Romanulu, decembrie 1888 (Anul 32)

1888-12-01

ANUL AL XXXII-LE .SKVîâ Yoiesce și vei putea. a nunciuri 40 Jujhtî Uni» de 80 litere, petit pagina IV................ Delto „ „ » n­u...............2 lei luen­țiun­l și reclame pagina 111 și IV linia . 2 „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiun­ea­­ Jiarohiî. *■ IN PARIS, la Havas, Laffite et C-aie, 8, Place de la Bourse LA VIENA, la d-nil Haasenstcin et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCFORT, S ja. la — G L. Daube et 0-tiie |.. :,tru Germania, Belgia. Olanda, Elveția și Aim re a — Scrisorile n Tr.înoate sc refusil.— EXEMPLARUL][BAN REDACȚIA STRADA DÓMNEI 2, ADMINISTRAȚIA STRADA NOUA,1, Fuudatore : C. A. ROSETTL Directore : VINTILĂ C. A. ROSETTL Edițiunea <*ge diniuață BUCURESTI, 30 BRUMAR Gând am afirmat în aceste colane că, după cum merg lucrurile, con­servatorismul este pe ducă, că libe­ralismul se preface, și că oă nouă partită de guvernământ este în for­mațiune, și anume partita demo­crată,—căutaserăm mai întâia să ne dăm bine sema de cele ce se petrec în țara ndstră și, punând evenimen­tele interne alături cu cele esterne, am afirmat adevărul de sus, întreit în părțile sale : conservatorismul este pe ducă; liberalismul se preface, partita democrată își d­a ființă hotărîtă în jocul politicei române. Aceste ale nostre afirmațiuni au fost judecate drept neexacte de unul din confrații noștril, ale cărui pro­­cedeuri de polemică, corectă față de noi, le-am apreciat tot­dea­una. Confratele nostru afirmă la rândul său că : «Ideile nostre sunt greșite»; «Sistemul nostru de a scrie istoria este forte curios»; «Chipul nostru de a judeca ome­­nii și lucrurile este forte ciudat». Mai înainte de a fi provocat noi, prin articolul nostru de Luni 14 (26) Noembre râspunsul acesta, același confrate afirmase într’un prim­ Bu­­cureșci că, în tote tările europene cu regim constituțional, liberalismul este discreditat, judecat cu severitate, că sufere­ră o lipsă. Se vedem dacă, asupra ambelor cestiuni, afirmați­unile confratelui nos­tru sunt sprijinite de faptele reale și netăgăduite. Sa cercetăm dacă un observator, nu superficial, nici grăbit, nici păr­tinitor, poate trage din aceste fapte învățămintele ce pare a fi scos con­fratele nostru. Și, spre acest scop, sa luăm lu­crurile de mai sus ceva. Astfel cum este astăzi organisată economia unui stat constituțional, două sunt partidele cari au rațiunea de a fi partite de guvernământ: una care doreșce binele în folosul națiunei; alta care doreșce mai binele în fo­losul presinte și viitor al națiunei. Încă de mai ’nainte, pe aceste două temeiuri neclătite, binele și mai binele, s’au format, au muncit și au pro­dus aristocrația și democrația la A­­tene, patricianii și plebeianii la Roma, în evul m­eijin: comuna și regalita­tea în Francia, imperiul și papalita­tea în Germania, comuna și princi­pii în Italia, nobilimea și regii în Espania ; ci în Anglia, întâia poporul și monarh­ia, și­ apoi wighii și torgi. După revoluțiunea franceză, în se­colul nostru, binele și mai binele au produs pe conservatori și pe liberali. Unii, conservatorii, crezură că a sta pe loc, la rigore a admite o­ parte din principiile Revoluțiunei francese (care n’a fost făcută de conservatori ci de părinții liberalismului de aici) și a guverna într’una numai cu ele —este și va fi bine. Cel­­­alți, liberalii, crezură că tre­­bue să mergi înainte și să nu te mulțămesci cu binele; că dator­esc­ să cauți fără obosală mai binele. In întraga primă jumătate a secolu­lui nostru, în tota Europa, — afară, bine înțeles, de statele cari nu au adunări deliberante, — luptele poli­tice s’au dat tote asupra acestei ces­tiuni primare — mumă a tuturor ce­­lor­l­alte. Conservatorii au ținut la bine. Liberalii au tins la mai bine și pe rând, cu sacrificie enorme, cu mari greșeli dar și cu mari câștiguri, au apucat mai binele, l’au realisat și au continuat a merge înainte. Secolul nostru este tăiat în două la jumătatea lui printr’un mare și decisivă revoluțiune: victoria com­pletă, indiscutabilă, generală a libe­ralismului.