Romanulu, mai 1872 (Anul 16)

1872-05-04

ROMANULU­I MAUT 1872 Buzéö, 12 Maiű, 1872. D-luî redactore alii ROMANULUI. Din inițiativa corpului profesorilor­ și cu concursul­ părintelui episcopii, astă­zi s’a servită în biserica sf. Episcopii unii parastasii în memoria marelui bărbat și Ion Eliade Rădulescu, la care au asistată toți copiii din școlile publice și unii nume­­roșa publică. Discursulü elocinte, rostită de profeso­­rele Iorgulescu, se va trimite cu posta. Cosstantinescu. A CONVERSAȚIUNE ÎNTRE FOSTUL­ MINI­STRU-PREȘEDINTE AL U UNGARIEI, COMITELE IULIU ANDRASSY ȘI ÎNTRE DEPUTATUL­ A. Romano În D­ HTA de 30 Decembre, 1868 1). — Urmare 2) — Iul. Andrassy —Impăcăciunea cu d­v. este cama anevoiosă, pentru că ventilați cestiuni supărate. Autonomia Transilvaniei chiarü d’ași propune-o în cameră, a ași pute-o seóte la cale ; majoritatea s’arü în­­verșiuna și mai tare de­câtă este în con­tra Românilor­. D-tea nu vei crede póte, déru numai eu sciți câtu amu se mă luptu în contra majorității, și ministeriulö are uă grea posițiune chiarü și în ces­­tiunî de mai puțină importanță de câtu cumu este cestiunea de autonomiă a Tran­silvaniei ; apoi trebuie se scit că Maghia­rii nostril suntu atâta de încreduți, iu câta se ținu harnici a se lupta cu totă lumea. Al Romanű.—Se póte dorü, amü ve­­<Juta cu tote câte a vrută se scotă la cale ministeriale, le-a scosu și, déca amü vré și autonomia, am­ pute-o restitui Transil­vaniei, toăcară în măsura în care o are Croația. Iul. Andrassy.—Se lasumü acesta ces­­­­tiune pentru alte timpuri și se vorbim­ despre cestiunile 4^e*" Păstră nu sun­teți mulțămițî cu legea de naționalitate s’o combateți; asta o înțelegu, și nu voiai se vă cerui se n’o combateți pentru că sciți că pentru d-vostră este cestiune de onore, dérit pentru ce sunteți contrarii art. XII din 1867? In astă privință ați pute în­ceta cu oposițiunea. Al- Romani.—Chiar­ acestă lege este acea­ a care ne aservesce politicesce, pen­tru că este bazată pe domnirea esclusivă a două eleminte! Dualismul­ în sine îm­parte monarh­ia în două părți: amü li lucru indiferinte pentru noi, numai déca ama fi și coî suscepuți în cadrele lui, déru suntemi cu totulü­escruși și acestü inconveniente suntemü siliți a se combate până cândă se va alătura. Iul. Andrassy.—Totu­și, vă roga uni singuru lucru: se nu ventilați pururea acesto articlu de lege și, discutându-lu, se nu faceți cu acerbațiunea, vehemința și agitațiunea obicinuită; se pote discuta­­ cu sânge rece, căci altmintrerea siliți gu­­vernulu a lua măsuri coercitive; apoi persecuți­unea presei ’mi este uă datoria forte neplăcută. In fine va face întreba­rea : pentru ce vă alătura;­ d-vostră cu oposițiunea ? Sperați că oposițiunea va is­­buti, la alegerile eminințe, a deveni ma­joritate și că, ajungândü d. colonelu Tisa la putere, vă va împlini dorințele? AS Romanii.—Noi, deputații naționali, nu ne ținemfi de partita t­isaiană, nici n’as­­ceptàmu de la ea împlinirea dorințeloră nóstre, déca ânsă facemu oposițiune gu­vernului, ne ținemă firesce de oposițiune, déru s’a­ntâmplamu că noi amu votamu și cu majoritatea, pentru că disciplina par­­titeloru din cameră nu ne priveșce. Eu din parte mi au credu că oposițiunea aru puté deveni majori­tate la alegeri, ba, de s’aru întâmpla una ca asta, credu că én­1) Din „Federațiunea.“ 2) A­reié „Românul­!