Romanulu, noiembrie 1877 (Anul 21)

1877-11-25

ROMANULUI 25 NOEMBRE, 1877 1051 nului? Déru déca s’ară întâmpla vre­uă in­vertire, cum se întâmplă adesea în politică, o învârtire care arű face se vie reacțiunea la putere și ară retrage oștirile de dincolo de Dunăre, tocmai atunci cândă lupta aru fi mai înflăcărată și mai roditore pentru noi? Cine am­i putea se­dică unui cuvântă de acuzare în contra acelui guvernă, pe câtă timpă eră cu dreptă cuvântă ară respunde: vedeți ce ați­­ lisă în ânsășî adresa d-vós­­tră. Ară rămânea dorii totulă astă­felă la discrețiunea acelui guvernă. Voiți d-vostră acesta? Afară de acesta, chiară de ară fi la putere până la înch­răiarea păcii guver­­nală d-lui Brătianu, guvernă în care ară­tată încrederea — abstracțiune făcândă de ore­cari fapte și de unele persone — ore e infalibilă d. Brătianu? Nu s’ară putea în­șela și d-sea? Pentru ce se dămă țâra pe mâna unei singure persone ? Pentru ce se nu’și păs­treze representațiunea națională acelă dreptă de controlă care i-să dă constituțiunea ? Pentru ce se nu’și păstreze represintațiu­­nea acțiunea iei cândă­ e vorba de viața țărei ? Și ore are ministerulă necesitate de acestă putere discreționare ? Și o voiesce are d. Brătianu ? Eă suntă sigură că nu vă voiesc e. D. D. 1. Ghika. Nu critică nici de­cum politica trecută a guvernului, ori­câtă ași putea se o desaprobeză. Acum situațiunea este creată, prin urmare are fi de reă gustă, n’ar­ fi ună actă patriotică din par­tea nostră, se punemă bețe în rota, și se ■ compromitemă acesta situațiune căruia tre­­­­buie să’i dămă tóte șansele de reușită. A­­cestu guvernă a luată uă mare răspundere,­­ și este dreptă, patriotică din partea no­stră se’i dămă totă concursulă. Prin ur­mare, se nu credeți, onor, domni deputați,­­ că critică trecutulă. Ataculă ce­ să facă se mărginesce pură și simplu la acestă pro­iectă de răspunsă. Ilă atacă mai alesă supt cuvântulă veracitățea fapteloră, și pe urmă supt cuvântulă stilului în care este scrisă.­­ Antâră în privința veracităței. Ce con­ține acestă răspunsă , elă conține ântâiă speranța pentru vii­tori și al­ douilea isto­risirea faptelor­ trecute. In privința spe­­ranțelor­ pentru viitoră mă unescă cu câ­ i misiunea, și ori­ce română are aceleași speranțe; să dea Dumnedeu să se reali­­­ seze. In privința trecutului, nu se póte face greșeli, nu e permisă unui istorică să le facă, mai cu săină cândă acele evenemente care se narătă, sunt­ evenemente ale is­­­­toriei contimporane, cu totul­, recente. O nor. guvernă a putută fi instigată de interese mari ca să facă mișcarea care a făcută-o, ca se adopte politica care a adop­tată-o, în cooperațiunea ofensivă în acestă resbelă. Nu credă d-lară ca țăra acesta a fostă în resbelulă actuală în primejdie de aă fi atacată de bașibuzucî. Oștirile nóstre a luată uă atitudine de ofensivă nu de de­fensivă. Eu repetă, nu critică pentru ce s’a luată acestă atitudine, fără critică res­­pinsulă la discursul­ Tronului care spune că interese de defensivă aă impusă guver­nului să o facă. Vădă și continuarea unui precedentă care s’a adoptată anulă trecută cu ocasiu­­nea votărei adresei, acela­ de a aproba ac­tele guvernului, și astă dată mai multă de­câtă acesta : înserare pe furișă, ca să dică așa, a unui bilă de indemnitate. D-lară, până acum s’a obicinuită la noi modulă englesă, ca răspunsură la adresa Tronului să se facă în termeni de curtenie eră nu să con­­ție și biluri de indemnitate. Nu suntă de părerea onor. d. P. Ghika că guvernul­ n’are trebuință de ună bilă de indemni­tate, elă are trebuință, dără să vie cu a­­celă bilă de indemnitate în modă sinceră și suntă sigură că m­ajoritatea Camerei i-lă va da, dără să nu se înscreze în răspun­­sură la adresa Tronului. Câtă pentru stilu, propună ca comisiunea se vie cu uită altă proiectă de simplă cur­tenie, esprimândă mândria nostră pentru purtarea trupelor­ nóstre și speranțe pen­tru viitoră într’ună su­lă mai laconică, suc­cintă și mai multă în obiceiurile unui par­lamentă. D. G. Misail. Pentru mine ocasiunea de faciă este solemnelă, căci rare­ori vină în viața poporelor, ocasiune ca aceste de faciă. Eă nu găsescă că momentele în care ne aflămă, suntă așa de ordinare, în­câtă să se facă uă adresă după sistemulă englesă, adică, să răspundemă printr’uă parafrasă la adresa Tronului. Dumnedeă scie dăca vomă mai vede în viața nostră țăra anga­­giată într’ună resbelă, și déca vomă mai participa la acte așa de mari de care de­ pinde viitorul­ și fericirea țării. De aceia vă rogă se’mî permiteți a’mî esprime opi­­niunea în totă libertatea; vă rogă să mă lăsați să vorbescă ca într’uă ocasiune so­lemnă, pentru că discuțiunea acestei adrese va face epocă în istoria nostră, va rămâ­nea imemorabilă. Nu numai că țara accepta să vădă ce vomă elice pentru trecerea armatei peste Dunăre, deră âncă nu trebuie să uitați că suntă 60,000 de oșteni, cari se luptă pen­tru țăra acesta, și’șî versă sângele spre a’î pregăti ună viitoră de libertate și in­­dependință, și cari acceptă să vădă : apro­bă represintațiunea naționale­scă nu, a­­probă cele ce s’aă făcută? Uă voce. Nu se ’ndouiescă. D. G. Misail. Sciă că nu se ’ndouiescă, și acesta ne-a­probată-o prin eroismul­ și abnegarea cu care s’aă vărsată și’șî versă prețiosulă lară sânge; noi, ânsă nu trebuie se pregetămă ună singură momentă d’a le deschide animele, ca și brad­ele nóstre. Să nu umblăm­ă cu jumătăți de mersuri. Momentul­ în care armata nostră a tre­cută Dunărea, după mine a fostă adevă­rata nostră intrare în răsboiu. Atunci ar­mata nostră a îndeplinită unul­ din cele mai mari acte care pate să le îndeplinescă ună poporă. Atunci s’a sfâșiată tratatele încheiate de vechii și glorioșii noștrii Domni: Bogdan, Mircea, R­areș, acele tra­tate care au constituită fundamentală drep­­tu­ri publică ală acestui popor, până în momentele când o tunul­ de la Calafat a răspunsă tunului de la Vidin. Țara nostră a trecută în timpă de trei secole prin diferite rase, prin mari valuri și vijelii. Nu este de tăgăduită că capitu­­lațiunile nóstre, încheiate cu Porta otoma­nă, aă garantată de multe ori esistența a­­cestei țări, aă garantată-o într’atâta că, a­­tuncea cândă, în 1856, națiunea română întrebată fiindu de către puterile semna­tare tratatului de Paris, care suntă basele pe care voiesce a’șî întemeia viitorea iei organisare? răspunsulă nostru, ală tutu­­roră, sciți care a fostă­­ autonomia înainte de tote, așa cum resultă din tratatele lui Mircea, Bogdan, Vlad și Petru Rareș. Domni d’uă gloriose și nepezitare memo­ria. A venită însă timpulă ca acele tra­tate se aibă sfârș'tul și soră, ruperea loră, ca tóte lucrurile din lumea acesta, și acestă timpă, acea oră a sunată în dina cândă Turcii cei ântâiă le-aă sfâșiată cu