Romanulu, mai 1875 (Anul 19)

1875-05-16

BUCHESCI, % FLOMRU. Pe ce tememu, ne ’ntreba unui, am cute sa tü afice că domnia Catargi este sfirșita ? Cum puturămă, adaugă alții, s’anunciămă sfirșitul ă iei, tocmai după terminarea alegerilor, cari’i asigurară din nou uă majoritate supusă de peste una sută voturi? Ne place’ntrebarea, căci ea ne pune ’n posițiune d’a arăta metoda ce urmaramü în studiele și ’n raționamintele nóstre spre a ajunge l’acestă conclusiune, publiculu cunoscând [UNK]glă o va pute judeca ânsușî și ’i da valorea ce va găsi că merită, îndată după revoluțiunea de la 1866, națiunea, mulțămită că scăpase d’una zeű, se culca pe paturii de odihnă. Multe erau trebuințele iei; darii generațiunile cele noul nu le cunosceau încă și nu provocară întruniri publice spre a le afla, spre a le studia împreună ș’a căuta locurile cele mai bune și mai apropriata cu temperamentului pătimașil]ui. Se proiecta uă nouă Constituțiune, se publică, dară nouele generațiuni nu merseră în întruniri publice spre a o desbate, spre a căuta, găsi și arăta ceaa ce era bună și răă în proiectură propusă de guvernă, și Constituțiunea se modifica și se vota astăzi őlu cum plă cu majorității Camerei, fără ca națiunea să fi luată parte mai d’a dreptulu l’acésta mare lucrare. Doui ani și jumătate ne bucurarama, supt domnia principelui Carol, de cea mai ascîută libertate; și cu tóte aceste tote stările societății s’arătară atâtă de indiferinte, atâtă de apatice, încâtă d. Ion Brătianu fu silită sene <fică, într’uâ ’ntrunire publică, că nimică nu este mai răă pentru națiuni ca deprinderea d’a ne culca în timpă de mai mulți ani, ș’a nu ne descepta decâtă numai pentru a resturna. Indiferența, pirotesa, somnulu națiunii, în euragia reacțiunea, care, bine îmbrâncită din afară, se puse pe lucru și reintroduse domnirea puterii brutale. Luptele din întru și din afară, cari dăinuiră de la 1848 și până la finele anului 1868, aduseră neapărată maril^►înăspriri intre vechiele partite și le împinseră adese și la multe greșili. Aceleași lupte, din întru și din afara, aceleași înăspriri între partite, și greșialele ce se făcură aduseră și un mare recola, ca se nu chemă mai multă, între dânsele și nouele generațiuni, care contribui forte la reintroducerea și la triumful guvernământului personale. Străinii, ajutați de doar-trei dintre parveniții din întru, văzură critica situațiune în care eramă cu toții, și pe la 1870 așternură programa ce o puserămă supt ochii națiunii în Românulu de la 11 și 12 Maici, și care sa se resumă în câteva linie: — „Roșii suntă demagogi, socialisti și egalitari. „Partita boiarilor” este incapabile și se lasă a se conduce de locuriri personale în contra intereseloră țârei. „Junimea este puțină favorabile roșiiloră, neî ncrestetóre în boiari, ostile lui Cogâlnicenu. Ea va pute servi dură cu resuira la scopulă propusă.“ — Și ’n adeverit cu lesnire ea fu pusă în lucrare, cu lesnire divisiunile tutoră partiteloră îi asigurară triumfală. Suferințele carii bântuiescă țara d’atâția ani, rușinea și spaima ce produse asupra tuturoră domnia bandeloră de pușcăriași, avândă supt ordinile lor, poliția, parchetul ș’armata, făcură ca țera ’ntrega se tresalte de durere și de mâniă. Tresăltarea se vădu de toți prin protestările celoră mai distinși și celor mai moderați din tóte partitele, contra crimelor comise în alegeri. Ea se vă<ju și se manifestă cu cea mai puterică tăriă prin fertilă celă arsă ce ’să puseră pe fruntea miniștriloră magistrații cari aă demisionată. Aceste treiăltări, aceste puterice manifestări ale opiniunii publice dovedescă că lumina s’a făcută în tóte clasele și ’n tóte partitele. Durerea, rușinea și spaima ce coprinse societatea atâtă de amenințată