Romanulu, septembrie 1871 (Anul 15)
1871-09-19
806 ROMANULU 19 SEPTEMBRE 1871 JURISDICTUNEA CORETCIORALE PROCESULU PREVENIȚILORU DIN 10 MARTIE. Acesta procesu a durată de la 11—15 Septembre. Tribunalulü era compușii de d-nii C. Horezenu, președinte; d. Pr. Georgescu, membru și A. Tacianu, prim-procurore. Pe banca apărării au fost consecutivii d-nii advocați A. Papiu Ilariană, G. Petrescu, Pantazi Ghica, Bosie și V. Maniu. După respingerea escepțiunii de necompetință, și în urma rechisitoriului d-lui prim-procurore, d. N. Eleva, venită din Focșiani ca se ofere ministeriulu seu prevențiilor, a luată celă d’ântâiă cuventură și, cu marea înlesnire oratorică, a spulberată tete puntele de acusațiune, demonstrândul că nu póte ministeriul, publică invoca cu succesă aplicațiunea art. 90 din codicele penale contra prevențiilor, pe câtă timpă condițiunile constitutive ale delictului lipsescu. A replicată iéra și reprezintantele ministeriului publică susțiindă că art. 90 n’ar fi reproducțiunea art. 100 din codicele penale francese. Discusiunea prelungindu-se, pene la 8 ore séra, procesului s’aă lăsată a se continua, p’a doua(NI, 15 Septembre. Cuvéntulu s’a dată d-lui G. Petrescu a cărui pledarie putând-o dobândi în estrasa, o dămu publicității. Asceptămă cu nerăbdare și cele-l alte apărări, spre a le însera în colonele diariului nostru, fiindăcă din aceste discusiuni judiciare se va dovedi’și mai multă care suntă cugetările puterii esecutive, care nu se póte opri niei înaintea inocinței, numai ca se lovască cu orî-ce preță, numai ca se complacă Prusaciloră, stăpâniloră loră. Etă cumă s’ai sprimatu d. G. Petrescu în acestă procesă, unică în istoria magistraturei nostre. Dormitorii magistrații! Nu voiă face să pledarie, fiindă că procese ce nu există de câtă în imaginațiunea d-loră procuror și superiorilorQ pe care ’i represintă, n’aQ trebuință, de ceaa ce se numesce meșteșiugire de advocată. Nu voiă cerca, în scurta discusiune ce voiă face, a atinge anima d-vostră cea a ce nu aș să fi făcută atunci cândă acestă procesă ar fi fostă trimisă în naintea Curții cu jurați, singură competiție, după opiniunea nostră, a statua asupra acestui procesă, eminaminte politică, în conformitate cu disposițiunile art. 100 din Constituțiune, îmi veți permite dncă a raționa, dimpreună cu onorabilele tribunale asupra argumentărilor făcute de acusațiune, respundându-se d-lui N. Eleva, care a vorbită înaintea mea. Declamă convingerea că d. procmore, care nu este preocupată decât de ideia d’a dobândi un sentință de condamnațiune contra nostră, nu voiesc, nici s’audă,nici se vâdă. Până ’n momentulă acesta mi place a crede că judecătorii tribunalului, care ’și-aă dată dreptul ă d’a ne judeca, aprindă încă luminări dina spre a pute vede mai bine. Contrazicerile, domniloră, astăzi suntă la modă. Omenii vorbescă altă felă de cum cugetă. Esemple nu s’aă dtă în camera legislativă de curândă. S’aă văzută miniștrii cari aă fostă contra majorității, în cestiunî, cari interesaă forte de aprópe și demnitatea și avuția țării. urmă, totă acei miniștrii aă făcută metamorii, note diplomatice, contradictorii opiniunilor- loră. Asia câtă se fiă și cu represintanți acestoră miniștrii! Nu crede domuulă procurore ceaa ce se dice contra prevengiloră. te conformă și d-sea ordiniloră cea primită. Se conformă și d-c ea modei. Acesta contribuie ca d. prima ocurare pe mine umilă nu me surprindă. Ve aduceți