Romanulu, noiembrie 1877 (Anul 21)
1877-11-26
1054 Proiectul de respinsű ale Senatului la discursul Tronului. Măria Tea Senatală, prin votulű seu de la 30 Aprilie, constătândă că starea de resbelă este creată României numai prin guvernul ă Otomanii și declarândă rupte vechile legături ce ne uniau cu înalta Portă, esprima dorința ca guvernulu se pună tóta stăruința, se ia măsurile necesarii, spre a apăra teritoriulu nostru și a asigura existența statului Română, astăferă ca la viitorea pace România să iăsă cu uă posițiune politică bine definită și de sine stătătore. Apărarea fruntariilor nóstre la malul Dunărei a fost o resultatură imediată ală acestui votă. Cândă însă totă importanța operațiunilor militare ajunse a fi peste Dunăre, atunci era uă datoriă imperiosă pentru noi, în interesul apărărei nóstre legitime, de a întinde și în acea parte armele nóstre. Trecerea dără peste Dunăre ne era impusă, ca un actă de prudență și prevedetóre apărare. Senatulă recunosce cu uă dreptămândrie că armata Română, sub înalta și patriotica conducere a Măriei Tăte, ’și-a făcută datoria pe câmpul de bătae și a dovedită cetată a că sângele străbunilor ei n’a încurge în vinele săle. Ostașii noștri și Căpetenia loră voră trăi în memoria posterităței cu admirațiune și bine-cuvântari. Fii dără încredințată, Măria Tea, că Senatulă are și va avătată solicitudinea pentru dânșii și familiile loră. Armata Română a câștigată pe câmpul de onore Augusta manifestare de iubire și solicitudine a Măriei Sale Imperatorele tuturoru Rusiilor, pentru ea și România. Bravura și devotamentul ei, imensele sacrificii făcute de întregulă poporă, atestă vitalitatea națiunei și importanța ce pune în conservarea și apărarea drepturilor ei. Senatură dără este sigură că înaltele puteri garante, a căroră bună-voință pentru acestă țără nu a lipsită nicî uă dată, convingându-se astăzi pe deplină și de vitalitatea acestei națiuni și de câte sacrificiuri este capabilă pentru apărarea drepturiloră săle ca națiune, nu voră voi se o lase la viitorea pace fără u posițiune de sine stătătore. Astăzi, Măria Tea, onórea și viitorul națiunei sunt asigurate. România nu se cuvine a lăsa arma din mână pene cândă independința și drepturile săle nu voră fi pe deplină recunoscute. Să trăescă România liberă și Independentă! Se trăesci Măria Tea! " Se trăiscă Măria Sea Domna! centrulu, séu, cum a (fisiion Senatu d. Dumitru Ghika, claponii, nici uadată. Acesta explicare dată, în privința nobilelor, presupuneri ale ilustrului centru de la Pressa, le mai dămü una, pe care o traduceam după moderatulüejiarü les Débats de la 3 Decembre, sosită ieri séra în Bucuresci. „Generalul Lafayette a exisat ht privința acelora partite pretinse moderate, cari sunt în realitate cu totul în rătăciri și în violință: „Să presupuneam că mă omă aafirmă că doue și cu douo facă patru, ș’ună ală douilea susține că doué și cu douo facă optă. Ce veți crede are do uă a treia persona care, pentru a se feri de estreme, ară însînui cu modestiă că trebuie se se ié țnă termenă de mnterboeu și se se deghiare că doue și cu douo facă șese . Salutare și frăția, tutoră celoră din centrări, pe cari d. Dumitru Ghika i-a numită claponi, și mai cu osebire celoră din Centru-Centru de la Pressa cea metamorfosată. CENTRU-CENTRlU ?! .Pressa de ieri țlice : Ce o mai fi însemnândă tactica Românului, ce de câteva zile ne dă titlul de Centru Dreptü ? Ce o mai fi înțelegendă prin Centrulă Dreptü? Pregătesce ore, în laboratorulă seu, elementele unui Centru Stângă și unui Centru Centrul Și ce însemnare politică dă acestoră două din urmă centrări, de cari pare că are trebuință, spre a ne putea numi pe noi Centru Drepta? Asceptămă