Romanulu, iunie 1886 (Anul 30)

1886-06-01

ANUL AL XXX-LE Voiesce și vei putea. ANUNCIURI 1U.U se BO liter* petit, pagina IV ........ 40 bani Dat« , . n o HI ...... 2 lei — , InMrtimn! «i reclame pagina III ți IV linia • • 2 , — ■ A se adresa: IN ROMANIA, la administraținnea (jiamlal. IN PARIS. 1» H*t*s, Laffite et C-nie, 8, Place de la Bear»«. LA VIENA, la d-nil Haasenstein et Vogler, (Otto Maas«). LA FRANCPORT, 8. It. — la G. L. Daabe et C-nie, pontra Germania, Belgia, Olanda, Elveția și Ámené*. — 8ms »rik sefrueate se reftuă — 20 BANI ESEMPLARUL REDACȚIUNEA ȘI ADMINISTRAȚIUNEA, CALEA Fundslare; C. A. ROSETTI EIDIT XXI 3 ST3ELA. ( 1­­ 1 ) VICTORIEI, 10. cir«ct«fe: YUíTlLi C. ROSETTI BUCURESCI31 FLORAR In Cameră, se urmeza discuțiunea asupra proiectelor pentru u­ nouă lege comunală. E neîndoios că legea comunală trebuia modificată : 1) pentru că Constituțiunea cere imperios ca să se dea Comunei să organisare mai descentralisătore de­cât cea pe care o avea la 1866, când s’a votat Constituțiunea ; 2) pentru a face ca Comuna să fiă și legalmente, cum e în realitate, dă ființă vină, cu drepturi și datorii și care se aibă putința d’a cores­punde la marea’i chiemare ca păr­ticică în organismul Statului. In vederea satisfaceri acestor ne­voi, în cei grece ani din urmă, s’au presintat oamenilor mai multe pro­iecte de lege. Unul singur, cel elaborat și supt­­scris de C. A. Rosetti, se supunea prescrierilor constituționale și căuta a da comunei drepturile și atmos­fera în care Constituțiunea voia ca ea să trăiască. Acel proiect cjlace prăfuit în ar­hhivele parlamentare. Două noul eșu­­ au­ la ivelu: unul propus de guvern, altul de d-nii N. Flevh și R. Stanian. Discutat-am, îndată după depune­rea lor, aceste două proiecte și am dovedit că nici unul,­­nici altul nu corespunde nici nevoilor și trebuin­țelor țărei, nici prescrierilor Con­­stituțiunii. Nu mai e timp d’a­­ reveni în a­­menunț. Ne vom mărgini deci astăzi d’a pune din nou în fața cititorilor ceea ce caracteristic are fie­care din a­­ceste două proiecte. Proiectul guvernamental, nou săt­­frumos eșit din cancelaria ministe­rului de interne, pune cu totul la uitare principiul autonomiei comu­nale înscris în Constituțiune și cau­tă nici mai mult nici mai puțin de­cât a face din administrațiune pro­pria (flisă singurul factor, factorul de căpetenie, chiar în privirea interese­lor locale comunale. Umbra de autonomie ce mai e­­xista, pe care o recunoscuse și pro­clamase chiar lovitura de stat, dis­pare sau mai bine proiectul caută a o face să dispară cu totul, pen­tru ca în întrega țară să nu mai ră­mână de­cât uă voință activă, vo­ința guvernului central. Uă asemene reformă e uă neno­rocire, ea ar îmbrânci țara înapoi și, în loc d’a face țărei educațiunea constituțională, în loc d’a­i crea în comună uă școilă unde să’șî învețe prin practică drepturile și datoriele, îi va face școila despotismului. Aci ajuns’a poreclita partidă libe­rală de la guvern. Proiectul d-l­a Fleva, supt­ scris și de d. Stanian, pǎstreza aprope sta­rea de astăzi în privința autonomiei comunale. Nu acest principiu, nu respectul constituțiunii și supunerea la cerin­țele ei, a fost ideia conducătore a autorilor acestui proiect. Un alt țel urmarit­an, și acel țel nu e altul de­cât d’a face din pri­mar un vizir, ale căruia voințe se nu mai găsescă friți nici în consi­liul comunal. După acest proiect, primarul până la alegere și instalare