Romanulu, ianuarie 1886 (Anul 30)

1886-01-14

A­ f %r r * 4 t ANUL AL XXX-LE Voiesce și vei putea, ANUNCIUEI Lini» da 80 litere petit, pagina IV..............................40 bani Deto a > » n ® ■••••• 2 lei „ Inserținnl și reclame pagina III și IV linia . . 2 , — s A se adresa; IN ROMANIA, la administrațiunea (țiarnlnl. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8, Place de la Bears* LA YIENA, la d-niî Haasenstein et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCFORT, S. M. — la G. L. Danbe et C-nle, pentra Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America — Scrisorile nefrancate se refusă — Fundatore: C. A. ROSETTI 20 BANI EXEMPLARUL RED­ACȚIUNE­A ȘI ADMINISTRAȚIUNEA, CALEA VICTORIEI. 10. EJDXTXTJISTOR^k ( B ) Directare: VINTILA C. ROSETTI BUCURESC 114 CALENDAR Avuția e unul din elementele de căpetenie pentru propășirea unui stat. Acest adevăr, în urma faptelor în­registrate de istoriă, este trecut as­tăzi în stare de axiomă. Și într’adevăr, nu numai lecțiunile istoriei, ci chiar bunul simț, dove­desc că neaverea este uă caută de slăbiciune. Nu mai amintim, spre a confirma ceea ce afirmăm, că­­ pentru statele moderne viața e scumpă, că ele spre a se putea apăra în cas de nevoie, daróre sunt să facă sacrificii spre a urma pe toți cetățenii în vîrstă și valizi și a se aprovisiona spre a se găsi gata în momentul când era va suna, de a face față tu­tor imprej­urărilor și deci, spre a pu­tea face acestea, avute trebuie să fie. Dar, pentru a incredința pe ori­ci­­ne despre netăgăduitul adevăr al teo­riei ce susținem, ne credem datori d’a aminti un fapt isbitor prin a lui în­semnătate și care vă temeinică și ne­tăgăduită dovadă este în favorea te­oriei noistre. Acest fapt este că marea împără­­țiă turcesca, acea împărăția care, a­­cum câte­va vecuri, era spaima lu­me­, sau cel puțin a Europei, pe care o amenința și părea a fi în stare d’a o cuceri, astăzi e redusă nu numai la posițiunea unui stat d’a doua mână, ba a ajuns a trece și în proverb ca exemplu de umilire. „Turcul plătesce» (jice uă vechiă vorbă românescá care—ca mai nici un alt proverb—găsesce­ră deplină și necondiționată confirmare în în­­vățămintele istoriei. Și, intr’adevăr, mai cu sumă de când ideile moderne au început a avea uă înrâurire mare in Europa. Turcul a plătit tot­deuna nu numai când sorții resbelului contrarii i-au fost, ci și când biruință avut­ati in resbeie. Care se fi fost pre causa ? N’au fost, nu sunt pre Turcii tot atât de voinici și de valoroși, ca în trecut ? n’au avut, n’au el tot aceeași credință—ca și în trecut—în precep­tele religiuni­lor, care—pentru apăra­rea Statului și credinței—se impune a muri cu drag în lupta contra ne­­mulsumanilor ? Din aceste punte de vedere n’au perdut nimic. Dar mult, totul au perdut, din puntul de vedere al ideilor moderne, căci sărăcindu-se n’au mai putut fi la nivelul puterei din trecut. Prin urmare, causa, adevărata causă pentru care Turcul a plătit, chiar când era biruitor, și prin ur­mare trebuia lui să i se plătască, n’a fost, n’a putut fi alta de­cât aceea că sărăcirea poporului îl slăbea ne­contenit și lumea scia că din acesta causă, Turcia era din ce în ce mai mult în neputință de a susține posi­țiunea ei politică. Am fost vecini cu Turcii, i-am cu­noscut în floirea puterii lor, i-am vă­­­zut și în decadență. Și deci, pentru aceste cuvinte mai ales, învățăminte trebuie se tragem din pățaniele lor și să ne ferim, să facem totul pentru a scuti România de a ajunge acolo unde a ajuns Sta­tul mare și puternic, care a neso­cotit interesele­­ economice și s’a supus la tot ce au voit străinii, mai cu semn în privința economică. Trebuința apărării reale și seriose a intereselor economice ale Româ­niei am dovedit-o și altă dată, în rânduri nenumărate și ne-am dat toată truda d’a convinge pe țară că trebuie să