Romanulu, noiembrie 1872 (Anul 16)

1872-11-25

1002 . ROMANULU, 25 NOEMBRE, 1872. Reformarea modului de alegere, cum s’a proiectații din partea inamicilor­ jurați ai autonomiei provinciale, are de scopu a emancipa senaturi imperiale din dependința s­a de către dietele pro­vinciali, prin alegeri directe, adică prin escluderea dietelor­ provinciali de la vieța constituționale a monar­hiei. Actualminte,­ senatului centrale se compune din deputați aleși în numera­fișată prin lege, din sînulu dietelorü provinciali. Majoritatea poporațiunii austriace fiind­ compusă de eleminte negermane, era pre­naturale ca și ma­joritatea camerei deputaților­­ din se­natul­­ imperiale se fia de colare anti­­centralistă, prin urmare a contra ten­­dințeloru de terorisare și supremația ale Nemțiloru. De la­­ introducerea sistemei dualiste, vieța pseudo-parlamentare a monarh­­iei nu fostă numai că dată pusă ’n cestiune prin absintarea depu­­taților s­trămiși și aleși din stau la die­­telorui provinciali, de la senaturii impe­riale. Decă ’n decursulu acestei periade de ani, care a trecută de la 1867 Tucace, guvernulă austriacă isbuti­n câte­va rânduri se obțină a senaturii imperiale dă majoritate guvernamentale, d’acesta avea se mulțămescă flagrantelor, vio­lări ale constituțiunii, călcării n piciare a legiloră, abusului și corupțiunii func­­ționarilor­ și celei mai neresponsabile terorisam­ și ingerințe ’n alegeri. Și cu tóte astea majoritatea guvernamentale era și este forte ilustriă, fiindă că este de ajunsă ca unei mici fracțiuni poli­tice se’i treca prin minte a se abține de la votă sau a părăsi senaturi impe­riale, și acestă corpa parlamentară de­vine uă comedia ș’una nonsensă, ne mai fiindă espresiunea majorității popora­țiunii din care se compune monarh­ia austriacă. Pentru ca se scu pe c’uă singură lovi­tură de acesta miseriă parlamentară, Nemții centralist!­ și cabinetul ă actuale voră se itroducă un reformă n modulă de alegeri, care se le garanteze pentru toto­de­una majoritatea a senaturii im­periale ș’asta­fe să se ’și legitimeze prin­­tr’uă lovitură de si tă supremația și terorismulă asupra elemintelor­ slave și latine din Austria. Mijloculă d’a ajunge la acestă scopă miserabile și destructivă s’au găsită în degradarea dieteloru provinciali la ran­­gul­ de simple organe executorie și po­lițienesc! ale unui parlament­ nemțescă; n ștergerea autonomiei, a libertății și independinței constituționale a provin­­cielor­, în restrîngerea dreptului elec­torale activă și pasivă pentru elemen­­tele negermane și ’n concentrarea lui în cercurile electorale din cetăți și pro­vincie, a căroră poporațiune este ’n majoritate germană, în camerele co­merciale și ’n grupa marilor­ proprietari. Se pre­î nțelege că, afară de dietele a căroră majoritate este germană, tote cele­l­alte protestă pene directă la tronă în contra acestui atentată la autono­mia și drepturile nealienabili de cari s’aă bucurată pân’acum. Astă­felă amu red­ută pe Boiemî adoptândă pasivita­tea și abținerea absolută de la vieța parlamentară, supt sistema actuale ele guvernare. Polonii protestară solemnă prin res­­puinsură ce adresată coronei la rescrip­­tură prin care s’a deschisă dieta din Lemberg, în contra reformei proiectate de Nemții fideli constit­uțiu­nii, în modul­ de alegere de pân’acum. Dieta din Insbruck, care a fostă închisă, de­și a alesă deputați la senatului imperiale, case deputații s’aă obligată se nu ’și esecute mandatului primită. In facia unei astă­felă