e un fel de Sixt î­nainte d’a fi ales papă, oi după alegere și instalare de­vine, ca și Sixtu, un autocrat, atunci își lăpădă cârjele, își uită izvorul din care a eșit, sarcina și misiunea ce are, și să transformă în stăpân, investit cu tóte drepturile și fără nici uă datoriă. Intr’un cuvânt, amândouă aceste proiecte, privite și cercetate din punt de vedere moral, vădesc­ră curiosa stare psih­ologică ; ele vădesc că pentru cei de la guvern și pentru cei cari-l susțin, Constituțiunea a rămas oă carte în­chisă, iar prescrierile ei, chiar­­ cele mai imperiase, nu mai găsesc su­punere și ascultare chiar la cei cari, pentru neaplicarea lor, pasibili de pedepsă sunt. E că semnul timpului. Uă reformă făcută sunt ast­fel de inspirațiuni nici un bine nu e de natură de a aduce; ea va causa nu­mai uă perturbare fără folos pentru comune, fără folos real pentru­­ era întrega, fără nici un câștig pentru întemeiarea principiului de respec­tare a legalității constituționale. Din aceste puncte de vedere, com­batem din tote puterile amândouă a­ceste proiecte de lege și credem că tot ce ar fi mai bun de făcut ar fi de a scote din arh­ive proiectul deja votat de Cameră și a face ca el să devină lege. Cu modul acesta s’ar face un pas înainte, cel puțin întru cât privesce respectarea Constituțiunei, și ar ră­mâne întrega—căci are trebuință de amănunte și consciințiase studii — cestiunea organizarea comunei, adică cestiunea întărirea Statului prin în­tărirea temeliei lui. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Paris, 29 Main.—Camera.—In urma in­terpelării d-lui Michelin asupra evenimen­telor de la Decazeville, ordinea­­ filei pur și simplu, cerută de guvern, e votată prin 369 voturi contra 171. Biroul a ales comisiunea însărcinată cu pregătirea raportului în cestiunea espul­­surii principilor. Cinci membri din acesta comisiune s’au opus la ori­ce espulsare. Cei­l­alți șase sunt pentru espulsarea obli­gatorie. Paris, 29 Maiü.—„Cartea Galbena“ pri­­vitore la afacerile Rumeliei și Greciei a fost distribuită Camenilor. Rezultă din do­cumentele ce conține că de la începutul incidentului bulgar, Francia­­ și-a dat tate silințele pentru a localisa conflictul și a menține pacea. In cestiunea bulgară Francia a avut grija de a lăsa să lucreze puterile cele mai interesate. In cestiunea greca, unde interesele Fran­ciei sunt mai direct in joc, fiind că e vorba de oä cestiune mediteranenă, guvernul fran­cez a avut o­ atitudine mai pronunțată , dar acțiunea s­a, de­și mai personală, a fost tot­deauna îndreptată într-un mod pa­­cinic. Atena, 29 Maiü. — Regele va pleca în străinătate pe la mijlocul lui Iunie. El va merge la St. Petersburg. Regența va fi încredințată d-lui Tricupis. Berlin, 29 Maiü. Se comunică din Cons­­tantinopol «Agenției Wolff» cu data de 28 Maiü, că cu vă «fi înainte s’au mai întâm­plat pre­cari încăierări mici la granița turco­­grecescă. Perderile Turcilor se rădică la 180 sol­dați omorîți. Din partea Grecilor ele sunt mai considerabile. Trei sute de prizonieri greci au sosit la Salonic. Berlin, 29 Main.— împăratul a plânfiit astâ­­zi la ambasada Italiana. Veneția. , 29 Ma­y.