“de la 29 și 30 Aprile. șișî oposiționaliî s’art spăimânta și s’art servi iarăși de tactica urmată la 1861, cedându câte­ va voturi majorității guver­namentale, pentru a rămână ei în mino­ritate. Câta despre d. Tisa, abia credit, că venirea lui la putere este imposibile pe cât și timpu va dura pactului de la 1867; d’altmintrelea noi, naționalii, nu asceptimit nimicit de la partita tisaiana, pentru că o­ credemü mai iliberale și de câtu actualea majoritate guvernamentale. Iuliu Andrassy. — Și eu totu­­și a credit; acesta omu cu principie ruginite face oposițiune supt firma de liberalism­. Nu va ajunge la guvernu, dérut, déca s'arü întâmpla vr’una non putarem, mi-arü plă­cea se privescu în ochii lui numai o sep­­temânî de­­ jile, căci mai îndelungată n’amü pute sta la putere....... Aproposito, după tóte acestea cumü starna ? Cumu ne des­­părțimfi ? Al. Romano.—Mi-se pare că totu unde amu statu înainte de întâlnire. Câm­ pen­tru despărțire, eu vă mulțămesort pentru încrederea cu care m’ațî onorații și mă simțit îndemnatü a respunde și eu la rân­­dului mea cu aceași încredere. [ulu­i Andrassy. — întâlnirea și con­­versațiunea personale are avantagie mari și-ți mărturisescu că ’mî pare bine a fi facutü cunoscință cu d-vostră; de­și nu ne-amu putută înțelege, celă puțină pu­­tură mă vorbi cu înțelesă și veimu că nu ne-am fi spartă capetele unului altuia. Ales. Romani. — Asta suntem­ creați. Douî frați și totu nu se potu înțelege a­­desea ori­ ce mirare deca doni omeni de osebite naționalități diferesc­ în păreri ? Obiectele, privite din depărtare, se pară mai întunecate, dorit, aduse în apropiere, se lămuresc și mai bine. Iuliu Andrassy. — Am se vă facü uă rugăciune finale. Gândii primiți în cu­­nosciințări despre felurite abuzuri, nu a­­larmați îndată publiculu prin 4iarie, ci a­­veți bunătatea d’a vă da ostenela se ve­niți și se mă avisațî; remediulu va urma ne­atârijiată și fără amărăciunea ce re­sulti din filipice pasionate. Ales. Romanu. — Aiü trebui se a­­lerga in tote unele pe dealulü de la Buda; ‘mi voiu lua casă libertatea câte uă dată, cândă importanța obiectului va scula su­părarea. După complimentele obicinuite, ne des­părți rănirt. Iacovachi, A. Pilescu, C. Paraschivescu, Naiman, C. Theohari, Niculae Ion.­­ — Acea călătorie din Italia a fost­ forte rea pentru mine. — Cum așta ? — Mai nainte d’a mă mărita, închi­­puiesce’ți că nu mă credeamü de locü urîtă, dérit mă credeama ordinară. — Da. Ei bine ? — Ei bine, plimbându-mă prin Italia, printre tote acele suvenir! și printre tote acele statue atât­ de admirate, faceamü nîsce curiase reflecțiuni. Imi­­ Jiceama că, după tote acele principese și­­ feițe ale lumii antice, cari nebuneau pe păstori și pe regi, pentru cari se faceau rezbele și nelegiuiri creau aprópe unsce persane de felul i­­mort. Atunci imi veni fatala ideii că suntü frumosă- înțelesei că dispuneamrt d'uă putere excepționale, că craniu ceva sfin­țit­, care nu trebuia se se dea pe unut V prețut vulgarii, prețfi ce nu putea fi de câtu răsplata... mai scris și eu­ ?.... a Primarele IașilorO, U. Gusti. Membrii consiliului: Mârzescu, C. Lan­­ga, G. Antoniade, Sandu Dudescu, I. An­­ghelachi. Cetățenii: Panait Idieru, lancu Zagura, Ion Climent, Alecu Beldiman, Gh. Hristofor, C. Butia, A. B. Michailescu, V. Adamachi, D. Evghenichi, D. Antonescu, N. G. Macareecu, Th. Codreacu, Colonelu unei mari fapte sau a unei mari crimei Lucan rămase unu momentu imármuritü de naivitatea cutezatare a acestui limbagiu și ,ce hotărî­se rîdă­ — Doru, scumpa mea Iuliă, îî 4ispă bagă de semi­ te­nceli în privința secuiului. Nu mai sun­­temă în timpii aceia, în cari lumea se bătea pentru frumusețea ochilorrt femeie­­lorr­. Ș’apoi se vorbimrt despre