Romanulu, aprilie 1872 (Anul 16)

1872-04-01

üMJLtf ALÜ șEBE-BPKE-pECELE Adninlslratlnne# In Passgiiilo fc n h it, Fe I — j cdacllnnea, Strain (folțca, Wo. 42. T CEL CE ȘI VEI PUTEA .A BOTST AMI­NT 13 N CAPITALE: una an A 48 lei; șese luni 24 lei; trei luni 12 lei; ua lună 5 lei. IN DISTRICTE : unu ana 58 lei; șase luni 29 lei; trei luni 15 lei; uă lună 6 lei. Abonamentele începu la 1 și 16 ale lunei. nn esemplaru, 20 bani. Francia, Italia și Anglia, pe trimistru franci 20. Austria și Germania, trimestru 7 fl. arg. (18 francî) A­NUNȚITEl­­ A) Edițiunea de sera Anunțiuri, pagina a IV, linia 30 litere — 40 bani, neerțiuni și reclame, pag. III, linia 2 le! — — Scrisori și orî-ce trimiteri NEFRANCATE vor f ß REFUSA­TE. — Articlele nepublicate se vor­ arde. Avis membrilor si baroului rom­ânu. D. Dimitrie Cristea, autor» le revistei din No. 4, urmânda a se judeca ’naintea jurațilo­r: «foui G Aprilie, facimd­ apelul la membrii baroului românii, ce crede în presă, re bine-voiască a se ’nscrie pentru apărarea sea. Distanța de la București sau Iași perie la Bacău este mică, cândă este vorba a apăra unü dreptu consacrații de Consti­­tuțiune. (Gazeta de Barău.) București. În SÍTTM Dóul miniștrii au plecatu , cela de fi­­nancie și cela de justiție. Pentru unuia, plecarea este constată prin procesa ver­bale, publicata în Monitoru­; câtu des­pre celu-1-aUu, Monitorulu crede cuviin­cioșii a tăce. Cela d’ántaiö, avându a merge ca comisarii ala guvernului la Berlin, pentru anularea obligațiuniloră coț­­cariloru prusian­, — anulare decisă de Camere a se face de către uă comisiune legis­ativă,—s’a credutü însărcinarea pro onorătore pentru unu ministru alu Ro­mâniei, spre a nu fi consemnată prin pro­cesa verbale, publicată în Monitoru­. Nu scimă énce dacă s’a mai vâdutu într’uă țară, alu cărei guvernă se respectă câ­­tu­șî de puțină pe sine și puterea ce re­­presintă, ca unu ministru se margă în personă în altă țară, spre a regula afa­ceri, nu cu guvernulă acelei țări, ci cu persone particulare. N’a găsită pre guvernulu actuale, prin­tre numeroșii sei­smici politici și func­ționari, nici unu omu, unuia singură mă­­car și, spre a ’i încredința acestă sarcină, care n’are de loc o gingășia suptsemnă­­rii obligațiuniloră ce se făcu supta mi­­nisteriula Dumitru Ghica în 1870 ? Aci nu este alta nimică de făcutu, de­câtă de anulatu obligațiuni vechi, pentru a se emite în același numără altele noul, cari suntul proprie ale companiei, fără a privi întru nimică pe guvernă. Și apoi prin legea de la 24 Decembre, Statuia este îngagiata pentru suma fisă de 245,160,000, nici unii batul mai multă. Ori câtă va emite deja noua companie, Statului română numai cu atâtă este în­­gagiata, și, a se mesteca în emiterea obli­­gațiuniloră, este a da protestă — la casă de-a se întâmpla din n­ou era­ a ce s’a întâmplată cu obligațiunile Strousberg — se se facă iară Statuia română respun­­­sători de coțcăriile Prusianilor­. Guvernulu d-lui Dumitru Ghica, cu călcarea legii, cu călcarea vedită a actului de concesiune, a ordinată supt semnarea obligațiunilă Strousberg de către ună comisarB ală Statului românö, pe de altă parte, prin epistolă domnescă, s’a au­­torizata liberare a obligațiunilor­ din lada cu două cliiăî. Aceste două căl­cări de lege și acte coțcărescî au făcuta singure se se transforme conec-iunea Strousberg într’una adeverată țară și ruină pentru țară, spre a se înavuți fraudulosil și rămâne repidepsitî coțcării prusianl. Și daca România a fosta trecută pe supt fur­cile caudine ale lui Bleichröder, una din principalele cause, este că nu se putea urma prode­ulă, fără ca Ambron se pro­ducă la publică, naintea justiției, spre desculparea sea, acea epistolă dom­­nescă. 