aminte, domnilor, magiidezbateri, acusațiunea a susținută că nu se pote atribui acestui procesă caracterulă politică, că nu pote fi vorba de câtă de acele întruniri tulburătore, despre care se face mențiune în articlul 90 din Codicele Penale și că acusațiunea reduce, din lipsa dovediloră, numai asupra acesui punctă. Câteva ore ’n urmă, totă d. primprocurore, în timpă de două ore, și mai cu semă cu ocasiunea acusării aduse lui S. Michălescu, n’a făcută altă decâtă politică. D. prim-procurore, déràt, face politică fără a sei c’o face, întocmai ca burgesulă gentil-homme care vorbia ’n prosa fara sei că vorbesce ’n prosă. De totă neșciința d-lui prim-procurore asupra acestui pântă noi luămă adă. Mai multă încă, îi și mulțumimă c’a pusă discusiunea pe acestă terenă. Se ne credă că și noi totă politică vomă face. Mai ’nainte cnse de tóte, se ne ocupămă de ce ne importă în apărare și se renimă cestiunea de dreptă. Adunarea din 10 Martie, domnitoră, a fostă inspirată de câtă de simți mânulă de indignațiune a poporului bucurescenă contra desfiderii ce i se da, în centul capitalei Românilor, de către inamicii fraților noștri, de către inamicii înregeiinte latine. Trufia teutonă trebuia celă puțină masată, pe câtă se putea mai multă națiunii nóstre, care luase doliulă de la uă margine pene la cealaltă după căderea ranetei în resbelulă nenorocită ce avu cu Germanii. Contramanifestațiunea deră ce s’a făcută în centrulă României n’a esta, n’a putută fi decâtă uă espansiune a sufletului unică ală poporului, văastă reprobațiune a lui. Sângele frățescă circulată, ună singură miniutu, în arterele poporului capitalei, fără a țîșni ânse din ele. D. prim-procurarea făcută apelă la vostră, cari póte, din întâmplare, v’ați aflată faciă la acele scene. Și eu la renduile meă facă apelă la d-vostră și ve întrebă decă și d-vostră, în adâncură animei, n’ațî aprobată faptulă? Așia dâră poporulă venise acolo nu ca se condamne și se blasteme acestă maniestațiune, după cum dice de prim-procurare, ci ca se binecuvinteze pe toți aceia, carii reeșiră a împedica acelă banchetă nemțescă, ce erea hotărîtă a se da pe mormântul fraților noștri! eroi! Dé la blasfeme s’aă preferată, ele au trebuită se esă din alte sfere de câtă din operă; și decă cineva a condamnată, condamnațiunea n’o cere de câtă d. primprocurore — carele, astă di celă puțină, ese din poporu — ș’o cere pentru că sim mimântulă poporului nu póte afla nici ună echpă în anima d-sele! De aci urmază că n’a putută intra în spiritură art. 90 din codicele penale d’a se condamna simțimintele. In adeverii, atunci ară fi că crimă cândă fratele se revoltă, se indignă văzândă că uă inamică celebră căderea, uciderea fratelui seu. Crimă s’ară socoti ori ce manifestare a simțiminteloră inerinte naturei umane! Este imprudinte acusațiunea, cândă vine se ne amintescu că s’a ofensată națiunea prusianâ din care a făcută și face parte suveranulă Româniloru. Mai nainte, domniloră judecători, se ne permită d-să prim-procurare a face uă rectificare. După Constituțiune, numai poporulă romană este suverană. Domnul, Principele Domnitore este șeful puterii esecutive este uă emanațiune a poporului. Amu lisă că este uă imprudință, și scrți pentru ce? Pentru că prin acestă amintire s’ară lasa a se presupune că simțimentele principelui ară diferi de ale poporului română, și acesta este imposibile. Domnulu, din momentulă cândă a pusă piciorul ă pe pământulă acestei