Romanulu, septembrie 1873 (Anul 17)
1873-09-21
ANULU ALU ȘEPTE SPRE fIECELE VOESCE ȘI VEI PUTE Ori-ce cereri pentru România, se adreseră la administrațiunea Slnriulm. ANUNȚURI n pagina a IV, spațialii de 30 litere 40 ban? In pagina a III, linia 2 lei. A se adresa lA PARIS: la il-nii Órain et.Miooud, 9, rue Drouot, 9. LA VIEMA : la d-nîi Haasenstein și Vogler Neuermarkt, II. Scrisori și ori-ce trimiteri nefrancate vor fi«falste.—Articlele nepublicate se vor arde. tIO BANI ESEMPLARULU. lcdacțlimcii gi Adminiatrațiunici«, Strada Academiei No. gst. VINERI, 21 SEPTEMBRE 16731 Bl«4WWJgrvrTT^vaCTgs LUMINEZITE ȘI VEI PI ! ABONAMENTE In Capitale » unii anii 48 lei; șase luni 24 lei trei luni 12 lei; u= lună, 5 lei In Districte* unii anii 58 lei; șase luni 29 lei trei luni 15 lei; u& lună 6 lei. Francia, Italia și Anglia, pe trimistrii fr.?0 Austria și Germania, pe trimistru frânei 2. A se adresa LA PARIS I la d. Darras-Iîn- 1'grain, Rue de l’ancienne comedie 5, s.: la il-nitgrain et Micoud, 9, rue Drouot, 9. LA VIENA: lad. B. G. Popovici,Fleisch * markt, 15. Edițiunea trc séra 104 al ASC S, 20 R&pciune, 2 Brumărelu. Lucrarea politică, două însemnătate capitale, care frământă astăzii Europa, este lupta contra catolicismului estremü. Iritată de loviri pe două parte și încuragiată de avantagie pe de alta, ultramontanismulă a luată astăzi ună caracteră de fanatismă,care se credea stinsă, în fația surelui civilisațiunii, și desfășiară nesce puteri, ce de multă timpă nu i-se mai cunosceaă. Elă scuduse în aceste momente Germania, Austria și Italia, frământă adâncă Francia și însângera Spania. In aceaași epocă, se presintă luptă tóte înfâcișiurile, ce -i suntă cunoscute din istoria. Insinuatură și dibactă pe unde voiesce se pătrundă, energică și stăruitorii in Austria, cutezatură și desfidatoră în Germania, neîmblânzită și neînduplecată la Vatican, activă și semețță în Francia, teribile și sângerosă în Spania, având resurse imense pretutindeni și patină uicuire. Acestă din urmă punctă este caracteristică, și mai cu semă astăzi pe deplină vădită. Preoții bisericei răsăritului se luptă cu crucea Intr’uămână și cu spada lacealalta „pentru patria și credință mulți dintr’ânșii aă fostă adevărați eroi în luptele patriotice din Orient”. Preotulă catolică ultramontană ânsă nu se luptă de câtă pentru biserică, și biserica însemneză pentru dânsula nu credința, cum zice preotulă resaritului, ci casta din care face parte. Elă, neavândă simțimântulă de patriă,rea, pentru biserică, arma conbia ânsăși patriei sale. Astăfelă șefulă supremă ală catolicismului chiamă din Vaticană invasiunea străină in Italia; ultramontanii din Germania facă apelă la tota lumea catolică contra patriei loră; catolicii din Francia nu se înfiorază a espune patria lară coalițiune europeană, voindu a pune pe tronă pe represintantul dreptului divină, și episcopul Parisului chiamă în asemeni momente mânia lumii catolice contra unității italiane; în Spania în fine, catolicii estremi pună în focă și în sânge patria loră, predă orașie și provincie, și, cu produsul jafului, cumpără tunurile și pușcile, cu cari întrețină cela mai ingrozitoră resbelă civilă. E că înfățișiarea și acțiunea catolicismului extremă, astăzi în Europa. Pretutindeni, afară de Statele curată protestante séu ținându-se de biserica răsăritului, agitarea și principala activitate publică sunt produse de lupta între ultramontanismu