1) Amintimö tote acestea, căci puțină, forte puțina trebuie pentru ca coțcării prusiani, împreună cu complicii loru de aci, se facă din cestiunea Bleichröder cea­ a ce aü 1) Acestă epistolă, împreună cu alte, acte s’a public­au íntr’unu suplimenta »lu „Românului“ la începu­tul­­­nului 1871, făcută deja din cestiunea Strousberg. Ei vor­ profita de ori­ce întindere a guvernu­lui român, mai departe decât a îi permite legea, spre a atribui României sarcine și răspundemi noul. Vedemă, în jurnalul­ consiliului de miniștrii, prin care se trimite d. Mavro­­gheni la Berlin, uă trase care nu e de­locü liniștitore pentru nisce greu pățiți și încercați cum­ă suntu Românii. Min­istrul­ va merge în personă, orice actulă oficiale, „spre a constata numerulü obligațiuniloră depuse pene n presinte, ca adesiune la disposițiunile prescrise de legea din 24 Decembre, 1871.“ Ce are statură română se constate care este nn­pertilă adesiunilor și ? Ore acesta nu privesce absolut aminte numai pe nouii concesionari? Au nu el ș’am luatu asupră-le, prin ci nvevențiune, sare na și de a schimba obligațiunile a­­derinitioră cu altele nouă și proprie ale loră, și de-a plăti obligațiunile celoră cari nu vom­ adera? A se mesteca déjit guvernulu română în acestă constatare, este a face cee­a ce singură compania Bleichröder trebuie se facă, și a da protestă de a se crea Sta­tului românü respunderi ruinătore și ne­­esistente în lege. Singura sarcină ce este prin urmare dată guvernului românu, prin legea de la 24 Decembre, este de a pune timbrulu de anulare pe obligațiunile Strousberg ce i se va da companiei Bleichröder, și pe care a permite apoi emiterea a atâtea obliga­țiuni noul pe câte vechi s’au anulată. Se admitema chiar a imposibilulu: că compania va vrea să ascundă uă parte din obligațiuni, ei bine, acesta este cu totulil indiferente pentru noi, căci, din momen­­tulă ce ea a primită și suptsemnatu con­­vențiunea, tote obligațiunile vechi o pri­­vescö, și remâne se se înțelagă, fără a­­mesteculu nostru, cu depuitorii acelora obli­gațiuni, cari au acte de primirea loră de către companie. Ori­ce va face prin urmare guvernu lă românii, mai multă de­câta atâtă, se póte întorce în seriosa daună a țârei. Ce caută dorit d. ministru Mavrogh­eni la Berlin? Se piivască cumă se pune ștampila de anulare ? Nici pentru atâta lucru n’a găsită una omu, una amică, care se’să represinte lângă ștampilă? Misiunea es­te déja ridiculâ, umilitór­e, din cele mai amilitóre pentru unu ministru și pentru țara ce represinta. Dară se va ifice, trimiterea pentru a­­nularia obligațiuniloră iste numai una protestă; alta e misiunea d-lui Mavrogeui. Nu va ave d-sea a trata nu acestă ces­­tiune cu persone particulare, ci în alte a­­faceri; ș’apoi nu numai cu particularii va ave­a face; trebuie se ne gândimă ca este de multă deja de cându se totă în­­deplinesc, la ligagiaminte, luate în noptea de 11 Marte 1871, și, cu­ câtă de multe arü fi foste, totă trebuie se se fi sleită în mare parte ; este deci timpă a merge la sorginte, la Berlin, spre a lua instrucțiu­­nile și îngagiamintele necesarie pentru a pute urma și termina opera de înstrăi­nare și reacțiune începută in România. Nu dh­emă că nu voru avu absoluta­» minte dreptate cei cari credu asta­felu; este din contra logică și