țerîși Hați, că, âncă de la nceputulu acestoră a primitu botezulă celă mare ală națiunii devenită, a trebuită se devie celă d’ânâtă cetățenă română și nici că reminiscință nu mai pate, nu’î maî e permisă se aibă despre gintea sea. Asta deră mesumpțiunea este că Domnulă acestei erî românescî a aparținută și aparține nu națiunii germane,ci națiunii române; eru n’a fostă, nici nu mai este Germană, ci este și o fostă Română! S’a afirmată de acusațiune că articlulă 90 din codicele penale nu este reproducenea fidele a ardeiului 100 din codicele penale francese corespunde totă și că prin urmare argumentările invocate de apărare și trase din operile criminaliștilor francesi, precumă Faustin Helne, Ortolan și Ițis, nu se potă invoca cu succesă. Spre pute convinge de contrariu, se-mi permiteți a face ună paralelismă între aceste două teste, care conțină una și aceașî ideiă. Nu facă acumă decâtă traducțiunea literariă a articlului 100 din codicele penale francese, care sună astfelă : „Nu se va pronunța nici uă pedepsă pentru faptul de sedițiune, contra aceora cari, făcendă parte din aceste cete, ără a esercita ver’ună comandamentă și ’ără a ’ndeplini ver’uă însărcinare sau ’uncțiune, se voră fi retrasă la cea donală în cunoscințare a autorităților civile scă militare, sau chiară cândă de atunci nară fi fostă prinși de câtă afară din ocurile reuniunii sedițiose, fără a opune esistință sau arme.“ Eră și restul ă română: „Intrunindu-se adunări sau cete tulbuătore linistei obscesce, decă după trei somațiuni ce li se vom face de către autoritățile competing, nu se voru resipi și va mijloci lucrarea puterii, armate, câți voră fi complici la densele și de se voră prinde acolo,pe tocii, se voră pedosi etc.“ După cumă amă disă, domniloră, singură lectura acestoră teste este suficiente se ve convingă că ideia este aceași; deosebirea nu esiste decâtă în formă. Și oa se ve puteți convinge și mai multă, n’aveți de câtă se observați că articlulă precedinte 89 din codicele penale este rezoducțiunea articlului 99 din codulă penale franceză, precumă articlulă 91 următoră din codicele nostre este literalminte după articlulă 101, cu acestă deosebire aparțnte că în testulă română s’a adăugată câteva cuvinte, cari nu suntă de câtă uă esplicațiune la cuventură arme. Nu s’ară putea se susține nici uă dată că articlulă nostru 91 nară fi trasă din articlulă 101 codulă francese. Asia dură, domniloră, nu mai rămâne nici uă îndoială că articlulă 90 este reproducerea articlului 100 din codicele penale francese și cu dreptă cuvântă colegulă meă d. N. Eleva a adusă cu autoritate pe însemnatură criminalistă Faustin Heine ș’aprobată, pene la evidență, că acusarea nu póte invoca contra nostră aplicațiunea articlului 90 din codulă penale. (Va urma). DIRECȚIUNEA CEA NOUA CU IAȘI. A la fortune du pot! Tragemu din coșulă în care, într’un momentu de indignare, au aruncată Românimea diversele scrieri venite din Iași cu pretensiune d’a da culturei naționale un nouă direcțiune. Amă dată de ultimile discursuri ale d-lui T. S. Maiorescu ținute înaintea carierii române. Din aceste discursuri relevămă adi manifestarea unui condușii politico-didacticQ ce puse filosofală-deputată, că profesorii fiind ă plătiți de Stată, suntă obligați a nu inculca în junimea ce-î ascultă alte teorii de câtă acele ce placă statului, acele ce convină guverneloră. A simți în sufletă numai odiosulu acesteî conclusiuni, nu este