Romanulu, noiembrie 1877 (Anul 21)

1877-11-26

1054 Proiectul­ de respinsű ale Senatului la discursul­ Tronului. Măria Tea­ Senatală, prin votulű seu de la 30 Aprilie, constătândă că starea de resbelă este creată României numai prin­­ guvernul ă Otomanii și declarândă rupte vechile legături ce ne uniau cu înalta Portă, esprima dorința ca guvernulu se pună tóta stăruința, se ia mă­surile necesarii, spre a apăra teritoriulu no­stru și a asigura existența statului Română, astă­feră ca la viitorea pace România să iăsă cu uă posițiune politică bine definită și de sine stătătore. Apărarea fruntariilor­ nóstre la malul­ Dunărei a fost o resultatură imediată ală a­­cestui votă. Cândă însă totă importanța operațiuni­­lor­ militare ajunse a fi peste Dunăre, a­­tunci era uă datoriă imperiosă pentru noi, în interesul­ apărărei nóstre legitime, de a întinde și în acea parte armele nóstre. Trecerea dără peste Dunăre ne era im­pusă, ca un actă de prudență și prevedetóre apărare. Senatulă recunosce cu uă dreptă­mân­drie că armata Română, sub înalta și pa­triotica conducere a Măriei Tăte, ’și-a fă­cută datoria pe câmpul­ de bătae și a do­vedită cetată a că sângele străbunilor­ ei n’a în­curge în vinele săle. Ostașii noștri și Căpetenia loră voră trăi în memoria posterităței cu admirațiune și bine-cuvântari. Fii dără încredințată, Măria Tea, că Senatulă are și va avă­tată soli­citudinea pentru dânșii și familiile loră. Armata Română a câștigată pe câmpul­ de onore Augusta manifestare de iubire și solicitudine a Măriei Sale Imperatorele tu­­turoru Rusiilor, pentru ea și România. Bra­vura și devotamentul­ ei, imensele sacrifi­cii făcute de întregulă poporă, atestă vita­litatea națiunei și importanța ce pune în conservarea și apărarea drepturilor­ ei. Senatură dără este sigură că înaltele pu­teri garante, a căroră bună-voință pentru acestă țără nu a lipsită nicî­ uă­ dată, con­­vingându-se astă­zi pe deplină și de vita­litatea acestei națiuni și de câte sacrificiuri este capabilă pentru apărarea drepturiloră săle ca națiune, nu voră voi se o lase la viitorea pace fără u­ posițiune de sine stătătore. Astă­zi, Măria Tea, onórea și viitorul­ na­­țiunei sunt­ asigurate. România nu se cu­vine a lăsa arma din mână pene cândă independința și drepturile săle nu voră fi pe deplină­­ recunoscute. Să trăescă România liberă și Indepen­dentă! Se trăesci Măria Tea!­­ " Se trăiscă Măria Sea Domna! centrulu, séu, cum a (fisii­on Senatu d. Dumitru Ghika, claponii, nici ua­­dată. Acesta explicare dată, în privința nobilelor, presupuneri ale ilustrului centru de la Pressa, le mai dămü una, pe care o traduceam după mo­­deratulü­ejiarü les Débats de la 3 Decembre, sosită ieri séra în Bucu­­resci. „Generalul­­ Lafayette a exisat ht privința acelora partite pretinse mo­derate, cari sunt­ în realitate cu totul­ în rătăciri și în violin­ță: „Să presupuneam că m­ă omă a­­afirmă că doue și cu douo facă pa­tru, ș’ună ală douilea susține că doué și cu douo facă optă. Ce veți crede are do uă a treia persona care, pentru a se feri de estreme, ară în­­sînui cu modestiă că trebuie se se ié țnă termenă de mnterboeu și se se deghiare că doue și cu douo facă șese . Salutare și frăția, tutoră celoră din centrări, pe cari