Romanulu, mai 1877 (Anul 21)
1877-05-04
396 ROMANULU, 4 MAIU, 1877 Citim și în Pressa: „fiarele străine se ocupă mereu de atitudinea Forței faciă cu România, și constatămu cu plăcere că, afară de foile recunoscute ca turcofile, ca Debats și Neue-Prese-Presse, și afară de câteva fiare englese, mai tote foile seriose se unescü în a blama conduita Turciei și a recunosce dreptatea României. Die Presse,Jiara cu greutate din Viena, publică și ea așai una importantă articoli, ca primă Viena, pe care să reproducemă, pentru ca să potă vedea cititorii noștrii, că în Austria nu domnescă vederile Nouen presselibere. Eră acestă articolă: In Constantinopole domina dilele acestea una adevăratü jubileu. Sublima Portă și palatul Seraskierului erau iluminate, pe minarete strălucinu flacăre bengalice; Șeikul-Islam orândui solemnități de mulțămire prin moschee, era stăpânitorulă credincioșilor și a mers în persana, însoțita de întrega sea Curte la moscheia Nuri-Osmanie, spre a mulțămi lui Allah pentru victoriele turcescî. Prin cuartierele turcesci domină unii entusiasmă întocmai ca și în zilele de serbători mari ale Islamului. Cuvântul de ordine era pretutindeni: , Nu mai e nici uă „îndoaielă, vomă mânca pe Moscovî-ciorî;« ghiubi.“ Lumea se întrebă cu orecare mirare, cari au fost succesele estraordinare ce au putută sĕ înferbânteze atâta pe osmalîi, și atîă cu și mai multă mirare, că scriea despre cei 800 de ruși morți de la Batum a electrisatu pe Sultană totă atâtă de multă, ca și pe cei de prin cafenelele Constantinopolii. In faptă case lucrurile nu suntă delocă favorabile turcilor, nici pe teatrul ă de resbelă din Asia nici pe celă din Europa. Pe acesta din urmă mai alesă s’aă distinsă pene acum numai bașibuzucii șunca într’ună modă care provocă indignațiunea generale. Erai victorii eftine, pe cari le-au câștigată acești voluntari vitezi, cândă au întreprinsă bilele acestea espedițiunile loru de țafă pe țărmură română ală Dunării, pustiindă totă ce le venia în drumă; ei au fostă secundați în aceste espedițiuni de monitori turcesci, cari operau în numele onorabilului și civilisatului Hobart pașa. Flotila Dunării, în acceptare ca se ltă închisă în vre uă înfundătură, petrece două cam dată a bombarda orașe române, deschise și neapărate—fără nici ună scapă vădită. Turcii începă astăzi resboiulă, precum începeaă și întrețineau tóte resboiele loru, de la prima invasiune în Europa. Și se nu se uite, că Porta n’a rupt’o oficială cu țăra românescă, ba nici chiară indirectă prin circulara din urmă a lui Savfet-pașa prin care se protestă numai în contra intrării rușilor. Precum se anuncă acii din Bucuresci, guvernul română a protestată pe lângă cabinetele puterilor, contra acestoră acte de brutalitate ale turciloră, pe cari prințul Carol le-a constatată deja solemnă prin responsulă seă la adresa Senatului. Romania va declara, că va respinge de acum înainte cu putere armată orice atacă ală trupelor otomane. Acestă actă nu are, se înțelege, de câtă uă însemnătate formale și nu se ascăptă nici în Bucuresci ca se intre vreoă putere în discnsiune cu Port asupra apelului română. Și pe câtă se vede România este decisă a se ajuta singură... Cu Bașibuzucii nu se pote închiria tratată. Acesta părere am susținută-o cândă am aliată de convențiunea ruso-română și de respingerea propunerii Porții, ca se intre România în înțelegere cu guvernul