esplicarea. Neesplicabile este pentru noi esplicarea ce se cere. Cu tote aceste vomă esplica ceia ce se ia toți. Partita de la Pressa a fostă partita care se numia drepta, și apoi Catargiasca. Pressa a murită de buna-voie îndată ce a căzută ministerulă Catargi. Peste câtu-va timpu a reapărută declarândă că d’acum nainte partita ce ce presintă se numesce Centru, timpulu i-a disu îndată : — In ce te osebesc de noi? Ce este acela Centru? etc. etc. Pressa înghînâyderii nu răspunse, afară numai daca nu se va primi ca răspunsă, seriosă dechiar area ce făcu: că cei, de la limpulu represintă întorcerea la regimulu, regulamentului organică, și cei de la Pressa, ună regimă de mijlocă între regimulă regulamentului și regimulă Catargiescă. Noi, cești de la Românulu, amă constatată acesta certă de familia, amu pusă la uă parte dosarulă cu pricina, deră nici de cum n’amă intervenită în desbatere. Végréndü mai în urmă că Pressa susține iată ce face în Francia Centrală dreptul, amu fostă siliți să constatămă că' Centrulă drepta suntă cei de la Pressa. Dumneloră se supără. De ce? Și superându-se mergă pena ne dice . Avemu în laboratorulă nostru uă altă centru? Să ne ferescă Dumnezeu ! Tóte le primimă; radicali, ultraradicali, drepta, estrema drepta, deră ROMANULU, 26 NOEMBRE, 1877. Apreciărî asupra trecerii Dunării. Departe de capitală, mai la marginea torei, traescu o vieță liniștită și ’mi vede de treburile mele. Politică militantă, cum clică modernii, nu s dă șefi făcuții și, ca se mă hotărescă a seri articole prin jurnale, ne puteți închipui că m’a muncită ceva. Vremurile, ce e dreptu, parcă au eșit din matea loră obicinuită. Bieții noștri, copii iubiți ai terei, tineretulu totu câtă e înflarea verstei séle, voioși ca unu mire și pătrunși de sânțenia drepturiloră ce aperă a hotărîtu ca cu arma în mână, după obiceiulă strămoșescă, sé pedepsescă pe cei ce cu jalu și focă s’aă năpustită asupra căminuriloră părintesc!. Câte lacrime de bucurie, câtă mulțămire sufletescă! Toții smerită și hulită avei sĕ fiii tuare seriana România! Așa are sé fi fostă scrisă ca Tătarulă în veci se’și incare calulă pe mânósele tele câmpii ? A sunată ora, ’mi chine mi. cari! vecui că Camera și Senatulă strigară într’mnii glasă—era glasulă poporului—„destulă cu răbdarea tunului turcescă cu tunulă se respundă și armată nostră.“. Ce momente supreme, ce bucuria vom fi simțită umbrele mărețe ale eroiloră noștri, privindf la strănepoțiiloră din locașurile lor slăvite Se desceptară în fine din somnulă soră de morte și scuturară lanțurile de sclavie meșteșugite de vicleanul ă Fanar, ’și aduseră aminți de ceia ce au fostă odinioră, de ceia ce trebue sĕ fie în viitoru! Voi cari trăiți în capitală, în scompturi îmbătătoru ală plăceriloră fără sfîrșită, alt interesesmul ce adese se schimbă pe fiecare minuni, voi, cari ne puteți avea mintea așa de liniștită, ca celă ce într’ună pacinică colță durerei, privește de departe la mișcarea evenimenteloră presinte și azi timpul ă sé cugete asupra loră, póte n’aț: avută mă momenta răgazu, ca sé ve daț, bine semă de cumplita mărire a faptului întreprinsă de poporulă nostru. In cartei nemului românescă cnsé, urmașii noștri, ci ochii scăldați în lacrime, vom citi cu inima plină de față istoria acestui resbelă— resbelulă nostru de independință—și cu dreaptă mândrie, semnă firescă ală națiuniloră care cu vitejia aă luptată pentru ?; soră libertate, buzele loră nu se voră mașfii d’a striga în gura mare. Bă suntă Română! Ce pécate case pe noi! Cândă înfrățire, trebuie să domnescă, ca străinulă sé n’aib; prileju d’a rîde de noi, cându cu toții luă altă strânși, cotă la cotă și animă langă animă, trebuie sĕ ne opintimă mică ci mare, ca