Romanulu, septembrie 1882 (Anul 26)

1882-09-19

ANUL AL XXVI-LE Voiesce și vei putea ANUNCIURI Linia de 30 litere petit, pagina IV.......................... 40 bani Doto „ „ „ pagina III................................S leî — A se adresa­ IN ROMANIA, la administrațiunea­­ Harului, LA PARIS, la Havas, Lafflte et C-nie, 8 Place de laBourse LA LONDON, iaG.L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street E. C LA VIENA, la domnii Haasenstein și Vogler, Walfisch, gasse 10. «A PRANCFORT, S. — M. G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și A- merica. —Scrisorile nefrancate se refasă — 20 BANI ESIEMPLARUL­­ REDACTIT JIM­­ BRA» 81 AJUMINI 8TRATIUNI SA 14, 8TRADA DOAMNEI, 14, DUMINECA, 19 SEPTEMBRE 1882 Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte, un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa IN ROMANIA, la administrațiunea­­ ziarului și oficiile poștale LA PARIS, Ia Havas-Laffite et C-nie, 8, place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. PopovicI, 15 Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustavo Croce, Via San Fran­cesco da Paola (N. 0.) 15, Genova. — Articolele nepublicate se ard — Timpul de la 5 Septembre, dice : „Scopul acestui meeting estraordinar, și cu totul contrariu obiceiurilor­­ Evei, nu pré este espus cu destulă claritate.“ Contrariu, de ce ? fiind ca sunt ță­rani er­au boiari ? Și când țăranii văd ca și d-vóstra faceți asemenea întruniri și ch­iămațî pe toți al vostrii, de ce are densii s’ascepte pe d. Smedianu ca să’i în­demne să se sfătuiască și ei. Și să notam câ denșii chiamă pe toți câți vor voi să vie la întrunirea lor. In fine, contradicendu-se, acum ca tot­ d’a­una, cel de la Timpul ci­c mal la vale : „Negreșit țăranii sunt liberi se se întru­născă sau nu, de­ore­ce acest drept este garantat tutor Românilor de Constituțiune.“ Avân­d dar și pildele, și interesul și dreptul cu denșii, constatam și a­­cesta nedreptá acuzare și mergem îna­inte 1). Țăranii sunt óre el iubiți, îngrijiți, dreptățiți și respectați la noi, sau con­trariul ? Ce spun, ce publică, ce propagă necurmat în acestă privință, conser­vatorii de la timpul ? —Sunteți desprețuiți, d­­e el pe totă diua sătianilor, urîți, bătuți, chi­nuiți și sărăciți. Vom arăta aci din nou, ci­ vom putea mai pe scurt, în ce ne unim cu confrații noștril și în ce ne des­părțim. Ne unim când spun ca sătianii sunt nedreptățiți mai din tote puntele de privire. Nu ne unim când c]ic cu bine au fost el în totul și ce sunt rea nu­mai de când partita liberală este la guvern. Ca dovedil am dat și mai dâm . Di­că sătianul ar fi fost bine nu s’ar fi resculat la 1821 și la 1848. N’am fi aud­it în tóte cântecele lor. — Bate-I Dómne pe Ciocoi. — N’ar fi făcut eu acea durerosa dare de somn a stării lor , ce au espus-o la 1848 cu atâta energie, înțelep­ciune, bunătate și mărinimie, în des­ J­aterile lor cu proprietarii. N’ar fi aplaudat ca p’un Salvator pe cel care a făcut lovirea de Stat de la 1864. Déc’ar fi avut ore­care avere, este învederat câ ’n 6 ani guvernul libe­ralilor nu l-ar fi­ putut aduce în să­răcia în care sunt. 1) A se vedea Românul de ieri. Déc’au avut scoli, se se dea do­vedi ca liberalii le-au surpat. Déc’au soiut carte să s’arate cum li­beralii le-au spart capul, le-au scos tótă solința cu care-1 umpluseseră con­servatorii, și l’au adus ast­fel în sta­rea în care este astă­zi. Vom da însă, în acestă privință, dovedi și mai pipăite. Timpul de la 7 Septembre dice : ^Cele mai escelente legi, nu vor avea nici un efect într’uă țară unde munca a­­gricolă se face cu aceleași instrumente primi­tive și cu aceea­și risipă de putere muscu­lară ca acum cinci­ sute de ani, unde munca industrială nu există, unde învățământul, de la bază pene ’o verf, este mediocru.