— Credințele liberalilor, — ideologism și utopism la­’nceputul secolului — devin principii de stat. Conservatorii recunoscură victoria liberalilor și efectele ei, și tăcură, îndată după 1848 într’unele state, mai tânjliu într’altele — căci 10,20 sau 30 de ani nu numără mult in evoluțiunea lentă a ideei — liberalii ajunseră la putere, își realisară tóte credințele, își vă­­<jură visul cu ochii și steteză locu­lui, nu mai căutară mai binele. Tăcerea conservatorilor, abstențiu­­nea lor de la luptă, contradicțiunea în care ar fi că­zut cu ânsăși cre­dințele lor daca el s’ar fi pus să caute mai binele, produseră peste câtă­­va vreme uă altă partită, numiți-o radi­cală, stângă estremă, sau democrată, numele nu importă. Faptul este că acum liberalii la putere remâneau­ cu binele, democrații sau radicalii por­­niau spre cercetarea mai binelui. Roul în și pentru ua națiune nu l’a căutat, nici în vechime, nici în timpurile nóstre, nici uă partită de guvernământ. Ceia ce mai remăsese din vechia partită conservatore, neatras în vîr­­tejul victorios al liberalismului, nu puteau să scriă pe programul lor ne­garea binelui. Cu încetul, cu încetul și după ce experiența demonstră pe dintregul bi­nele real al câștigurilor liberalismu­lui, conservatorii înscriseră pe pro­gramul lor când pe față, cum face co­rnițele de Paris, când cu reticențe cum face domnul de Bismarck, tote aceste câștiguri. Conservatorii erau liberalii, deve­niseră liberali fără sâ-și dea sema, sau fără să voiască a o spune. Simplă cestiune de amor propriu și nimic mai mult. Realitatea stă pretutindeni astfel: Conservatorii cari pretind a fi par­tită de guvernământ au astăzii pro­grama liberalilor. Intre­ el și acei liberali cari stau pe loc mulțămindu-se cu binele nu există nici uă deosebire. Din vechile principii ale partitei conservatore nu mai stă ’n piciure nici unul. Alături de acesta unire între con­servatorii pocăiți și între liberalii staționari caută sĕ se alcatuesca în țara nostră partita democrată care va înscri pe stindardul sau mai binele. E un lege­a lirei cǎreia," agi seu mâne, luptătorii politici vor trebui să se supună. Vom reveni. SAMBATA, 1 DECEMBRE 1888 Luminéta­te si vei fi.­­ ABONAMENTE 111 Capitală și districte, un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diaruhtî și oficicle poștale. LA PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. PopovicI, 16, Fleischmarkt. IN ITALIA, Iad. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Fran­cesco de Paola (N. 0.) 16, Genova. — Articolele nepublicnte se nrd — Â se vedea telegramele In pa­gin III POLITICA SAȘILOR DIN ARDEAL Nici uă dată Sașii din Ardeal n’au escetat prin’tr o atitudine demnă, reală și frățască față cu naționalitățile a­­supate de elementul domnitor ma­ghiar. Politica lor a fost tot­deauna șovăitoire. in mijlocul asuprirei și persecuțiunei generale la cari sunt espuși Nemaghiarii, ei au căutat tot­­deauna să ciupesca câte uă fărâmițară în profitul nemului lor chiar cu riscul d’a înjosi demnitatea lor națională. Așa a fost în trecut. In