Romanulu, iulie 1885 (Anul 29)

1885-07-31

674 Față cu modul cum s’au condus nego­­cierile între România și Francia în 1885, este permis a pune guvernului francez Gestiunile urmatore : Ministrul Franciei la București a primit'a ordinul de a da urmare negocierilor d-lui Laverturon ? Deci da, de ce n'a ascultat ? deci nu, ce am devenit cele cinci proiecte ale d-lui La­verturon ? Pentru ce ministrul Franciei la Bucur­esci a așteptat să se depue legea care trebuia se supere pe guvernul francez, spre a intra în tratări, cu guvernul român ? Un agent diplomat c­are are dreptul d'a face causă comună cu adversară guvernului pe lângă care este acreditat 1 V. La Paris. Este netăgăduit câ legea francesă care impune cerealele și măresce tacșa vitelor este vatamatare comerciului român. Nu scia décá comercianții Români au cerut guvernului lor represalii contra Franciei, și déci legea română de la 22 Marte este resultatul acelor pretențiuni. Dér sciü cu comercial din Marsilia și câți­va comer­cianți din Paris, loviți pri­n legea româ­nă, s’a u plâns guvernului francez de pa­guba ce resimt, fara a cerceta causa, și ca s’a găsit un ministru destul de pu­țin stăpân pe sine, lipsind de tărie, care s’a lăsat a fi condus de supărarea sea, a amenința, aprópe a insulta oă națiune slabă, câci este să insultă acesta lege fis­cală iară precedent, îndreptată nominativ contra unei națiuni amice. S’a găsit un ministru destul de stăpânit de cei cari îl încongioră sau destul de doritor de uă reclamă electorală spre a lua uă demisiu­­ne fară a fi făcut uă anchetă seriosa, și spre a da comisiunei Camerei deputaților, deslușiri neexacte. S’a găsit un reporter care pus la timp pe urma acestor inesactitâți, a răspuns ca era prea târcuiu spre a împedica pe co­legii săi să facă uă prostie și spre a scuti pe Francia de un prejudiciu. S’au găsit deputați care ințelegând tot răul moral și material ce uă măsură violentă și i­­neptă ar aduce causei țărei lor, au vo­ta­t’o pentru una din acele cause prostești de procedură sau coterie care desonoră re­gimul parlamentar, și pentru cause de a­­ceeași natură, s’a pălmuit ca în glumă, repede, fară cugetare, uă națiune amică, i s’a dat una din acel palme care nu se uită nici vă­dată și care au resultate ne­așteptate. Apoi s’a zis de mii de ori cu uă insis­tență neputinciose cuvinte banale de sim­patie pentru poporul român, parca nu po­porul român ar fi fost lovit la Berlin în 1878, la Londra în 1883, la Bucuresci prin îndărătniciri dușmane sau nepăsătore de la 1875 până la 1885, și la Paris chiar în momentul de fac­ă. Intr’adevăr, îmi scapă condeiul din mâ­nă, și n’am curagiul să fac aici seria de întrebări care ar pune la lumină pe toți complicii acestei trădări diplomatice, câ­­reia peste puțin Germania va datora ră­pirea influenței nóstre diplomatice și co­merciale în peninsula Balcanilor. Acesta viteza mică țară română, care a dat Franciei atâtea probe de iubire a­­tât de rea răsplătită, a ajuns să strige de durere : „Să ferescu Dumnez­eu de ță­rile cele mici de mărinimia puterilor ce­lor mari, și mai ales legăturile de în­rudire cu denseleI“ își pote chiar aplica un cjieütare cunoscută în Carpați. — Cine ți-a scos ochii ? — Frate-meu ! — Să vede ca de aceia ți-a scos atât de bine! SI ROMANULU 31 