Pierre; elü are totu ce trebuie ca să’ți facă marea faptă ce’i ceri; câtă despre crimă, crede că trebuie se renunți la dânsa. — Credl? <­îse Iulîa. Păcatrl, adan­se apoi rî4ândul cu hohotii . In fine ve4i că’ți spuiü tote nebuniei, ce m­i treci­ prin minte. Asta e ce­va plăcută, sperii! — Forte plăcută, dise Lucan. Urméza. — Cu aceetS pred­osă ncuragiare, dom­nule. ... Și se sculă fără aî termina vorba de cátu printr’una complimentă. — D’uă cam m TELEGRAME Familiei repansam­ini Eliade-Rădulescu. Municipiului Iași depune oă lacrimă de iubire și respectă pe mormêntulu mare­lui barbatu Iou Eliade-Rădulescu. Românismulfi, patriotismulu, învățămên­­tului și poesia suntu laurii mormântului șef. Fră-Î țărâna ușioră. DISCURSURILE PRONUNȚATE la ’mormântarea lui Ion Filade Radulescu. Ceremonia uimebră, la care asista­uă mare parte din poporațiunea ca­pitalei, avu locü Duminică, 30 A­­prile. Gortegiu nu se opri ’n fața Aca­demiei și d. profesore Cernătescu pronunță aceste cuvinte: Aici, într’acestu coprinsit, care este unu locu sacru naționale, repausatulu Eliade, de eternă memorii­, a suptă elementele, principiei, caracterului și consciinței na­ționale de la nemuritorulu Lazaru, sântului nostru naționale,­­ a fostu apoi domnulu și curagiosulu seu urmatorii și continua­­torii în marea lucrarea de desceptare na­ționale. Sfîrșindu-se servițiului divine, d. B. P. Hasdeu ținu — după d. Esar­­cu — la biserica Mavrogheni, lângă momentulu repausatului, acesta dis­­cursa în numele presei române. Domniloru! . . . uu. . . frațilorrt! Decă nu în viața de tóte zilele, cându ne dom­­nimrt mereu­, și domnindu-ne merei! ne certărirt fără milă unii cu alții, déca nu în viața de tote adele, celei puțini aci, în fașia morminteloru, suntemü frați, numai frați, și ca frați ama venită a plânge pe țărâna unui părinte-Părinte! De două­zeci de ani România întregă, de la uă margine până la cea­­l­altă, numesce pe Heliade „părinte alri literaturei române”. De douăzeci de ani, și totuși nimeni nu și-a dat­ sema, nimeni nu luat­ ostenila de a cumpăni greuta­tea acestui epitet­ : „părinte alet literaturei române.“ Uă literatură este uă națiune ! Au fostű sute de popóre, cari avuseră fiă­care câte uă limbă, dérii n’au putută fiă care se’șî creeze câte uă literatură. Ele se mișcau­, cugetau, lucrau, vorbia fi, dérii numai în visă, căci n’au làsatü nici uă urmă. Literatura singură afirmă esis­­tența cea desceptá a unei națiunii, și mai multă de câtü atâta­ singură îi dă se­­cretului de a nu muri nici vă­dată. A dormi, fiă visurile câtă de strălucite, câtă de sco­­motase, nu este a trăi. Traiulu se începe din momentul­ desceptorii. Cine desceptă uă națiune, cine o smulge din mincinosa agitațiune a somnului, acela o face se dată aicie se mâncamü, îți recomandă buchetulü mort , ține-le cu capul­ în josit. Mergi d-tea nainte, domnule, și pe cea mai scurtă cale te rogu, căci mi-e feme de mă trecu­ la erim­ele. Lucan apucă poteca care ducea mai dreptu de câtü orî­ care la castelut, ea trt urma c’unu pasü ușiorfi, cândri în­gânând­­­uă cavatină, cândfi dându’î noul Instrucțiuni cuma să’T ție buchetulu, eoti atingéndu’la ușiorO cu versulu biciusceî ca săi« facă s’admire vruă pasere ce sta pe câte uă ramură. Clotilda și d. de Mol­as îl asceptau, aședați pus bancă dinaintea porții caste­lului îngrijirea desemnată pe facla lor și se räsipi­ndata cându s’auzi vocea Iuliei. îndată ce’i zări, Iulia luă buchetul­ din mâna lui Lucan, alergă la Clotilda și, arun­­cându-i-lot în bracie: —­ Mamă, ii Șise, amü