cu bine și spre fața nemului românescă se eșimă din acesta învalmășelă anima ni se strînge de durere cândă vedemă că nici în momente de mare nevoiă ca cele prin care trecemă, interesele de partită nu oprescă pe unii d’a învenina spiritele, ațîțândă desbinărî, care nu aduci de câtă vătămare, nu ’i lasă d’a înceta și puie pedici bărbațiloră de la guvernă, nu mai fundă că nu suntă dintr’aî lorö, imputându-le câte, tóte pentru a le face posițiunea și mai grea, chiaru cândă sunti convinși că d-loră ensășî n’ară fi putuți face nici într’altă felă nici mai bine. Crimă de morte ați comisă, clică dumnelem miniștriloră, că ați trecută armată peste Dunăre. Țăra prin represintanțiî sĕ legali v’a clisă numai ca, primindă resbeluță, să o apărați cum veți sei, Dunărea înse sé n’o treceți, căci atunci răsboiuli 1 devine ofensivă. Mărturisescă că aci mi și oprește mintea, suntă așa de simplu că nu mai înțelegă nimicu. Amă căutată dăm să ’mi daă și că semn întrucâtă dreptatea póte fi cu aceia cari raționeză astă-felă și cu totă buna-voința n’amă ajunsă a mé convinge de câtă că, sau că lumea care vede lucrurile într’altă felă și-a perdută mințile sau că dumneforă, în marele zelă d’a critica și acu sa cu ori ce preță, aă alunecată pe teremură disputeloră prin care bizantinii ’și aă câștigată renume în istoria. Reamintindu-ne memorabilele voturi date de corpurile legiuitare pe la finele lunei Aprile, în Cameră în urma interpelării d-lui Stolojan și în Senată în urma aceleia făcută de d. G. Fălcoianu, oricâtă de mare ară fi darulă de interpretațiune cu care natura a dotată pe baderul centrului din strada Pensionatului, nimenea nu va pute susține cu seriositate că corpurile legiuitore ară fi interzisă guvernului de a porni armata peste Dunăre. Parlamentul română, deși tribuna lui e încă tonera, a avut o bunură simță de a nu interveni în operațiunile militare și de a nu impune tactica ce trebuia să se urmeze. Parlamentă demnă de situațiunea ce ne crease împrejurările fără voia nostră, parlamentă la înălțimea misiunii sale, prudinte ca parlamentele învechite în regimere constituțională, dândă uă probă strălucită de tactură și simțulă practică ală națiunii române. Cu tote acestea, tată dumneloră pretindăm că ,guvernul ă a călcată Constituțiunea, fi- I iudă că, trece rură armata peste Dunăre, a I trădată țera, trebuie demúdată în judej I cata. Lucrul ă ară fi forte naturală deca ară fi așa; faciă cu art. 101 din Constituțiune, I parlamentulă are dreptul de a da pe ministriî în judecată. Rémâne numai de discutată care anume articolă ală șartei nóstre a fostă călcată. Ei bine, ’mi amă dată , ostenela sé ’să caută și că și n’amă avută j fericirea sĕ ’lu găsescă. M’amă credută , orbă, căci nu putemă presupune că uă partită politică, care se respectă, afirmă , ceva ce nu există. Ea se îndarnă! N’amă găsită absolută nici ună articolă în Constituțiunea nostră care să conțină cea mai mică disposițiune relativă la dreptur de resbelă și de pace, necum la ofensivă sau defensivă. Lipsa unoră disposițiuni de a- i costa natură nu póte surprinde pe nimeni, împrejurările politice supt cari s’a făcută Constituțiunea ară fi putută da locu la contestațiuni din partea Turciei, ba póte I și a puterilor garante decă, în acele momente cândă conflictulă între puterile germane pe două parte și pentru Veneția pe de alta putea pune totă Europa occidenală în flăcări, amă fi îngreunată și noi situațiunea Europei printr’uă cestiune care jară fi făcută pate pe Turcia, deja iritate în contra nostră în urma alegerei de Domul I se deschidă cestiunea orientală. Legiuitorulă nostru, ținen dă sema de ferberea generală ce agita continentulă nostru în ajnul 1866, și, mulțumită