Romanulu, septembrie 1870 (Anul 14)

1870-09-19

ANULU ALD PATRU-SPRE-fIECELEA Adminiatgațfrnnga la F&st ginlft Roman, Mo» L. Bedr.oținnea Strada Colțea­no. 42. SAMBATA, 19 SEPTEMBRE 1870 VOIBESCE ȘI VEI FATO ABONAMENTE l. n. D. n. Onă anu .... în capitale 48 districte 58 I SS-Juni , „ 24 „ 29 Trei luni „ „ 12 „ 1» Uit lună „ „ 5 . Abonamentele Inceput la 1 și 16 ale lunei­ .6 Unü esemplaru 25 bani. Francia, Italia și Anglia trimestru franci 20 Austria și Germania trim. fl. arg. v. aus. 7 A.isruN'TITlu­l L. b. Linia de 30 litere. .....­­—40 Inserțiuni și reclame, linia ... 2 — g.ügIIfeZ&­TB ȘI VEI Pî Pentru abonamente și anunț­uri a se adresa: In B­u­c­u­r­e­s­c­i, la Administrațiunea­­ Ziarului In Districte, la­ corespondenții sei și cu poșta LA. 3PA­RIS Pentru abonamente: La d. Darras-N­allegrain Rue de l’ancienne comedie, 5. Pentru anunțiurl: La d-il Órain, Thomas et C-ie Rue Lepeletíer, 23. Z.A. VIEBA Pentru abonamente : La d. G. B. Popovicî, T5 Fleisch markt. Pentru anunțțuri: La domnii Haasenstein și Vogler, 11. Neuermarckt Numere din Românulu, care conține CARTA PARISULUI CU TÓTE FORTIFICAȚIU­­NILE ȘI LUCRĂRILE SALE DE APĂRARE, Vi­secită cu tóte explicările necesarie și is­­toricului fortificării Parisului, suntu de­puse spre venire la administrațiunea aces­tui istoriO. Cetățianii de prin districte, cari voru bine voi a lua mai multe numere spre a pro­cura conjudețianiloru loru acesta cartă, atâta de neapărată pentru cei ce urmăresc­ peri­­pețiele resbeluluî uriașii, ce urmeza In jurulii Parisului, se vorii adresa către administra­­țiune prin epistole francate și alăturândfi costulii numerilorö ce dorescu a lua. Cos­­tulü spsdițiunii numeriloru va fi pe sema administrațiuniî. Pretiuse unui numeru : 25 bani. Bucurescî, Răpciune, 1870. Incepuserămă a scrie revista Șilei, cândă priimirămă­nă epistolă a d-lui C. A. Rosetti, de la Venezia, cu data 16 Septembre. A<^î suntemă în 30 st. n. Epistola a călătorită 14 Șile, péne se potă fi în fine pusă suptă ochii cititoriloru Romanului! Sî lăsăm îi doru cu grăbire spațială ce era de­stinată pentru revistă, atrăgândă luarea aminte a cititorilor, că, de patru-spre­zece­rile deja și fiindă atâtă de departe de România, direc­­torele acestui Șiam­ă prevedea fur­tuna gata a căde asupra patriei lui, ne arăta disposițiunile Rusiei în împrejurările actuale, ne preves­­tia de lovitura care agită a fi deja capitala României! In adevăr,se susține că guvernul rusescă a notificată deja guvernului României, că, deslegân­du-se de anga­lamentele tratatului de la 1856, va relua partea din Ba­sarabia pe care o rededese atunci României. N’avemă nevoie, și ne este peste putință a spune ce resimțimă aflând acestă sorie, și ce fericire ară fi d’a o vede de smințită câtă mai curendă. Detoria Monitorului este d’a vorbi de ’udată, d’a ne spune da ca tre­buie se ne pregătimă a ’ntinde bra­­d­ele nóstre — pe cari politica tră­­dătore a putere! le-a desarmată—d’a le ’ntinde, ch­emă, desarmate cătu­­șieloră muscălesci; se spuie boie­­riloră, vechi și noi, déci trebuie se pregătescă buchetele loră cele ma frumóse pentru cotropitori, decă tre­buie se ’mpodobescă pepturile loră cu decorațiuni și se spurce din aoă pânea și sarea românescă, eșindă cu densele ’naintea invasiunii; se spuie, în fine, națiunii decă opera de aservire,de terorisare,de desarmare urmărită cu ’nvierși m­are de pu­tere, a produsă fructele sale ascep­­tate, și decă România nu mai are de­câtă a s’acoperi cu celulă de doliă, ș’a reîmpie lacrima m­ulă mar­tiriului seă, pe care unirea, auto­nomia și mai cu semă alegerea unui principe străină, dintru o mare fa­milie domnitóre, păreaă că trebuie se’să usuce pentru totu­de­una! A OPTA EPISTOLA Către cititorii „ROMANULUI“. (n Venezia, 16 Septembre 1870. q ■f • In sfârșită e că­mă în Venezia cea m *£ frumoasă ce n’am­ mai veduti-o de­­ la 1844. Atunci Venezia era în sclaviă și ómenii politici ai timpu­­lui diceau că va fi pentru eterni­­­­tatea și lumea oficiale și oficiosă, ’ deprinsă în genere a crede în tă­ria regilor­, era nu în puterea na­­țiuniloru ș’a dreptului, repeția în convingere cuvintele lui Metternich, î naintea căruia bătrânii Europei se ^ închinau numindu’să mare omu de , Stată, repeția, c — „Italia nu este uă națiune, ci uă simplă spresiune geografică!“ — Ancă d’atunci avui fericirea d’a crede în puterea dreptului și m­ã virtutea națiunilor tt­­­ancă de pe la­­ 46 sau 47. Și ce am fi în Paris d-lui­­ Gheorghie Costa-Foru, că națiunile se vom deșcepta în curêndu, și voru revindica drepturile loru, și România va fi liberă în totă întin­­­­der­ea ieî. ^­­— „Ești nebună “! — îmi zicea atunci înțeleptul și d. Costa-Foru. — „Ai înțeleșii că ești ne­­­­buna?“ — îmi plicea totu dumnelui la 1865, când­, vorbindu-i despre actele cele rătăcite ale lui Vodă­ j Cuza, îi pliceamu. — „O se te scoli întruă diminăță și nu se­ lu mai gesesci.“— " Și la 1848 poporulu francese se­­ sculă, luă drepturiloru omului și ale­­ națiuniloru și Italia fu liberă, și Ve­­nezia fu liberă, și Austria fu liberă,­­ și regii, ducii și principii Germaniei 1 se închinară tremurând î naintea ■ poporelor­, și România trăi în timpu de trei luni. [ Greși alelejfeelom cărora poporulu­i francese le incredințase drapelului [i readuse domnia asolutismului și cei mai mulți ziseră, in timpu de 11 ani, că înțelepciunea d-lui Costa- 5 Foru a ’nvinsű nebunia mea. Veni l ănsă 1849 ș’apoi 1866, și nebunia i lui Napoleon III, și nebunia lui­­ Mazzini, Garibaldi, Manin, Cavour,­i urmată de regele Piemontelui, în­vinse în mare parte — în cee­a ce privesce pe România și pe Italia— ' înțelepciunea omenitoru de Stătu: ‘ Romănia în mare parte fu liberă, 1 Italia mai întregă fu liberă!... La 1844, primulu pașü ce fă­­‘ cui în Venezzia sclavă fu se insi­­­­teză temnițele în care Dogii repu­­­­blicei Veneziei și consiliul­ de dece . Inchideau pe cei cari arătau dom­­n­iitorii șlilei că, pe calea acea­a, se­­ voru perde și voru perde și Re­­­­publica. La 15 Septembre 1870, primulu pasü ce făcui în Venezia liberă fu a se merge la templulü Sant-Marc, se salută cu venerațiune ș’amore ose­­­mintele, depuse în acestu mare tem­­­plu, în acesta capitola de către V­e­­e­nezianii liberi, ale acelui omu, ce se e r­umia Daniel Manin, care avu ne­bunia se credă în