­­S’a nefistalat ort 33 coșuri de holeră și 21 decese. Constantinopol, 29 Maiü, care indirecta. — Cu tóte că Porta s’a angajat a ’și re­trage trupele de la granița în același timp cu trupele grecesti și cu tóte că aceste din urmă s’au retras pe tota linia în inte­riorul țerei, bisând la graniță numai postu­rile indispensabile, trupele turcesce nu s’au mișcat înca din loc. D. Conduriotli, ministrul Greciei, a făcut mai multe demersuri pe lângă Porta, care i-a răspuns în termeni tăragonitori. D. Con­­duriotti a stăruit asta­­zi din nou și Said Pașa i-a făgăduit într’un mod formal că retragerea trupelor se va face în curând, și cu tote acestea persistă îndoiala în asta privința în mai multe cercuri politice. St. Petersburg, 30 Main.—«Journal de St. Petersburg» fa­ce ca sinceritatea cabine­tului din Atena ne mai putând fi pusa la în­doială, e de admis ca libertatea comerciu­­lui maritim să se vedea indată Grecilor. Munich, 30 Main.—«Algemeine Zeitung» desminte scirea după care proiectul de a încredința principelui Luitpold regența re­gatului Bavariei ar fi fost declarat gata pentru esecuțiune. Veneția, 30 Main. — S’a constatat în cele din urmă 24 ore, 32 coșuri de h­o­lera și 12 decese. Dor 11 din aceste de­­cese provin din coșurile semnalate mai nainte. ÎNTRUNIREA de la r.-sarat TELEGRAMA ■I­-Sărat, 30 Mait, 5 ore sera. Oratorii oposițiunei, Dimitrie Brătianu, Grignte Păucescu, Dimitrie Gianni, Petre Graufieanu și George Palade au fost stră­­lucitof uimiți­ la gara ,do­uă mulțime de pro­rietari mari și mici, comercianți și tota inteligința orașului în sunetul musicei, și tot publicu cu musica în cap, drapelele desf­­șurate și în strigate entusiaste i-a în­soțit pene la Al. Tom­a Bagdat unde s’a ți­nut întrunirea. P­e tot parcursul au fost salutați de pu­blic și de numerose dame care le trime­teau buchete după ferestre și baloane: G. A. Mărgăritescu, Friedman , Sava Gheorghiceanu, C. C. Datculescu. După ce au vorbit doi: D. Brătianu, D. Gilt ni, G. Păucescu, T. Grâdișteanu și G. Pa­lade, adunarea a primit următorea mo­țiune : MOȚIUNE Adunarea ca și țara Intrega voesce răs­­tu­narea acestui guvern și alegeri libere. Ea nu va cruța nici un sacrificiu spre a atinge acest scop cât mai neîntârziat. Séra a fost un strălucit banchet la d. Tuna Bagdat, de unde apoi ospeții au fost conduși cu torțe și musica pene la gară, unde au luat trenul de nopte și au sosit în București astafii de dimineța. RUSIA LA MAREA NEAGRA 1,fiarele rusesc­ cântă reînvierea flotei din Marea Negra și prea­mă­resc ordinul de fir al Țarului. Cu a­­estă ocasiune „Gazeta de Peters­burg“ fa­ce că acum ar fi momen­él favorabil d’a face să fie satisfă­cute cererile seriose și juste ale Ru­siei. Numita fóie énse uită sau nu voiesce d’a spune mai lămurit care sunt aceste cereri. „Nevoie Vremia,“ pornind de la observațiunile foilor englezesce și austriace scrie : Hotărîrea definitivă a cestiunei o­­rientale nu se mai află într’o depărtare nebuloasă. Rusia a trebuit negreșit să schimbe tratatul de Paris cu cel din Berlin; într’o privință ele sunt de aceeași importanță; din ambele se constată că Rusia a fost oprită din drumul ei spre scopul final. Tris­ta sorta a condițiunilor din Berlin nu va întârziia de a deștepta temerea în adversarii noștri­ că decisiunile din Berlin în curând vor perde pu­terea lor. Un convorbire cu primul ministru al Serbiei Nu de mult d. Garașanin, primul mi­nistru al Serbiei, a avut oă convorbire cu un engres. Cu acesta ocasiune d. Ga­rașanin s’a plâns că Europa se intereseza la rm MARTI, 1 IUNIU 1886. Luminéza­ te și veT fî. ABONAMENTE­­ ! ■ » "“În Capitală ți districte, un an 48 lei; fise Iuni 84 1*1; trei f­efr' Lri luni 12 lei; ut lună 4 lei ~~""'lei!tre