fie cu grije, se se mișce chiar pentru a’șî apăra interesele. Astăzi, când suntem în ajunul de a trata și încheia noul convențiuni co­merciale cu străinătatea, am crezut că trebue se punem puntele pe i. Și de aceea, am amintit exemplul Turciei, am arătat unde a ajuns ea, procedând cum am procedat și pro­cedeul nor­mal cu sema în cestiu­­nile economice. Intr’adevăr, afară de România, Turcia a fost și e singurul stat eu­ropean, care nu s’a îngrijit să aibă uă statistică ; afară de regatul român de la Du­năre, botezat, negreșit pentru a glu­mi, Belgia orientală, Turcia e singu­rul stat european, care n’a avut, nu are și nu se îngrijesc e a avea să statistică; ea singură, ca și România, n’a soiut, nu scie și nu ia nici uă măsură pentru afla la ce număr să urcă po­­porațiunea ce are, câtă e în ora­șe și câtă în sate, cu ce să ocupă acea poporațiune, ce și cât produce și cât o costă produsele; ea singură, tot ca și România, n’a cercetat, nici nu s’a gândit a cerceta care și câte din produsele ce să importă din străinătate, s’ar putea produce și în țară și care ar fi mijlocele d’a încurajia uă asemene producere, ea singură, pe lângă România, ne­­vând aceste elemente neapărat tre­­buitore pentru a încheia bune și fa­vorabile convențîuni comerciale, a primit și supt­ scris ce i s’a cerut și d’aceea, din­­ jfi în cji, a scăd­ut în a­­vere , poporul și deci statul s’au să­răcit și, când trebuință de sacrificii a fost, poporul și-a dat tot ce avea, adică viața, a luptat cu ardere, dar statul nu s’a găsit în putință d’a-I procura armele și miijlocele neapărat trebuitore și deci națiunea într’uă sta­re de manifestă inferioritate s’a găsit. Aci au ajuns, aci ajung tóte po­­porele, care nesocotesc interesele e­­conomice, care să iasă la voia în­­tâmplărei și fac voia streinilor, chiar atunci când înțelegerea adevăratelor lor interese ar trebui se­ împingă ca din potrivă cu totul să facă. E că deci perspectiva de care sun­tem amenințați. Avem să tratăm cu străinii. El sciu ce au, sciu ce fac, sciu ce le trebue și deci ce voiesc și prin urmare sciu ce au să cerä. La noi, nimic din tote acestea nu să scie. Statistică n’avem; guvernul nu scie cât avăm și cât producem ; nu scie ce ne costă produsul și prin urmare, ori câtă bună-voință și bune inten­­țiuni ar avea, nu se găsesce, căci n’a voit a să găsi sau nu s’a price­put a să pune, în posițiune d’a sei în ce anumite condițiuni produsele nóstre s’ar mai putea desface pe pie­țele streine de consumare în concu­rență cu similarele altor state. Și că ceea ce­­ facem despre ne­­pregatirea nostra pentru tratările viitore așa este, nu credem ca cine­va, cu cunoștință de lucruri și în consciință, să ne poată desminți. Nici un anchetă nu s’a făcut, producătorii n’au fost întrebați, de consumatori nu să ține sema și ta­riful autonom redus la oă lucrare de cancelarie este cel mult un formă care—ca multe altele—n’are alt­ceva serios de­cât titlul. Situațiunea fiind ast­fel, părerea nostru este ca țara să-și păstreze întrega libertate de acțiune ; să nu mai încheiă nici oă con­­vențiune de comerciu până ce nu să va studia cestiunea și nu vom iti bine și otărît ce facem și la ce resultate ne va duce ceea ce facem. Formulăm și supunem desbateri­­lor țării acesta propunere, asigurați că —­ pentru timpul de față — ea e singura care, dându-ne timp , ne-ar înlesni studiarea d’aprope a cestiunii. Vom reveni. CRONICA TEATRALA xv Sunt frumose, sunt­ mărețe subiectele antice. Niebuhr dice­a că a reînvia înain­tea ochilor depărtatei posterități că lume întrega de eroi și mari învățați, va sé <jicä a simți în tot și’n tóte plăcerile inefabile ale creațiunii. Ori de câte ori Roma cu falnicele ei spectacule se oferă, chiar în mic, priviri­lor nóstre ; ori de câte ori, personagie ce­lebre, nemuritore. sau mai bine de celea cari nu vor muri de­cât