Romanulu, mai 1872 (Anul 16)
1872-05-04
ROMANULUI MAUT 1872 Buzéö, 12 Maiű, 1872. D-luî redactore alii ROMANULUI. Din inițiativa corpului profesorilor și cu concursul părintelui episcopii, astăzi s’a servită în biserica sf. Episcopii unii parastasii în memoria marelui bărbat și Ion Eliade Rădulescu, la care au asistată toți copiii din școlile publice și unii numeroșa publică. Discursulü elocinte, rostită de profesorele Iorgulescu, se va trimite cu posta. Cosstantinescu. A CONVERSAȚIUNE ÎNTRE FOSTUL MINISTRU-PREȘEDINTE AL U UNGARIEI, COMITELE IULIU ANDRASSY ȘI ÎNTRE DEPUTATUL A. Romano În D HTA de 30 Decembre, 1868 1). — Urmare 2) — Iul. Andrassy —Impăcăciunea cu dv. este cama anevoiosă, pentru că ventilați cestiuni supărate. Autonomia Transilvaniei chiarü d’ași propune-o în cameră, a ași pute-o seóte la cale ; majoritatea s’arü înverșiuna și mai tare decâtă este în contra Românilor. D-tea nu vei crede póte, déru numai eu sciți câtu amu se mă luptu în contra majorității, și ministeriulö are uă grea posițiune chiarü și în cestiunî de mai puțină importanță de câtu cumu este cestiunea de autonomiă a Transilvaniei ; apoi trebuie se scit că Maghiarii nostril suntu atâta de încreduți, iu câta se ținu harnici a se lupta cu totă lumea. Al Romanű.—Se póte dorü, amü ve<Juta cu tote câte a vrută se scotă la cale ministeriale, le-a scosu și, déca amü vré și autonomia, am pute-o restitui Transilvaniei, toăcară în măsura în care o are Croația. Iul. Andrassy.—Se lasumü acesta cestiune pentru alte timpuri și se vorbim despre cestiunile 4^e*" Păstră nu sunteți mulțămițî cu legea de naționalitate s’o combateți; asta o înțelegu, și nu voiai se vă cerui se n’o combateți pentru că sciți că pentru d-vostră este cestiune de onore, dérit pentru ce sunteți contrarii art. XII din 1867? In astă privință ați pute înceta cu oposițiunea. Al- Romani.—Chiar acestă lege este acea a care ne aservesce politicesce, pentru că este bazată pe domnirea esclusivă a două eleminte! Dualismul în sine împarte monarhia în două părți: amü li lucru indiferinte pentru noi, numai déca ama fi și coî suscepuți în cadrele lui, déru suntemi cu totulüescruși și acestü inconveniente suntemü siliți a se combate până cândă se va alătura. Iul. Andrassy.—Totuși, vă roga uni singuru lucru: se nu ventilați pururea acesto articlu de lege și, discutându-lu, se nu faceți cu acerbațiunea, vehemința și agitațiunea obicinuită; se pote discuta cu sânge rece, căci altmintrerea siliți guvernulu a lua măsuri coercitive; apoi persecuțiunea presei ’mi este uă datoria forte neplăcută. In fine va face întrebarea : pentru ce vă alătura; d-vostră cu oposițiunea ? Sperați că oposițiunea va isbuti, la alegerile eminințe, a deveni majoritate și că, ajungândü d. colonelu Tisa la putere, vă va împlini dorințele? AS Romanii.—Noi, deputații naționali, nu ne ținemfi de partita tisaiană, nici n’asceptàmu de la ea împlinirea dorințeloră nóstre, déca ânsă facemu oposițiune guvernului, ne ținemă firesce de oposițiune, déru s’antâmplamu că noi amu votamu și cu majoritatea, pentru că disciplina partiteloru din cameră nu ne priveșce. Eu din parte mi au credu că oposițiunea aru puté deveni majoritate la alegeri, ba, de s’aru întâmpla una ca asta, credu că én1) Din „Federațiunea.“ 2) Areié „Românul!