timpul din urmă Insé, părea a se fi convins și el că societatea ma­ghiară tinde d’a dreptul la maghia­rizarea tuturor câți nu s’au născut Maghiari. Ast­fel un deputat sas, d. dr. Steinacher, represintantul cercu­lui electoral al Cisnădiei, din comi­tatul Sibiului, cu ocasiunea discuțiu­­nei ce s’a urmat în camera ungară asupra proiectul­­ui de lege privitor la rescumpărarea de către stat a drep­turilor de cârciumărit (așa numitele regale), s’a avântat până la a spune deputaților maghiari crude adevăruri în ce privesce politica lor față cu cele­l­alte naționalități. Cuvintele deputatului sas au găsit numai­de­cât un puternic ecod­ în tota presa maghiară de peste munți. Mare a fost însă decepțiunea tutu­ror acelora, cari au crezut în tăria și statornicia convingerilor numitu­lui deputat. Câte­va­­ zile după aceea, d. Steinacher a cântat cu jale un pater peccavi, și s’a întors la sînul celor cari încâlcesc pe toți rene­gații. Iată ce s’a întâmplat. In urma discursului deputatului sas, care este tot­ vă­dată și secreta­rul Camerei de comerciu și industrie din circumscripțiunea Budapesta, pre­ședintele acesteia a convocat pe toți membrii în întrunire extra­ordinară și aci a espus atitudinea ce a ob­servat d. Steinacher față cu elementul maghiar în camera ungară. Discuțiunile ce s’au urmat au fost vine și lungi, și părerile s-au împărțit în două: unii membri au fost pentru desti­tuire și escludere, iar alții pentru uă aspră dojană și cererea unei decla­­rațiuni categorice, prin care­­ Stei­­nacker se se înfățișeze ca aderent sincer al ideei de stat maghiar. Părerea acestora din urmă a tri­umfat, fiind că s’a avut în vedere d’a nu se da prilej la un prea mare supărare din partea cercurilor ger­mane, din­ Austria și Germania Hotărîrea camerei de comerciu și industrie s’a comunicat numai de cât d-lui Steinacher, și acesta fără desi­­lare s’a presintat în cameră făcând tóte declarațiunile ce i s’au cerut. Ba ce este mai mult, pentru ca sâ nu mai rămână nici măcar uă um­bră de sinceritatea declarațiunilor sale, d. S. Steinacher ’și-a dat și demisi­­unea din mandatul său de deputat, nevoind a mai cădea în ispită ca, în calitatea sea de Sas, se mai scape vre-uă vorbă neplăcută pentru cer­curile magiare. In fața unei asemenea alitundini rușindse din partea unui represin­­tant ales ca naționalist sas, se vor găsi de­sigur și dintre sași unii cari de blameze și se disprețuiască pe omul cu consciința atât de înjosită; mulți casé vor fi cari, gândindu-se la axioma politică sasescá , prudentes ac circumspecți, vor găsi destule scuse pentru conaționalul lor. Déci majoritatea Sașilor admite un asemenea purtare, fie-i de bine. Tot ce noi­ dorim cnsé este ca exemplul dat de deputatul sas să fie pentru frații noștrii de peste munți un sti­mulent și mai puternic de a merge pe calea demnităței, stăruind din resputeri pentru dobândirea dreptu­rilor lor naționale. Un diplomat pe banca acu­­zaților In Spania este iminent un proces­­ la Arnim. Este vorba de a se da in judecată fostul ambasador de pené acum al Spa­niei pe lângă curtea din Berlin, com­itele Benomar. Iată ce se comunică din Madrid diavulul Berliner Tageblatt în privința a­­cestei afaceri de sensațiune : Ministrul de externe, d. Vega de Armijo, a numit un anchetă spre a se stabili deca comitele Benomar trebuie judecat de tribunal sau de consiliul de stat, de­ore­ce dânsul, după revocarea s­a, a continuat a săvârși acte de ambasador de și pri­mise ordin să lase afacerile pe sema însărcinatului de afaceri. Oficiul de esterne din Spania acuză pe corin­tele