d. Dumitru Ghika i-a numită claponi, și mai cu osebire celoră din Centru-Centru de la Pressa cea metamorfosată. C­E­N­T­R­U-C­E­N­T­Rl­U ?! .Pressa de ieri țlice : Ce o mai fi însemnândă tactica Româ­nului, ce de câte­va zile ne dă titlul­ de Centru Dreptü ? Ce o mai fi înțelegendă prin Centrulă Dreptü? Pregătesce ore, în laboratorulă seu, elementele unui Centru Stângă și u­­nui Centru Centrul Și ce însemnare poli­tică dă acestoră două din urmă centrări, de cari pare că are trebuință, spre a ne putea numi pe noi Centru Drepta? Asceptămă esplicarea. Ne­esplicabile este pentru­­ noi es­­plicarea ce se cere. Cu tote aceste vomă esplica ceia ce se ia toți. Partita de la Pressa a fostă par­tita care se numia drepta, și apoi Catargiasca. Pressa a murită de buna-voie în­dată ce a căzută ministerulă Ca­tar­g­i. Peste câtu-va timpu a reapărută declarândă că d’acum nainte partita ce ce presintă se numesce Centru, timpulu i-a disu îndată : — In ce te osebesc­ de noi? Ce este acela Centru? etc. etc. Pressa înghînây­derii nu răspunse, afară numai daca nu se va primi ca răspunsă, seriosă dechiar area ce făcu: că cei, de la limpulu represintă în­­torcerea la regimulu, regulamentului organică, și cei de la Pressa, ună re­­gimă de mi­jlocă între regimulă re­gulamentului și­­ regim­­ulă Catar­­giescă. Noi, cești de la Românulu, amă constatată acesta certă de familia, amu pusă la uă parte dosarulă cu pricina, deră nici de cum n’amă in­tervenită în desbatere. Végréndü mai în urmă că Pressa susține iată ce face în Francia Centrală dreptul, amu fostă siliți să constatămă că' Centrulă drepta suntă cei de la Pressa. Dumneloră se supără. De ce? Și superându-se mergă pena ne dice . Avemu în laboratorulă nostru u­ă altă centru? Să ne ferescă Dumnezeu ! Tóte le primimă; radicali, ultra­­radicali, drepta, estrema drepta, deră ROMANULU, 26 NOEMBRE, 1877. Apreciărî asupra trecerii Dunării. Departe de capitală, mai la marginea torei, traescu o vieță liniștită și ’mi vede de treburile mele. Politică militantă, cum clică modernii, nu s d­ă șefi făcuții și, ca se mă hotărescă a seri articole prin jur­nale, ne puteți închipui că m’a muncită ceva. Vremurile, ce e dreptu, parcă au e­­șit din matea loră obicinuită. Bieții noștri, co­pii iubiți ai terei, tineretulu totu câtă e în­flarea verstei séle, voioși ca unu mire și pătrunși de sânțenia drepturiloră ce aperă a h­otărîtu ca cu arma în mână, după o­­biceiulă strămoșescă, sé pedepsescă pe cei ce cu jalu și focă s’aă năpustită asupra căminuriloră părintesc!. Câte lacrime de bucurie, câtă m­ulțămire sufletescă! Toții smerită și hulită avei sĕ fiii tu­are ser­­­iana România! Așa are sé fi fostă scrisă ca Tătarulă în veci se’și incare calulă pe mânósele tele câmpii ? A sunată ora, ’mi chine mi. cari! vecui că Camera și Senatulă strigară într’mnii glasă—era glasulă poporului—„destulă cu răbdarea­ tunului turcescă cu tunulă se respundă și armată nostră.