Romanulu, septembrie 1886 (Anul 30)

1886-09-15

806 inspectori școlari, în privința abuzului ce se face cu cărțile didactice. * Potrivit unei circulare ministeriale de prin Februarie trecut, numai cărțile apro­bate de minister pot servi în școli afară de cazul când într’un anume ramură nu există nici oă carte aprobată. Cu tote a­­cestea, unii profesori, interesați bănesce, impun pe supt mână, uneori chiar pe față, cărți a căror valore n’a fost recunoscută de minister. Sunt destule greutățile ce întîmpină mersul instrucțiunii; n’ar fi reu să ne gră­bim a înlătura pe cele ce ne stau în pu­tere. * * * . Vineri, la 29 ale curentei, s’au termi­nat conferințele învățătorilor rurali ai ju­dețelor Botoșani și Dorohoi­, reuniți în Botoșani de la 15 ale curentei. Solemnitatea, spune «Vocea Botoșanilor, a fost presidata de prefectul județului, d. N. Rojniță, și mai multe discursuri au fost rostite, între cari cel mai de semă de că­tre d. revisor școlar N. Filotti. * Toți studenții universitari sunt rugați a se întruni Mercuri, 3 Septembre, ora 8 sera, spre a discuta diferite cestiuni de cari depinde buna organisare interioră a viitorului congres al studenților de la Beriad. * * * Din Galați , Eri­séra, pe la orele 7, s’a făcut pe lo­cul patinagiului proba de foc a domnului inginer Schalla. Proba a reușit forte bine. D. Schalla, în mijlocul văpăii produsă de 5 grămedil Înalte de lemne, peste cari se puseseră strujituri și se turnase petroliu, a făcut evoluțiuni timp de 15 minute. Îm­brăcat cu hainele inventate de d-sea. Se mișca în mijlocul focului ca în loc liber și se culca peste foc. Aerul i se trimetea cu ajutorul unei mare foiu prin un tub. A­­semene­a se trimetea apă cu pompa spre a-și ținea îmbrăcămintea udă. Lucrai era un adevăr de verjut, ?i d. Schalla spune «Vocea Covurluiului», a fost necontenit a­­coperit de aplauzele unanime ale publi­cului. * * * Mișcarea poporațiunii Capitalei pentru timpul de Duminecă 5 Septembre pene Sâmbătă 11 Septembre, a fost urmatorea: nascwi 125, din cari 63 băeți și 62 fete, morți 115, din cari 60 și 55 femei. Etatea morților : penă la 1 an, 48 ; de la 1—5 ani, 27; de la 5—20 ani, 6 ; de la 40 — 60 ani, 7; de la 60—80 ani, 8. reul Calistrat, asistat de d-nii I. Stoienescu și C. Meisner, secretari. D. Antonescu-Remus, propune ca, con­form cu art. 30 din lege, să se numescá uă comisiune­ care la finele sesiune­ se re­dacteze un raport resumativ al deliberă­rilor consiliului. După uitinica discuțiune, numirea comi­­siunei prevăzută la art. 30 se amână după vr’uâ două sSu ,trei ședințe, D. C. C. Dobrescu citind art. 21 din lege, după care consiliul permanente e da­tor a face la finele anului oă expunere generală de starea și trebuințele instruc­țiunii, cere acea expunere, mai ales în îm­­pregiurările în care ne găsim, când sun­tem chrămați a discuta n­oul proiect de lege. D. Șeicaru răspunde că consiliul per­manente n’a făcut lucrarea cerută de lege, dar, adaogă d-sea, espunerea de motive la proiectul d-lui ministru pate fi privită ca espunere a­­ stării instrucțiunii publice. D. F. Caian crede că consiliul general e de ajuns,se se mulțumesca cu espune­rea de motive a noului proiect. D. C. C. Dobrescu <ace că espunerea de motive e un act personal ai d-lui mi­nistru, pe când după art. 21 consiliului general trebuie să i se presinte că lucrare­a consiliului permaninte. D-sea se mulță­­mesce