că nu fusese absolută nimică la diversele cuartiere generale, că preparativele pentru revanșiă sunt ă ca și îndeplinite. Atunci avu locă, firesce, uă reacțiune din cele mai violente, coșîulejjură fu luată, operațiunile fură întrerupte și se asigură că acesta nu trebuie se se atribuie celor de la Bursă, ci unoră omeni cu tată necunoscuți în sînulă scă. A trebuită în fine se se pună ună sfirșită acestora scene de desordine prin ocuparea militară a Bursei, de unde garda din Paris a gonită pe oricine, agenți de schimbă și alții, și clopotul de ptinderea resunată — ni se spune — cu dovăzeci de minute înainte de ora ordinară. Deji nu numai aci se răspândiseră aceste scompte inventate. La paiață ele întâlniră uă credulitate singulară demonstrativă. In sala da Pas-Perdus, advocați și magistrați serioși se sărutau și’șî aruncau bonetele in acră. Falsa de peștă a fost citită chiară înauțjurii președintelui primei camere. Nu e numai atâtă. In timpul acesta pe bulevardă d-na Sass, fiind o clărită In trăsură deschisă, în acia stradfei Vivienne, a trebuită se cânte Marseillesa, în piciiire în trăsura sea. S’asecură că d. Faure, care a fostă întâlnită in altă rocă, a trebuită asemenea se esecute ceva, și d. Capoul, care voise se scape cu ușa de acestă patriotismă lirică, a fost respusă la mânia mulțimii. Putină mai tărzie și după închiderea Bursei, un numerosă grupă se duse la ministerul de justiție și intrebă pe d. E. Ollivier, care, aretându-se, a rugată de mulțime se fiă părinte și a lăsată se se întrevadă uă grabnică și gloriosa revanștă Aceeași grupă se duse apoi la ministerul de interne. D. Chevandier de Valdrome a trebuită și elă se se arate, și se asecură că, pentru a se da satisfacere acestei nerăbdări, a trebuită se se telegrafieze imediată a cartierulă generale imperiale. Responsulă sosită îndată n’a adausă nimică peste ceaa ce se soia deja. BATAL1A DE LA WÍSSEMBÜRG. Eră nouă relațiuni date de însăși Gazeta de Francfort de la 6 Augusta st. nou, asupra acestei bătăi: „Déc’ama putută da sema pe maci despre victoria de la Wissemburg, amă vezută ații întru câtva cea l’altă parte a zeului, constatăndă efectele glonțelor, asupra braviloră și viguroșilor noștri soldați. In cursul nopții aă sosiră aci 151 răniți, care s’aă îndreptată înspre Hanau și dup’ameri au mai sosită două trenuri mai numeróse, care conțineaă fiecare camă cate 200 răniți. Cele doua treimi dintre ensiî erau trupe prusiane și bavarese, restul Frances. La sosirea primului trenă, compania de sănătate nu erea încă pe deplină organisată, dérü după acea densa a desveluit ură activitate forte energică, susținută și ajutată de asia numiială comitatü de recoritare. „Fu ună spectaclu forte însuflețită, dérü triste. Mediculă șefă a inspectată fiecare vagonă și a notată pe răniții incapabili d’a suferi mai multă ostenela călătoriei. Aceștia au fostă puși cu îngrijire pe târg, forte bine construite, și transportați la spital« Numeroșii medici și chirurgi presințî aă renoită d’atătea ori legăturile și alifiele celoră care erau răniți, de câte ori a fostă trebuință d’acésta. „Cei mai greă răniți erau Francesiî din al 74-lea și ală 50 regimentă. In cea mai mare parte soldații aveau aerulă d-a fi destulă de satisfăcuți, aă putută manca cu poftă hrana ce li s’a dată de comitatul de recoritare. In locă de bere s’a petrecută mai multă apă roșită m abundantă, și s'a împărțită cigărî In mare cantitate. Turceșii, care erau în numără mare — unulă din ei purta chiară burnusulu naționale albă — parcă’șî găsise berea de Francfort după placă. Aă vorbită cu multă ferbințâlă în franțuzesce