Romanulu, martie 1888 (Anul 32)

1888-03-02

ANUL AL XXXTI-LE Voiesce și vel putea. ANUNCIURI Linia de 30 litere, petit pagina IV Detto „ „ „ III . . Inserțiuin și reclame pagina III și IV linia A se adresa; IN ROMANIA, la administrațiunea diarului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nne, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d-nii Haasenstein et Vogler, (Otto Maass). LA PRANCFORT, S­M. la — G. L. Daube et C­une, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refasă — REDACȚIA STRADA DOMN El 2, ADMINISTRAȚIA TIRADA NOUA, 10 Fnndatore: C. A, ROSETTI Directore: VINTELÄ C. A. ROSETTI BUCURESTI, 1 MĂRȚIȘOR U O nouă provocațiune ne este fă­cută de poliție. Zidurile capitalei au fost apoi aco­perite cu uă ordonanță a prefec­tului de poliție prin care Întrunirile publice sunt asimilate cu întruniri sau cete turburătore linisce, obștesci, amintindu-se disposițiunile c­odu­­lui penal (art. 90, 91, 170,47, 294) prin care cetățenii vor fi pedepsiți cu 6 luni până la 2 ani închisore, căpeteniile cu maesimul închisorii și cei cari se vor servi de arme, fie chiar bastone se vor pedepsi cu reclusiune. Semnalăm aȘl Națiunei ordo­nanța poliției spre a se sei de toți de unde vine provocațiunea. Afle cel cari vor să sugrume li­bertatea întrunirilor, pentru care a luptat până la marte fundatorele Românului, afle el că ast­fel de amenințări în loc de a ne speria ne imbárbátetja. Noi cești de la Românul cari am sfătuit tuturor să evite scandaluri, noi cari n’am fost la nici una din întrunirile oposițiunei, vom arăta că din momentul în care politia d-lui Ion Brătianu ne amenință cu doul ani de închisore, dăcă vom partici­pa la întrunirile publice pentru li­bertatea cărora a luptat C. A. Ro­­setti, vom arăta că nu ne este fricil, că stim să răspundem la provoca­­țiuni, și că reclusiunea nu ne­­ spe­rie când mergem spre a ne­­ în­deplini drepturile nóstre, când mer­gem spre a ne opune celor c’azi vor să sfărîme ce a clădit C. A. Ro­se­tti. j Mâne vom spune ce credem­ că trebuie de făcut în fața acestor a­­menințări. isbânda deplină a credințelor și prin­­cipiilor înscrise în programa parti­dei liberale ? Ce a mai rămas din tote aces­tea ? — își­­ zie el cu mâhnirea în suflet și cu inima strânsă de du­rere. Și ce s’a făcut cu tot trecutul unei partide ? Și care este moștenirea ce are să lase generațiunilor viitore ? E că atâtea întrebări ale căror răs­punsuri sunt atâtea triste adevăruri! Ca tot ce este e spus împrejură­rilor timpului și vicisitudinilor sociale partida liberala a luptat cu mari greu­tăți și a întâlnit în cale’I multe pie­dici ; și, ca tot ce se mișcă, ca tot ce este cu viață, a trebuit să tracă prin multe încercări și să aibă și­­ filelele sale de restriște. Condusă și îmbărbătată la luptă de omeni cu adevărat devotați cau­­sei sale, a luptat zecimi de ani cu credință în viitorul ei și al țărei, cu credință în principiele sale și în vi­itorul liberalismului, la început atât de mult persecutat și lovit. Și a isbutit, încetul cu încetul, să-și asigure teremuri de luptă și să câștige victoria: a isbutit ca credin­țele și principiile sale să se intro­ducă nu numai în moravurile și de­­prinderile nóstre, ci și în viața nós­­tră politică, în legile și instituțiunile nóstre. Crâncenă a fost însé lupta, și mari au fost jertfele acelora cari s’au devotat și închinat causei libe­­­ralism­ului. .»