Romanulu, septembrie 1877 (Anul 21)

1877-09-01

ANÜLÜ DOÜE-pECI-gl-ÜNÜ TOIE8CE ȘI VEI PUTEA. ANUNClURI. Linia de 30 litere petit, paginea IV,— 40 bani Deto » » » paginea III, 2 lei — A se adresa: LA ROMANIA, la administrațiunea dianului LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8. Place de la Bourse, LA LONDON, la Eugene Micoud,No. 81-A Fleet Street, London E. G. IN VIENA, la d-nii Haasenstein ți Vogler, Walfischgasse 10. Articolele nepublicate se ardu. 20 BANI ESEMPLARULU Re&acțiunnea și aministrațiunea strada I­ormei 14 Ospiciele Indepen­dinței. Ospiciului Independinței din Măgu­rele, de­și neî nzestrată încă pe de­plinii, a și ’ncepută a avea răniți. Suntu acum acolo d-nii medici Fe­lix, Polichronie, și Sergiu. D. doctore Polichronie, împreună cu d. architect­! constructorii, Stacey suntu acolo de 6 zile. Domna Maria Rosetti a plecată la Măgurele Duminecă dimineța, cu 11 lăzi de farmacie și alte obiecte. Luni dimineța a plecații d. doc­tore Sergiu, cu alte lăzi, cu douî in­terni, cu unii farmaciștii și cu două infirmiare. Se face din nou­ apelă d-loră doc­tori chirurgi a merge grabnică căci răniții ii asceptă cu legitimă nerăb­dare. Biletele împărțite pentru rotărie nu ni s’aă înapoiată încă. Prin urmare, din acestă causă, tra­gerea lotăriei și represintațiunea tre­­buiescui din noă amânate. Timpulă grăbesce. Simtă rugați dera cei cari aă bine­voită a se ’nsărcina cu vinderea bi­­letelor, a trimite câtă mai curendă banii sau biletele rămase ne date. Sperămă că rugăciunea ne va fi ascultată ca să se potă face trage­rea rotăliei pe Sâmbătă seă Dumi­necă, fiică la vestulă Balkaniloră, a fostă în­dreptată spre fruntaria sârbăscă. Constantinopole, 10 Septembre.—Cetatea Nicșici s’a predată Muntenegrenilor­. Tru­pele turcesci de la etajele Serbiei au pri­mită ordinul­ de a năvăli imediată în Ser­bia, în casulă cândă ea va lua parte la resbelă. Paris, 11 Septembre.—D. Gambetta nu s’a înfățișată înaintea tribunalului corecți­­onală. Avocatură seă­fundă bolnavă nu s’a presintată. D. Gambetta a fost­ condam­nată la trei luni de închisore și 2000 fl. amendă. Kaschau, 11 Septembre. — La prâmbulă Curții, la care a luată parte arh­iducii Al­bert și Ion, principele Leopold și toți ofi­­cialii străini cari au asistată la manevra armatei, împăratură Francisc Iosef a rădi­cată m­ă toastă în sănătatea scumpului seu amică și aliată Țarului, a cărui sărbatare era în aceeași zi. Musica a intonată apoi imnulă rusescă. CT7 I« ? JQjbl. 1 SEPTEMBRE, 1877. ‘­­ ,• v .p]ty LUMINIZA­TE ȘI VEI FI. ABONAMENTE. In capitală, um­­ană 48 lei; șese luni 24 lei trei luni 12 lei; uă lună 4 lei In districte, unei anii 54 lei; iese luni 27 lei trei luni 14 lei; uă lună 5 lei Pentru tote țările Europei, trimestru 15 lei. A se adresa î­­N ROMANIA, la administrațiunea z­iarului. LA PARIS, la d-nul Darras-Hallegrain, 5 rue de l’ancienne comedie și Havas; Laffite et C-une, 8 Place de la Bourse. LA VIENA, la de B. G. Popo­vici, 15 Fleischmarkt Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI EXEMPLARULU SERVICIULU TELEGRAFIC ALU AGENȚIEI HAVAS Constantinopole, 10 Septembre. — Nou­tăți din sorginte seriosă anund­ă că bătaiă continuă un giuru la Plevneî. Osman-pașa, aici ține ț epta m­arii forțe