de cele ce deja , câștigasemă de la suzerana nostră de atunci, cu uă prudință demnă de laudă admisă cu voință, credemă, de a înscri îi Constituțiune vr.’uă disposițiune privitóre la t resbelă scă pace. Astăfelu, deși acești dreptă înscrisă în șarta nostră ară fi conținută definitiva desfacere de Turcia, guvernul ă a evitată uă furtună care pe atunci ne putea zdrobi, fără cnsoane și înainta cu una pasă măcară, și a obținută sprijinulu și recunoscerea din partea Europei a faptelor ce îndepliniseră. Ece de ce, pe cândă mai tóte Constituțiunile conțină disposițiuni precise asupra resbelului și păcii , a nostră lasă cestiunea neatinsă. Déca dérü unele seă maî tóté diarele. Icari se inspiră de la somitățile regimeid - trecută, nă mersă, în pasiunea loră de : * combate totă ce face și nu face partita li■berale, pene a acusa pe guvernă că elu £ ■ călcată Constituțiunea cândă a pornită parte [ din armata nostră peste Dunăre, evidenți că simțul ă loră de dreptatea deviată întru câtăva, și nu putemă elice mai puțini I decâtă căura adeseor vorbesce mai mulți pe aceia cari o nutrescu, de câtă servesci ! , causei pe care o aperă. Guvernulî, cândi a luatăotărîrea de a trece Dunărea, ni i s’a aflată în fața nici unui articulă din 1 Constituțiune, singurul ă sau călăușă în acele momente grave era votulă parlamentului, și numai viitorulă, desbrăcată de pasiunile de partită,și va da verdictulă sei 1a definitivă și va decide cu nepărtinire între guvernă și oposițiunea de astăzi. Câtă pentru presiune, consciința datoriei împlinite și asigurarea că numele de Română începe : ' a fi respectată, chiară de acei străini care pone ieri ne batjocoriau, este d’uă-cam-dat; ' i satisfacțiunea cea mai mare pentru bărbați: 11 de stată cari ’șî-au legată numele fară de istoria anului 1877. s Venindă la voturile Camerei și Senatului, asupra unui punctă, speră, suntemă de acordă cu toții, fără distincțiune de partită, fără deosebire de aspirațiuni.Nu România a declarată rebelă Turciei, nu noî amă incendiată oreșele soră pe neașteptate, cum aă făcută ei, nu noî amă ieșită din neutralitatea pe care, cu totă ofensa ce ne făcea Turcia prin renumita’i Constituțiune de la 23 Decembre a. t., noi amă observat’o cu cea mai mare scrupulositate, precum aă recunoscută acesta tóte puterile. Parlamentară, îndelungă răbdătoră și convinsă că Europa va ține sămă României de sacrificiele de totă felulă și mai alesă de cele morale, ce făcea pe totă diua înăbușindu-șî indignațiunea pe care Turcia nu înceta d’a o provoca, erasperată de atâtea infracțiuni la dreptulă gințiloră ce ’și permiteau Turcii față cu noi, ne mai fiindu’î cu putință d’a privi impasibilă la atâtea nelegiuiri, se vădu în fine silită d’a constata că Turcia, fără uă declarațiune de resbelă și cu călcarea tuturoră principielor dreptului modernă, ne face resbelă și declară că România, nevoindă să abdice de la drepturile săle și să se desbrace de demnitatea mea, primesce resbelulă. Făcendă acestea, clădise în același timpui guvernului: Tu, care ești că delegațiunea mea,otărândă noi ca resbelului resbelă se’i opunemă, tu ai datoria acum să faci totă ce ’ți stă prin putință ca România să fiă bine apărată, îngrijindă totă d’uădată ca la viitorea pace țăra să iasă de sine stătătore. Este aprope cu neputință d’a presupune că omenii politici, bărbații de stată, ar putea să susțină că România face ună resbelă ofensivă Turciei, fiindăcă parte din armata nostră a trecută Dunărea, autorii articoliloră din diarele oposițiunii potă și mai puțină s’o facă. Istoria trebuie să le serve și d-loră ca principale sorginte din care se-și tragă teoriile politice; sciința, mai ales filosofia dreptului, trebuie să fie