Romanulu, noiembrie 1886 (Anul 30)
1886-11-25
a sosit cu văr mare. Dimitriade, procrecând pe strada o, întâmpinat de un bătăuș, ceva insultat, l’a dus la Gardiștilor unde sa maltratat în mod * * * Subscrierea pentru Botoșani a ajuns la suma de unsprezece mii de lei. * * * Delegațiunea bulgară, în capul căreia se afla domnul Zaharia Stoianoff, va aștepta în Bucureșci sosirea domnului Rizoff. * * * Neînțelegeri există între ministrul de resbel și inspectorii generali ai armatei, în privința înaintărilor de făcut. * Scriea că domnul Gesoff, ministrul de finanțe al Bulgariei, a venit la Bucureșci pentru ca să contracteze de la banchierii din Bucuresci și Iași un împrumut de 8 pene la 10 milione de franci este confirmată de Pester Lloyd, care spune că pentru acest împrumut se va ipoteca drumul de for Varna-Sofia. * * « * Un incendiu a distrus cea mai mare parte din fânul artileriei ce se află în deposit la Copou, în Iași. * * * D. colonel Marian Dumitrescu va pleca la Galați spre a inspecta flota. * * * Se vorbesce despre înființarea încă a două posturi de inspectori financiari. * * * Principele Leopold de Hohenzollern a fost numit șef onorific al regimentului 3 de linie, și principele Ferdinand sub-locotenent în același regiment. * * * D. ministru al justiției va depune în curând pe biurourile Corpurilor legiuitore, o sesiune ordinară se va deschide la curent, un proiect de lege se înlătura neajunsurile ce s’ar practica că legea autentificareloiPe aduce particularilor, întru cât privesce pe martorii necesari la autentificarea actelor pentru recunoscerea identitatei. Prin acest nou proiect de lege, spune F. Națională, d. ministru de justiție înlesnesce părților interesate prin mai multe mijjloce constatarea identităței. * * * Zăpada începe a cădea, pe fiecare di, în mai multe localități și frigul devine din ce în ce mai simțitor. Eri a nins la Bacău, Bechet, Beriad, Bistrița, Botoșani, Broșteni, Burdujeni, Corduesci, Cozea, Do Ktfrez, id&Viink fräfiä, iJIMMu, HSfí/L nescl, Ocna, Pășcani, Piatra, Podu Turcului, Predeal, Rădăuți, Rîu Vadului, Salinele mari, Săveni, Sinaia, Ștefănesci, Tîrgu Jiu, Vaslui, Vulcan, Zotreni. Emilio Castelar și memoriul Românilor din Transilvania Paris, 15 Noembre 1886. II 1) In desvoltarea articolului nostru case, se lăsăm un loc de onore și biografiei acestui celebru bărbat de stat și liberal al Spaniei. Emilio Castelar e născut la 1833 în Andalusia (Cadix), patria lui Seneca. Studiile și le-a început la Eide, provincia Alicante. De la Eide trecu, după ce rămase orfan, la Madrid, unde, puțin timp după sosirea lui, se întemeia u școlă, numită Școla normală de filosofie. Aici își urmă junete (1) A se vedea «Românulu» de la 34 Noemb V ROMANULU 25 NOEMBRE 1886 Castelar studiile séle. Pe timpul acela densul abia era de 15 ani. Progresele reped, ce putu sĕ realiseze în scurt timp, ne dam dă dovadă atât despre plăcerea lui pronunțată spre studiu, cât și despre memoria lui prodigiosă. Afară de acesta și obiectele de studiu erau în armonia cu aptitudinile lui. După isoarele ce am urmărit în acestă schiță biografică 1) obiectele de studiu erau: limbele clasice, greaca și latina, filosofie estetică și istoria. In urma unei modificări a programului de învățământ, școla acesta fu transformată în școlă de drept. Grație acestei circumstanțe, se vădu Castelar două dată pornit spre studiul exclusiv al istoriei. Natura lui ardentă și