Romanulu, ianuarie 1890 (Anul 34)

1890-01-24

ANUL AL XXXIV-LE ESEMPLARUL 15 BAN m^misîmsâim 12<înisîrea de 11 mine ții BUCURESTI, 23 GALERDAH Orî din ce parte ar veni la îmbunătățire, noi o primim și suntem gata se ’i dăm tot sprijinul, déca ea intră în vederile nóstre. