Romanulu, iunie 1878 (Anul 22)
1878-06-01
ANULU D QUEPECT ȘI DOUI VOLEN CE 81 VEI PUTEA. « ANUNCIU EI. Linia de 80 litere petit, paginea IV,— 40 bani Deto » » » paginea lil, 2 lei -A se adresa: IN ROMANIA, la administratiunea diamlnlS PARIS» la Havas, Laffite et Cune, 8, Place de la Bourse. AA LONDON, la Engine Micoud, No. 81 -A Fleet Street, London E. C. LA VIES A, la d-niî Haasenstein și Vogler, Walfisch gasse 10, LA HAMBURG, la d. Adolf Steiner, pentru tótS, Germania. Articolele nepublicate se ardü. 20 BANI ESEMPLAKULU Re<lacțtm»«a șl Admlnistrațlnnea, strada IMnmef, 14 JOTJI, 1 IUNIU, 1878. L1TMINÉZA-TE 81 VEI FI. -n: ■■ «. ABONAMENTE. In capitală și districte: unii anii 48 lei; și p luni 24 lei: trei luni 12 lei; vă luna 4 lei. Pentru tote țările Europei, ministrulă seA se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea ^iarulu LA PARIS, la d-niî Darras-Halegrain, 5 ruo de l’anciene Comédie și Havas: Laffite et C-nie, 8 Place de la Bourse. LA VIENA, la de B. G. Popovicî, 15 FleischmarlU Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI ESEMPLARULU i riii›tiriAor^1 florarii OUI/81 GMsl, 12 CIREȘARU . De câteva grife oposițiunea, și mai în specială organulu săă,fiarulă Pressa, se îndeletnicesce cu un meserie, pe care nu scimă cum s’o calificămă și ce nume merită. Trebuie să renunțămă de a o califica, căci este ceva monstruos; este uă aberațiune a tutorü simțurilor, de morală și de patriotisme; este ceva neințelesă din partea unor oameni, care trebuie să urmeze de a trăi în acesta țară și care, în cestiunea Basarabiei, esceptândă că broșiură dată la lumină de anulă din sânul lor, părinți, nu s’aă rostită înca pe fașiă pentru retrocedare. Noua campanie întreprinsă de demnulă organă ală oposițiunii are de scopă de -a face, cu orice preță, să nu isbutescă ^misiunea patriotică a d-loră Brătianu și Cogălnicenu la Berlin. Totă ce este posibilă de a imagina, spre a face ca delegații României să fiă roc și cu neîncredere primiți la Congresă, e pusă în jocă, e scormonită din trecută, e inventată în presentă de fiarul) Pressa. Este în fine că furie monstruosa, că furie care, dacă nu e aberațiune, e adevărată trădare, de a face ca România să fiă respinsă de la Congresă și ca drepta iei cau să să fiă perdută. Pentru astăzil facemă acesta simplă desceptare organului oposițiunii, care, în setea’i de putere, se uită pene a comite ceia ce, daca s’aru comite de alții, elă ănsuși ară striga : înaltă trădare! Sperămă că acestă strigătă de desceptare va fi auzită și că Pressa nu se va încăpățîna se atragă asupră’i indignațiunea publică, esploatândă, în modul în care espioită, uă cestiune în care toți Românii n’ară trebui să aibă de câtă ună singură gândă, uă singură voință. Este durerosă de-a fi nevoiți să ne aruncămă privirile în afară, spre a găsi sprijinul, stima și buna-voința, de care guvernul țării, oricare ară fi elă, are astăzil trebuință spre a triumfa în contra imenselor dificultăți politice ce întâmpină România. Este durerosă de-a vede că, pe cândă presa Europei întregi acopere de laude și de stimă România și pe ómenii ce’i conducă afacerile în aceste grele evenimente, se găsescă pretinși Români, care n’au altă grijă decâtă de-a inunda pe fiecare fi uă parte din presa locală cu balele calomnielor) și ale învierșunării lor) în contra guvernului. In ‘tóte filele publicămă după fiarele străine aprecierile atâtă de magulitate ce se facă despre