taie térile Europei, trimestrul 15 lei A se adresa: IN ROMANIA, la administraținnea 4‘amlul ți oficiale poatala LA PARIS, la Har»*, Laffite et C-nie, 8, Plac* de le Benne. LA VIENA, la d. B. G. Poporid, 16, Fleisclimarkt„ IN ITALIA, Ia d. dott. Cav. Gustare Crose, Via San Fraaeetce da Paola (N O.) 15, Genere Articol el« n? publicate se ard —• așa de puțin de împrejurările din penin­sula balcanică și ca se cunosce atât de puțin, apoi a continuat ast­fel: Rusia este singura escepțiune de la acesta regulă generală de ne­­cunoscință. Rușii sciu ce voesc și s’au străduit ca se studieze statele balcanice, ceea­ ce le asigură pentru timp îndelungat rolul de căpetenie în tote cestiuniie privi­tore la aceste țări. In timpul ultimului resbel am avut charte atât austriace cât și ru­sesc­. Cele dintâia au fost de prea puțină valore pentru noi, pe când cele din urmă sunt lucrate cu bă­gare de somn până la cele mai mici detalii. On asemenea stare de lucruri pen­tru noi Sârbii nu póte fi nici­decum plăcută, de­ore­ce stim cât de puțin avem noi să acceptăm de la Rusia. Serbia, mulți ani, a urmat pe Rusia și am lucrat și luptat alăturea cu ea până când a venit tratatul de la San Stefano să ne dea­uă secțiune. A­­tunci Rusia ar fi putut să dea cre­­dinciasei sale aliate că frumosă re­compensă ; ea ne-a oprit însă nu­mai fărâmăturile. Tot ce a dobândit Serbia, a dobândit prin tratatul de la Berlin și cu ajutorul Austro-Un­­gariei. Ce era clar mai firesc de­cât ca Serbia, pe viitor, să se alăture la vecinul său mai apropiat și Austro- Ungaria s’a dovedit în adevăr că este uă bună vecină. S’a fu­s adese­ori că Austro-Unga­­ria a împins pe Serbia în ultimul resbel. Tocmai din potrivă, cabine­tul din Viena­­ și-a dat tóte silințele ca să împedice resbelul. Dar după ce, cu tote acestea, a isbucnit res­belul, Austro-Ungaria, din prietenie pentru noi, s’a abținut de a ne pune bețe în rate, de­și ar fi putut să o facă; pentru acesta tote partidele în Serbia îi vor fi pentru tot­udauna re­­cunoscetóre. REFORMA IRLANDES A ziarului «Neue Freie Presse» i se tele­­grafiazâ din Londra, cu data de 28 Maiü, următorele: Corespondentul d-voistră a avut uă întrevedere cu un distins aderent al d-lui Gladstone. Dânsul m’a asigurat că cea mai mare parte dintre radi­calii nemulțumiți până acum, pre­cum și unii Hartingtonianî, sunt pe deplin mulțumiți cu discursul de erl al d-lui Gladstone, că acum vor vota pentru a doua citire a bilului și că majoritatea pentru reformă este asi­gurată. După a doua citire, d. Glad­stone va reconstrui din nou bilul actual și îl va presinta la torina în­­tr’u­ nouă redacțiune luându-se în considerațiune tote obiecțiunile ridi­cate de către radicali contra esclu­­derea irlandezilor. Parlamentul en­gies își va păstra supremația de­plină și adunarea legislativă a Irlan­dei se va ocupa numai cu afacerile irlandese. Parlamentului engies, ca adunare suverană, i se va recunosce și drep­tul de veto față cu hotărîrile noueî corporațiunî irlandeze și dreptul de a revoca tot ce se acordă astă­zil noueî corporațiunî, în cas când Irlanda ar remânea tot atât de turbulentă ca și mai nainte. Bilul agrar este deja iiiti­u •"­ânfat. • Din cuvintele altor membrii libe­rali ai parlamentului reiese că ei vor vota pentru a doua citire a bi­­lului privitor la administrațiunea ir­­landeză pentru ca să evite perico­lul unei disolvări a parlamentului și a unei reveniri la putere a zo­­rilor. Pam­eliștii sunt nemulțumiți cu modificările plănuite și pot prea lesne să facă să cadă tot proiectul. Maghiarii și un arh­iduce Austriac Arh­iducele Albrecht, mareșalul armatei austro-ungare, a luat parte, mai fidele tre­cute, la un plân și dat în onorea lui de către clubul militar din Saraievo, și cu­ a­­ceata ocasiune a ținut un toast care a produs mult sânge reu între Maghiari. 