cu declarațiunea că consiliul per­maninte e solidar cu cele arătate în es­punerea de motive. D. D. A. Laurian caută a demonstra că consiliul general nu e competinte a cere aplicarea art. 21 din lege. D. Al. Densușianu se miră cum, când e vorba de a se studia noul proiect, ces­­tiunea ridicată de d. Dobrescu nu e la locul ei. Din contră, că­espunere generală făcută de consiliul permanente e neapărat trebuitóre. De ce să nu­meim resultatele produse de legea din 1864, după date sta­tistice biniară, când avem să ne pronun­țăm intre acea lege și proiectul ce se pre­­sinta ? D. O. Meisner declară că e mulțumit cu declarațiunile membrilor consiliului per­manente. D. F .Buescu atrage consiliului aten­țiunea asupra faptului că lucrările sale vor fi cu atât mai seriose și mai demne cu cât membrii din consiliul permanente­r și vor face mai cu scumpătate datoria. Se pronunță pentru a se cere aplicarea art. 21. Majoritatea consiliului prin vot se ros­­tește în sensul vederilor consiliului per­manente. D.­­Qr­ Q. Dobrescu declară că cu pu­­rer pe .d. Al. Radu, din partea școlii co­merciale din Galați, când d-sea n’a fost ales de corpul profesoral. Constată ânca că s’au numit în consiliul general șese profesori suplinitori, când e soltt de tota lumea că numai profesorii titulari au drept d’a fi numiți în consiliu. D. D. A. Laurian, după ce declară că d. ministru pate numi în consiliu după voe și că de acesta n’are a da socotelă de­c­ât Corpurilor legiuitore, promite că in privința d-lui Al. Radu va cerceta și va referi consiliului. Incidentul se închide. D. I. Crăciunescu propune că în con­formitate cu art. 6 din regulamentul con­siliului se se numescá­uă comisiune, care in cel mai scurt timp se presinte vederile sale asupra proiectului de lege. D. C. C. Dobrescu­­ zice că mai nainte de a se alege acea comisiune consiliul ge­neral ar face cu mult mai bine decâ ar studia în mod prealabil noul proiect, spre a se sei lămurit cari sunt vederile gene­rale din puntul de vedere al principiilor manifestate de diferiți membrii ai consi­liului. D. Al. Densușianu sprijini părerea d-lui Dobrescu. Consiliul hotărasce se discute în mod prealabil în serile de 2 și 3 Septembre și Joui, 4 Septembre, se alegă comisiunea prevăzută de regulament. Ședința se ridica la orele 3 p. m. t ori este strîns legat de acest fast măreț. Mândru póte fi dânsul de barbatesca sea < purtare de la Grivița. Scumpă trebuie sâ vă fie voe, vénétori, cu­tia de astă­­ți. «Steaoa României» care lucesce pe vâr­­ful steagului vostru vâ amintesc vitejia fra­ților voștri căr­uți pe câmpul de onore. Vrednici fiți d’apururea de acesta falnică podobă. Incongiurațî cu credință steagul vostru încununat astă­­zi de Regina cu trandafiri pentru c­i vii, cu frunze de da­fini pentru cei morți. Incongiurațî­­ fic cu dragoste acest steag, simbolul cel mai înalt al ostașului. Convins că scumpa mea armată va fi în tote împregiurările pătrunsă de sânta sea datorie, închin acest pahar în onorul său. Să trăiască armata, fata și reazemul Ro­mâniei.» După acesta, M. S. Regina se ridică și,­ cu un glas viu și mișcat, ținu următorul toast : «In amintirea acelora cari am suferit, si a murit pentr­ ju țara și nu sănătatea ae^i^i cari vor ajunge viteji». ^ Solemnitatea deschiderea curților și Sub președința d-lui prim-președinte A­­dolf Cantacuzino și în prezența tuturor consilierilor curței și