națiunea lui, se cred­ă că dreptulű va ’nvinge aso­’ lutismul­, care avu nebunia la 1848 d d’a și invinge pe puterica Austrie­ca da Veneziei 4—5 luni de vieță e și căruia Italia și Venezia îi dato­­rescu în bună parte a loră re’nviu­­are. Și noi Românii detorimu multă lui Daniel Manin, căci era, prin consiliele séle, a­­mpinsu pe Napo­eone III l’acele acte gloriose, prin care s’a scosu din morminte Ro­mânia și Italia. A­­.. décá Napoleo­ne III ară fi urmată necontenită și ’n tote consiliele ce-i dedese Daniel Vlanin, elu n’ară fi astăzi cădutulu­mperatore alu Francesilor­, ci a­­devăratulu și eternulu Imperatore alu Europei, salvatorele tutoră na­­iuniloru ! Suflarea lui Marin însă se vede că n’a părăsită ancă pe regele Vit­tore Emanuele, căci éca­’la că ’n­­­elese ș’acumă situațiunea și urme­­ză și d’astă-dată pe calea naționale, eră nu pe acea­a ce se numesce diplomatică și ’nțeleptă și care totu­de­ una conduce la catastrofe, ca cele sapt cari a căd­utu la 1848 fostulu rege ală Piemontelui la Novara, guvernul ă republicei francese cu prima spedițiune a Romei, princi­pele Cuza la 1866, și Napoleon III la 1870. Francia proclamă Republica și guvernul ă iei de astăzi îndreptă în­dată greșiela guvernului de la 1848, dechlară în­dată Italiei c’anuleză con­­vențiunea de le Septembre —prin ca­re i se înterdicea intrarea în Roma— rădică oștirea francese din Roma și chiamă chiară pe Francesia cari ser­­vină în armata Papei. Acesta notă ală guvernului Republicei făcu ca Italia, înăsprită tare asupra guver­nului francesc prin sângele de la Mentana, înăsprită pân’a face se uite chiar recunoscința ce datoreste Fran­ciei și legământele de sânge și de interese, se începe din nou a-și în­­­­torce ochii și anima spre Francia, i­iam­ele Italiei mai tate se reî ntorcă spre Francia. D’uă cam­dată Onse Venezia, ca și totă Italia, este ple­cată spre Roma, și este lesne de’n­­țelesă că nimica nu pute auzi nici vede pene ce nu’și va dobândi pe deplină a­iei integritate, până ce nu se va refui pe Capitoli, de unde se potă vede, înțelege și lucra. Inteli­­gința Regelui dérü­a constată în acesta ca înțelesă gravitatea situa­­țiunii ș’a intrată în cuvintele națiu­­nei în locă d’a se pune în contra iei. Inteligința lui constă în acesta c’a înțelesii c’uă națiune nu este tare de­câtă atunci, cândă nu ’I mai lip­­sesc­ nici unu membru și că este peste putință d’a se reface uă na­țiune trunchiată, d’a aduna tóte păr­țile iei ș’a le contopi, déca guvernă și națiune nu merg î­mpreună cu minte și cu âuimă spre acea­a­și țintă, și cu nestrămutata otărîre d’a nu precupeți și d’a nu se spălta de nici unü sacrificiu. Déca regele și consiliarii sei nu ’nțelegeaă situațiunea, niminea nu se îndouiesce aci că Italia se res­­cula, proclama Republica, întră cu dânsa în Roma, ș’atuncî .... . ....... cine póte se spună cu securanță unde s’ar­ fi putută opri ună asemene avântă ală ’ntregei ginte latine! Regii dérü simtă datori recunoscință lui Vittore Emanuele, și trebuie se susție in­trarea lui în Roma, décá vorű se aibă ore­cari sorți de domnie. Și cea­a ce ștică aci este atâtă de în­temeiată, în­câtă ori­cine