*1 Cine a guvernat țara de cinci­ sute de ani, până la jumătatea anului 1876? Protivnicii noștri. Ori­ce vor dire dor nu vor putea proba câ­noi am gă­sit plugurile și mașinele Randsomer răspândite de câtre conservatori și le-am distrus, și am readus în țară pe cele din anticele fabrice daco-romane! Nu vor putea proba ca el au fost făcut fabrice, industrie și câ noi, în sase ani, am distrus tot. Tot Timpul, spune sătianilor în ziua de 12 Septembre starea lor de jale. „D. Obedenaru constată în opera sea, La Roumanie économique, ca tocmai în se­colul acesta, al liberalismului, uă sumă de Români, pâte­ră jumătate de milion, au trecut în Dobrogea, pe când era turcescu, în Bulgaria, în Serbia.“ De guvernul nostru seu de trecut se vorbesce în cartea d-lui Obe­denaru ? De persecutarea guvernului nostru au fugit acel cinci sute de mii de sătiani, sau de binele cu care erau înecați supt necurmatele guverne ale conservatorilor ? Aci, nici istorie n’are trebuință să scie cititorul, câci Dobrogea a deve­nit română după venirea la guvern a partitei liberale; deci, acuzarea fă­cută de conservatori pe denșii îl privesce. Tot el, și tot în acest articol, dte: „Domnul Ion Ghica constată acela­și lu­cru. Sunt localități unde plugarii împro­prietăriți, după ce au plătit anuitatea șapte, opt ani, au părăsit pământul, s’au făcut servitori și argați, sau au trecut Dunărea." Noi séu conservatorii facuta­u a­­cest păcat ? Le numărâm pe degite; împroprietărirea s’a făcut la 1864; cei șapte, opt ani, arătați de d. Gh­ica, ne duc la 1872. Cine dér a guvernat țâra, mal ne curmat, până la jumătatea anului 1876 ? Numai conservatorii. Ece dér faptele lor de câtre el înșii descrise și inferate, timpul elice la 5 Septembre : „ Proprietarul român este interesat ca țăranul să nu fie în miserie, câci de buna stare a acestuia este legată prosperitatea moșiei sale.“ Ne unim cu confrații noștri când recunosc că așa cere să fie interesul proprietarului, bine înțeles. Nu ne unim însă când Ție cu proprietarii conservatori și au înțțeles și-și înțeleg ast­fel adevăratul interes și câ „numai domnii Piscu și Lecca“ sunt singurii cari, după dumnelor, sunt nedrepți. Nu ne unim, câcî, d. Cogălniceanu a arătat, în circulurile sale, jafurile ce comit mulți proprietari. Nu ne unim, câcî noi am publi­cat un număr mare de contracte, cari dovedesc jaful cel mai spăimen­­tător. Nu ne unim, câcî toți sciü cu să­tianul lucrezu tot anul și la sfîrșit datoria este în întregul fei, atât de omenesc sunt dobotnsile ce li se impun. Nu ne unim, câcî țara têtu s’a în­fiorat când a aflat despre Lira de­nunțată de d. Agarici, de care să­­tianul nici uă dată nu se mai póte plăti. Nu ne unim, câcî toți cunosc ra­porturile învățătorilor, publicate în Columna lui Traian și reproduse în Românul de la 8 Aprile trecut, despre jum­i’ile­ A­ȘT bAlixiL că miu.uiii iug­ Hml Ne unim énse cu protivnicii noș­tri când die ca și administrațiunea — mai cu semn a dumnelor — in­­trigă a fost și este încă în privința sătianilor. De ce onse, décá binele sătianului doresc, n’au voit și nu vor să se u­­nescá cu noi pentru a scăpa pe să­tianî de supt jaf, vină el de la ori­cine ? Nu se pute nega cu jaf a produs, a înlesnit cel puțin, fosta lege pen­tru tocmelile agricole. De ce doi ați osândit pe ministrul care a propus uă lege mai bună? Toți sciü jaful și uciderea ce-au produs și produc cârciumele. De ce înjură în loc de a susține legea propusă de fostul ministru de interne, sau alta, în felul acesta, mai bună