Romanulu, decembrie 1874 (Anul 18)
1874-12-01
ANULU ALP OPTÜ-SPRE PECELE VOIESCE ȘI VEI PUTE Ori ce cereri pentru România, se adreseză la administrațiunea Jiariului. ANUNȚURI. In paga IV, spațialii 30 litere petit 40 bani. In pagina III, linia petit 6 leî. A se adresa LA PARIS : la d. Drain 9 rue Drouot. LA LONDRA: la d.Eugène Micoud, No. 12, Peters Street, Islington. LA VIENA: la d-nii Haasenstein și Vogler Wallfischgasse 10. crisorile nefrancate se refusă 80 RAM ESEMPLARULU. Refracțiunea și Administrațiunea strada Pumneí No. 14 JIPÎCA, 1 DECEMBRE, 1874 JEZATE ȘI YEI FI ABONAMENTE Capitale: unii anii 48 ki șase luni 24 leij trei luni 12 lei; uă lună 5 lei. în Districte: un ană 58 lei; gâ ie luni 29 lei.; trei luni 15 lelj uă inná 6 lei. Francia, Italia și Anglia, pe triroisi.ru fr. 20. Austria și Germania, pe trimestru franci 13. A se adresa LA PABIS! la d. Darras-Halgrain, Rue de l’ancienne comedie 5, și la d. Órain 9, rue Drouot. LA VIENA la d. B. G. Popovicí, Fleichș markt, 15. Articlele nepublicate se vorü arde (B) KM Edițimies de dlinlnéta . ' SERVICIULU TELEGRAFICII ALU ROMANULUI. Berlin, 11 Decembre. — Descutându-se în Reichstag bugetulu militarii, s’a votată, cu 141 voturi contra 139, că propunere pentru fusionarea begeteloră corpuriloru de armata prusiana și saxonii, de și d. de Bismark a declarată formale că propunerea e materialiceste neadmisibile. UNiri INF«ni 30 BRUMARU lÎULtJin Ml I. 12 UNDREA Organulu guvernului, neputéndu negreșita se sufere ca alte fiame române se se bucure de una prestigiu după care elfi în deșert a alerga, se întrebă în mumerulu de a-l-altăieri, ce este Românulu, ce represintâ Românulul și declarâ în fine că Românulu nu represintâ nici uă partită politică, că nu este nici organü alü minorității parlamentare, că n’are nici uă autoritate, etc., etc., etc. Nu noi vomu căuta se proclama că Românulu posede cea-a ce organulü guvernului nu scie se dobândéseu, ți cea-a ce în deșertu s’arü încerca să ’i procure fondurile pentru presă, încredințate principalului său redactar. Nu vom reproduce deja, nici opiniunea presei străine în genere, și a celei austriace ia parte, care nu de multa încă ninea atâta de susți meritele Românului, și constata că—din nefericire—guvernulu n’are a’l opune „nici unu organü seriosü“. Nu vom reaminti nici mărturirile de înaltă considerațiune, făcute Românului de atâte ori și în atâte ocasiuni de către adversarii săi politici. Nu vomu recapitula nici servințele aduse de Românulu prin discutarea în fondu a cestiunilorü de interesu publicu, și de onorea ce’i facü multe autorități de-a’lu consulta anume, în felurite cestiuni. Nu vomu face socotéla nici a fost5seloru materiale realisate de unele autorități, între cari de administrațiunea domenieloru statului, prin descoperirile făcute de Românulu, nici a mulțimii de comunicate, cari se scriu numai atunci cându vorbesce Românulu, căci caută a vorbi toto deuna íntr’unu scopu de interesu generale. Voma publica ense aci, ca necontestabile mărturire, opiniunea d-lui profesoru de drepta constituționala, Paul Viorenu, care este cu deosebire, și póte cu dreptu cuventu predispusă a nu fi favorabilu Românului, cu atâta mai puțină a ’i atribui merite ce nu le aru avea. In secțiunea sea de la 5 Februariu 1874, adică atunci cându Românulu se afla cu totulü în aceași situațiune în care se află și astăzi, d. Viorenu, vorbindu despre rolulu presei în statu, și în speciala despre presa în România,Jicea : „Aceste jurnale suntu ele őre represintantele unui partid” ? Nu. Ele, afară de „Românului nu represintă decâta dorințele unora individe, cari nu formeza uă mesă, nu represintă unu partidu, etc.