Romanulu, noiembrie 1877 (Anul 21)
1877-11-25
ROMANULUI 25 NOEMBRE, 1877 1051 nului? Déru déca s’ară întâmpla vreuă invertire, cum se întâmplă adesea în politică, o învârtire care arű face se vie reacțiunea la putere și ară retrage oștirile de dincolo de Dunăre, tocmai atunci cândă lupta aru fi mai înflăcărată și mai roditore pentru noi? Cine ami putea sedică unui cuvântă de acuzare în contra acelui guvernă, pe câtă timpă eră cu dreptă cuvântă ară respunde: vedeți ce ați lisă în ânsășî adresa d-vóstră. Ară rămânea dorii totulă astăfelă la discrețiunea acelui guvernă. Voiți d-vostră acesta? Afară de acesta, chiară de ară fi la putere până la închrăiarea păcii guvernală d-lui Brătianu, guvernă în care arătată încrederea — abstracțiune făcândă de orecari fapte și de unele persone — ore e infalibilă d. Brătianu? Nu s’ară putea înșela și d-sea? Pentru ce se dămă țâra pe mâna unei singure persone ? Pentru ce se nu’și păstreze representațiunea națională acelă dreptă de controlă care i-să dă constituțiunea ? Pentru ce se nu’și păstreze represintațiunea acțiunea iei cândă e vorba de viața țărei ? Și ore are ministerulă necesitate de acestă putere discreționare ? Și o voiesce are d. Brătianu ? Eă suntă sigură că nu vă voiesc e. D. D. 1. Ghika. Nu critică nici decum politica trecută a guvernului, oricâtă ași putea se o desaprobeză. Acum situațiunea este creată, prin urmare are fi de reă gustă, n’ar fi ună actă patriotică din partea nostră, se punemă bețe în rota, și se ■ compromitemă acesta situațiune căruia trebuie să’i dămă tóte șansele de reușită. Acestu guvernă a luată uă mare răspundere, și este dreptă, patriotică din partea nostră se’i dămă totă concursulă. Prin urmare, se nu credeți, onor, domni deputați, că critică trecutulă. Ataculă ce să facă se mărginesce pură și simplu la acestă proiectă de răspunsă. Ilă atacă mai alesă supt cuvântulă veracitățea fapteloră, și pe urmă supt cuvântulă stilului în care este scrisă. Antâră în privința veracităței. Ce conține acestă răspunsă , elă conține ântâiă speranța pentru viitori și al douilea istorisirea faptelor trecute. In privința speranțelor pentru viitoră mă unescă cu câ i misiunea, și orice română are aceleași speranțe; să dea Dumnedeu să se reali seze. In privința trecutului, nu se póte face greșeli, nu e permisă unui istorică să le facă, mai cu săină cândă acele evenemente care se narătă, sunt evenemente ale istoriei contimporane, cu totul, recente. O nor. guvernă a putută fi instigată de interese mari ca să facă mișcarea care a făcută-o, ca se adopte politica care a adoptată-o, în cooperațiunea ofensivă în acestă resbelă. Nu credă d-lară ca țăra acesta a fostă în resbelulă actuală în primejdie de aă fi atacată de bașibuzucî. Oștirile nóstre a luată uă atitudine de ofensivă nu de defensivă. Eu repetă, nu critică pentru ce s’a luată acestă atitudine, fără critică respinsulă la discursul Tronului care spune că interese de defensivă aă impusă guvernului să o facă. Vădă și continuarea unui precedentă care s’a adoptată anulă trecută cu ocasiunea votărei adresei, acela de a aproba actele guvernului, și astă dată mai multă decâtă acesta : înserare pe furișă, ca să dică așa, a unui bilă de indemnitate. D-lară, până acum s’a obicinuită la noi modulă englesă, ca răspunsură la adresa Tronului să se facă în termeni de curtenie eră nu să conție și biluri de indemnitate. Nu suntă de părerea onor. d. P. Ghika că guvernul n’are trebuință de ună bilă de indemnitate, elă are trebuință, dără să vie cu acelă bilă de indemnitate în modă sinceră și suntă sigură că majoritatea Camerei i-lă va da, dără să nu se înscreze în răspunsură la adresa Tronului. Câtă pentru stilu, propună ca comisiunea se vie cu uită altă proiectă de simplă curtenie, esprimândă mândria nostră pentru purtarea trupelor nóstre și speranțe pentru viitoră într’ună sulă mai