otomană contra invasiunei ruseșci. Rușii în acestă casă ar fi ocupată țara ca neamici; eră Turcii, cari ară fi trecută Dunărea în ajutorul României, ară fi prădată și pustiită țara mai reă decâtă neamicii Nu este de câtă o simplă trasă, a vorbi de dreptulugințiloru față cu Turcia; ceea ce au constatată savanții de la Hugo Grotiusu în care, în modă științifică, ca norme internaționale cari s’aă și pusă în practică, nu însemneză nimicit pentru bărbații de stată ai Porții și pentru soldatul turcă. Omoră, jafă, pustiire, după obiceiură asiatică, chiară fără scopă și țintă, etă norma de resbelă a turciloră, care s’a pusă in practică și de astă-dată. Și espedițiunea contra României n’are într’adevără absolută nici ună sensă, afară pate de acela, că de acum înainte Dunărea formăză fruntăria Turciei de la Radujevac (1) în josă „Turcii bombardeză Calafatulu din Vidină, „bateriele române ripostă.“ Acestă depeșă care ne sosesce astă seră, cuprinde declarațiunea de resbelă a Porței și respunsulă României. Nu credemă ca osmanlii să aibă motivă de a continua cu iluminarea sublimei Porți și a ministeriului de resbelă. Același ijiară, mai dându sema Infor’una articola specială despre mișcările resbe’ului și mai [alesă despre atacurile turciloră asupra orașelor și sateloră deschise ale României, face urmatórele reflesiuni: „ . . . . Câtă despre prădarea și bombardarea localităților neocupate, care s’a urmată și în casulă acesta, fără declarațiune prealabile de resbelă, n’avemă de câtă să amintimă normele păzite de tóte puterile beligerante în ultimele respele euopene. Ense chiară capturarea vaseloru străine de către escadra Dunărei este o călcare flagrantă a dreptului, care corespunde case pe deplină cu maniera turcilor, de a păzi tratatele și obligațiunile. Căci, în emului 1856 tele puterile semnatare ale tratatului de Paris au închiriată declarațiune cu totulă independinte de tratată, prin care se stipuleză art. 1. „Sistema capturărei vaseloru este și rămâne desființată, “ și art. 2. „pavilionulă neutrală „aperă averea neamică, afară de contrabanda de resbelă.11 La acestă declarațiune au mai aderată pe urmă încă patruzeci de puteri, afară de America de Nord. Dăcă dără astăzi flotila turcă capturezi tóte vasele de pe Dunăre, ea comite ună actă de brutalitate, și nu este delocă în posțiune de a invoca vreună titlu de dreptă în favorea procedurei sale. Reserva de care s’a vorbită, că se voră despăgubi proprietarii vaselor capturate, nu ni-se pare de câtă uă garanțiă pe jumătate giumăță și cu desăvârșire problematică, față cu situația financiară, în care se află Turcia. Primele impresiuni ale țiiarului Times în privința nostră s’aă modificată. Constatămă cu plăcere că acestă puternică organă a devenită dreptă pentru noi. Eco în adeverii cum aprecieză eră predările comise de Turci pe țărmii noștril : „Predările stupide ce comită Turcii pe țămulă română ale Dunării nu potă produce celă mai mică efectă asupra mișcărilor. Rușiloră, deră aă naturalmente de resultată, d’a ațîța poporulă română chiară în momentul cândă partita păcii căuta să oprescă acestă principală d’a intra în resbelă deschisă în contra Porții „Trupele române au primită ordinulă, d’a trage asupra bandelor de borfași turci cari ară putea trece Dunărea. „Aci aréta, că mărginte turcă a cerută protecțiunea prefectului de Galați pentru supușii otomani reședința în