Romanulu, decembrie 1874 (Anul 18)

1874-12-01

A­NULU ALP OPTÜ-SPRE­ PECELE VOIESCE ȘI VEI PUTE Ori­ ce cereri pentru România, se adre­­seză la administrațiunea­­ Jiariului. ANUNȚURI. In pag­a IV, spațialii 30 litere petit 40 bani. In pagina III, linia petit 6 leî. A se adresa LA PARIS : la d. Drain 9 rue Drouot. LA LONDRA: la d.Eugène Micoud, No. 12, Peters Street, Islington. LA VIENA: la d-nii Haasenstein și Vogler Wallfischgasse 10. crisorile nefrancate se refusă 80 RAM ESEMPLARULU. Refracțiunea și Administrațiunea strada Pumneí No. 14 JIPÎCA, 1 DECEMBRE, 1874 JEZA­TE ȘI YEI FI ABONAMENTE Capitale: unii anii 48 k­i șase luni 24 leij trei luni 12 lei; uă lună 5 lei. în Districte: un ană 58 lei; gâ ie luni 29 lei.; trei luni 15 lelj uă inná 6 lei. Francia, Italia și Anglia, pe triroisi.ru fr. 20. Austria și Germania, pe trimestru franci 13. A se adresa LA PABIS! la d. Darras-Hal­­grain, Rue de l’ancienne comedie 5, și la d. Órain 9, rue Drouot. LA VIENA la d. B. G. Popovicí, Fleichș markt, 15. Articlele nepublicate se vorü arde (B) KM Edițimies de dlinlnéta . ' SERVICIULU TELEGRAFICII ALU ROMANULUI. Berlin, 11 Decem­bre. — Descutându-se în Reichstag bugetulu militarii, s’a votată, cu 141 voturi contra 139, că propunere pentru fusionarea begeteloră corpuriloru de armata prusiana și saxonii, de și d. de Bismark a declarată formale că propunerea e materialiceste neadmisibile. UNiri IN­F«ni 30 BRUMARU lÎULtJin­ Ml­ I. 12 UNDREA Organulu guvernului, neputéndu ne­greșita se sufere ca alte­­ fiam­e ro­mâne se se bucure de una prestigiu după care elfi în deșert a alerga, se în­trebă în mum­erulu de a-l-altă­ieri, ce este Românulu, ce represintâ Ro­­mânulul și declarâ în fine că Româ­nulu nu represintâ nici uă partită po­litică, că nu este nici organü alü mi­norității parlamentare, că n’are nici uă autoritate, etc., etc., etc. Nu noi vomu căuta se proclama că Românulu posede cea-a ce organulü guvernului nu scie se dobândéseu, ți cea-a ce în deșertu s’arü încerca să ’i procure fondurile pentru presă, încre­dințate principalului său redactar­. Nu vom­ reproduce deja, nici opi­­niunea presei străine în genere, și a celei austriace ia parte, care nu de multa încă ninea atâta de susți me­ritele Românului, și constata că—din nefericire—guvernulu n’are a’l opune „nici unu organü seriosü“. Nu vom­ reaminti nici mărturirile de înaltă considerațiune, făcute Ro­­mânului de atâte ori și în atâte o­­casiuni de către adversarii săi politici. Nu vomu recapitula nici servințele aduse de Românulu prin discutarea în fondu a cestiunilorü de interesu pu­­blicu, și de onorea ce’i facü multe au­torități de-a’lu consulta a­nume, în felurite cestiuni. Nu vomu face socotéla nici a fo­­st5seloru materiale realisate de unele autorități, între cari de administra­țiunea domenieloru statului, prin des­coperirile făcute de Românulu, nici a mulțimii de comunicate, cari se scriu numai atunci cându vorbesce Românulu, căci caută a vorbi toto­ de­una íntr’unu scopu de interesu generale. Voma publica ense aci, ca necon­testabile mărturire, opiniunea d-lui profesoru de drepta constituționala, Paul Viorenu, care este cu deosebire, și póte cu dreptu cuventu predispusă a nu fi favorabilu Românului, cu a­­tâta mai puțină a ’i atribui merite ce nu le aru avea. In secțiunea sea de la 5 Februariu 1874, adică atunci cându Românulu se afla cu totulü în aceași situațiune în care se află și astăzi, d. Viorenu, vor­­bindu despre rolulu presei în statu, și în speciala despre presa în Româ­nia,­­Jicea : „Aceste jurnale suntu ele őre re­­presintantele unui partid” ? Nu. Ele, afară de „Românului nu repre­­sintă de­câta dorințele unora individe, cari nu formeza uă mesă, nu repre­­sintă unu partidu, etc.