România; în tóte filele dămă astă-felă probe că nici uă dată România n’a fostă atâtă de stimată, atâtă de considerată, atâtă de susă pusă în opiniunea Europei ca astăzi. Ieri amă publicată ună articolă de sondă fórte însemnată din Noua presă liberă asupra situațiunii României, astăzi publicămă mai la vale ună articolă specială asupra biletelor nóstre hypothecare. Pe lângă atențiunea plină de interesă și de simpatie ce ne o arăta opiniunea publică prin organele sale, cabinetele unora din marele puteri nu lipsescă din parte-le, la ocasiune, de a ne dovedi că și ele împărtășescă aceleași simțiminte în privirea nóstru. Eeé scriea imbucuratóre ce găsimă din acestă punză de vedere în Memorialulă diplomatică, organă atâtă de bine informată în totă ce privesce pe România : „Cabinetulă din Londra.lice Memorialulu diplomatică, s’a îngagiată faciă cu România să sprijine cererea principatului de a fi represintată directă în sînul Congresului. Lordul Salisbury a recunoscută pe deplină legitimitatea acestei cereri și a promisă că va stărui să i se facă dreptate. E de dorită ca acesta cestiune preliminară să fiă deslegată chiar de la deschiderea Congresului; căci, oricare ară fi ordinea adoptată pentru lucrările sale, elă nu va pute trata nici ună puntă fundamentală, fără s’atingă în vr’uă parte ore care cestiunea română, care e totă d’uădată uă cestiune européná, asupra căreia trimișii României voră fi mai bine decâtă oricine în stare d’a da deslușiri folositare.“ Cea de pe urmă întorsătură , pe care a luat-o cestiunea Basarabiei în organele ruse, se întemeieză—cine areară fi putută să și-o închipuiescá vr’vă dată !—pe marele principiu ală naționalitățiloră. Rusia, fadă cu nestrămutata resistență a guvernului română, nu mai cere retrocesiunea întregului teritoriu perdută prin tratatul din 1856 , ci numai a acelei părți din Basarabia de rusă, „a căreia poporațiune este rusescă“. Derită Basarabia de naționalitate rusescă există ea undeva în lume ? Există undeva, decă nu curată rusescă, celă puțină uă Basarabiă de naționalitate slavică? Vorbindă despre uă Basarabia „a căreia poporațiune este rusă“» diplomația de la Neva înțelege, negreșită, principială naționalităților, cu totală altă felă de cum îl înțelege secolul ală XIX-lea. Și ’n adeverü, așa cum îlă înțelege secolul ală XIX- lea Rusia nici că ară puté sc ’să pricepa, de vreme ce ară trebui să renunțe de bună-voie, în acelașă momentă, la tată ce nu este rusescă în imensulă imperiă de la Karaciatka pene la Caucas, adică să se desbrace de cea mai mare și cea mai frumo á parte a posesiunilor sale țncendă : „amă dreptulă la porțiunea cutare a Basarabiei, căci acea porțiune este de naționalitate rusă“, guvernul imperială arătice prin însăși acesta într’ună modă implicită : „n’amă dreptul ă la tóte acele provincie ale mele a cărora naționalitate nu este rusă“. Oă asemenea naivă declarațiune nu-i pote veni la socoteli. Este învederată dejit, supt tote ponturile de vedere, că prin „naționalitatea rusă“ a Basarabiei guvernulă imperială înțelege altăceva decâtă principiulă naționalitățiloră. Și apoi orice ară înțelege, fiă lucruri câtă de curiose, câtă de pe dosă, n’ară mai fi astăzi de mirare, după ce scimă cu toții în ce chipă a înțelesă elă „integritatea teritoriului română“ în convențiunea ruso-română din Aprile! Nimeni n’a apreciată și nu respectă mai multă decâtă Românii principiulă naționalităților:. îlă respectămu