ruseșcî mai nu­merose și avândü­uă mare superioritate a­­supra artileriei turceșci. Suleiman-pașa își urm­eză atacurile în contra pasului Șipka și își dă tote silințele pentru a mai cuprinde câte­va redute. Situațiunea corpului lui Mehemet-Ali e bună. Se confirmă că Rușii s’aă retrasă spre Biela. Paradia, 11 Septembre. — La 9 Sep­tembre a fostă dinaintea Plevnei totă dina uă canonadă tare. Bateriele rusescî aă trasă la uă depărtare de 1800 pene la 2000 piciore de la posițiunile inamice. Di­mineța, Turcii au începută contra flancului stângă ale Rușilor, u i eșire tare care fuse respinsă cu mari perderi pentru năvăli­tori. In timpul­ acesta, Românii făcea­ră recunoscere îndrăsneță asupra unei redute inamice care deschise ună focă de mus­­cheteriă forte vnă. Acesta redută fu redu­să în tăcere de focură concentrată ală mai multor­ baterii ruse. Uă bateriă rusă de asediă s’a apropiată ieri sera de tabăra întărită a Turcilor­. In timpul­ nopții uă canonadă ș’uă împușcătură forte bine nu­trite n’aă încetată de focă. La 10 Septembre, la 5 ore dimineța, tunurile de asediă și de câmpă ale Ruși­lor, au reîncepută foculă cu multă vioi­ciune. Către seră, flanculă stângă rusă, comandată de generalul­ Skobeleff, a mai ocupat o oă înălțime de unde amenință pe inamică în tabăra lui întărită și chiară în orașul­ Plevna. Cu acestă opasiune resis­­tența Rușilor­ fuse slabă. Cavaleria rusă a tăiată, pe drum­ulu So­fiei, m­ă numără ore­ care de cerchezi cari eșiseră din Plevna și se îndreptaă asupra Rușilor­. Până acuma perderile Rușilor­ sunt­ puțină considerabile. Liniștea domnesce în tote cele­l­alte puncte ale câmpului resbelului. Rușii au luată la 3 Septembre, cu oca­­zia ocupării Lovcei, două steguri turcesci, oă cantitate de cartușe și lădî cu muniți­­une. 2200 de Turci au fostă îngropați cu acestă ocasiă. Ună altă numără dintr’ăușii au fostă uciși în gona pe care fuseseră puși. Perderile Rușilor­ în lupta de la Plevna n’aă trecută peste 1000 omeni. Adrianopole, 9 Septembre. — Ună cârpă turcescă considerabilă care păzia unu de­ Bucuresci,31 AUGUST­U 12 RAPCIUNE" Cândă ne­otărîrâma a declara res­belă Turciei, fărâmă conduși mai ântâiă de apărarea intereseloră ma­teriale și economice, apoi de prote­­gerea intereselor­ nóstre morale și politice. Ast­felă, lu desființarea tri­butului, stîrpirea cuiburilor, din care se răpezină jefuitorii ca se ne ardă și se ne ucidă, desvoltarea comerci­­ului ș’a navigațiunii, ștergerea ne­meritatei umiliri d’a f­ ’n secol­ul­­ al­ XIX-lea vasalii unoră barbari ș’ai unoră sălbateci, legitima dorință d’a ne redobândi neatârnarea, în fine siguranța viitorului, în care ne­­tulb­urați se putemă păși pe calea civilizării. Tóte acestea le arătarămă, cre­­demă, cu­ deplină lămurire, în două din numerele nedre] precedinte 1). A­iî vomă adauge că, pe lângă a­­ceste motive, mai aveamă ș’altele d’ună înaltă ordină politică. De la redesceptarea simțimintelor­ naționale până astăzi, de la 1821 pene mai lunile trecute—restimp d’uă jumătate de veacă—nu făcurămă de câtă să ne hrănimă cu suvenirea glorieloră d’uă-dinioră, ca bătrânii ce se umbrescă supt dafinii cunu­­nelor, din tinerețe. La evenimintele în urma cărora veniră tratatele din Ackerman la 1826 și din