imaginațiunea lui prea viă îl siliră după un an să renunțe la studiul rece și formulele și mai reci ale Digestelor, Institutelor și altor Corpus Juris. Visurile briliante ale imaninațiunii sale juvenile, colorite cu impresiunile clasicității, il făcură incapabil să asimilescă dosă suficientă din acest fel de scântă. Ajungând la 1857 profesor de istorie la Universitatea din Madrid, un vast câmp de activitate i se deschise. Zelul lui nu se mulțumi numai cu prepararea spiritelor în școlă, ci inundă și în vieța publică. Astfel, vedând miserabila stare în care căduse Spania sub dubla înrîurire a despotismului și a clericalismului, E. Castelar se decise să-și consacre tóte forțele sale intelectuale la salvarea patriei sale. Se aruncă deci în jurnalistică și ajunse redactor en chef la Tribuna, organ al ideilor democratice. La 1864 își înființa un jurnal al său propriu, Democrația, în care își desfășură ideile sale reformatore. In timpul mișcării revoluționare din anul 1861, Castelul combătu pe baricade. Revoluțiunea fiind învinsă, eroul nostru fu prascris și condamnat la morte, reușinse să se refugieze în Elveția și de acolo la Paris. La 1868, Prim și Serrano detronând pe regina Isabela, Castelar credi sosit momentul de a se reîntorce. Ajuns în patria sea, organiză că partidă democratică și ceru guvernului proclamarea Republicei. Nefiind însé ascultat, Castelar se puse pe uă propagandă activă și reuși să aducă în Parlamentul țării cele 35 de deputați republicani. Șeful acestora fu recunoscut el. In acesta calitate desvoltă uă crâncenă o posițiune în contra guvernului, ce se înfunda tot mai mult în măsuri din cele mai tiranice. La 26 Aprile 1869 Castelul pronunța un admirabil discurs în favorea libertății consciinței. Efectul acestui discurs a fost entusiaste, și oratorul nostru fu purtat în triumf. Peste 500 de orașe îi acordară dreptul de cătățenie onorifică. Numărul republicanilor crescând la cifra de 63, propaganda republicană câștigă teren tot mai mult, dar acesta nu împedică alegerea lui Amedeo, care la 2 ianuarie 1871 sosi la Madrid. In decursul celor două ani ai domniei lui Amedeo, Castelar atacă adesea politica lui Serrano și Sagassa. Discursul cel mai celebru din epoca acesta a lui Castelar e cel rostit asupra ștergerea sclaviei în posesiunile spaniole. La 11 Februarie Camerilo acceptară demisiunea lui Amedeo și proclamară Republica, cu 256 voturi contra 32. Noul guvernământ, din care Castelar făcea parte ca ministru de externe, ajunse astfel în fruntea țării, nu pe calea revoluțiunii, ci prin forța lucrurilor. împrejurarea acesta cât și personalitatea lui Castelar contribui forte mult la liniștire aitelor și la câștigarea simpatiei gor. In circularea sa către puteri, 25 Martie, Castelar apără cu ele în vigore dreptul națiunilor de a se ga de sine. Ideile conducătore în politi ternă a lui Castelar au fost și sunt: centralizarea administrativă, separare fericii de stat, ameliorarea organilor judiciare, etc. Tulburările prin care trecu Spania proclamarea republicei federative i Pi y Margai, invasiunea carlista din și insurecțiunea intransigentă din Apăuseră pe Castelul din nou la guvern astă dată case cu puteri dictatoriale. Exercițiul acestei dictature îi vase fața istoriei spre cea mai mare și Nici că măsură extraordinară nu s-a fără un motiv prealabil bine simțit, fie înțelepciunea lui Castelar, se putea pe picior de resbel 80,000 de onié evita impositele onerese. Multe din re sele lui financiare de atunci au rămas ar fi în vigores spre mulțumirea gene Ceva mai mult énse! Grație abilități Castelar, se putu evita un resbel cu Sta Unite. Dacă nu era Castelar, nenorc cestiune Virginius putea se perela Spa posesiunea Cuba. In mijlocul compțiunilor, Castelar găsia în sine un ene despre care nici nu bănuia pené atu Ținta lui Ansé d’a întemeia un repub. democratica întâmpină greutăți enorme în intrigile lui Serrano, pe atunci președinte al Camerii. Din nenorocire pentru Spania, Castelar își dede din causa acesta demisiunea la 2 ianuarie 1874. Retrăgându-se în viața privata, se consacră studiului până la 1876, când se presentă din nou în Parlament ca alesul Barcelonei. Din discursurile periodei aceștia două sunt mai remarcabile, prin renumele lor european: cel de la 17 Noembre 1876 asupra legei municipale, și cel de la 29 Maiu 1877, asupra legei electorale, în care făcu un magnific elogiu Franciei și partidei republicane celebrând spiritul și înțelepciunea ei politică. G. Ociișianu. 1) Emilio Castelar, de »F. de Sandoval,» Paris, 1886. — și marele dicționar enciclopedic de Larousse, ot.m. XVI PROGRAMA Pentru deschiderea sesiunei ordinare a Corpurilor legiuitore, la 15 Noembre 1886 I La orele 11 de diminață va fi un Te- Deum la Mitropolie în presența : D-lor senatori și deputați; Dior miniștri; Curți de nisc»‘:np; înaltei Curți de compturi; Curților, tribunalelor, corpului profesoral, autoritățile administrative, militare, consiliului comunal și camerei de comerciü. II La orele 11 și jum., înaltele Corpuri și autorități se vor întruni în sala ședințelor Adunarei și vor ocupa : înaltele Curți de casațiune și de compturi, tribuna a doua în drepta tribunei diplomatice. Curțile, tribunalele, corpul profesoral, autoritățile administrative, comunale și camera de comerciü, tribuna oficială. III D-nii senatori vor ocupa întâile bănci ale Adunărei din drepta Tronului; d-nii deputați băncile din fața Tronului. IV Plecarea de la palat a M. S. Regelui, însoțit de A. S. R. Principele Leopold de Hohenzollern și de A. S. Principele Ferdinand, se va anunța prin 101 tunuri. . . La orele 12, M. S. Regele, „care este primit la scara de către d-nii miniștri, va dințelor Adunărei precedatilă și militară și se va urca furat de d-nii miniștri. Casa I a M. S. Regelui se așcară ilui. 3 ocupă de ofițerii supe-șI după citirea Mesagiului de sesce sala Adunărei, și Cor I proced îndată la începepentru cari d-nii senatori Senatului. VII rare în sala Adunărei penvor da d-lor senatori și d in președenția consiliului tribuna diplomatică se d. ministru al afacerilor .e și invitațiune d-lor reterilor străine spre a artemnitate, celelalte tribune se vor uri consiliului de mi c si UNA! .............................. Ies fous ! On les persecute, on les tue; Sauf, aprés un lent examen, A leur dresser one statue, Pour la gloire du genre humain. (Béranger). Jndată ce ai uă calitate mai mare, îndată ce te ridici d’asupra celorlalți prin instrucțiune, inimă, inteligență, virtute etc., departe d’a fi lăudat, respectat, admirat, căcii în critica fiecăruia și devii subiectul conversațiunilor gurelor rele.Un bun patriot, un medic mai cutezător, un mare inventator, sunt toți tratați de nebuni. Déca vremă ființă în societate urasce falsitatea, cochetăria, complimentele banale și chiar ofensatore ce de obiceiu se fac prin salone, apoi toți die