vă dată cu me­moria omenilor culți, apar pe scenă, vă câtă nesfârșită de clasice amintiri ne în­­congiură, și anticitatea grece­sca romană se 'nalță maiestuosa și strălucitore, întoc­mai ca Phoebus-Apolline, diminața la Ră­­sărit, pe cerul strav­ejetor al lunei lui Maiü. In fața unor asemenea spectacule, bătrâ­nul sau tenerul al căror comerciu conti­nuu cu omenii timpurilor de demult nu se va sfârși de­cât uă dată cu viața, se simt cuprinși de același entusiasm de cari fură cuprinși uădinioră Enea și soții lui când zăriră, după groznice trude, țărmu­rile binecuvântate ale Italiei, pămăntul fă­găduit lor de cuvintele nemincinase ale­­ zeilor protectori. I faliam! Itolliam! esclamați tovarășii le­gendarului Enea. Romă ! Romă ! șoptesce astăzi cu peptul săltând de iresistibile e­­moțiuni omul timpului nostru, când vede înaintea ochilor săi Forul, atriul roman, toga, carul triumfal, matronele romane și chiar pe fii degenerați al Scipionilor și al Catonilor de altă dată. Frémetul se simte cu putere căci chiar ast­fel cum era î n timpul lui Domițian, cetatea imperială, ca­pul lumei celei vechi, aduce aminte, prin mărimea corupțiunii sale, prin proporțiu­­nile enorme ale tiraniei nebunilor și ale istericilor de pe tron, pe strămoșii lui Do­mițian și lui Marțial, pe cetățenii Repu­blicei, sala neperifere a Urbei eterne. Marțial, dramă în trei acte a d-lui V. A. Urechiă, pe care Teatrul Național, după o­ lungă tergiversare și preparațiune o dede în primă represintațiune Sâmbătă 21 Decembre anul trecut, are meritul de a ne pune înaintea ochilor priveliști de felul ce­­lora cari fac să nască ast­fel de amintiri. Marțial va fi tot­deuna bine venit, înain­tea omenilor culți, înaintea acelora cari seia să aprecieze culorea locală, cunoș­­tințele istorice, entusiasmul pentru cele antice, reînviarea unor epoce mărețe și nepezitare prin binele sau reul ce coceau în sânul lor. «Măslinele din Albano și stri­­diele de Lucrin» «în sporturi bogate» sau «plenac amnearum* ca sacul lui Catul, vor face tot­deuna plăcere acelora cari cunosc pe Orațiu, pe Virgiliu și pe cei­l­alți poeți și scriitori ai Romei. **S ::V­:­^iSg!£ 3a £^S^K­SSR^m«xraKWirj*«ra»T­rara,­^^ SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Belgi­­­ ti, .12 Ianuarie.—Oficial.—Repre­­sentanții marelor puteri au remis astă­zi guvernului Nota colectivă, prin care cer Serbiei sâ libereze trupele sale, promițân­­du’i câ­?t­reia va urma exemplul său. Numi­rea generalului Lesjanin în calitate de delegat militar pe lângă Mijatovici pen­tru a nu presinta Serbia în discuțiunea con­­dițiunilor de pace, este oficială. Regele pleca ar fi la Niș. Atena, 12 Ianuarie.—Remiterea notei colective a puterilor a produs aici uă vie emoțiune. Belgrad, 12 Ianuarie.—Regele a plecat cu suita militară la Niș. D. G.£așanin a însoțit pe rege până la Ralja. Paris 12 Ianuarie.—Camera deputați­lor a re­­des pe d. Floquet ca președinte. Mesajul președintelui Republicei va fi citit în parlament Joi, și declarațiunea mi­nisterială. Vineri. Londra, 12 Ianuarie. - D. Arthur W. Peel a fost reales președinte al camerei comunei .r. Viens, 13 Ianuarie. — S­e semnaleza în cercurile nóstre diplomatice, întrunirea vi­itare a u­nei conferințe, care să ratifice în­­țelegerle ce s’ar lua între Portă și prin­cipele A­lcsandru. In sânul acestei conferințe, corințele Corii ar­ formula, cu privire la aceste în­țelegeri, pre­cari propuneri, la cari tote cele­alte puteri ar declara că aderă. Puterile ar remite și Porții oă notă co­lectivă, aegajând-o să o desarmeze. Belgrad, 13 Ianuarie.­­ înainte de a pleca la Niș. Regele a adresat d-lui Ga­­rașanin­ ,cu ocasiunea anului nou, uă scri­­sóre în care felicita pe primul ministru de sforțările sale patriotice și de devotamen­tul séü­­­n, națiune și familia regală. In. p­­, sprinare regele mulțumesce a­­semenea armatei și poporului, cari în mo­mentele cele mai dificile, au înțeles dato­riile lor către patrie și rege. In fine, regele pronunță o­ amnistie ge­nerală în favorea tuturor acelora cari au fost condamnați în urma insurecțiunei din 1883. Londra, 13 Ianuarie.