cu unii din junii de la Francfort: „Cartele — corepondinte au fostă întrebuințate cu fericire de către soldații francosi și germani. Erea ceva care te atingea, când ă vedeai cumăresbelnicii răniți la ună picioră, și cari staă culcați din acestă causă, se servină cu piciorulă sănetosă ca cuă masă de scră, spre a pute da descrie părinților o soră despre sartea ce avuseseră. TOASTURILE I DIN NOAPTEA TRECUTA Lupta acestu titlu, găsimă în edițiunea francese a diarului Terra din 14 Augustes, stiluluon, următorele oservărî asupra unora toaste ce s’aru fi purtată, dice ea, „nu în- nalte locuri „Noutatea despre neașteptata perdere suferită de către două corpuri d’armată francese fu primită în locurile înalte cu tată bucuria ce ea aduce precum este interesată. „Nimici mai firescu, din punctulii de vedere alu împrejurăriloru particulare, pe care le amă arătată într’ună articlu trecută , nimică mai puțină de imputată, din îndoitulu 3 puntulii de vedere alu familiei salu patriei (?) „A face din contra ară fi chiară * stransă și vomă fice c’aru fi chiară ’ I ceva revoltătorii. „Deci, dec’acestă veseliă intimă ară fi avută locă cu ușile mnedise, o mară fi fostă mare lucru de spusă. Dépace^tamaj3Íestare,anti-fianaru și marturî și complici, membrii cabinetului au fostă invitați se iea și eî parte la dânsa, și crenă de o faclă. Astă felă într’ună banchetă, care sra prelungită, după cumă ni se asigură, destulă de târcică noptea. I acești Domni ai consiliului au rădicații toasturi pentru succesorii armelorü prusiane. „Acesta ară fi fostă poteră po„ literă de gustă alesă, din partea unoră 0 simplii particulari, derii sunfi adus d’uă bună-cuviință ’ndoiosă, care e_ mana de la miniștrii cari, în plină adunare, s’au asociată cu espresiu’ nea simpatiilorii naționale către Francia, a fostü unü felii de desfidere . In adresa țetei și desmințire formale dată propriei lor declarațiuni. „Căci e greu a lua două fecio: sca d’a se arăta partisana și amică ală Franciei în plină Cameră orî în comunicările (tartines) d-lui Strată, și d’a se impune ca inamică în sălile de mâncare. a Articulu se termină cu pasaj giula următoră: " a" „Ca se ne ’ntorcemă la acei ospeți oficiali — și nu mai puțină 13 și oficioși— pe cari antecedintele lorii s celă puțină pentru unii, pe cari * 11 pre care împrejurări de educațiune, pe cari condițiunile și mijlocitoriile ce ’înă introdusă la putere, pe cari P simțimintele loră ascunse, pe cari u pofta d’a-și păstra portofeliele îi în scovdă ’n secretă în spre Prusia, c deru pe cari uă remășiță de rușine și nesce declarări de mai naînte, cu totul fără voia loră, îi c constrîngă se se dea după nesceli înclinări latine, încece a ’și des-e curca puțină, vis-a-vi de publică, simpatiele loră cele încurcate și hotărască-se a mărturi camă momentă mai cureadu, cu curagiulu opiniu- i nil loră, acele tendințe forte reale pe cari uu voru întărciia a și le manifesta pe față, decă succesulă va incorona ’ntr’unu modă mai positivă pe puterea care e obiectulu sincereloru, deră fricoseloră soră iu Ibirî.“ Pentru acei căroraa acestă articlu li se va păre camă puțină sclară, camă fără punturi pe i, cumă I dice Francesură, reproducemă aci 1 îndată următorele deslușiri pe cari ii’amsărcinată a le da Monitorulu, suptă formă de desmințire: „Diavulă le Pays Roumain a avută tristură curagiă de a da publicului spirea unui banquet ce ară fi avută locă cu ocasiunea ultimei lor fi biruințe ale Prusiei, banquetă la care ar fi asistată întregula cabinetă. Guvernul dă acestei sciride smințirea cea mai deplină și lasă , pe publicü se facă justiție de niscel iscodiri arătă de culpabili pre cătă I neadeverate.