procurorilor. D. Pro­curor Beșteleu pronunță discursul de des­chidere. Subiectul fu : «Causa smulțirei concubinagiului». D. procuror susținu în discursul sed și căută se dovedescá prin date statistice că căușele imulțirei concubinagiului nu tre­­buesce să le găsim de cât numai in difi­cultatea formalităților căsătoriei, în dificul­tatea formalitaților divorțului, și în nepo­trivirea legilor civile cu legile bisericesci în acesta materie. D. procuror Beșteleg propune ca reme­diu suprimarea petițiunei introductive de divorț scrise. Suprimarea instanței de apel și prescurtarea termenelor. In privința că­sătoriei propune simplificarea procedurei pentru facilitarea căsătoriei. D-sea terminând arată că in Francia personele divorțate se pot recăsători și este de părere pentru împuținarea concu­binagiului ca aceiași sistemă să se adopte și la noi. D-na speră că prin înființarea consiliu­lui de stat se va remedia relelor și lacu­nelor codului nostru civil. După acesta d. prim-președinte Adolf Cantacuzino in câte­va cuvinte răspund­ând d-lui procuror Beșteley arată că cestiunea ce d. procuror a tratat atinge un rol imens ce bântue societatea nostră. Re­gretă énse că nu póte împărtăși părerile d-sele în ceea ce privesc o remediere ce trebuesc aduse. D. prim-președinte vede causa concubinagiului în starea econo­mică a țarei, cheltuielile fiind mari în proporțiune cu trebuințele, și în nivelul moral al societăței. Consiliul general de instruc­țiune. După un an de suspendare, consiliul ge­neral s-a întrunit erl la 1 Septembre. Sa­la consiliului e mică și forte puțin încâ­­putare, în­cât ar fi de dorit, de­și ședin­țele sunt secrete, a se găsi un sală mai spațiosá. La 12 ore din a ji, d. Ștef. C. Mihailescu, loc­țiitor de director, citesce discursul de deschidere, prin care comunică că se pune pentru anul acesta în desbatere «noul proiect de lege asupra instrucțiunei și or­­ganisarea școlelor normale pentru institu­tori». De față sunt 27 membrii. Din partea tea ministerului sunt delegați d-nii Gr. Stefanescu, B. Șeicaru și I­. A. Laurian. Se aclamă președinte provisoriu archie­ DISCURSUL REG­ELUI In­­ ziua de sf. Alecsandru s’a dat, după cât se scie, un prânzj la palatul din Si­naia. La sfârșitul mesei, M. S. Regele, după ce dete ordin­ea toți soldații batalionului să se înșirue pe lângă pavilionul unde era așezată masa regală, rosti următorele cu­vinte : «Privirea ce o arunc asupra unui tre­cut de care ne putem mândri, ridică su­fletul și întăresce încrederea în viitor. «Serbăm dér in tot­dea­una cu recu­noștință aniversările ce amintesc faptele răsboinice ale astei. Astăzi sunt 9 ani de la isbânda de la Grivița. Ca un trăsnet străbătu atunci țara intréga acésta fericită veste, găsind un puternic răsunet în tóte inimile. «Lupta era săngerosă, jertfele mari, dușmanul ensé sdrobit de armata nostră victoriosă, și din acesta d’ânteia biruință România s’a înălțat în Stat de sine stă­tător. «Numele batalionului al 2-lea de vână­ ROMANULU 15.SEPTEMBRE 1886 SEPTE­RILE LA CONSTANȚA Note constanțiane. — Memor­ii „Pro­masone‘, tv. Mercuri, 18 August.