va voi se-și arunce ochii pe tote c^tainele Italiei — nu vorbescă, se înțelege, de cele oficiale ș’oficiase — se va con­vinge, ve^ându că guvernul­ și re­gele suntă atacați numai fiindă­că ■ nu merge mai înainte în Roma și lincezescă în juru’i pentru a ’nde­plini ore­care forme diplomatice, carii de­și nu mai încată pe nimeni, totu­și cnsé suntu cerute de vechiele de­prinderi monarchice. Ună singură esemplu și va fi d’ajunsă pentru cei carii citescă seriosă și voră se -n­­țeleg­­­e că ce <­icea ieri scra, în­tre altele, diar­ulu d’aci Ti tempo, (15 Septembre): „Maî nainte d’a ocupa Roma — de­și fórte­mpiușî de națiune — ómenii nostril politici nu se crede și cum­, pene ce nu vom­ cerșie­­tori consimtimentul­ intregei Europe , și după­ aceste consimțimentu mai simte ânc2 trebuință d’a maî chiăma luptă arme încă 3­0,000 de ó­­menî, și dup’acesta maî simtă trebuința d’a trimite Europei să umilissimă circu­lare plină de proteste pentru a se justi­fica; și dup’acesta justificare simtă trebuita d’a dec­lara Papei că nu mergă pentru a ocupa teritoriul­, ci numai pentru a face garda de onore și poliția; și dup’acesta simtă încă trebuința d’a cere lui Ponza di S. Martino bine­cuvântarea; și după tóte aceste, in locu d’a merge la Roma, împinși de toți națiunea, totuși se mai sparte de propria loră frică. „Și suntă aceștia urmașii lui Manin ș’aî lui Cavour ? Și se mai găsescă Italian! calti­­fică c’acesta este dibăcia și că, făcendŭ intr’altă­ felu, ară fi trebuită se tremurămă pentru Patria!... „Discipolii lui Michel Angelo au creată barocului, discipolii lui Cavour au organi­­sată supterfugiurile. „Acești moderați, de s’ară fi găsită i­ ►ostulă lui Cavour la 1895 și 1850, Italia ră­mi­âncă ună visă ală poețiloră; după senși, se pare că Italia a fostă ursită a da urnei miserabilele spectaclu ală unui poporă [Unucă, lipsită de simțimentulă puterii și lemnitățiî séle.“ Și décá se­­ jlice miniștrilor­ re­celui Italiei, numai fiindă că mergi i hcetă, că ei credă că poporulă­taliană este eunucă, ce pre avemă to! dreptulu se­­ ji­cemă miniștrilor) actuali ai Principelui Carol, carii creză, prin faptele lor­, că credă că poporulă română este nu ună eunucă, ierti ună melcă, încolăcită și res­­colăcită și tăvălindu-se totu­deuna în același locü. Dérü.................... se nu mai vorbim­ de miniștrii actuali și de poporulă română, în starea în care se află astă­zi. Guvernul­ italiană merge spre Roma, de­și pate camă încetă, după unii, deru tată merge în sfârșită; căci națiunea este aci, ia spatele lui, și trebuie se mârgă; la din con­tra ea ’i trece nainte și se duce singură. Și écá­’lű deja în Roma: căci în acesta momentă uă tele­gramă ne spune c’a și intrată la Civitta­ Vechia, și tunuri bubuie. Papa, și elü d’astă dată, pare mai inteliginte. Papa nu voiesce acum, se părăsască Roma; elă stă, ș’opunt voinței naționale uă putere din cele mai complicate: acea­a a inerției. La 1848, în facia Revoluțiunii, Papa a fugită, acumă, în facia armatei italiane stă locului: ore faptulu a­­cesta nu este pentru ministeriulC actuale să critică multă mai amară de­câtă acea-a ce ver uráma că-­ făcu ieri