în onórea, în averea și ’nesistința iei, aă trebuită negreșită se curme animositățile unora, ne’ncrederile altora, și se facă pe toți se vérja că numai unirea tutoră partiteloră pe teremule dreptului póte reda ceea ce s’a perdută prin a loră definire. Acesta este studiulă ce făcurămă, acesta este convingerea ce dobândirâmă. Conformă dată sistemei nóstre d’a spune totu-de-una, amiciloră câtă și inamiciloră noștril, cea-a ce vedemă in bine ca și ’nrS5, cea-a ce ne pare că trebuie să se facă și cea-a ce credemu că este naturale d’a se face, urmămă ’nainte cu expunerea începută. In totu lumea suntă și trebuie să fiu partite. Cu câtă uă țară este mai viuă, cu atâtă partitele suntă mai tari, mai agere și mai numeróse. In toți timpii de resuflare, națiunea română avu și densa partitele sale. Fiecare avea credințele séle, opiniunile sale și organele séle. Astăferă, de la 1857 și pénă la 1864, avarămu trei partite, bine definite, bine cunoscute, având o fiecare și organele iei de publicitate. După 1864, libertatea presei fiindă pe deplină înlăturată, încetară și fiarele celor trei partite. Este asemene pe deplină cunoscută că ’n epocele cele grele, în filele de periplu, ca și ’n orele ne incendiă, tóte partitele se ’ntrunescă spre a sustrage societatea din realame o bântuie. Astăfelă se făcuți la noi la 1857, cândă tóte partitele se ’ntruniră spre a susține cele patru puncturi cari deveniseră programa națiunii. Astăfelă se făcu la 1859, când tóte partitele se ’ntruniră spre a scăpa societatea de supt despotismul Căimacămiei, care se supunea intereselor străine. Astăfelă în fine se ’ntruniră tóte partitele la 1866, spre a restabili suveranitatea națională, alegerile libere, ecilibrulu în bugete ,a opri sistema fatale d'a seca chiar a sorginții avuției naționale. Astăfelă vădurămă ș’acum în Francia întrunindu-se stânga estremă, stânga, centrulă stângă ș’uă parte din centrală dreptă, spre a scăpa țara de sapt „guvernală de combatere“, susținută cu tăriă de Capulă Statului, și a stabili Republica, combătută de bonapartiști, legitimiști, orleaniști și de însuși mareșialele Mac-Mahon. Astăfelă vădurămă pe cei mai vechi și sinceri monarhiști, ca d-nii Rémusat, Thiers , Audiffret-Pasquier, Casimir Périer și mulți alți bărbați, dintre cei mai învățați, dintre cei mai nobili și dintre cei mai ’naintați în vârstă, întrunindu-se cu cei mai ’naintați republicani, spre a salva națiunea de supt conspirațiunile și de supt jugul despotismului. Scopulă este bine determinată, și de aceaa și unirea este și sinceră și producătare. Fiecare partită lăsă lasă parte multe din dorințele sale, multe din ideiele sale politice și sociale, spre a se uni cu cele-lalte partite și a face astăfelă ceaa ce este mai neapărată, mai arginte, mai practică, mai prin putință. Bărbați ca d-nii Thiers, Rémusat, etc., luminați prin învățătura și patriotismul ăloră, s’aă convinsă că numai Republica pate salva Francia, ș’aă adoptată-o cu sinceritate. Bărbați, luminați și patrioți ca d-nii Gambetta, Louis-Blanc, etc. Să înțețelesă că ’ntr’uă țară bântuită,d’atâtea dureri, și care trăi sedii întregi sunt felurite monarchii, nu este cu putință, ș’adese nu este nici bine d’a trece d’uă data din monarchia asolută în Republica democratică și socială. Reformele cele mari suntă dăinuitare atunci numai cândă lumina este deplină și marea majoritate a națiunii le-a ’nțelesă și s’a convinsă d’a lară trebuință, și lumina și convingerile nu se facă decâtă prin libertate, prin școli, prin întruniri publice și prin alegeri libere, prin deplina respectare a suveranității naționale. Acesta este și térémul, pe care se ’ntruniră cu sinceritate cei mai însemnați bărbați din Francia, carii pună patria mai