Romanulu, septembrie 1885 (Anul 29)

1885-09-19

ANUL AL XXIX-LE­A Voiesce și vei putea. ANUNCIURI Lúua de 30 litere petit, pagina IV........................40 liant Det° _ . > . , ni................2 lei - „ InserțiunI și reclame pagina III și IV linia . . 2 , — „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diaruluî. IN PARIS, la Havas, Lafâte et O-nie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d-nil Haasenstein et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCPORT, S. M. — la G. L. Daube et C-nie, pentrn Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refusă — •1 •­­20 BANI ESElVIPLARUL REDACȚIUNEA ȘI ADMINISTRAȚIUNEA, CALEA VICTORIEI, 10 Fundatore: C. A. ROSETTI EIDITITJIstE^ ( 33) Directori: VINTULl C. ROSETTI DUMINECA, Lumineta­te și veT fi. ABONAMENTE itală și districte, un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; un lună 4 lei; tote țerile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa:­­N ROMANIA, la administrațiunea diarului și oficiile poștale. LA PARIS, la Havas, Lafate et C­une, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15, Fleischmarkt.. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Francesco de Paola (N 0.) 15, Geneva. — Articolele Republicate se ard — BUCURESGI2 Ä ítkel 1885 In organisarea actuală a societății puterea suverană, adică Parlamentul,­­­­ace legile și încredințază a lor apli­care miniștrilor. De temá énsă ca a­­ceștia, din deosebite împregiurări și considerațiuni, să nu se abată de la testul precis al legilor, Camerile au alcătuit legea asupra responsabilită­ții ministeriale, promulgată la 26 A­­prile 1879 și care prevede la art. 3 următorele :­­ „Se va pedepsi cu interdicțiunea de la trei ani până la maesimum totă viața, d’a mai ocupa funcțiuni publice, minis­trul : „a) Care va fi semnat sau contra-sem­­nat decrete sau va fi luat disposițiuni cari violeza un test espres al unei legi e­­sistente. “ El art. 7 din aceeași lege fiice : »Este complice al ministrului dat în ju­decată, și se pedepsesce conform princi­piilor statornicite pentru complicitate, în codicele penale, funcționarul care va fi esecutat ordinile sau ori­ce disposițiuni, al căror obiect nu era de resortul minis­trului, sau a căror ilegalitate era vă­­dită.“ Too dată reamintite acestea, reve­nim la cestiunea de care voim a ne ocupa astă­zii, adică la regulamentul publicat de țiuuii publice de ministru al instruc­și privitor la esame­­nul la care trebue să fie supuși șco­larii din clasele primare, mai nainte d’a fi înscriși în clasa I gimnasială. Legea instrucțiunei, promulgată în 1864 și care e»i £ și astăzii în vi­­gore, prevede la art. 120 urmato­­rele: „Un școlar­­ nu se va admite în gim­­or­nasiv, daca nu va avea etatea de fiece ani cel puțin, și cunostințele claselor pri­mare.“ Ș’apoi art. 121 adaogă îndată: „Școlarii cari vor avea atestate de la scóle publice, vor fi înscriși fără alt e­­samen.* Ori­cum s’ar încerca cine­va, fie a­­cela chiar și dibaciul d. Dim. Sturd­­za, să interprete acești articoli de lege, nu va putea ajunge la alt re­­sultat de­cât la acela că d. ministru al instrucțiunei publice a violat „un test espres al unei legi esistente“ și că prin urmare s’a făcut pasibil de penalitatea prevăzută de al. a) de supt art. 3 din legea asupra respon­­­­sabilitâții ministeriale. Și împreună cu d-sea va tîrî și pe cei cari vor fi esecutat ordinile a căror ilegalitate este vădită. Nu putem deci­de cât să ne mi­răm când vedem pe Voința Națională scriind în numărul seu de ori : „Vă f­ie de oposiție, care încuragiază­­ în­tot­deuna spiritul de ne-disciplină, ne spune că uni dintre institutori ar fi ți­­nâ noi întruniri cu scopul de a protesta con­tra măsurii luată prin regulamentul de admisiune al școlarilor în cursul secun­dar. Domnii institutori vor face rou se proteste contra acestui regulament pen­tru că el este forte bun.