Romanulu, septembrie 1885 (Anul 29)
1885-09-19
ANUL AL XXIX-LEA Voiesce și vei putea. ANUNCIURI Lúua de 30 litere petit, pagina IV........................40 liant Det° _ . > . , ni................2 lei - „ InserțiunI și reclame pagina III și IV linia . . 2 , — „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diaruluî. IN PARIS, la Havas, Lafâte et O-nie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d-nil Haasenstein et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCPORT, S. M. — la G. L. Daube et C-nie, pentrn Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refusă — •1 •20 BANI ESElVIPLARUL REDACȚIUNEA ȘI ADMINISTRAȚIUNEA, CALEA VICTORIEI, 10 Fundatore: C. A. ROSETTI EIDITITJIstE^ ( 33) Directori: VINTULl C. ROSETTI DUMINECA, Luminetate și veT fi. ABONAMENTE itală și districte, un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; un lună 4 lei; tote țerile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa:N ROMANIA, la administrațiunea diarului și oficiile poștale. LA PARIS, la Havas, Lafate et Cune, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15, Fleischmarkt.. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Francesco de Paola (N 0.) 15, Geneva. — Articolele Republicate se ard — BUCURESGI2 Ä ítkel 1885 In organisarea actuală a societății puterea suverană, adică Parlamentul,ace legile și încredințază a lor aplicare miniștrilor. De temá énsă ca aceștia, din deosebite împregiurări și considerațiuni, să nu se abată de la testul precis al legilor, Camerile au alcătuit legea asupra responsabilității ministeriale, promulgată la 26 Aprile 1879 și care prevede la art. 3 următorele : „Se va pedepsi cu interdicțiunea de la trei ani până la maesimum totă viața, d’a mai ocupa funcțiuni publice, ministrul : „a) Care va fi semnat sau contra-semnat decrete sau va fi luat disposițiuni cari violeza un test espres al unei legi esistente. “ El art. 7 din aceeași lege fiice : »Este complice al ministrului dat în judecată, și se pedepsesce conform principiilor statornicite pentru complicitate, în codicele penale, funcționarul care va fi esecutat ordinile sau orice disposițiuni, al căror obiect nu era de resortul ministrului, sau a căror ilegalitate era vădită.“ Too dată reamintite acestea, revenim la cestiunea de care voim a ne ocupa astăzii, adică la regulamentul publicat de țiuuii publice de ministru al instrucși privitor la esamenul la care trebue să fie supuși școlarii din clasele primare, mai nainte d’a fi înscriși în clasa I gimnasială. Legea instrucțiunei, promulgată în 1864 și care e»i £ și astăzii în vigore, prevede la art. 120 urmatorele: „Un școlar nu se va admite în gimornasiv, daca nu va avea etatea de fiece ani cel puțin, și cunostințele claselor primare.“ Ș’apoi art. 121 adaogă îndată: „Școlarii cari vor avea atestate de la scóle publice, vor fi înscriși fără alt esamen.* Oricum s’ar încerca cineva, fie acela chiar și dibaciul d. Dim. Sturdza, să interprete acești articoli de lege, nu va putea ajunge la alt resultat decât la acela că d. ministru al instrucțiunei publice a violat „un test espres al unei legi esistente“ și că prin urmare s’a făcut pasibil de penalitatea prevăzută de al. a) de supt art. 3 din legea asupra responsabilitâții ministeriale. Și împreună cu d-sea va tîrî și pe cei cari vor fi esecutat ordinile a căror ilegalitate este vădită. Nu putem decide cât să ne mirăm când vedem pe Voința Națională scriind în numărul seu de ori : „Vă fie de oposiție, care încuragiază întotdeuna spiritul de ne-disciplină, ne spune că uni dintre institutori ar fi ținâ noi întruniri cu scopul de a protesta contra măsurii luată prin regulamentul de admisiune al școlarilor în cursul secundar. Domnii institutori vor face rou se proteste contra acestui regulament pentru că el este forte bun.