IULIU 1885 CORESPONDINTA CONTIfILPORAHA Kvitzendorf, 8 August 1885. Domnule redactor! In trecuta mea epistolă am făgăduit câ îți voi­ vorbi despre noua lege atin­­gătore de odihna obligatore a Dumine­cilor, cu numerósele sale stipulațiuni es­­cepționale, dar văd câ e mai lesne a fă­gădui de­cât a se ține de cuvânt, pre­cum e mai lesne a legifera de­cât a ese­­cuta­tă lege, mai cu semn una care portă în sine germenul morții. Disn lege nu urmăresce, cel puțin așea să pretinde, un scop religios, precum resultă din chiar tecstul iei, care nu vorbeșce de sânțirea ci numai de odihna Duminecală și care nu pomeneșce de cele­l­alte sărbători bi­­sericești. Uă lege trebue să fie d’uă po­trivă obligatore pentru toți cetățenii; daca legiuitorul ar fi avut un motiv re­ligios ar fi trebuit să stipuleze ca Ziua de odihnă Vinerea pentru mahometani și Sâmbăta pentru israiliți. Intențiunea le­giuitorului, lăudabilă în aparință, era să procure muncitorului un Zi de odihnă pe săptămână, dar să vedem cum se pute pune în practică acea intențiune. Nu se condamnă la uă absolutăt abstinență mun­citorul care prin munca lui nu câștigă de­cât esistența mea­­ jalnică ? Nu implică pentru dânsul scutirea de muncă lipsa de mâncare ? Apoi, câte escepțiuni a tre­buit să se admită impuse de împregiurări imperiase; în rândul dintâia tote profesiu­nile care se ocupă cu alimentarea cum sunt măcelarii, brutarii, franzelarii, ate­­lierii, birtașii și cârciumarii; în al doui­­lea rând toți funcționarii poștei și tele­grafului, toți impiegații căilor ferate, bir­jarii și cu un cuvânt toți câți să ocupă cu transport. Apoi tote profesiunile relative la higienă și la salubritatea publică: me­dicii, chirurgii, îngrijitorii bolnavilor, precum și toți câți să ocupă de ceremo­niile funebre, de înmormântare, până la săpătorii de gropă și până la măturătorii stradelor. In fine toți câți au a veghia asupra siguranței publice: omenii poliției, pompierii s. c. 1. Dificultățile ce se opun la esecutarea legei sunt atât de nume­­rose, și nepracticabilitatea iei este atât de învederată, câ este de preocejut câ va avea sorta atâtor legi căd­ute în desue­tudine, care nu există de­cât pe hârtie, însăși logica conduce legea ad absurdum: deca statul își însușeste dreptul d’a o­­bliga pe ori­cine a se abține de muncă într’un <ji pe săptămână, trebuie să aibă datoria a-i procura trebuinciosele esisten­­ței; déca n’are dreptul a obliga p’ori­cine la muncă, cum se pate să-l oblige la o­dihnă ? Déca nu pute pedepsi p’un om avut pentru permanenta mea nelucrare, cum și cu ce drept ar putea pedepsi p’un sărac pentru ca stomacul seu îl silesce a munci și Dumineca ? E că­­ bine séu­reți mi-am împlinit fugăduiala, pot dor să vorbesc de alt­ceva. Ca în toți anii, a început și ăstimp după seceriș manevrele­­ și exercițiile militare. Oștirea s’a concentrat, în parte se înțelege, în tabăra de la Bruck pe râul Leitha, care desparte Cis de Tran­­sleithania. Ostașii sunt locuiți în barace două construcțiune particulară și fórte ingeniosă: lemnul este materialul între­buințat, stâlpii și scândurile de brad a­­pără pe soldați de arșița sorelui,­­ji,ia când sunt ocupați afară și nu pot pro­fita de umbră, iar pe de altă parte le procură avantagiul ca bine-făcătorea apă de ploie să potă pătrunde în întru bara­­celor fără nici un obstacol, procurând a­­părătorilor patriei adormiți în timpul nopții pe paturile lor de scânduri oca­­siune d’a lua un leac răcori­tóre. Déca os­tașul găsesce acesta răcorire nu prea după plac, n’are de­cât să-și aducă aminte câ a făcut jurământ a se sacrifica patri­ei atât pe uscat cât și pe apă, și câ trebuie să fie recunoscător arh­itectului baracelor câ­t a procurat ocasiunea d’a manifesta devotamentul cáu câtre patrie. Cariera armelor implică cea mai mare economie de timp : la cinci ore diminăța 36 bat tobele, ostașii enso au trebuit să se scule c’uă oră mai nainte spre a’șî face toaleta lor personală și cea a uniforme­lor, armelor și munițiunilor lor, câci în­dată după baterea zorilor încep exercițiile, că ocupațiune cam neplăcută celor din rezervă cari s’au deprins cu viața siba­­ritică a cetățianului contribuabil. Când s’atinge d’a se pituli încovoindu-șî genu­­chii, mulți rezerviști perd echilibrul și iau uă posițiune necompatibilă cu demni­tatea ostășescă; asemenea când se co­mandă a rădica genuchiul și a întinde piciorul înainte, menținându-se pe cel­­l­alt picior, uă posițiune favorită a ber­­zelor, mulți șovăesc și imiteza mișcarea perpendiculară necesară pendulelor dar proscrisă de regulamentul esercițiului. După eserciți, vine momentul repaosului care procură puțină plăcere acelora cari și au pătat uniforma, nu și-au curățit des­tul de bine armele sau curelăria, sau au comis vr’uă altă faptă condamnabilă și antiregulamentară. Pe dânșii îl așteptă a­­restul, oă localitate ceva mai puțin con­fortabilă de­cât cea a garnisonei. După raport urmază darea la semn sau mar­șuri și evoluțiuni de companie, de bata­lion, de regiment, combinate cu exercițiul armelor de foc. După ostenelele­dilei vine retragerea, dar nu și odihna, câci armele, uniformele, munițiunile, cișmele și cure­­lăriile trebuesc curățate. Cariera armelor nu este atât de veselă cum își închipu­­iesee burgesul care visitezá într’uă zi de Duminecă sau de serba tóre uă tabără, fiind­ca el nu vede de­cât oă parte a me­daliei, plăcerile și petrecerile ostașilor, nu aude de­cât sunetul musicei și acla­­mațiunile voiose ale soldaților. Nu fie­care din ei portă în guberna­rea basto­nul de mareșal, câci, afară de buna con­­duita, de bravură și de noroc, trebue să posede și instrucțiunea necesară în șciin­­țele militare, tactica și strategia. Când va sosi are timpul în care tata acesta șciință, al cârei scop final este omorîrea și devastațiunea, va fi de prisos? Când lumea va fi înțeles absurditatea resbele­­lor, de care toți suferă d’uă­potrivă, în­vingătorul ca și învinsul ? Te salut Contimporanul. D­I­EST LUME­ RĂ săptămână la Constanța. Stânca pe care Ovidiu fu eșilat pentru că intrigă de omor imperial este în ve­selie de­­ sece­­­ Ue. Constanța, mărgărita­rul mărei negre, e în fierbere. Valurile șoptesc încet și armonios. De dimineță și penă séra aici e uă petrecere continuă. Duminica trecută, la 5 ore sera, s’a i­­naugurat cu multă solemnitate băile cele noi de supt vii. Séra, sala de danț era plină. S’a jucat fórte tertjiu, * * * Luni s’a făcut un mare preumblare la Mangalia cu vaporul d-lui Foscolo. Pe drum, d. Foscolo, nababul Brăilei, a oferit pasagerilor un dejun la care uă bandă de lăutari, eșițî