­ f Țăra cunosce și ómenii și fapte­le; nu vom stărui deci noi întindem mai mult asupra să ne trecu­tului. Astă­zi nu este vorba să privim numai înapoi și să ne dăm sema de ceia ce am făcut, ci să căutăm înainte și să vedem ceia ce avem de făcut în viitor. Acesta atitudine ne o impune sta­rea lucrurilor, ne o impun fap­tele de totu­­ jiua, ne o impune cla­­sa prin care trece liberalismul la noi. Loviturile cari se deferă în timpul din urmă liberalismului, chiar de că­tre acel cari veniră la cârma țărei în numele lui, fură dintre cele mai cumplite și mai sdrobitore. In locul unei partide, strîns unită­­ în aceiași cugetare, având aceleași credințe și luptând sub același dra­pel, care era cu drept cuvent chiă­­mată să represinte ideile și princi­piile liberale la cârma țărei, se ri­dică, printr’uă transformare neaș­teptată, uă partidă a puterei, a că­rei primă preocupare fu d’a rupe cu desăvârșire cu programa vechei par­tide liberale și d’a inaugura uă nouă eră de viață politică: era colectivis­mului. Acesta fu primul pas făcut în contra liberalismului. Dar, lucrurile nu se opriră aci : colectivismul. Înlăturând din progra­ma­rea de guvernământ principiile partidei liberale, era firesc să se gă­­sescă în luptă cu toți acei cari au luptat și luptă pentru aceste prin­cipii. De aci neînțelegerile și desbinările între partisanii liberalismului și par­­tisanii colectivismului, de aci rătă­cirea celor de la cârmă și zăpăcăla în care se găsesc astăzb Déca colectivismul ar fi adus cu el numai o­ schimbare de vederi în ceia ce priveșce programa partidei liberale, țara ar fi judecat pele cu mai puțină asprime pe adepții și partizanii săi. Dar el, pe lângă că a lovit în mo­ralitatea politică, a mai slăbit și ca­racterele și a introdus destrăbălarea și corupțiunea în administrațiunea țărei. Dovada de ceia ce oricem sunt faptele pe cari le înregistrăm pe Hppri-irlpriR, R rRei gaR se încuibără din ce în ce mai mult și prind rădăcini adânci în socie­tatea nostra. Ori­ce adevărat liberal și ori­ce om onest nu pate să nu se ridice cu desgust în contra celor ce se pe­trece an ju­, și să nu protesteze din tote puterile în contra unei stări de lucruri care duce țara pe nesimțite la uă complectă decădere morală și la uciderea ori­cărui simțiment ce­tățenesc. Nu, nu mai póte merge cu acesta stare de lucruri; țara voiește să iasă din văgașul în care se află anul, și să intre pe calea cea mare și bă­tută a partidei liberale. Ea nu mai pate suferi atmosfera în care trăeșce. Îi trebue un aer cu­rat și sănătos. Bătrânii liberali cari au mai ră­mas, și toți acei cari au luptat cu el sub drapelul vechei partide libe­rale, privesc aer în giuri­le și se întreabă cu mare tămă și îngrijire pentru viitor . Unde sunt omenii, unde este li­beralismul de altă­dată ? Unde sunt copii, unde este acea legiune puternică compusă din atâ­tea inimi tinere și aprinse cari răs­­turnau tote piedicele ce întârneau în calea lor, devotându-se uneia și a­­celeiași cause și luptând cu toții și nestrămutați în hotărîrea lor, pentru EXEMPLARUL 15 BANI EDIȚIUNEA DE D!W!!I«ERTA Ecă de ceia ce într’una se plân­ge țara, cea pentru ce adevăratul li­beralism nu se póte împăca nici uă­­dată cu colectivismul. In ședința de ieri a Camerei, d. ministru de justiție, făcând cunoscut arestarea d-lui G. Panu, alesul co­legiului II din Iași, în virtutea man­datului de arestare ce s’a dat în contra’I, în urma hotărîrei la care a fost condamnat, că discuțiune aprin­să a urmat între minoritate, banca ministerială și majori­tate. Minoritatea, întemeindu-se pe dis­­posițiunile Constituțiunei și pe cuvân­tul că deputatul devine inviolabil de în­­dată c­e e ales, a cerut punerea în liber­tate a d-lui Panu, pe când majoritatea, negreșit în urma discursului în doul perl al d-lui ministru al justiției, s’a pronunțat în contra acestei cereri, prin faptul trecerea pur și simplu la ordinea glilei. Pentru demnitatea, prestigiul Ca­merei și respectul datorit voinței a­­legătorilor și imunitaților parlamen­tare, credem că represintanții na­țiunei n’ar fi greșit, ba din contră ar fi dovedit mai multă independință și s’ar fi arătat mai geloși de invio­labilitatea lor, déci s’ar fi rostit de îndată pentru punerea în libertate a domnului Panu, rămânând ca ces­­tiunea să se hotărască definitiv după constituirea Camerei. SERVICIUL TELEGRAFIC AL „ROMANULUI“ Festa, 29 Februarie. Camera deputaților.