Romanulu, februarie 1881 (Anul 25)
1881-02-23
ANUL AL DOUĂZECI ȘI CINCILE Voiesce și vei putea. ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV, — 40 bani Deta , „ > pagina III, — 2 lei — A se adresa : IN ROMANIA, la administrațiunea barului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C nie, 8 Place d.6 Ioi Bourse LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street, London E. C. LA VIENA, la d-nii Haasentein și Vogler. Walfischgasse 10. LA FRANCFORT, S—M. G. L. Daube et C nie, pentru Germania, Belgia, 0- landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se ardü. 20 bani esemplarul ReAlicuimea și Administrațiunea, strada Damnei 14. LUNI, MARȚI, 23, 24 FEBRUARIE 1881. Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitalii și districte : un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țevile Europei, trimestru 15 lei. A se adresa IN ROMANIA, la administrațiunea oiarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et Cune, 8 place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15 Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. doctor Gustavo Croce, Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI EXEMPLARUL WTPUREQPT fauraziuni IUu UlUjbul, 7 MĂRȚIȘOR laOl Legea nostră electorală este forte rea. Cel mai mare rod al iei provine din causă că cele mai multe colegii sunt prea strîmpte și prin urmare incencióse, sugrumatóre. Intr’un colegiu electoral, compus de 20, de 30 și chiar de 50 de alggétori, intră cu denșii, cu cea mai ' intre ’nlesnire, intriga, interesul, urele și simpatiile personale și adesea pate și corupțiunea. Credem că marea majoritate a națiunii este convinsă de acest adevăr. Totă cestiunea este d’a se găsi cât și cum să se mărescă colegiile electorale, care sistemă este mai bine se adoptăm. Schimbarea legii electorale ensft nu se poate face acum îndată. Nu se poate face fiindcă cestiunea nu sa pus în desbaterea publică ; și nimene nu poate nega c’un asemene lege, ca și acela a instrucțiunii publice, trebuie desbătută ’n public și de către public, mai mult timp. Nu se poate face apoi îndat, fiind că trebuie revisuită Constituțiunea în articolii cari privesc legea electorală. Desbaterea îase se póte fa,ce ’n vara și ’n tómna viitóre, și Camerele pot apoi cu ’nlesnire să voteze revizuirea Constituțiunii în acesta, privință la sfirșitul sesiunii anului 1881 —1882. Ceia ce îu sé putem face și ce credem, cu cea mai deplină convingere, că trebuie neapărat sa facem, chiar în acestă sesiune straordinare, este organisația nai nostră iudi dara. Este ciudat, este cu totul de ne’nțeles că nu s’a făcut pen’acum la noi acestă reorganisare, care este de toți recunoscută ca cea mai neapărată, și cea mai de urgință. A și a , ea este de toți recunoscută*, afirmăm că mai nu este la noi un singur om care se nu recunoscă că trebue să dăm justiției nóstre uă altă organisare. Ceva mai mult. Organisarea justiției se pate face la noi cu cea mai mare ’nlesnire, fiind-că, cum <diserăm, toți recunosc că cea actuală este rea. Ea se pote face cu ’nlesnire, fiindcă diferitele moduri de organisare au fost și sunt de mulțime de ani desbătute ’n totă lumea și de cei mai mulți bine cunoscute. Ea se pote face la noi cu mare înlesnire, fiind-că organisarea iei actuală nu s’a făcut pe vechi temelii naționale cari recunoscendu-se că sunt rele, totuși ar cere oarecari cătățimi de dinamită pentru a le surpa. Avem dreptul dor d’a dice că este ciudat, că este cu totul de ne’nțeles că nu ne-am pus ancă cu toții pentru a face acesta lege morală, economică, națională, tradițională la noi și ’n adevőrsântă. Dér]ic unii, acestă lege este pré mare, este presântă pentru ca ș’o facem îndată. Dacă cei cari vorbesc astfel n’am petrecut viața lor decât în lenevire și nepăsare, dacă n’ah mintea tescuită printr’uă educațiune strivită, apoi zicem , pe onore și ’n conseiință, că peste putință ne este sĕ-i înțielegem. Dar, se va]ice oricine, ce are făcut-ați totă vieța vostră dacă nu v’ați gândit adese, ca sĕ nu zicem necurmat, la cestiunile cele ’ntr'adevĕr mari? Ce-ați făcut t0tă vieța vóstra dacă n’ați dobândit cunoscinți asupra unei cestiuni care se desbate de sute de ani și sa practică de la ’nceputul lumii! Și decă pân’acum nu v’ați format orecare idei, nici chiar despre ceea ce este sânta sântelor, trebuie ore ca națiunea sĕ sufere, în tote și ’n totul, pene