fâră veste ca din­­tr’uă mașinărie de teatru, a venit să ia parte. Marea era așa de lină în­cât pe pod s’a format imediat un salon de danț. S’au jucat valțuri, polci și cadriluri tot drumul până la sosire. Vederea Mangaliei e incântatare. Orașul e aședat forte poetic pe un del scăldat de valuri. Portul e larg și bine adăpostit de vânturi. Mangalia vechia Catalta a fost un oraș forte mare genoves. Se văd încă urmele acestui popor. Tot cheiul e de piatră, și pe ici pe colo se înalță din mare stâncele vechiului port. După uă visită în oraș ș’uă escursiune la băile de puciust situate la uă mică distanță afară de Mangalia, s’a efectuat îmbarcarea și pentru prând tota lumea era intorsá la Constanța. Intre numeroșii pasageri se vedeau: d. Cogălniceanu, stîl­­pul de la Constanța, d. și d-na Botzan, d-na Cernat, d. Grigore Alecsandrescu, d-na Lascar Costin, d-na Teodor Ion, d. Fronescu, prefectul de Ilfov, și d-na Fro­­nescu, d. și d-na căpitan Giulep, d. maior Costescu, d. Dunca, etc. Séra a fost uă­serată la vila Bordea. D. Poenaru serba aniversarea a mai mul­tor ani de căsătorie. S’a dansat. Multă lume , dame frumóse și elegante. D na Triandafil a încântat cu glasul sau tóta societatea. Era bal și la Casin. Aici nu e repaos. * * * Marți, mare preumblare în barcă la Tuzla. Séra concert la otel Carol, dat de d. Foltz, flautist distins. * * * Mercuri, serbare venețiană pe Mare. D. căpitan Macri a condus bataia navală. * * * Joi, la 4 ore, bal de copii, sora bal mare la casin. * * * Vineri, preumblare la insula lui Ovidiu și sora concertul d-lui Wiest la Casin. * * * Sâmbătă, a doua preumblare la Manga­lia cu vaporul d-lui Foscolo. In tote dilele trenurile de la Bucuresci aduc lume. Printre personele sosite se văd : d. și d-na M. Aman, d. și d-na G. Crisenghi, d. marchis de Moral ministrul Spaniei. Otelul e deja plin. Printre petrecerile care se anunță sunt un preumblare la Varna, uă escursiune la Constantinopole cu vaporul d-lui Fos­colo, trei paperhunturî, două regate, uă serbare venețiană la nucile bâî, baluri și altele ; și lumea pretinde câ vine în vi­legiatură ca să se repauseze! Claymoor. CURIERUL DIN PUCIOASĂ (Corespondența particulară a Românului) Aici posiția e încântătore, aerul forte curat și vânturile, cari fac mare reu suferin­­cjilor pe la alte băi, aici e oprit d’a bate de delurile înalte ce ne împresură mai de tóte părțile. Băile se fac în nisc e puține de lemn într’un cameră laterală cu camera unde locuiesci, pentru ca eșind din baie, să nu umbli prin curentul aerului și cu chipul acesta să te îmbolnăvesci mai reu. Apa s’aduce de țărani de la nisce pu­țuri de peste Ialomița cu butuiele, se pune în puține la ora când cine­va vo­­iesce a face baie, se ard bolovani de pia­tră și se pun în apă d’o încălzesce până la 28-30 și chiar 36 grade , după cum cine­va póte suferi. S’a observat ca dacâ baia se face mai caldă de 30 grade Ré­aumur, produce dureri de cap, amețeli și chiar morte, cum s’a întâmplat mai în­­ zi­­lele trecute c’un comerciante de la Pitescu, care după baia prea caldă s’a culcat după obiceiu și nu s’a mai deșteptat. Puțurile de unde se ia apa sunt pro­prietatea comunei Puciosa, de unde fie­care locuitor e liber a lua cât îi trebuie. Ele sunt într’uă stare primitivă și fórte