mâinele loră, bombardândă orașele nóstre, jefuindă satele nóstre și înecândă vasele nóstre, fă­ră ca noi să-i fi provocată în nimică. Ve­deți deră, d-loră, că faptul­ trecerii Du­nării a fostă de cea mai mare gravitate, prin aceia că Turcii începuse. Ună fioră, ună cutremură, uă sguduire electrică a străbătută atunci țara acesta de la ună capă la altuhî, uă espansiune de speranță, nișce simțiminte pe care nici ună română din generațiunea nostră nu le­­- a fostă simțită în vieța lui, ne-a coprinsă pe toți. Și lucrul­ era forte naturală, pen­­­­tru că după 200 de ani, de cândă istoria I nostră militară ’și închisese paginele sale­­ pentru noi, reintramă în acea arenă a bă­­­­tălieior­, unde ne ilustraseră în una sută , cinci­ deci de campanii, din care aprópe ju­mătate au fostă în contra inamicului se­culară ală crucei și ală națiunii române. Eă credă, că în fația direcțiunii ce luase­­ resbelulă, supt mulți Plevnei, în strîmto­­rile BalcanP oră și în­spre părțile Silistrei, guvernul­ nostru și armata nostră nu pu­tea fără a comite ună parată se nu trecă Dunărea și se nu­ie ofensiva. Cândă amă aflată trecerea Dunării, de­și inima mi-a tresărită de bucurie, ânsă rațiunea nedominată de nici ună spirită de partită, m’aă forțată să ’mi pună âncă vă­­dată următorea întrebare. Bine aă făcută său­reă au făcută ai noștri, trecândă Du­nărea ? La acestă întrebare mi-a răspunsă cartea cârțiloră nóstre : Istoria nămului ro­­mânescă. In adevără, din timpii cei vechi, înce­­pândă chiară de la colonisare, și mergândă până la a doua descălicătore, eră de a­­tunci până în ziua de astăzi n’a fostă res­belă în Oriintele Europei, și une­ori chiară în Nordul­ Europei, precum lupta cu ’cru­ciații supt marți Marienburgului în care se nu fi participată Românii, fiă directă, fiă in­directă, fiă ca parte principale, fiă ca parte a­ăturată. Mai cu sem­ă în tóte resbelele dintre chreștini și Turci, sângele română o cursă generosă și cu îmbelșugare. Ince­­pendă de 'a bătălia de la Nicopoli, unde a fostă aliată totă Europa chreștină în con­tra Turciloru, ce d’abia își făcuseră apari­­țiunea în Europa, și până la resbelulă din 1828, Românii ’și aă partea loră. " Nu voiă mai vorbi despre campaniele purtate de oștirele române supt eroi ca Ștefan­ celă-mare, ca Petru Rareș, ca Vlad Țepeș, ca Mihaiă Vităzulă, ca Radu Șer­­ban, ca Ion Vodă celă cumplită, ca Mateiă Vodă Basarabă, ca Șerban­ Vodă Cantacu­­zino, etc. Voiă veni la epoca lui Constan­tin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir, e­­pocă care se începe cu secolul­ al­ XVII. Atunci, marele reformatorii ale Rusiei, Pe­tru I, credândă că a sunată ora în care se libereze pe chreștinii din țoriinte și se planteze eră semnulă mântuirii pe cupola sântei Sofia din Constantinopole, Românii nu s’aă putută înlătura de la greutățile resbelului. Celă ântâiă pămentă care a fostă călcată, a fostă ală nostru. Cea ântâiă oș­tire care a dată peptulă cu Turcii, a fostă a nostră. Nu voiă se vă obosescu, d-loră, și, bine înțelesă, nu mi-amă propusă a face aci ună cursă de istoriă; de aceia nici voiă detalia aci cari au fostă consecințele espe­­dițiunii rusesci de la Prut. Fără a fi culpabili de nimică, amă purtată după capă ună secolă și mai bine jugulă de seră ală Fanarioțiloră. In totă cursul­ acestui secolă noi amă fostă șterși din car­tea nemuritoră. Armată, instituțiunî, limbă