ea pozează. Déca are simțiminte mai mari, aspirațiuni mai nobile, inima mai sus pusă, de dânsa fiecare va dice , este nebună. Ce se întâmplă ’n urmă ? Ori acesta ființă, de e mai slabă, se conrupe . Ori, de e mai tare, suferă și rămâne nenorocită. Séu, de e mai simțitore, în adevăr înebunescet, îmi făceam tóte aceste reflecsiuni când fii mânui" ia urumiuica md.a __ me ’ntâri și mai mult în ideile mele. Sosisem de câtva timp în Livorno pe uâ di ploiosă, stăm în camera mea pri șivind mărețul spectacol al mării. Ploia, timpul noros și negru, marea, totul me’npingea se cuget, se visez, și eram pute de mult cufundat în gândirile mele când audia un sgomot mare afară. Deschisei geamurile, m- a plecai la ferestra și zării venind spre mine uăcâtă de copii cari urmareau că femeiă. Ea părea a fi fost frumosă uă dată, avea trăsuri corecte , purtauă cămașe ruptă și un rochie în sdrențe. Piciorele îi erau gole, pârul cărunt și despletit îi se lipea de plóc pe tâmple și pe fața-l sbârcită de ani și de suferințe. In mâna drepta avea un baston cu un cui făcut cârlig în vârf, iar în cea stânga ținea căpătâiul unui sac ud, vechia și cârpit ce-l rezema pe umăr și atârna la spate pene la brâu. Copii se țineau de ea, strigau, o înjurați, îi aruncau fiecare ce putea aduna după drum, și cel mai îndrăsneț, aclamat și admirat de cei-l-alțî, o apuca de rochie și se învârtea în giurul sărmanei femei. Trist, oribil spectacol, dar ce vreț! copii n’au suferit încă ca să aibă milă. Aruncai în grabă uă haină pe mine, luai pălăria și umbrela, mede dei jos dor... nenorocita dispăruse, și copii cu ea. Luând informațiuni de la un pescar, «Resclamă el, e la bella Judita, e pazza» (este frumosă Judită, e nebună) și mi spuse că pentru a trăi ea aduna ce găsea pe drum și pe malul marei. Reintra pe urmă în casă mai trist și cu gândirile mai negre ca timpul. Peste vr’mă câteva bile au<Jil iar acele strigăte ale copiilor, și cum strânsesem, spre a da nebunei, ceva vechituri, mĕ pusei la ferestra, și când trecu, o chie mai aretându-i pachetul ce pregătisem. Ea cnse se depărta aruncându-mi uă privire supărată și bolboroși din gură vr’uâ câteva cuvinte ce nu sputul s’aud. Atât de puțin era deprinsă să’l facă lumea bine încât credu, sermana, că rîdeam de ea. Acesta mĕ făcuse me interesez și mai mult de dînsa și plecând după informațiuni éca ce Aflai. Ființa astă venise de mult în Livorno cu tatul său, care căuta de lucru. Cu puținii bani ce aveau cumpăraseră uă căsuță în care trebuia să trăiască fata, fata și... un mic funcționar care iubea fata de mult și trebuia s’o ia de soție. Peste vr’ua câteva luminse tatăl muri, casa arse, fata râmase pe drumuri orfană și săracă și tênerul B... nu vru s’o mai ia. Spre a trăi, dér, sermana fu silită a face ca mulți nenorociți din acel oraș, adică s’adune ce găsea pe aliți noptea. In zoride Ți, după uă furtună care desigur cauzase multe naufragii, ea găsi pe tărmul mârei, aprópe îngropată în nisip, uâ casetă plină cu bijuterii și cu aur; uă privi câtva, contemplă acea avuția cu care ar fi putut fi fericita și iar iubită, ș’apoi se duse, ș’o dede comisarului de poliție. De cutie nu s’a mai auglit nimic, iar toți d’atunci au dis: «La bella redita e pazza». Saverny. VIRIETATE BUM BUM Copilul sta întins, palid, în pătușiorul său alb, și cu ochii bolboșați de friguri privea într’una înainte’ cu acea ațintire ciudata a bolnavilor cari zăresc ceva ce ceilalți