Romanulu, noiembrie 1871 (Anul 15)

1871-11-03

ANUL I AL OMOI-SPRE-pECELR Administrațiunea in Pasaginlui Română. No. 1.— Redacțiunea Strada Colțea, Nr. 42. TOE 3 DE 91 vmn FOTIc ABONA­MENT SI tB CAPITALE: unu anii 48 lei; șese luni 21 lei trei luni 12 lei; 1 lună 5 lei. EH DISTRICTE : unü anü. 58 lel; ?ése Inni 29 lel; trei luni 16 lel; un lună 6 lei. Abonamentele începu la 1 și 16 ale lunei Unü exemplara 20 bani. Francia, Italia și Anglia pe trimistru franci 20. Austria și Germania trimestru 7­0. arg. (18 franci.) .ANUNȚIURI: Anunțiuri, pagina IV, linia 80 litere — 40 bani Inerți suni și reclame, pag. III, linia 2 lei — — Scrisorile și ori­ ce trimiteri NEFRANCATE vor fi AWULATE.— Artir­ele «epublicate se Toryi ard«. Edițiunea de sera DEPEȘI TELEGRAFICE. (Servițiulă privații ală Monitorului). Versailles, 9 Noembre. — Guvernulă pregătesce budgetulă; se crede că, totalulu chiăltuiăiilor ti se va urca, din causa in­­tereselorü nouelor­ detarii, la suma de 2 miliarde, 800 milione. Comisiunea permanente va examina spe­ciale astă­zi cestiunile financiare. Scomptulul că banca începe a vinde­că parte din depositul­ seu metalica se con­sideră ca neesaeta. Bucuresci, x­ Bramare. Respectămă Camera, care, creată prin violență de uă putere străină prin nas­­cere și prin simțiminte, a scrutu se se rădice mai presus­ de interesele infame pentru satisfacerea căror­­a fusese adusă, s’a notatü uă românască și salvatore lege în cestiunea Strousberg. Și pe câtă timpü acesta Cameră va remâne consecințe cu ea ânseși, vomă respecta-o în totă pu­terea cuvântului, vom­ respecta-o în ac­tele sale, și mai cu semn în actul­ care a rădicat-o atâtă de susți , legea în Ges­tiunea Strousberg. Decă guvernulă care a adus-o cu in­­tențiunea de-așl face dintr’easa instru­­mentulu servile alu voinței séle, ară res­pecta-o totul atâta câtu și noi, n’ară fi cutezată a veni acumü se’s presinte spre sancționare uă convențiune care este ne­garea cea mai vedită a purtării séle de péné acumu, care este contrarie, de la primulu péné la ultimulü articlu, votului dată. Ce ifice legea votată de Cameră în cea­a ce s’atinge de detentorii de obliga­țiuni ? Se citirau: „Art. 4. Posesorii de obligațiuni, vor fi fi încunosciințați prin tóte mijlocele de publicitate că suntu imediata puși în în­­târziare (mis en demeure) de a se constitui în societate de acționari îndată după re­­silierea concesiunii, conformii art. H din acesta concesiune. „Acésta societate din momentulu con­stituirii sale, și luării drumului ferată în esploatare, ’și iea d­supraî printr’a­césta chiarű, drepturile ca și tóie înda­­toririle concesionarilor» primitivi.“ Articlul­ 14 din actulu de concesiune, care nu este altă de câtă una dreptă reservatu esclusivă numai concesiona­­riloru, prescrie asemene că snstituirea concesionariloru prin societatea de acțio­nari se face cu luarea asupra societății a tutorii drepturilor­ și indatoririlorű ac­tului de concesiune. Asia dore, în spiritură și ’n cuvintele legiuitorelui și din 1868 și din 1871 fostă ca transformându-se concesionarii în societate de acționari, condițiunile în cari România a concedatu liniete ferate, se nu se alieze și modifice întru nimică, ar fi absurdă și ineptă de­ a se bănui că legiuitorul­ a admisă un asemene modi­ficare într’unii înțeleșii nefavorabile Ro­mâniei. Acesta este una puntn care nici nu ad­mite discuțiunea și legea de la 1868, și legea de la 5 Iuliu­, 1871, și simplulă bună simțit confirmă acestă principii ne­discutabile. Noua lege, noua concesiune propusă de ministeriumu actuale, și­— după cumă ne spune anunciulă comitatului din Berlin, — închiriată deja între guvernă și com­pania austro-prusiană, denogă în modulă pelă­mai cutezătorii acestu principiu, de care a nu ne ține strînsă, ar fi ridicolă, ar fi uă batjocură pentru țară in facia străiniloră, pe lângă c’ar fi ruina nostră. Legea votată la 5 Iuliu, 1871, maî re­­pepină, consfințesce în termeni clari a­­cestă principiă in modulă următoriă: „Acésta societate ié asupră’i dreptu­rile ca și tóte indetoririle concesionari­­lor si primitivi.