“ J Nu seim care este acea fala de o­­posiție despre care vorbesc e V. Na­țională, dar întrebăm pe confrații noștri oficioși : cine încurageza la nedisciplină, cei cari susțin pe mi­niștrii cari violeza un test espres al unei legi esistente, sau cei cari în­­demnă la respectarea legilor? Noi credem că institutorii sunt în dreptul lor, mai ales că se dă uă lovitură prestigiului ce trebuie să aibă în fața școlarilor. Și ei ar tre­bui să nu se marginesca la un sim­plu protest, ci se merga și mai de­parte, pe cât timp legea este în fa­­vorea lor. O fa­cem acesta cu ris­cul de a ne­­ vedea și noi acuzați că încuragiam indisciplina. Penă aci Corpul profesoral ne o­­bicînuise a-1 vedea mai strîns unit, și mărturim că ne asceptam a-1 ve­dea și de astă dată protestând în u­­nanimitate nu numai contra­călcări de legi, ci și contra acestei lovi­tu­rei ce se dă institutorilor. Se pare prea bine să n’avem sor­ții d’a fi ascultați, dar acesta nu ne va împedica de a protesta împreună cu institutorii contra regulamentului în cestiune, pentru că el este con­tra legei și pentru că nu voim a ve­dea pe nimeni făcându-se pasibil de penalitatea prevăzută de art. 7 din legea asupra responsabilității minis­teriale. Mai este însă un punt care are un mare însemnătate și care va fi scăpat negreșit multora din vedere. In ce chip se va face esamenul­­ oral sau în scris? După regulamen­tul d-lui ministru al instrucțiune! el va trebui să se facă în scris. E că uă a doua călcare de lege, de vreme ce se cer școlarilor mai mult de­cât cunostințele claselor primare. Numai cei cari n’au făcut în viața lor un concurs în scris nu scii cât de mare este deosebirea între un con­curs în scris și unul oral. Copilașul, care abia a împlinit pâte fiece ani, care nici ideia n’are de ceea ce vrea să­­ zi­ă un concurs în scris, care n’a fost pus nici uă dată la acestă încercare și care este obici­nuit a avea în­tot­deuna nainte­­ pe institutorele său, care să’l ajute pe ici pe coleg, va fi pus acum în fa­­cia unui petec de hărtie să resolve, cu mintea-i fragetă, uă problemă sau să analiseze uă trasă. Unde, în care programă a clase­lor primare a vesiut d. ministru al instrucțiunii publice ce­re prevede concursul în scris ? Și cu regulamen­tul d-sele nu se abate de la art. 120 din legea instrucțiunii ? Și, spre a încheia, întrebam pe d. Sturdza , cum a putut să înlăture art. 28 și 29 din legea instrucțiunii, cari fiic : „Consiliul general va fi consultat asu­pra tuturor cestiunilor cari au raport la întinderea și îmbunătățirea instrucțiunii. „La începutul fie­carei sesiuni, minis­trul instrucțiunii va comunica consiliului general tote cestiunile relative la instruc­țiune, care,vor fi fost mai nainte discu­tate și pregătite în consiliul permanent." Din toți articolii de lege ce repro­duserăm aci, se pute vedea ca prin regulamentul elaborat de d. ministru al instrucțiunii s’a înlăturat cu totul disposițiunile legii instrucțiunii și au fost înlocuite cu un : „așa voia, așa fac“, al d-lui Sturdza. Nu e vorba, acesta nu este antâia călcare de lege la care vre­a­ câți­va ani încóce, asistăm de­și ar fi bine ca cârmuitorii noștri să nu pot­­rtă din vedere câ totul are un sfâr­șit pe lumea acesta, și câ va veni pâte uă vreme când se va scote la lumină registrul tuturor acestor vnd­­urii de legi. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Madrid, 11 Septembre.—Ori­ce desordine a încetat pe strade, iar spiritele tind a se liniști. Guvernul spaniol cere ca Germania să declare mai nainte de tate câ ea renun­ța la stăpânirea insulelor Caroline, și a­­tunci i se va acorda reparare pentru in­sulta făcută drapelului german. Londra, 11 Septembre.—Protocolul an­glo-rus privitor la regularea graniței Af­ganistanului s’a semnat ieri. Paris, 11 Septembre.