“ J Nu seim care este acea fala de oposiție despre care vorbesc e V. Națională, dar întrebăm pe confrații noștri oficioși : cine încurageza la nedisciplină, cei cari susțin pe miniștrii cari violeza un test espres al unei legi esistente, sau cei cari îndemnă la respectarea legilor? Noi credem că institutorii sunt în dreptul lor, mai ales că se dă uă lovitură prestigiului ce trebuie să aibă în fața școlarilor. Și ei ar trebui să nu se marginesca la un simplu protest, ci se merga și mai departe, pe cât timp legea este în favorea lor. O facem acesta cu riscul de a ne vedea și noi acuzați că încuragiam indisciplina. Penă aci Corpul profesoral ne obicînuise a-1 vedea mai strîns unit, și mărturim că ne asceptam a-1 vedea și de astă dată protestând în unanimitate nu numai contracălcări de legi, ci și contra acestei loviturei ce se dă institutorilor. Se pare prea bine să n’avem sorții d’a fi ascultați, dar acesta nu ne va împedica de a protesta împreună cu institutorii contra regulamentului în cestiune, pentru că el este contra legei și pentru că nu voim a vedea pe nimeni făcându-se pasibil de penalitatea prevăzută de art. 7 din legea asupra responsabilității ministeriale. Mai este însă un punt care are un mare însemnătate și care va fi scăpat negreșit multora din vedere. In ce chip se va face esamenul oral sau în scris? După regulamentul d-lui ministru al instrucțiune! el va trebui să se facă în scris. E că uă a doua călcare de lege, de vreme ce se cer școlarilor mai mult decât cunostințele claselor primare. Numai cei cari n’au făcut în viața lor un concurs în scris nu scii cât de mare este deosebirea între un concurs în scris și unul oral. Copilașul, care abia a împlinit pâte fiece ani, care nici ideia n’are de ceea ce vrea să ziă un concurs în scris, care n’a fost pus nici uă dată la acestă încercare și care este obicinuit a avea întotdeuna nainte pe institutorele său, care să’l ajute pe ici pe coleg, va fi pus acum în facia unui petec de hărtie să resolve, cu mintea-i fragetă, uă problemă sau să analiseze uă trasă. Unde, în care programă a claselor primare a vesiut d. ministru al instrucțiunii publice cere prevede concursul în scris ? Și cu regulamentul d-sele nu se abate de la art. 120 din legea instrucțiunii ? Și, spre a încheia, întrebam pe d. Sturdza , cum a putut să înlăture art. 28 și 29 din legea instrucțiunii, cari fiic : „Consiliul general va fi consultat asupra tuturor cestiunilor cari au raport la întinderea și îmbunătățirea instrucțiunii. „La începutul fiecarei sesiuni, ministrul instrucțiunii va comunica consiliului general tote cestiunile relative la instrucțiune, care,vor fi fost mai nainte discutate și pregătite în consiliul permanent." Din toți articolii de lege ce reproduserăm aci, se pute vedea ca prin regulamentul elaborat de d. ministru al instrucțiunii s’a înlăturat cu totul disposițiunile legii instrucțiunii și au fost înlocuite cu un : „așa voia, așa fac“, al d-lui Sturdza. Nu e vorba, acesta nu este antâia călcare de lege la care vrea câțiva ani încóce, asistăm deși ar fi bine ca cârmuitorii noștri să nu potrtă din vedere câ totul are un sfârșit pe lumea acesta, și câ va veni pâte uă vreme când se va scote la lumină registrul tuturor acestor vndurii de legi. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Madrid, 11 Septembre.—Orice desordine a încetat pe strade, iar spiritele tind a se liniști. Guvernul spaniol cere ca Germania să declare mai nainte de tate câ ea renunța la stăpânirea insulelor Caroline, și atunci i se va acorda reparare pentru insulta făcută drapelului german. Londra, 11 Septembre.—Protocolul anglo-rus privitor la regularea graniței Afganistanului s’a semnat ieri. Paris, 11 Septembre.—Se semnaleza furtuni pe Oceanul Atlantic. DIN AFARA GERMANIA Uă telegramă din Lemberg , cu data de 10 Septembre și publicată de Neue freie Presse, anunță următorele : Se comunică din Posen cu’n aceste din urmă fiile au fost isgoniți de pe teritoriul prusian că mulțime de proprietari, comercianți și femei. Faciă cu supușii ruși, măsurile de isgonire se esecută cu cea mai mare asprime, ér faciă cu supușii austriaci, autoritățile germane arată un orecare manageament. Cu totă desmințirea oficială ce i s’a dat, ziarul Czas afirmă, în temeiul unor informațiuni pe care le crede și care , ca supușii francezi de naționalitate polonă și cari locuiesc în Posen, au primit de fapt ordinul să părăsască teritoriul francez. Czas se mai întemeiază și pe seriile publicate în același sens de fiiațele francese. Berliner Jageblatt blameza cuotărîre aceste isgoniri, ca fiind contrariu dreptului modern al ginților și ca periclitând siguranța relațiunilor internaționale. Isgonirea Polonilor de prin orașele curat germane ca Lipsen, Liegnitz, Breslau, se află pe aceeași trepta ca isgonirile de Greimann din Paris în anul 1870. Es căl una din primele datorii ale partitei liberale, adaugă citatul chiar, d’a pune un capăt acestei stări și d’a face din ea uă armă electorală. ENGLITERA Misiunea d-lui Drummond W" care nu pare a promite tocmai succese mari, este comentată astăzi din nou și pe larg de foile englefi Daily News spune ca Musurus pașa a comunicat Porții cu lordul Salis-bury este de părere ca daca nu se va încheia acum un aranjament, este de prisos a se mai face și altei încercări și prin urmare Engliteni se va considera ca liberă de a precede și fâră consimțimentul Turciei. Il Porta, din parte i, a primit uă recilațiune din Egipet în care se 4ace ca deca nu se vor trimite în curând acolo trupe turcesce, apoi Sudanesii vor năvăli în țară. Acesta scrie pare a fi înse esagerată, de vreme ce resculații n’au trecut péné acum de Dongola, Kasala nu s’a predat încă, iar Osman Digma cel mai bun comandante al Sudanesilor ar fi murit de fapt. In privința neînțelegerei afghane, care pate fi privită ca aplanată în urma dechiarârilor lordului Churchill în Sheffield, 4^ariul Kölnische Zeitung publică urmatórea telegramă ce i se trimite din Londra . După cum afla din isvor forte sigur, Englitera a primit într’un chip definitiv ultimele propuneri rusesci. In consecință, Afghanii mențin spațiul ce are o întindere de cinci kilometri și care se află între cele două trecători, pe când Rușilor le rămâne eșirea trecătorei de est cu tóte drumurile de legătură, îndată ce se va stabili protocolul, d. Lessar va pleca în Asia centrală. SPANIA In privința conflictului germanospaniol, găsim astăzi prin fiarele vienese mai multe amănunte interesante. Astfel uă telegramă din Berlin, cu data de 9 Septembre, comunică urmatorele : Pe când Norddeutsche Allgemeine, Zeitung priveste încetarea soliilor îngrijitore și călătoria regelui Alfonso ca un semn de bun augur, și pe când vă depeșe din Paris adresată foi Kreuzztung afirmă ca se consideră ca resolvat incidentul, în urma intervenției personale a împăratului Wilhelm, pe aici se priveste situațiunea regelui Alfonso, în urma unor solii private din Madrid, ca forte periclitată și se aștepta neapărat că revoluțiune. Asemenea îngrijiri ar fi existând și’n Paris din urma unei relațiuni d’acolo primită de Natural Zeitung. SCRISORI DESCHISE Către Luminăția sea Beizade Dimitrie Ghica r IV ± Beizade: Am trat mult timp la gânduri înainte de a mă oțărî să-ți scriu. Mi-era tema să nu chefii că vreau să imitez pe președintele^fonsiliului de astăzii care, în alți timpi, se adresa către d. generare I. E. Florescu spre a-I spune istoriile ce culesese din istoria patriei. Vă scrisere, de altă parte, reclamă de ordinar un răspuns. Daca nemuritorul Musset, adresându-se către Lamartine, putuse dice: „Spre a fi propuse asemenea înalte schimburi trebuiesc semnate d’un nume ce nu am“ nici eu nu m’am așteptat 'a un răspuns din partea L.