omeni nu pot să vadă. Mama sta la căpătâiul patului mușcânânai rupiii pentru ca să nu țipe, și urma, în prada celei mai mari suferințe, progresele bulei pe fața micului îngeraș, și tatăl, un lucrător dintre cei mai netreba, își îneca lacrămile cari îi ardeau pleopele. Și dina era dintre cele mai plăcute, nă frumosă di de funiü, cu un sore dulce ale cărui raze intrau în strâmta cameră din „rue des Abesses”, unde se afla murind micul Francisc, copilul lui Jaques Legrand și al Madelenei Legrand, soția lui. El avea șapte ani. Era blond și frumos ca un trandafir, și cât se pare mai viu și mai drăgălaș !... Dérécat, că pentru marea durere a tatălui ș’a mamei sale, cădu de uădată bolnav de friguri. Intr’una din seri fu adus de la scala comunală, cu capul greu și aprins și cu mâinile calde. Și de atunci nu se mai dede jos din pâtușorul său, fiind apucat din când în când de delir, și privindu’și pantofiorii, și ei și de mama sea, cari se aflau puși într’un colț al camerei, repeta întruna : — Acum puteți sâ aruncați afară pantofii micului Francisc ! Micul Francisc n’are să’l mai încalțe ! Micul Francisc n’are să se mai ducă la școlă.... da, n’are să se mai ducă nici uă dată, nici uă dată! Atunci tatăl dise cu ochii plini de lacrămi: «N’ai de gând să taci!» și mama își băgă fața seacea blondă și cu totul palidă în pernă, pentru ca micul Francisc se nu audă că plânge. In noptea aceea copilul n’avusese nici un delir; dar de doua düe, el neliniștea forte mult pe medic printr’un desgust de sine, ca cum, la șapte ani, bolnavul ar fi fost desgustat de viață. El era trist și tăcut, lăsând să i cadă în nesorie capul pe perna, nevoind să ia nimic, ne având nici un scris pe buzișorele lui pârlite de focul frigurilor, și privind cu ochii rătăciți ca cum ar fi voit să vadă pe cineva pe care -l aștepta. — Pare că se gândesce acolo sus ! la despărțirea lui de noi! își dicea Madelena înfiorându-se. Când i se dase ia ceva, se bea un clașca cu sirop sau cu zema de carne, refuza într’una și nu voia să ia nimic. — Vrei ceva, Francisc ? — Nu, nu voia nimic ! — Cu tote acestea, trebue să’l facem sé ia ceva, disese doctorul. Starea în care se află mă înspăimântă!... D-vostra, ca tată și mamă, trebue să cunosceți mai bine pe copilul d-vostră... Căutați ceva care se potă sâ însuflețescâ acest mic corp, și să aducă pe pământ acest spirit care alerga după nori!... Ș’apoi, luându’și diua bună, se grăbise sa plece. — Căutați ceva! Da, fără îndoială, și ’l cunosceau forte bine pe Francisc al lor ! Solaü cât îi plăcea iubitului lor copilaș sé vie Dumineca acasă încărcat cu tot felul de frunze și de flori pe cari le aduna de pe unde se ducea cu ceilalți copii de vârsta lui...Jacques Legrand cumpărase lui Francisc tot felul de jucării: portrete, soldați, etc. ; el le scotea din cutia în cari se aflau, le punea pe patul micului bolnav, le întorcea în tote părțile, le făcea să face înaintea ochilor lui, și cu ochii plini de lacrămi se încerca să-l facă sâ rîdă... — Vedi asta, Francisc! Asta este un soldat! asta un general!..... Ia uită-te, vedi cum sunt îmbrăcați! Iți aduci aminte când am venit să dată un general la «Bois de Boulogne» ? Daca îți ei doctoria am să’U cumpăr unul adevărat îmbrăcat c’uă tunică de postav și cu epolete de aur...Spune’mi, vrei sâ’ți aduc un general? — Nu, respunse copilul, cu un voce seca. — Vrei sâ’țî cumpăr un pistol, mingi... sau alte jucării ? — Nu, repetă