“de la 29 și 30 Aprile. șișî oposiționaliî s’art spăimânta și s’art servi iarăși de tactica urmată la 1861, cedându câte va voturi majorității guvernamentale, pentru a rămână ei în minoritate. Câta despre d. Tisa, abia credit, că venirea lui la putere este imposibile pe cât și timpu va dura pactului de la 1867; d’altmintrelea noi, naționalii, nu asceptimit nimicit de la partita tisaiana, pentru că o credemü mai iliberale și de câtu actualea majoritate guvernamentale. Iuliu Andrassy. — Și eu totuși a credit; acesta omu cu principie ruginite face oposițiune supt firma de liberalism. Nu va ajunge la guvernu, dérut, déca s'arü întâmpla vr’una non putarem, mi-arü plăcea se privescu în ochii lui numai o septemânî de jile, căci mai îndelungată n’amü pute sta la putere....... Aproposito, după tóte acestea cumü starna ? Cumu ne despărțimfi ? Al. Romano.—Mi-se pare că totu unde amu statu înainte de întâlnire. Câm pentru despărțire, eu vă mulțămesort pentru încrederea cu care m’ațî onorații și mă simțit îndemnatü a respunde și eu la rândului mea cu aceași încredere. [ului Andrassy. — întâlnirea și conversațiunea personale are avantagie mari și-ți mărturisescu că ’mî pare bine a fi facutü cunoscință cu d-vostră; deși nu ne-amu putută înțelege, celă puțină putură mă vorbi cu înțelesă și veimu că nu ne-am fi spartă capetele unului altuia. Ales. Romani. — Asta suntem creați. Douî frați și totu nu se potu înțelege adesea ori ce mirare deca doni omeni de osebite naționalități diferesc în păreri ? Obiectele, privite din depărtare, se pară mai întunecate, dorit, aduse în apropiere, se lămuresc și mai bine. Iuliu Andrassy. — Am se vă facü uă rugăciune finale. Gândii primiți în cunosciințări despre felurite abuzuri, nu alarmați îndată publiculu prin 4iarie, ci aveți bunătatea d’a vă da ostenela se veniți și se mă avisațî; remediulu va urma neatârijiată și fără amărăciunea ce resulti din filipice pasionate. Ales. Romanu. — Aiü trebui se alerga in tote unele pe dealulü de la Buda; ‘mi voiu lua casă libertatea câte uă dată, cândă importanța obiectului va scula supărarea. După complimentele obicinuite, ne despărți rănirt. Iacovachi, A. Pilescu, C. Paraschivescu, Naiman, C. Theohari, Niculae Ion. — Acea călătorie din Italia a fost forte rea pentru mine. — Cum așta ? — Mai nainte d’a mă mărita, închipuiesce’ți că nu mă credeamü de locü urîtă, dérit mă credeama ordinară. — Da. Ei bine ? — Ei bine, plimbându-mă prin Italia, printre tote acele suvenir! și printre tote acele statue atât de admirate, faceamü nîsce curiase reflecțiuni. Imi Jiceama că, după tote acele principese și feițe ale lumii antice, cari nebuneau pe păstori și pe regi, pentru cari se faceau rezbele și nelegiuiri creau aprópe unsce persane de felul imort. Atunci imi veni fatala ideii că suntü frumosă- înțelesei că dispuneamrt d'uă putere excepționale, că craniu ceva sfințit, care nu trebuia se se dea pe unut V prețut vulgarii, prețfi ce nu putea fi de câtu răsplata... mai scris și eu ?.... a Primarele IașilorO, U. Gusti. Membrii consiliului: Mârzescu, C. Langa, G. Antoniade, Sandu Dudescu, I. Anghelachi. Cetățenii: Panait Idieru, lancu Zagura, Ion Climent, Alecu Beldiman, Gh. Hristofor, C. Butia, A. B. Michailescu, V. Adamachi, D. Evghenichi, D. Antonescu, N. G. Macareecu, Th. Codreacu, Colonelu unei mari fapte sau a unei mari crimei Lucan rămase unu momentu imármuritü de naivitatea cutezatare a acestui limbagiu și ,ce hotărîse rîdă — Doru, scumpa mea Iuliă, îî 4ispă bagă de semi tenceli în privința secuiului. Nu mai suntemă în timpii aceia, în cari lumea se bătea pentru frumusețea ochilorrt femeielorr. Ș’apoi se vorbimrt despre