ce poftă vé va veni să faceți ceea ce pen'acum n’ați poftit a face ? Nu , diferitele organizări ale justiției sunt destul de bine cunoscute pentru ca să nu se mai ceră, la noi mai cu semă, amânări peste amânări. Deca sunt osebite opiniuni, ele sunt naturale între oment; deci se va accepta uă sută de ani âncă, ele își vor schimba direcțiunea dar nici uă dată nu vor dispare. Ce-ați făcut pân’acum déca nu v’ați convins că justiția este, trebuie să fie a treia putere în Stat, și că nu póte fi decât uă slăbiciune ș’uă degradare când ea decurge d’a dreptul din voința puterii esecutive? Cu cât uă cestiune este mai mare cu atăt ea este mai simplă, mai lesne de a fi înțțelesă de toți. Numirea judecătorului de către puterea esecutivă este un asurditate, uă monstruositate ce nu pate fi susținută cu cel mai mic argument serios. Inamovibilitatea are, sau mai drept a avut, mulți partizani sinceri și învățați; practica caré a sfărîmat puterea iei, chiar în Francia unde a luat nastere. Oricine a voit s’a putut convinge acum că inamovibilitatea a adus mari rele și nici un bine. S’a putut convinge că n’a putut aduce decât rele, fiind-că alegerea a emanat tot de la puterea esecutivă er nu de la națiune, fiind-că puterea esecutivă a avut în mâna iei transferarea, naintarea, decorațiunile, numirea fiilor și rudelor magistraților în felurite funcțiuni și câte alte asemenea înrîuriri, tururi ale consciinței omului , fiind-că inamovibilitatea s’a făcut de către despoți, în timpuri de despotism și pentru serviciul despotismului , fiind-că s’a veijut că inamovibilitatea a fost numai cu numele ; când puterea executivă a voit s’o lovéseá a lovit-o în Francia supt tote guvernele ; a lovit-o mai întei însuși Napoleone I care-a fost creat-o ; au lovit-o legitimiștii ; au lovit-o orleaniștii; o lovesce acum Republica, și știm că și la noi abia a fost creată de principele Cuza și tot de densul a fost forte curând lovită. Efectivitatea a dovedit prin practică puterea iei, în Statele Unite, în Elveția și ’n Belgia. Electivitatea Românii o pot înțielege, o pot iubi și face mai cu sonire, fiindcă n’avem ce surpa, și fiindcă la noi ea este tradițională, este națională ș’am putea f]fce impusă de Constituțiunea nostru, care prescrie în articolul 31 : „Tóte puterile Statului emană de la națiune.“ Putem în fine s'o facem îndată și eu cea mai mare ’nlesnire fiindcă nu este român, — afară pate din vr’un fost și viitor ministru — care să nu fie pe deplin convins de următorul adevĕr scris de Jules Favre : „Alegerea dă națiunii, prin eser„citarea unuia din cele mai mari „drepturi ale iei, deplina-i suveranitate. Alegerea rădică magistratura mai presus de acțiunea puterii esecutive, și ce este și mai cu „’nsemnătate, schimbă condițiunile „iei de esistență, face din ea un minister ci nu numai uă meserie; ea „deschide rândurile iei iurisconmici lor consumați în practica afacerii lor, înlătură mediocritatea în folo sul serinței, al reputațiunii, al sporainței dobândite.“ Credem c’atât este d’ajuns pentru ca toți românii se înțelegă, se simtă și să facă. Facem der apel la doi deputați și senatori, fără osebire de partide. Fiecare Cameră se numescă îndată prin alegere oă comisiune de cinci mnginstrii, dintre cei mai distinși din legiștii iei. Aceste două comisiuni se facă îndată un proiect de lege pentru organisarea justiției pe basa alegerii. Cestiunea este bine studiată, națiunea o simte, o cunosce, o voiesce. Se purcedă la lucru patrioții noștrii legiști și vor încheia acesta, sesiune straordinară așezând justiția pe temeliele iei naționale, stabilind, pe temelii de granit, dreptatea, moralitatea și libertatea în binecuvântările națiunii și în aplaudele lumii întregi, ține pacea, deși partita resbelului se agită la palat. Washington, 6 Martin.—Noul cabinet se compune cum urmeză : Secretar de Stat, d. Dlaine Secretar al tesaurului, d. Windon Secretar al resbelului d. Lincoln Secretar al marinei d. Hunt. Secretar al internelor, d. Kirkwood Directore generale al poștelor, d. James Attorney generale (mips, just. ), d. Maeweag. Senatul a confirmat aceste numiri. Constantinopole, Martin. In urma unei neînțelegeri, delegații otomani neputând fi încunoscințați la timp, întrunirea ambasadorilor pentru negocierile turco-grecești, care trebuia să se ție astăzi, a fost amânată pentru mâne la uă oră. Londra, 6 Martin. — D. Corbelt, ministru al Engliterii la Atena, e numit ministru în Bresilia. Paris, 6 Martin. — D. Jules Grevy și Gambetta au avut astădiuă convorbire asupra cestiunii scrutinului pe listă. Se telegrafiaza din Viena diarului Le Tempsch rechiemarea d-lui Corbett de la Atena este considerată la Viena ca un semn de schimbare a atitudinii Englizerii în privința Greciei, în sensul concertului european. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Constantinopole, 5 Martie.— Servet-pașa și Ali Nizami pașa au făcut, ieri ambasadorilor să visită care trebuie să țină loc de respuns al Porții la notele de la 21 Februarue. Delegații otomani n’au făcut, ambasadorilor nicî uă comunicare; ei au propus numai ca prima ’ntrunire pentru negoțieri să se ție Duminecă. Dar, după dorința ambasadorilor d’a grăbi resolvarea cestiunii, s’a decis ca cea d’ânte- întrunire se se ție chiar astăzi Sâmbătă la 2 ore, la d. Goschen. E probabil e că delegații otomani vor face cunoscut în acesta întrunire propunerile Porții. Paris, 5 Martie. — Camera deputaților, D. Clemenceau, deputat, din estrema stângă, face să interpelare guvernului în privința unei vendâri de praf de resbel făcută de Francia Greciei, prin mijlocirea unui austriac numit Rautfa. D. Jules Ferry, președintele consiliului, respunde că Statul are singur dreptul de a fabrica praf în Francia și este autorizat a vinde pentru esport. Cât pentru cel vendus d-lui Rauth, guvernul nu scie care e destinațiunea lui. După respunsul d-lui Jules Ferry, estreiha stângă propune uă ordine de di ostilă guvernului; ea e respinsă cu 311 voturi în contra 156. Neapole, 5 Marte. — Amănuntele cutremurului ce a pustiit Casamieeiola, aretă că totă partea superioră a insulei a suferit pagube, 200 case s’au dărâmat; celelalte amenință ruina. Pân’acum sunt: 50 morți și 70 răniți. Scrii particulare spun că sunt 70 morți și 32 greu răniți. Viena, 5 Martin. — Guvernatorele Austriei de jos (Viena) a decretat, disolvarea societăților de studenți numite Academische Lesehalle, pentru cuvântul ce au trecut peste cercul atribuțiunilor prevădute de statutele lor. Constantinopole, 4 Marte.— Aici se crede ’n generale că Sultanul eotărît a face însemnate concesiuni Greciei pentru a măti înaintarea în armată Cestiunea înaintării în armată este una din cele mai interesante și din cele mai discutate în tote țările. Proiectul de lege presintat Camerii francese de către ministrul de resbel, generale Favre, ne dă ocasiunea d’a resuma aci părerile emise în acestă cestiune și a cita uă soluțiune, care ne pare menită a mulțămi atât interesul general al armatei, cât și interesul particular al oficiarilor. Mijlocele de înfiinlare, puse în aplicare în diferitele țări, sunt în număr de cinci: Vechimea, Alegerea (choix) Elecțiunea (ellection) Concursul Vechimea prin selecțiune. Cel d’entéia mijloc, vechimea, are partisanii și adversarii sei. Partizanii susțin că înaintarea după vechime este forte rațională, căci, în timp de pace, meritul neputendu se constata, oficiăriî n’au decât acest mijloc d’a fi înaintați, fără ca să se potă face favorî cuiva. Fără vechime, die ei, intriga ar domni în armată și ar introduce într’easa desgustul și demoralisarea. Adversarii respund că principiul vechimei e fals și că înaintarea trebuie să fi esclusiv resplata capacității recunoscute, ci nu a serviciilor aduse. Ei adaug că înaintarea după vechime este tot d’uă dată și periculosă, căci constituie un fel de privilegiu asigurat leneviei și incapacității. Prusia, Austria, și mai în urmă, Italia, au adoptat un sistemă mijlociă, stabilind că principiul vechimei nu trebuie menținut decât spre a mărgini timpul minimum cât un oficial trebuie să rămână în fiecare gând înainte d’a putea fi apt se concure pentru un grad superior. Alegerea după plac a fost singura sistemă în rigore la vecinele monarhii Regale sau ministrul de resbel înaintaă pe cine le plăcea cei mai intriganți, cei mai lingușitori, erau cei mai siguri d’a ajunge repede la gradele cele mai ’nalte. Acestă sistemă, care nu prevede nici uă regulă, care nu se ’ntemeiază pe nici un principal, care nu dă nici uă garanție, care este cea mai falsă și cea mai nedreptă, este astăzi părăsită de totă lumea. Elecțiunea are și ea partizani și adversari. Cei d’ánteiü sprijinesc acesta sistemă, arătând că este singura care dă șefilor oă adevărată autoritate morală, și că autoritatea morală