presusă de opiniunile lor, tóté partitele cari iubescă în adevéra națiunea. Unite énsé p’acestă téréma, ele nu se contopesc pân’a dispare, căci atunci ară fi iarăși oprirea vieței. Fiăcare rămase c’uă bună parte din credințele séle și cu organele sale proprii, servindă astăfelă de conducătore ale partitei sale pe calea*] adoptată, de controlă și de consilieri ai guvernului produsă prin uniunea mai multoră partite. Astăferă s’a făcută și la noi cu revoluțiunea de la 1866. Tóte partitele s’aă întrunită pe tărâmul restabilirii regimulur constituționale ș’a suveranității naționale ș’aă rămasă ’ntrunite pené la votarea Constituțiunii. Misiunea îndeplinită, fiecare partită, mai multă sad puțină modificată, reintră în matca iei. Libertatea fiindă mai mare, viața mai puterică, văi jurăm fi încă eșindă uă nouă partită, supt numele de „fracțiune liberă și independinte“, ș’astă-felă avurămă atunci și fiarele bătrânei drepte, ale junei drepte, ale bătrânei și junei stânge ș’ale liberei și independintei fracțiuni. La 1870, viața ’nceta, și cu densa încetară mai multe din organele unoră partite, ba âncă vădurămă unele din aceste partite contopindu-se și altele dispărândă cu totulă. Acestă singură faptă ieste d’ajunsă atâtă spre a dovedi domnia despotismului, câtă și pentru a explica căușele triumfului și dăinuirii iei. Cândă dérit răulă ajunse cu multă mai mare decâtă era la 1857, la 1859 și la 1866, cândă suferințele suntă în culme și toți Românii, de la satenii până la celă mai mare proprietară, adică: „nu mai putemă“; cândă în fine toți vădă că cei de la guvernă lucreză cu cea mai mare sete spre a provoca revoluțiunea desperării, este peste putință, după noi, ca toți cei cari aă ceva de conservată, ca toți cei carii ’și iubescă țara și voră se rămâie a Românilor, și ca toți câți voră progresulă adevărată, și care este numai acela care se dobândește prin liniște și prin celă mai asolută respectă ală legii, se nu se unesc pe tărâmul ă legalității și seifică puterii esecutive, împreună cu totu națiunea — destulă. — Și cândă toți uniți vorărice acelă cuvântă, nici uă putere nu mai pote resiste. Opiniunea publică este ca Ocennia și guvernele suntă ca uă simplă corabie. Astăzi opiniunea publică fiindă — precum dovedirămă — contra guvernului, îndată ce tote partitele voră represinta în unire opiniunea publică, căpitanii corăbiei vor pune pândere conformă cu suflarea vântului, siliți a se supune legilor naturei și voinței întregului echipagțu. Adevărulă, în privința sistemei domnitore bine cunoscută în țară, începe a se cunosce și ’n afară. Spre confirmare, atragemă atențiunea cititoriloră nostrul asupra unui însemnată articlu ală d-lui P. Bataillard, publicată în legien public, pe care o lă reproducemă mai la vale. Reproducemü după edițiunea de dimineță a numărului precedinte următorele: Versailles, 21 Maiă. — Centrală stângă a admisă în unanimitate, afară de patru abțineri, scrutinulă pe listă 1) ca basă a viitorii sisteme electorale. Paris, 22 Masă. _Camera comuneloră din Englitera a primită o petițiune semnată de 20.000 născuți în Industană, și locuindă în Bombay, cari reclamă pentru India dreptul de a trimite deputați în parlamentul engleză. Petiționarii invocă, între alte motive exemplul Franciei și Portugaliei, ale căroră posesiuni din India trimită represintanți în legislature, de la Versailles și Lisabona. Statele, ai căroră represintanți au fostă autori sați se suptscrie actule internaționale întocmită de conferința ținută la Paris pentru metru, suntă: Germania, Republica argentină, Austro-Ungaria , Belgia , Brasilia, Danemarca, Spania, Statele Unite, Francia, Italia, Peru, Portugalia, Rusia, Suedia, Norvegia, Elveția, Turcia și Venezuela. Ua