Pierre; elü are totu ce trebuie ca să’ți facă marea faptă ce’i ceri; câtă despre crimă, crede că trebuie se renunți la dânsa. — Credl? <îse Iulîa. Păcatrl, adanse apoi rî4ândul cu hohotii . In fine ve4i că’ți spuiü tote nebuniei, ce mi treci prin minte. Asta e ceva plăcută, sperii! — Forte plăcută, dise Lucan. Urméza. — Cu aceetS predosă ncuragiare, domnule. ... Și se sculă fără aî termina vorba de cátu printr’una complimentă. — D’uă cam m TELEGRAME Familiei repansamini Eliade-Rădulescu. Municipiului Iași depune oă lacrimă de iubire și respectă pe mormêntulu marelui barbatu Iou Eliade-Rădulescu. Românismulfi, patriotismulu, învățămêntului și poesia suntu laurii mormântului șef. Fră-Î țărâna ușioră. DISCURSURILE PRONUNȚATE la ’mormântarea lui Ion Filade Radulescu. Ceremonia uimebră, la care asistauă mare parte din poporațiunea capitalei, avu locü Duminică, 30 Aprile. Gortegiu nu se opri ’n fața Academiei și d. profesore Cernătescu pronunță aceste cuvinte: Aici, într’acestu coprinsit, care este unu locu sacru naționale, repausatulu Eliade, de eternă memorii, a suptă elementele, principiei, caracterului și consciinței naționale de la nemuritorulu Lazaru, sântului nostru naționale, a fostu apoi domnulu și curagiosulu seu urmatorii și continuatorii în marea lucrarea de desceptare naționale. Sfîrșindu-se servițiului divine, d. B. P. Hasdeu ținu — după d. Esarcu — la biserica Mavrogheni, lângă momentulu repausatului, acesta discursa în numele presei române. Domniloru! . . . uu. . . frațilorrt! Decă nu în viața de tóte zilele, cându ne domnimrt mereu, și domnindu-ne merei! ne certărirt fără milă unii cu alții, déca nu în viața de tote adele, celei puțini aci, în fașia morminteloru, suntemü frați, numai frați, și ca frați ama venită a plânge pe țărâna unui părinte-Părinte! De douăzeci de ani România întregă, de la uă margine până la cealaltă, numesce pe Heliade „părinte alri literaturei române”. De douăzeci de ani, și totuși nimeni nu și-a dat sema, nimeni nu luat ostenila de a cumpăni greutatea acestui epitet : „părinte alet literaturei române.“ Uă literatură este uă națiune ! Au fostű sute de popóre, cari avuseră fiăcare câte uă limbă, dérii n’au putută fiă care se’șî creeze câte uă literatură. Ele se mișcau, cugetau, lucrau, vorbia fi, dérii numai în visă, căci n’au làsatü nici uă urmă. Literatura singură afirmă esistența cea desceptá a unei națiunii, și mai multă de câtü atâta singură îi dă secretului de a nu muri nici vădată. A dormi, fiă visurile câtă de strălucite, câtă de scomotase, nu este a trăi. Traiulu se începe din momentul desceptorii. Cine desceptă uă națiune, cine o smulge din mincinosa agitațiune a somnului, acela o face se dată aicie se mâncamü, îți recomandă buchetulü mort , ține-le cu capul în josit. Mergi d-tea nainte, domnule, și pe cea mai scurtă cale te rogu, căci mi-e feme de mă trecu la erimele. Lucan apucă poteca care ducea mai dreptu de câtü orî care la castelut, ea trt urma c’unu pasü ușiorfi, cândri îngânânduă cavatină, cândfi dându’î noul Instrucțiuni cuma să’T ție buchetulu, eoti atingéndu’la ușiorO cu versulu biciusceî ca săi« facă s’admire vruă pasere ce sta pe câte uă ramură. Clotilda și d. de Molas îl asceptau, aședați pus bancă dinaintea porții castelului îngrijirea desemnată pe facla lor și se räsipindata cându s’auzi vocea Iuliei. îndată ce’i zări, Iulia luă buchetul din mâna lui Lucan, alergă la Clotilda și, aruncându-i-lot în bracie: — Mamă, ii Șise, amü