că a destăinuit politica externă a liberalilor fostului șef de cabinet Canovas del Castillo. Ziarul conservatorilor spanioli E­­poca contestă cum că cornițele Be­nomar ar fi pus la disposițiunea d-lui Canovas documente d’ale ministeru­lui de esterne. D’altmintrelea numi­tul­­ jiar nu tăgăduesce că d. Cano­vas a descoperit unele secrete, de­cât acestea nu i-au fost comunicate de cornițele Benomar. Presa austriacă și noul mi­nister român, T­remaenciau. * oi­gar­iul unmstei urat­­e esterne din Viena, scrie cu privire la schimbarea făcută în ministerul român ur­­mătorele : «In România s’a făcut u­ schim­bare parțială în minister în urma re­­sultatului alegerilor generale. Minis­terul conservator-jun, căruia d. Carp i-a dat numele, și care a înlocuit astă primăvară cabinetul național­­liberal al d-lui I. Brătianu, s’a aliat, după cum se scie, în vederea ale­gerilor, cu conservatorii spre a-și menține situațiunea față cu partidul național-liberal. Acesta, firesce, fu învins în urma alianței, și chiar șe­fii principali au că­­ut în luptă. Dar după ce aleșii s’au întrunit în capi­tală, era uă urmare necesară ca sé se ivesca diferende între guvern și conservatori.» După ce explică apoi originea crisei, Fremdenblatt constată soluțiunea , după densul, n­orocosă, care a urmat și termină ast­fel: «Regele Carol a­­ zis cu drept cu­vânt în ultimul său discurs de tron, că România a devenit un element puternic de pace și de siguranță în Europa, înțelepciunea de care dau probă partidele politice din România confirmă încă vă dată acest adevăr. Europa póte avea tota încrederea în cabinetul Rosetti-Carp, dirigent de o­­meni inteligenți, de uă capacitate probată. SCIRI D’ALE PILEI La ministerul de resbel s’a constituit un comisiune, sub președinta d-lui general A­­rion, pentru a studia și propune schimbă­rile ce trebuesc făcute în uniformele ofi­­țerilor. * * * Intre d-nii generali Budișteanu și Raco­­viță s’ar fi ivit neînțelegeri de natura d’a ’i fa ce să iasă pe teren. Se fac demersuri pentru aplanarea dife­rendului. * * * Citim in România Liberă de ieri: Reclamatiuni numerase au venit din Bo­toșani, Podul Ilvei, Vasluiu, adică din prin­cipalele puncte de esportațiune a cereale­lor de pe linia sechestrală pentru insufi­ciența materialului de transport. Alaltâeri, în Botoșani nu mai era un de­posit de peste 690 de vagane de grâu. Din nenorocire nicăeri lipsa de material nu este mai mare de­cât pe linia seches­­trata, direcțiunea căilor ferate a luat dis­­posițiunile cele mai energice și a trimis un personal special pentru ușurarea trans­porturilor. Cu i­iua de a­ fi începe de la Roman în jos evacuarea treptata a punc­telor îngrămădite de cereale. * * * Voința Națională află că trenul de per­sone, care avea să sosescá ieri la 4:35 a UTTRfilai "1 i­tott LVex»~.~.. * * * Camera de comerciu, circumscripțiunea Ploieșct, este convocată pentru 22 Noem­bre st. v. Intre altele vor fi puse în dis­­cuțiune următorele cestiuni: Proiectul de lege pentru înființarea bre­slelor, proiectul pentru monopolisarea fa­­bricarei luminărilor de cerá în favorea clerului; înființarea unei sucursale la Plo­­esci; comercial ambulant prin comunele rurale, etc. etc. * * * Mai mulți rel­focatori au spart acum vr’uâ trei­­ file ușa de la capela cimitirului Viișora din Ploiesci. Nefiind cnse lucruri de valore, ei s’au retras deranjând și stri­când numai unele obiecte de ornamente mormântale. * * * Comisiunea Camerei, însărcinată cu com­punerea răspunsului la Mesagiu, a ales președinte pe d. G. Apostoleanu și secre­tar pe d. Laurian. FOIȚA