“ Care este ânsă principala indétorire, in­dotarea indetoririloru concesionariloru pri­mitivi? Se ne facă mai ântâiu lucrările, se recunoscemű și se primimu de bune și ter­minate acele lucrări, ș’apoi se’î plâtimu. Acesta este basa tutori drepturilor­ nóstre faciă cu concesionarii; ea este con­semnată în modul ă celă mai ne ’ndouiosă în actul­ de concesiune. „Art. 15. Dobândîle în timpul­ cons­­trucțiunii, se platescu de către concesio­nari. Numai din r­iua primirii de către guvernulă română și punerii în circu­­lațiune a unei linie guvernală se obligă către concesionari a le plăti 7 și jumătate dobândă, pentru linia primită, socotită a 270 mii de franci „kilometrulu.“ Acesta este dreptul­ nostru de că­petenie . A plăti cee­a ce ni se promite, după ce ni se va fi făcută și terminată. A ne nega acestă dreptă, ar fi a admite că noi­amă consimțită a plăti de mai na­­inte uă speranță, „a cumpăra, cumă­­ fice »bula, pelea ursului din pădure.“ Ei bine, noua convențiune, care este privită la Berlin ca și închiriată. — atâtă Prusacii ne credu de supuși ordiniloru d-lui de Bismark,— noua convențiune ni­­micesce cu totalii acestă dreptă ală nos­tru fundamentale, și calcă fără nici uă cruțare legea votată de Cameră la 5 iu­­liu; căci pe cândă acestă lege <zice că: „Societatea întră în tóte îndatoririle concesionarilor­.“ și pe cândă principala loră indatorire este de-a ne termina lu­­crul ă ș’apoi se’lă platimu, noua conven­țiune­­ sice : „Guvernulu se obliga a plăti cupo­nele de la 1 ianuarin, 1872.... Și pri­mesee liniele susti menționate ca fiindă proprii pentru esploatare.“ Cinică deridere! Acesta se numesce are „a intra în tóté iudétoririle eoncesionarilorü“ ? Ce dreptă ne mai remâne arenouă din cele prescrise în concesiunea primitivă, cându ni se răpesce dreptură fundamen­tale de-a plăti ce­va reale ? In ce indetorire mai are a intra socie­tatea de acționari cândă basa tutori inde­toririlorü iei este nimicită? Nici una dreptă pentru Români, tóte pentru coțcării prusian?! E că sensulă în care înțelege puterea esecutivă a respecta românescă lege vo­tată de Camtră la 5 Iuliü! Totă astă-felă înțelegă óre și repre­­sintanții națiunii votulă și demnitatea loră? Eși-voră ore din secretulă în care’i reține puterea esecutivă, pentru a da în publică concursulă soră bacantei desfrâ­nate care’și vinde țara pentru m­ă zîm­­betü de satisfacere a d-lui de Bismark? Acesta este peste putință, acesta nu va fi nici vă dată! Cestiunea este pe atâtă de simplă pe câtă și de oribile: nimeni nu se póte amăgi, fără voința espresă de-a s’amăgi. Speriitoriile puterii esecutive nu potă ave efectă de câtă asupra copiilor­, era nu asupra unoră maturi bărbați politici, cari seră bine că mânia d-lui de Bismark nu se póte stempera, de­câtă atunci cându represintații țerei voră da mâna cu den­sură pentru a vota prădarea și uciderea României. Ei trebuie să scie bine că acelă actă care ar pute se placă d-lui de Bis­­mark și se-i satisfacă mânia, nu pote fi de­câtă uă crimă de înaltă trădare din partea represintanților a României: cu câtă ei voră fi mai Români, mai demni, cu câtă voră îngriji mai seriosă și mai efi­­cad­ă de interesele țârei soră, cu atâtă își voră atrage mânia acestui inamică neîm­păcată ală ori­cărui lăstară ală latinismului. D. de Bismark nu ne va ierta nici uă dată simpatiele nóstre francese, și votul­ Camerei de la 5 Iuliü. A pune intere­sele unei națiuni de ginte latină mai pre­susü de coțcăriile câtoră­va principi pru­saci, a espune mai bine la bancrută a­­cești principi de câtă a ruina națiunea română și a o aservi țară, a fi consecințe votului Camerei de la 5 Iulie, este pen­tru d. de Bismark uă crimă neiertată. Ar fi dorit­tă crimă ca represintanții națiunii se cugete măcară a’lă împăca. Ne va declara ore resbelă ?... Ridicolă . Se nu se mai consulte dorit de­câtă voința națiunii, se s’arunce in facia mi­nistrului de externe cu două morale no­tele imperiase ce-i va fi adresată Bismark sau aginții lui. România este mai pre­susă de