oficiale noi n’amă avută. Cu tote acestea, cătați pe Români în tóte câmpurile de bă­taia ale secolului Fanarioțiloră, cătați-î în­tre Poloni, cătați-î între Ruși, cătați-î în­tre Unguri, cătați-î între Germani, cătați-î între Svedi și ’i veți găsi pretutindene lup­­tândă cu arma în mână. Arh­ivele și cronicele nóstre pene în ziua de astăzi păstreză documente, prin care se constată că în resbelulă din 1737, în a­­celă din 1769, în acelă din 1789, în acelă din 1806, și în acelă din 1828 dintre Ruși, Turci și Austriac­ armatele creștine ’și aă recrutată regimente întregi din România; și aceste regimente în totă­d’auna aă fostă în frunte, în­toto­de­una aă fostă birui­­tóre; eră cândă aă fostă se pară, aă pe­­rită toți pene la m­ilă, deră nu s’aă dată prisonierî. In resbelul­ din 1789, armata rusescă fusese înconjurată de turci în fad­a Sili­strei; artileria ieî era totă cotropită de turci. Uă șarjă teribilă, făcută de câte­va mii de câtărime românăscă, comandată de colonelul­ Cantacuzino, ai căruia descen­­dinți cu fericire ’i vodă acii primre noi pe aceste bance, a scăpată onirea și esistența armatei Rusesci­­i a scosă totă artileria din mâna Turcilor­, a pusă pe păgâni în fuga, și a doua­ zi, nu mai departe, stea­­gură creșcină a fâlfâită cu fală pe marii cetății turcesc! După ce d Misailă citeză și alte fapte istorice de la 1805 la asaltul­ Ismailului, de la 1829 și altele, se întreba dăcă se i­ute ca Românii se nu iea parte la resbe­lulă din 1877. Cu atâtă mai multă, cu câtă ei erau d’a dreptură provocați de Turci, d’a dreptulă puși în cestiune ? Oca­siunea ce ni se presinta de astă-dată era din cele mai bine-venite. Décá Porta rupsese cu grisă și mânele séle tractatele ce ne lega de densa, n’ară fi fostă mai cavalere că se ne redobândimă independința cu arma în mână, apârândă totă­ vă­ dată și integritatea teritoriului națională amenințată mai teri­bilă de câtă ori cândă. Decă era scrisă în cartea destinului ca sângele Românescă se curgă și de astă-dată, de ce se lăsămă noi ca elă se fi cursă fără nici ună beneficiă pentru causa nostră națională, după, cum­ă a cursă în alte deci­nii de bătălii, fără ca uă istorie dreptă se fi făcută despre acé­sta nici uă mențiune pene acumă. In des­tulu a cursă acestă sânge românescă în­și­­raie pentru cause străine! Mai curgă vă dată și pentru causa scumpă și bine­cu­­vântată a sacrei nóstre patrii! In fine d. Misailă vorbesce despre pur­tarea bravei nóstre armate, despre aprocie­­rile diarelor­ străine și alteia, și conchide astă­felă. Principala nostră preocupare în aceste momente solemne, trebuie se fiă ca Româ­nia cu glorie să-și reocupe locul ce au for­­țat-o a părăsi numai nisce împrejurări de tristă memorie, a cărora întorcere nu tre­buie­se o mai dorimă. In fața umbrelor­ gloriose de la Grivița și Rahova, tóte par­titele, țara întregă trebuie se se arate u­­nită, și în unanimitate și concordie se bine­cuvântămă pe acei ce ne-aă dată lucrulă ce ună poporă are mai scumpă în totă vieța se a­­ușură armeloră și putința de a arunca sabia românăcsă în cumpăna desti­­nelor­ Europei orientale. Atunci, precum toți ne-am lăudată ■ pentru virtuțile nóstre militare reînviate, eră și cu toții ne voră aplauda pentru virtuțile nóstre civice. In câtă pentru vestă, se referă la pa­­triotismul­ și înțelepciunea guvernului, fi­­indă bine încredințată că el­ își