este calitatea supremă a comandei. Adversarii atacă sistema, arătând tristele exemple din 1870, când se ațărî că gardii naționali să alegă pe oficiării lor. La acesta, partizanii răspund, cu drept, cuvânt, că uă rea aplicare a unui principal nu dovedesce că acel principii este rea. Și, în adever, în 1870, se specificase că oficiării nu se vor putea alege decât dintre foștii supt oficiărî, astfel încât, garda națională, lipsită de buni instructori, n’avu decât oficiălî incapabili. Partizanii conchid că riguros reglementată sistema înaintării prin elecțiune, ar da resultate bune, și, silind pe oficiări a dobândi stima camarazilor lor, în loc de a atrage atențiunea colonelului, va desvolta moralitatea în armată, înaintarea prin concurs se întemeiază pe principiul escelente că gradele ’nalte nu trebuie încredințate decât celor ce se vor arăta mai demni, mai capabili d’a comanda. De aceea acesta sistemă are mulți partizani. Cu tote acestea, sunt spirite seriose care se întrebă dacă concursul prezintă tóte garanțiile dorite. „Dacá prin concurs, dice un scriitor militar contimporan, se înțelege că, vă dată pe an, oficiarii vor fi puși în paralelă, că vor fi chemați a proba capacitățile lor, că vor fi clasați după meritul ce-i vor fi dovedit în acesta singură probă, atunci ideia e falsă și mijlocul neîndestulător. “ In adevăr, ce póte demonstra că asemenea probă ? Dovedesce ea valorea sau numai îndrăsnăla candidatului ? Știm cu toții ce va să fbă un esamen. Cutare, réț pregătit, dă peste oă întrebare ușoră și răspunde bine; cutare altul, mai muncitor, mai demn d’a fi primit, e lăsat la uă parte pentru că a dat peste uă cestiune cu deosebire grea Afară d’acesta, abifecteza adversarii sistemei concursului, acesta probă unică, acest concurs, chiar atunci când s’ar privi ca serios, când s’ar putea egalisa sorții, în ce va fi otărîtor? Va dovedi pate inteligința oficialului, ar arăta deprinderea lui la muncă! Va dovedi vigorea sea fisică? Va dovedi aptitudinea la comandare, autoritatea morală.“ Intr’un cuvânt, va face sereese tóte acele calități multiple care sunt neapărate oricui voesce să comande ? De sigur, că nu. Rămâne alegerea prin selecțiune. Acesta este mijlocul propus de ministrul de resbel al Franciei prin proiectul de lege ce a depus pe biuroul Camerei. Acest proiect a ’ntâmpinat multe critice. Antoiüi s’a imputat că nu stabilesce un principiu asupra căruia mai toți oficieri competing sunt de acord, adică că nu printre simplii soldați trebuie căutați supt oiceriî, ci în sculele speciale. S’a demonstrat, în adevăr, că chimerică e ideea d’a voi să asigure recrutarea în sînul regimentului și că, pentru a da celor gradați prestigiul și autoritatea de care au neapărat nevoie, ei trebui instruiți, ceea ce va legitima superioritatea lor ierarhică, și instruiți aparte, ceea ce î va sustrage de la intimitatea omenilor pe care vor avea să-i comande. A doua critică e mai gravă. Art. 2 zice că nimeni nu va fi înaintat la un grad superior până ce nu va fi fost recunoscut apt a ’ndeplini funcțiunile acestui grad. Toți întrebă : cum se va constata acestă aptitudine ? Dacă se lasă maiorilor , colonelilor, generălilor de brigadă, care văd zilnic pe un oficial, greua misiune d’a-i împedica înaintarea lui dacá nu este destul de capabile, este a decreta dinainte uă indulging universală. Ar trebui esamene, esamene seriose, esamene care să nu lase nici uă bănuială de părtinire, esamene care să nu lase să înainteze decât pe aceia care sunt chiemați a aduce servicii însemnate în gradele ’nalte în care vor fi chiemațî. Plecând d’aici, un scriitor militar a căruia competință este recunoscută, d. A. Le Faure, conchide că pentru ca înaintarea să fie reală, ca omenii de merit, s’ajungă la gradele superiore, trebuie neapărat a pune ex oficio în stare de neactivitate pe incapabili. Aici stă greutatea reformei și partea necompletă a legei d-lui generale Farre. Pentru a ’nainta numai pe cei capabili și a da înlături pe cei incapabili trebuie ca constatarea de capacitate să se facă după dovedi atât de multiple, atât de otărîtore, încât tóte influințele se cadă. In ce modensă, se póte face acea constatare otărîtore ? La acesta întrebare respunde d. A. Le Faure întrun studiu forte interesant pe care ’l vom resuma într’un articol viitor, recomandându-’l tuturor celor ce să ’ngrijesc de cestiunile privitore la armată. \