—Discuțiunea gene­ză .Asupra convențiunei ce reguleza ces­­^■P^A­ granițelor cu România, s’a închis­­ • ~i Mâne vor mai vorbi [raportorul și depu­­tații cari au propus amendamente. Președintele consiliului, discutând cu co­m­ițele Apponyi,­­zice ca n’a pus era direct cestiunea de cabinet, pentru ca nu trebuia s’o faca; dar cu tot e gata se traga con­secințele vederilor espuse de dânsul. D. Tisza a vorbit cu căldură în favorea convențiunei. Roma, 29 Februariei. Camera și Senatul au aprobat preroga­­țiunea tratatului de comerciu cu Spania pentru o­ durată de cinue luni. Cât pentru convențiunea cu Francia, d. Crispi a făcut Camerilor risce declarațiuni, cari afirmă via­mea dorință de a nu exista nici neînțelegeri nici gâlceava între I­talia și Francia. Nu e greșiala Italiei, a cris d. Crispi, da­­că noi suntem obligați mâine să aplicăm tariful general. Vom publica deci astă su­ra decretul care modifică multe articole din tariful nostru general pentru Francia. E vorba de a ne apăra iar nu de a ofer­ VINERI, 2 MARTE 1888. Lluminéta­te și vei fi. ABONAMENTE In Capitală și districte, un an 48 lei; șese luni 24 lei; txci luni 12 lei; vă lună 4 lei Pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei­­ se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea­­ ziarului și oficiile poștale. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8. Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15. Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Fran­­cesco de Paola (N. 0) 15. Geneva. — Articolele nepublicate se ard — sa. Trebue­ ca Italia sé aibă și indepen­dența sea economica și financiara (aplause). Paris, 29 Februarie.­­ Raportul d-lui de Lesseps va fi citit mâi­ne adunării acționarilor companiei canalu­lui de Panama. El va expune dificultățile care împiedica ispravirea canalului în 1889, dar va constata în același timp că prin mijlocul stabilirea stavilarelor, cele mai mari corabii vor putea transita în 1890. San­ Remo 29 Februariei. Buletinul oficial spune ca adi napte som­nul principelui a fost mai inteia tulburat de câte­va întreruperi, dar restul nopții a fost satisfăcător! Espectorațiunile au deve­nit puțin mai abundente. Paris, 29 Februariei. Soările primite din San-Remo anunța ca starea principelui imperial s’a îmbunătățit. Carlsruhe, 29 Februarie Principele Wilhelm de Prusia pleca nop­­tea asta la San­ Remo. Agenția Havas. România și alianța Austro­­germană Corespondența Politică primesc o să scrisore din Bucureșci care caută să limpedescă mult discutată tema des­pre relațiunile României față cu a­­lianța austro-ungaro-germană. In scri­sare se asigură că n’a fost nici uă dată vorba de intrarea României în alianță și că ori­ce contradicțiune, care se îndreptă contra presinselor învoieli ale României, este înteme­iat. Acesta nu exclude însă ca Ro­mânia, întru­cât privesce sfera ei de acțiune, să se declare gata d’a sprijini intențiunile partnice ale a­­celei alianțe cu condițiunea ca d’aci să nu resulte nici uă pagubă pentru neutralitatea țărei și nici ua atinge­re a inviolabilitate! granițelor sale. .România n’are nici un motiv di a se lega de mai nainte printr Ț* ' ueha,­­rațiune în vederea unui eventual conflict european, de­ore­ce prim an­gajarea eî, într’uă parte ore­ care s’ar îndepărta de scopul