“. Ce momente supreme, ce bucuria vom fi simțită um­brele mărețe ale eroiloră noștri, privindf la strănepoți­iloră din locașurile lor­ slăvite Se desceptară în fine din somnulă soră de morte și scuturară lanțurile de sclavie meșteșugite de vicleanul ă Fanar, ’și adu­seră a­minți de ceia ce au fostă odinioră, de ceia ce trebue sĕ fie în viitoru! Voi cari trăiți în capitală, în scompturi îmbătătoru ală plăceriloră fără sfîrșită, alt interesesmul ce adese se schimbă pe fie­care minuni­, voi, cari ne puteți avea min­tea așa de liniștită, ca celă ce într’ună paci­­nică colță du­rerei, privește de departe la mișcarea evenimen­teloră presinte și azi timpul ă sé cugete asupra loră, póte n’aț: avută m­ă momenta răgazu, ca sé ve daț, bine sem­ă de cumplita mărire a faptului întreprinsă de poporulă nostru. In cartei nemului românescă cnsé, urmașii noștri, ci ochii scăldați în lacrime, vom citi­ cu i­nima plină de față istoria acestui resbelă— resbelulă nostru de independință—și cu dreaptă mândrie, semnă firescă ală națiu­niloră care cu vitejia aă luptată pentru ?; soră libertate, buzele loră nu se voră ma­­șfii d’a striga în gura mare. Bă suntă Ro­mână! Ce pécate case pe noi! Cândă înfrățire, trebuie să domnescă, ca străinulă sé n’aib; prilej­u d’a rîde de noi, cându cu toții l­­uă altă strânși, cotă la cotă și animă langă animă, trebuie sĕ ne opintimă mică ci mare, ca cu bine și spre fața nemului ro­mânescă se eșimă din acesta învalmășelă anima ni se strînge de durere cândă ve­demă că nici în momente de mare nevoiă ca cele prin care trecemă, interesele de partită nu oprescă pe unii d’a învenina spiritele, ațîțândă desbinărî, care nu aduci de câtă vătămare, nu ’i lasă d’a înceta și puie pedici bărbațiloră de la guvernă, nu mai fundă că nu suntă dintr’aî lorö, im­putându-le câte, tóte pentru a le face po­­sițiunea și mai grea, chiaru cândă sunti convinși că d-loră ensășî n’ară fi putuți face nici într’altă­ felă nici mai bine. Crimă de morte ați comisă, clică dum­­nelem miniștriloră, că ați trecută armată peste Dunăre. Țăra prin represintanțiî sĕ legali v’a clisă numai ca, primindă resbe­luță, să o apărați cum veți sei, Dunărea înse sé n’o treceți, căci atunci răsboiuli 1 devine ofensivă. Mărturisescă că aci mi și oprește mintea, suntă așa de simplu că nu mai înțelegă nimicu. Amă căutată dăm să ’mi daă și că semn întru­câtă dreptatea póte fi cu aceia cari raționeză astă-felă și cu totă buna-voința n’amă ajunsă a mé con­vinge de câtă că, sau că lumea care vede lucrurile într’altă­ felă și-a perdută mințile sau că dumneforă, în marele zelă d’a cri­tica și acu sa cu ori­ ce preță, aă alunecată pe teremură disputeloră prin care bizanti­nii ’și aă câștigată renume în istoria. Reamintindu-ne memorabilele voturi date de corpurile legiuitare pe la finele lunei Aprile, în Cameră în urma interpelării d-lui Stolojan și în Senată în urma aceleia fă­cută de d. G. Fălcoianu, ori­câtă de mare ară fi darulă de interpretațiune cu care natura a dotată pe b­aderul­ centrului din strada Pensionatului, nimenea nu va pute susține cu seriositate că corpurile legiui­tore ară fi interzisă guvernului de a porni armata peste Dunăre. Parlamentul­ română, de­și tribuna lui e încă ton­era, a avut o bunură simță de a nu interveni în opera­țiunile militare și de a nu impune tactica ce trebuia să se urmeze. Parlamentă demnă de situațiunea ce ne crease împrejurările fără voia nostră, parlamentă la înălțimea misiunii sale, prudinte ca parlamentele în­vechite în regimere constituțională, dândă uă probă strălucită de