“ Acestea sunt propriile și gestualele cuvinte ale d-lui Paul Viorenu, profesorii de drepta constituțională la facultatea juridică din Bucuresci, procurorii generali ale înaltei curți de casațiune, adversarii politicii ale Romanului, și care, în mai multe împrejurări, a avut a se plânge personală de combaterile Românului. Völásämü, onorabili domni de la Pressa, se vĕ esplicați cu acesta înaltă personagiu, care de pe catedra sea de profesorü spune junimii universitare, că numai Românulu represintâ că partită , are uă greutate. Esplicarea este cu atâta mai necesară, cu cota profesorală de dreptu și procurorulu-generalii alü casațiur* nii, esceptând și numai pe Românulu, coprinde și pe Pressa între fiarele cari, represintându numai dorințe individuale, nu au nici uă însemnătate. In fine neomenosa condamnare a unui cetățian afin Craiova la cină ani de muncă publică, supt acusarea că s’aru fi esprimatu puțina cuviinciosu către una concetățiană alti séü, caporala în garda crâștănască, s’a casatu ieri de către consiliulu de revisiune din Bucuresci. Domnii advocați Fleva, Crătunescu și Bosie au presintatu apărarea cetățianului, a cărui culpă reale era că cutezase, ca piarista, să combată actele prefectului de Doljin, se denunda crime oribile, omoruri, înveninarea unei junerete, nu scmiü deca prefectul și autoritățile îndreptățite au constatată formală adevĕrulu în privirea acestora fapte, se imnense că, fără a da in judecată pe denuncatorii, — póte spre a ’la pune în posițiune de a proba denundările sale, — i s’a căutată, prin ajutorulu legii de urmare, una alta protesta de judecată, și s’a condamnată la cinci ani de muncă publică. Déca la hotento ți s’amü înființată justiția regulată, cum se pretinde că amü fi arendu noi, totuși nici chiarü la denșii nu s’am vedé astfelu de monstruosități. Și care este capul de acusațiune ? „Nesupunere către superiori și ultragia instituțiunilor a țârei!“ Și pe ce se întemeiază acesta capă de acusare ? Pe deaundarea unui nenorocita concetățiană că, mergendu la d. Bancov se la invite la cancelaria gardei, acesta i-ar fi obiectată că „ce măgării suntă acestea?“ Și pentru acesta apostrofare, d. Bancov este aruncată mai ântâi în temniță, și apoi condamnata la cinci ani de muncă publică. E că în ce timpuri traimü! Unii omu vorbesce în casa lui, fără se se gândescá, fără se trebuiască a se gândi că în acela momenta este militară, se adreseza către unii concetățiani, care, deși la servițiula militară póte se fia superiora, dera aci este egalu sau chiar inferior«; esprimă ideiele séle, ca în casa sea, fără genă, cum face oricare: ei bine, este destulu ca acela concetățiană se fiă unü nenorocita delatorit alü prefectului, pentru ca îndată cercățianulă se fiă luatü din casa lui, supt protesta că face parte și din garda național, aruncată în temniță, și apoi trecută pe dinaintea unui tribunalu militaru, care ’iu condamnă la cinci ani de muncă publică. E că în ce stare ajunserämu! Din fericire se găsi de astă-dată unii procurorii militari care, cu un perfectă integritate, se ceru casarea nedemnei sentințe, și unu consiliu de revisiune care s’o caseze. Deju déca se întâmpla se nu fiă unu asemene procuroru și consiliu ? Nu este asta că pentru unu cuvânta necuviincioșu în adevéru, déru atâta de neofensiva, se înmormânta unu omu în ocnă? Nu este asta că astafelu se readucă timpurile celei mai infame inchisițiuni ? Déru se admitemü că denundiarea unei singure persane arü fi sântă evangelia ; se admitem că d. Bancov, în casa sea, arü fi <cisu intr’unu momento de necasa: „ce măgării suntü acestea, de numĕ lăsați în pace ?