-Tele. M’am adresat totuși către L.-Tea pentru că prezidezi comitetul de redacțiune al marwii care mă atacase, pentru că prezidezi iăiatul și dor giezi tot ce se face, pentruR, uitându-mă la adversarii mei împrejiri nu am găsit cu cine să stau la voi, și pentru că doriam din tota inima atrag atențiunea asupra situațiunii^Mii fac ființele pe care le încălzești^^^Bril L.Tele. Beizade, că îți jocă vă nouă când ai să-I lași astfel să marea bunătate a L.- i pentru un discurs ce apăr guvernul L.-Téle. E toba mare și un puteni întitulat : „C. A. I Grădiștanu“ în care ăoliștanu pretinde... că lral și aderent al lui tool, spre a mă pune publică fragmente dinii, în Cameră, la 6 Fep răspundeam la demit C. A. Rosetti către Kdva că am fost tot lui C. A. Rosetti“!n gura cuiva un cupronunțat este un imsesta, Beizade, daca nu ! cari țin condeiul lui ! Eu!... Suntem în fiecare patron avea timpii de penă de upă când fiecare boer acasă ? "^^^^^^Răpune-le, Beizade, spune-le, peiiolI^Haeden, că noi am avut omeni de casa ne.^B dér n’am fost nici uă dată omenliri»definiii cuiva. Proverbul are dreptate care face ca din fel de 61 curi nu se face rété de cesornic. Sunt mulți pe acolo cărora s’ar putea aplica acest cuvent. Ș’apoi Rosetti să caute aderenți? Tota viața lui a luptat pentru triumful principiilor ! Am spus numai atât : câ am fost totdeuna liberal; și am probat acesta cu decblarațiunea suptscrisă la Concordia de către toți vechii liberali și cu recunoscerea celor cari sunt chlămați, împreună cu mine, a continua opera lui Rosetti. Principiul care ne-a însuflețit a fost unul; dar „căile diverse“, dar „mijilacele de esecutare“ aci se împreună, aci se despart. In focul luptei pentru „același scop unic“ cuvinte acerbe s’au pronunțat două parte și de alta. Am spus acesta: Am spus cum aceste efecte ale iritațiunii momentului care poteza manta albă a Dreptății sunt regretate mai târziiu de omenii de inimă, când ei se cunosc mai bine și, cunoscându-se, se aprețuesc, se stimeză și rămân de aci mână în mână fără șovăire, până la ultimul moment. Dar ce vrei? Nu e așa, Beizade? mărgăritarele nu se pun dinaintea scribilor de la Voința S.Tele. Nici mă cobor a le răspunde. Profit numai de ocasiune spre a lumina mai bine „tinerele generațiuni“ către care mă adresez. Am fost nedrept către I C. A. Rosetti, o recunosc, după cum și el fusese nedrept către mine, și a recunoscut o chiemându-mă lângă densul și permițându-mi a sta lângă densul până în ultimul moment al vieței din care pleca amărît de toți aceia, mari și mici, pe care îl formase, îi crease. Pe când era în viață ei se târau dinaintea lui, umblați în patru piciore, îl adorau, și astăzii îl insulta scu pun de’l insultă reproducând câte s’au putut face contra lui în focul luptei. Am fost nedrept pentru câ’l puneam în spinare tóte greșalele, tóte păcatele guvernului dlui I. C. Brătianu. La cine alt se adresa în realitate, decât la guver’ nul d-lui Ion Brătianu, încriminările din discursul meu de la 1870 prin care constatam ingerințe și violențe fără somn în alegeri, administrațiune deșănțată, justiție spulberată, armată desorganisată, finanțele ruinate și acea colosală concesiune Strasberg, despre care voia mai vorbitoare a înglodat țara în datorii. Tote acestea le imputam lui C. A. Rosetti, atunci, pentru ca apăra guvernul d-lui Ion Brătianu după cum Rosetti mă ataca pe mine pentru ca apăram guvernul L.Tele, pe care-l trata de „miniștrii ai lui Popa-Tache.