—Mulțămită amabi­lității prefectului Constanței, făcurăm azji escursiunea proiectată prin comunele d’îm­­pregiurul orașului, visitarăm Cara-Murad, Donakioi, Carol, Cicâroi, Mamaia, având în tote câte ceva particular de observat. Minunată, interesantă, tropicală și pră­fuită escursiune ! Déci ar fi venit în Dobrogia pentru a strînge datele necesare unei monografii dobrogiane în felul celora pe care d. L­­. Nacian a publicat-o acum la Paris, n’ași fi lipsit a ’mi lua un carnet și mai volu­minos de­cât cela care e soțul insepara­bil al peregrinațiunilor mele. Și nu numai carnet, ci și un aparat fotografic­­ la mi­nute, pentru a fiișa pe placa sensibilă di­ferite scene și ipochimene tătăresci, țigă­nesc­, mocănesci, turcesc­, lipovenesci ce întâlnirăm în escursiunea nostră. Dobrogea nu pate fi descrisă de­cât după ce va fii visitată și­ studiată de mono­­grafiști pe teren, în tote părțile ei. E uă țară curiosă in care cele 12 ori 14 națio­nalități locuiesc pare-se cu gândul de a pleca uă-data din ea; tote stau ca ’n co­­năcire, deci nici un amestec, nici uă în­frățire, acesta cu Lipovanul. Nemțul nu supera pe Turc. Preotul catolic din Cara-Murad, călug­ar din cinul Pasioniștilor, fost exi­lat de Ruși în Siberia și acum poposit in Cara-Murad c i­ prietin de căciulă cu ho­gea turc și cu popa românesc. Pe linia satului se vede de unde încep casele Românilor, de unde acelea ale Nem­ților, etc. Lucru bizar, efect de prospera colonisațiune. La primăria, vătâșelul, funcționar al M. S. Regelui României, stăpânitor al Dobro­­gei, este Tătar, și sprinten, și deștept, fi­icra prefectului un buchet făcut­ă la mi­nute , are un surîs de la primitivitate rară ; pricepe românesce și se uită la noi cu ochii veseli, — atât cât ochii tătăresci pot se ftă veseli. Notarul, un tenor deștept și consciin­­țios, ne conduce la primarie unde hârtiele comunei se afla așezate cu minuțiose re­guli. Actele stârei civile bine scrise, fără ștersături, curate, intr’un colț, farmacia rurala , un dulă­­pior cu rafturi pe cari stau în sticle și’n cutii medicamentele cele mai cerute la țerâ. Gând­eși din sat, câmpia întinsă și tristă, nota deșertului, nota pustielor ne­mărginite o dă și vro 3—4 cămile cari rumegá a­lene în ciulinii de pe marginea drumului. Diforme și utile animale! Ceia ce e trist, ceia ce respiră durerea cea mai adânca sunt ruinele satelor pără­site și cimitirele turcesc­ neîngrijite. Eu cred că, în mi­jlocul acestor pietre muce­­­nite, unele drepte dar mâncate de sare, de ploiă și de vînt, altele dârîmate la pâ­­mânt, altele strîmbe și pene la brin în­gropate in mormane de pământ și mără­­cinișuri, în mijlocul ăstui locași al deso­­lațiunei, al ruinelor umane și al tăcerei jalnice întreruptă numai de croncănitul corbilor și ciocilor, un poet pessimist, un Leopardi sau un poet decadent, un deli­quescent, ar cânta cele mai negre ale lor imnuri. Un Leopardi­ curios cum Dobrogea a­­vând asemenea Cam­pi Sanii adică cimi­tire turcesc­, sâ nu fi produs pene acum poeți lirici cari, pe mușchiul petrilor de pe morminte, se fi cântat deșertăciunea între­­gei firi, și în deosebi jalea câmpiilor do­brogene de felul celora ce străbăturăm adi. In schimb, deco­rarea și monotonia ne­­întreruptă a câmpiilor ți­ adorme mintea și-ți sfîrcesce ori­ce fantasia, apoi costu­­murile Tătarilor, Turcilor și mai cu semă ale Țiganilor turcesc! te sgudură prin con­trastele violente ale colorilor. Strigă ro­șul lângă negru, țipă galbenul limoniat lângâ albastrul închis; portocaliul schiară lângă cu­lorea sângelui. Singurul verdele nu aruncă nota sa în acesta armonie a culorilor; ver­dele este al Padișahului și al Emirilor cari se coboră, în linie drepta sea