forte naturale ca ori ce Românu, în fada celoră ce se pe­­trece, se facă cu durerea umilinții ase­meni reflecțiunî; pentru acesta ensu, de­parte de a diveni mai puțină umilitóre misiunea, care totă remâre oficialminte mărturită, a călotorieî d-lui Mavrogheni, ea i­u póre de câtă se crâscă j­ine la rușine, pentru toți acei­a cari vedü și în­dură in tăcere atâtea sosurițî, atâtea fe­lurite și ucidetóre specule, grămădite a­­supra României de puterea străină și m­i­mică, care o domnesce. Pe pănda d. Mavrogh­eni câlâtorea spre apus­, d. Costa-Foru plecase spre răsă­rită. Sosise la Galați tocmai în 4iua cân­tă, pentru hatîrul­ unui căpraru austo-ungu­­resc”, se judeca naintea juraților, fostul­ preși­dinte ală tribunalului din Brăila, d. Stoenescu, acuzată c’ar fi comisă fraude pentru a scăpa pe d. Vrăbiescu, incul­pată de a fi fostă causa morții unui supusă austro-ungurescii. Se anund­ă cu mare scomptă sosirea d-lui ministru: acesta trebuia se impresioneze pe jurați. Des­­bater­ile fură întrerupte prin câte­va incidinte forte caracteristice, despre c;risperămă a da semă ’n curândă; ensa, în cele din urmă, și cându îl era lumi­a mai dragă d-lui căprarul și d-lui Costa-Foru, jurații eșiră cu acelă îngrozitură­mu, cu care respundă totă-da­una adi virații represintanți al o­­piniunii publice, ori de câte ori puterea esecutivă le reclamă complicitatea în ac­tele cele de umilință către străini și de reacțiune în întru. Încă una la mână! D-luî redactare al siiamiului ROMANULU. Domnule redactor?, Bine-voiți a publica urmatorea tele­gramă ce am adresat o președintelui con­siliului de miniștrii. De­și am trămis’o d-vóstră și prin telegrafă, o trămitu și prin poștă, temându-mă se nu ve fi co­m­u­nicat. Bine-voiți, d-le redactare, a primi încre­dințarea pre os­­bitei mele cor­sicii rațiuni. Colonelă demisionată, D. Leca. Domniduî ministru președinte. Silită a dimisiona din causa persecuțiu­­niloră iesuitîce ale colegului vostru la restitlă, acuma vedü că și lofa de la 6 Decembre până la 3 Fevruarie mi-a se­­cestrat-o. Dacă este ce­va sacru, este lofa oficialiului, cu atâtă mai multă a mea, care am lăsată în săclile corpuriloră ce am comandata, vânătorii și alți 7-lea, eco­nomii peste 6 mii ga­beni. Nu m­a ascep­­tam și la aiasta supt ministeriul­ vostru pe care vamă scosu de la Golașei și vamă făcută locotminte domnescu. Nu ceră grație, ci justiție. Colonelă Leca. Acestă telegramă, de­și ne-a fostă tră­­misă telegrafica, cumă dice d. colonelă Leca, n’a sosită ânsa nici până astă­ iji la redacțiunea flomănului, și probabile este că n’ar fi roșită nici uă dată, decă nu ne-o trămitea d. colonelă prin poștă. Citima în Uniunea liberale, de la 26 Martie, Ieri s’a tratată la tribunalele de Iași sec. 1Y procesură corecționale intentată de ministrul­ cultelorü prea cuviosului Nifon, s­arpitulă monastirii mo­ldo române, din mumele Atos. Constiinlă spălării se compunea din d-nii Cimara, N. Ionescu, Manu, A. M. Șendre și Buicliu. Procu­­rore era d-lă Negruzzi. După sa desba­­tere de patru ore in care au luată parte d-nii Cimara, Ionescu și Buicliu, tribuna­­lulu a dată sentința achitatore în aplau­­sele mulțimii publici­lui care era față. Justiția a dat­, în acestă afacere, uă sentință de înaltă moralitate publică și de supremă justie! . . . Apropos­te de scomptele relative la ’n­­torcerea’I în Italia, regele Amedeo ar fi declarată : „nu vom­ părăsi Spania de câta îmbălsămată “ îmbălsămată ! — observă diab­ulă iran­s­cese din Viena. — Acesta dovedesce pate credința robustă a regelui italiană din Spania în soliditatea tronului șeii, dară acesta cuvânta în același timp o face pe lume se credă că politica d-lui Sagasta și consorții arü putu reduce mai nainte de timpă în stare de momiă pe Amedeo­s. Acestă politică produse fructe triste la Grenada, unde uă ’ntrunire electorale re­publicană fu disolvată ’n contra legii. D’aci resulti nesce adunări pe cari răutatea le ’mprăștiă cu lovituri de pus I. Aprópe vre patru.