părăginite, de d­­e scârbă când le vei fi, necum să mai ai curagiul a bea ș’a face cură de ast­fel de apă. Peste del la apus se află satul Vulca­­na de unde s’aduce cu butóiele iod pen­tru ca unii din suferintil s’amestice cu a­­pa de puciosă spre a se vindeca mai si­­­ur de reumatism, anemie și alte bale de piele. Pe toți suferineții, cari fac regulat baie aici și se păd­esc de escese îi au«si <jic ® nd» ca se simt mai bine- Chiar eu mă pot lă­uda că pășesc cu tărie și siguranță pe pi­ciorul pe care mai nainte mă clătinam, și’n fie­care cji fac să preumblare pe jos de câți­va k­ilometri în diferite direcțiuni, ba într’una din dile avui curagiul să plec cu mai mulți amici la Petroșița intr’un car cu cai, și de­ore­ce până acolo este uă depărtare printre munți de vr’uă 20 de k­ilometri, cea mai mare parte fâră nici uă urmă de șosea, furăm siliți a merge peste bolovani de piatră mai multe ore, pe matca Ialomiței nainte și napoi, și de chiar ca nu mă voiu mai duce în tóte viața mea până nu voia sei ca s’a făcut șosâua, de­óre­ce am zăcut câte­va­­ jile de grozavele maltratări ce-mi făcu căruța țăranului. Aucjis p’o dómna ,jicând bărbatului sĕu : „Décá m’ai fi maltratat tu iubitule, numai a zecea parte, cât căruța și dru­mul acesta afurisit, ai putea fi sigur, câ te-ași părăsi cu copii cu tot ș’așî fugi în lume“... Am vă­zut câ multă lume trăiesce prin văgăunele munților noștrii, uitată de noi lumea mare, fură șosele și fură nici un miijloc de comunicațiune. Déca acum vara este ast­fel, ce va fi iarna ? Traiul la Puciosa este eftin. S’aduce aci de țăranii și femeile lor de prin sa­tele vecine tot ce este trebuincios pentru hrană. Ca birturi sau restaurante între lăutari și cântărețe poți mânca binișor și eftin. Lume e destulă, dar dupe cum se cjice nu așa de multă ca în anii trecuți. Camere mai sunt de închiriat. Contingen­tul cel mai mare de suferinț ji îl dau pro­fesorii și profesorele din tote orașele mai apropiate, după el urmeza comercianții, oficialii, proprietarii și arendașii de moșii și apoi preoții și călugării. Din așa numita înaltă societate română, nu se vede nimeni pe aici de óre­ce se scie unde se duc să-și verse pungele și să-și veștejască sănă­tatea. Ca loc de petrecere și amulare pentru cei­ ce au inima mai tânără ca a mea, este aici un pavilion de scânduri în mijlocul satului unde se dansăză de la 7 până la Fl ore, Duminica, Marțea, Joaia și Sâm­băta; or în cele­l­alte zle, lumea se pre­umblă ascultând un tacâm de lăutari bu­nicei, dizam­ața la fântâne și sora la pa­vilion. Lăutarii sunt plătiți de un comitet, care conduce danțul și încaseza de la ori-ce familie câte 8 lei, or de la câte uă per­­sone fară familie 5, și cu acești bani se plătesc lăutarii și alte trebuinciose Se face în apropiere de pavilionul ve­­chiu, un altul nou de județ. Pentru a­­cesta se cjice ca s’ar fi cheltuit mulți bani fâră a se putea termina până acum și nu se ia deca se va termina nici până la ani. Este neîncăpător și esecutat rea. Planul se dice ca e făcut de d. directore al gimnasiului din Târgoviște, N. Brum­­­anu, un bărbat cu cunoscințe îndestulă­­tore în acesta privință. Décà s’ar fi urmat după plan, publicul ar avea ceva cum se cuvine, ci nu un șopron neîncăpător. Pentru ca publicul să fie în viitor mai numeros