de situațiuni încurcate și conduse, s’accepta cu mare interesă deschiderea sesiunii parlamen­tare a senatului centrale, în care va avé se se decidă din nou vitalitatea consti­tuționale a monarehiei. Intre acestea cabinetul­ actuale, care primi uă lovitură destulă de simțită din partea partitei feudale­ ultramontane din dieta Tirolului, se ’ncercă din tote puterile se înduplece pe monarehă a ’și da consimțimentulă stă la acelă aten­tată detestabile ’n contra autonomiei pro­vincielor­ austriace. Presa guvernamentale și centralistă se nevoiesce a demonstra, prin argumen­­tele cele mai sofistice și mai machiave­­listice, că reforma proiectată a devenită și este condițiunea de esistență a mo­­nar­hiei pe care o identifică ’n totă mo­­mentulă și la ori­ ce ocasiune cu dinastia. Impertinența loră merge atâtă de departe, în­câtă deja pună coronei al­ternativa, ca­­ s­ă se ’ncredințeze Nem­­țiloră destinele monarchiei seă, daca nu, ei se lepădă de monarc­ia și de dinastia absburgică și trecu în tabăra Pruso- Germaniei. Or’i­ și­ cum se va decide corona, în­­tr’ună modă seă intr’altulă, în favorea reformei proiectate, fiindă amăgită și sedusă de Nemți, monarc­ia va ave se trecă ierășî din crisă ’n crisă pene la ca­tastrofa pe care o provocă egoismul­, intriga și perfidia acelora ce se numescă apărătorii dinastiei și fideli constituțio­nalismului austriacă. Comisia. ADUNAREA DEPUTAȚILOR*). Ședința de Joui, 23 Noembre, 1872. Președinta d-lui Dimitrie G­hica. După citirea apelului nominale și aproba­rea sumarului ședinței președinte, d. minis­tru de interne Lascaru Catargiu dă citire mai multora proiecte de legi pentru deschiderea mai multora credite estraordinare în sumă totale de 10,129,086 lei noui, în care se cu­prinde și înființarea unei fabrici de h­ârtie, spre a furniza imprimeria statului, și tote cancelariele diferitelor­ autorități din țeră. D. Eraclide, luând­u cuventulă, des­voltă interpelarea sea anunțată d-lui ministru de financie. La salinele de la Târgulu-Ocnii a ’nceputu a se respândi zvonulă prin amploiați că sa­linele suntu improductibile, că e bine a se căuta numai cele de dinceco de Milcovă, și că salinele nóstre trebuiescu vândute. Tóte aceste scompte se dovedesc în prin­­tr’acésta că ’n véra trecuta ingenian străini, veniți de la Berlin, au sondații salinele. Pe lângă acesta mai e și negligința în care s’a lăsații salinele. Acestă negligința nu e ne­voie a o explica. Persone onorabile au în­­șciințatu, prin scrisori particulare, pe d. mi­nistru de financie despre anusurile ce se co­mițui, și nu numai că nu s’a luată mesuri, déru­ancă, la Iubii, 1872, s’a descoperitu­ că lipsesce 3,440,585 oca­lare. S’a făcutu ra­porta, și abia la 26 Octombre a venită că ancheta, compusă de prefectul locale, d. Ghica Comănăscenu, și advocaturu statului, d. Er­uest Sturdza. Procesulu-verbale făcutu de acestă anchetă constată că uă companie de Evreî, în unire cu șialgăiî, esploata salinele ții și nópte, fără ca administrațiunea centrale se scie ce se face. Tóte acestea s’aă comunicată confiden­țiale d-lui ministru, prin scrisori particulare. Se elicea la ’nceputu, cândă s’a dată peste acestă lipsă, că nu cum­va sarea s’a topită. Aci d. ministru chiară atrage atențiunea pre­fectului ca nu cum­va se se fi topită sarea. Déru, de la ’nceputulu lui 1872, era imposi­bile se se fi topitu atata capu­ț^fe de sare. Totă lumea d’acolo se ’ntreba cu­m^spate ca amploiații se fure atâta cantitate de sare, fără ca administraținea