frântă, din Mahomet și nevestele sale. Era la uă moră lângă Mamaia, pe acolo pe unde drumul merge pe marginea mă­rei, un țigănuși, un gasper di primo car­­telo, atât de murdar, atât de foios, atât de negru, de sdrențuros, de urît, de rîn­­jit în­cât un Fortuny, un Ziem, sau un înamorat al paletei venețiane ar fi leșinat de admirațiune în fața acestui produs a­­devărat al gi­avilor dobrogeni. Ce tip ! ce ființă omenescâ! Ni-a cântat, a jucat, a mimat cu nesce gesturi, cu nesce sunete guturale, neumane, neauzite; te-ar fi cres­ut în Congo; ne ui­tam împrejura-ne să vedem pe Stanley sau pe Savorgnan de Brazza scoțând mărgele și tistimele roșii stacojii pentru a-i le da. La Cicârci, intrăm într’uă casă de Tă­tar. Femeia, îmbrăcată în nesce șalvari ro­șii de mâncau foc, ne deschide și fuge pîrlită de se ascunde după nesce lemne. O vedem făcând semne de disperare băr­batului care scotea apă la puț. In casă curat, drept ornamente pe po­lițele de lângă vetrá cioburi de cesci și de farfuriere de la oraș­ adunate de femeiă când vre­oă dată s’a dus se vândă la Con­stanța monedele găsite fiă pe marginea măreî sci prin săpături. A luat cioburile din gunoi, le-a spălat și printr’un senti­ment al cochetăriei puternic în tóte gra­dele civilisațiunei le-a orânduit spre po­­doba pe polițe. Tatarul vine tocmai când eșim din casă. I se spusese că suntem doctori, înțelesese și tăcea. Unul din noi îi întinde mâna, împins i­­resistibil de sentimentu­l democratic și e­­minamente egalitar. Tătarul voia sâ facă selamalele, dar pricepu și ’ntinse mâna. Avea rîia 1 O 1 rîia din Cicârci , ce incident, ce rea­mintim­ ! Abluțiunile cu apă antirînsă în fața primăriei din Cicârci aduceau pe ta­pet abluțiunile prescrise de Al Coran. Practicam culorea locală în tata întinderea ei. O democratism, o egalitarism 1 pené și’n rîia te întinai. Tătarul a cărui figură proba teoria lui Darwin cu tote și cu tote ale ei, se uita la noi fără ca un singur mușchiu să i se mișce pe chip. Allah bilir ! — Dumnezjeu scie, prin ur­mare ce mai trebuia să scie și el de ce deputatul democrat — căci era și depu­tat ! — se spăla pe mână cu un fel de apă galbenă care te trâsnia a pueiösa. SCRISORI DIN VLASCA Giavacioc, 28 August, (9 Septembre) !8.0. Domnule directore. De câte­va­­ jile se aflu în plasa Gia­vacioc, la estremitatea județului nostru, de unde ve trimit acesta scrisore. Două fapte mai însemnate preocupă lu­mea acestei plâși. Pe aa parte din lume focurile ce au fost p’aci, pe alta, pe bieții țărani, vânzarea vitelor lor. Se ve vorbesc mai ântâiu de cea din urmă, ca cea mai însemnată ocasiune d’a vedea așa zisele felose ale Creditului a­­gricol. ’Mi-aduc aminte că răposatul senator e Pișcă — om cu multă p­ractica și espe­­riența — a criticat aspru pretinsele folose ale acestei instituțiuni, a arătat primului ministru într’ua ședință a Senatului de a­­cum 2 sau 3 ani, că după ce țăranii plă­tesc să dobândă care pe atunci trecea peste 10 la sută, apoi sunt espuși la tot felul de șicane și străgăniri din partea perceptorilor, pe lângă că vitele lor nu mai sunt ale lor. ’Mi-a fost dat, domnule directore, se ved și eu adeverindu-se cu prisos în pl. Glavacioc, tot ceea ce răposatul Pișcă cri­ticase în județul Teleorman. Am verjut, domnule directore, țărani cari, după ce plătiseră dobânda banilor perceptorului sau primarului, erau ăncă ua dată apucați de aceiași dobândă, și