11 punem și noi supt ochii citorilor noștrii : „Pentru sănătatea Majestăței Sele, prea puternicului și prea iubitului nostru domn ! Ura ! Majestățel Sele îî va face de sigur­­ă deosebită plă­cere când va afla despre spiritul es­­celent de care este condus corpul al 15-lea de armată, și despre sta­rea escelentă a diverselor trupe, ca­re, ca avantgardă a culturei indige­ne, a creat și crează cu stăruință și sacrificii adevărate opere romane. Corpul al 15-lea , premenindu-se continuu din tote cele­l­alte corpuri și rămânând în același timp un în­treg bine încheiat, străbătut de ace­lași spirit, dovedesce în mic aceea ce face întrega armată un corp ne­înfrânt. Fiii tuturor neamurilor, uniți ca frații supt stindardul imperial ne­gru galben, se întrec între ei a ma­nifesta credința, devotamentul și buna lor disposițiune pentru serviciu. Rugându-vă dér să ciocniți pentru bravul corp al 15-lea și pentru ca­valerescul lui comandant, cultivato­rul adevăratelor virtuți militare , să nu uităm în același timp și pe ca­­marafiii noștri din întrega armată a monarh­iei.“ E că acum ce scrie „Pester Lloyd“ la adresa arh­iducelul Albrecht? Mai fid­ele trecute, altețea sea imp. și reg. Arh­iducele Albrecht, mare­șalul și inspectorul general al arma­tei, a ținut un toast care sună în­tocmai ca și când cei 10 ani din urmă din istoria austriacă n’ar e­­sista de loc pentru principele , ca și când ar mai esista și astă­zii a­­cea armată imp. reg., că era acest înalt domn la 13 Marter 1848 T­A CU­RIERJ LITER AR SUMAR : Leopold von Ranle (n. 21 Dec. 1795, m. 23 Maiu 1885). Istoria vine î §i activitatea acestui mare istoric german. Puncte noul, teor­i adevărate în priceperea istoriei. F.semple Sciinta germană, sau mai bine istoria Europei a perdut în zi­ua de 23 Maiü 1886 pe unul din cei mai mari ai săi re­­presentanți: Leopold von Ranke, născut la 21 Decembre 1795, a murit la Berlin în vârsta de 91 de ani. Spațiul nu ne permite într’un firal co­tidian a face un studiu potrivit cu însem­­natatea subiectului, asupra lui Ranke, a­­cela care, după Niebuhr,—o spunem fără tema—voi, sciu și putu pune solința isto­rica pe adevérata ei cale. Serviciul ne­mărginit de mare pe care Ranke l’a adus solinței istorice prin operile sale și prin destăinuirile ce făcea elevilor săi la Ber­lin după catedră a fost este și va fi a­­prețuit numai în Germania, dar chiar în tota lumea, pretutindeni pe unde se crede cum fa­cea Ranke la 1836, că «pricepe­­­ rea presvitelui nu e posibilă fără cu­­«nascerea trecutului; una întinde mâna­­ altuia; unul fară altul nu pot exista și «nu pot fi complete». Ar face un deosebit bine și un recu­noscut serviciu istoriei române acela care s’ar înjuga cu pasiune la un studiu, care ar avea drept țintă cam urmatorea : «Ranke, modul de a se înțelege și face cercetă­rile și lucrările istorice în fi­na de afii». Căci, într’adevĕr, singura cale afii me­nită a duce pe istoric la cunoscerea de­plină a adevărului, la desfășurarea tutu­ror căușelor și consecințelor cari animă evenimentele istorice