centrale se scie. D-sea se miră cum d. ministru de financie n a au­­torisatu pe d. C. Negri, ce șede acolo, se constate abusurile ce se comită. Apoi organele pen’acum, se făceau la peni­­tenciarulu d’acolo, anulă acesta casé s’au făcută în regie, la Brașiovu, și, în urma unei neînțelegeri, se constată că s’a adusă uă mare pagubă statului d’ună amploiată ală seu, care a și fostă dată în judecată, și camera de pu­nere supr aculare a­d jisă că nu e casă de urmărire. Noi credemu că, deca persona ce fură nu se pedepsesce de tribunale, de ce ați făcută nă­modă ca acea persona se n’ajungă la jurați, cari d­icețî că cam achită? De ce d. ministru de financie n’a comunicată d-lui Costa-Foru, care se scie că’șî depune totă activitatea în asemene casurî, și care pe totă d­ina împle cu densele colonele Monitorului oficiale? Impedecarea căieloră de comunicațiune­a făcută pe lumea d’acolo se creija că guvernulu are în gândi­ se vâne­ă acestă avuție a statului. Noi credemă că pân’a se vinde salinele, totă trebuie se se îngrijescă de ele.—După constata­rea furtului, cea făcutu d. ministru de financie? N’a luată nici uă mesură. Ne m­irămă cum pentru atâta fură d-sea stă cu manele în­­crucișiate. Acolo se spună lucruri mari, déru nu le comunicămu camerei, pene ce d. mi­nistru nu ne va spune ce mesuri a biată. D-sea rogă pe d. ministru de financie se numesc a uă anchetă seriosă, compusă de O­­m­enî competințî, ca nu mâne poimâne se se <fică, sarea se fură, amploiații ne prăpădescă, și apoi aicie se vindemă salinele. Faptulu e patentă, și credă că d. ministru de financie nu’lu va nega, căci s’a petrecută astă­ felu, cum amu avută onorea a vi’lu areta. D. P. Mavrogheni, respund­endu la inter­pelarea d-lui Eraclide, spune că și d-sea a fostă forte preocupată de salinele fereî. De la venirea sea la ministeriă s’a ocupată de ele ș’a făcută ameliorările posibile. In se­siunea trecută a propusă unu proiectă de lege relativă la saline, care singură pro­­bdză că s’a preocupată de densele. D. Eraclide spune că administrațiunea cen­trale ar fi declarată că salinele sunt­ im­productibile. Acestă alegațiune e nefundată, și provine de acolo ca ingeniarii minori ve­niseră în temere că ele se voru periclita decă nu se voru lua mesuri. Atunci guvernul­ a luat­ mesurî de îmbunetațire. Relativă la ingeniarii veniți de la Berlin se facă sondagie, d-sea nu scie absolută ni­­micu. Totă ce scie e că, la sfîrșitul­­ lui Oc­tombre 1872, a venită d. Feterle , directo­­rele institutului de geologie din Viena, și i-a cerută se’î acorde permisiunea d’a cer­ceta salinele, pentru a studia compunerea munuților­ Carpațî. Acelă donmă e unu mare savantă, și d’acea­a i-a acordată acestă per­misiune. Prin sistemulu de astăzi era peste pu­tință se nu se facă abuzuri mari, căci con­statările nu se făceau de câtă la finele a­­nului. D-sea a voită se scie unde stămă cu a­­ceste nenorocite saline. A voită se schimbe cu totulu acestă sistemă, adică se se plă­­tesca sarea după cântară, și la predare se se dea totă după cântară, și apoi se se facă constatări la finele fie­căreia luni. Pentru acea­a a comandată podețe cu balanțe, pe cari le va așetia la Ghenarie. Pene acum s’a vân­dută sarea mai multă din ochi. Muncitorii erau supuși lipsurilor­, și acum nici ei nu maî voiescă ca la măsurile din och­i lipsurile se fia pe spinarea loră. Lipsurile constatate suntu : la Târgulu- Ocneî 3,450,058, la Ocnele­ marî 3 milióne, la Slănicu 4 milione și jumătate, peste totă 10,940,585 