asemeni manifestări ale mâniei prusace. Propunerea guvernului este tră­dătoră; ea este ună actă de restunare ală d-lui de Bismark; ea este retractarea cea mai rușinosă a votului Camerei de 5 Iulie; ea este luarea asupra Româ­niei a unei colosale datorii de vre 380 de milione adică sărăcirea desevârșită și aservirea la Nemți cari ne voră sugruma și ucide in rețiaua loră de căi ferate. Cei ce voră avè curagială, s’o voteze! Cei ce nu se voră rușina de a fi con­­secinți sa respingă. Românii toți, ce vede prăpastia, se cugete. Elementulă republicană, care a deve­nită elementulă conservatore ’n Francia, formază majoritatea consilielor­ generali. Ruinele ce au lăsată după dânsele 20 de ani după regime imperiale — duce la gironde — au dată ideiei republicane ră­dăcini puternice până și ’n provincie. „A­­ceste resultate, adauge Independința bel­­gică, disperă ’n celă mai mare gradă pe organele devotate bonapartismului, cari și restm­ă prin injurie și calomnii­ia contra omenilor, cari se află actualminte la putere ’n Francia. D. Thiers pare că vrea să ’și dea partea sea din acestă si­­tuațiune, celă puțină pe câtă timpü Fran­cia nu ’și n­espusă voința sea prin ale­gerea unei constituante. Nu ’i se potă adresa de câtă laude pentru că resiste aceloră dintre consilieriî sei, cari ară vre se’să împingă p’un cale de repre­siune a contra acestoră licențe. Trebuie se se lase bunului simță publică și scru­mului electorale grija d’a le face se tacă.“ Mâne, Mercur! 3, Noembre, se voră desbate la Senată interpelările d-lui Deșliu. Ca pregătire a acestei desbateri s’a urmată astă­­zi și ieri mare certa în sec­țiune între d. Costa-Foru și d. Deșliu, asupra feluriteloru punturi de apusațiune cele presimte bine guvernată în interpe­lările d-lui Deșliu, și ’n speciale asupra ne­­auditei cutezări a ministrului de justiție de-a chiăma prin nota către tribunale N. 11,780, pe Evrei în compunerea curților­ de jurați. Péne astă­zî, și pene nu ni se arăta co­pia acelei note, noî nu voi rămă se cre­­demă în atâta cutezare. Asupra acestei cestiuni, animându-se discuțiunea și d. Deșliu dsceadă că se va da una votă de blam­a minister­ului, d. Costa-Foru, de fa­­ciă cu toți gravii represintanți ai Sena­tului, a strigată că nu va ține semn de acelă votă ! Gravii și betrănii represintanți, tăcură și’șî plecară capulă , tăcură în facia unei asemeni injurie și într’un asemene Ges­tiune! Sermană țâră! Vomă vede ce voră face mâne. Serviți«in­ telegrafică aria ROMANULUI. Paris, 13 Noembre. Ofiarulă la France anuneță luptă totă reserva că Papa a no­tificată la Versailles intențiunea de-a’și schimba reședința în Francia. Thiers se silesce a’să face se renundie la acestă decisiune; cu tote aceste­a pusă even­tuale la disposițiunea sea Castelul­ de la Pau. Citima în la Patrie: Consiliul­ d’anchetă a primită în comu­nicare archivele armatei din Metz, ală căroră inventaria se conține cu activi­tate, s’aă tradusă, spre a ’i se pune la disposițiune, documintele oficiali publicate de curendü prin­­ siariele militare germane. Aceste ultime documinte, cari dau efec­tivele și nlocuirile armatelor­ inamice din fad­a Metzului, pară a nu lăsa nici uă ’ndouiela asupra tutorii cestiunilor, pe cari consiliulă va ave se le exami­­neze. S’asigură că resultă, din posițiunea ce ocupaă cele doue părți încăierate de mai nainte, în timpul­ și după cele șase lupte date la Borny, Gravelotte, Saint-Privat, Servigny, Peltré și Ladonchamps, că co­­mandantele șefă ale armatei franceze putută rupe de mai multe ori linia de ’mpresurare spre a­nainta seu spre Toul­ seu spre Verdun și a se uni cu orașiulă Chalons. Trupele francese aă arătată în tote aceste lupte una curagiă, ună avântă ș’uă energiă de care marerialele Bazaine n’a profitată. Prima din aceste lupte s’a dată la 14 Augustă, 1870 și ultima la 7 Octombre următoră. Armata s’a păs­trată tote speranțele până la 15 din a­­acea­ași lună. Numai de la acesta epocă nainte oficialii aă începută se vâd la ’n­­tinderea nenorocirii loră, a căreia causă n’o puteau înțelege. Se găsesce