principal al po­liticei sale, adică de neutralitate. Po­litica României d’ași păstra liberta­tea de acțiune, nu urmăresce scopul d’a se da pe partea biruitorului ci d’a asigura dreptul liberei hotărîri față cu ori­ce stat din partea căruia acest drept ar putea fi periclitat. Și fiind­că Austro-Ungaria n’are nici un motiv d’a scote pe România din neutralitatea ei, acesta neutralitate a României nu pate și nici nu se va întorce nici uă dată contra Austro- Ungariei. Fără de a intra în liga păcii, întemeiată de puterile centrale, Ro­mânia neutră să intre pe deplin în cadrul scopurilor urmărite de ligă. Cestiunea granițelor austro­­ungaro-române. Oposițiunea moderată din camera ungară s’a ocupat în întrunirea ce a avut la 27 Februarie sub președen­­ția deputatului Pavel Királyi cu pro­iectul privitor la convențiunea în­cheiată cu România pentru regula­­rea granițelor. Deputatul Bé­la Grünwald­­ ju­ce că un merito n’are nimic de obiectat con­tra convențiunei, dar acesta conține unele violări ale dreptului public, pe care că națiune console de sine nu le pute primi. Din convențiune reiese că guver­nul n’are nici uă influență când este vorba de a se accentua indivi­dualitatea statului unguresc. Noi putem primi tot ce voim in legile nóstre , dar deca guvernul, față cu străinătatea, lasă la­să parte din tratatele internaționale posițiunea deo­sebită a statului ungar, atunci vio­­leza în mod grav dreptul public al Ungariei. Partida a primit cu salve de aplause cuvintele d-lui Grün­wald. Deputatul Acusius Beöthy este de părere că tote partidele trebue se fie unanime în a recunosce că gu­vernul a comis în acestâ conven­­țiune uâ violare neiertată a dreptu­lui public. Până când nu se va da în acestă privință oă reparațiune in­ternațională, proiectul nu pate fi pri­mit. Partida a primit în unanimitate oă propunere făcută în acest sens, și a însărcinat pe d. Grü­­wald­ să o presinte Camerei. Partida independenților (numită și a comutiștilor) a hotărît în întrunirea ei, ținută tot la 27 Februarie, să nu primescă convențiunea încheiată cu România din considerațiuni de stat. Deputatul­­ Iulius Györffy va presintă Camerei u­n propunere în acest sens. Gestiunea numirilor de la granița Transilvană Am arătat în Românulă din Duminica trecută cât de mare este necazul Ungurilor că In convențiunea încheiata cu România, pentru delimitarea granițelor, s’au trecut maii multe numiri de­­ localitat în limba română. Iata acum ce scrie Telegraful Român din Sibiu în acesta privința: Furia­­ fiarelor oposiționale s’a descărcat asupra românilor mai cu sema atunci, când s’a publicat resultatul lucrărilor din cari s’a vedut la perdere de un teritoriu în­semnat pentru imperiul nostru și ea se potent­iza acum, când în lucrările comi­­siunei mieste locurile de la graniță port nomenclatură románésca. Gravaminele ace­ste chiaristice sunt de tot fara temeia și tradézá séu ua ignoranța necualificabilă sau ua dușmănie de morte contra limbei române. Bine, cum se se numesca în era­ CRONICA TEATRALA IOMAR: Ceeziunea distributiunei rolurilor in pie­sele no­ui - Gaspar Graziani de d. Slavici- Rolul Evreului Baruch si artistul Notara.—Să­lcia reper­toriului actual.