și patriă, între o sulă dreptă divină și drepturile omului și ale națiunilor. In Germania, acestă luptă a fost determinată de unirea nordului protestante cu a sudului catolică, de preponderanța nordului asupra sudului, și de necesitatea de-a se slăbi la sudă puterea ultramontanismului, ca astăfelă se se pote cimenta într’ună modă solidă unitatea Germaniei. Bavaria este Statulă celă mai ultracatolicst din Germania, și pate chiară din Europa: clerulă are u influință imensă la paiață, în autorități și în Camere; de aceaa unitatea germană abia se realisase, și Bavaria se arăta pucină încântată, curtea regesca în particulară lăsase severa câtă de grea îi era supremația nordului; asemene și în celelalte State catolice, se produceau, cu orecari variante de gravitate, aceleași simptome. In faia acestui faptă, diplomația nordului crezu că trebuie se iubesca răulă in basele lui, reducândă la neputință înmurirea ultramontanismului. Lupta se încaieră, și d. de Bismark se afla de uă dată în facia unei împotriviri, la care de sicură nu se ascepta : din învierșiunarea cu care începuse, și care arăta încrederea că va reeși curândă, se domoli treptată, punândă în lovirile ce dă mai multă dibăcie și circumspecțiune. Cutezarea, de care catolicismulu ultramontană dete probă in acestă ocasiune, se pute explica numai prin puterea ce elă are âncă în lumea catolică , deea că trecută timpii cândăună împărată germană era redusă să mergă desculță și cu capulă golă la Roma, ca să implore iertarea Papei, și pe cândă altulă, escomunicată, muria de fume pe treptele ânsăși monastirii zidite de densula, se mai vede însă și astăzi ună împărată, supranumită gloriosulă, desfidată de clericii catolici, cari refuză de a recunosce legile imperiului, și totuși sunt tratați cu considerațiune, și li se facă chiară concesiuni însemnate, spre a nu împinge lucrurile la estremă, și a determina că nemulțămire funestă in Germania de sudă. Derü unde va isbuti acestă luptă, încăierată între Prusia și catolicismă , reeșiva pe deplină și cu pace nordulă, și cimenta-va astăfelă puternică unitatea germană, sau ultramontanismulă nu va pute fi îngenunchiată, împotrivirea va urma cu puteri staruitare, și astăfelă sudulă va ajunge treptată în luptă pronuneiată cu nordulă, și unitatea germană va fi compromisă? Lăsămă timpului să deslege acestă gravă cestiune. Constatămă însă că, până astăzi nordulă înainteza, deși încetă, cu anevoințe și pericule. Visita și relațiunile cu regele Italiei i-au fostă de ună ajutoră imensă. Acesta visită este fatal minte mă îndouita succesă pentru politica Berlinului: deși este probabil e că viitorul nu’lu va corona, totuși astăzi elă pentru Germania, pe do uă parte însemneză despărțirea Italiei de Francia, și lovirea principiului de solidaritate al latinității, eră pe de alta uă aliare cu Italia contra ultramontanismului. Regele Italiei, de când s’a realisat« unitatea italiană prin ocuparea Romei, este privită de catolicisrrulă extremă ca inamiculu catolicismului, și Vaticanulă chiamă asupră’i fulgerile dreptă-credincioșilor” din lumea vitregă. De aceea, pe lingă nemulțumirea cu totulă politică cea causată în Francia și în alte părți visita regelui Italiei la Berlin, s’a produsă totă-d’uă-dată și uă altă supărare, multă mai vină, multă mai manifestă la toți catolicii extremi, din tote Statele Europei. Nu trebuie a confunda delocu aceste două simțiminte: primula este