d’ajunsu; trebuie se învingemă repugnanța și se burdamă teoria, cu același sânge rece și ibertate de conșciință ca și cândă amu ave a ne ocupa cu elucidarea unui adeverit surîdătoră inimii nóstre. Ei bine, este ună condusă carde se se mențină întregă, în piciure, acela ce puse d. T. L. Maiorescu, mai susă amintită? Din tote direcțiunile în care căutămă argumente care se ne justificămă câtuși de pucină tesa d-lui Maiorescu, (ca se ne mpăcâmă cu inima nostră, carea pururea dorită se nu vadă în scădere de logică pe ună bărbată ca celă ce atât combaemă) — ; din tote direcțiunile, dhlemă, nu ni se presintă de câtă argumente peemiforiö respingătóre. Eecă întrebămă istoria desvoltării cugetării umane, a progresului intelectuale și morale, acea istoriă ne spune cu durere la mai tote paginile ei, că progresulu e fie prigonită ală guverneloră și că fiecare pasă în sensulă civilizării este ună pusă mai multă în oposițiune cu guvernele și normele de stată, stabilite și apărate în toți timpii de bărbați ca d. T. Maiorescu, ca ultima espresiune a logicei și, mai de curendă, a voinței naționale. Progresul, civilizarea suntă mai deapururea dobânde în contra normeloru stabilite, în contra ideileră ce în fiecare seclu bărbați ca d. T. L. Maiorescu ș’aformată despre stată și guvernă, ba și în tóte direcțiunile solurții ș’ale artei. O teoriă nouă a resturnată uă credință fisică ce se credea nesdruncinabile; uă descoperirea relegată, în cutare direciune, uă lungă și secularia serie de pretinse certitudini. Și acesta în tote ordinile de fapte care suntă de domeniulu omului. Progresul, civilisarea, se constituie unăanță de revoluțiuni în tóte direcțiunile în care umblă omenirea. Christă, Rafael, Copernică, Columb, Neuron etc. sunt mari revoluțiuni contra stării normale a impilorăsei. Și când o dhemă revoluțiune, acestă orbă are pentru noi ună sensă scutită de ideia de macelu, desordine, anarhiă. Negreșită, în direcțiunea sociale, revoluțiunea o caracteriză uneori desordinea, anarhia, . .. derűnci este mersută guvernelor inteliginte: se scie, și orisontele aparentă, a merge totăaintea poporului ca pururea se mențină între ele și poporă distanța normale. Numai guvernele stupide nu redă că a sta în calea mulțimei, este a se espune seră sdrobită în piciore. . . . Atunci numai evocțiunea devine anormale și măcelulă, desordinea, anarhia o urmedă, ca AmNormale, urmază, repetimă, ca progresul ă se fiă o neîncetată revoluțiune a omenirei. Normale este asemene ca acei cari suntă, prin chrămarea loră, preoții culturii, a civilizării, — cumă suntă profesorii,—se tindă pururea a realisa acea normale revoluțiune în sensul necurmatei lărgiri a orisontelui intelectuale și morale. Apoi, acesta estindere a orisontelui intelectuale și morale ale omului, cuprindende negreșită și direcțiunea sociale, fiică bună a culturii respective, este absurdă de a se pretinde că profesorii au obligațiunea a închide lucrarea loră, în acelă cercă care mă guvernă ineptă ar trage în jurul activității loră ! Profesorii nu suntă impiegații bugetuluP, cumă îi place d-lui T. S. Maiorescu se fiă, ci muncitori în serviciul progresului, civilizării. Eideră vară merge totă nai te, mereă ’nainte penă unde va fi susceptibile mintea loră a-i duce în direcțiunea progresului, a civilizăriî, fără a se preocupa decă guverne șchiope, paralitice potu ee-î urmeze, ori că remână în urmă, așa de departe in urmă, încâtă poporulă