va da tóte fi­ințele ca la viitorea pace se avemă uă Românie liberă, independinte și garan­tată în neutralitatea sea de Europa. Se procede la votarea luării în conside­rare, a proiectului care se primesce cu 79 bile albe pentru și 6 bile negre contra. D-nii miniștrii se aă abținută de la votă. Se citesc o paragrafulă ântâiă, și nelu­­ândă nimeni cuvântul ă se primesce. Se citesce paragrafulă al­ douilea. I­. N. Ionescu. Credă că este în consci­­ința nostră a tuturoră gravitatea m­omen­­teloră în cari ne aflămă. Amă făcută în paragrafulă ântâiă omagiă vitejiei osteni­­loră țereî, amă adresată respectase și me­­­­ritate omagii Domnitorului Iereî, capulă oștirii române. Este timpul ă se ne întrebămă daca în privința politică și diplomatică putemă fi totă atâtă de împăcați cu situațiunea lu­­cruriloru, precum suntemă împăcați, mân­dri, glorioși în privința succeseloră mili­­­­tara? D-lară, avemă înainte-ne declarațiunea guvernului din mesagiă și răspunsulă Co­­misiunii la acestă mesagiă, și este uă di­­ferință capitală între aceste două pasagie, în câtă privesce situațiunea diplomatică. Comisiunea nostră, nu se­ă deca după es­­plicările ce a avută de la guvernă, seă din propria sea inspirațiune, merge mai departe de­câtă declarațiunile guvernului: pe cândă guvernulă dă numai rațiuni strategice la trecerea armatei nostre peste Dunăre, co­misiunea d-vostră afirmă uă alianță de faptă. Este acesta că realitatea va bine­voi, negreșită, guvernulă a ne-o spune. Daca este că realitate, acesta alianță de faptă din punctul­ de vedere diplomatică, credă că este regulată se avemă docu­mentele, se avemă convențiunea militară care aă adusă acesta alianță. Asupra aces­tui punctă voiă cuteza a atrage atențiunea guvernului Măriei Sale, despre ală cărui patriotismă nu ne îndoimă nici vă­dată­; asupra acestui punctă voiă cuteza a atrage seriosa atențiune a represintațiunii țereî. Ostirea nostră este îngagiată, acesta este ună faptă îndeplinită, nimeni nu cugetă s’o facă a părăsi câmpul­ de onore ; din cugetulă nimănui n’a eșită ca se oprescă cursul­ lucrurilor­ în privința desvoltărei operațiunilor­ militare. Ori­câte s’a trisă, este cine­va care respunde în locul ă nos­tru, este veteranul, care întorcându-se pen­tru ună momentă cu ranele séle aci, de abia vindecată, arde de nerăbdarea de a se reîntorce pe câmpul ă de onore,­­Aplausei; căci, acolo a lăsată pe frații sei, stegul și fâlfâindă ală țereî și pe Domnitorulă țereî. O repetă deră, nimeni n’are în cugetă ca se rechieme oștirea română de supt în­tăririle Plevnei, și acesta cu atâtă mai multă cu câtă mesagială Domnescă ne es­­primă speranța că Plevna cădută, vomă putea se vedemă fericita întorcere a păcii, și recunoscerea independinței României. Dera, d-loră, este uă cestiune strategică, pentru care eă declină absolută compe­­tința mea, că linia nostră de apărare era acolo. Ași dori, d-loră, se lintă în totă casulă modești, pentru ca se meritămă genero­­sulă sprijină ală Augustului Suverană cu care amă închieiată convențiunea în Apri­­lie. N’ași dori se se dică ca România, când a făcută celă ântâiă pasă de sine, în cre­area libertăței sele ca stată independinte, s’a făcută orbesce, fără ca sé ié acele ga­ranții pe cari orî­ce stată care se afla în societatea statelor, libere le ié în­totă­de­­una cândă oscirea țereî este îngagiată. S’a citată adese ca precedentă