laconică, succintă și mai multă în obiceiurile unui parlamentă. D. G. Misail. Pentru mine ocasiunea de faciă este solemnelă, căci rareori vină în viața poporelor, ocasiune ca aceste de faciă. Eă nu găsescă că momentele în care ne aflămă, suntă așa de ordinare, încâtă să se facă uă adresă după sistemulă englesă, adică, să răspundemă printr’uă parafrasă la adresa Tronului. Dumnedeă scie dăca vomă mai vede în viața nostră țăra angagiată într’ună resbelă, și déca vomă mai participa la acte așa de mari de care de pinde viitorul și fericirea țării. De aceia vă rogă se’mî permiteți a’mî esprime opiniunea în totă libertatea; vă rogă să mă lăsați să vorbescă ca într’uă ocasiune solemnă, pentru că discuțiunea acestei adrese va face epocă în istoria nostră, va rămânea imemorabilă. Nu numai că țara accepta să vădă ce vomă elice pentru trecerea armatei peste Dunăre, deră âncă nu trebuie să uitați că suntă 60,000 de oșteni, cari se luptă pentru țăra acesta, și’șî versă sângele spre a’î pregăti ună viitoră de libertate și independință, și cari acceptă să vădă : aprobă represintațiunea naționalescă nu, aprobă cele ce s’aă făcută? Uă voce. Nu se ’ndouiescă. D. G. Misail. Sciă că nu se ’ndouiescă, și acesta ne-aprobată-o prin eroismul și abnegarea cu care s’aă vărsată și’șî versă prețiosulă lară sânge; noi, ânsă nu trebuie se pregetămă ună singură momentă d’a le deschide animele, ca și bradele nóstre. Să nu umblămă cu jumătăți de mersuri. Momentul în care armata nostră a trecută Dunărea, după mine a fostă adevărata nostră intrare în răsboiu. Atunci armata nostră a îndeplinită unul din cele mai mari acte care pate să le îndeplinescă ună poporă. Atunci s’a sfâșiată tratatele încheiate de vechii și glorioșii noștrii Domni: Bogdan, Mircea, Rareș, acele tratate care au constituită fundamentală drepturi publică ală acestui popor, până în momentele când o tunul de la Calafat a răspunsă tunului de la Vidin. Țara nostră a trecută în timpă de trei secole prin diferite rase, prin mari valuri și vijelii. Nu este de tăgăduită că capitulațiunile nóstre, încheiate cu Porta otomană, aă garantată de multe ori esistența acestei țări, aă garantată-o într’atâta că, atuncea cândă, în 1856, națiunea română întrebată fiindu de către puterile semnatare tratatului de Paris, care suntă basele pe care voiesce a’șî întemeia viitorea iei organisare? răspunsulă nostru, ală tuturoră, sciți care a fostă autonomia înainte de tote, așa cum resultă din tratatele lui Mircea, Bogdan, Vlad și Petru Rareș. Domni d’uă gloriose și nepezitare memoria. A venită însă timpulă ca acele tratate se aibă sfârș'tul și soră, ruperea loră, ca tóte lucrurile din lumea acesta, și acestă timpă, acea oră a sunată în dina cândă Turcii cei ântâiă le-aă sfâșiată cu mâinele loră, bombardândă orașele nóstre, jefuindă satele nóstre și înecândă vasele nóstre, fără ca noi să-i fi provocată în nimică. Vedeți deră, d-loră, că faptul trecerii Dunării a fostă de cea mai mare gravitate, prin aceia că Turcii începuse. Ună fioră, ună cutremură, uă sguduire electrică a străbătută atunci țara acesta de la ună capă la altuhî, uă espansiune de speranță, nișce simțiminte pe care nici ună română din generațiunea nostră nu le- a fostă simțită în vieța lui, ne-a coprinsă pe toți. Și lucrul era forte naturală, pentru că după 200 de ani, de cândă istoria I nostră militară ’și închisese paginele sale pentru noi, reintramă în acea arenă a bătălieior, unde ne ilustraseră în una sută , cinci deci de campanii, din care aprópe jumătate au fostă în contra inamicului seculară ală crucei și ală națiunii române. Eă credă, că în fația direcțiunii ce luase resbelulă, supt mulți Plevnei, în strîmtorile BalcanP oră și înspre părțile Silistrei, guvernul nostru și armata nostră nu putea fără a comite ună parată se nu trecă Dunărea și se nuie ofensiva. Cândă amă aflată trecerea