de­cât cea propusă ? Ori­cine înțelege ca pe cât timp sătianul este legat se muncescá pen­tru datoriele vechi, ori­ cât va munci sărmanul, Lira rămâne tot Liră. De ce nu s’au unit cu propunerea lui C. A. Rosetti, pentru a se­­ plăti a­­cele datorii, cum s’au plătit proprie­tarilor și datoria pentru pământul ce l’au dat sătianilor, nu de bună voiă, ci prin lovirea de Stat? De ce în fine nu să unesc cu noi pentru a descentraliza a L scăpa ast­fel și pe sătian de supt biciul și jaful administrațiunii, ori­care ar fi ea ? Aceste tóte fiind cu prisos și de t­oțî cunoscute, să venim la cestiunea cea mare. Sătianii au ținut și ei uă întrunire. Ei au ch­iemat la sfat pe orî­ cine va voi să mergá. Ei au formulat în scris și clar do­rințele lor. Protivnicii noștrii vor binele sătia­nilor? De ce dor s’au supărat d’a­­cestă întrunire ? Sătianul, d­­e el, s’au întrunit pro­vocați de C. A. Rosetti, prin puter­nica înrîurire a d-lui Smedeanu. De ce n’au mers și din dumnelor l’acea întrunire, pentu a le spune, a le aminti, cât îl iubesc și cât bine le-a făcut, pentru a le arăta cât réü le-am făcut și le facem noi și pentru a-I scăpa de supt domnia d-lui Sme­deanu și a pretinsului Mesia, arătân­­du-le calea cea drepta și sigură pe care trebuie să mergă ? Ceva și mai serios. In Duminica de la 5 Septembre, *timpul duce ca conclusiune: 0T 7­­1.XI MV. f üí bticCC do yl' 2o păsurile țăranului, când sunt tendința de a-1 desface de masa națiunii și de a-1 organisa în castă, suntem în drept să ne întrebăm cu îngrijire în contra cui va fi îndreptată acestă forță compactă și puternică ce să organiseza ? B Cerem explicațiuni. “ — A-l desface de masa națiunii ! Ințelagă cine va putea. Noi seim ca masa națiunii sunt sătianii, cum dar se vor desface ei de denșii ? — A-l organisa în castă ! Noi seim ca protivnicii noștrii au fost organisațî în castă. El laudă și acum piramida în vâr­ful câreia să șâdă cel puțini. Noi am cerut chiar acum unirea sătianilor cu toți proprietarii într’un singur colegii­ electoral. Protivnicii noștrii au cerut și cer colegii pe caste. Cum dor acasă pe alții de ceea ce numai ei au făcut și fac ? — „Când ni se vorbesce de nevoile și de pasurile țăranului.“ Sunt sau nu nevoi și pasuri? Dace nu sunt, de ce, cum aud și ved toți, protivnicii noștrii plâng pe tota­­ jioa starea de jale a sătianilor? Décá sunt, de ce se îngrijesc în loc d’a se bucura, ca sătianii se ’n­­trunesc pentru a se sfătui cum să vindece acele nevoi, cum să facă „pentru a se respecta legile, pentru „a li se da cultură bună și profesio­nală, exercitarea drepturilor consti­tuționale, independință în materie „electorală și îmbunătățirea fortel­­ muncitorilor ?“ Timpul de la 19 August a dis cu starea sătianilor este la noi atât de rea, în­cât nu se va mai putea vin­deca „până ce vr’un popor mai tâ­năr și mai drept se va îndura să „pue capăt noului Bizanț. Supt un gu­­­vern străin, țăranul nostru va în­­­cepe să resufle precum resuflă cei din Basarabia rusască.“ De ce dor, confrații de la Timpul se îngrijesc, în loc d’a se bucura, când sătianii, în loc d’a face apel la străini să vie să cucerescá țara lor, pentru ca să-i vindece de relele ce suferă, se întrunesc și fac apel la toți Românii să vie să se sfătuiască îm­preună, ca se stabilescă cu toții și pentru toți, legalitatea și dreptatea ? In c­ipa de 7 Septembre, confrații de­la Timpul, explicând cele ce scri­seseră la 19 August, spuind ca nu cu gând reii au dris sătianilor să facă apel la străini ci nu la frații lor din tóte stările societății, din urmatórele cuvinte :­­„i'Gricuiesa este maniera nostra a a ve­dea? Pericolul nu consistă însé în