acelă orașă și că prefectură i-a răspunsă, că România și Turcia nefiindă în resbelă una cu alta, nu există nici ună motivă ca supușii turci să nu rămâne fără grije pe teritoriul română, apoi urmeza: „Trupele române de la Calafat numără aprópe 20.000 omeni. Ele posedă ună mare numără de tunuri cari bată departe și carieră face nesuferită șederea în Vidin, dacă bombardarea de care e amenințată acestă orașă se va face de pe înălțimile de la Calafat, de unde e lesne a face se curgă uă plată de proiectile asupra orașului și asupra posițiunilor turcesci.“ Alică (Jilnicu Neue Preie Presse în contra României: „....Distinsulu nostru confrate, organă alăpartitei liberale austriace, e atâtă despăimântată la ideia unei victorii posibile a Rușiloră, in câtă aruncă acuzări contra României, cari singure suntă de ajunsă spre a rădica orice autoritate aprețianilor acelui fi alra în lupta actuală. „Acesta e vă probă mai multă pentru noi câtă încredere merită neutralitatea austro- ungară. “ Apreciările reü-voitare și injuriose ale unei părți din presa austroungară în contra României începă a fi considerate de fiarele seriose europene după adevărata loră valore. Astăfel, Republica francese îndemna mai bunele trecute pe cititorii săi a nu pune temeiă pe afirmările (fiarelor) din Austro-Ungaria despre România, deorece ele suntă pornite a atribui României numai proiecte negre. Acum ună însemnată organă din Roma, II Dovere, dă vă frumosa secțiune acelui soră de fiare, între cai Neue Freie Presse din Viena ocupă primul ă locă, și în cumpăna cărori cîntăresce mai greă interesată sunătoră decâtă ființa adevărată a lucruriloră. Asemenea lecțiuni, decă orbirea patimei n’ară suprima simțimintele de demnitate și de respectă de sine, ar trebui se profite aceloră cărora se daă, și prin acasta multă oră folosi și publicului, care n’arămai fi victima unoră mistificări din cele mai neoneste. E că ce ifice N Dovere despre ănulă din articolele injurióse ce au SCIRI DIN INTRU. M. S. Domnitorulă, Mercur 1, 27 ale curintei, a asistată, la gara Tărgoviște, la ambarcarea trupeloră cari porniaă prin drumul-de-seră în Oltenia. La 29 ale curintei, M. S. Domnitorul a mersă asemenea împreună cu M. S. Domna spre a asista la plecarea din gară a altor detașamente avendă aceași destinație.Monitorului. Pressa publică urmatórele telegrame : Târgoviște, 28 Aprile. D-luî colonela Cerchez, comandantele trupelorü. Catafata. Și în orașulă nostru, ca ’n totă țăra, s’a aflată că Turcii nă voită să facă și la Calafata cea-a ce aă făcută la Brăila, Reni, Bechet, și póte în acestă momentă și la alte porturi ale nóstre de pe malul Dunării, cum și că atitudinea d-vostră ș’a vitezei armate ce comandați a sclută și d’astă-dată a arăta celoră ce au uitată că bombardeză orașe ale uneitări ce nu i-a declarată tresbelă, printr’ună răspunsă identică de faptă ; că decă armata română a bravului Michaiă și-a schimbată omenii, totuși a păstrată cu scumpătate vechia iei vitejiă și că sângele de Română pentru apărarea țării lui astăzi este totă celă de la Călugerenî. Orășenii din vechia capitală a țării, lăgănă ală gloriei și vitejiei românesci, cari la fiă ce pasuală piostru dărimă printre ruinele lui urmele de eroismă ale străbuniloră nostriî, vă trămitemu salutulă nostru atâtă d-vostră în parte câtă și de asemenea flecărui bravă oștenă ce luptă în rândurile d-vostră. Facă cerulă, care în totă dă una a protesă astă țără, să încoroneze de succese tóte încercările ce veți face pentru alungarea vrășmașilor ă iei! — Caragială și iubirea țării ne mântuie de tote relele! Isaia Lerescu, Alesandru Penescu, George Bagieru, Doctoră Beșteleș, Constantină Cosma, Ștefană Mărculescu, Vasile Visantie, Vasile Dumitrescu, Nicu Sasu, Michail Popescu, Ionă Petraru, Ștefănescu, Răducanu Ionă, Ghiță Pîrjolescu, Nicolae Ionescu cojocară, Michail Șerbănescu, Constantină Dimitrescu, Protopopă N. Ionescu, Iorgu Pastia, Costache Dragomirescu, Ionă Andronescu, Ghiță I. Popescu, Michailă Ionescu, Sache Stoenescu, Christache H. Nicolaeff, Avramă Cosma, Răducanu Stănescu, Scarlată Michăiescu, Scarlată I. Ionescu, George Bărbulescu, Grigore Zenide, Alecu Stamatiu, Petre Mihăiescu, Nicolae Vericănu, Mateiă Iacovă, Niță Rusu, Ionă Nisipenu, G. Popescu, Ionă Anghelescu, Alecu Mihăiescu, Ionă Bărbulescu, Dimitrie Chirculescu, Nicolae Gheorghiu, Grigore Untărescu, Dimitrie Tomulăuu, Ionă Stamatiu ființă, Costică Petrescu, Costache Christescu, Alecu Nicolescu, Ionă Bozescu, Cost. Bucșenanu, Toma Câmpenu, Alecu Zogrescu. Acestă vasă cuirasată, de uă mare forță, arendă opt tunuri grele în două turnuri și echipată 160 omeni, precum sedice, era spaima orașiului nostru, fiindăcă Dumineca trecută proiectilele aruncate aici cântăriaă circa 40 ocale. Acestă monstru maritimă, Luni plecase în susul Dunării, și eramă liniștiți că póte nu se va mai întercederă astăzi, (29 Mas), pe la ora 1 și jum. p. m., apăru eră, urmată de două alte canoniere și se aședa pe Dunărea cea vechiă, tocmai vis-a-vis de orașiu, cu intențiunea, se vede, a bombarda orașială, eră nu bateriele. Acestea, pe cândă monitorulă ancora și se pregătia a ne saluta, au deschisă mă facă deuă precisiune admirabilă de la bateriele din josulă orașiului și, după 15 său 20 focuri, la care turcii n’aă respunsă, ună tună rusescă de ună calibru mai mare a nemerită monitorulă tocmai pe covertă în mijlocă și bomba, să cadă esplosiune, se vede ca au spartă casanele mașinei săă ierbăria, fiindăcă d’uă-dată audirămu uă detunătură mare, și unu fumu negru dejit cu focă acoperise celulă, aruncândă în aeră totă echipagiulă și artileria vasului După răsipirea fumului, vădurămă numai ună mică catartată, care mai plutiaseră gogorița orașiului nostru se confundase. Acestă strălucită [aptă a umplută orașiulă nostru de bucuriă și poporațiunea nu va mai părăsi căminulă săă, fiindăcă Turcii nu voră mai avă curagială a se apropia de bateriele răsescî. Calafatu, 29 Aprile, 1877. D-lui Isaia Lerescu și bunitorii cetățeni din Târgoviște. Dumnedeă a reservată trupeloră de supt comanda mea onorată d’a primi pentru ântâia oră, după 200 ani, pe jefuitorii țării nóstre, altă felă de câtă cu pane și sare. Mândru de acestă onoră, vă arezămă recunoscința pentru salutură încuragiatură ce ne trimiteți. Vuietulă armelor române trebuie să aibă mnă resunetă în acea vechiă capitală, ce n’a uitată câtă acestă vuietă e de plăcută cândă elă este produsă pentru apărarea țării în contra unei nedrepte năvăliri. Comand, divis. I, Colonela Cerchez. V-Pressa primesce din Brăila urmatorele amănunte asupra esplosiunii monitorului turcescă, de care amă vorbită mai dilele trecute. Rusia — Journal de Saint-Petersbourg, publicândă responsulă lordului Derby la nota circulară a Rusiei, respinsă pe care l’amă reprodusă într’unulă din numerile precedinți, (zice, că elă va remâne fără laterapinare din partea guvernului. 