disposițiune speciale reservă cu tote acestea și celerălalte guverne facultatea d’a adera și ’n urmă la convențiunea ’nchiriată. Neapole, 20 Masă. — La universitatea d’aci s’aă întâmplată succesivă, în mai multe zile, desordine. Cu tote acestea profesorii au putută se ’și facă cursurile. S’aă făcută mai multe arestări, între cari nu suntă de câtă cinci studințî. Operațiunile electorale supt regimulu lissi de ordine. Primiriii din Râmnicula-Sárata, cu rugăciunea d’a se însera, epistola următore, împreună cu uă copiă după 11) Prin scrutinu pe listă se ’nțelege ca deputații să se alega pe departamente, era nu pe arondismente, telegrama adresată redacțiunii de către d. D. Ionescu, asupra arestării d-sale arbitrarie în timpul alegerilor colegiului III. Acestă telegramă, deși a fost primită de oficială din Râmnicula-Sărată la 29 Aprile, până astăzi, 15 Maiă, nu s’a comunicata redacțiunii. 1 Râmnicula-Saratü, 13 Maiă, 1875. D-lui redactare alu ROMANULUI. Domnule redactare, La 29 ale espiratei luni Aprile, v’araü adresații uă telegramă de 1O cuvinte, supt scrisâ de mine, spre a o publica, pentru care mi s'a liberatü recipisa No. 246. Observândă că nici după cinci zile nu s’a veijuta menționata telegramă publicată, și ’n nerăbdare, v’amö adresatü vă scrisóare la cinci ale cuvintei, în care vé rugama a’mi respunde déca ați primitu-o, déru vém éndü că nici péné astăzi, 13 cuvinte telegrama enunciată nu s’a publicată, și nici uă resultata n’ama primită, ama onore a ve anesa pe lîngă acesta va copiă după originalul telegramei, rugându-ve se bine-voiți a o insera ln colónele d-vóstre. Primiți, vé rogă, d-le redactore, și d’astă-dată stima și considerațiunea ce ve păstrezi. Dimitrie Ionescu. TELEGRAMA Râmniculu-Săratu, 29 Aprile. Redacțiunii țiiarului ROMANULU. Astăzi, pe la orele noue dimineță, mă pomenescu cu Abăru Frâncu, întrepositorulă regiei, însoțită de agintele lancu Munténu, că me aresteză în prăvălia c’mărginte polițienescu, dându’i ordine d’a nu me lăsa se esă afară, supt cuventu că suntă bănuită a ave tutună de contrabandă, după trei ore de închisore în casa mea supt sentinelă, unde nu puteamă comunica cu nimeni, veni fratele prefectului, însoțită de căpitanulă de guardistî Aslană, adresându-se către mine ca unu rîsă ironică și spuindu’mî că, aflândă d. prefectă, s’a indignată și pe dată a ordonată liberarea mea; ve jendu-me liberă, cerui comptă d-lu’ Frâncu, éru d-lui ’mi-a răspunsă că este uă politică, recomandându-me a nu eși din casă afară. Nu s dă in ce țeră trăimă și supt ce legi, domiciliulă violată și cetățenilă insultată și arestată; tóte aceste ilegalități se petrecă in timpul alegeriloră* Dimitrie Ionescu. Citimăîn Correspondance franco-italienne din Roma. „Recintele amenințări de resbelă au avută efectului d’a rădica prestigiulu Franciei în peninsulă. „Preocuparea cu care d. de Bismark observă grabnica reînviare a națiunii care părea a fi căzută pentru totdeuna, bugetul resbelului,eșcedintele bugetului, după ce-a plătită cinci miliarde, tóte acestea au produsă aici oă profundă impresiune de admirare. Modestia și liniștea cu cari Francia se silesce a’și repara nenorocirile, și moderațiunea ziare,lor £l republicane incepă a’i atrage respectulă și stima d’altădată. E că cum se esprimă în aceata privință Gazetta d'Italia : „Francia ne dă uă nouă probă de puterea mea financiară în bugetulă provisoriă ce s’a presintată carierei pentru anul 1876. „După ce a plătită cinci miliarde s’a făcută alte chiăltuieli enorme, a reeșitu nu numai să’și echilibreze bugetul în spațiu de cinci ani, ci dacă a dobândi ș’un d escedinte la venituri, este ceva care s’apropiă două minune, care va face ună obiectă de invidiă pentru multe alte națiuni europene."