copilul, nu....nu vreau nimic.... Și la lot « i se dipea, la tot ce i Se făgăduia, sérmanul copilaș răspundea într’una, pe când părinții lui îl priviau desperați: — Nu...nu...nu ! — Dar, în sfârșit, ce vrei, dragul meu Francisc ? îl întreba mama. Sa spune’mi, póte să fie ceva care sé’i placă, ceva pe care sa vrei să’l ai...Sa spune’mî! spune’mi mie....numai mie!...mamei tale care te iubesce ! Și’și punea obrazul pe perna micului bolnav, și îi spunea tóte acestea încet la urechia și c’uâ voce plină de iubire și de supârare. Atunci, copilul, c’un accent ciudat, sculându-se puțin și întindendu’și mâinele spre ceva invizibil, răspunse de vă dată c’un ton viu, și’n acelașî timp rugător și poruncitor . — Voiu pe Bum-Bum ! Bum-Bum ! Sărmana Madelena privi înspăimântată pe soțul ei. Ce voia sedică copilul lor? — Se afla iar în delir ? Bum-Bum ! —Asta nu e tanti Astra! Pe urmă a fugit din odaiă. Bunica îmi dede pe Mariara care mă mângâie și diseră dată : <mama ! La audul ăstui cuvânt mă podidiră lacrimele și un succes de tuse îmi sfâșia pepiul. Bunica m’a certat și mi-a dis că nu’mi va mai aduce copil. O! nu’i va mai aduce de multe ori, căci mă voiu duce eu pe altă lume. Déci ași puté să ajut pe bietul Paul în ăst timp de durere! Am tras pe doctor la uă parte spre mine și i-am dis : — Doctore,... dă’mi un praf de celea cari se dau cânilor bolnavi... te rog. Bătrânul doctor a încruntat sprâncenile și a răspuns : — ÎntâiU să te întremezi ș’apoi se hotăresci dumnăta; bolnavii nu poruncesc. LXVIII JURNALUL ASTREI Moroschka, 25 Ianuarie, 1878. Sunt ceva mai bine ; mi s’a dat vouă să stau nițel pe scaun. Bucuria lui Paul e fără margini. El crede că am scăpat. Și chiar de ar fi așa, nu voiu să mai trăesc. LXIX JURNALUL ASTREI Moroschka, 8 Februarie, 1878. Vine și primavéra. Moina, vântul cald de la miefla-eji au început pretutindeni zăpada se topesce. „ M’am sculat pentru vro câteva coșuri, adică Paul mereu în brațe și mă pune pe fotoliul mamei; stau acolo și mă int în depărtare, pe șesul acoperit cu zăpadă și nori. Altă dată nu puteam suferi acesta, priveliște, și acum sufer pene și pe sacrumea. Paul vorbesce mereu de Moldova încât cred, și eu ca și el, că vom începe acolo să nouă viața. In fiecare cui sosesce câte uă telegramă de la Sander. Paul îi răspunde cu emoțiune. Sander rătâceșce de colo pene colo ca duhul cel rău. Mi s’a părut că văd arilî pe Margot care’ml ținea în față pe copilul ei mort. De groză am țipat atât de tare încât Paul a dat fuga ’nâuntru. Ii spuse că un junghiu în stânga m’a făcut se țip. Și chinul e și mai mare, căci am acele vedenii când sunt deștaptă, și le văd atât de bine, ca și cum într’adever ele ar fi de față. Nu tresar ca’n somn ci mă gândesc, ci judec, și tot le ved. E őre consciința care mă muncesce astfel ? ! LXX JURNALUL ASTREI Moroschka, 15 Februarie 1878. Décá va fi sé trăesc, se trăesc cu orice preț, va trebui deci să’mi cred viața ca espiațiunea greșelei mele ? Dumnedeu va cere ore și astă cumplită jertfă de la min ?! Acei, mi-au adus ghiocei, i-am ținut, în mână și el s’au ofilit, deși manele mele erau reci ca ghiața éi unghiele vinete și livide. N’aveam friguri, înveninez dre tot ce-ating?! Péné mai alaltăieri nu băgasem de semn că unghiele mele sunt vinete. Paul zice că acum m’am făcut cevaceva mai grea; când mă duce în brațe pene la fotoliu s’ar crede că sunt ca un copil d'un an, atât sunt de ușor. Paulensé e tare. Eri