ceea ce afirmăm noi, ci în realitate. Ori­cât de în­tunecos ar fi tabloul ce l’am face stârii nó­­stre de cultură, realitatea aieva îl întrece, și în acésta rezidă în adevĕr periclitarea vii­torului nostru.11 Explicarile ce cer, nobilii și pa­trioții noștril confrați și le-au dat ânșii. Sătianii au audit c’acum și dumne­lor recunosc ca el sunt nedreptățiți. Au aud­it ca și dumnelor îi plâng, le vor binele și le­ arată modul prin care s’ar putea locui. EI­ense, ținând la tradițiunile lor, au găsit câ mai bine este să caute vindecarea cu frații lor de­cât să ce­­ră ajutor străinilor prin robia țetei. De ce dér îngrijire, în loc de bucu­rie, pentru calea alésa de sătianî? — Realitatea aieva, a stârni sătia­nilor, întrece pe­­ cel mai întunecos tablou, au scris confrații nostrii. „In acestă realitate, adaoseră el, reșinde în adevâr periclitarea vii­torului nostru.“ Sătianii au audit și le respund: Așa este, veniți dor, ș’ajutați-ne ca cu liniște și frățietate se vinde­căm între noi și romănesce, dure­­rósa realitate ! De ce dor, protivnicî noștri! ma cer guvernului esplicari și se îngri­jesc în loc d’a se «bucura ca sătianil alergă la dumnelor, la toți Românii ér nu la străini ? Masa națiunii nu vrea caste, ci din contra cere unitate și frățietate. Așa­dar, repetim la rîndul nostru cuvintele confraților noștril. »Realitatea* este mult mai elocin­­te de­cât însă­ șî puternica îndemna­re a domnului Smederi, agintele ce­lui care „voiesce să devie Mesia ță­ranilor. “ Mergeți dej, la „masa națiunii,“ care v’a chiamat și vă ch­iamă, dați­­dreptele iei cereri, și fericirea va fii deplină pentru toți. Déca ense nu voiți; déca mai cre­deți ca prin sugrumare veți putea să învingeți dreptatea și frățietatea, sun­tem de părere cu voi câ ’n acesta reșinde în adevar periclitarea viito­rului nostru, și pentru acest pericol a vostru va fi răspunderea. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Constan­tinopole, 29 Septembre.—E ade­vărat câ Englesul Baker-pașa a plecat în Egipet, dar după ce și-a dat demisia de o­­ficial al armatei turcesc!. Berlin, 29 Septembre.—Un decret regal ficieza la 26 Octombre data alegerilor de deputați pentru dieta Prusiei. Cair, 29 Septembre. — Incendiul de la gara din Cair a fost ocasionat prin e­­plo­­sia accidentală a unui oius. Se aflau în gară vre-ua sută de vagone cu munițiuni și hrana; tóte au fost distruse; cinci omeni au fost omorîți și două­­zeci răniți. Perde­­rile se urca la mai multe sute mii livre sterling. Viena, 29 Septembre.—Mai multe diare publică noutatea cu ieri, la Presburg, po­­porațiunea a cutreierat unele strade locuite de Jidovi, spărgendu-le gemurile de la case, în mai multe pârțî s’a dedat la prădarea prăvălielor. Trupele au restabilit ordinea. 40 persone au fost arestate. Municipalita­tea s’a întrunit îndată și ține ședință cu permanența; ea a adresat poporațiunii uă proclamație predicând liniștea. Trupele stau consemnate în cazărmî. Tîrgul ce trebuia se se țină la Presburg la 2 Octombre a fost amânat. ----------------------»axa«..- -------------­ FOITA ROMANULUI 19 SEPTEME­ 2 UNCHIUL DANIELLE! SIMPLA POVESTIRE — Urmare — III A doua­­ zi, vândarea mobilierului începu supt ochii lui Lionel. — Un legan în abanos ! cusut cu mă­tase roșie! uă sută cinci-deci franci! nou, gata, curat. Uă sută cinci-deci franci! Ve­deți, d-lor! Priviți, d-lor! îl dam de­geba. Vă cumătră s’apropiâ de drăgălașul cul­cuș, lua între degetele sale scorțose den­­tela pernei : — Se pui un copil aci în întru­ dise ea, ce prostia! Alții veniră după densa. Negustorițele din oraș se certară mult înaintea acestui cuib care nu primise încă