oca­lare. Numai la Telega nu s’a constatată nicî uă lipsă, din causă că posițiunea sea e maî favorabile esploatăriî. Tóte aceste perderi suntu într’um­­ană. Și acestea provină din causa lipsei de ameliorări, căci magazii nu suntu de­câtă la Telega și la Slănicu. Din dosară s’aă vedintă asemeni peste 900,000 oca­lare ca lipsă, și s’a numită uă anchetă, care n’a cred­utu că se se fi fu­rată atâta de multă. Apoi de la 1868—1869, s’a constatată la Târgu-Ocnei că esiste un d escedinte de peste 1 milisim. La 1869, s’a constatată la Slănicu 1,710,000 oca­lipsă. S’aă găsită că aci, unde se deschisese ocne sistematice în 1862, rămăsese sare, și s’a trecutu și astă cantitate de sare la socotelă. D-sea a vrută să’și dea sema despre acestă sare, și­ a conch­isă că se se trămită notă la curtea de compturi, care se va pronunța a­­supra faptului cu ocasiunea cercetării soco­­teleloru. Relativă la ce mesurî a luată, nu e bine a aduce noi nume străine. Numele ce s’a pro­nunțată are celă mai mare respectă. E că măsurile ce d-sea <zice c’a luată . După constatarea lipsei, s’a autorizată pre­­fectură și advocatură publică d’a prinde pe culpabili. Aceștia, prin raporturile lora, Ü spună că judele-instructore n’a găsită ancă pe culpabili și că urmeză ’nainte cu investi­­gațiunile sale. D-sea crede că justiția nu va pute constata mai nimică, căci nu se scie positivă ce s’a furată: sarea se topesce , se volatileza, se perde prin tăiarea cu toporulu, și ce e lipsă din totă, acea­a e furată. Acesta e greu de constatată. D. Eraclide a­r­isă că ancheta ară avé de scopă a învălui lucrurile, a le îmbrobodi, și că de ce n’amu numită pe dl. Negri. D-sea a numită p’aceia, pe cari îi scia că voră pute constata perderile și voră pute face uă instrucțiune, ca se se pedepsesc a culpabilii și se se dea esemplu cu dânșii. îndată ce se voru constata perderile la Oc­­nele-mari și Slănicu, va chiăma justiția. S’a vorbită despre neglijința administra­­țiunii centrale. E că măsurile ce s’aă luată la salinele de la Târgulu-Ocn­ei : consolida­rea interioră, reunirea ambelor­ saline prin galerii, aducerea unei machine de estracțiune cu vapori; la Slănicu uă magazie nouă; la Telega­uă magazie, unu grajdu, s’a mutată administrațiunea, și apoi s’a abolită venisarea pe credită la sate. Acestă venerare s’a oprită, pentru că aducea mari pagube: împlinirile trebuiau făcute prin agiuți plătiți cu lofa. D-sea a spusă că nu mai dă pe credită, și cu tóte că s’a r]isu­la ’ncepută că consuma­­țiunea va scade, déru s’a achitată cu sa­tele. Relativă la cestiunea orgoneloră, e adevă­rat c’a contractat la Brașiovă; casé­a contrac­tată avantagiosă, căci prețulă e multă mai eftina și organele multă mai bune. Doru, după contractare, a primită uă denunțare că d­­in­ FOIȚA „ROMÂNUL­UI“ * 1­2 REVISTA TEATRALE (1) Teatruli naționale. — Reminiâerițe. — Ilusiuni per­­dute. — Invasiune a pieselor și de efectu. — Scădere morale a artei dramatice. — Drama Banală Mără­cine a d-lui V. A. Urechiă. — Inehiniare (2) — Vă dini­ oră, acum trei­z­eci de ani și mai bine, teatrul­ naționale se născuse într’uă învelitore de scîndurî, din cartea Slătinenului, spoită cu vară, cu chinavara și albastru de Prusia. Eliade, Câmpinenu și Aristia primiseră pa brațele foră piese acestă admirabile copilii ale fantasiei. Era rumenit, plină de vidță și de vi­­gore acestă produsă ala veghiărilor c a­­lătură anime române. Abia ’și încercase primii pași și deja umbla bărbătesce. A­­vea peri­lă naturale, blondă