ale unei epoce pre­­care, și ’n fine la câștigul final ce trebue să apară din ori­ ce studiu al trecutului­— «învățaturi pentru presiune»,—acesta cale a fost bătătorită de nemuritorul istoric german de la 1822 până acum 1866, a­­dică în decurs de ani 64, «grande mortalis aevi spatium !» tot­deuna cu uă siguranță, cu uă activitate, cu un discernământ și­­cu uă arfă, de felul cărora nu mulți isa­torici, în totă lumea și ’n toți timpii, pot să ve dea numeróse exemple. Ranke va fi în galeria istoricilor mari ai omenirei ca un uriași de putere și de activitate! Superbă viață și mult rîvnită procedare! A urma cu iubire evenimentele presinte­­lui și ’n același timp, printr’un simpla schimbare de privire a ochilor minței, a vedea îndată desfâșurându-se cu un bogăția infinită, tóte întâmplările trecutului, fie­­care cu învățaturile și profeticele lor pre­vestiri; a trăi în intimitatea ómenilor cari au dat omenirei cele mai frumose ale ei corone, a urma pas cu pas pe corifeii ci­­vilisațiunei în luptele lor pentru progres, pentru realisarea ideei, a fi de uă datâ față nu numai la aruncarea semânței ci și la rodul ei, la tot în fine—tote aceste felose­le au istoricii cei de felul lui Ran­ke. Străbătând prin tote colțurile și în to­te întinderea ei istoria omenirei, marii cercetători perd, pentru a fa­ce ast­fel, no­țiunea timpului pe care natura ființei u­­mane l’a conces viețea lor. Ranke care trăise in timp de peste 70 de ani prin toți secolii lucrând fără încetare, vorbind în drepta și ’n stânga, ajunsese—credin­ță magnifică datorită muncei­­—a se cre­de nemuritor. La 85 de ani, el mărturisia fară mândriă, forte simplu și vorbind ea de un lucru din cele mai firesc­ că a ’n­­ceput că «Istoria universală,» în iuscin câte volume—opera care ar cere viața în­trega a unui om și pe care Ranke se ho­­tărîse s’o începu atunci când verdea lui bătrânețe trecuse de mult hotarul cel mai depărtat al vârstelor actuale. Ranke lu­crase 70 de ani, sTabâtuse în acesta res­­imțire a vremei tóte epocele, cernuse tóte evenimentele cari, mulțămitâ artei și jude­­căței sale, înviau înainte­­, și fără să-și dea sema ajunsese se ereda ca cum fuse­se până atunci avea să fie și de atunci înainte. Din astă credință mârâtă, spre înălțimea căreia nu se îndrumeza mulți, născeau cuvin­tele pronunțate de Ranke la 1880, când deputațiunile societăților istorice și Aca­­demiilor germane veniseră să salute în el pe gloriosul Nestor al istoriei germane sau mai drept al istoriei europene. «VoiU în­cepe acum că «Istoria Universală» fu­sese el, ci elevii și elevii elevilor lui privind pe acest falnic bătrân a cărui viață părea că înfruntă loviturile timpului și urmările slă­biciunilor omenesci. Conform făgăduelei date și, reper , fiind în vârstă de 85 de ani, Ranke începu «Istoria Universală­» sunt aprape șase ani de atunci; vro 7-8 volume au apărut, deja. Cu puterea inteligențelor superiore, cu pasiunea sufletelor tot­d’a­una tinere și în același timp cu nesce studie și nișce lucrări și notițe adunate în curs de mai bine de 70 de ani, Ranke luă în 1880 până în mână și începu. Martea l’a sur­prins lucrând la al 9-lea volum; mărețul bătrân s’a stins de nă dată, n’a bolit, n’a fost condamnat ca atâțea puternici cuge­tători, sau cum se fa­ce Victor Hugo ca a­­tâțea «frământători de creeri» a trăi doar, trei sau mai mulți ani după ce puterea minței, strălucirea vie a facultăților se ’n­­tunecă pentru