si Tempo ? Ori și cum t­ensé, Italia merge, și nici ensuș Papa nu se póte opune unei na­țiuni, care nainteza. Déri națiunea cea mare, cea e­roică ce face ea ore? Din nenorocire cele ce am scrisă­­ en’acumă în trecutele-mi epistole,­­ atâtă de criticate de unii din a­micii mei—s’au adeverită. De ce se nu credă că, precumă S’a ade­verită cele ce am spusă din nainte în zen, se vor­ adeveri și cele ce am spusă în bine? Am disă că Germania va ’nvin­ge, căci are ună drapelă mare, uă ideiă mare: „unitatea naționale.“ — Am disă apoi că Francia va în­vinge, îndată ce va rădica drape­­ulă de la 92. De ce ore se nu se ’mplinescu ș’acestă credință a mea? Am disă, în adeverü, că, pentru ca drapelulă de la 92 se potă învinge, este de neapărată se aibă 30 de dile cela puțină pentru pregătire; și Francia a rădicată drapelulu iei cela mare tocmai cândă invasiunea era la câte­va chilometre numai de portele Parisului. Aci este reală, și de acea­a omenirea întrega ș’a oprită resuflarea pentru a se uita fără cli­pire la națiunea cea eroică. Și, cu tóte că drapelul­ de la 92 n’avu nici uă oră pentru pregătire, nu s’afirmă eră îndată prin resisten­­ța cetății oră celoră mai mici chiară prin dechlararea ambasadorilor, că nu voră pleca din Paris, prin ata­curile triumfătore ale gardei mobile și naționale, prin săltarea podului de la Cresl și în sfârșită prin de­chlararea gazettei Crucea din Berlin că regele Prusiei cere pe Napole­­on I III pentru a­ negoția pacea, și prin cea­l­altă dechlarare a guver­nului prusiană: „că nu se póte în­țelege cu ómenii carii alergá la ac­te de violență ca acelea ale săltării cetățuiei de la Leon“? A muri pen­tru onorea naționale este, după gu­vernulă prusiană, una actă de bar­­b­ă și de infamie! A!... déci guvernulă prusiană va stărui în acestă credință, dacă apoi regele Prusiei va stărui a da sema numai reginii despre resultatele ves­­­­belului; decă va stărui a spune re­­­­ginii, și numai reginii, că Dum­ne­­■­­jleă îlă conduce pe densula și den­­­­sulă conduce armata la victorii, ui­­­­tăndă inteligința, cunoscințele și pa­­­­triotismul­ Germaniei, uităndă chiară 3 pe cei 200.000 de mii de fii ai Germaniei, căluți suptă drapelură naționale, uităndă că provincii în­­trege ș’uni! milionu de familii suntă­­ în dou­ă pentru in­ loră, atunci . . ..............atunci se-mî permită au­, gustulu rege a’l spune că, după mine, e s’a pusă și dênsula pe priporulă­­­peirii; atunci se­ mî permită se­ să d­­e secură că, déci va perde armata sea luptă zidurile Parisului, va gă­­­si de secură la intórcere-i în Ger­­a­mania Republica, și, Republica uă­datâ proclamată în Germania, nici Ú­uă putere omenescă n’o mai póte clătina. In In acestă moment a priimit uă e­­epistolă de la socia mea cu data 8 Septembre, în care îmi spune: „Adaugă că circulă în orașiă uă miiă de asurdități, complot mazzinian descoperită, a cărui acțiune a’nce­­pută la Jilava, îndată ce ai trecută p’acolo; d. Băleanu este dovedită, după cum­ afirmă guvernul­, in complicitate cu tine întrită operă mazziniană, apoi este dovedită ca­ pr­imit împreună cu Brătianu, 80.000 galbeni pentru a numi pe Băleanu

Next