Dunării, deși inima mi-a tresărită de bucurie, ânsă rațiunea nedominată de nici ună spirită de partită, m’aă forțată să ’mi pună âncă vădată următorea întrebare. Bine aă făcută săureă au făcută ai noștri, trecândă Dunărea ? La acestă întrebare mi-a răspunsă cartea cârțiloră nóstre : Istoria nămului românescă. In adevără, din timpii cei vechi, începândă chiară de la colonisare, și mergândă până la a doua descălicătore, eră de atunci până în ziua de astăzi n’a fostă resbelă în Oriintele Europei, și uneori chiară în Nordul Europei, precum lupta cu ’cruciații supt marți Marienburgului în care se nu fi participată Românii, fiă directă, fiă indirectă, fiă ca parte principale, fiă ca parte aăturată. Mai cu semă în tóte resbelele dintre chreștini și Turci, sângele română o cursă generosă și cu îmbelșugare. Incependă de 'a bătălia de la Nicopoli, unde a fostă aliată totă Europa chreștină în contra Turciloru, ce d’abia își făcuseră aparițiunea în Europa, și până la resbelulă din 1828, Românii ’și aă partea loră. " Nu voiă mai vorbi despre campaniele purtate de oștirele române supt eroi ca Ștefan celă-mare, ca Petru Rareș, ca Vlad Țepeș, ca Mihaiă Vităzulă, ca Radu Șerban, ca Ion Vodă celă cumplită, ca Mateiă Vodă Basarabă, ca Șerban Vodă Cantacuzino, etc. Voiă veni la epoca lui Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir, epocă care se începe cu secolul al XVII. Atunci, marele reformatorii ale Rusiei, Petru I, credândă că a sunată ora în care se libereze pe chreștinii din țoriinte și se planteze eră semnulă mântuirii pe cupola sântei Sofia din Constantinopole, Românii nu s’aă putută înlătura de la greutățile resbelului. Celă ântâiă pămentă care a fostă călcată, a fostă ală nostru. Cea ântâiă oștire care a dată peptulă cu Turcii, a fostă a nostră. Nu voiă se vă obosescu, d-loră, și, bine înțelesă, nu mi-amă propusă a face aci ună cursă de istoriă; de aceia nici voiă detalia aci cari au fostă consecințele espedițiunii rusesci de la Prut. Fără a fi culpabili de nimică, amă purtată după capă ună secolă și mai bine jugulă de seră ală Fanarioțiloră. In totă cursul acestui secolă noi amă fostă șterși din cartea nemuritoră. Armată, instituțiunî, limbă oficiale noi n’amă avută. Cu tote acestea, cătați pe Români în tóte câmpurile de bătaia ale secolului Fanarioțiloră, cătați-î între Poloni, cătați-î între Ruși, cătați-î între Unguri, cătați-î între Germani, cătați-î între Svedi și ’i veți găsi pretutindene luptândă cu arma în mână. Arhivele și cronicele nóstre pene în ziua de astăzi păstreză documente, prin care se constată că în resbelulă din 1737, în acelă din 1769, în acelă din 1789, în acelă din 1806, și în acelă din 1828 dintre Ruși, Turci și Austriac armatele creștine ’și aă recrutată regimente întregi din România; și aceste regimente în totăd’auna aă fostă în frunte, întotodeuna aă fostă biruitóre; eră cândă aă fostă se pară, aă perită toți pene la milă, deră nu s’aă dată prisonierî. In resbelul din 1789, armata rusescă fusese înconjurată de turci în fada Silistrei; artileria ieî era totă cotropită de turci. Uă șarjă teribilă, făcută de câteva mii de câtărime românăscă, comandată de colonelul Cantacuzino, ai căruia descendinți cu fericire ’i vodă acii primre noi pe aceste bance, a scăpată onirea și esistența armatei Rusescii a scosă totă artileria din mâna Turcilor, a pusă pe păgâni în fuga, și a doua zi, nu mai departe, steagură creșcină a fâlfâită cu fală pe marii cetății turcesc! După ce d Misailă citeză și alte fapte istorice de la 1805 la asaltul Ismailului, de la 1829 și altele, se întreba dăcă se iute ca Românii se nu iea parte la resbelulă din 1877. Cu atâtă mai multă, cu câtă ei erau d’a dreptură provocați de Turci, d’a dreptulă puși în cestiune ? Ocasiunea ce ni se presinta de astă-dată era din cele mai bine-venite. Décá Porta rupsese cu grisă și mânele séle