tactură și simțulă practică ală națiunii române. Cu tote acestea, tată dumneloră pretindă­m că ,guvernul ă a călcată Constituțiunea, fi- I iudă­ că, trece rură armata­­ peste Dunăre, a I trădată țera, trebuie demú­dată în jude­­j I cata. Lucrul ă ară fi forte naturală deca ară­­ fi așa; faciă cu art. 101 din Constituțiune, I parlamentulă are dreptul­ de a da pe mi­­­­nistriî în judecată. Rémâne numai de dis­­­­cutată care a­nume articolă ală șartei nós­­­­tre a fostă călcată. Ei bine, ’mi amă dată , ostenela sé ’să caută și că și n’amă avută j fericirea sĕ ’lu găsescă. M’amă credută , orbă, căci nu putemă presupune că u­ă­­ partită politică, care se respectă, afirmă , ceva ce nu există. Ea se în­darnă! N’amă­­ găsită absolută nici ună articolă în Con­­­­stituțiunea nostră care să conțină cea mai­­ mică disposițiune relativă la dreptur­ de­­ resbelă și de pace, necum la ofensivă sau defensivă. Lipsa unoră disposițiuni de a- i costa natură nu póte surprinde pe nimeni, împrejurările politice supt cari s’a fă­­­­cută Constituțiunea ară fi putută da locu la contestațiuni din partea Turciei, ba póte I și a puterilor­ garante decă, în acele mo­mente cândă conflictulă între puterile ger­­­­mane pe do­uă parte și pentru Veneția pe de alta putea pune totă Europa occiden­­­­­ală în flăcări, amă fi îngreunată și noi si­­tuațiunea Europei printr’uă cestiune care j­ară fi făcută pate pe Turcia, deja iritate­­ în contra nostră în urma alegerei de Domul I se deschidă cestiunea orientală. Legiuito­­­­rulă nostru, ținen dă sema de ferberea ge­­­­nerală ce agita continentulă nostru în a­­j­nul­ 1866, și, mulțumită de cele ce deja , câștigasemă de la suzerana nostră de a­­­­tunci, cu uă prudință demnă de laudă a­d­­­­misă cu voință, credemă, de a înscri îi Constituțiune vr.’uă disposițiune privitóre la t resbelă scă pace. Astă­felu, de­și acești dreptă înscrisă în șarta nostră ară fi con­ținută definitiva desfacere de Turcia, gu­­­vernul ă a evitată uă furtună care pe atunci ne putea zdrobi, fără cnso­a­­ne și înainta cu una pasă măcară, și a obținută spriji­­nulu și recunoscerea din partea Europei a faptelor­ ce îndepliniseră. Ece de ce, pe­­­­ cândă mai tóte Constituțiunile conțină dis­­­posițiuni precise asupra resbelului și păcii , a nostră lasă cestiunea neatinsă.­ ­ Déca dérü unele seă maî tóté diarele. I­cari se inspiră de la somitățile regimeid - trecută, nă mersă, în pasiunea loră de : * combate totă ce face și nu face partita li­■­berale, pene a acusa pe guvernă că elu £ ■ călcată Constituțiunea cândă a pornită parte [ din armata nostră peste Dunăre, evidenți că simțul ă loră de dreptate­a deviată în­­­­tru câtă­va, și nu putemă elice mai puțini­­ I de­câtă că­­ura a­dese­or vorbesce mai mulți pe aceia cari o nutrescu, de câtă servesci ! , causei pe care o aperă. Guvernulî, cândi a luată­otărîrea de a trece Dunărea, ni i s’a aflată în fața nici unui articulă din 1 Constituțiune, singurul ă sau călăușă în a­­­­­­cele momente grave era votulă parlamen­­­­­tului, și numai viitorulă, desbrăcată de pa­­­­siunile de partită,­­și va da verdictulă sei 1­a definitivă și va decide cu nepărtinire între­­ guvernă și oposițiunea de astăzi. Câtă pen­­­tru presiune, consciința datoriei împlinite ș­i asigurarea că numele de Română începe : ' a fi respectată, chiară de acei străini car­e pone ieri ne batjocoriau, este d’uă-cam-dat; ' i satisfacțiunea cea mai mare pentru bărbați: 1­1 de stată cari ’șî-au legată numele fară de istoria anului 1877. s Venindă la voturile Camerei și Senatu­lui, asupra unui punctă, speră, suntemă de acordă cu toții, fără distincțiune de partită, fără deosebire de aspirațiuni.