nu le mai vede și avize de a-și da altele mai pucină șchiope, masagere a merge cu dânsulQ și a se ține de mersură răpede ală culturii, ală solinții, ală progresului intelectuale și morale. Amploiații bugetului! Dera bugetulă, țera plătesce profesorele nu ca se pună luminarea suptabrocă, ci în rocă bună ca se lumineze bine și câtă mai departe. Profesorii sunt ei, mai în urmă amploiați ? Chiaru în Francia napoleonană, atunci când sună Nisard curedândă a susținu existența aceloră două morali, (care aflară între Români atâția adepți!), junimea revoltată împedică pe acelă profesore seșî țină cursurile, — justiția lui Napoleon III recunoscu că junii studeațî nu erau pasibili de pedepsele ce dau legile francese celoră cari atacă pe unii amploiații in exercițiule funcțiunii sale... Da, pene și justiția lui Napoleon III, recunoscu că profesor ele nu este intim amploiat», deși plătită fiindu-i munca cu câteva sute de lei din bugetulă țeriî! Și atâta e de adevărată că d. T. L. Maiorescu ensuși rîde de cel cari aă luată în seriosă discursulă domniei sale în Cameră, că d-lul a fostă mai totdeuna celă care le dădu exemplulă contrariă teoriei sale, susținută numai ca instrumente reprobabile de luptă contra unoră bărbați cari-î displacă. Ră teniile d-lui Maiorescu, astăzî concordanțe deplină cu ale guvernanțiloră țerei, nu erau aceleași subt alte guverne? Apoi de eraă aceleași, nu face d-lul atunci aceea ce impută adi colegilor asei căci nu vede gestiunile sociale, economice și naționale, cu același ociă ca și actualul ă guvernă? Chiară în faptul că d. T. L. Maiorescu proclamă uă nouă scală politicăliterariă etc, nu vede d-lum că-și dă uă desmințire teribile teoriei d-Ie ce analisamă ? Ce felă ? — Proclamă d. Maiorescu uă scală nouă; acesta de e nonă va sedică nu este ceea în care guvernanții au condusă Românimea; va sedică scala cea nouă este în oposițiune sau cea actualminte stabilită, bună-rea. Apoi acesta va sedică ae a justifica abominabila delațiune ce aduse învețatură-filosofă colegiloră șei de profesorată, in cameră, de resturnatori, revoluționari ?... A! pasiunea este de rea consilia și pentru filosofi ! Câci da, amu pute proba, decă ară intra în deprinderile nóstre de critică, — cumă numai pasiunea este basa asia disei școli nouă politice literarie din Iași! — Și istoria și argumentum ad hominem de care ne-amă ferită, probeză netemeiată teoriei, — decá acestă nume nu e pre onoratoră pentru cea a ce în faptă fu numai o pasionată delațiune. Din ce respectă cre ară resiste mai multă asemene teoriă? Exemplulu din alte țerî? Dérű ce suntă tóte reformele relegime, morale, economice, sociale, realizate în tote țările europei, decâtă resultatulă unei practice alta decâtă a dascălului instrumentă orbă ală vedereloră guvernului? Servițiulă solviții cere dascălulă-orbă? Se duce, profesorii, fără politică și acesta el îndepărtază de la ocupațiunile loră. Ceră profesorii carii, cum ei vrea astăzi, d. T. L. Maiorescu, acei profesori carii predică ideile, vederile guvernului actuale, nu facă politică? Și în definitivă, este ore posibile a fi profesore fără a face politică? Noi declarămi că este ună impostare nerușinată acelă care pretinde că nu este politică, nu în tote obiectele care sa învață în ună cursă de facultate, deră chiară și încă clasă I-a primară. Invețătorul, de clasa I-a, aretândă a. b. c. d. copilului, trebuie se facă din elu ună omn, ună Tissas:«!»!!»»«“—