și pentru d-lor regulatore generală ală esperiinței trasă din istoriă. Legitima apărare, ofensiva, defensiva, nu potă se fiă termenii asupra cărora sclința să nu se fi pronunciată; controversa rădicată de d-loră, fără folosă în causa, nu póte ave altă scopă decâtă d’a submina patriotismulă acelora ce n’au destulă cunoștință de carte pentru a judeca prin sine însășî, ș’a pune în îndouială și mai mare pe aceia cari prin natura loră rece înclinai deja spre indiferentismu. Resbelulă, voiăi să fiică orice resbelă, fiă elă ofensivă fiă defensivă, se schimbă în cursul ă său după împrejurări și se caracterulă cândă de defensivă, pentru partea care la începută luase ofensiva, cândă de ofensivă, pentru celă ce fusese atacată și n’ave de câtă se se apere. In memorabilele bile ale lui iulie 1870, Francia declarase resbelulă Prusiei: pentru densa eră era ofensivă și cu tote acestea nenorocirea vrii ca armatele franceze se nu potă trece fruntaria decâtă atunci când ele se conducă într’uă fortăreță din interiorul Germaniei pentru a nu mai revedea patria până după încheiarea păcii. Din contră, Prusia era atacată, ei i se făcea ună resbelă de agresiune, ea se apăra și totuși armatele ei numerose trecură nu numai Rinulă, dără înaintară în interiorul Franciei până dincolo de Paris, până aprópe în miedulă Franciei, până la Leira. Cine are în Prusia s’a gândită măcară ună momentă d’a striga că crimă de morte a comisă guvernulă că a trecută Rinulă, căci prin aacesta ară fi transformată resbelulă din defensivă, ce era, în ofensivă ? Nimeni n’avu acesta ideiă, și chiară presa hanoverană, mai totă ostilă Prusiei, pusă supt paza a uă sută mii omeni supt comanda lui Vogel von Falkenstein, nu se gânde a face din trecerea Rinului să incriminațiune acelui omnă, care se afla în capul guvernului și pe care totuși îl jura de morte. Prusia însă a eșită victoriosă din acelă resbelă, și contradictorii noștri îmi vor răspunde că nu se pote seideca victoria va, rămâne până în cele din urmă fidelă armelor române. Să ne întorcemă dură privirile la Austria, care, mai puțină fericită decâtă Prusia, în timpă de opt ani de dile fu silită să primăscă în două rânduri condițiunile de pace ce i le impunea învingătorul. Atâtă la 1859 câtă și la 1866, nu se rădica nici uă voce cu ore șî care greutate, care să fi cerută punerea ministeriului în stare de acusațiune, fiindăcă a trecută să nu a trecută granița. Și totuși, la 1866 planul mareșalului Benederk era de a intra în Silesia prusiană, pentru a feri provincia cea mai înfloritore a Austriei, pe Boemia, de ororile resbelului, și, pustiindă pate din Prusia, a ’nainta penă la Berlin. Lucrurile însă se întemeiază cu totulă altă felă. Austria fu aprópe zdrobită numai în șapte zile, Prusiaui î ’naintară penă la Florisdorf și pene la Pressburg, desastrusă era cumplită! Cine ânse a avută naivitatea d’a imputa guvernului că n’a transportată resbelulă pe teritoriulă prusiană? Gânditu-s’a vr’vădată parlamentele aceloră țări d’a acuza de crima de trădare pe acele guverne, din cauză că aă trecută scă n’am trecută fruntariele țerei ? Lucrură li s’ară fi părută atâtă de comică, încâtă nu s’a găsită nici ună bărbată de stată care să fi pusă cestiunea măcară în discuțiune în așa modă. Totă lumea scia că tóte acestea nu depindă de câtă de împrejurări și de cestiunî de strategiă. Ori în ce parte ne-amă arunca ochii și daca ne-amă întorce privirile nu mai departe de câtă până la resbelulă Crimeii, mărginindu-ne la cei din urmă douăzeci și patru de ani, nu vomă afla nicăieri că parlamentulă, ba chiară presa vezi unei țări, se fi făcută din cestiunea trecerii săă netrecerii fruntarieloră, în casă de resbelă, uă cestiune de