Adrianopole la 1829, partea ce lua rămă fu cu desăvârșire ne­însemnată, ca să nu ci cernă cu desăvirșire nulă. Domnii d’atunci se retraseră, și cu dânșii țera ’ntregá, din fața ar­­matelor­ de ocupațiune, care trans­formară teritorială română in tea­trală unui resbelă bogată in seceri­­șiuri de viețe omenesci. In fericerile de la 1830, rămase­­ră mă ierăși la urmă, și trebui ca tocmai peste optă-spre­zece ani, la 1848 — prin vărsarea vitejescului sânge din vinele câtor-va pompieri — să descoptămă Europa și s’o fa­­cemă a sei că la Dunăre există ș’uă națiune latină, care formeză Româ­nia. La 1853, Știrbei-Vodă sta ’măr­­murită în fața pregătirii Rușiloră d’a trece ’n țera românescă. Pe cândă cornițele Nesselrod presinta Porții ună ultimată care neapărată că fu respinsă, principele Mencikof se și punea ’n mișcare spre Kișinău. La 2 iulie, 91000 Ruși, cu 240 tunuri, trecură Prutulă supt comanda ge­neralului Gorceakof, locuțiitorul­ de predilecțiune ală principelui Paskie­vici. Însă Domnitorulă muntenescă * nu ’nțelese situațiunea, ș’ast­felă perdurămă totă ce puteamă câștiga, totă ce trebuia să câștigăm­ă in acea minunată pentru noi epocă. Memorabila și nenorocita bătălie dată la Oltenița ’n luna lui Noem­­bre, în care Omer-pașia birui după planurile seraskieru­lui Mehemet-Ali; trecerea lui Ism­ail-pașia la Calafată, și sângerosă luptă ce pustii ținutură Olteniei până dincole de Craiova ; instalarea baronului Buchberg ca gu­vernatorii ală principatelor­ și ocu­parea țării de Austriac­, ne aretă câtă răă ne putea, causa și d’astă­­data lipsa unei abțiu­ni directe din parte-ne. Ce drapelă urmarămă la 1856 și câtă de răă profitarămă de ’ntâm­­plările ivite până la 1866, o scimă destulă de bine, pentru ca să nu mai stăruimii asupra unoră fapte a­­tâtă de pro­spete in­ memoria tutu­ror ă. Din tote însă resultă că, ori de câte ori amă stată cu mânile ’n șină în fața eveniminteloră, acele eveni­­minte ne-am lăsatei cu densele le­gate. Și ierăși, din contra , n’amă dobândită câte ceva, de câtă atunci, cândă amă dată semne de vieță, ca la 1848 și ’n alte ’m­prejurări, pe tărâmură politică și diplomatică. Era derti uă datoria imperiolă pen­tru România ca sortea, să și-o pre­­gătescă ea însăși, cu armele ’n mână. Destulă de cândă asceptămă ca noroculu séu întâmplarea să ne tri­­mită totu­lu d’a gata. Lumea se ’n­­doia forte despre vitejia nostră, cândă ne audia vorbindă de densa. Zîmbia la citarea gloriaselor­ pagine ale is­toriei. Ba chiară noi enșine ne cam obosisemă d’a totă audi pronunțân­­­du-se falnicele nume ale lui Ștefană celă Mare, Mihaiü Vitez­ului și chiară— s’o mărturimă cu durere—chiară dul­cele nume de „patriă“. Ei bine, acum ori nici-nă­ dată era momântulă să ne punem ă la ’ncer­­care, ca să ne redobânditul! Încrede­rea ’n noi enșine și s’o inspirămă și Europei. Numai pe­­ câmpul ă de bătaia ne puteamă [dovedi vitalitatea ’n mo­dulă celă mai ne’ndoiosă. Amă do­vedit-o pen’acum. Vomă dovedi-o și d’acum înainte. Trăiescă deră România, căci ea merită să trăiescă, și să hă liberă, și să hă independințe, și să hă u­­nită, adică puternică și respectată. „ Înainte, cu animă românescă și lu­mea să ne judece după faptele nóstre“ ! Déca, p’acestă cale, amă impusă tăcere