—Se semnaleza furtuni pe Oceanul Atlantic. DIN AFARA GERMANIA Uă telegramă din Lemberg , cu data de 10 Septembre și publicată de Neue freie Presse, anunță urmă­­torele : Se comunică din Posen cu’n aceste din urmă fiile au fost isgoniți de pe terito­riul prusian că mulțime de proprietari, comercianți și femei. Faciă cu supușii ruși, măsurile de isgonire se esecută cu cea mai mare asprime, ér faciă cu supu­șii austriaci, autoritățile germane arată un ore­care manageament. Cu totă desmințirea oficială ce i s’a dat, ziarul Czas afirmă, în temeiul unor informațiuni pe care le crede și care , ca supușii francezi de naționalitate polonă și cari locuiesc în Posen, au primit de fapt ordinul să părăsască teritoriul fran­­cez. Czas se mai întemeiază și pe seriile publicate în același sens de fiiațele fran­­cese. Berliner Jageblatt blameza cu­o­­tărîre aceste isgoniri, ca fiind con­­trariu dreptului modern al ginților și ca periclitând siguranța relațiuni­­lor internaționale. Isgonirea Poloni­lor de prin orașele curat germane ca Lipsen, Liegnitz, Breslau, se află pe aceeași trepta ca isgonirile de Grei­­­mann din Paris în anul 1870. Es­ căl una din primele datorii ale partitei liberale, adaugă citatul chiar, d’a pune­­ un capăt acestei stări și d’a face din ea uă armă electorală. ENGLITERA Misiunea d-lui Drummond W" care nu pare a promite tocmai suc­­cese mari, este comentată astăzi di­n nou și pe larg de foile engle­fi Daily News spune ca Musurus pașa a comunicat Porții cu lordul Salis-­­bury este de părere ca daca nu se­ va încheia acum un aranj­ament,­­ este de prisos a se mai face și altei încercări și prin urmare Engliteni se va considera ca liberă de a pre­cede și fâră consimțimentul Turciei. Il Porta, din parte­ i, a primit uă re­ci­lațiune din Egipet în care se 4ace ca deca nu se vor trimite în cu­rând acolo trupe turcesce, apoi Su­­danesii vor năvăli în țară. Acesta scrie pare a fi înse esagerată, de vreme ce resculații n’au trecut péné acum de Dongola, Kasala nu s’a predat încă, iar Osman Digma cel mai bun comandante al Sudanesilor ar fi murit de fapt. In privința neînțelegerei afghane, care pate fi privită ca aplanată în urma dechiarârilor lordului Chur­chill în Sheffield, 4^ariul Kölnische Zeitung publică urmatórea telegramă ce i se trimite din Londra . După cum afla din isvor forte sigur, Englitera a primit într’un chip definitiv ultimele propuneri rusesci. In consecință, Afghanii mențin spațiul ce are o­ întin­dere de cinci k­ilometri și care se află între cele două trecători, pe când Ruși­lor le rămâne eșirea trecătorei de est cu tóte drumurile de legătură, îndată ce se va stabili protocolul, d. Lessar va pleca în Asia centrală. SPANIA In privința conflictului germano­­spaniol, găsim astăzi prin fi­arele vienese mai multe amănunte intere­sante. Ast­fel uă telegramă din Ber­lin, cu data de 9 Septembre, comu­nică urmatorele : Pe când Norddeutsche Allgemeine, Zeitung priveste încetarea soliilor îngrijitore și călătoria regelui Alfonso ca un semn de bun augur, și pe când vă depeșe din Pa­ris adresată foi­ Kreuzz­tung afirmă ca se consideră ca resolvat incidentul, în urma intervenției personale a împăratu­lui Wilhelm, pe aici se priveste situațiu­­nea regelui Alfonso, în urma unor solii private din Madrid, ca forte periclitată și se aștepta neapărat că revoluțiune. A­­semenea îngrijiri ar fi existând și’n Pa­ris din urma unei relațiuni d’acolo primită de Natural Zeitung. SCRISORI DESCHISE Către Luminăția sea Beizade Dim­itrie Gh­ica r IV ± Beizade: Am­­ trat mult timp la gânduri înainte de a mă oțărî să-ți scriu. Mi-era tema să nu ch­efii că vreau să imitez pe preșe­­dintele­^fonsiliului de astă­zii care, în alți timpi, se adresa către d. generare I. E. Florescu spre a-I spune istoriile ce cule­­sese din istoria patriei. Vă scrisere, de altă parte, reclamă de ordinar un răspuns. Daca nemuritorul Musset,­ adresându-se către Lamartine, putuse dice: „Spre a fi propuse asemenea înalte schimburi trebuiesc semnate d’un nume ce nu am“ nici eu nu m’am aș­teptat 'a un răspuns din partea L.