ROMANULUI 1 DECEMBRE 68 Domna Arnaud DIRECTOAREA DE POȘTA DE ELIE BERTHET XVIII SECHESTRUL Portărelul care conducea operațiunile judiciare răspunse cu un ton îndulcit. — Cu mare părere de roü, domn­le, nu pot, ânsă să las a eși nici uă trăsură din cele aflate aci. Cai și trăsuri trebui să fie sechestrate. Cât pentru domnele n’au de ce să se temă, nu suntem așa de în­fricoșători după cât se crede. D-nia lor putea să rămână âncâ câte-va­­ file în odăile d-lor,­cari vor fi vizitate numai de formă, cu condițiune numai d’a nu se atinge de nimic din cele trecute în inventaria. Bine­înțeles agentul forței publice avea uă intențiune obligatorie, totuși cornițele eră cât p’aci să­ î răspundă aspru. Emma, care bagă de sema asta, se grăbi d’a răs­punde. — Mă voia supune la tóte condițiunile ce ni se va impune : dar nu voia pârâsi pe tata, nu voiesc ca se’l părăsesc. — Copila mea,­­fise corințele cu nerăb­dare, presința mea n’ar face de cât să’mi maréscá suferințele și umiliațiunea. Spec­tacolul suferințelor téle, mi-ar lua puterea de care am trebuință. — Pentru prima ora în viața mea tată, voia îndrâsni ca se’t­ ies din cuvent. D. de Vaublanc, cu tóta iritațiunea mea, păru mișcat de stăruința Emmei. — Copila asta a fost tot­dea­una resfa­­țată, reluă el, trebuie așa­dar ca să ce­dez capriciului său. Cât pentru d-tea, Leo­­cadio, urmă el întorcăndu-se spre comi­­tesa, te vei arăta mai ascultatore? Mul­­țămita averei d-tele personale, ai uă po­­sitiune independentă.­­Ia așa dar măsuri pentru a’ți asigura oă retragere liniștită... Nu disper a hotărî în curând pe încăpă­țînata asta de Emma ca se te urmeze. — Scumpă mamă, iarta-me, strigă ea; dar în circumstanțele actuale, e tata, e cel mai de plâns, deci voia rămâne cu den­sul. Comite, a era forte supărata; printr’un, necunoscință­­ naturală a caracterului sea și acesta depărtare pe care o ceruse ca să grație cu câte­va­­ file mai înainte, a­­cum îl înapoia­ră neplăcere de marte. — înțeleg, «fise ea c’uă voce năbușită; pentru tată ca și pentru fiică, sunt sin­gura causă a acestui desastru, pe care îl ași fi putut întânjia cu­­ câte­va­­ file, cu câte­va ore póte, prin cedarea averei me­le... Deci s’a făcut ligă contră’mi, sunt res­pinsă, tratațâ ca ua străină... Emma se repezi spre densa cu brațele de­schise. — Scumpă mamă, cum ai crede o­are... — Lasâ-mă,­­fise comitesa cu putere respingând’O­; alegei­ea d-tele e făcută, voia face și ea pe a mea. Și ea eși. Emma ezită, ne­sciind daca trebuia s’alerge după dânsa séu să stea lângă tatăl său; totuși ea fu reținută de gândirea ca lăsând singur pe tatăl său, el s’ar lăsa cu totul disperab.il s’ar face cine scie ce, și se arunca pe un scaun. — Liniștește-te, copilă,­­fise d. de Vau­blanc cu distracțiunea; mama mea se liniș­tește tot atât de iute cum se supără; ea e nervosă. Amendoul tăcură, și nu se mai au a fi de de­cât vocea grasă și monotona a portă­relului care dicta inventariul, pe când con­deiul tovarășului său mergea scârțîind pe hârtie. D-na de Vaublanc era cu atât mai ră­nită cu cât consciința nu’l imputa pate câ nu încercase nimic pentru a împedica ca­tastrofa presiune. Ea rătăci cât­va cu un pas neregulat la voia întâmplarei prin apartamentul deșert. In sfârșit, se scoborî în curte, și întâl­nind pe Carol în drumul ei, îi porunci să pună caii la trăsura. Densul îl reaminti că atât caii cât și trăsura erau în paza agen­ților, ș’apoi, ca ne­fiind vizitiul, nu era cine să conducă caii. — Așa e,­­fi se comitesa c’ua agitațiune estremâ, dar atunci cum ași putea să plec d’aci, căci voia se plec... Trebuie să plec cât mai curând ! Servitorul, splimentat de zapucela stă­pânei séle, nu sola ce se răspunda, când s’auc­i un zgomot de voci în spre portă, și comitesa ridicând ochii, zări printre gri­laj pe Iona Marsais care parlamenta cu agentul însărcinat cu paza, pentru a putea să intre la Bastide. D-na de Vaublanc scose un țipet de bucurie. — Se intre ! se intre!