calomnieloră și batjocoririloră ce ne aruncați dușmanii, apoi în a­­celași timpă amă mai dobândită ș’alte folose, d’uă deosebită ’nsemnătate. Așezați la gurele Dunării, celă mai mare fluvii­ ală Europei, a­vândă, d’uă parte munții, eră dalta­ Marea; po­­sedendă rîuri numerose și bogății încă neatinse, noi sun­temă destinați a juca mnă rolă politică de căpete­nia în privntele continintelui. Ne-a spus-o Napoleon III, cândă ne-a Ți­să să ne silimă a deveni „bu­­levardulă Europei“ , ne-am spus-o toți diplomații de bună-credință , carii ne-aă numită „Belgia privntelui“. Ca să meritămă acesta stimă, ca să realisămă aceste ascepturi, ca se ne asigurămă aceste legitime as­­pirațiuni, trebuia să probămă fie d’uă parte că suntem­ capabili de civi­­lisare, de mbunătățiri economice, de totă felulă de progrese pe tóte tă­râmurile și ’n tóte ramurile de ac­tivitate, ție d’alta că scimă—la vre­me de nevoiă—să ne apărămă cu prețulă vieței bunurile strămoșesci, drepturile și ti bei’tați­le naționale. D’aceia amu luată armele. Și bi­ne amă făcută, „înainte deru toți, cu animă românescă, și lumea să ne judece după faptele nóstre.“ Deru­tată prin acestă procedere credemă că ne-amă asigurată nu nu­mai viitorulă rolă politică și recu­­noscerea dreptelor n nóstre reclamări, pe care Turcia le respinse necur­mată, fățiș să sca pe supt mână, ci chiară ș’uă ’nrîurire frățescă asupra diferitelor­ naționalități cu care ne găsimă fu strînse relațiuni de veci­nătate. In urma acestui resbelă—chiară damă admite casulă celă mai tristă, acela d’a nu ne h priinciosă, ceia­­ce nu credemă — în urma acestui resbelă, vecinii noștril de la mietlă­­­ ji, de la răsărită și chiară de la mie la-noapte voră sei să ne prețu­­iescă mai multă de câtă pân’acum, și din acesta nu vomă puté decât a pro­fita, supt tote puntele de privire. De veacuri întregi suferirămă cele ne mai pomenite calamități, espuși fiindă atâtă invasiuniloră, câtă și rapacității celoră mai puternici. In timpii mai din urmă, lu cinci­­­zeci de ani răbdarămă optă ocupa­­țiuni străine, pustiirea ce resbelulă impune, mai cu sema celor­ slabi, și felurite alte amaruri, ale căroră rane se mai vădă și până ’nuiua de astăzi. Cu tote astea, neamulă româ­nescă se păstra plină de vigore și de viitoră, cum se cuvine unei na­țiuni menite a se­­ număra printre statele civilisate. Ni­ se mai cerea însă și ună certi­ficată pentru fapte săvârșite în ochii tuturoră, cu pericolul­ vieții, cu tă­ria sacrificiului, pe câmpulă celă crudă ală sângelui. Acesta era uă condițiune neapă­rată, pentru ca vecinii mai puter­nici să ne respecte și să ne care a­­rab­ia, cei mai slabi să se deprindă a spera și de la noi ajutorarea. Dovada amă dat-o, și continuămă d’a o da, „înainte, Români, cu i­­nimă românescă, și lumea să ne ju­dece după faptele nóstre!“ Scriea dată de Națiunea Română despre luarea Plevnei este, din ne­fericire, prematură (1 jun. ore). Lumea este in nerăbdare d’a afla că s’a luată Plevna. Nerăbdarea o ’nțelegemă, oeră să nțelegă și publi­­culă că la Plevna nu este uă bătă­lie ce se dă pe câmpă intre două armate ci să­ luptă în contra unei contra unei cetăți, că trebuie să luămă unuia câte m­nută retranșa­­mente peste retrașamente, și, fericiți că deja luarămă trei, să ne stăpâ­­nim­ă nerăbdarea și să ne întâm­mă în credință. 