pentru noi onșine, îlă respectămă pentru vecinii noștri, îlă respectămă pentru tóte poporele. Nici uă dată Românulă n’a voită se desnaționalisare pe nimeni și mai nicăiri nu s’a lăsată a fi desnaționalisată el- însuși. Chiară participarea nostrá la resboiulă turco-rusă a fostă ună omagiă adusă principiului naționalităților”. Pe cândă aliații noștri, punendă principială religiosă în frunte, ciceaă că mergă a salva pe creștini din ghiarele mahometaniloră, Românii au luată arma în mână nu dintr’uă preocupațiune teologică, ci pentru a smulge națiunile transdanubiane cele aposate de supt jugulă unei alte națiuni aposatore. Voimă ca Bulgarulă să fie Bulgară, nu Română, déri nici Rusă. Voimă ca Șerbulă să fie Serbu, Greculă—Grecă, Românulă— Română. Respectulă nostru pentru principiul naționalitățiloră merge pette acolo, în câtă amă dorisă se înființeze ună deosebită regiună cantonală după modelul celui elvețiană în acele provincii ale Turciei, ca Epirulă, Tesalia și Macedonia, unde locuescă de zecimi de secol una lângă alta trei naționalități diverse : Români, Albanesi și Greci, astăfelă ca nici una din ele să nu pute fi amenințată în cșnstințarea națională de către celelalte două. Nu Românii, prin urmare, ară contesta dreptatea cererii rusesc!, déci ară există în adevera undeva uă „Basarabiă de naționalitate rusă“. Derittă asemenea Basarabiă, mai repetămă încă uă dată, nu există nicăiri, căci principiul naționalităților are in vedere stabilirea seculară a unui poporă pe ună teritoriu pre care, era nici de cum uă prosperă contrabandă, după cum suntă puținii Ruși, și chiară Slavii în genere, câți se găsescă pe ici pe calea în Basarabia de jos. Chiară mulți de arăși, și totă încă principiulă naționalitățiloră s’ară întreba mai ântâiă de tóte: de cândă anume și ’n ce modă s’aă introdusă ei acolo ? Dacă nu s’ară lua în considerațiune de câtă faptulă brută ală posesiunii momentane, atunci jece chiriași străini în casa unui proprietară Română ară trebui priviți, cu același dreptu, ca proprietari ai casei. Până la 1812 nu există în întrega Basarabiă, fiă pe susă, fiă pe josă, nici ună singură locuitoră rusă. Câtă se atinge de Bulgari, ei au începută a se stabili acolo abia de pe la finea secolului trecută. de ’ntâiă imigrațiune bulgară Cea în Basarabia s’a întâmplat între anii 1769 — 1791, cândă au venită ei de peste Dunăre în numera de „aprópe 2000 suflete“, după cum o constată însuși statisticalu rusescă Skalkowski în cartea sea despre coloniile bulgare în Rusia meridională. Și se se observe încă, că din acei 2000 de Bulgari uă parte n’am rămasa în Basarabia, ci aă trecută mai departe peste Nistru, unde s’aă stabilită lângă orășelul Olinopole în guvernamentală de Cherson. Se pute doja afirma cu uă Certitudine matematică, rătemându-ne chiară pe fântâne statistice ruseșci, cum că în anulă 1800 nu era în tota Basarabia nici ună Rusă și cu anevoie s’ară fi putută găsi vr’uă 1000 de Bulgari, pe care Moldovenii îi numină atunci cu termenul„ tecnică puțină măgulitură de „bejenari“, adică „fugari“. Eeo ce se chiamă Basarabia „de naționalitate rusă“! Pe cândă patriotica nóstra oposițiune face totă ce’î stă prin putință spre a compromite tóte interesele României, spre a aduce ruina și discreditară, atâtă în afacerile politice câtă și în afacerile economice și financiare ale țarei, străinii, care ne judecă cu imparțialitate, nu înceteza de a lăuda purtarea Românilor