făcut fi uă plimbare deliciosă. Amu trăiască, acela o nasce. Părintele unei literaturi este părintele unei națiuni. Era cine a fostu Heliade ! Tóte nascerile se face în durere. In durere a născut el și Heliade literatura română a născutfl națiunea română,înzestrată cu uă limbă vechi, puternică și frumosă, déri ata căreia fira literară de altădată se rupsese mai bine de una secule, România dormia; și nici macara a dormi bine nu-i era dată, căci vă sugruma în somnul coșemarul fanariotismului, în cât el nu visa, nenorocită, de câta groză și tortură, tortură și rușine! Heliade s’a lupt tatii cu somnule, s’a luptatu cu coșemariile, și a tovinsutóté, căci a făcută tóté , de la abecedarii până la filosofie, de la tipografiă până la teatru, de la gazetă până la epopeă! Nu este aprópe nici uă ramură a cunoșcințelor umane, în care se nu fi înfiptă vîrsulü condeiului! Și literatura română s’a născută, s’a smulsă ,din letargiă națiunea română, căci a fostu unat Heliade! A cresc«! poporele este politica cea adevărată. Suntu trei țîțîne, prin cari acesta adevărată politică deschide ușia viitorului unei națiuni: istoria, poesia, religiunea. Ce este istoria ? Decă fie care omü aparte amü contracta obiceiulu de a-șî aduce aminte în fiecare séru totu ce a spusu, totu ce a lucrată, totu ce a cugetatu, tóté relațiunile séle din cursulüdilei; dacă și le-am aduce aminte cu căușele și cu efectele lor, fără a ascunde nimicu, fără a uita nimicu, fără a minți propriei séle consciințe; décà s’arü sili anțelege în acestă revistă retrospectivă totu ce a fostă nemeritu séa rătăcită, folositoru séu de prisosii pré multü séu pré puțină; — unu asemenea omü, printr’unu asemenea controlu asupra propriei sale nature și proprietorü séle mijloce, s’am face pe fiăcare Și din ce în ce mai bună. Pentru națiuni asta este istoria. Ea le aramü, ce suntu, ce potu, ce trebuie ce fiă. Uă națiune fără istoriă națională umbrăcată de iute, se pare că merge, croiesce zigzaguri în drepti și u stânga, se sbuciumă, se învârtesce pe locu, déri nici una pasü solidă pe calea progresului, pe calea moralizării! Ce este poesia ? Entusiasma fiă amorfi, fiă ură, fiă indignațiune, fiă oricare alta simțământ de sândă se rădică la sublimă. Fără poesiă, fără entusiasma, nimicii mare! Vei fi soldată; dérü nu erou ;vei fi actorii, dérà nu artistă; vei fi funcționarii, dérü nu omu de Stată. Acesta e posesia! Ce este religiunea ? Speranța. Răpiți speranța unui individ, ele se mpușcă; răpiți religiunea unei națiuni, ea se sinucide! Istoria, poesia, religiunea, âcă literatura prin care se crescură națiune, prin care se face uă adevărată politică. Nimeni n’o ’nțelegea mai bine decâtü Heliade, nimeni n’a aplicat-o mai bine, adică mai românesce. Făr a fi destulă de istorică, fara fi destulă de teologă, fără a fi destulă de poetii, elü a fost totuși una fericită, una sublimă amestecü de aceste trei elemente, combinate asta’felü, în câtă câte-șî trele la unu locu formativă admirabilă forță de acțiune, unu geniu. Aci este misterul! puterii lui Heliade! Aci, și încă iu ceva,în acea necomparabilă haină originală, verde, curată petrecută fórte multü și d. de Luca, asemenea și, ceva mai multr, a profitată îndestuli din conversațiunea mea. Iama deschisă noul orizonte — și cu mâna, descria unu mare cercă în aer, ca s’arate imensitatea, orizontelorü ce deschisese d-lul de Lucan. Apoi, luândul pe mamă-sea spre sala de mâncare și respirândă aerul cu putere, 4^ee: — Oh! ce mirosi! are bucătăria asta! Acastă frumosă disposițiune, care făcuse se ’uveselesca totu castelulu, nu se destainți tot! 4‘ua și — lucru neașteptatü — ținu ș’a doua zi și zilele următore făr’vă schimbare simțitore, Doca Julia mai uutria încă ceva din sălbatecele’ urîturi, celu puțină avusese bunătatea d’a le păstra pentru ea singură De mai multe ori o vălură întorcându-se din singuratecele r escursiuni cu fruntea plină de griji și cu ochiula posomorită, dérü schimba aceste românască, în care sciase ’și înveșmânta tóte cugetările; uă haină atâta de românăscă, atâta de originale, atâta de verde, încâtă dintre toți scriitorii noștri numai dênsulü în vecii veciloru nu póte fi tradusă într’uă limbă străină. Despuiați-lă de idiotismele sale, de românismele sale, românisme în vorbe, în frase, în pagine întregi, și Heliade nu mai este Heliade! Ama obosită de emoțiune.. . nu!.. ama obosita de admirațiune! Unii cuventa, și ama terminată. Se zice că Mircea cel Mare se dusese după morte se bată la pórta raiului. Ii ese ’nainte sântului Petre. — Ce poftesc, omule? Intreba cu asprime chelarulu paradisului pe vitezulü domnit ale Românilor. — Se ve4a iașia lui Dumnedeu , respunde marele Mircea. —- Tu, păgânile! Tu, păcatii și d’abia care ai flootit mii de numai uă mănăstire] Afară ! Au ghidii scomotuiu ia portă, se arătă ânsuși Dumnezeu. —Ce este? Intreba pe sântului Petre. — E că asia și asia, Domne, acesta muritorii, încărcată cu mii de păcate, pe cari a creduul c’o se le potă rescumpara cu unii peticii de mănăstire, vrea se intre cu orice prețrt în locașiulă sânțilonl.. . — Fă-i locu la drepta mea ! —dise buțiula și dreptulü Dumnezeu. Fă-i locu la drepta mea! Multe au fost păcatele séle și puțină lucru este uă singură monastire, déru ele și-a iubită țera lui, s’a luptată pentru era lui, a lucrată pentru era lui, și tóte i se ierta!... Girante răspunȘigtorfi, P. RADACEANS. Societatea financiară din România incunoscințâzâ pe purtătorii săi de acțiuni căntâială cuponfide dobândi cu scadința la 30 luni, viitoru st. u., se plătesce la casa societății cu ’ncepere de la 3(15) Mase curinte. Acesta plată se va face supt liberare de diitanță, după presintarea titlurilor cari trebuiesc a ștampilate. Direcțiunea. ANUNCID. Supt semnatulu are onore a anunța că se îngagiază cu predarea secțiunilor și de limba germană, francese,comptabilitate simplă și dublă, aritmetică comerciale, caligrafia și în mai multe ramure de studii sciințifice. A se adresa strada Patria, No. 34, casele d-lui P. Mincu. I. Altbach. INSTITUTULU IONESCU. S’a strămutată de la St. George în strada biserica Ienii No. 4, unde a fost internatula Gianeloni, maefifmilian Hurghard, chirurgul și dentistu, face cunostitü onorabilei sale cuintele că s’a mutatu de la St. George în srada Măgureni, vis-a-vis de licența St. Sava, adouiese disposițiunî îndată ce s’aflau familii și nu mai avea, de câtă grații, mai cu semă către d. de Lucan, către care simțea: ’n aparință care se repare multe erori. Fără multă discrețiune îi absorb îa cea mai mare parte din timpü și cam fórte desü îl lua la plimbare și’lui însărcina se caute desemnurî de tapiseî’iă, musică pentru patru tonuri, și adesea la trămitea după lucruri de nimica, numai ca celu supere, puindu-i-se la feréstrá și făcendu’i, pe cându citia, felu de felu de ’ntrebărî glumețe. Tóte astea erau încântătore: d. de Lucau le privia cu plăcere, deși d’altminterea n’avea unu meritn așta de mare. (Va urma).