făcut fi uă plimbare deliciosă. Amu trăiască, acela o nasce. Părintele u­nei li­teraturi este părintele unei națiuni. Era cine a fostu Heliade ! Tóte nascerile se face în durere. In durere a născut el și Heliade literatura ro­mână a născutfl națiunea română,înzestrată cu uă limbă vechi­, puternică și frumosă, déri ata căreia fira literară de altă­dată se rupsese mai bine de una secule, Ro­mânia dormia; și nici macara a dormi bine nu-i era dată, căci vă sugruma în somnul coșemarul­ fanariotismului, în cât el nu visa, nenorocită, de câta groză și tor­tură, tortură și rușine! Heliade s’a lupt tatii cu somnule, s’a luptatu cu coșe­­mariile, și a tovinsu­tóté, căci a fă­cută tóté , de la abecedarii până la filo­­sofie, de la tipografiă până la teatru, de la gazetă până la epopeă! Nu este apró­­pe nici uă ramură a cunoșcințelor­ umane, în care se nu fi înfiptă vîrsulü condeiului! Și literatura română s’a născută, s’a smulsă ,din letargiă națiunea română, căci a fostu unat Heliade! A cresc«! poporele este politica cea a­­devărată. Suntu trei țîțîne, prin cari acesta adevărată politică deschide ușia viitorului unei națiuni: istoria, poesia, religiunea. Ce este istoria ? Decă fie­ care omü a­parte amü contracta obiceiulu de a-șî aduce a­­minte în fie­care séru totu ce a spusu, totu ce a lucrată, totu ce a cugetatu, tóté relațiunile séle din cursulü­dilei; dacă și le-am­ aduce aminte cu căușele și cu efectele lor­, fără a ascunde nimicu, fără a uita nimicu, fără a minți propriei séle consciințe; décà s’arü sili a­nțelege în acestă revistă retrospectivă totu ce a fostă nemeritu séa rătăcită, folositoru séu de prisosii pré multü séu pré puțină; — unu asemenea omü, printr’unu asemenea controlu asupra propriei sale nature și proprietorü séle mi­jloce, s’am­ face pe fiă­­care Și din ce în ce mai bună. Pentru națiuni asta este istoria. Ea le aramü, ce suntu, ce potu, ce trebuie ce fiă. Uă na­țiune fără istoriă națională umbră­cată de iute, se pare că merge, croiesce zigzaguri în drepti și u stânga, se sbuciumă, se învârtesce pe locu, déri nici una pasü solidă pe calea progresului, pe calea mo­­ralizării! Ce este poesia ? Entusiasma fiă amorfi, fiă ură, fiă indignațiune, fiă ori­care alta simțământ d­e sândă se rădică la sublimă. Fără poesiă, fără entusiasma, nimicii mare! Vei fi soldată; dérü nu erou ;­­vei fi actorii, dérà nu artistă; vei fi funcționarii, dérü nu omu de Stată. Acesta e posesia! Ce este religiunea ? Spe­ranța. Răpiți speranța unui individ­, ele se mpușcă; răpiți religiunea unei nați­uni, ea se sinucide! Istoria, poesia, reli­giunea, âcă literatura prin care se crescu­ră națiune, prin care se face uă adevă­rată politică. Nimeni n’o ’nțelegea mai bine de­câtü Heliade, nimeni n’a aplicat-o mai bine, adică mai românesce. Făr a fi destulă de istorică, fara fi destulă de teologă, fără a fi destulă de poetii, elü a fost­ totuși una fericită, una sublimă a­­mestecü de aceste trei elemente, combinate asta’felü, în câtă câte-șî trele la unu locu formati­vă admirabilă forță­­ de acțiune, unu geniu. Aci este misterul­! puterii lui­ He­­liade! Aci, și încă iu ce­va,în acea ne­comparabilă haină originală, verde, curată petrecută fórte multü și d. de Luca, a­­semenea și, ce­va mai multr­, a profitată îndestuli­ din conversațiunea mea. I­ama deschisă noul orizonte — și cu mâna, des­cria unu mare cercă în aer­, ca s’arate imensitatea, orizontelorü ce deschisese d-lul de Lucan. Apoi, luândul pe mamă-sea spre sala de mâncare și respirândă aeru­l cu putere, 4^ee: — Oh! ce