pasărea lui. Apoi lo­­gănul dispăru, și Lionel, năbușind un ge­măt, lăsa perdeaa. Acesta era loganul copilului așteptat. El aruncase tot în prăpastia , presvitele, viitorul, acea casa veselă, mobilele, giuvae­­rurile. Onórea era scăpată... Vai ! dar fe­ricirea sbura! Mulțimea și scomotul umpleau casa, atât de pocnea. Mobilele, aruncate unele peste altele pe parchetul pătat de nisip și noroiu, eșiau peste uși pene în grădină. Se gasea a­­colo fotoliuri, scaunele pentru vorbirile se­rei, draperii cu culori deschise, oglindi, sta­tuete, jardiniere pline cu flori în viață, tóte acele nimicuri care~țî povestesc uă intimi­tate fericită. Totul se amestecase în acea nei,un duela de mobile transportate, despere­­ch­iate, luate și aruncate după capriciul vân­­derii. Grădina înbă păstra buna­ x veselia,, scomotul albinelor, mirosul liliecilor, și, de­parte de acest paradis visat și creat de den­sul, Lionel avea se-și ducă crucea-­ grea. In sera acestei dile dureroase, tânărul in­trând pentru cea din urmă era în odaia golă și deștr­tă, găsi pe femeia lui și pe socrul său. Acesta se intóx­se cu raceii câ­tre densul. — S’a ispr’ăvit? (jise el. — La isprăvit, îngăna Lionel trecendu-și mâna pe fr­untea­ î ai’nietóre, și nu scii, în adevăr, cum n’am mur­it. — îmi pare folositor, reîncepu­t. Logier î’ece, d’a defini chiar astă­zi situațiunea car’e ne este impusă tutor. După scomptul unei asemenea catastrofe, multe cariere devin grele de obținut pentru d-tea. Pe d’altă parte, sunteți puțin obicinuit cu lucrul. E­­lena găsesce la mine uă ospitalitate natu­­rală. Vă rog s’o împărtășiți. Acesta este dorința mea și a iei. Tânăra femee întrerupse pe tatăl săi, cu gestul. — Bine­voiți,­­fise ea, să restabiliți fap­tele așa cum sunt. Nu primesc caritatea, tată, nici pentru bărbatul meu, nici pentr­u mine. Postul de comprabil la d-tea nu este uă sinecui’ă; scia acesta, de óre­ce l’am ocupat trei ani d’a rîndul. Dă la căsător­ia mea m’ai regretat adesea, după câte ’mî spuse și singur. Vă vom da lucrul meu ; ne veți da trebuinciosul și mai tărziu vom vedea. In acesta convex’bst­e atât de deslușită, despuiată de tot felul de sentimentalitate, d-nu Logier se găsia pe sine însuși, și ’n inter’iorul său admir’a acesta copilă, iubita lu­i și fața-i trăitore. Cu tote acestea el reși puțin la cea din ur­mă fi’asă. — N’ai trebuință se ’mi plătescî ospita­litatea ce ’ți dau, Elena, Ține el, me superi voi’bind ast­fel. — Este prea bun tată, și ’ți mulțumesc, relua tânăra femee, tot atât de rece. Dex­ă situațiunile deslușite sunt cele mai bune și eu nu sunt singurul d-vestre copil. M’am pus în stare să ’mi câștig viața, îmi va fi mai lesne se stau supt acoperementul teu cu s­cur­ anța că sunt folositóre de cât cu mănânc pânea unui străin. Dar nu voi primi pomana de la nimeni cât sunt tenăr­ă și tare. Lionel asculta tâx­ă s’anglă, cu br­ațele cădend, cu privirea ajut­ând. Lupta celor din urmă trei dile îl sfîrșiseră. Se resimția d’acesta, și cele mai mândre resorturi ale sufletului seu părinix sdrobite. Fară a opune vi’’uă resistență, fară a da semn de voință își urma femeia și pe socrul său. IV Propr­ietatea d-lui Logier era uă lăptărie mare, lesne de esploatat, perdută în fundul unei vai umbróse. Clădirile, destiinate mai cu sema cailor’, vacilor și boilor’, nu prea aveau încăperile trebuinciose pentru instalarea unei familii. In odăile de jos, albite cu vai­, găinele și albinele circulau în libertate; când er’a grabă, se puneau acolo sacii cu grâne. Pre­tutindeni dulapuia mail și oglindi mici. Lipsă de covor pe căr­ămidile colțurtate. Pe gemur­ile verd­ui nici vă umbl­ă de perdele brodate. Impregiur