“ Acestea sunt­ propriile și gestua­­lele cuvinte ale d-lui Paul Viorenu, profesorii de drepta constituțională la facultatea juridică din Bucuresci, pro­­curorii generali ale înaltei curți de ca­sațiune, adversarii politicii ale Roma­­nului, și care, în mai multe împre­jurări, a avut­ a se plânge perso­nală de combaterile Românului. Vö­lásämü, onorabili domni de la Pressa, se vĕ esplicați cu acesta înaltă personagiu, care de pe catedra sea de profesorü spune junimii universitare, că nu­mai Românulu represintâ că par­tită , are uă greutate. Esplicarea este cu atâta mai ne­cesară, cu cota profesorală de dreptu și procurorulu-generalii alü casațiur* nii, esceptând și numai pe Românulu, coprinde și pe Pressa între fiarele cari, represintându numai dorințe in­dividuale, nu au nici uă însemnătate. In fine neomenosa condamnare a unui cetățian a­­fin Craiova la cină ani de muncă publică, supt acusarea că s’aru fi esprimatu puțina cuviin­­ciosu către una concetățiană alti séü, caporala în garda crâștănască, s’a casatu ieri de către consiliulu de re­­visiune din Bucuresci. Domnii advocați Fleva, Crătunescu și Bosie au presintatu apărarea cetă­­țianului, a cărui culpă reale era că cutezase, ca piarista, să combată ac­tele prefectului de Doljin, se denun­­d­a crime oribile, omoruri, învenina­­rea unei june­rete, nu scmi­ü deca prefectul­ și autoritățile îndreptățite au constatată formală adevĕrulu în privirea acest­ora fapte, se imn­ense că, fără a da in judecată pe denun­­c­atorii, — póte spre a ’la pune în posițiune de­ a proba denund­ările sale, — i­ s’a căutată, prin ajutorulu legii de urmare, una alta protesta de judecată, și s’a condamnată la cinci ani de muncă publică. Déca la h­ote­nt­o ți s’amü înființa­tă justiția regulată, cum se pretinde că amü fi arendu noi, totuși nici chiarü la denșii nu s’am­ vedé ast­­­felu de monstruosități. Și care este capul­ de acusațiune ? „Nesupunere către superiori și ul­­tragia instituțiunilor a țârei!“ Și pe ce se întemeiază acesta capă de acusare ? Pe deaund­area unui ne­norocita concetățiană că, mergendu la d. Bancov se­ la invite la cance­laria gardei, acesta i-ar­ fi obiectată că „ce măgării suntă acestea?“ Și pentru acesta apostrofare, d. Bancov este aruncată mai ântâi­ în temniță, și apoi condamnata la cinci ani de muncă publică. E că în ce timpuri traimü! Unii omu vorbesce în casa lui, fără se se gândescá, fără se trebuiască a se gândi că în acela momenta este militară, se adreseza către unii con­­cetățiani, care, de­și la servițiula mi­litară póte se fia superiora, dera aci este egalu sau chiar­ inferior«; es­­primă ideiele séle, ca în casa sea, fără genă, cum face ori­care: ei bine, este destulu ca acela concetățiană se fiă unü nenorocita delatorit alü prefec­tului, pentru ca îndată cercățianulă se fiă luatü din casa lui, supt pro­testa că face parte și din garda na­țional, aruncată în temniță, și apoi trecută pe dinaintea unui tribunalu militaru, care ’iu condamnă la cinci ani de muncă publică. E că în ce stare ajunserämu! Din fericire se găsi de astă-dată unii procurorii militari care, cu un perfectă integritate, se ceru casarea nedemnei sentințe, și unu consiliu de revisiune care s’o caseze. Deju déca se întâmpla se nu fiă unu asemene procuroru și consiliu ? Nu este asta că pentru unu cuvânta necuviincioșu în adevéru, déru atâta de neofensiva, se înmormânta unu omu în ocnă? Nu este asta că asta­­felu se­­­ readucă timpurile celei mai infame inchisițiuni ? Déru se admitemü că denundiarea unei singure persane arü fi sântă e­­vangelia ; se admitem­ că d. Bancov, în casa sea, arü fi <cisu intr’unu mo­­mento de necasa: „ce măgării suntü acestea, de nu­mĕ lăsați în pace ?