la aceste mult folositore ape mi­nerale, ar trebui să se facă ceva unde să te poți preumbla și amusa, fără a fi si­lit să iei câmpii pe deluri și prin tufele de prin­pregiur, cari sunt frumose așa cum le-au lăsat natura și mai frumos cum le cultivezi omul. Mulți domni și domnișori, multe domne și domnișore, cu inimale tinere și pline de foc, fac escursiuni cu carele cu boi și cai, cavalcade de tot felul în tote direc­țiunile prin satele vecine, unde e ceva de văd­ut și spre sorá intră în Puciosa îm­podobiți cu stoguri roșii cu fruneje și fiori de tote colorile ca și hainele în cari sunt îm­brăcați și împestrițați, «le-ți iau ochii și-ți încântă urechele prin strigăte și cânturi de tot felul. Adesea se întâmplă câ tri­umfătorii noștrii se întorc de la câmpul de luptă cu câte un rănit masculin sau femenin, cătjut de pe cal sau din căru­țele alergătóre p’aceste repedi deluri. Dar nu e nimic, dupe câte-va­­ jile vulnerații se vindecă și reîncep vesela lor întreprin­dere. Intr’una din seri întrebam p’un țăran, care sta și privea cu indiferință că fru­­móse și numerósa cavalcadă, cu ce sunt aceștia?... El îmi răspunse iute, scurt și cuprinzător : „Nișce copil, d-le!“... Am admirat filosofia acelui țăran și am plecat gânditor spre casă. E. Droe CRONICA JUDICIARA înaintea tribunalului corecțional „Wie­den“ se află birjarul Hauer ca reclamant și prostituata Anna Deiml, acuzată de înșelătorie. Reclamantul povestesce ca, fiind staționat într’uă nópte a trecutei luni înaintea unei cafenele de nópte, acu­­sata l’ar fi luat și s’ar fi preumblat în trăsura lui mai tata nóptea de la un ca­fenea la alta și câ în fine ar fi cercat a­­ fugi fară să plătiscă și câ, neisbutind să scape, ar fi mărturit ca n’are bani. La în­trebarea judecătorului décá se recunosce vinovată, acasata răspunde : „Dér, d-le judecător, nici de cum, eu sunt atât de nevinovată cum este cu putință să fiu.“ Judecătorul. Dér nu tăgaduesci câ te-ai plimbat noptea în birjă de la un cafenea la alta fară a avea mijjloce să plătesci ? Acusata: Am soiut negreșit ca n’am bani, acesta nu e vina mea, dar nu sunt dotor nimic birjarului, fiind ca nu l’am închiriat, el m’a plimbat pentru plăcere de bună voia lui. Reclamantul­. Sa ascultă, nu mai vorbi flocuri 1 nu sunt eu birjar de plăcere. Acusata: Nici eu nu sunt damă de plă­cere, cel puțin nu pentru d-tea. Cu d-tea nici nu-mi convine să vorbesc, sunt d’uă familie bună; moșul meu a fost primar ! Judecătorul: Nu prea faci onere rude­lor d-tele. Did ca n’ai tocmit pe birjar Cum dar te-ai plimbat de la un loc la altul? Acusata: Când am eșit din cafeneaua a­­­mericană m’a întâmpinat domnia lui și m’a apostrofat : In­cotro poftiți să vă duc ? Eu nu i-am răspuns nimic, atunci a ada­­ogat : Poftiți, suiți-vă! și fiind­ca a fost atât de stăruitor, m’am suit în trăsură ca să-i fac după voie, apoi, în cursul nopței m’a tot întrebat: Unde poftiți să vă duc acum ? Find­ca s’a a­­rătat atât de complesant, nici prin gând nu mi-a trecut ca ar putea pretinde să­­ plătesc. Dar nu numai ca mi-a cerut pla­ta, dar a împins obrăsnicia până a-mi trage un bătae crâncenă, ast­fel, ca a tre­buit să intervie poliția. Reclamantul: Nu ție rușine să spui la palavre? Să vez­­ domnule judecător, a­­bia ridicasem mâna cu dumneaei a început să