în arh­ivele armatei de l Metz, cari au putută fi scăpate prin de­­votamentuhi câtoră­va oficiali, corespon­­dința șe­filoră de corpuri, care cuprinde documente și aprecieri de cea mai naltă importanță și de cea mai mare imparția­litate. Tote aceste h­ârtii, după lucrarea consiliului de anchetă, se vor­ depune in archivele de resbelă. MERCUR!, 3 NOEMBRE, 1871. MEISIIEZI-TE ȘI VEI FI ABONAREA IN BUCURESCI, la Administrațiunea­­ pariului. IN DISTRICTE, la corespondinții sei și cu pi*ș Pentru Anunțiuri a se adresa la administrațiune Pentru aboname Pentru anul Pentru abona­m Pentru anum­e gram­, aud. 7 B Fier« »IV mică, déca ’n elü n’amü vedé uă invita­­țiune oficiosă, adresată tutorii guverne­­lor­ europene, d’a se abține de la ori­ce intervențiune în raportele Germaniei cu Francia. D. de Bismark se pune înaintea tutorii puterilor, ca arbitru suverană ală păcii și ală resbelului. Cu autoritatea’I privată suprime drepturi naționale, precum­ și tóte tratatele cari întru nimică n’au fostă sfâșiate de ultimele evenimente, pretinde se im­pune Europei un pace care nu nu­mai că consacră desmembrarea Franciei, déra care, afară de acesta, condamnă tote statele, tóte poporele fără deosebire, a suferi preponderența armatei imperiulu germană. Va trebui ca d’a­ci înainte Europa se trăiască, cu fruntea prosternată la fpă­­mântü înaintea împăratului teutonă; va trebui se se plece la tote voințele, la tote caprin­ele acestei divinități a Nordului. Totă ce se va decide în consiliulă­scă va trebui se devină fără ’ntârz­iare­le i­nternaționale, regulă inviolabile a civili­­sațiunii moderne. Etă cumă se privesce la Berlin pacea definitivă fondată, și cumă principială de neintervențiune, aplicată greșită, în loc­ d’a fi garanția dreptului naționale, devine consecrațiunea celor­ mai criminale abu­­zuri ale puterii. Apărarea Franciei și abdicarea Eu­ropei înaintea cuceririi prusiane au esal­­tată până la nebunia orgoliulă castei feu­dale care domnesce și guvernă la Berlin. Ară fi ore posibile ca nesce preten­­siuni atâtă de insolrnte se fiă rădicate de d. de Bismark la înălțimea unei teorii internaționale care de nimeni nu trebuie contestată, și care se nu devină nici chiară obiectulă celei­­ mai mici discnsiuni di­plomatice ? D. J. Wilbert, în Le Sieche face ur­­mâtorele aprecieri: După ce în șase ani făcu șase resbele de cucerire, d. de Bismark deveni d’uă dată una amatore pasionată ală păcii. D-sea se arată, în astă privință, gelosă de noua’s stăpână, în­câtă merge până a amenința cu furiele germanice pe ori­cine s’ar încerca în Europa se­­ j­a ua vorbă în favorea Frand­ei, sea se facă cea mă mică observațiune în privința situațiunii internaționale cerută de „politica ferului și a sângelui.“ Comunicatură adresată diartului Gazetta Germaniei de Nord nu însemnază nn­ STAREA PROVISOR! DIN FRANCIA. De­și Adunarea naționale fran­cese —­­lice l'Avenir national — nu se va întruni mai curând o două lună, cu tote acestea lumea ncepe a se preocupa de sesiunea viitóre și de atitudinea politică ce va lua Ca­mera. Unai fapta mare se petrecu de la despărțirea deputaților șia alege­rile din 8 Octombre. Cám­ va influința acesta faptü a­­supra resoluțiuniloră Adunării, asu­pra politicei majorității? Acesta va fi fără îndouială tema tutorii discn­­siunilor­ politice în timpul­ lunei ce ne desparte de deschiderea se­siunii. Deja­­lianele cari aparțină unor a­partite forte diferite se încurcă a demonstra că starea provisoriâ ac­tuale nu se pote păstra și că tre­buie, câta ma­­iute, a se ocupa de uă stare definitivă, care singură, condamnândű îngrijirea de mâne, va permite fereî se lucreze în pace. Decă nu lesne unora $tarie de opiniunî cu totul­ opuse se fiă eși acordă în privința necesității d’a­cte din starea provisoriă, acesta acorda din contra, ínceteza cu totulü, în cea­ a ce concerne mîcjlocele ce se voră întrebuința pentru a ajunge la uă stare definitivă. Trei mujloce fură indicate: Unii plebiscita; Atribuțiunea Adunării actuale de putere constituante; Convocarea unei nouă Adunărî.

Next