“ Ei bine, unde este marea gravitate a faptului ? De câte ori nu se repetă aceleași cuvinte și încă cu neasemă­­nare mai grave? D. Bancov era ore militarü în acela momentă? Nici­de­­cum. Déca nu venia la invitare, șeful ă­séu n’avea de câtă se trămită sé’la sé’ sé’la aresteze și sé’i dea uă pedepsă ore­ care, pentru nesupunere la ordi­­nulu de chiămare, atâta totu; déru sé’la condamne la cinci ani de muncă! E că pe mânele cui este dată țâra. Se corupe totu, se preda, se omora chiaru; și déca cine­va cuteza se dea alarma, se face una instrumentă in­­chisitoriale din legea de armare, și se condamnă denund­atorulu la­să pe­­depsa, care de multe ori póte fi mai crudă de câtă mortea. Acesta este negreșită frumosa sta­bilitate, de care se mândresce discur­­sulu tronului, și din care regimulü ac­tuală face cea mai luminosă ra$ă a aureolei sale. Din mai multe judecie primimü e­­pistole cari ne ceru părerea, în aju­­nul ă formării listelor­ electorale, în­­trebându-ne prin ce mijloce arü putea face contestațiuni în contra celora ce s’arü înscri ilegală în colegiul a IlI-lea, fără ca contestatorii se fi d espuși la osânda d-lui Stană Popescu. Mărturisimă că ’n privirea contes­­tarilor a colegiului IlI-lea nu gäsim­ de câtă una mijlocii . Să se caute, printre alegătorii cari sunt­ înscriși în aceste colegiu ca dis­pensați de censu, unulți din cei mai lipsiți de mijloce de esistență și, întoc­­mindu-i-se acte de scăpătăciune, să fiă asta­fel­ înarmată pentru ori­ce eventualitate. Asemenea, mai mulți amici și cu­noscuți de prin judecie ne ’ntreba cum și de către cine se vor­ acoperi cele 2000 lei la cari a fostă condamnată de înalta curte de casațiune și de jus­­tiție d. Stană Popescu, care a cute­­satü să facă uă contestare electorale în interesulu conservării colegiului IlI-lea. La acesta întrebare, vomü respunde în curânda. Procesul a celorü șese consilieri ai comunei Galați, dați judecății supt acuzarea că ar­ fi imputată primului­­ministru violuri și năravuri (art. 299 din codicele penale), pe când­ ei nu s’au plânsă de­câtă de călcarea legii, prin două telegrame ministeriale cu totulü contradictorie, se va înfăcișra la 3 Decembre naintea tribunalului de Galați. Este de mirare că d. primu-minis­­tru, în urma ridicolului adusă asu­­pră’i prin rechisitoriulă d-lui suptsti­­tutu, n’a intervenită a se închide cum­va acesta procesă, în care, afară de viciuri și năravuri, vom­ trebui se se discute și cele două telegrama con­tradictorie. Inchipuiască’și acum cine­va frumusețea, déca tribunalulu s’arü încerca se condamne, și déca astü­­fela frumósele desbateri asupra vi­­oluriloru, noravuriloru și telegrame­­loru ministeriale s’arü urma și ’nain­tea curții de apelu, și naintea curții de casațiune. Proiectulu de reformarea juriului s’a și presintatu ín senatu. Acésta in­­stituțiune, Intru nimicü mai culpabile de­câtă tribunalele contra cărora s’a indignată de atâte ori d. ministru al­ justiției, în circular­ reproduse prin Monitoră, remâne totuși ținta unei înverșiunări speciale din parte’i, de bună-sumă pentru singurul­ cuvântü că se consideră ca uă instituțiune de­mocratică. Nu cunoscemit încă sar­­tea ce se pregătesce juriului prin pro­iectulu presintatu, ensé, ca cestiuni generale relative la juriu, și ca apă­rare contra nedreptelorü acasări ce i­ se aducă, publicămă mai la vale una articolă, asupra căruia atragemu cea mai seriosa atențiune a cititorilorü, și mai cu sema a omeniloru speciali. Primimu uă epistolă din partea d-lui Ion Ghika, relativă la unu abusu din cele mai vedite ce se comite de adminis­­trațiune, de și prefectulu de Dâmbovița, In judeciulu căruia se petrece faptulu, protesteza ín contra’t. Regretamu că spațiulu nu ne permite a reproduce de câtă în numerul a viitoru epistola d-lui Ion Ghika, represintanții ordinii, nu suntu de câtă uă adunătură, fără nici una trecută, de câtü nesce esploatatorî ai unei situațiuni, cari n’au nimicit de perdutu și nici unu cuventü de­­a se respecta; în întru, fără prin­cipie nici credințe, cândă liberali, cândă conservatori, cândă reacționari, cândă antidinastici, cându dinastici, în afară siluete, ce ascepta mișcarea vântului, aci plecându cu Napoleon în campania, aci trecendu în tabăra prusiană, aci la Ruși, aci la Austriac­ etc.; de acea­a n’au nici una scru­­pulü și nici urmă de demnitate în alegerea mijjlaceloru de luptă. Nesce asta­ felu de ómeni n’au nici unu punctu de atingere cu vechii bo­iari, represintați de Ioanu Manu­, căruia noi, adversari în tote luptele politice, îi aducemü în acesta <fi su­premă omagiele nóstre pentru cre­­dința sea