“ Ei bine, unde este marea gravitate a faptului ? De câte ori nu se repetă aceleași cuvinte și încă cu neasemănare mai grave? D. Bancov era ore militarü în acela momentă? Nicidecum. Déca nu venia la invitare, șeful ăséu n’avea de câtă se trămită sé’la sé’ sé’la aresteze și sé’i dea uă pedepsă ore care, pentru nesupunere la ordinulu de chiămare, atâta totu; déru sé’la condamne la cinci ani de muncă! E că pe mânele cui este dată țâra. Se corupe totu, se preda, se omora chiaru; și déca cineva cuteza se dea alarma, se face una instrumentă inchisitoriale din legea de armare, și se condamnă denundatorulu lasă pedepsa, care de multe ori póte fi mai crudă de câtă mortea. Acesta este negreșită frumosa stabilitate, de care se mândresce discursulu tronului, și din care regimulü actuală face cea mai luminosă ra$ă a aureolei sale. Din mai multe judecie primimü epistole cari ne ceru părerea, în ajunul ă formării listelor electorale, întrebându-ne prin ce mijloce arü putea face contestațiuni în contra celora ce s’arü înscri ilegală în colegiul a IlI-lea, fără ca contestatorii se fi d espuși la osânda d-lui Stană Popescu. Mărturisimă că ’n privirea contestarilor a colegiului IlI-lea nu gäsim de câtă una mijlocii . Să se caute, printre alegătorii cari sunt înscriși în aceste colegiu ca dispensați de censu, unulți din cei mai lipsiți de mijloce de esistență și, întocmindu-i-se acte de scăpătăciune, să fiă astafel înarmată pentru orice eventualitate. Asemenea, mai mulți amici și cunoscuți de prin judecie ne ’ntreba cum și de către cine se vor acoperi cele 2000 lei la cari a fostă condamnată de înalta curte de casațiune și de justiție d. Stană Popescu, care a cutesatü să facă uă contestare electorale în interesulu conservării colegiului IlI-lea. La acesta întrebare, vomü respunde în curânda. Procesul a celorü șese consilieri ai comunei Galați, dați judecății supt acuzarea că ar fi imputată primuluiministru violuri și năravuri (art. 299 din codicele penale), pe când ei nu s’au plânsă decâtă de călcarea legii, prin două telegrame ministeriale cu totulü contradictorie, se va înfăcișra la 3 Decembre naintea tribunalului de Galați. Este de mirare că d. primu-ministru, în urma ridicolului adusă asupră’i prin rechisitoriulă d-lui suptstitutu, n’a intervenită a se închide cumva acesta procesă, în care, afară de viciuri și năravuri, vom trebui se se discute și cele două telegrama contradictorie. Inchipuiască’și acum cineva frumusețea, déca tribunalulu s’arü încerca se condamne, și déca astüfela frumósele desbateri asupra violuriloru, noravuriloru și telegrameloru ministeriale s’arü urma și ’naintea curții de apelu, și naintea curții de casațiune. Proiectulu de reformarea juriului s’a și presintatu ín senatu. Acésta instituțiune, Intru nimicü mai culpabile decâtă tribunalele contra cărora s’a indignată de atâte ori d. ministru al justiției, în circular reproduse prin Monitoră, remâne totuși ținta unei înverșiunări speciale din parte’i, de bună-sumă pentru singurul cuvântü că se consideră ca uă instituțiune democratică. Nu cunoscemit încă sartea ce se pregătesce juriului prin proiectulu presintatu, ensé, ca cestiuni generale relative la juriu, și ca apărare contra nedreptelorü acasări ce i se aducă, publicămă mai la vale una articolă, asupra căruia atragemu cea mai seriosa atențiune a cititorilorü, și mai cu sema a omeniloru speciali. Primimu uă epistolă din partea d-lui Ion Ghika, relativă la unu abusu din cele mai vedite ce se comite de administrațiune, de și prefectulu de Dâmbovița, In judeciulu căruia se petrece faptulu, protesteza ín contra’t. Regretamu că spațiulu nu ne permite a reproduce de câtă în numerul a viitoru epistola d-lui Ion Ghika, represintanții ordinii, nu suntu de câtă uă adunătură, fără nici una trecută, de câtü nesce esploatatorî ai unei situațiuni, cari n’au nimicit de perdutu și nici unu cuventü dea se respecta; în întru, fără principie nici credințe, cândă liberali, cândă conservatori, cândă reacționari, cândă antidinastici, cându dinastici, în afară siluete, ce ascepta mișcarea vântului, aci plecându cu Napoleon în campania, aci trecendu în tabăra prusiană, aci la Ruși, aci la Austriac etc.; de aceaa n’au nici una scrupulü și nici urmă de demnitate în alegerea mijjlaceloru de luptă. Nesce asta felu de ómeni n’au nici unu punctu de atingere cu vechii boiari, represintați de Ioanu Manu, căruia noi, adversari în tote luptele politice, îi aducemü în acesta <fi supremă omagiele nóstre pentru