­­Nu România a declarată re­belă Turciei, nu noî amă incendiată oreșele soră pe neaștep­­tate, cum aă făcută ei, nu noî amă ieșită din neutralitatea pe care, cu totă ofensa ce ne făcea Turcia prin renumita’i Consti­tuțiune de la 23 Decembre a. t., noi amă observat’o cu cea mai mare scrupulositate, precum aă recunoscută acesta tóte pute­rile. Parlamentară, îndelungă răbdătoră și convinsă că Europa va ține sămă României de sacrificiele de totă felulă și mai alesă de cele morale, ce făcea pe totă diua înă­­bușindu-șî indignațiunea pe care Turcia nu înceta d’a o provoca, erasperată de atâtea infracțiuni la dreptulă gințiloră ce ’și per­­miteau Turcii față cu noi, ne mai fiindu’î cu putință d’a privi impasibilă la atâtea nelegiuiri, se vădu în fine silită d’a con­stata că Turcia, fără uă declarațiune de resbelă și cu călcarea tuturoră principie­­lor­ dreptului modernă, ne face resbelă și declară că România, ne­voindă să abdice de la drepturile săle și să se desbrace de demnitatea mea, prim­esce resbelulă. Făcendă acestea, clă­dise în același timpui guver­nului: Tu, care ești că delegațiune­a mea,­otărândă noi ca resbelului resbelă se’i o­­punemă, tu ai datoria acum să faci totă ce ’ți stă prin putință ca România să fiă bine apărată, îngrijindă totă d’uă­dată ca la viitorea pace țăra să iasă de sine stă­tătore. Este aprope cu neputință d’a presupune că omenii politici, bărbații de stată, ar putea să susțină că România face ună resbelă ofen­sivă Turciei, fiindă­că parte din armata nostră a trecută Dunărea, autorii articoli­­loră din diarele oposițiunii potă și mai puțină s’o facă. Istoria trebuie să le serve și d-loră ca principale sorginte din care se-și tragă teoriile politice; sciința, mai ales filosofia dreptului, trebuie să fie și pentru d-lor regula­tore generală ală esperiinței trasă din istoriă. Legitima apărare, ofensiva, defensiva, nu potă se fiă termenii asupra cărora sclința să nu se fi pronunciată; controversa rădi­cată de d-loră, fără folosă în causa, nu póte ave altă scopă de­câtă d’a submina patriotismulă acelora ce n’au destulă cu­noștință de carte pentru a judeca prin si­ne însășî, ș’a pune în îndouială și mai mare pe aceia cari prin natura loră rece înclinai­ deja spre indiferentismu­. Resbelulă, voiăi să fiică ori­ce resbelă, fiă elă ofensivă fiă defensivă, se schimbă în cursul ă său după împrejurări și se caracterulă cândă de defensivă, pentru partea care la înce­pută luase ofensiva, cândă de ofensivă, pen­tru celă ce fusese atacată și n’ave de câtă se se apere. In memorabilele bile ale lui iulie 1870, Francia declarase resbelulă Prusiei: pentru densa eră era ofensivă și cu tote acestea nenorocirea vrii ca arma­tele franceze se nu potă trece fruntaria de­câtă atunci când­ ele se conduc­ă în­­tr’uă fortăreță din interiorul­ Germaniei pentru a