“ Țera n’a lisă „întregulu ca Dianetă“ ci „domni din Consiliu"..... JO fi greșită și ea atăta lucru!...... De!... pre e scrupulosă și guvernală .1 I iuay avu mai ântâi fi comanda unei brigade live a armatei din Lyon. In 1859 fu pusa în capul celei d’a doua igodé a 1-ei divisiuni (de la Luzy Pélise) din ale 4-lea corpü. In diminața bătăii de la Solferino, în câmpia Medosei, geiralele Douay, însărcinatu d’a opera asupra Ingei și d’a lua satulu, trece energicii intre tóte obstacolele, coprinde una câte ia casele și clădirile care apără intrările poțiunii, apoi s’aruncă în spatele inamicului, stre Ribecco, satO aședatu pe drumul de uidizzale. După campaniă, avu comanda uni brigai de armată ’n Paris, apoi a aceleia din Lyon a subdivisiunii Rhonului pâné la 1866, loca înaintării sale la gradul de generale i divisiune. D’atuncî generalele Douay comanda a 7-a divisiune teritoriale la Besancon. Anulă trecută ală a inspectată scala de avit-Cyr, d’ântâiă corpă ce ne eșinainte, și plecarămă pe cără rușie, spre acelă deală unde adesea veniserămă câte trei. Ad ună mare numeră de soldați ședea pe marginea drumului. Unii fumaă din lulelele loră de lemnă, alții convorbiră, sau se uitaă în depărtare Nu putuse să se revedă pe Gretli, pentru că era atâta lume în sătulă nostru, în câtă sermaniî săteni nu sciau ce se mai facă. Ș’apoi eramă tristă, acea mișcare, acea lume tóte acestea me amețină. Și^endă la marinea drumului, stăturămă multă timpă făr’; ^ice nimică, ascultândă scomptură crescendă ală careloră de transportă de bagagie, cânturile soldaților’, uitându-ne în depărtare la mișcările corpurilor de trupe, care’șî luau posturile la taburile cari s’organisaă peste napte și mai în depărtare, pe d’asupra dea- J NECROLOGUILU I GENERALE LUI DOUAY Generalele Douay (Charles Abel), care fu ucisă la Wissemburg, este născută în Mar tu , 1809, de șasezzeci și unu ani, frate ale generalului Félix Douay, comandantele corpului alu 7-lea. Charles-Abel Douay, generale de divisiune în 12 August 1866,crea șefulu batalionei a 9-a de liniă ’n 1844, apoi, în 1848, comandate ale batalionei a 8-a de vânători pedestră, locotenente-colonelü ale regimentului alu 43-lea de linie, apoi colonelu alți reg. 65-lea, de la 7 ianuariu 1852 pene la 1855. La formarea gardeî, colonelu Douay primi comanda regimentului alu 2-lea de voltigeorî, în capula căruia s’afla după aface’ rile din Iuniu 1855 pâne la atacuri de la Malacoff, în 8 Septembre, înaintată ca generale de brigadă ’n Decembre 1855, la ntorcerea gardei la Paris, în urma resbeiului din priunte, Charles-Abel Iurilru, la jumulă care se rădica d’asupra cantonamenteloră mezaiiului. ' VI. In totaliua de 3, sosiră fără încetare de la Berna care mari, pline de buțî cu vină și cu rachiu, fură înșirate la palele dealului, și câte-va sentinele se păziră în timpul ăjileî. Puțină câte puțină se respândi scrrea în totă trupa ci s’adusese vină, și că era se se ’mpartă. Totă lumea așcepta, dére, fiindu că, după priori, împărțirea nu se făcea tot și trupele se coborîră In șiră la locul ă unde erau inutile. Debandada era generale , cei cari bcuseră bine făceaă locă celor ăl’alțî. Unii se certau, alții se biteau. Ace cari se săturaseră revenină cântăndă, și se preumbină pe câmpă, câte o zece douî sprejece împreună, aruncându’șî pelăriele în aeră. Din fericire ună armistițiu fusese ’nchiăiată, altă felă, décá Francesiî ară fi înaintată în acestă timpă, ară fi nimfei la totă. Nici Gottlieb, nici Hans, nici eu n’aveamă poftă de beată ; stamă acolo câte trei, uitându-ne la sătulă