alianțeloră al­tor state mai mici ca noi cu alte state mari și puternice, și în specială alianța Piemontelui cu puterile mari occidentale, și s’a­disă, că acesta alianță s’a făcută în totă regula, după principiele nestrămutate ale dreptului publică­­ modernă, că ostirea Piemontelui nu s’a dusă pe câmpul­ de luptă de­câtă în puterea unui tratată de alianță aprobată de representațiunea na­ționale. Esistată-a uă asemenea alianță sub convențiune pentru intrarea în acțiune a oscirii nóstre? Eă nu cunoscă, și ași fi fe­ricită se aflu că acésta convențiune esistă, ca sĕ ne grăbimă a’i da sancțiunea no­stră. D-lară, nu este ună lucru indiferentă că alianță între uă națiune mică­ și uă na­țiune mare și puternică. Departe de mine ori­ ce suspiciune, că în împrejurările de faciă noi amă avea a ne teme de ceva în ceia ce privesce bunele disposițiuni ale marelui Suverană și aliată ală nostru, dură, deci amă intrată în familia Statelor­ li­bere, apoi trebuie să începemă din capul­ locului se scimă a ne conduce ca Stată li­beră, se scimă a observa regulele acelea care în ori­ce Stată liberă angagieză for­țele tereî pentru ori­care scopă ară fi Este chiară ună principlă în dreptură publică modernă: că ună Stată nu póte fi ținută la alianțe când ț ară avea a se teme de storcerea, de epuisarea forțelor­ sele. Ni­meni nu póte să ceră acestă sacrificiă su­premă de la­ră națiune, căci uă națiune pate să fiă îmbătată de glorie mai multă de câtă amulă. D-loră, noi amă dusă 30 seă 40 de mii de armată din uă populațiune de cinci mi­­lióne, și ne amă pusă alături cu ună ali­ată care trebuia să aducă de 30 ori atâtă; pentru aceste 30 seă 40 mii, trebuia să avemă 1,560,000 ceră puțină, luândă po­pulațiune rusescă și populațiune românescă după cele din urmă statistice: I EÍ bine, este vr’uă proporțiune între contingentulă ce amă pusă noi, și între celă ce a pusă aliatulă nostru? Dacă lupta va continua, și trebuie să continue, nu vomă risca noi d’a compromite esistența nostră viitóre, și loculă ce va trebui sé ocupămă în familia europenă, nu va rămâne eră de­șertă ? Eă credă că nu acesta póte fi sc o­­pusă aliatului nostru, și cu atâtă mai pu­țină nu acesta este datoria nostră, întrebă dără : Cândă noi ne-amă pusă in așa de mare disproporțiune prin acesta alianță de faptă, ce imense avantagie ne-amă reser­­vată ca compensațiune la ora încheiarii păcii ? înțelegeți forte bine, și consilierii da pe acele bănci înțelegă și mai bine de­câtă noi toți, fiindă­că d-loră dă comuni­­cațiuni forte confidențiale că noi nu vomă ave așa de copilărescă curiositate, în­câtă se cere să să ni se spună tote angagia­­mintele contractate, dară ceremă cu toții să ni se reguleze situațiunea nostră ca stată independinte într’ună modă solemnă și autentică, conformă dreptului publică europenă, în virtutea căruia voimă se triumfi de astăzi înainte; și ceremă acesta cu atâtă mai multă, cu câtă mesagială ne vorbesce de puterile garante, și cu dreptă cuvântă, fiindă­ că Europa, care a consul­tată aspirațiunile nóstre, și cării­i le-amă spusă tot fi-de-una, darfi care nu ne-a a­­cordată cererile pe deplină, trebuie să scie că astădr­amă îndeplinită tóte formalită­țile ce se ceră de la ună poporă, că sun­temă în regulă și în privința celoră ce prescrie dreptură publică supt care avemă se trăim­ă d’aci înainte, în virtutea căruia avemă să ne regulămă