—Că propunere: Nu sciu cine, în publicul capitalei și prin­tre rarii provinciali cari dau cu praștia pe la Teatru, simția trebuința de a mai vede Marita trecuta Mândru­l și Amor care se anunțase séu Fântâna Blandusiei care se juca, de­orece unul din artiștii primei piese anunțate, se îmbolnăvise subit. Forte puțină lume trebue să fi simțit a­­cesta trebuința, și Teatrul National, care trebue sé tra­sca prin și pentru public, dator este a cunosce adevaratele trebuințe ale publicului, daca ține ca acesta sa’l vi­­siteze. Ce-o fi însemnând Măndriă și A­­mor, acum aprópe în mi­jlocul cel mai pro­ductiv al s­agiunei, nu înțelegem. Consta­tam sala gala și, animați de aceleași sen­timente amicale pentru acesta mult încer­cată instituțiune, noi declarăm franc și neted Direcțiunei ca se’ncela, cred­end ca cu piesele cunoscute pe din afară de tot fe­lul de publu, va readuce lumea la teatru. Cele 80—85 de piese anunțate la’nce­­putul stagiunei, ne pare că n’au fost date tóte, pentru ca, luând din nou da capo al fine, se jucam sera?s piesele jucate. Era vorba de un Gaspar Graziani atât de mult așteptat, și care nu mai vine, și cari póte nu va mai veni de loc, după semnele ce s’arăta. Piesa,­­Jice-se, fusese pusă în repeti­­țiune când, după răspândire, Notara a re­fuzat de a juca rolul ce’i fusese încredin­țat, rolul evreului Baruch care, după câte’l cunosc, convine admirabil creatoru­lui Iul Shylock și Iul de Silva pe scena nostră. Că Notara a refusat rolul lui Baruch, fără îndoiala, rea și fara care este. Un lucru case este de observat înainte de a se condamna artistul, și acest lucru este următorul : sunt precedente tolerate de Direcțiune și suferite de public. Notara profita de ele, și anume, refusând rolul lui Baruch, Notara și-aduce aminte că au­toritatea superiora nu a emis nimic când artistul Notara a­lache­scu a părăsit rolul lui Laerfin din Hamlet, d-na Notara pe acela al Reginei din aceiași piesa, și când Manolescu a refuzat de a juca pe Faon In Safo, și d-na Roman.­Manolescu pe Melita tot în Safo, și... dar lista ar fi pre lunga. E destul a reaminti pe acești ar­tiști ai Societatei­­ Dramatice cari au creat numerose precedente, pen­ru a pricepe, nu pentru a justifica retusul lui Notara de a juca pe Baruch. Nicăeri mai puțin de­cât în Teatru pre­cedentele ilegale și­­ jicnitare nu trebuesc create. Nicâeni nu se aseza de densele cu mai multă voioșia. Artistul e uă ființă în care tote facultățile sunt în continua ten­siune, și deci modul lor de a judeca e mai febril, mai nervos, mai cald de­cât al comunilor muritori. Prin urmare, cum voiți ca un artist să nu se folosescá do­uă u­­șurare care­ i este posibila și de care se­menii lui au profitat de mai multe ori ? Artistul înfruntă ori­ce afară de impo­sibil. Numai în fata acestuia el se opresce, dicându’și, pentru că este imposibil alt­­mintreai, se facem cum ni se duce, caci alt­fel deca n’ar fi imposibil, he! he! Așa obicșnuise, între 1879 și 1884, la Comedia­ Francesă din Paris, administra­torul d. Perrin, pe artistele și artiștii ce ’l avea în serviciu: îndată ce uă pretensiune jicnitare Teatrului eșia la lumină, admi­nistratorul o întâmpina cu vorbele : impo­sibil, dragul sau draga mea, legea, tradi­­țiunea, obiceiurile instituțiunei ne opresc absolut de a da curs unei atare cereri. Și ’n fața imposibilului artista sau artistul se înclinau și taceau. Dar, pentru ca se aibă efect aceste cuvinte, d. Perrin tinea cu inflexibilitate ca a lui Minos, cum­­păna dreptății. Pe toți, de la mare pene la mic, îi trata conform legei și fie­cǎruia îi readucea aminte datoriile ce i se impu­­neau. D’acolo, acele distribuțiuni fenomenal de potrivite ; d’acolo acea punctualitate un serviciu, în­cât escita ș’astâ-di rîvna tu­turor directorilor de teatre cari vin să admire jocul Comediei­ Francese. La noi nu sciu cine, prin lege și tradi­­țiune, face distribuțiunea rolurilor. Stim numai cu întreg publicul care vine la Tea­tru, că din 10 distribuțiuni 7, 8 sunt ne­potrivit făcute. Piesa cade , spectatorul nu se va putea apuca venind acasă sé buciu­me frumuseța piesii, când ca și toți cel- i-alți spectatori nu a vedut de­cât unul sau doar din artiști în rolurile lor, ci pe cel-l-alți