fiind­că nu aveau s’o mai platesca li se luau vitele și li se vindeau pe nimic. Am vândut bol de 200 de lei, vânduți pe 120 și 140 perechea — tóte aceste se chiamâ folosesc Creditului agricol ! Am vân­ut țerani plângând, cari dede­­seră banii împrumutați perceptorului, dar nu aveau recipise , căci acesta avusese grijă a nu le da, pentru a mânca banii fără nici uă îngrijire. Și iarăși aces­tora cari neputând răspunde banii pentru a doua oră, li se luau vitele și li se vin­deau pe nimic. Sciam vă dată că guvernul dădea in­strucțiuni subalternilor lui, a se feri pe cât cu putință este d’a vinde vitele locui­torilor — singura lor avere — și a nu le vinde de­cât la târguri și la târguri mari unde póte fi concurență. Se vede casé că lucrurile s’au schim­bat. Căci ce târg a fost și este în­­ zilele acestea la Giavacioc pentru vite ? 1 Căci ce concurență póte fi la Giavacioc, căci singurul cumpărător este un samsar, care nu face de­cât speculeză pe țăranii cu vi­tele cumpărate. — Ce’mî mai dai să’ți dau vitele îna-­i­poi ? 1 Vino cu banii ce’i am dat peste uă săptămână , adu’mi și mie vr’uă 10 sau 20 de lei și’ți dau vitele. Țeranul nevoit, disperat că nu mai are cu ce se hrăni, séu se împrumută cu do­bândă de nu­mai pielea lui scie cum o plătesce, séu décá nu găsesce, rabdă și vitele lui se vând — tot cu câștig pentru samsar. Eca, domnule directore, tot ce va pot spune de folosele Creditului agricol și vânzarea vitelor. Mai ’nainte de crearea acestei institu­­țiuni nu se faceau asemene vânduri, căci cei ce împrumutau pe țârani nu le vin­deau vitele cu ușurința de care face ui Creditul agricol. La începutul acestei luni, focurile au a­­vut fre­care rol în împrejurimile de aci. După ce arse veri­nă 200 stângeni paie de pe moșia domnului Costica Budișteanu, arse alți câți­va la Seric la d. Apostol Râdulescu, apoi la Neamțu și acum de curând hanul de pe moșia Ciupercenii ai domnului Barbu Grăjdunescu. Focul la tóte aceste moșii se zice că ar fi fost pus. De aci îngrijirea vecinilor și graba lor d’a desface paiele chiar cu perdere. Timpul continuând a fi secetos, mar că nu s’au făcut ogare. Se așteptă cu nerăb­dare uă plaie mare pentru a se semăna grâu și rapiță. Dar décá nu s’au putut face ogare, să recunoscem că se lucreză cu activitate la șosele. Am an­tit vorbind țăranii că nici într’un an nu s’a lucrat mai mult și nu s’a pus mai multa piatră. Totuși în plasa Glavacioc va trece multă vreme pâné să aibă șosele. Prețurile bucatelor sunt în scădere. Grâul secaros se vinde la Giurgiu cu 58—­60 lei chila, grâul bun 75—80 lei kila. Ovăzul cu 27—28 lei kila. A. B. C. S. P. Aflu că controlerele P.... cel cu banii luați pentru pretinse împroprietăriri, a fost destituit. Cănd va fi numit într’uă nouă func­țiune ?! A. B. C. Concursurile pentru scalele rurale. Nu e de mult de când onor. minister al instrucțiunei publice [a luat obiceiul ;a susț­ un_ i­* vv/uv/Uie j_»v< ivț.» vEIlUldar.h Uo învățători fără osebire de titlurile ce ar poseda. Ast­fel pentru a ocupa asfăzit catedra unei școle rurale fie cine­va seminarist, licean, normalist sau din gimnasiu, ori din cursul primar, se numesce Învățător su­plinitor la început, și numai după ce a depus concursul, primesce titlul de pro­visoriu. Lé vedem péné la ce punt aceste con­cursuri sunt legale, logice, drepte și de bun efect. Legea, după care șcalele nóstre sunt or­­ganisate și conduse, nu prescrie în nici un articol concursurile ce se țin acum. Art. 317 din legea instrucțiunei spune că seminariștii, normaliștii se vor numi învățători fără concurs și cu titlul de pro­visoriu. In sine înțelesul cuvântului «concurs» nu insemneza acele esamene ce se dau as­tăzi de candidații de învățători, ci con­curența între mai mulți prin sciința, ap­titudine pentru câte­va catedre sau numai una. Lupta drepta, consciințiasă, în fața u­­nor omeni competing, nepartinitori, a mai multor forțe de inteligența, care voiesc a ocupa un loc de propagandă culturala și educativă, acesta este concursul. Nimic mai serios, mai important și mai drept ca concursul pentru uă catedră de școla rurală. Și cu tóte acestea când a­­nan­sâm­ chipul cum să țin concursurile, de cine a­nume se țin, când și cari­le sunt urmărite, nu stim de ce mai mult ar tre­bui să ne mirăm și sâ protestăm. Timpul ținerei concursurilor în lo­c d’a fi constant, fici și anume în cea d’ântâia lună din vacanța cea mare, adică în Iulia, el variază cu timpul: aci în tomna când cursurile s’au și început, aci îndată după esamene; une­ori prin mijlocul anului șco­lar ; și tot­dea­una fără veste ca să sur­prindă pe bieții candidați. In mare parte a concursurilor, unele sunt obiectele pe care viitorul învățător are a le preda, și alte sunt cestiunile a­­supra cărora e întrebat. Dintre tote, forma acestor concursuri e cea mai curiosă : la concursul oral pen­tru toți propunîndu-se aceleași cestiuni, fie­care candidat e nevoit sé recite îna­intea comisiunei examinatare cestiunea dată. Frasă cu frasă, cuvînt cu cuvînt se bor­­borosescu subiectul, iute pe neresuflatej după slova cârtei și’n atitudinea cea mai com­­patimitare. Un automat în mâna unui om, n’ar reproduce mai uniform, mai mono­ton și mai mecanic aceleași sunete, ori de câte T pui în mișcare. Acela care va torvoi mai bine și mai repede, și cu totul ca’n carte, va dobândi nota cea mai mare. Acesta torm­ața degradantă se repetă de atâtea ori înaintea comisiunei, câți candi­dați sunt ! Nici vorbă nu se face de înțelesul in­telectual al cestiunei, de vr’uă desvoltare pre care, de vr’ua critică sau resumare , cu atât mai puțin de metoda ori de chi­pul de predare al materiei, de partea di­dactică a cestiunei; deci candidatul ar face acestă abatere, ar fi sâ câștige notă slabă ca unul ce n’a avut tactul presto, frasele sburătore și ca’n carte ! Comisiunea ce stă împietrită ca mumia tace continuu, și mutes ce pune nota. Inchipuiți-va un flașnet resunând jalnic și neîntrerupt înaintea unor colane de marmură, într’un cimitir , e că impresiunea ce mi-a făcut examinații și examinatorii la concursul ținut într’un județ cu candidații de învățători. Și acesta operațiune rutinară, primitivă și tâmpitore, cum se vede, are aerul a se numi concurs serios, conșcient și infailibil în alegerea candidaților de merit. Acest esamen de mnemonică, ce durei la câte­va minute pentru fie­care candidat, are absolutul drept de a hotărî valorea in­telectuală a candidaților, de a-I alege ast­fel, stabilind dreptul lor la catedră. Dar cine sunt membrii comisiunei esa­minatore ? Revisorele școlar, un director al scolei primare din reședință, doctorul primar și inginerul județului . Acesta comisiune are puterea suverana și tota competința în examinare. Revisorul școlar care pene astă­zi nu este de­cât un slujbaș administrativ , un om de