—­Se asigură că d. Gladstone a emis părerea că va res­turna cabinetul conservator, intemeindu-se pe aceea că majoritatea în parlament nu este conservatore. Paris, 13 Ianuarie.—D. Paul Bert este numit reședinte general al Franciei în Anam și Tonkin. DIN AFARA GERMANIA Fracțiunea liberală din Reichstag a depus că moțiune privitore la es­­punsiunile din Polonia. D. Windthorst a publicat în Ger­mania o r esortațiune către membrii centrului rugându-I să fie exacul la prima ședință a Landtagului, la 14 JOI, VINERI, 14, 15 IANUARIE 1886 Luminéta­te și veî fi. ABONAMENTE și districte: un an 43 lei; șase luni 24 1*1; trei luni 12 lei; ii sună 4 lei. tóte țerile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea clarului și oficiele poștale. LA PARIS, la Havas, Laffîte et C-nie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. PopovicI, 15, Fleischmarkt.. LN ITALIA, Ia d. dott. Cav. Gnitave Croco, Via San Francesco de Paola (H. O.) 15, Genova. — Articolele nepuMcate se ard — Ianuarie, spre a lua mai multe mă­suri însemnate. Reichstagul va începe discuțiunea impositului asupra zahărului. GRECIA Corespondintele vienes al cjiarului Parisian Journal des Debats spune că îngrijirile persistă în privința Gre­ciei. Puterile dau la Atena sfaturi de pace și de moderațiune, dar sunt temeri că aceste sfaturi se nu fie urmate, din cauza stărei opiniunii în Grecia și din cauza sacrificiilor făcute pentru mobilizarea oștirei și flotei. SPANIA Englitera a recunoscut la rândul ei suveranitatea Spaniei asupra in­sulelor Caroline și Palaos, printr-un protocol semnat la 8 ianuarie de mi­nistrul afacerilor străine și de minis­trul Marei­ Britanii. Protocolul în cestiune acordă su­pușilor englezi, în schimbul recunos­­cerea suveranității spaniole, aceleași drepturi de navigațiune și de co­merciu ca cele acordate Germaniei, ense Englitera nu va avea dreptul să stabilască stațiuni navale sau de­­posite de cărbuni. EUROPA LA ÎNCEPUTUL ANULUI 1886 Un fapt îmbucurător : pacea, bine facot crea pace, domnesce în între­gul continent european. Acesta e cel d’ântâi fapt d’uă re­ală însemnătate pe care suntem da­tori să-l constatăm în momentul când și ortodocșii încep un an nou, anul 1886. Dar, în acelaș timp, suntem da­tori s’­adăugem, ceea ce convingerile unanime vădesc, că popore și gu­verne privesc viitorul cu îgrijire. Un alt fapt, care răsare într’un mod isbitor in politica guvernelor europene, este că supt îmboldirea suferințelor economice ale diferitelor țări, fie­care guvern caută, pe d’uă parte, a întinde cercul sau de înrîu­­rire în afară și—spre a isbuti—nici chiar de la resbel, de la jertfa de omeni și de bani nu se dau înapoi, ci pe de alta a-și închide piețele, pe cât cu putință este, produselor străine. Unele state, în acest cerc de idei, caută domenii sau protectorate afară din Europa, și între acestea se nu­mără Englitera, Francia, Germania și Italia. Altele—vorbim în special de sta­tele mari—să silesc a înoda cu sta­tele mici europene relațiuni comer­ciale, care să pună pe aceste din ur­mă într’uă strînsă dependință de cele d’ântâi. Intre statele din a doua categoria, și mai cu osebire întru cât ne pri­­vesce pe noi, ia loc vecina monar­h­ia austro-ungară. Acestea sunt faptele d’un caracter general, care iubesc, prin a lor viva­citate, Rochii cercetătorului stării po­litice a Europei la începutul anului 1886. Evenimentele să reproduc,­­fice un mare istoric.. Starea de astăzi într’adevăr, amin­­teste pe cea dintre 1820 și 1830. E că într’adevăr cum Sismondi des­crie situațiunea economică a Euro­pei în 1827: «Un