1iarulă menționată casc îlă întâmpină cu următorii termeni : „Polemica n’ară contribui a mănține înțelegerea între marile puteri, înțelegere care remâne voința tuturora. Dăcă ea a remasă pân’acum sterilă, causa e c’a avută să basă falsă. Puterile cari dorescă seriosă a restabili înțelegerea și a garanta pacea generală, trebuie să caute ună noă tărâmă, care să fie mai în conformitate cu împrejurările, fără se se oprescă mai multă la rătăcirile trecutului, ale căroră resultate suntă cea mai bună combatere a telegramei angleze. In privința tratatului de la 1871 pe care ’să invocă acestă telegramă, suntemă îndreptă a ne întreba, dăcă Porta n’a fostă cea dântâiă care a ruptă îngagiamentulă din precedintele tratată de la 1856. Decă guvernul angresă pretinde că Porta nu era îngagiată, atunci acestă tratată n’ar fi servită decâtă a garanta acestei din urmă uă deplină impunitate. „Tóte documentele din acestă epocă probată din contră, că puterile străine nu înțelege să se apere ună regimă apăsătoră pentru chreștini : ele conchideau numai în contra protectoratului esclusivă ală Rusiei. Ele aă suprstituită acestui protectorată, protecțiunea colectivă a Europei. Ele aă esercitată, după hatti-humanium drepturile și datoriile cari decurgeau din acesta, mai întâiă în conferințele de la Paris și Londra, apoi în privința afacerilor Serbiei, Moldo-României, Muntenegrului, Siriei, Cretei, în fine prin nota Andrassy, memorandulă din Berlin, cea din urmă conferință de la Constantinopole și protocolulă de la Londra. Faptele a probază că aceste interveniri platonice n’avemă nici ună resultată. „Dacă pentru cabinetulă anglosă, interpretarea tratatului de la 1856 este în acestă neputință, interpretarea va fi anevoiă primită de Europa și chiară de națiunea anglosă. Ea nu va fi primită mai cu sumă de guvernal și națiunea rusă. „Acțiunea și presiunea Europei ar trebui să se îndeplinăscă în interesul acestui tratată. Rusia a făcută totală pentru acestă scopă. Silințele sale, remâne adă énse infructuose, nu mai rămânea Rusiei decâtă se esecute singură misiunea pe care celelalte cabinete, înțelese cu ea în principiu, eșitaă d’a o lua asupră-le în practică. „Cabinetul imperiale e deră întemeiată să afirme că lucrăză în conformitate cu simțimintele și cu interesele Europei. „Cabinetulă anglesă nu se pate sustrage din acesta dilemă, decâtă proclamândă că Anglia e cea d’ântâiă putere musulmană din lume și că voiesce prin urmare menținerea domniei turcescî asupra chrestinilor, chiară cu prețul desterminării lerii. Avemă pre multă stimă pentru națiunea anglosă spre a crede că ea ar sancționa uă asemenea politică.“ Mesageriile oficiale publică uni ukaz imperiale, care ordonă aplicarea legilor municipale ruse, decretate la 16 iunie 1870,în tote orașele din provinciele Baltice, Livonia, Curlanda și Estonia. Uă scrisore adresată Noului Timpi anundă că Rușii au capturată uă șalupă turcescă pe cândă făcea sondage pe apele Odesei. Organele oficiase, vorbind despre trimiterea principelui de Reuss ca ambasadore al Germaniei la Constantinopole, observă că acestă diplomată a lăsată frumose amintiri la Petersburg. Ele adaugă alegerea principelui de Reuss ca protectoră ală supușilor. Ruși în Turcia e considerată aici ca nouă dovadă despre relațiunile amicale