1). A vedé Românulu de la 27 și 28 cuvinte. Plevna, ci cea ună corespondinte englesă, este mai ună felii de Gi­­braltară. Plevna, ciicea ună altulă, este mai m­ă ală douilea Sebastopolă. Să nu uitămă derii că luptămă M­ iS. Domnitorulă a plecat l^Luni, 15 Augustă, de la cuărtierul ă seă generală de la Grădini la Gornji-Stu­­den, unde se află cuărtierul­ Maie­stății Sale Impăretorului Alesandru și marele cuartieră generală ală ar­matei imperiale ruse, înălțimea rea ajunsei acolo a doua zi, Marți 16 Augustă, și fu primită in modulă celă mai afabilă și bine­voitorii, atâtă de Maiestatea Sea câtă și de marele duce Nicolae, coman­­dantul- șefă al­ armatei imperiale. Pentru combinarea acțiunii armate­­lor­ ruse și române în contra ina­micului comună, și pentru a da uă mai mare unitate operațiunilor­ mi­litare, Maiestatea Sea și R. S. S. marele duce invitată fie S­ S. Dom­­nitorulă a lua comanda asupra tu­­tu­ror­ trupelor­ ruse cari Împreună cu trupele române dă a opera în contra Plevnei, și cari vor­ lua de­numirea de „armata de Vest.“ După ce șetia până a doua­­ ji, 17 Augustă, la Gornji-Stilden, S. S. își luă concediă de la Maiestatea Sea Impăratorulă și de la marele duce Nicolae, și la orele 3 după ameții porni spre Zimnicea trecendă Dună­rea pe podu­l­ de la Sistova. M. S. petrecu noptea in Zimnicea. A doua­ zi, Joul 18 Augustă, M. S. porni spre Turnu-Magurele și de acolo spre Corabia, unde se incre­di­nța in persan­i de pregătirile luate pentru trecerea peste Dunăre a re­servei armatei de operațiune română, eră sera ajunse la cuărtierul ă seă generală de la Grădini. Vineri, 19 Augustă, M. S. Dom­­nitorulă merse er­a, și în Corabia, de unde se întorse noptea la Grădini. Sâmbătă, 20 Augustă, M. S. dete ordină a se rădica cuărtierul ă săă generală de la Grădini, și merse spre e asista la trecerea trupelor­ de re­­servă peste Dunăre, pe podulă sta­bilită la Corabia. Domnitorul­ trecu înaintea fron­tului trupelor, gata de marș și fu primită cu aclamațiuni entusiaste. După săvârșirea oficiului divină ce­lebrată de P. S. S. Episcopii de Râm­­nică, se dete citire înaltului ordine de a zi prin care Domnitorul­ spunea oștirea că țara așteptă de la dânsa a apăra cu vitejia onórea și dreptu­rile patriei. Apoi I. S. se puse in capulă trupelor­ și se îndreptă spre podă, unde ele defilară pe dinaintea Măriei-Sele. In aceași zi, Inălțimea-Sea porni spre Turnu-Măgurele, unde ajunse­sera și petrecu noi naptea. Duminecă, 21 Augustă, la orele 7 de dimineță, Domnitorul­ trecu Dunărea în yachtulă Marelui Duce Alexis, care însoțise pe Inălțimea­ Lea la pantură de îmbarcare, și a­­junse la Nicopole. Generalul- coman­­dantă rusă împreună cu trupele im­periale, precum și comandanții ro­mâni cu trupele loră cantonate in Nicopole, adăstat­ aci sosirea Măriei- Sele. Domnitorul­ trecu in revistă oștirile aparținândă ambelor­ armate, și după ce se opri câtă­va timpă in Nicopole, își urma calea spre cnar­­tia rură generală ală armatei occiden­tale, unde ajunse în aceași zi, la orele 4 sera. (Monitorulu). De pe câmpuli de resbelă. Sorii telegrafice ale „Românului“. Giurgiu, 30 Augustă (11 Septem­bre) 6 ore sera. Astăzi la 5 ore și

Next