tractatele ce ne lega de densa, n’ară fi fostă mai cavalere că se ne redobândimă independința cu arma în mână, apârândă totă vă dată și integritatea teritoriului națională amenințată mai teribilă de câtă ori cândă. Decă era scrisă în cartea destinului ca sângele Românescă se curgă și de astă-dată, de ce se lăsămă noi ca elă se fi cursă fără nici ună beneficiă pentru causa nostră națională, după, cumă a cursă în alte decinii de bătălii, fără ca uă istorie dreptă se fi făcută despre acésta nici uă mențiune pene acumă. In destulu a cursă acestă sânge românescă înșiraie pentru cause străine! Mai curgă vă dată și pentru causa scumpă și binecuvântată a sacrei nóstre patrii! In fine d. Misailă vorbesce despre purtarea bravei nóstre armate, despre aprocierile diarelor străine și alteia, și conchide astăfelă. Principala nostră preocupare în aceste momente solemne, trebuie se fiă ca România cu glorie să-și reocupe locul ce au forțat-o a părăsi numai nisce împrejurări de tristă memorie, a cărora întorcere nu trebuiese o mai dorimă. In fața umbrelor gloriose de la Grivița și Rahova, tóte partitele, țara întregă trebuie se se arate unită, și în unanimitate și concordie se binecuvântămă pe acei ce ne-aă dată lucrulă ce ună poporă are mai scumpă în totă vieța se aușură armeloră și putința de a arunca sabia românăcsă în cumpăna destinelor Europei orientale. Atunci, precum toți ne-am lăudată ■ pentru virtuțile nóstre militare reînviate, eră și cu toții ne voră aplauda pentru virtuțile nóstre civice. In câtă pentru vestă, se referă la patriotismul și înțelepciunea guvernului, fiindă bine încredințată că el își va da tóte ființele ca la viitorea pace se avemă uă Românie liberă, independinte și garantată în neutralitatea sea de Europa. Se procede la votarea luării în considerare, a proiectului care se primesce cu 79 bile albe pentru și 6 bile negre contra. D-nii miniștrii se aă abținută de la votă. Se citesc o paragrafulă ântâiă, și neluândă nimeni cuvântul ă se primesce. Se citesce paragrafulă al douilea. I. N. Ionescu. Credă că este în consciința nostră a tuturoră gravitatea momenteloră în cari ne aflămă. Amă făcută în paragrafulă ântâiă omagiă vitejiei osteniloră țereî, amă adresată respectase și meritate omagii Domnitorului Iereî, capulă oștirii române. Este timpul ă se ne întrebămă daca în privința politică și diplomatică putemă fi totă atâtă de împăcați cu situațiunea lucruriloru, precum suntemă împăcați, mândri, glorioși în privința succeseloră militara? D-lară, avemă înainte-ne declarațiunea guvernului din mesagiă și răspunsulă Comisiunii la acestă mesagiă, și este uă diferință capitală între aceste două pasagie, în câtă privesce situațiunea diplomatică. Comisiunea nostră, nu seă deca după esplicările ce a avută de la guvernă, seă din propria sea inspirațiune, merge mai departe decâtă declarațiunile guvernului: pe cândă guvernulă dă numai rațiuni strategice la trecerea armatei nostre peste Dunăre, comisiunea d-vostră afirmă uă alianță de faptă. Este acesta că realitatea va binevoi, negreșită, guvernulă a ne-o spune. Daca este că realitate, acesta alianță de faptă din punctul de vedere diplomatică, credă că este regulată se avemă documentele, se avemă convențiunea militară care aă adusă acesta alianță. Asupra acestui punctă voiă cuteza a atrage atențiunea guvernului Măriei Sale, despre ală cărui patriotismă nu ne îndoimă nici vădată; asupra acestui punctă voiă cuteza a atrage seriosa atențiune a represintațiunii țereî. Ostirea nostră este îngagiată, acesta este ună faptă îndeplinită, nimeni nu cugetă s’o facă a părăsi câmpul de onore ; din cugetulă nimănui n’a eșită ca se oprescă cursul lucrurilor în privința desvoltărei operațiunilor militare. Oricâte s’a trisă, este cineva care respunde în locul ă nostru, este veteranul, care întorcându-se pentru ună momentă cu ranele séle