credința sea puternică în principiu, și pentru realitatea sea în luptă. Wan Manu avu mângăiarea cea mai mare, ce póte fi dată unui părinte la capitula carierei sale. Ele lasă fii, cari au moștenită acelă caracteră demnă și reală, ce le atrage stima tuturorö. SOALU HICHAILU barbatulü atâtü de cunoscută în România, prin posițiunile însemnate cea ocupată și prin credința sea nestrămutată în principiele ce îmbrăcișiase, a ajunsü ieri la capătulu lungei și activei sale cariere. Marele vornicir Ioana Manu, într’uă viață publică de mai multe decenii, a avut rolurile cele mai principale în lupta dintre regimulü vechi, ce apunea și regimul nou ce se ivia. Ela a fost represintantulü cela mai activă, cela mai energică și cela mai convinsă ale vechiului regimu, și tocmai fiindu-oa avea convingeri profunde, a fost a totu de una francă și reală in acțiunea sea. Acesta este cea mai frumosa laudă la care póte se aspire una barbata, ori care ar fi nuanța principielor séle politice și sociale. Chiar atunci când lupta era din cele crâncene, cândü era cestiune de viață și de morte pentru prerogativele clasei domnitore, Ioana Mami, represintantu ale unei clase care avea uă vechia posițiune și onerea iei de apărată, n’a recursă nici-uă-dată la violențele pene la sânge, n’a alesă nici-uă-dată ca mijlocă de acțiune infamiele fără nume, întrebuințate de cei cari se jiiu astăzi represintanți ai ordinii, și alți voi sa treca de urmași ai vechilor boiari. Ela a luptată totudeuna cu demnitate, căci era din numeralü acelora bătrâni boiari, cari aveau credințele lor nestrămutate, una mare respectă de sine, și în afară afecțiuni și devotamente statornice. Aceia case cariară voi se ticea astăzi de urmași al ioră, și se fii cu țliarul. Standard aprecieză în modulă urmatorii discursulu d-lui de Bismark, pronunciatü cu ocasiunea cându deputații din Alsacia-Lorena au combătută bugetulu acestora provincii : „Principele de Bismark, fiice organulü Torylorü, nu este numai cancelarü alü imperiului, ci s’a însărcinată personale și ’ntr’unu moda cu totulü speciale și cu afacerile Alsaciei-Lorenei. Cu tote acestea, fiecare cuventü ce pronunciă trebuie sĕ se infiltre ca uă otravă în cărnurile acestora sărmane provincii cucerite, cărora le adreseza tóte injultele, pe cari numai că limbă crudă și veninósa este capabilé d’a le inventa. Germania, este adevératű, a cucerită aceste provincii prin dreptul de resbelu și voiesce se le conserve , dérii sunt doua moduri prin cari se póte constata acesta faptü, din nefericire durerosü, unulü cuviinciosü și decentă, și altulü indecentü, ultragiatorii și necuviinciosii. D. de Bismark are obiceiulu d’a alege pe cele din urmă. „Totu ceapsü póte fi adevĕratű; dérü nici unu omu care are în realitate consciință de cea a ce datoreza sieși și altora nu spune acestora asemeni adevĕruri intr’una modă ofensatorii, mai cu semă cândă acei către cari se adreseza suntă la pământă și ’n neputință d’a protesta. Este asemenea adevérata că Germania va guverna provinciele Alsacia și Lorena în modul ă ce’i va conveni mai bine, după cum ânsuși d. de Bismark a declarată, dérü ce modă unica în felulu séu d’a înțelege acesta scopu! Nu în asemenea mijloce stă înțelepciunea unui om de stază; purtarea dlui de Bismark este arogantă, brutale chiarü, și procederile sale sunt imprumate, fiindu-ca pedepsa ce merită nu vine îndată. Napoleon cel mare nu era mai puțină brutale în francheța sa decât a principele de Bismark, și a trebuită să trecă mulți ani pentru a ajunge la espirarea insultelor și a fronturilor, ce făcea acesta monarhia victimelor sale. Insolența espune vecinica noroculu, fiindu-ca noroculu, după cum s’a descoperită de multü Horațtă, este ela însuși insolentă. Déru nu esiste esemplu in istoria, ca una omă, oricâtă de mare se ’i fi fosta gmură și oricâtui de favorabile se ’» fi fustă împrejurările, care, nefiindă semn de moderațiune, se nu’și fi luata pedeapsa.“