și că<ălândă în mii de grațiose bucle ,pe­uă frunze stră­­lucitore de voioșia și de candore. Avea o chiulă pătrundotoră și privirea fagudui­­tore. Pelița sea fragedă insulta fardidlă artificiale și cam­enuld poștișiă ală mane­­chiniloră de astăzi. (1) E cunoscută stilulu veheminte și caracterulü severă ală scrieriloru autorelui acestei reviste tea­trale. Unele din aprețierele d-sele suntu esprimate adesea cu pre multa ascuțire: acesta îlti și face se trecă peste unele considerațiuni ce-art­ veni în fa­vorea scriitorului piesei «Banulă Mărăcine.» Deru­tă critică, fiă și mai severă, e mai utile de­câtă uă laudă nefundată și d. V. A. Urech­iă este în­destulă de luminată pentru ca pe d’uă parte se dorescă critica, eră pe d’alta publicarea ei se nu flă uă causă de descuragiare. Redacțiunect. (2) A vede «itamamilü» de ieri. Ce speranțe, ce ilusiuni la vederea a­­cestei esistențe desvoltate supt nisce atâtă de fericite auspicie! Născută de ieri, arunca departe de den­­su­lă flauturil grecii și păpușile lui Po­­lichinele, voia pe Voltaire, Moliere, Al­­fieri și pe marii clasici ai artei dramatice. Trecu puțină, și acestă poetică copilă avu piciorele sucite, brațele întorse, spinarea curbată, figura bursuflată ca a unui vi­­țiosă. Ii tăiară periilă, îi fardară figura, îl poaită umbletulă spre a face din tr­en­­sulă uă ființă disgrațiată ce inspiră com­pătimire trecătorilor­, ună gnomă, ună satiră, una­ pitică ce provocă rîsulit, groza, spaima, scă­ună saltimbancii ce se svîr­­colesce ’n convulsiuni studiate pentru plă­cerea unui publică, căruia s’arunca dis­prețuia. Nu mai fi t artea, gustulă, idealele es­tetică în alegerea repertoriului. Totă ce seduce prin nume, prin decoră, prin jo­­culă machineloră, prin grotescală situațiunii, prin lumina fosforică a focurilor­ bengale, a artificieloră ș’a plesnitoriloră, fu pusă în scenă și dată dreptă spectaculă acestui bună publică care, pentru a nu ’și simți desgustulă situațiunii, ceru celă puțină se fiă amețită în fie­care seră c’uă nouă pro­­ducțiune de genă. Vă dată p’acestă cale, nu mai fu nevoiă nici de ore­care arte în disimu­lațiu­ne. Industriașii nu se mai sfidră a ’i anunța cele mai grosiere și mai banale represin­­tațiuni, trase p’ună afiștă monstru, în care i-se promitea trei­zeci și șase de mi­nuni într’uă singură sera de patru ore și ’ntr’uă singură piesă. Adevertttă este că opera aparține ilus­trei pene a d-lui X.***, operă represin­­tată de 214 ori pe teatrul­ de la Porta St. Martin, — în Francia, ve rogă ! — Traducțiunea este de­pasășî mâna între­­prinz­ătorelui. Citiți: costume cu totală noul, musica compusă într’adinsă, punerea ’n scenă de d. SA**, decorată de d. F***. Direcțiunea și chiară comitatulă s’aă rui­nată ca se procure domnolorii din trupă cele mai elegante costume, și speciale, domnelor. M.*** M.*** done mari toalete, una de regină și alta de mare ducesă din seculul­ XVII. Intre acte, mare danță fantastică, în care Cina floriloră, în frun­tea a doue­spre­zzece silfide,—cu totulă dia­fane,—și stres vestite și șoimane, va repro­duce sborură neimitabile ală fluturelui verde, va da idealele fandangului, taran­­telei, boierului, cancanului piramidelor­ egiptiane și fermecătorului brâă românescă, după care va termina cu răpirea Sabine­­lor­, dlannă naționale, inventată cu 753 de ani ’nainte de Isusü Christi­, și care numai vă dată a fostă produsă cum se cade, la nunta din Cana. Spectaclulă se va ’ncheia cu apoteosa martiriloră direcțiunii. Pate fi