strigăt de durere se rădică din tote orașele manufacturate ale lumei vechi și câmpiele lumei nor îi răspund. Pretutindeni comercial e iubit de aceași slăbiciune; pretutindeni, el întâm­pină aceeași neputință d’a vinde. Sunt cel puțin cinci ani de când a început suferința și, departe d’a se finisei, ea pare a cresce cu cât du­­reza mai mult. Suferințele manufac­­turarilor sunt cele mai crude, pen­tru că, în deosebire de agricultori, întrega lor subsistență depinde de schimburi. Un simtomă a acestei su­ferințe universale sunt acele socie­tăți patriotice care să întocmesc în Belgia, în Germania, pentru a res­pinge mărfurile străine. Suferințele ce îndură toți a făcut a prevala sistema protectare.» Apoi, venind la agricultură, Sis­mondi ada­uge: «In acelaș timp, arendașii și pro­prietarii să plâng ca să ruineze; el cer, cu mari strigăte, legi protectare, monopoluri, declară că nu mai pot susține concurența străină.» Acest tablou înfățișază și situați­­unea economică actuală a Europei și explică faptele ce vedem petre­­cându-se sub ochii noștri. Nu adaugem că clisa de astă­z­i va fi urmată de evenimente ca cele care s’au produs după 1830, pen­tru că nu voim a lua rolul de pro­feți, dar nu putem ascunde că ten­dințe în pacfibnare se mani ieșiți în multe părți și că, în timpi ca cei prin care trecem, vă întercere napoi, nu mult däim­itore pate fi. După ce am caracterisat, prin cele două fapte ce semnalarăm, tendin­țele generale ale politicei europene, în momentul de față, nu e—credem —fără interes de a schița măcar în câte­va cuvinte starea de lucruri e­­sistentă în parte în fie­care stat eu­ropean. Engliteza nu e fără griji. Pe lângă lupta ce portă în Sudan, pe lângă nesiguranța în care să găsesce în Egipet, probleme ordinii i se impun și cer că grabnică soluțiune, căci pe cei ce trece resolvarea lor devine mai grea și mai periculosă. Utimele alegeri au dat liberalilor majoritatea numerică față cu torul, dar în același timp grupul irlandez a intrat în Cameră în mai mare nu­măr de­cât avea în Camera trecută. Acești omeni culți vor aștepta ca in­triga din Marțial să se lege, să se în­­chiege și se producă desnodământul ei legiuit, vor aștepta,­­fic! Pune în actul III, după expunerea făcută în actul I și după desvoltările lăturalnice și neținând de su­biect din actul II. Și nu li se va urî a­­cestora, și nu vor găsi că autorul ar fi putut în actul II se lege că peripeția are care de subiectul principal, pentru a jus­tifica existența acestui act în cele 3 ale lui Marțial­, nu vor găsi că autorul ar fi putut să facă să se nască între Plutus, Nevolia, Lidia și Marcela unul din acele r­ăpe­ii și scurte romane cari servesc atât de mult dramaturgilor francesi în chiar acest act, II când piesa e de trei sau patru acte, sau în actul III când piesa e de cinci. Și nu vor găsi acestea omenii culți, pen­tru simplul cuvânt, că atât în tabelul I cât și în tabelul II din actul II, scenele ce se petrec îl interesă ca resurecțiune a lumei romane, dacă nu ca intrigă a piesei, po­­trivindu-se inimei și simțimintelor de as­­tă­ glî ca și acelora din vremile bâtrâne. Ș’apoi, vedeți un lucru pe care ’l-ați observat de­sigur în Fântâna Brandusul, în Ovidiu­ și pe care ’1 vedeți de aseme­nea fără multă greutate și’n Marțial al d-lui Urechiă. Întâi­, subiectul luat din lumea vechiă , lume cunoscută de Racine și de Corneille și pricepută în felul ei de a simți și judeca ast­fel cum puteau s- o pricepe nemuritorele genie ale teatrului clasic francez,—subiectul acesta cere o logică atât de strînsă în desfășurarea ac­­țiunei (Athalie, Cinna, Britanniens) în­cât uă scenă trebue să fie mama legitimă a celei ce urmeza; uă replică, uă singură replică trebue să aibă puterea d’a face să înainteze acțiunea și speripețiile c’un pas ’nainte spre desnodământ. In al doilea rând, alegerea subiectului