raporturile nóstre atâtă cu vecinii de la Carpați, câtă și cu vecinii de la Balcani, sperândă că linia de apărare a Turciei va fi la Balcani îndată ce Plevna va cădea. Rugămă respectuosă pe consilierii Mă­riei Sele să ne spună la ce se face asusi­­une cândă se vorbesc o d’uă alianță de faptă, în vreme ce d-loră nu ne arăta ac­tele diplomatice autentice ? Acesta e umila întrebare ce adreseză guvernului. D-lară, amă încheiată uă convențiune cu Rusia, pentru a da liberă trecere armate­­loră iei, pentru a-i procura tóte facilită­țile. Amă rămasă și vomă rămâne credin­cioși acestei convențiuni, pentru că trebuie ca intrarea nostră în marea familie a Eu­ropei se fie corectă și demnă, precum e corectă și demnă purtarea armatei nóstre. (Aplause). Așa­deră, deca­amă încheiată cu Rusia uă convențiune autentică, pentru trecerea armateloră iei, și care ne-a atrasă urgia Forței, și ne-a silită a accepta starea de resbelă, apoi de ce n’ară fi bine, utilă și conformă cu principiile dreptului ca să a­­vemă înaintea nostră ș’ună actă autentică și solemnă în privința alianței pe care vo­imă s’o păstrămă și s’o urmămă cu sân­­țem­ă ? E că d-loră, ce avem și să dică asupra a­­cestui paragrafe, și rogă pe guvernă să ne dé esplicațiunile cuvenite. D. ministru de exter­ne M. Cogălnicinu , D-loră, suntă fericită că onor. D. N. Io­­nescă a oferită băncei ministeriale nea de a putea și ea dice cuventulă ocasiu­săă, și totă­ d’uă­ dată de a respunde și d-sele. De astă­ dată talentulă d-sele necontes­tabilă nu ne face să avemă­­ tem­a, ci din contra cu curagiă ’i voiă respunde, fiindă că d-sea a fostă predecesorele meă în mi­nisterul­ de esterne și ca ast­felă va înțe­lege ceia ce ’î voiă spune, chiară cândă fraiele mele ară puté să fie pentru alții ceva mai obscure. D-vostră, d-soră deputați în generală, și d. Ionescu în particulară, scrii forte bine că nu la tribună se tratără cestiunile internaționale cari atingă, nu nu­mai interesele țărei, deră pate interese ale Europei întregi. Ministerul s­e datoră păstra discrețiunea cea mai mare în cesti­u unile internaționale, și onor. d. Ionescu, cândă a fostă la ministeră, a practicată a­­cestă datorie a ministrului de externe cu talentă și prudență, și nimeni din noi, n’amă cutesată să desaprobămă acea reservă ce păstra ministrulă țărei. ’Mi va permite deră d-sea, ca și că să păstredă acésta datorie, mai cu semn astăzi cândă suntemă în resbelă, cândă soldații noștri, în tote dilele suntă în luptă, mai cu semn cândă totă Europa drămueșce fie­care astăzi cu­vântă ce ese din gura acestui guvernă mică ală acestei țări mici. C­lară, cartea verde se va publica în curândă, este supt țipară, și acolo se va vede, că ceea ce noi amă făcută, nu este de­câtă ceea ce mai înainte se începuse, era uă fatalitate polă dice prevăzută, care trebuia să ne conducă până la resbelă. Resbelul­ Orientului n’a putută fi oprită de Europa întregă, și nu puteamă noi să’lă oprimă, precum nu l’amă oprită. A trebu­ită, în mijlocul­ acestoră mari evenimente la cari luămă și noi parte, să căutămă să păstrămă țărișoreî nóstre acele instituțiuni și acestă parlamentă în care astăzi vorbimă în deplină libertate, așa cum nu puteam să vorbăscă părinții noștri în timpul b resbe­­lelor­ anteriore dintre Turcia și Rusia, vesbele cari, precum [sciți, făceau că ân­tâiă trebuia să sufere România și apoi Turcia.

Next