mirosi! are bucătăria asta! Acastă frumosă disposițiune, care făcu­se se ’uveselesca totu castelulu, nu se destainți tot! 4‘ua și — lucru neașteptatü — ținu ș’a doua zi și zilele următore făr’vă schimbare simțitore, Doca Julia mai uutria încă ce­va din sălbatecele’­ urîturi, celu puțină avusese bunătatea d’a le păstra pentru ea singură De mai multe ori o vălură întorcându-se din singuratecele r escursiuni cu fruntea plină de griji și cu ochiula posomorită, dérü schimba aceste românască, în care scia­se ’și înveșmânta tóte cugetările; uă haină atâta de româ­­născă, atâta de originale, atâta de verde, în­câtă dintre toți scriitorii noștri­ numai dênsulü în vecii veciloru nu póte fi tra­dusă într’uă limbă străină. Despuiați-lă de idiotismele sale, de românismele sale, ro­mânisme în vorbe, în frase, în pagine întregi, și Heliade nu mai este Heliade! Ama obosită de emoțiune.. . nu!.. ama obosita de admirațiune! Unii cuventa, și ama terminată. Se zice că Mircea cel­ Mare se dusese după morte se bată la pórta raiului. Ii ese ’nainte sântului Petre. — Ce poftesc­, omule? Intreba cu asprime chelarulu paradisului pe vitezulü domnit ale Românilor­. — Se ve4a iașia lui Dum­­nedeu , respunde marele Mircea. —- Tu, păgânile! Tu, păcatii și d’abia care ai flootit mii de numai uă mănăstire] Afară ! Au ghidii scomotuiu ia portă, se arătă ânsuși Dumnezeu. —Ce este? Intreba pe sântului Petre. — E că asia și asia, Domne, acesta muritorii, încărcată cu mii de pă­cate, pe cari a creduu­l c’o se le potă res­­cumpara cu unii peticii de mănăstire, vrea se intre cu ori­ce prețrt în locașiulă sân­­țilonl.. . — Fă-i locu la drepta m­ea ! —­­dise buțiula și dreptulü Du­mnezeu. Fă-i locu la drepta mea! Multe au fost­ pă­catele séle și puțină lucru este uă sin­gură monastire, déru ele și-a iubită țera lui, s’a luptată pentru­­ era lui, a lucrată pentru­­ era lui, și tóte i se ierta!... Girante răspunȘigtorfi, P. RADACEANS. Societatea financiară din România in­cunoscințâzâ pe purtătorii săi de acțiuni că­­ntâială cuponfi­de dobândi cu scadința la 30 luni, viitoru st. u., se plătesce la casa societății cu ’ncepere de la 3(15) Mase curinte. Acesta plată se va face supt liberare de diitanță, după presintarea titlurilor­ cari trebuiesc a­ ștampilate. Direcțiunea. A­N­U­N­C­I­D. Supt­ semnatulu are onore a anunța că se îngagiază cu predarea secțiunilor și de limba germană, francese,comptabilitate sim­plă și dublă, aritmetică comerciale, cali­grafia și în mai multe ramure de studii sciințifice. A se adresa strada Patria, No. 34, ca­sele d-lui P. Mincu. I. Altbach. INSTITUTULU IONESCU. S’a strămutată de la St. George în strada biserica Ienii No. 4, unde a fost­ inter­­natula Gianeloni, maefifmilian Hurghard, chirurgul și dentistu, face cunostitü onora­bilei sale cu­intele că s’a mutatu de la St. George în srada Măgureni, vis-a-vis de licența St. Sava, adouiese disposițiunî îndată ce s’afla­u familii și nu mai avea, de câtă grații, mai cu sem­ă către d. de Lucan, către care simțea: ’n aparință c­are se repare multe erori. Fără multă discrețiune îi absorb îa cea mai mare parte din timpü și cam fórte desü îl­ lua la plimbare și’lui însărcina se­ caute desemnurî de tapise­­î’iă, musică pentru patru tonuri, și adesea la trămitea după lucruri de nimica, numai ca celu supere, puindu-i-se la feréstrá și făcendu’i, pe cându citia, felu de felu de ’ntrebărî glumețe. Tóte astea erau în­­cântătore: d. de Lucau le privia cu plă­cere, de­și d’altminterea n’avea unu me­­ritn așta de mare. (Va urma).

Next