și a guvernului țoră, atată pe férâmula politică câtă și pe celă economică și financiară. Se scie cu câtă învierșunare oposițiunea a esploatată cestiunea biletelor, hypothecare, proorocindă că ele voră ajunge ca asignatele revoluțiunii francese, că voră ruina statulă și voră prăda publiculă. Ei bine, asupra aceleași cestiuni se ascultămă ce țrică străinii. Pentru a uita ună momentă miseriele luptelor interne de partidă, să neîntorceaü fâșia de la aceia ce cuteza a se <zice Români și se ascultămă pe ună străină autorizată, vorbindă despre aceleași bilete ipotecare din care oposițiunea a voită cu totă prețulă să-și facă mă cală de bătălie. Rugămă pe cititori în genere, și pe ómenii de afaceri în specială, se citesc o următorulă articolă cu totă luarea aminte ce merită: Biletele ipotecare române. piarul Der Osten de la 9 Iunie publică următorulă articolă în privința biletelor ipotecare române : „Ministerul Brătianu, care s’a distinsă printr’uă exactă cunoscere a nevoilor politice și economice ale statului română, a cerută ș’a dobândită de mai multă timpă votulă corpurilor legiuitore spre a emite bilete ipotecare în sumă de 30 milione. In filele trecute s’a pusă în circulațiune u mică parte din aceste bilete, și tote casieriele statului au fost însărcinate nu numai se primesc acele bilete, ci de a le și schimba la cererea oricăruia, în orice momentă, cu monetă sunatare. Prin urmare, se înțelege de sine că toți banchierii din Bucuresci, întrunindu-se la d. ministru de financie, au declarată că primescă al pari biletele ipotecare. Acesta asigurare categorică cnse nu era delocă de trebuință. Treizeci miliane de franci de hârtiă-monetă suntă pentru ună stată ca România uă sumă forte mică. In fada relațiunilor desvoltate de astăzi nici nu se póte ’nchipui ună stată fără hhârtiă-monetă. Unde statulă nu emite ensuși hhârtiă-monetă, acolo există hhârtiă-monetă d’a banceloră particulare, sée s’ajută prin hhârtiă-monetă d’a statului vecină, sau prin schimbă la banchiuri. Chârtiă-monetă e uă necesitate neapărată pentru înlesnirea comerciului. In transacțiunile între Austria și România, se întâmplă adesea că Românii își facă plățile cu bancnote austriace. Pe viitorii éase Românii își vor pute face plățile cu propria loră hârtie-monetă, deorece acesta în Austria nu va fi numai cu ’nlesnire primită, ci și căutată in proporțiune cu plățile ce avemă a le face în România. E întrebarea numai: câtă hârtiămonetă póte să emită un ă stată, fără ca se trece limitele oportunității și fără d’a se teme de vr’uă de prețare. Chiară și în statele cele mai înaintate, unde creditul și sistema banceloră e forte desvoltată, există în circulațiune, pe lângă moneta de metală, și oă sumă enormă de bancnote, cercuri, asemnațiuni, polițe și altele; guvernulăoate emite, chiară și’n aceste state, celă puțină atâta hârtiă-monetă câtă contribuțiune percepe pe fiecare ană, căci atâta în totă-deauna va fi primită de publică, fiindă-că scie că o pate întrebuința după valorea iei întrâgă la plătirea contribuțiuniloră. Profesorele Laurențiu Stein, unul dintre cei mai vestiți economiști moderni, țice că hârtia-monetă emisă de stată pate să trece fără nici ună pericolă peste totalul bugetului anuale. Cu atâtă deja mai multă se póte aplica acesta în România, unde nu există delocă bănci, care se emită hârtiă-monetă, și unde, din cauza puținei desvoltări a sistemei creditului, circulațiunea hârtielor