“ Uă legendă se formase după care C. A. Rosetti era îngerul cel reu și d. Ion Brătianu îngerul cel bun al partidei. Tot ce se făcea rea era opera lui C. A. Rosetti, țapul emisar, care trebuia jertfit. D. Ion Brătianu, simpaticul d. Ion Brătianu nu avea decât inspirațiuni înalte, nobile, fără cusur. Mult timp am crescut și eu, ca mulți alții, acesta legendă, penă mi-a fost dat să cunosc de aprope pe om, să-l văd la lucru, și atunci am fost nevoit să recunosc câ C. A. Rosetti a rămas tota viața lui credincios principielor. L’am văfzut luptându-se aprig, lupta lui Iacob, cu acela pe care îl iubea mai mult decât pe un frate, mai mult decât pe un fiu, ca să-l împedice de a se rostogoli în prăpastia pe care-l vedea lunecând, și, desperat, perfiendu-și forțele, și-a dat ultima suflare înfășurându-se în stindardul sdrențuit al liberalismului. Mai înainte însă, a grăit câtre aceia cari trebuiau să continue lupta și graiul se va resuna încă mult timp de dincolo de mormânt. Am fus la 1870 câ faimosa influență morală care în fapt se traducea prin amenințâri, intimidări, violențe și reteveie înlăturase de la vot voința alegătorilor. Am dat de exemplu cele întâmplate mie și bătrânului meu tată la Ialomița. Nila 11X1 obiceiul Boîmnoio fie o înropat pe morți ca martori. Trâesc mulți din alegătorii colegiului al 2-ea de Ialomița cari, la Decembre 1867, fură goniți cu forța din sala de alegeri. Aș putea cita pe respectabilul d. Nae Pribegenu, și pe mulți alții. Le fac numele ca să nu î e spun la persecuțiile unei administrațiuni rea nărăvite. Ei se retraseră în casa bunului și mult regretatului meu amic C. Poenaru Bordea, afecțiunea căruia datoram în mare parte simpatiile ce întîmpinam în Ialomița, și votară în unanimitate pentru mine. Camera casă alegerea pentru ca — ci de viziune!—nu se făcuse în localul public indicat de lege... de unde fuseserăm goniți !.. Am uitat să spun—pentru esactitatea istorică—câ, înainte de alegeri, ministerul se primenise. D. Ion Brătianu se deprindea de pe atunci cu rolul de Saturn în care avea să escele până ce, ne mai având copii de ai săi, să adopte câte o nenorocită creatură schilodă lepădată la cutie. Lui Rosetti se putea óre, în bună dreptate, imputa acest trist spectacol al legii violate, al libertății sugrumate? sau a celui care, în capul guvernului, a putut ordona prefectului, judecătorului de instrucție și armatei, acelui care uitase așa de repede cuvintele ce pronunțase la 21 Februarie 1867, în discuțiunea moțiunii de neîncredere contra d-lui Ion Ghica : „Guvernul n’are tăria de caracter și devotamentul cerut spre a lupta contra tuturor greutăților celor mari cu care are și va avea să lupte spre a forma națiunea și a o deprinde cu practica libertăților publice.“ Frumose cuvinte, am văzzut cum le-a pus în aplicare. Și încă pe atunci d. Ion Brătianu își încerca aripele, își făcea primele sale arme.. își dă dre sema cât de mult contribue astfel la pervertirea simțului moral al națiunii ? Perdendu-și credința în omenii cari, pentru dânsa, erau incarnarea principiilor singure mântuitore, ea pute aluneca repede din scepticism în servilism. Léu va fi speculat tocmai asupra prevederii ca un popor, care nu mai are credință, devine lesne prada celui d’ântâi cutezător care îi înfige călcâiul pe grumazi! Am mai sus la 1870 ca justiția fusese violată, tîrîtă în noroiu. Două exemple ca ilustrațiuni. Un judecător de Curte, însărcinat cu uă cercetare în fața locului, se convinsese de dreptatea părții apelante și-și făcuse raportul în consciință. La fiina înfățișarii apelantul are nenorocirea să se presinte asistat de un avocat care, pentru cause politice sau altele, era nesuferit acelui judecător. Procesul se judecă în marele complect: 5 membri. Se pledeza. In camera de chibzuire părerile se împart: două consilieri admit apelul,Șdoul îl resping. Judecătorul