încercată de patrioți și de omeni ce înțelegă puterea unei politice latine, urmată în acordă de tote naționalitățile de acesta ginte, pe cândă cela-1-alta este încercată de omenii lipsiți de simțământul de patiiă, de ultramontani, cari pună casta lară mai presusă de orice. Astăferă, în casuță de faciă, nemulțămirea ultramontanilor din Germania este opusă directă simțământului naționale germană, patrioții din Francia încercă simțiminte contrarie patrioților din Germania, pe când ultramontanii din ambele State își dădeai mâna. Asta derű, din faptulă că în casulii de faciă simțimântului naționale francesă încercă nemulțămire, ca și ultramontanismulă, nu resultă câtuși de pucină că interesele lor sunt identice, nici că Germania de nordă a deschisă campania contra ultramontanismului, spre a lovi in Statele catolice, Francia și Italia. S’ară pute zice cu mai multă temeiă I că, in ceea ce privesce acesta cestiune religiosă, existe identitate de interese între Germania de nord, Francia și Italia; căci din causa ultramontaniloră se formeza astăzi alianțe contra Franciei, ei despartă Italia de Francia prin amenințarea unității italiane, și totă ei voră se reîntroneze cu orice preță ună regimă din alte vecină ; asemene și în Italia. Vaticalui să chiamă în țeră invasiunea străină , el întreține nestabilitatea și pune în inamiciu două națiuni surori. Revenindă ânsă numai la lupta din Germania, se ne întrebămă : are avantagiele pe cari le-aă dată politicei berlinese relațiunile cu regele Italiei avea voră uă efectă durabile? Și ânseși aceste relațiuni acele base destulă de solide? Fiind provocate de tema unui regimă prin dreptă divinii în Francia, nu voră deveni ore ilusorie de îndată ce se va proba imposibilitatea acestui regimă? — Noi credem că nu este tocmai departe momentul când se va proba că, în cele din urmă, tata puterea ultramontanismului nu pate se infrunte voința unei națiuni, în care am pătrunsă adâncă luminele secuiului; marea majoritate a națiunii francese s’a emancipată de domnirea clerului: ea voiesce acum stabilitatea și esercitarea proprietară se ia drepturi, de la cari nu va abdica în favorea dreptului divină; resolverea acestei cestiuni nu s’a pusă încă în modă iminiate, și noi credemă că, de îndată ce se va pune, se va vede că puterea ultramontanismului în Francia n’a fostă de câtă nă nălucire, uă fantasmă eșită din câmpii acoperiți de cadavre. Atunci va dispare și tema Italiei, ambele State se vor reapropia și Germania de nordă va rămâne ierăși singură in fada sudului ultramontană, unde majoritatea poporațiunii este încă stăpânită de cleră. Ce va eși de aci? probabile triumfală nordului; énse în totă casulă, lupta va fi lungă, și ori-ce împrejurări esterare voră crea mari complicări în întru. Germania va ave aci, multă timpă, uuă punctă farte vulnerabile. In ceea ce privesce efectulă generale asupra lumii catolice, multă mai mari resultate va pute se dea triumfală sau căderea ultramontanilor din Francia și Spania. In aceste ambeieri, ei nu luptă în singurul scapă de-a’șî mărutra puterea pe térâmulü religiosă, ci voiescă se cucerescă cu orice preță puterea timporală, voiescă se formeze partita dominante în Stată In Francia, mulțămita împrejurării loră, aă și parvenită în câtă va a pune mâna pe cârma Statului, și facă silințe disperate, pentru ca curmarea provisoriului să le asigure stabilirea definitivă la guvernământă. Căderea de