-Tele. M’am­ adresat totuși către L.-Tea pen­tru că prezidezi comitetul de redacțiune al m­­arwii care mă atacase, pentru că pre­zidezi iăiatul și dor gi­ezi tot ce se face, pentruR, uitându-mă la adversarii mei împrejiri nu am găsit cu cine să stau la voi, și pentru că doriam din tota i­­nima atrag atențiunea asupra situ­­ațiunii^Mii fac ființele pe care le încăl­­zești^^^Bril L.­Tele. Beizade, că îți jocă vă nouă când ai să-I lași ast­fel să marea bunătate a L.- i pentru un discurs ce apăr guvernul L.-Téle. E toba mare și un pu­­teni întitulat : „C. A. I Grădiștanu“ în care ăoliștanu pretinde... că lral și aderent al lui tool, spre a mă pune publică fragmente din­ii, în Cameră, la 6 Fe­­p răspundeam la demi­­t C. A. Rosetti către Kd­va că am fost tot­ lui C. A. Rosetti“!­­n gura cui­va un cu­­pronunțat este un im­­sesta, Beizade, daca nu ! cari țin condeiul lu­i ! Eu!... Suntem în fie­care patron avea timpii de penă de u­­pă când fie­care boer a­casă ? "^^^^^^Răpune-le, Beizade, spune-le, peiiolI^Haeden, că noi am avut omeni de casa ne.^B dér n’am fost nici uă dată o­­menliri»definiii cui­va. Proverbul are dreptate care fa­ce ca din fel de 61­ curi nu se face rété de cesornic. Sunt mulți pe acolo cărora s’ar putea aplica acest cuvent. Ș’apoi Rosetti să caute aderenți? Tota viața lui a luptat pentru triumful prin­cipiilor ! Am spus numai atât : câ am fost tot­­deuna liberal; și am probat acesta cu de­­cblarațiunea suptscrisă la Concordia de către toți vechii liberali și cu recunosce­­rea celor cari sunt chlămați, împreună cu mine, a continua opera lui Rosetti. Principiul care ne-a însuflețit a fost unul; dar „căile diverse“, dar „mijilacele de esecutare“ aci se împreună, aci se despart. In focul luptei pentru „același scop unic“ cuvinte acerbe s’au pronunțat do­uă parte și de alta. Am spus acesta: Am spus cum aceste efecte ale iritațiu­­nii momentului care poteza manta albă a Dreptății sunt regretate mai târziiu de omenii de inimă, când ei se cunosc mai bine și, cunoscându-se, se aprețuesc, se sti­­meză și rămân de aci mână în mână fără șovăire, până la ultimul moment. Dar ce vrei? Nu e așa, Beizade? mărgăritarele nu se pun dinaintea scri­bilor de la Voința S.­Tele. Nici mă co­bor a le răspunde. Profit numai de oca­­siune spre a lumina mai bine „tine­rele generațiuni“ către care mă adresez. Am fost nedrept către I­ C. A. Rosetti, o recunosc, după cum și el fusese ne­drept către mine, și a recunoscut o chie­­mându-mă lângă densul și permițându-mi a sta lângă densul până în ultimul mo­ment al vieței din care pleca amărît de toți aceia, mari și mici, pe car­e îl for­mase, îi crease. Pe când era în viață ei se târau dinaintea lui, umblați în patru piciore, îl adorau, și astăzii îl insulta scu pun de’l insultă reproducând câte s’au putut fa­ce contra lui în focul luptei. Am fost nedrept pentru câ’l puneam în spinare tóte greșalele, tóte păcatele guver­nului dlui I. C. Brătianu. La cine alt se adresa în realitate, de­cât la guver­­’ nul d-lui Ion Brătianu, încriminările din discursul meu de la 1870 prin care con­statam ingerințe și violențe fără som­n în alegeri, administrațiune deșănțată, jus­­tiție spulberată, armată desorganisată, finanțele ruinate și acea colosală conce­siune Strasberg, despre care voia mai vorbitoare a înglodat țara în datorii. Tote acestea le imputam lui C. A. Ro­setti, atunci, pentru ca apăra guvernul d-lui Ion Brătianu după cum Rosetti mă ataca pe mine pentru­­ ca apăram guver­nul L.­Tele, pe care-l trata de „miniștrii ai lui Popa-Tache.