meu era chiamat să rezolve paritatea. Dar cum ? Să respingă apelul ? Se convinsese la facia locului ca are dreptate apelantul. Să’l admită ? Una cu capul nu putea recunosce ca are dreptate avocatul. Atunci trase la sorți și astfel dete dreptatea cu bobii. Faptul e istoric. Altul. Intr’uă fii, fii de Duminecă, îmi aduc aminte ca acum, treceam pe podul Mogoșoiei, văd venind pe strada care despărția palatul de locul bisericei Crețulescu, unde se află acum grădinița palatului, pe amicul meu Gr. Triandafil. Era palid abia se ținea pe piciore, sdrobit de uă durere morală. — Ce ai ? fu strigătul cu care ’i salutam. — Cum ? nu scii ? — Nu sciü nimic. — Vin de la Curtea de casație. Ministrul ne-a dat în judecată pe Costache Câmpineanu și pe mine... ca hoți! înțelegi tu ? !... și lacrămile ’1 ínecați. —* Nu se pare ! Tu, Costache Câmpineanu... glumesc!.... — Nu, nu glumesc din nenorocire. Atâta avem pe lume onorea nostră de magistrați. S’a găsit un ministru—liberal— care să cerce a ne-o răpi. — Ce vrei, dragă Guță, e zăpăcală. N’ai de ce să te îngrijesc. Nu te poți îndoi de justiție. — Scrii, dar... până atunci... Și ne puserăm a merge încet, unul lângă altul, spre Episcopie. Amicul nostru Iancu Câmpineanu sta atunci, împreună cu un alt amic, absent în anal , T.&ar^rys Catftl^L țntfV0 căsuță pe strada ce de curând se deschisese, plină de noroiu și de băligar, unde s’a rădicat acum atâtea case frumóse și portă numele de Corabia. Intrarăm la dânsul. Ai văfiut, negreșit, Beizade, ómeni nervoși în parocsismul iritațiunii, precum mi s’a întâmplat să vă fi și eu. Crede-mă ânsă, Beizade, décá n’ai văfiut pe Iancu Câmpineanu atunci, n’ai văfiut nimic. Era galben-verde, nu se mai poseda, degetele îl trosnea, glasul îi era năbușit, abia plura. Să fi auzit amenitațile ce as vîrlea asupra d-lui Ion Brătianu și guvernului seu și, curgea țărîna! Francamente, Beizade, Rosetti era de vină pentru tote acestea, sau guvernul din care el nu făcea parte.? Am mai fus Beizade, ca armata fusese deja organisată. Aci dă-mi voe să recurg la oă autoritate pe care nici L.-Tea nu o vei putea contesta. In ședința Camerei de la 28 ianuarie 1870 primul ministru făcea: „D. Ion Brătianu a făcut acel rol armatei d’ași întrebuința influența ce are între oficiali pentru a-I atrage în adunări politice și a pune neînțelegerea în sânul armatei.“ Primul ministru care, cu autoritatea cuvântului sau, arunca acestá gravă acusațiune erai L.-Tea. Sciü ca d. Ion Brătianu s’a apărat, a protestat și în Cameră și în sala Slatineni. L.-Tea aveai ânsă dreptate, Beizade, cǎci nu trecu mult și isbucni faimósa revoluțiune de la Ploesci, la al carul început d. Ion Brătianu conspiră în strada Colței No. 31, și care s’a otărât la 15 Decembre 1869 în casa d-lui M. Pangal, la Popa Tatu. Ce erea vinovat în tote acestea C. A. Rosetti ? El a spus, și adevăr este, ca n’a luat parte la acésta încercare de răsturnare a lui Vodă Carol; déca n’a isbutit, causa este póte tocmai ca el s’a pus d’a curmezișul. Cine ar putea încredința déca printre căușele disentimentului, care s’a accentuat mai târziiu, între acești doui omeni politici pe cari lumea îi trata de frați siamezi, nu ar trebui să numărăm și acesta încercare avortată a omului ambițios. Am putut observa numai ca după un scurt timp, cât C. A. Rosetti a consimțit să stea la minister spre a cerca să pue în practică ideile, principiile sale, însuși d. I. Brătianu, și cu câțiva comparși al d-sele, d-nii Fleva și Stolojanu —cari au fost bine răsplătiți pentru acesta—au început a cârti, afirmând câ vitete există în țară, cu îngrijiri se produc pretutindeni din causa măsurelor protectore ce voia să ia în favorea țăranilor. Concluziune: C. A. Rosetti trebuia să se retragă și... s’a retras. men. ’1sa-