aci, de abia vindecată, arde de nerăbdarea de a se reîntorce pe câmpul ă de onore,Aplausei; căci, acolo a lăsată pe frații sei, stegul și fâlfâindă ală țereî și pe Domnitorulă țereî. O repetă deră, nimeni n’are în cugetă ca se rechieme oștirea română de supt întăririle Plevnei, și acesta cu atâtă mai multă cu câtă mesagială Domnescă ne esprimă speranța că Plevna cădută, vomă putea se vedemă fericita întorcere a păcii, și recunoscerea independinței României. Dera, d-loră, este uă cestiune strategică, pentru care eă declină absolută competința mea, că linia nostră de apărare era acolo. Ași dori, d-loră, se lintă în totă casulă modești, pentru ca se meritămă generosulă sprijină ală Augustului Suverană cu care amă închieiată convențiunea în Aprilie. N’ași dori se se dică ca România, când a făcută celă ântâiă pasă de sine, în crearea libertăței sele ca stată independinte, s’a făcută orbesce, fără ca sé ié acele garanții pe cari orîce stată care se afla în societatea statelor, libere le ié întotădeuna cândă oscirea țereî este îngagiată. S’a citată adese ca precedentă alianțeloră altor state mai mici ca noi cu alte state mari și puternice, și în specială alianța Piemontelui cu puterile mari occidentale, și s’adisă, că acesta alianță s’a făcută în totă regula, după principiele nestrămutate ale dreptului publică modernă, că ostirea Piemontelui nu s’a dusă pe câmpul de luptă decâtă în puterea unui tratată de alianță aprobată de representațiunea naționale. Esistată-a uă asemenea alianță sub convențiune pentru intrarea în acțiune a oscirii nóstre? Eă nu cunoscă, și ași fi fericită se aflu că acésta convențiune esistă, ca sĕ ne grăbimă a’i da sancțiunea nostră. D-lară, nu este ună lucru indiferentă că alianță între uă națiune mică și uă națiune mare și puternică. Departe de mine ori ce suspiciune, că în împrejurările de faciă noi amă avea a ne teme de ceva în ceia ce privesce bunele disposițiuni ale marelui Suverană și aliată ală nostru, dură, deci amă intrată în familia Statelor libere, apoi trebuie să începemă din capul locului se scimă a ne conduce ca Stată liberă, se scimă a observa regulele acelea care în orice Stată liberă angagieză forțele tereî pentru oricare scopă ară fi Este chiară ună principlă în dreptură publică modernă: că ună Stată nu póte fi ținută la alianțe când ț ară avea a se teme de storcerea, de epuisarea forțelor sele. Nimeni nu póte să ceră acestă sacrificiă supremă de lară națiune, căci uă națiune pate să fiă îmbătată de glorie mai multă de câtă amulă. D-loră, noi amă dusă 30 seă 40 de mii de armată din uă populațiune de cinci milióne, și ne amă pusă alături cu ună aliată care trebuia să aducă de 30 ori atâtă; pentru aceste 30 seă 40 mii, trebuia să avemă 1,560,000 ceră puțină, luândă populațiune rusescă și populațiune românescă după cele din urmă statistice: I EÍ bine, este vr’uă proporțiune între contingentulă ce amă pusă noi, și între celă ce a pusă aliatulă nostru? Dacă lupta va continua, și trebuie să continue, nu vomă risca noi d’a compromite esistența nostră viitóre, și loculă ce va trebui sé ocupămă în familia europenă, nu va rămâne eră deșertă ? Eă credă că nu acesta póte fi sc opusă aliatului nostru, și cu atâtă mai puțină nu acesta este datoria nostră, întrebă dără : Cândă noi ne-amă pusă in așa de mare disproporțiune prin acesta alianță de faptă, ce imense avantagie ne-amă reservată ca compensațiune la ora încheiarii păcii ? înțelegeți forte bine, și consilierii da pe acele bănci înțelegă și mai bine decâtă noi toți, fiindăcă d-loră dă comunicațiuni forte confidențiale că noi nu vomă ave așa de copilărescă curiositate, încâtă se cere să să ni se spună tote angagiamintele contractate, dară ceremă cu toții să ni se reguleze situațiunea nostră ca stată independinte într’ună modă solemnă și autentică, conformă dreptului publică europenă, în virtutea