vociă. Mașina s’a oprit de uă dată, fără să se mai tîrascâ sgrin­­țând pe sinele vieței. Mâna care scrisese opere magistrale ca «Principi și Popare în sudul Europei în secolele XVI XVII-lea,» «Papii Romei, biserica și sta­și­tul papal,» (aceleași secole) «Imperiul Ger­man în secolul Reformei,» «Istoria Pru­siei,» Istoria Franciei,» «Istoria Angliei» (aceleași secole) și ’n fine oă mulțime fe­nomenală de alte studie, cercetări și lu­crări istorice cari spăimentă mintea prin numărul lor, tot atât de mult cât o adi­­menesce și o înflacăra prin calitățile ce strălucesc înfr’ânsele.. Căci, într’adevĕr de pe la 1829, de când începe publicațiunile sale, că singură cre­dința a fost pentru Ranke aceia care o conducea în întocmirea lucrărilor sale is­torice. El fi­cea: «istoria este artă și soi­­ință (Kunst und Wissenschaft zugleich). De aci, acea admirabilă esperienta sca­deca vreți îndemânare a face ca tóte no­tele, tóte cercetările cele mai străine între densele la prima vedere, să se unifice în­tr’un tot armonios, să presinte cititorului adevărul istoric sub formele cele mai es­tetice, sub cari totuși rigurositatea sciin­­țifică n’a încetat nici uă dată a emiste, a da afirmărilor cugetătorului valorea și au­toritatea cele mai inatacabile. Ca și Niebuhr, ca și mai în urmă pe alt teren Mommsen, âncâ una din ilus­­trațiunile de căpetenia ale științei ger­mane, Ranke a căutat pentru studiul a­­celor două secole, XVI și XVII—secole decisive în istoria civilisațiunei umane— a merge neobosit până la isoarele de prima mână, până la documentele acelea cari au fost, ca să fa­cem ast­fel, martorii oculari și auriculari ai epocelor ce stu­diază istoricul. De aci, pentru nemuritorul istoric, cer­cetări de fiecimi de ani în colecțiunile do­cumentelor italiane, francese, prusiane, de aci, fixarea unor puncte adevărate dor încă până la el necunoscute, cu privire la modul de a înțelege istoria, de a urmări din eveniment în eveniment eficiența, adică causalitatea, concordanța sau dis­cordanța, și consecințele faptelor. De la Ranke íncece, Reforma, cestiunea echilibrului europen, politica lui Carol­ Cinsul, într’un curent vieții Europei sunt aprețuite ast­fel cum soiința istorică de afii cere să se judece ori­ce epocă din is­toria omenirei. Turcii și cu ei poporele orientale intră în concertul istoric al secolelor XVI și XVII, vieța Orientului și vieța Apusului au nenumărate puncte de contact. «Pro­­­testantismul, a fu­s Ranke după catedră e­­«levilor săi, protestantismul, și luptele, și «victoria s­a asupra imperiului german nu «sunt de înțeles, nu se pot înțelege fără a «face să intre Turcii și Francesii pe scena «cercetărilor nóstre.» Ast­fel ajungea se creda Ranke, după cercetări numerose și pe întinderea cărora puterea ochilor săi­­ putea să adune tóte probele necesare unor noui teorii; ast­fel el da, conform sciinței, acea înlănțuire a faptelor cari se desfășură înaintea ochi­lor noștri cu uă regularitate matematică și explicându-se, și ajutându-se, și com­­pletându-se una pe alta, pentru deplina pricepere a adevărului istoric, adică al factorului istoric care, pe lângă câ­ne servesce a cunosce­­recutul, ni se mai înfățișeză ca un luminător al presvntelui. Fiă ca acest mod și acesta putere a lui Ranke de a pricepe sciința istorică să găsescă elevii săi nu numai în Germania, ci pretutindeni pe unde istoria națională are trebuință de neobosiți și conșcienți muncitori. Gion.

Next