“ Uă legendă se formase după care C. A. Rosetti era îngerul cel reu și d. Ion Brătianu îngerul cel bun al partidei. Tot ce se făcea rea era opera lui C. A. Ro­setti, țapul emisar, care trebuia jertfit. D. Ion Brătianu, simpaticul d. Ion Bră­tianu nu avea de­cât inspirațiuni înalte, nobile, fără cusur. Mult timp am crescut și eu, ca mulți alții, acesta legendă, penă mi-a fost dat să cunosc de aprope pe om, să-l văd la lucru, și atunci am fost nevoit să recunosc câ C. A. Rosetti a rămas tota viața lui credincios principielor. L’am vă­­fzut luptându-se aprig, lupta lui Iacob, cu acela pe care îl iubea mai mult de­cât pe un frate, mai mult de­cât pe un fiu, ca să-l împedice de a se rostogoli în prăpastia pe care-l vedea lunecând, și, desperat, perfiendu-și forțele, și-a dat ultima suflare înfășurându-se în stin­dardul sdrențuit al liberalismului. Mai înainte însă, a grăit câtre aceia cari tre­­buiau să continue lupta și graiul se­ va resuna încă mult timp de dincolo de mormânt. Am fu­s la 1870 câ faimosa influență morală care în fapt se traducea prin a­­menințâri, intimidări, violențe și reteveie înlăturase de la vot voința alegătorilor. Am dat de exemplu cele întâmplate mie și bătrânului meu­ tată la Ialomița. Nil­a 11X1 obiceiul Boîmnoio fie o înropa­t pe morți ca martori. Trâesc mulți din a­­legătorii colegiului al 2-ea de Ialomi­ța cari, la Decembre 1867, fură go­niți cu forța din sala de alegeri. Aș pu­tea cita pe respectabilul d. Nae Pribegenu, și pe mulți alții. Le fac numele ca să nu­ î e spun la persecuțiile unei adminis­­trațiuni rea nărăvite. Ei se retraseră în casa bunului și mult regretatului meu amic C. Poenaru Bor­­dea, afecțiunea căruia datoram în mare parte simpatiile ce întîmpinam în Ialo­mița, și votară în unanimitate pentru mine. Camera casă alegerea pentru ca — ci de viziune!—nu se făcuse în localul public indicat de lege... de unde fuseserăm go­niți !.. Am uitat să spun—pentru esactitatea istorică—câ, înainte de alegeri, ministe­rul se primenise. D. Ion Brătianu se de­­prindea de pe atunci cu rolul de Saturn în care avea să escele până ce, ne mai a­­vând copii de ai săi, să adopte câte o nenorocită creatură schilodă lepădată la cutie. Lui Rosetti se putea óre, în bună drep­tate, imputa acest trist spectacol al le­gii violate, al libertății sugrumate? sau a celui care, în capul guvernului, a putut ordona prefectului, judecătorului de in­strucție și armatei, acelui care uitase așa de repede cuvintele ce pronunțase la 21 Februarie 1867, în discuțiunea moțiunii de neîncredere contra d-lui Ion Ghica : „Guvernul n’are tăria de caracter și de­votamentul cerut spre a lupta contra tu­turor greutăților celor mari cu care are și va avea să lupte spre a forma națiu­nea și a o deprinde cu practica libertăților publice.“ Frumose cuvinte, am văzzut cum le-a pus în aplicare. Și încă pe atunci d. Ion Brătianu își încerca aripele, își făcea primele sale arme.. își dă dre sema cât de mult contribue ast­fel la perver­tirea simțului moral al națiunii ? Per­­dendu-și credința în omenii cari, pentru dânsa, erau incarnarea principiilor sin­gure mântuitore, ea pute aluneca repede din scepticism în servilism. Léu va fi spe­­­culat tocmai asupra prevederii ca un po­por, care nu mai are credință, devine les­ne prada celui d’ântâi cutezător care îi înfige călcâiul pe grumazi! Am mai su­s la 1870 ca justiția fusese violată, tîrîtă în noroiu. Două exemple ca ilustrațiuni. Un judecător de Curte, însărcinat cu uă cercetare în faț­a locului, se convin­sese de dreptatea părții apelante și-și fă­cuse raportul în consciință. La fiina în­­­­fățișarii apelantul are nenorocirea să se presinte asistat de un avocat care, pen­tru cause politice sau altele, era nesufe­rit acelui judecător. Procesul se judecă în marele complect: 5 membri. Se ple­­deza. In camera de chibzuire părerile se împart: două consilieri admit apelul,Șdoul îl