ale Germaniei și Rusiei. Allglill. — Camera comunelară a fostă în țiilele trecute teatrală unoră discusiuni pasionate in privința conflictului orientale. Interpelarea d-lui Gladstone, ală căreia resultată va fi pute cunoscută cândă vară apare aceste rânduri, deorece urmarea discusiunii asupra iei a fostă amânată pe ne astății cuotărîrea d’a se lua că resoluțiune a fostă obiectulu principale ală acestoră desbateri. D. Gladstone a usat de totă talentulă son oratoricü, de totă autoritatea ce are prin servițiele aduse țârii sale, spre a discredita politica guvernului. Camera l’a ascultată cu atențiune, totuși atitudinea iei nu prevestia succesă pentru nici unul din puntele propunerii d-lui Gladstone. Inserată deja de noi supt acestă rubrică. Acesta pare a fi causa pentru care d. Gladstone a retrasă trei din ele ș’a părăsită într’ună modă tacită p’ală patrulea, de órece s’a urmată disensiune numai asupra unui singură pantă. Ministrul de interne, d. Cross, respundendu d-lui Gladstone, a $isă intre altele că desastrele acestui resbelă potă întrece măcelurile din Bulgaria, căci e în partea cea mai inflamabilă a Europei, într’uă parte a Europei unde mai tate puterile dă interese, și din nefericire interese opuse. Chiară în țara nóstrá, a a- I dansă ministrulă, amă simțită efectele resbelului prin urcarea prețiului pânei. Vorbindă despre atitudinea Angliei, afish că ea s’a declarată absolută neutră și că silințele I voră avè de scopă a loca I lisa ș’a îndulci resbelulă; apoi, respundându la cestiunea d’a defini interesele Angliei, cari ară pute fi lo- I lovite în acestă resbelă, a menționată formulă de Suez, Egiptul, Dardanelele și in fine Constantinopole, ș’a adausă : „Speră totuși, ca interesele de care amu vorbită nu potă fi lovite de câtă intr’ună viitoră atâtă de depărtată încâtă nu e trebuință d’a le lua în considerațiune. Nu e multă timpu de cândă împeratură Rusiei a declarată solemnă ambasadorelui nostru, că nu doria cuceriri și n’avea nici-decum intențiunea d’a cuprinde Constantinopole, adaugându că posesiunea acestei capitalei ar fi uă nefericire pentru Rusia. „Décá așă fi obligată se ocupă uă parte a Bulgariei, a mai disă țarulă, n’așă face-o de câtă provisoriă.“ Decă împăratul Rusiei își va țină cuvântul o dată cu atâta solemnitate , interesele britanice nu voră fi espuse la nici una pericolű. Derittă armată victoriosă e anevoiă de reținută, ș’că națiune ' uă-data rădicată nu se liniștesce lesne, i Toții ce potă dice e, că guvernul M. S. crede că Rusia nu va atrage interese cari în realitate suntă în afară de ținta resbelului, căci dăcă ar face-o, Anglia și Europa n’ar pute vede acesta cu indiferență.11 In lure, ministrul a închinată astăfelă: „Politica guvernului a fostă d’a opri violarea tratatelor, pe cari le suptsemnase, ș’a oferi Europei și lumea ună exemplu care dăc’ar fi fostă armată, ar fi contribuită multă la fericirea lumei; politica guvernului s’a silită a mănține neutralitatea cea mai strictă între națiuni, deorece adâncă regretă resbelulă; politica guvernului a fostă, afară de necesitățile actuale ale resbelului, d’a ocroti, cum trebuie s’o facă orîce guvernă britanică interesele esențiale ale Angliei: guvernul nu caută se câștige nimică; în facia Camerii, în facia Angliei ș’a lumei, elă se basăză pe consciința ce are despre onestitatea scopului ce urmăresce și despre sincera-i dorință