nu mai revedea patria până după încheiarea păcii. Din contră, Prusia era atacată, ei i se făcea ună resbelă de agresiune, ea se apăra și totuși armatele­ ei numerose trecură nu numai Rinulă, dără înaintară în interiorul­ Franciei pâ­nă dincolo de Paris, până aprópe în mie­­dulă Franciei, până la Leira. Cine are în Prusia s’a gândită măcară ună momentă d’a striga că crimă de morte a comisă gu­vernulă că a trecută Rinulă, căci prin a­­acesta ară fi transformată resbelulă din defensivă, ce era, în ofensivă ? Nimeni n’avu acesta ideiă, și chiară presa hano­­verană, mai totă ostilă Prusiei, pusă supt paza­ a uă sută mii omeni supt comanda lui Vogel von Falkenstein, nu se gânde a face din trecerea Rinului să incriminațiune a­­celui omnă, care se afla în capul­ guvernu­lui și pe care totuși îl j­ura de morte. Prusia însă a eșită victoriosă din a­celă resbelă, și contradictorii noștri îmi vor­ răspunde că nu se pote sei­deca victoria va, rămâne până în cele din urmă fidelă armelor­ române. Să ne întorcemă dură privirile la Austria, care, mai puțină feri­cită de­câtă Prusia, în timpă de opt­ ani de dile fu silită să primăscă în două rân­duri condițiunile de pace ce i le impunea învingătorul­. Atâtă la 1859 câtă și la 1866, nu se rădica nici uă voce cu ore­ șî care greutate, care să fi cerută punerea ministeriului în stare de acusațiune, fiindă­­că a trecută s­ă nu a trecută granița. Și totuși, la 1866 planul­ mareșalului Bene­­derk era de a intra în Silesia prusiană, pen­tru a feri provincia cea mai înfloritore a Austriei, pe Boemia, de ororile resbelului, și, pustiindă pa­te din Prusia, a ’nainta penă la Berlin. Lucrurile însă se întem­eiază cu totulă altă­ felă. Austria fu apró­pe zdrobită numai în șapte zile, Prusiaui î ’naintară penă la Florisdorf și pene la Pressburg, desastrusă era cumplită! Cine ânse a avută naivitatea d’a imputa guver­nului că n’a transportată resbelulă pe te­­ritoriulă prusiană? Gânditu-s’a vr’vă­dată parlamentele aceloră țări d’a acuza de cri­ma de trădare pe acele guverne, din cauză că aă trecută scă n’am trecută fruntariele țerei ? Lucrură li s’ară fi părută atâtă de comică, în­câtă nu s’a găsită nici ună băr­­bată de stată care să fi pusă cestiunea măcară în discuțiune în așa modă. Totă lu­mea scia că tóte acestea nu depindă de câtă de împrejurări și de cestiunî de stra­­tegiă. Ori în ce parte ne-amă arunca o­­chii și daca ne-amă întorce privirile nu mai departe de câtă până la resbelulă Cri­­meii, mărginindu-ne la cei din urmă două­­z­eci și patru de ani, nu vomă afla nică­ieri că parlamentulă, ba chiară presa vezi unei țări, se fi făcută din cestiunea trece­rii săă netrecerii fruntarieloră, în casă de resbelă, uă cestiune de cabinetă, și acesta în mijloculă campniei, scă­ună punză de acusațiune în contra ministerului. Discuta­rea unei asemenea cestiuni nu pate avea nici ună resultată practică; tată ce ea de­­monstră este că la noi, chiară în momen­tele cele mai grele prin care trece țăra, pasiunea nu lasă pe unii d’a ’șî stăpâni u­­ra ce le inspiră interesul d esclusivă de par­tită. Acesta este partea practică a polemi­cei ce facă diarele oposițiunii; istoria ne va spune dacâ patriotismul ă dumnealoră a fostă la înălțimea situațiunii. Ori­cum