mi-a făcut lectură. O ce bărbat bun și plin de abnegațiune! El nu póte suferi citirea, dar credea câ’mi face plăcere. Tot ieri făcea planuri pentru când voia fi eu bine de tot și voiü pute cânta la piano. El pe mine mă podidiră lacrimele gândindu-me la piano pe care el mi’l dedese cu atâta bucuria și pentru care avusese a suferi atâta din partea masei. LXXI JURNALUL ASTREI Moroschka, 27 Februarie 1878 Paul mi-a promis să plecăm în Moldova la Marte. Desigur că voi pute să plec căci sunt acum mult mai bine. O déca ași pute spune cât de bun a fost Paul în timpul bulei mele. N’am vedut nici uă dată asemenea bunătate. Imi părea că simt cărbuni aprinși când el venia de dece ori pe nópte se vâdă de mi-e sete, când îmi citea câte două ore întregi, când mă lua în brațele sale, de órece culcată mĕ ’necarn. O nu, acesta nu se póte descrie ! Cum vom repara ev reul ce i-am făcut iară sé vrea ? Și eu diceam că Paul e bleg și că n’are suflet! Îmi vine acum să’l rog cu umilința să mă ierte. El are un suflet mare și bun, uă iubire adâncă. Când mă gândesc că eram aprope de morte, că voia să mor, văd cât de nedrept, ași fi fost față cu el care în tot momentul mi-arată cum nu pute să se desparți de mine. C pentru ce nu am priceput acesta din primele ore ? cum n’am vâdut de la ’început că Dumnedeu făcuse bine ce făcuse cu mine, în loc de a mé chinui singură și a crede că nu este fericire ceia ce am eu. Decât cineva voiesce să ’nvețe ceva sâdică chinurile căinței, sâ’și schimbe viața lui pe a mea ! Nu vâniam înainte ca el să’mi mângâia perul, și-acum nimeni afară de Paul nu póte se mé peptene, căci numai el nu mé face se sufer. Nu pot încă sâ ridic brațele. Ceîlalți diceați se’mi tac cadele. Paul singur a spus că se însărcinază el se mé íngrijescá, numai se nu mi se tai. Că adevărată iubire a vieței s’a redeșteptat în mine. Cred că ași puté se ’ncep vié[a d’acapu și se mă folosesc de ea. Paul zice că sunt acum slabă, dar câ’n curând vom fi tare, vom fi puternica lui fericire. Ei eu îi povestesc cum ne vom aședa casa, cum vom adopta pe Mariara care stăruie a mă numi mama ei. Mai ântâiü se’mi treca tușea, ca sé nu sperii și se bolnăvesc pe bieta fetiță. Bea lapte de épa și ’mi merge de minune. Totul ar fi mers de minune, totul deca Margot... ah !cum credeam eu că Nicu nu va spune nimic. Ar fi trebuit ca în acel minut chiar să-i spun totul. Trebuia, trebuia cu atât mai mult cu cât în acel cas ea nu m’ar fi respins. Nevedindu-me, Margot a credut că cele două ființe ce ea iubea mai mult pe lume, o încetau de luni întregi. Atunci nu s’a mai gândit la nimeni și s’a desnădajduit. O ! Margareto! Margareto! cum mi-e dor de tine, cum ași voi sé aud glasul téü ! Acum sunt destul de tare, chiar de a vede pe Sander al teu fără ca inima mea să bată măcar ceva mai iute. Nu pot pricepe cum am putut eu se îndumnedeiesc pe Sander, sé’l iubesc la nebunia, pe el de la care nu se cădea se aștept de cât rușine și morte. Sunt scăpată cu trupul și cu sufletul ; de un lucru nu pot încă se mĕ mântuesc , de vedenii, de Margot. Em, mi se arăta țărâșî, dar atât de bine încât credul că trebue să fie ea. Décà va fi sa am acesta spaimă tóta vieții, sunt în deajuns pedepsită, căci nu póte cineva sâ-și închipuiască acesta groză. Paul era în odaiă; mă vedu de ua dată îngălbenind ; picături de sudare îmi brobonară fruntea, tocmai ca și când stă omul să moră.Veni iute spre mine...vedenia trecuse, V