­deci de persóne ară fi fostă u­­cise și rănite. E temere ca nu cumă­ va ase­menea sce­ne se se tencuiescă și ’n alte orașie. L. Gan­d.ta — spune că depeștă tele­grafică publicată de Gazette des étran­­gers, cu data de 6 Aprile — a plecată la Nice. Se desminte ’n cercurile bine infor­mate, dice­uă telegramă din Belgrad a aceluiași islaiic, scomptulu că principele Milan se va logodi c’un principesă rusă, Tzarina Rusitî, de la 26 Marte, se a­­flă ’n Crimeia.­­fiamiele vorbescă despre un aliat șiă ’ntre Rulia și Prusia. In a­ âstă privință fóia francesé din Viena constată că Italia nu nutresce câtuși de puțina nescaî­va proteste ostili ’n contra Franciei. D. Vis­­conti-Venosta ară fi protestată pe lângă guvernul­ francese, în contra ideiei des­pre uă alianță germano-italianâ, care s’stă îndrepta ’n contra Franciei. E­ sa după Bohemia, organü oficiosa din Praga, în­tre Italia și Prusia s’arü fi făcuta vă ’n­­voiélá chiaru inscrisü. Aceași foță afirmă că de curândă cabinitele din Roma și din Berlin s’arü fi mărginită numai în a con­stata concordareța intereselorű lor) în di­ferite cesiuni. Ministrul­ de re­­b­lă alu Republicei francese a î ntrunitü­uă comisiune, însăr­cinată a studiat cestiunea drumurilor a de ferit în raporta cu mișcările armatelor­, spre a se evita pe viitorii tristele unor în­­dueli observate urcă de la ’nceputulu ce­lui din urmă resbelă.­­Gaz­ des étrangers.) SA­­ BATA 1 APRILIU 18/2 LUMIKÉZÁ-TE ȘI VEI FI ABONAREA IN BUCU­RESCI, la Ad­mini­str­ațiu­nea diariului. IN DISTRICTE. 1„ corespondinții sei și cu» oștii Pentru Anunțiuri a se adresa la admini­strațiune. LA 3.A­BIS Pentru abonamente: la d. Ourras-Hallegrain, Ru de l’ancienne comedie, 5. Pentru anunțiuri: la d-nii Drain et Micoud, 7 Ru#* Rochech­ouart. LA­­ WIEN A Pentru abonamente: la d. B. G Popovici, Filé­markt. 15. Pentru anunțțuri: la­­ d­-nil Haasenstein și VooJ Neuermarkt. 11. CURIERULU BUCURESCILORU simpulă. Teatru­i Cond­ric du Wiest, d șora Bora­­nescu, alte succese Morții, profanațiunea morminte­­loru. Procese de presa. Radu­ Rosetti. Moravuri. Baluri. Artiști.­­t­rupe viit óre. Limbriiă francese. A fostu ventu și plóie! Timpulu în a­­ceste din urn­ă dile a vruta se ne pro­beze să nu este totu­de­una senină, rî­­­ jetorii, frumoșii. Cerulü are, ca și inima omului, posomorîrile, întristările lui; m­oriî trecu, déru adueü în sufletă uă adinca melancoliă, apoi cerulu se ’nsenină, rîde ierășî, și, rade voiâ se aruncă asupra pă­mântului uă căldură bine-făcâtare. Asia este timi­­lă! Asia este și viața omului! Asia este și ’n­esistența națiu­­nilor­ : cându senină, bucuriă, mulțămire, < andö întristare, durere, căință ! Ci­n­a ce ne distra de posomorirea ce­rului era tiab­lü! Acolo gästama unü refugia în contra recoltă și a urîtului! Frîndă să vorbimă de teatru, se spu­nn ma că teat­­ulă româneștii de supt di­recțiunea d-lui Pascaly, singurulă teatru românescă te­ama avutü — căci nu pu­­temă da acastă r­unire la câte­va spec­tacole compuse din cârpieți spre a com­pleta câte­ va represintațiuni pe ici pe co­lea,—’și-a luată diua bună de la publică pentru stagiunea acasta, c’uă frumosă co­­mediă de Ponsard „Leucii înamorată“, uă strălucită și totă­ d’uă­ dată nenorocită rep­resintațiune, vă probă că administra­­torele cela mai abile, director dle celei mai capabile, scriitorele cela mai aptă póte aluneca une­ori p’und­ povârnișia ne’ne­­merita. Acastă represintațiune a fostă neferi­cită, nu ca succesü, căci publicul­ a a­­plaudat-o forte multa dorü ca alegi­re de spectaculo și ca traducțiune. „Leala înamorată“ este oă producțiune literară dramatică atâta de dificile, în­câtă n’o putea scăpa de câtă uă desă­vârșită perfecțiune de interpretare a ro­­lurilor, de către întregul­ per­snaje care juca: meritul­, talentele necontestabile ale bunilor­ artiști, d-na și d nulă Pascaly, nu puteau scăpa de câtă personagiile ce represintau, și nu erau d’ajun­să pentru a rădica întrâga piesă în care fiă­ce rolu, până ș’ară muscadinului, are imp­or­­tanța lui.­­ Producțiunea de ’naltă scela dramatică a lui Ponsard este, așia dicândă, epopea tot fi­ d’uă­ dată și a re­vol­a­țiu­nii de la 1789, și cea­ a ce Francei ii numiau pe atunci „La dhouannerie“. Ea cântă eroismul­, virtuțile, patriotismule, măriri a incompa­­rabile a acelora republicani pe cari ’i potiiviit cu drepta cuvântă cal fi a de fe­roci, trecéndu prin tóte ororile terorismu­lui, îno­âodă în sângele respândită și râie de gilotină, déru scăpândă patria, sacri­­ficândă și viața, averea, cinară oru­rea, ânsâ ’nă h­ârdă in loculă prejud'țiuriloră ș’ală decăderii morale, principiurile sal­vatore cari au regenerată omenirea, și fundândă în locul ă unui poporil cädutu în degradațiune, uă națiune mare și demnă. Dară ea rădică totu-d’ua-datä la apogeulă unei măriri incomparabile, care inspiră uă admirațiune ce nu se póte des­crie, curagiule, abnegațiun­ea, sacrificiele acesoră nobili ghtilomi al regalității, cari, pentru nisce privilegiul­ ruginite, pentru uă credință sfărâmată de bunulu simțit și de patriotismulă unui poporB întregă, sfâșiați chiar­ țara, învâluind-o în măce­lurile crâncene ale resbelului civile, mu­rindu cu nepăsare și strigândă: „trăiescă regele!“ Ponsard le dă uă mărire, vă aureolă de strălucire chiarü în preji­di­­țițn­le, chiar­ în căderea loru! Tribute ca uă națiune se fi trecută prin aceste ’ncercări sângerose, prin cari, pentru o­­nerea și fericirea iei, România n’a tre­cută, ca una pi­blică se se potă mișcă și se potă simți tote peripețiile epis­du­­lui descrisă de Ponsard : trebuiescă ar­tiști ajunși la culmea perfecțiunii ca se potă esprime bine roluri ca d-na Tallien, ca generarele Hoch­e, ca generalele Bo­naparte, tipuri escepționale, tipuri gigan­tice, cari aă răspândită suflarea de viață a revoluțiunii francese, suflarea de li­bertate și de drepturi ale omului asupra poporelo­rü de 1­e ’ntregulă păn­ântă ! Acela care împlinia rolulă generare lui Bona­parte mai cu sumă trebuia neapărată se ve dea uă ilus­ine completă di­spre acelă vulturii care sfârșia ca unö­uleu de pradă, despre acela republicană teribile care du­­cea represintanților a regizoră și impera­­țiloră spâimântați, că „Republica este ca sarele, orbi suntă aceia cari nu vedu ra­dele sele;“ despre acelă generare ihstru, care dicea soldaților­ Franciei, în Egi­­petă, că „din vârfulă aceloru piramide 40 de secuii îî privescă,“ despre acelă seme­ț­ea, despre impăratulu Napoleoné I, care, cucerin­dă poparele își sfârși viéța ca unu simp­lu mun­tore pe stânca de la Sf. Efor a

Next