încredere al ministerului și la care calitatea culturală pate fi ceva numai prin întâmplare , slujbaș care pare prea bine să nu aibă nici un zor de pedagogie, de organisațiunea intelectuala a învățămân­tului . Medicul primar, inginerul județului, care mai mult interes pot avea de ori­ce din lume pentru a sei, afară de pedagogie și aptitudine didactică la învățător! Și décá directorul unei scale primare urbane ar fi un om din scala nouă, tot ar mai merge ! Toți acești membrii așa de profani, în teh­nica însărcinărei lor, au totuși dreptul să fie suverani în aprecierile lor perso­nale. Au dreptul infailibil de control asupra tuturor scalelor din care candidații de în­vățători es cu certificatele lor de studie. Acesta comisiune are marea competința ca într’uă jumătate de oră se constate ni­rmalis!, sertlm­axist, li­cean, etc. a bine-meritat J s’au nu atesta­tul său, ast­fel că cele 8 esamene depuse de elevi în cei 4 ani de­­ zile în cursul se­cundar supt conducerea a 8—9­ profesori și supt directul control al ministerului pot rămânea nimic decà comisiunea examina­tore găsesce cu cale. Trebue să fiă cine­va prea chinez ca să nu vadă aci un ridi­col și un revoltul,are usurpare de drep­­­turi. Și când îți vine în minte peste acestea tóte abuzurile acestei comisiuni, tóté cru­dele ei persecuțiuni, tótu presumțiunea ei culturală, tóte erestele și opăcitele sale cestiuni în materiile de studio la cari s’a­­daugi ca coronament une­ori ghelirurile ce face. Când ne amintim cu toți de fai­­mósele tacse puse pe concursuri cum de el, de revisorul Arsenescu aci în Argeș și grasele plocene din alte județe, nu poți să nu recunosc­ cea mai grosieră corup­­țiune pusă la baza învățământului po­pular. Respectul către lege, dreptatea, nivelul cultural al candidaților de învățători și mai cu osebire moralitatea socială nu mai pot permite concursurile de pene acum, cari pe lângă reul­ică n’aduc nici un fo­los, pe lângă acela că aruncă discredit și umilire asupra școlelor normale, etc., apoi mai au­desavantagiul lipsei de control a­­supră-le, și­acela d’a se face de ómeni cu totul necompetinți în însărcinarea ce li se dau. Iar ca culme a râului, aceste concur­suri devin mai tot­deauna nisce mezaturi pentru catedrele rurale. Déci onor, minister nu convine cu noi ca aceste concursuri sa se țină cu invă­­țătorii suplinitori la două ani de z­ile după numirea lor în post, atunci cerem ca a­­ceste esamene să se țină în timpul con­ferințelor, în prezența tuturor învățătorilor județului respectiv supt președinția unui director de școlă normală, s’au a unui a­­nume delegat special într’ale școli, care să formuleze cestiunile propuse de resol­­vat numai pentru a constata: predisposi­­țiunea candidaților pentru apostolatul ce voesc a îmbrățișa; aptitudinele lor didac­tice; cunostințele lor metodologice, cu un cuvânt pregătirea culturala ce au în face­rea învățământului. Ceea­ ce se face as­­tă­ cât cu concursurile pentru catedrele ru­rale este uă­curată calamitate, și daca nu se va pune capăt acestor­­ curióse târguri atunci nu trebue alt flagel mai cumplit ca acesta care să compromită mai repede prestigiul și mersul învățământului po­pular. Asupra cestiunei concursurilor pentru școlile rurale simțim de a reveni înca pen­tru a sili atențiunea tuturor a să încorda asupra unuia din relele ce a cangrenat corpul didactic primar rural. Un învățător.

Next