și umplerea lui seu mai propiu îmbogăți­rea lui cu pasiuni și efecte de pasiuni de felul celora cari se simt și astăzi se im­pune atât de imperios , în­cât îndată ce personagiul dumitale e înzestrat cu un pasiune arh­eologică, cu sensațiuni și sen­timente din alte vremuri cunoscute de e­­rudiți, cu spectator, care vin la teatru se-mi văd inima și ființa pe scenă și care nu cunosc pe „stimabilul cutare“ căci nu sunt citit și învățat, nu mai tremur, nici stau cu ochii țintă când personagiul du­mitale analiseza sau sintetiseza pasiuni ce nu cunosc eu. Și lucrul acesta e atât de adevărat în­cât în actul III al lui Marțial, unde d. Urechiă este în nota cerută de asemenea subiecte și unde avântul inspirațiunei și adevărul situațiunilor T conduc cu putere spre desnodământ, publicul tot, nu numai literații și citiții privind cu interes la scena­ eternă ca și iubirea, pe care dramaturgii de astăziî au moștenit-o de la dramaturgii teatrului elin și care va fi temă de nes­fîrșit succes până când omul va simți cum a simțit și simte astăzi. Marțial între Mar­cela și Lidia ; Marțial cu Marcela și cu vesela Sabina, adică amantul, amanta și sglobia Confidenta. Marțial cu el însuși având înaintea ochilor fantasma fermecă­­tore a iubirei și fantasma imbétatore a gloriei,—­tate aceste situațiuni țin așa de bine prin firea, prin desvoltarea lor, prin versurile frumose și nemerite în mare parte, țin, <fic­ de inima subiectului antic în­cât actul pare scurt. Spectatorul l’ar voi mai mare, mai bogat în asemenea scene. Literatul simte în acest act două plă­ceri : pe cea omenască și pe aceia a re­­surecțiunei lumei falnice romane; specta­torul de tota mâna, din galeriă și din fo­toliul de orchestră simte plăcerea ome­­nesca; aceia care o face sâ-și­­ facă cu deosebit interes : dacâ ași fi ea în locul lui Marțial, cum spectatricea își șoptesce în adâncul nepătruns al inimei, o! cum îmi place Marcella... dar și Lidia e fericita ! Ast­fel fiind, noi credem că Fântâna Blandusiei, Ovidiu și Marțial, fiind subi­ecte antice, trebuiau desfășurate ast­fel cum se înțeleg subiectele antice. Așa ar fi fost să­riă, deci noul mod de a pricepe teatru al modernilor nu ar fi dominat în concepțiunea dramatică a d-lor Alecsandri și Urechiă, și nu i-ar fi făcut să uite esi­­gințele unor ast­fel de subiecte, și se des­prețuiascâ modul de a face el lui Sardou și Alexandre Dumas (pentru subiectele moderne), cami aliază logica desfâșurare a subiectului cu tabelurile cele frumose și numerose, cu exhibițiunile mai mult sau mai puțin reușite, cu scenele violente și însângerate pe cari curiositatea intensă și adesea pri maladivă a publicului de a­ ți le cere cu stăruință. Chichițe, des firelles­­ veți­­fice. Chichițe pate, dar în orî-ce cas chichițe forte tre­­buinciose, căci contribuesc a da subiectu­lui și peripețiilor lui rațiunea de a fi. Mulțumită lor, esiste un fir care trece prin tóte scenele celor 3, 4 sau 5 acte și care servi spectatorului a se dirige spre țintă prin grămada adeseori forte mare a peripețiilor. Și acest fir nu-l văd nici în Fântâna Brandusiei, nici în Ovidiu, nici în Marțial. Și lucrul e atât de adevărat, în­cât la Paris acea Rome vaincite a lui Al. Parodi, jucata la comedia Francesă, pentru că lăsa­se se perdu în unele scene acest fir (care e lanț în tragediile lui Racine și lui Corneille), a fost judecată ca uă greșita imitațiune a genului antic. Și notați că acolo avea Roma Învinsă fulose și aju­­tare de cari pe nici uă altă scenă din lume nu s’ar fi putut bucura... Mă opresc aci, în Cronica viitare, vom urma a nota observațiunile ce ni le su­­­geră Marțial al d-lui Urechiă și vom vorbi și de jocul actorilor. Vom putea face acesta în liberă voiă, căci, după câte aur­im, prime represintațiuni dramatice nu se ved la orisonte, chiar în cea mai a­­fundă depărtare. Gion. ,

Next