de credită (cekuri, asemnațiuni, polițe) e forte neînsemnată. Prin urmare, visteria română pute să emită 200 milione franci în hârtie-monetă fără nici un garanțiă sau ipotecă. Când tóte statele se folosescă de acesta sistemă în măsură forte mare și în osebite forme, pentru ce are România sé nu ’și folosescu creditulu sĕu pentru a’și procura ună capitală scutită de dobândi ? Cei de la Bucureșci au alergată în destulă la împrumuturi, luândă asupră’și pentru câte uă sumă neînsemnată cele mai grele și chiară ridicule îndatoriri, și âncă în timpuri cândă creditulă statului era, așa Jiendü, âncă virgină. Nu scriă sĕ s’ajute. Preocupați d’uă falsă vanitate, că numai aurulă e bană, se înspăimântau de emiterea hârtiei monete și d’aci aă urmără două rele: ântâiă banii aă ajunsă a fi fórte rari și scumpi, căci cu câtă suntă mai rari cu atâtă suntă mai scumpi, ș’ală douilea statură a fostă apoi nevoită s’alerge pururea la împrumuturi și să le plătască forte scumpă. In România, în genere, n’ad încă deplină cunoscință de resursele financiare și economice ce posede țera. Pamântulü roditoră, domeniele bogate, micimea contribuțiunilor, marea întindere teritoriale, suntă totă atâtea elemente puternice financiare și economice. Déca A. are se platesca lui B. 10,000 galbeni, și vice-versa, e în adevera uă nebunia fără semenii ca A. să fiă nevoită atârî mă sacă greă, umplută cu aură, pene la B. Aceste plăți s’ară face cu mai multă înlesnire prin simpla schimbare a hârtiilor de credită. Părțile ară scăpa de povera atâtă de mare ce aă cu transportarea banilor și perderea timpului cu numărarea, și ce e mai importantă, acei bani n’ară zăcea grămădiți timpă îndelungată. Exemplulă citată de noi se baseza pe principiul că plățile se potă face mai cu multă înlesnire prin operațiuni de credită. In London, există un așa numită casa Blearing House, unde Jilnicul’adună represintanții tutorii bancilor, pentru a’și achita reciprocă plățile. Aici se ’ntâmpla în câtevă <ji ca plăți în sumă de 250 milióne franci să se facă prin mijlocire de bacnote în sumă celă multă de 5 milióne. Deca ună guvernă percepe anualmente contribuțiuni în sumă de 200 milióne franci și asemenea aceste 200 milióne le ínapoiéza anualmente ârăși poporațiunii, de bună semn ară fi uă mare nebuniă ca poporulă se țină în totă-d’auna gata în argintă sau în aură acele 200 milióne pentru a le vărsa la casieriele de contribuțiune și guvernul, asemenea să fiă nevoită a ține grămădite acele 200 milióne în metală efectivă pentru a face faciă plățiloră. Aceste 400 milione franci, pentru a căroră procurare efectivă trebuie să se facă în fiecare ană cele mai mari sacrificie și să se plătescă cele mai mari dobândi, s’ară pute înlocui printr’u simplă operațiune de credită, prin emiterea hârtiei-monete. Felicită mă dom pe România și pe ministerul său pentru acestă nou pasă făcută pe tărâmul desvoltării economice. Biletele ipotecare române se voră încetățeni în tota lumea și în tote piețele care stau în relațiuni de comerciă cu România. Pentru acestă sfirșită se cere numai ca statulă să nu treca peste limitele arătate, să nu inundeze țara cu hârtiă-monetă. Asemenea, statulă trebuie să rămâie credinciosă cuvinte’orusele, ca casieriele sé fiă în totă-d’auna deschise pentru primirea hârtiei-monete. In fine, e necesară ca, în fiecare săptămână, să se publice unu conspectă despre suma hârtiei-monete care se află în circulațiune.“