sbiere și să țipe până când a venit un geandarm și ne-a condus pe amândoi la­ comisarul poliției. El nu cer alt nimic de­cât tacsa mea de cinci fiorini. Acusata: Nu cum­ va ceri și vă fac să p­entru loviturile ce mi le-ai dat ? Aceste FOIȚA ROMANULUI 31 IULIU 10 FAT-FRUMOS de Guy de Maupassant. V (Urmare). — Fie mâine ! La cinci ore! Suspină cu bucurie și începură pe urmă să vorbescă cu intimitate parcă s’ar fi cu­noscut de 20 de ani. Sunetul clopotului îi făcu să tresară, și repede se depărtară unul de altul. — Trebue să fie Laurina, Zise d-na de Marelle. Copila apăru, se opri, apoi alergă la Duroy bătând în palme, veselă câ­t vă­­«juse, și strigă :—Ah ! Făt-frumos ! D-na de Marelle începu să rî«ră : — Făt-frumos ! Laurina te-a botezat! Am să-ți­­ fie și eu de acum înainte tot Făt-frumos ! Duroy luase copila, o pusese pe ge­nunchi și trebui să se joce cu densa. La trei fară două­­zeci de minute se sculă spre a se duce la redacțiune, și co­­borându-se pe scară, mai șopti încă vă dată: — Mâine, la cinci ore . Femeia îi răspunse: „Da` surîtjend și dispăru, îndată ce-și isprăvi lucrul de tóte fi­lele, se gândi la chipul cum va așez­a tóte în casă spre a și primi amanta și a ascunde pe cât se póte mai bine sărăcia locuinței sale. Cumpără pentru cinci franci uă sumă de apărători și alte mărunțișuri japoneze cu cari ascunse petele din pe­rete. Camera sea, întocmai destul de mare spre a putea dormi într’ânsa, semănă peste puțin timp unei prăvălii unde se vînd tapete. A doua­­ zi, veni de vreme acasă, adu­când un pachet cu prăjituri și uă sticlă cu macheră cumpărată de la băcănie. Apoi eș i ărăși pentru a găsi două farfurii și două pahare și puse tot ce adusese pe masa de lângă pat. Apoi așteptă. D-na de Marelle sosi pe la cinci și un sfert, și sedusă prin felurimea hârtiilor lipite pe ziduri. Zise :—E nostim la d-tea, dar o lume multă pe scară. Duroy o apucase în brațe, și-i săruta părul cu mult foc drept în mi­jlocul frunței. Un oră și jumătate mai târ«Jiu, o re­­conducea la stațiunea pentru trăsuri din strada de Rome. Când intră în trăsură îl «zise : „Marți, la aceeași oră ! D-na de Marelle răspunse :—Marți, la aceeași oră! Și pentru Jea înoptase, îl atrase în trăsură și-l sărută pe buze. A­poi, birjarul dând bieiü caiilor, îl șopti: —La revedere, Făt-frumos! Trei săptămâni de­a rîndul, Duroy, pri­mi la densul acasă pe d-na de Marelle la fie­care două sau trei zile, când dimi­­neța, când sera. Intr’uă 4b Pe când o adăsta, se făcu pe scară un mare sgomot, care-l sili să iasă afară. Un copil sbera, și se auzea glasul unui bărbat înfuriat care striga: Ce tot latră copilul ăsta... pe când soția răspundea : — E parșiva de cocotă care merge la gazetarul de sus care îi-a dat brânci! Duroy uimit, se dete înapoi câci auzi fâșăitul unor fuste și un pas repede care venea pe scări. Abia închise ușa, și auzi pe cine­va cio­cănind. Deschise și d-na de Marelle intra repede în odae, suflând, supărată și bâl­­băind : — AI auzit? Se prefăcu ca nu scie nimic. — Nu, ce s’a întâmplat ? — AI audit cum m’au insultat? — Cine ?, — Miserabilii cari locuesc jos. — N’am aud­it, spune-mi ce s’a întâm­plat? începu să plângă cu hohote fară să pută rosti un singur cuvânt. Trebui să­ î scăță pălăria, să o desfacă la rochie, să o întinză pe