la un asemene înălțime, oricine ’și póte închipui de ce efectă va fi : ultramontanii, atâtă în Francia câtă și în Spania, juca astăzi totă pentru totă, și ună asemenea jpest în secululă al XIX-se pare uă aberațiune. Voindă a fi totă, ei riscă forte multă a nu fi nimică. Și, in facia concesiunilor, la cari ei înșii se simță reduși în Francia, fără ca totuși să reușască a=și asigura monarhia lui Henric V, în faca sculării în mesa a Spaniei, spre a isgoni pe acești sângeroși apostoli, în faa întrunirii catolicilor moderați din Elveția, spre a pune ei înșii uă frâu ale rațiunilor ultramontane, noi sperămă că acestă jocă de totă pentru totă va causa numai ruina jucătorilor, la norocă, pentru ca secululă positivismului, ală schuței, ală cultului rațiunii, se stralucesca cu mai mare putere. A admite astăzi triumfulu ultramontanismului, in lupta încăierată în mai totă Europa, ară fi sâ negâmă însăși legea nestrămutată a progresului. Ie produce măsuirile urmatóre după edițiunea de dimineța a pariului nostru din numemța trecută: Paris, 24 Septembre. — Intr’ună manifestă, pe care cornițele de Chambord are intențiune se ’să facă, se zice că va protesta ’u contra insinuărilor relative la ună resbelă din parte’i in contra Italiei, spunndă că vrea pacea, întremarea, charta din 1814 cu modificări Introduse de Adunare și că va păstra drapelul tricolore. Versailles, 26 Septembre. — Mareșialei, Bazaine a plecată din aleia Picardie, urmată de ună pichetă de soldați, la Trianon-sous-Bois. Vecina, minunată și onestă istoriă, scosă din nou la lumină și comunicată cititoriloru de unfl ’nte imițiatu numită *, poetă, ziaristă și amulatore publică, brevetată, dură fără garanția guvernului. I. FOIȚA „ROMANULUI.“ STELELE Unii Sfinți.SE. A fostără-dată ună rege poetă. .Numai pentru că nu póte cineva se aibă totulă d’uă-dată, și coronă de diamante și aureolă de aură, acestă reige era așta de prostă poetă, încâtă, cândă era résculă în statele séle — cea a ce se ’ntâmpla câte uă dată, și cea-a ce se ’ntâmpla așia de desă, încâtă ai fostă nevoită sa abdice ’n favorea Fiului său — cândă era, cumamă, Zișii, răscula în statele sale, după cele trei somațiuni necesarie, ca sĕ facă pe insurginți a se răsipi, comisarulă, se arca p’uă tribună, pe care pentru acestă sfîrșitu o purta ’n spinare, și, după cum réscóla era de aprinsă, citia uă odă, doué sau trei, și forte rară se ntâmpla ca, de la jumătatea celei d’a treia ode, réscóla, oricâtă de mare ară fi fostă, se nu se fi risipită d’uă dată, ca prin magiă. Caletoria mă prin statele acestui poetică monarhhă, și vnsitamă monumentele cele mai însemnate ale țerei, căci, orice s’ară zice, acestă rege era, deca nu ună mare artistă, celă puțină uă mare amică ală artiștiloră. 1) Traducțiune după A. Dumas. Astă-felă, după ce amă visitată palatele, museele, pinacotecele, remâneaă de visitată temnițele. Ași i voită se nu visiteză temnițele, pentru studiulă cărora n’amă vă profundă simpatiă, déru aveamă unulă din acei ciceroni încăpățînați, carii nu ’ți lasă nici uă petricică nevezută. Urmai déru pe cicerone în temniță. Temnița capitalei regelui-poetă n’avea nimică estraordinară, care s’o distingă de celelalte temnițe, afară numai că nu era ’ntrensa nici ună arestată. Cu tote astea fusese unulă, care trebuise se stea închisă trei săptămâni și care nu șe duse de câtă numai trei zile. Era ună Ziaristă din Viena. Trecândă prin capitala