puternică în principiu, și pentru realitatea sea în luptă. Wan Manu avu mângăiarea cea mai mare, ce póte fi dată unui pă­rinte la capitula carierei sale. Ele lasă fii, cari au moștenită acelă ca­­racteră demnă și reală, ce le atrage stima tuturorö. SOALU HICHAILU barbatulü atâtü de cunoscută în Ro­mânia, prin posițiunile însemnate ce­a ocupată și prin credința sea ne­strămutată în principiele ce îmbră­­cișiase, a ajunsü ieri la capătulu lun­­gei și activei sale cariere. Marele vornicir Ioana Manu, într’uă viață publică de mai multe decenii, a avut­ rolurile cele mai principale în lupta dintre regimulü vechi, ce apunea și regimul­ nou ce se ivia. Ela a fost­ represintantulü cela mai activă, cela mai energică și cela mai convinsă ale vechiului regi­mu, și tocmai fiindu-oa avea convingeri pro­funde, a fost a totu­ de una francă și reală in acțiunea sea. Acesta este cea mai frumosa laudă la care póte se aspire una barbata, ori­ care ar­ fi nuanța principielor­ séle politice și sociale. Chiar­ atunci când­ lupta era din cele crâncene, cândü era cestiune de viață și de morte pentru prerogati­vele clasei domnitore, Ioana Mami, represintantu ale unei clase care avea uă vechia posițiune și onerea iei de apă­rată, n’a recursă nici-uă-dată la violen­­țele pene la sânge, n’a alesă nici-uă-dată ca mijlocă de acțiune infamiele fără nume, întrebuințate de cei cari se­­ jiiu astăzi represintanți ai ordinii, și alți voi sa treca de urmași ai ve­­chilor­ boiari. Ela a luptată totu­de­una cu dem­nitate, căci era din numeralü ace­­lora bătrâni boiari, cari aveau cre­dințele lor­ nestrămutate, una mare respectă de sine, și în afară afecțiuni și devotamente statornice. Aceia case cari­ară voi se ticea astăzi de urmași al ioră, și se fii cu țliarul. Standard aprecieză în mo­dulă urmatorii discursulu d-lui de Bismark, pronunciatü cu ocasiunea cându deputații din Alsacia-Lorena au combătută bugetulu acestora pro­vincii : „Principele de Bismark, fiice orga­nulü Tory­lorü, nu este numai cance­­larü alü imperiului, ci s’a însărcinată personale și ’ntr’unu moda cu totulü speciale și cu afacerile Alsaciei-Lorenei. Cu tote acestea, fie­care cuventü ce pronunciă trebuie sĕ se infiltre ca uă otravă în cărnurile acestora sărmane provincii cucerite, cărora le adreseza tóte injultele, pe cari numai că limbă crudă și veninósa este capabilé d’a le inventa. Germania, este adevératű, a cucerită aceste provincii prin drep­­tul­ de resbelu și voiesce se le con­serve , dérii sunt­ doua moduri prin cari se póte constata acesta faptü, din nefericire durerosü, unulü cuviinciosü și decentă, și altulü indecentü, ultra­­giatorii și necuviinciosii. D. de Bis­mark are obiceiulu d’a alege pe cele din urmă. „Totu ce­a­­psü póte fi adevĕratű; dérü nici unu omu care are în rea­litate consciință de cea­ a ce datoreza sieși și altora nu spune acestora ase­meni adevĕruri intr’una modă ofen­satorii, mai cu semă cândă acei către cari se adreseza suntă la pământă și ’n neputință d’a protesta. Este ase­menea adevérata că Germania va gu­verna provinciele Alsacia și Lorena în modul ă ce’i va conveni mai bine, după cum ânsuși d. de Bismark a de­clarată, dérü ce modă unica în felulu séu d’a înțelege acesta scopu! Nu în asemenea mijloce stă înțelepciunea unui om­ de stază; purtarea d­lui de Bismark este arogantă, brutale chiarü, și procederile sale sunt­ imprum­ate, fiindu-ca pedepsa ce merită nu vine în­dată. Napoleon cel mare nu era mai pu­țină brutale în francheța s­a de­cât a principele de Bismark, și a trebuită să trecă mulți ani pentru a ajunge la es­­pirarea insultelor­ și a fronturilor, ce făcea acesta monarhia victimelor sale. Insolența espune vecinica noroculu, fiindu-ca noroculu, după cum s’a des­coperită de multü Horațtă, este ela însuși insolentă. Déru nu esiste e­­semplu in istoria, ca una omă, ori­câtă de mare se ’i fi fosta g­­mură și ori­câtui de favorabile se ’» fi fustă îm­prejurările, care, nefiindă semn de mo­de­rațiune, se nu’și fi luata pedeapsa.“

Next