căruia voimă se triumfi de astăzi înainte; și ceremă acesta cu atâtă mai multă, cu câtă mesagială ne vorbesce de puterile garante, și cu dreptă cuvântă, fiindă că Europa, care a consultată aspirațiunile nóstre, și căriii le-amă spusă tot fi-de-una, darfi care nu ne-a acordată cererile pe deplină, trebuie să scie că astădramă îndeplinită tóte formalitățile ce se ceră de la ună poporă, că suntemă în regulă și în privința celoră ce prescrie dreptură publică supt care avemă se trăimă d’aci înainte, în virtutea căruia avemă să ne regulămă raporturile nóstre atâtă cu vecinii de la Carpați, câtă și cu vecinii de la Balcani, sperândă că linia de apărare a Turciei va fi la Balcani îndată ce Plevna va cădea. Rugămă respectuosă pe consilierii Măriei Sele să ne spună la ce se face asusiune cândă se vorbesc o d’uă alianță de faptă, în vreme ce d-loră nu ne arăta actele diplomatice autentice ? Acesta e umila întrebare ce adreseză guvernului. D-lară, amă încheiată uă convențiune cu Rusia, pentru a da liberă trecere armateloră iei, pentru a-i procura tóte facilitățile. Amă rămasă și vomă rămâne credincioși acestei convențiuni, pentru că trebuie ca intrarea nostră în marea familie a Europei se fie corectă și demnă, precum e corectă și demnă purtarea armatei nóstre. (Aplause). Așaderă, decaamă încheiată cu Rusia uă convențiune autentică, pentru trecerea armateloră iei, și care ne-a atrasă urgia Forței, și ne-a silită a accepta starea de resbelă, apoi de ce n’ară fi bine, utilă și conformă cu principiile dreptului ca să avemă înaintea nostră ș’ună actă autentică și solemnă în privința alianței pe care voimă s’o păstrămă și s’o urmămă cu sânțemă ? E că d-loră, ce avem și să dică asupra acestui paragrafe, și rogă pe guvernă să ne dé esplicațiunile cuvenite. D. ministru de externe M. Cogălnicinu , D-loră, suntă fericită că onor. D. N. Ionescă a oferită băncei ministeriale nea de a putea și ea dice cuventulă ocasiusăă, și totă d’uă dată de a respunde și d-sele. De astă dată talentulă d-sele necontestabilă nu ne face să avemă tema, ci din contra cu curagiă ’i voiă respunde, fiindă că d-sea a fostă predecesorele meă în ministerul de esterne și ca astfelă va înțelege ceia ce ’î voiă spune, chiară cândă fraiele mele ară puté să fie pentru alții ceva mai obscure. D-vostră, d-soră deputați în generală, și d. Ionescu în particulară, scrii forte bine că nu la tribună se tratără cestiunile internaționale cari atingă, nu numai interesele țărei, deră pate interese ale Europei întregi. Ministerul se datoră păstra discrețiunea cea mai mare în cestiu unile internaționale, și onor. d. Ionescu, cândă a fostă la ministeră, a practicată acestă datorie a ministrului de externe cu talentă și prudență, și nimeni din noi, n’amă cutesată să desaprobămă acea reservă ce păstra ministrulă țărei. ’Mi va permite deră d-sea, ca și că să păstredă acésta datorie, mai cu semn astăzi cândă suntemă în resbelă, cândă soldații noștri, în tote dilele suntă în luptă, mai cu semn cândă totă Europa drămueșce fiecare astăzi cuvântă ce ese din gura acestui guvernă mică ală acestei țări mici. Clară, cartea verde se va publica în curândă, este supt țipară, și acolo se va vede, că ceea ce noi amă făcută, nu este decâtă ceea ce mai înainte se începuse, era uă fatalitate polă dice prevăzută, care trebuia să ne conducă până la resbelă. Resbelul Orientului n’a putută fi oprită de Europa întregă, și nu puteamă noi să’lă oprimă, precum nu l’amă oprită. A trebuită, în mijlocul acestoră mari evenimente la cari luămă și noi parte, să căutămă să păstrămă țărișoreî nóstre acele instituțiuni și acestă parlamentă în care astăzi vorbimă în deplină libertate, așa cum nu puteam să vorbăscă părinții noștri în timpul b resbelelor anteriore dintre Turcia și Rusia, vesbele cari, precum [sciți, făceau că ântâiă trebuia să sufere România și apoi Turcia.