pat, să s­pue cârpe ude la temple, cacî îl venea râs. Apoi după ce i se potoliră nervele, is­­bucni tota supărarea iei. I­ cerea să se ducă imediat jos, să se bată, să-i omore. El răspundea : — Sunt nișce lucrători, nișce mojici, gândește-te ca are să ajungă afacerea înaintea tribunalelor, să fi recunoscută, a­­restată, perdută. Nu trebue să te pui pe aceași trepta cu asemenea omeni. — Cum să facem de acum nainte ? Eu nu mai pot veni aici. — Am să mă mut. — Da, însă are să trecá vremea multă până atunci. Apoi de nă dată găsi altă ideiă. — Lasă, ascultă-mă, am găsit eu ce să fac. Mâne diminăță vei primi un bilet de la mine. Atunci începu să surî4ă încântată de ideia ce-i trăsnise prin cap și pe care nu voia să o divulge, și făcu mii de ne­bunii. Cu tate acestea era forte mișcată, co­­bor­ând scara, și se apăsa din tóte pute­rile pe brațul amantului sau, câci i se mutau piciorele. Nu întâlniră pe ni­meni.­­ Pentru ca se scula târziu, era încă în pat a doua zi pe la un­spre­zece, când factorul veni cu­pă telegramă. Duroy o deschise și citi: „Ne vom în­tâlni la cinci, strada Constantinopole 127. Vei spune să deschidă apartamentul în­chiriat de d-na Duroy. Clo te sărută. La cinci puni, intra la portarul unei mari case mobilate și zise . — Aici a închiriat d-na Duroy un a­­­partament ? — Da,Jd-le. — Te rog, să-mi arăți unde este. Por­tarul obicinuit se vede cu asemenea muș­terii, îl privi bine și apoi zise : — D-tea ești d. Duroy ? — Da, chiar eu ! Și deschise un mic apartament compus din două camere la stagiul 1-iü. Duroy gânditor și nemulțumit își zi­­cea: „Are să mă coste uă groza de pa­rale acesta locuință, er­am să fiu silit să mă împrumut. Mare prostie a făcut!“ Ușa se deschise și Clotilda se repezi ca uă furtună, cu brațele deschise. Era în­cântată : — Ce frumos e aici! Nu sunt scurt multe de urcat! Poți chiar să intri și să eși pe ferestrá la ne­­voe.—Ce bine ne vom iubi aici. O sărută cu răcălă, ne­îndrăsnind să-i facă întrebarea ce avea pe buze. D-na de Marelle puse un mare pachet pe masă. II deschise, și scose un săpun, uă sticlă de apă de Lubin, un burete, uă cutie cu ace pentru păr, un fel de încre­țit părul. Apoi începu să caute un loc pentru fie­care lucru. Pe când deschidea sertarele de la mese, vorbea într’una . — Va trebui să aduc și ceva rufe ca să mă pot primeni la nevoe. Are să fie fórte bine aici. Deci mă apucă vre­uă dată pleia vom­ veni aici. Vom avea fie­care cheia nóstru, afară de aceia pe care o vom lăsa la portar. Am luat aparta­mentul cu chirie pe trei luni, pe numele tău, bine înțeles de vreme ce nu puteam da pe al meu. Atunci îi zise : — îmi vei spune când va trebui să plătesc. Și răspunse: ^ — Am plătit, dragă! — Atunci ție-ți sunt dator. — De loc, dragă ! Nu te privesc pe tine, nebuniele mele. Se prefăcu ce se supără. —­ Ba să mă erți. Nu merge așa ! D-na de Marelle veni lângă dânsul, și, vătămându-și mânele pe umerii lui, Zise : — Te rog, George, nu scii ce plăcere grozavă mi-ar face să fie acest cuib numai al meu. N’ai pentru ce să te superi. Spu­­ne-mi ca primesci scumpul meu George, spune ca primesci. O lăsa mult timp să se ruge, refusând cu un aer supărător, apoi ceda. Când d-na de Marelle pleca, Duroy își zise trecându-și mânile : E nostimă (Urmarea în numărul viitor).

Next