cabinetă, și acesta în mijloculă campniei, scăună punză de acusațiune în contra ministerului. Discutarea unei asemenea cestiuni nu pate avea nici ună resultată practică; tată ce ea demonstră este că la noi, chiară în momentele cele mai grele prin care trece țăra, pasiunea nu lasă pe unii d’a ’șî stăpâni ura ce le inspiră interesul d esclusivă de partită. Acesta este partea practică a polemicei ce facă diarele oposițiunii; istoria ne va spune dacâ patriotismul ă dumnealoră a fostă la înălțimea situațiunii. Oricum ară fi însă, spectacolul ă este tristă, desgustătoră, căci în definitivă dumnăloră isbutiră a demonstra străiniloră că în sînul națiuni române se găsescă omeni cari, chiară cândă țara se află în împrejurări ca cele de astăzi, caută să presinte națiunea ca destinată. Nasce acum întrebarea : care ară fi fostă consecințele decă armata nostră n’ară fi trecută Dunărea, ci s’ară fi mărginită a sta cu pușca la picioră la Calafată, Bechetă, Măgurele, în fine pe totă granița, căci numai acestă rolă vrea să ’i dea oposițiunea, ce ară fi devenită voturile parlamentului și care i-ară fi fostă resultatură practică. Consecințale ară fi fostă din cele mai funeste pentru națiunea română: armata ară fi devenită ridiculă, votală a corpurilor legiuitare ară fi fostă nimicită, țara ară fi fostă silită să facă aprope aceleași cheltuieli și Europa ne-ară fi desprețuită și mai multă decâtă o făcea înaintea resbelului, în ignoranța iei asupra nostră. La 1870, cândă tunulă bubuia împrejurulă Belgiei, acestă țără n’a făcută mai multă, cu pușca la umără ’și păzia fruntaria. Situațiunea nostră însă totă așa să fi fostă ore ? Puteamă noi cresta impasibili pe cândă Turcii, ascunși în fortărețele loră atâtă de tari și numerose de pe Dunăre, ne bombardaă orașele nóstre ne faceaă resbelă? Comparațiunea ară fi absurdă. Încă vădată deră, Turcii ne faceau resbelă și resbelă să facemă și noi loră votase parlamentulă. A face resbelă, în nici ună casă, nu vrea sedică a grămădi armata pe fruntaria țerei, și atâta totă, căci chiară decât amă fi aruncată și noî, din două, trei posițiuni strategice, bombe în orașele turcesce, lasă că Turcii ne puteaă răspunde de zece ori pe atâtă, deră și forte comică ară fi fostă acestă modă de resbelă. Străinii, și mai alesă bunii noștri vecini Ungurii, mare hasă ară fi făcută, decă Românii și-ară fi închipuită că așa se face resbelulă. Resbelulă, fiă ofensivă|fiă defensivă, nu constă numai în a-și pădi granița; acesta firește este uă măsură a resbelului, a face resbelă însă va să dică a reduce pe inamică la imposibilitatea d’a ’ți mai face vr’ună răă, și acesta nu se pate într’altăfelă de câtă distrugându-i instrumentele prin care ți’lă causăză, nimicindu’i armatele ce le pornesce în contra’ți, cu ună cuvântă slăbindu’lă și sleindu’i puterile pentru a’lă pune în neputință, pe ună timpă orecare, d’a mai repeți atacurile sele. Cum vreamă fi putută noi face acestea, déca Turcii, precum s’a susținută din capulă locului că a fostă planulă soră, ară fi stată ascunși în visuinele soră, bombardându-ne orașele și trimițându-ne din condă în cândă câte uă hordă de Cerchezi sed bașî-buzuci, și déca noî, în schimbă, amă fi stată pe malulă nostru fără a le putea face mai nimică, căci nu putemă fi pe tote puntele de uă dată! N’ară fi rămasă are votulă parlamentului o chimeră, armata nostră n’ară fi fostă are condamnată la mă rolă puțină demnă de tradițiunile’ ce le a moștenită din epocele nóstre de gloria, România n’ară fi fostă ea are și mai multă obiectură glumeloră răăvoitore? Din contra, acesta ară fi echivalată cu abdicarea României; uă mai mare înfrângere morală nu ne putemă închipui. Armata nostră trebuia să trecă Dunărea,