ară fi însă, spectacolul ă este tristă, desgustă­­toră, căci în definitivă dumnăloră isbutiră a demonstra străiniloră că în sînul­ nați­­uni române se găsescă omeni cari, chiară cândă țara se află în împrejurări ca cele de astăzi­, caută să presinte națiunea ca destinată. Nasce acum întrebarea : care ară fi fostă consecințele decă armata nostră n’ară fi trecută Dunărea, ci s’ară fi mărginită­ a sta cu pușca la picioră la Calafată, Be­­chetă, Măgurele, în fine pe totă granița, căci numai acestă rolă vrea să ’i dea o­­posițiunea, ce ară fi devenită voturile par­lamentului și care i-ară fi fostă resultatură practică. Consecințale ară fi fostă din cele mai funeste pentru națiunea română: armata ară fi devenită ridiculă, votală a corpurilor­ le­giuitare ară fi fostă nimicită, țara ară fi fostă silită să facă aprope aceleași ch­el­­tuieli și Europa ne-ară fi desprețuită și mai multă de­câtă o făcea înaintea res­belului, în ignoranța iei asupra nostră. La 1870, cândă tunulă bubuia împreju­­rulă Belgiei, acestă țără n’a făcută mai multă, cu pușca la umără ’și păzia frun­taria. Situațiunea nostră însă totă așa să fi fostă ore ? Puteamă noi cre­sta impasi­bili pe cândă Turcii, ascunși în fortărețele loră atâtă de tari și numerose de pe Du­năre, ne bombardaă orașele nóstre ne faceaă resbelă? Comparațiunea ară fi absurdă. Încă vă­dată deră, Turcii ne faceau res­belă și resbelă să facemă și noi loră vo­tase parlamentulă. A face resbelă, în nici ună casă, nu vrea se­dică a grămădi ar­mata pe fruntaria țerei, și atâta totă, căci chiară decâ­t amă fi aruncată și noî, din două, trei posițiuni strategice, bombe în o­­rașele turcesce, lasă că Turcii ne puteaă răspunde de zece ori pe atâtă, deră și forte comică ară fi fostă acestă modă de resbelă. Străinii, și mai alesă bunii noștri vecini Ungurii, mare hasă ară fi făcută, decă Românii și-ară fi închipuită că așa se face resbelulă. Resbelulă, fiă ofensivă|fiă defensivă, nu constă numai în a-și pădi granița; acesta firește este uă măsură a resbelului, a face resbelă însă va să dică a reduce pe ina­mică la imposibilitatea d’a ’ți mai face vr’ună răă, și acesta nu se pate într’altă­­felă de câtă distrugându-i instrumentele prin care ți’lă causăză, nimicindu’i arma­tele ce le pornesce în contra’ți, cu ună cuvântă slăbindu’lă și sleindu’i puterile pentru a’lă pune în neputință, pe ună timpă ore­care, d’a mai repeți atacurile sele. Cum vre­amă fi putută noi face acestea, déca Turcii, precum s’a susținută din capulă lo­cului că a fostă planulă soră, ară fi stată ascunși în visuinele soră, bombardând­u-ne orașele și trimițându-ne din condă în cândă câte uă hordă de Cerchezi sed bașî-bu­­zuci, și déca noî, în schimbă, amă fi stată pe malulă nostru fără a le putea face mai nimică, căci nu putemă fi pe tote puntele de uă dată! N’ară fi rămasă are votulă parlamentului o chimeră, armata nostră n’ară fi fostă are condamnată la m­ă rolă puțină demnă de tradițiunile’ ce le a moș­tenită din epocele nóstre de gloria, Româ­nia n’ară fi fostă ea are și mai multă o­­biectură glumeloră răă­voitore? Din con­tra, acesta ară fi echivalată cu abdicarea României; uă mai mare înfrângere morală nu ne putemă închipui. Armata nostră trebuia să trecă Dunărea, ­

Next