vă câmpia, necunoscută, în liniștea cea mai mare, afară de câte­va casteluri locuite trei luni din an de proprie­tarii lor, se zăr­iau ici și colo, la mai multe leghe de distanță, câte uă casă cu un rîxxd acoper­ită cu șindrilă. Câte-va bordeie, ale cât­or acoper­ișuri mucigăite și jose păreau ca ies din pământ, se aș­ezau printr’un fum supțire, care tremura in dosul tufișurilor de vordață. Colina cea mai rădicată a locului făcea contr­ast prin goliciunea iei cu câmpia în­­venjindă. Pădur­ile dese care o acopereau într’uă vreme arseseră în timpul revoluțiu­­nii celei mari, or pământul neproductiv și roșu­ pastreza âncă urma focului. In mi­j­­locul stâncelor arse șerpuiesc rădăcini de brugere. Pământul, în­ voia tentativelor de suire a trecătorului, e plin de urme nere­gulate. Poteca se strîmtoreză, se înfundă prin mărăcini și dispare supt piciore. Valea are un aspect cu totul osebit : un mic pî­­riu curge între câmpiile umede și da nas­­tere pe malurile sale unei vegetațiuni pu­ternice, la stufuri înalte și tăietore, grămedi de ancd­it cu foia verde închisă, mente mărețe ale câror spirale mari, amestecate cu cenușiu și liliachiu, aruncă în aer un profum îmbătător. De la un capăt la cel­­­­alt, mărăcinii se împreună și, legându-se de ramurele tinere ale sălciilor, le incorce în forma unui leagăn. Apa curge a­lene supt acesta umbră negra, cu uă șoptire în­tristată. Din când în când, când dliua cade, uă potârniche sberă pe d’asupra ierbei în­desate a câmpiilor. Uă pasăre aquatică străbate aerul, fugind ca să sageta azuria. Boi, mici de talia, cu perul roșu, se rădic­id­ și colo la cel mai mic scomot și privesc ca un ochiu sălbatec. Apoi vin câmpii, acoperite cu spicuri aurite, cu mușățel alb, cu mii de flori al­bastre; castanii seculari, printre care meri­­șorii ascund ochii lor albaștri; livezile, cu copaci plini de flori, lăsând până la pământ ramurile lor încărcate cu flori. In sfîrșit, adevărata natură, când dulce, când severă supt liniștea adâncă a cerului. V Ruina lui Lionel Nozeray era de trei luni un fapt îndeplinit, și mica Daniella veni în lume în fundul acestor câmpii sin­guratice, supt acoperișul bunului său ma­tern. Este bine să se lase unui om simțimen­­tul valorii sale, a răspunderii sale. Doca Lionel, în ziua următore a ruinei sale, ar fi fost lăsat în voia lui, trebuința d’a-și sus­ține femeea și copilul, d’a da acestor crea­ture scumpe un esistență onorată, ar fi în­soțit puterile lui, ar fi eșit învingător din acesta luptă în contra nenorocire­. Dar de­licateța distinsă și puțin femeesca a natu­rei sale se mări prin responsabilitățile car­­e 1 sdrobiau : nu îndrăsni să voésca și se pleca umil și desperat, micșorat chiar în o­­chii lui, supt dependința totală a socrului său. După perioda de nimicire care urme­­ază scuduiturile cele mari, când durerea îl părăsi puțin și ’și reveni în fire, cu in­strucțiune, serios, prins d’uă mare dorință d’a întrebuința facultățile sale personale, Lionel se isbi de miile de lanțuri pe cari obiceiul le așezase împregiurul lui, de gre­utățile neînduplecate ale sărăciei. Se iubi mai cu semn de inimicia vădită cu care cumnatul seu asculta proiectele și dorințe­le sale. D. Logier, grație spiritului său­ tenace, se rădicase mai sus de mijlocul său natal. Nu avea nici uă instrucțiune și din instinct era gelos în contra tutor cari puteau să stabilesca­că comparațiune umilitore între ignoranța lui și solința lor. Căsătoria fiicei sale mai mari satisfăcuse vanitatea lui, dar față cu acest ginere distins și elegant, nu se simțea în ale lui. Respectul lui Lionel­li era suspect; nu se încrede de loc în iu-

Next