resping. Judecătorul meu era chiamat să rezolve paritatea. Dar cum ? Să res­pingă apelul ? Se convinsese la facia lo­cului ca are dreptate apelantul. Să’l ad­mită ? Una cu capul nu putea recunosce ca are dreptate avocatul. Atunci trase la sorți și ast­fel dete dreptatea cu bobii. Faptul e istoric. Altul. Intr’uă fii, fii de Duminecă, îmi aduc aminte ca acum, treceam pe podul Mogo­­șoiei, văd venind pe strada care despăr­­ția palatul de locul bisericei Crețulescu, unde se află acum grădinița palatului, pe amicul meu Gr. Triandafil. Era palid abia se ținea pe piciore, sdrobit de uă durere morală. — Ce ai ? fu strigătul cu care ’i sa­­lutam­. — Cum ? nu scii ? — Nu sciü nimic. — Vin de la Curtea de casație. Mi­nistrul ne-a dat în judecată pe Costache Câmpineanu și pe mine... ca hoți! înțelegi tu ? !... și lacrămile ’1 ínecați. —* Nu se pare ! Tu, Costache Câmpi­neanu... glumesc!.... — Nu, nu glumesc din nenorocire. A­­tâta avem pe lume onorea nostră de ma­gistrați. S’a găsit un ministru—liberal— care să cerce a ne-o răpi. — Ce vrei, dragă Guță, e zăpăcală. N’ai de ce să te îngrijesc­. Nu te poți îndoi de justiție. — Scrii, dar... până atunci... Și ne puserăm a merge încet, unul lân­gă altul, spre Episcopie. Amicul nostru Iancu Câmpineanu sta atunci, împreună cu un alt amic, absent în anal , T.&ar^rys Catftl^L țntfV0 căsuță pe strada ce de curând se deschi­sese, plină de noroiu și de băligar, unde s’a rădicat acum atâtea case frumóse și portă numele de Corabia. Intrarăm la dânsul. Ai văfiut, negreșit, Beizade, ómeni ner­voși în parocsismul iritațiunii, precum mi s’a întâmplat să vă fi și eu. Crede-mă ânsă, Beizade, décá n’ai văfiut pe Iancu Câm­pineanu atunci, n’ai văfiut nimic. Era galben-verde, nu se mai poseda, degetele îl trosnea, glasul îi era năbușit, abia plura. Să fi auzi­t amenitațile ce as vîrlea asu­pra d-lui Ion Brătianu și guvernului seu și­, curgea țărîna! Francamente, Beizade, Rosetti era de vină pentru tote acestea, sau guvernul din care el nu făcea parte.? Am mai fu­s Beizade, ca armata fusese deja organisată. Aci dă-mi voe să recurg la oă au­toritate pe care nici L.-Tea nu o vei putea contesta. In ședința Camerei de la 28 ia­­nuarie 1870 primul ministru fă­cea: „D. Ion Brătianu a făcut acel rol armatei d’ași întrebuința influența ce are între oficiali pentru a-I atrage în adunări po­litice și a pune neînțelegerea în sânul armatei.“ Primul ministru care, cu auto­ritatea cuvântului sau, arunca acestá gravă acusațiune erai L.-Tea. Sciü ca d. Ion Brătianu s’a apărat, a protestat și în Cameră și în sala Slatineni. L.-Tea aveai ânsă dreptate, Beizade, cǎci nu trecu mult și isbucni faimósa revoluțiune de la Ploesci, la al carul început d. Ion Brătianu conspiră în strada Colței No. 31, și care s’a otărât la 15 Decembre 1869 în casa d-lui M. Pangal, la Popa Tatu. Ce erea vinovat în tote acestea C. A. Rosetti ? El a spus, și adevăr este, ca n’a luat parte la acésta încercare de răs­turnare a lui Vodă Carol; déca n’a isbu­­tit, causa este póte tocmai ca el s’a pus d’a curmezișul. Cine ar putea încredința déca printre căușele disentimentului, care­­ s’a accen­tuat mai târziiu, între acești doui omeni politici pe cari lumea îi trata de frați siamezi, nu ar trebui să numărăm și a­­cesta încercare avortată a omului ambi­țios. Am putut observa numai ca după un scurt timp, cât C. A. Rosetti a con­simțit să stea la minister spre a cerca să pue în practică ideile, principiile sale, însuși d. I. Brătianu, și cu câți­va com­­parși al d-sele, d-nii Fleva și Stolojanu —cari au fost bine răsplătiți pentru a­­cesta—au început a cârti, afirmând câ vitete există în țară, cu îngrijiri se pro­duc pretutindeni din causa măsurelor pro­­tectore ce voia să ia în favorea țăranilor. Concluziune: C. A. Rosetti trebuia să se retragă și... s’a retras. men. ’1sa-

Next