uă deosebire între cea­a ce se petrece pe piața Sf. Constantină, la adăpostul­ unoră barace mobile, cu cea­ a ce s’a urmată de atâtea ori în marele e­­dificiu ală teatrului ? Déca este uă deosebire, este negreșita în preță. Spectatorele d’acolo plătesce mai puțină, ba chiară la eșire i-se restituie că parte din tasa intrării supt forma unui obiectă de trebuință ce i-a cădută în fotă. Noua­­ce storă-l-aici nu ni­ se ’ngăduie nici măcară plăcerile musicei, chiară cândă se z­ice că este compusă într’adm­sfl pen­tru reeșita spectaclului. Acestă musică ea însăși este uă tristă memerie. Stă acolo pentru că începutulii unei comedii cată a fi precesă de scomp­­tură fanfareloră, ală cornuriloră, ală cim­­baleloră și de bubuitură asurditoră ală tobei celei mari, și pentru că, în defini­tivă, între splaiul­ scenei și primula rendu ală fotolieloră, este ună spații­ care tre­buie locuită. Credeți că maiestrulă de capelă stă directorele orchestrei are se ’și dea os­­tenela d’a compune ună repertorii­ pen­tru una publică care n’a dată nici uă dată semne că are urech­iă pentru musică, pentru ună publică care, de cândă este teatrală română, n’a scosu uă protesta­­țiune ’n contra putregaiurilor­ artei ce i-se dă dreptă potpourî? Vedeți: déca o facă Românii, de ce nu și-ară permite-o și Nemții ? Cu atâtă câtă i-se dă, publicul il e pre mulțămită, și treba merge. Priviți: acesta e camera Banului Mără­cine, uă piesă dintr’ună mare paiață din secluli! XIII! Deri! nu este aci nici ună caracteră românescă ; nu sunti! nici chiară accesoriile indispensabili decorului scenare; peretele din faclă este dată d’uă cortină, stilă pomposă ală renascerii, pe cândă în fotă spațială ce ’lichide larga cameră nu esiști! de câtă done sărmane scaune de lem­ni! cu rezemătore la spate. Ce face acesta?... Ami! ved­uti! cu neodihnă pe sărmana jupănesa Clara din drama „Banulă Mă­răcine“ căutândă cu ochii duioșî m­ă pată de odihnă, lină jeță măcară de pete de boii, în totă acea boltă, pentru așezarea scumpului sort­fită, rănită și sdrobită de ostenel! și de amoră. In lipsă de tote, sărmanulă june a fostă înțepenită pe o­nulă din acele scaune, în posițiunea inuiii nefericită pătimașii­, asceptândă pe jupână Slave bărbieru­l se-i scoță măseția. Eramă se dau cursă, în acea sară, in­­dignațiunii mele și contra acestei uitări a registrelui, cândă fuses uimită d’ună altă sacrilegii!: Vladă Mărăcine, înamorată de principesa Maria de Hally, modulân­­du’și suspinele în cisme galbene, cu că­ciulă bârsană ’n capă, eră în loculă avu­tului seă costumă de catifea de Utrech, purtând ună de fer scurtă, venetil, di­n strada nemțescă!... Acestă cavalerii, care negre­șită își perduse mințile, n’avea măcară teca pumnalului scă la brâu, sau acelă cuțită olte­­nescul cu prăsele albe. Și pretindea se facă concisia unei astă­ felă de grațiose! Ce trebuie se dicemil despre Ursula și Brumă, doar cumetrii, desgustabili de sel­­bâteciune, de imbecilitate și urîțenia? Amii cred ut­il unu momenta în aparițiunea neprevăzută a două gușați de pe Vâlsanu, abrutisați, năuci, purtândă în totă tim­­pul­ anului eterna soră sarică de lână țur­­cană, cu­ încălțămintea destrăbălată, cu fi­gura smolită și respândindă în juru­l e­uă atmosferă insuportabile? Aceste douî mo­cani, cari rîdeau continuă și ’n nescrie, erau scutaril Banului, omenii credincioși ai casei, salvatorii viitori ai Franciei, o­­biectulă unul triumfă în piața cetății, ca angeli salvatorii Ați văduvit și afișiul ă 7 t­v 4

Next