­­fise ea, și ea care uitasem... Carol dute și­­ si se lase pe femeia aceia pe care apoi o vei aduce la mine... Acum scia cum voia pleca. Valetul credit mai anteia fórte serios că netericirile­­ filei sdruncinase mintea comi­­tesei, obicinuit énse la un ascultare orba, se duse se prevină pe agent, care consimți­a lăsa se intre pe Iona. Carol o conduse, conform ordinului ce primise, într’un salonaș de lângă salonul de marmură. D-na de Vaublanc se afla deja acolo, palidă, gâfâind, cu tóte mem­brele tresârind de spasmuri nervose. Ea nu pronunță nici un cuvent cât fu servi­torul de față; dar cum eși,­­fise Iónei c’uă grabă nervosu­­l — Ei bine! ce ai sé’m­i spui ? îmi aduci vre-ua scrisóre ? Ióna scose, íntr’adevĕr, ua scrisóre din buzunarul șorțului și voia sé dea ace­eari esplicațiuni; dar comitesa, fără a’l asculta, îi smulse scrisórea din mână și rupse re­pede plicul. Zona, devenită agentul principal al unei corespondențe secrete, n’avea de­cât în­tr’un mod vag consciința de rolul prost ce juca, își pute aduce aminte ori­cine cum se întâlnise ea cu Puysieux și dom­nele de Vaubl­ne la stena din Valea Fon­tânei. Baronul aufiind invitațiunea adre­sată de Emma mamei și fetei d’a­rveni la Bastide, și neîndrăsnind se scrie prin poș­tă, se gândi a se sluji de acele sermane fe­mei, pentru a corespunde cu comitesa. El le spionase când ele rǎtaceau peste câmpii pentru a culege plante medicinale, și in­trase cu înlesnire în raport cu ele. Lu­­zetta, printr’un sentiment instinctiv d drep­tate, îi respinse cererea cu indignațiune; dar mama ‘s’arăta mai de înteles. Iona, convinsă că lipsa directore­ de poștă era s’o lipsesca de micul său mijloc de vie­țuire, nu negligea nimic pentru a’și crea mijloce. Produsul erborisațiunilor era pre­­caria și transitoria. Suzetta nu era atât de bine vindecată pentru ca mizeria se n’o potă face a cădea. Sermana femeie înă­bușise așa­dar scrupulele: d’alt­fel, cu tot secretul ce i se cerea d’a ține, s’afirma ca nu era de cât ceva nevinovat în acea afacere, și câte­va scu­se sfîrșise d’a linisti consciința de tot. Așa dar dânsa, dusese comitesei mai multe scrisori de la Puysieux, pene’n­­ fina aceia; dar comitesa nu scrisese nici oa dată lui Puysieux, și se scie că densa se mulțămea cu primirea lui în pavilionul din grădină. In momentul acela, d-na de Vaublanc era atât de turturată în­cât abia citea bi­letul ce primise. Ea sfârși cu tote acestea a desluși ca baronul având cunostințâ de evenimentele de la Bastide, ii oferea înca a o substrage de la persecuțiunile ale că­ror obiect putea fi. — Da, murmură ea, voia primi servi­ciile rele , numai ezit de loc..... Acest de­mers, acum, nu e poruncit de cea mai im­­periosa trebuință ? i­__ Se așe­za la biuroul său, luă un condeiu și scrise atât de repede pe cât condeiul putea să urmeze gîndirea : «Numai am bărbat, numai am fată, tata lumea mé urusce, mĕ renegă pentru c’am refusat d’ami arunca averea’n bolbuca în care s’a dus deja averea familiei mele. Singura mea speranță d’aci în­colo e nu­mai în d-‘ea. Ia­ mé din casa asta bleste­mată unde sunt singură și fără sprijin. Me vel conduce unde vei voi­­am încre­dere în afecțiunea și devotamentul d-fele. (Va urma).

Next