regelui-poetă, făcuse uă satiră ’n contra uneia din poesiele maiestății sale, și prefectură poliției, care aflase cine este autorele acelei satire, îl arestase, și, d’a dreptură după ordinulă lui, îl condamnase la trei săptemâni de ’ntemnițare și se facă amendă onorabilă prin Ziaruri oficiale ală orașiului. Din nenorocire, regele afla despre acesta. Ceru trăsura, și, spre marea mirare a cuciarului, Z^e lecherului care ’i închidea ușia trăsurei. — La temniță! După cinc minute, se anunța închisului maiestatea sea regele. . . . Inchisulă abia avu timpă se ascundă ’n cutia mesei, pe care scrisese, uă nouă satiră ce terminase ’n acelă momentă. Numai... acestă nouă satiră, în locă se atace pe unul din regii pământului, ataca pe regele Olimpului. țiaristul spera că Jupiter va fi mai puțină susceptibile de câtă maiestatea sea regele... In fine, s’a ’ncelată despre acestă susceptibilitate ș’avu chiară probă, căci chiară regele ’n persona, intrândă în temnița lui, cu pălăria ’n mână, precum se cuvine unui autore se stea înaintea criticului, mai acusată înaintea judelui seu, ceru sense închisului, și, rugându-’lu se se urce ’n trăsura lui, îl duse la paiață. Din acesta resulta că ’nchisulă n’avu timpă se deschiză cutia și se’și se satira. Satira dorii rămase ’n cutia mesei, în care o găsi tremnicerulă a doua zi după plecarea închisului. S’a spusă regelui despre acestă incidinte. Criticul vienesc părăsise cnsé orașială și plecase la Viena. —Trimite, printr’uă ocasiune sigură, satira la autoreleiei, Zisa regele, déru bagă de semn se nu caZă în mânele prefectului poliției male. Nu se găsise âncă uă ocasiune si cură. — D-tea te duci la Viena? me ’ntreba temnicerulă, facându’mi onorile temniței, și povestindu’mi anecdota ce spusei. — Voi fi acolo peste trei Zece respunsei. — Vrei se te ’nsărcinezî a reda acesta satiră d-lui *, poetă și Ziaristă ? — Cu cea mai mare plăcere. —. Dărui uă chitanță. C’uă mână dedei temnicerului uă chitanță pentru satiră, și ’n cealaltă uă monetă. Peste trei Zile eramă la d. *, poetă și Ziaristă. Resultatul visitei mele fu că, în schimbul manuscriptului său, iarnă dată mnulă ală racă. Suntă acum șase ani de cândă articululă meă a apărută în Ziarulu séu; eü cnsé nu numai că uitasemă pe ală séu, déru credeamă că l’amă perdută, cândă, în sera trecută, resfoindă printre nesce hârtii vechi, zăriuă scriptură străină și recunoscui autografulă care’mi fusese dată de temuicerulă regelui X și concedată în schimbă de d. *, poetă și Ziaristă din Viena. Permită-mi-se se aréta ce coprindea. A fostărădată, déru este așia de multă d’atunci, în câtă de sicură tu nici că’ți mai aduci aminte, scumpe cititorii, pe cândă cerulă se numia Olimpă și pe cândă Dumnezeală care locuia ’n acelă Olimpă se numia Zeus, Jupin sau Jupiter, trei nume cari facă totă una. Acestă Dumnezeu avu într’un Zi ciudata ideiă d’a face pe ómeni fericiți. Se veze scumpe cititoră, cum a scăpată elă d’acésta ideiă și cum ceilalți Zei, urmașii lui, aă scăpată și ei. Nu se scie cu ce ocasiune singulară i-a intrată în capă acestă ideiă, déra ceaa ce se scie este că, cândă a comunicată acestă idei a consiliului său de regență, compusă de Neptună și Plutone, aceste doue Zeităț au găsită că pretensiunea era așta de fără rostă, încâtă aă strigată améndoné d’uădată: — O! ce ciudată ideiă, sire! SapVistî ce ciudată ideiă! Dorü, cândă unui Zeu îi intră în capătă ideiă trebuie, bine-zou, se fiă