nostru, în vale. — Ce facă are soldații colo în sală ? Zi cea Hans. Eă ne gândiamă : ei servescă pe oficialii de artileriă, de infanteria saa de dragoni, care ședii în jurul mesei. Gretli se uită pe Lrestra, cu ochii roșiii de plânsu și mama ei o sărută și -i dice că Frances» nu se voră apropia, pentru că eî nu suntă de câtă inamicii guvernului și guvernul ă s’a disolvată. NOUTĂȚI MILITARE DIN ASIA Jiarele anglo dau oă mulțime de amenunțe supra operațiunelor armatei ruse contra Kichiziloru; ele susținu că Rușii au suferităn mai multe locuri, învingeri seriose și niste perderî considerabile, țiarul. Invalidulu Rușii face, asupra acestoră operațiuni, să dare de semă pe care î-o împrumutămu și care constată că lupta este înverșunată și că trupele ruse, deși victorióse, după insulű, au încercată în adeverO seriose perieri. Oricumă Anglii aăa se teme de progresele Rușilor în Asia. Eră ce orice Invalidulă Rușii. Anunciasemă că sosirea la fortulă Alesandru a u Qoră ajutore ce veneau despre Caucasă silise bandele de Kirghiz, care înconjuraseră fortul, se se retragă către munți. După scoborîrea celei d’ântâră trupe de cavalerie, trimisă către Manguischlak, — uă sotnie din regimentulă neregulată din Daghestan, — colonelul de Stat-Majoră conte Kutaîssos, comandantul detașiamentului, se "'7 v * o. V.A "“•*"« ptopul î O pro procura cămile, or, prin mijlocu de cumpărare, său prin acela de închiriare. In acestă scapă sotmia de care vorbimă fu trimisă la 17 Aprilie în direcțiunea sinului Alesandru, unde se scia că se află așezăminte turcmene. Spre a sprijini acesta sotmă, contele Kutais se ieși din forță la 18 cu doue companii din al 21-lea batalion de tiraliorî și una tună și se îndreptă către loculu numita Turculi, ca la 80 de verste de forțe, spre a aștepta aci reîntorcerea sobiei sale. Acesta isbutise a-și procura prin bună învoieia 28 de cai, și uă parte din Turîmenî (83 de kibuko) esprimânde dorința de a merge cu turmele lor, le locuiesc în forță, revenea, făcându-le escortă. Intorcendu-se, la oă mică distanță de Turculi, sotnia fu atacată de o bandă de 800 Kirghizi, care sa aruncată unii asupra escortei și alții asupra turmeloră Turcmeniloră. Privindă agresiunea inamicului, Daghestanesii Iu au întâmpinată cu sabia și cu pumnalulă în mână, și cu tota lungimea lanceloră Kirghiziloru, au pricinuită în rândurile loră uă măcelă spăimântătoră. Kirghizii au începută atunci se fugă. Mai în același timpă acei din Kirghiz, cari isbutiseră a pune mâna pe vitele Turcmeniiorătă fostă aseminea victoriosă respinși. Nevoin acestă timpă cânturile urmată, și toți bcuseră. Ud» dormă deja pe pămentură umedă, la locul unde ’în apucată somnulă sJnă oficială voies ce se descepte pe somnoroși ; aceștia se supără, oficialiul se uită plină de desperare la toți acești soldați cu ochii pe jumătate închiși și cu privirea năucită. Sarele se coboria la orisonte, Hans îmî țlise : — Și ooî avemă nevoie se chemă ceva la nopte, du-te la cârciumă și adu-ne vină. Mă coboriî de pe deală. Dumnezeule l ce desordine ! Tóte casele erau pline de soldați din tóte corpurile. Unii cântau, alții ară fi voită se dănțuiescă, déri nimeni În sată nu se gândia la danțu. La cârciumă, tata și mama Gretlii așea aă tóté. Dulapurile erau închise bine. Cămășile, hainele, orice avea orecare valore, era ascunsă bine. Apoi Gretliî așezase totă și -n căsuța mea. Servitorii cârciumei o ajutu. Vedându-mé că vină, mă fulgeră de fericire trecu prin ochii ei. Ea alergă de la arunci în bradele mele, pe cândă două sau trei soldați se uitau rîzendă la noî, de la zidul curții. (Va urma). A. Meylan.