potrivindu-se în ale lor cum se potrivesc e nu ca în perete. Ați vedut chiar piese cari prin ele însuși nu plătesc și cari totuși au avut succes, pentru că dis­tribuțiunea fusese bine făcuta; cr altele, frumose piese, cân­end pentru că distribu­­țiunea fusese nepotrivită și rea făcută. Noi am fi de părere, în vederea viito­rului și bunei funcționări a Teatrului Na­țional, cu direcțiunea generală, după avisul membrilor din comitetul Teatrului sâ î și reserve dreptul exclusiv de a face distri­­buțiunea chiar și pentru piesele de bene­ficiu. Altmintreli, împestrițăturile nu vor înceta de­cât va data cu Teatrul Național. Artistul nu se cunosce pe el însuși. Când un altul îl spune că rolul îmbracă forte bine talentul său, artistul crede , când îl spune câ’l îmbracă prost se supăra. De aceia, fără a se cere avisul câtâruia scu cutâruia artist, direcțiunea ar face distri­buțiunea dupa cum cunosce mijlocele flă­căruia, oi artistul va trebui să face rolul ce i se incredinteza. Dreptate­ și târâși dreptate iată cu ar­tiștii­­ altmintieli, în acésta lume ameste­cata, și’n care nervii plesnesc la fie­ ce mo­ment ca bicele surugiilor, nici uă lege, nici ua autoritate, nici uă tradițiune nu vor mai fi respectate; totul va începe să mer­­gă­­ la dérive, și e păcat căci bunavoința exista în cei mai mulți. Fără Notara, Gaspar Graziani al d-lui Slavici este nejucabil. Rolul lui Baruch este unul din cele trei cari susțin piesa, e plin de nuanțe. E un rol de composițiune pe care, fără nici ua restricțiune, declar ca singur Notara pate sé’l joce. A’l da altuia va se da ca a primejdui piesa de bună voia, și nu credem ca autorul se va hotărî la acesta cu deosebită plăcere. Și prin urmare, daca nu se jocă Gaspar ce se va mai juca? Vedem pe afișele Tea­trului ca în studio era Fatiritza, operetă care i se va da Sâmbăta,­­fire-se, și piesa d-lui Slavic). Prin urmare, după Sâmbătă, remâ­­nem cu nimic nou in repertoriu, și vom fi fatalmente condamnați a reveni la pie­sele jucate de la începutul stagiunei, și cari nu au avut tote­ un succes mirobo­lant, mare, netăgăduit, pentru ca rejuca­­rea lor să facă plăcere. Stăm roa­­ Uă ideia pe care o supun direcțiunei Teatrului Național. De vreme ce nn’l alt­ceva mai bun [de facut, de ce n’ar trece în revista din pie­sele autorilor români, vechi și noi, vro câte­va, vro șăse—șapte, și nu le-ar arata publicului de astă­zi care nu le cunosce de loc și, în parte, care le-a uitat de când nu le a mai vedut. Alexandri, Millo, Cara­giali, Faca, și alții din cei mai tineri, ar pute da direcțiunea acesta alegere de piese destul de nimerita pentru a escita aten­țiunea publicului.Ar fi un e­xumațiune in­teresantă pe care cei tineri ar voi s’o vé­la pentru a'și da sema de spectacolele, cari odiniora amusați și înveseliați pe pă­rinții noștri). Pentru aceste piese, veți ve­dea câ tinerii artiști de asfacfi vor fi mai apți de­cât pentru marchisii și viconții lui Ludovic XV. Sunt ânca în Teatru din bă­­trânii artiști și artiste cari au moștenit tra­­ditiunea creatorilor și cari ar pute-o co­munica celor tineri. Pe lângă acesta, sun­tem siguri că daca in piesele cari primesc divertismente naționale,­ danțuri d’ale lui Mocanu cu elevii sai, s’ar invita ac­et neo­bosit dănțuitor al Romanului și al Bătu­tei, se face între acte­sea în scene de pe­­treceri câmpenesc­, cum se găsesc în Millo și In Alexandri, Mocanu, sunt sigur, ar primi. Succesul Chiriței de anul trecut ne au­­tori să a crede în succesul acelor piese vechi, și ar autoriza pe d. Stăncescu a face un asemenea încercare. In lipsa în care Teatrul se afla acum, ua exhumațiune a pieselor trecutului e un mijloc de a conduce stagiunea la piese. Gion.

Next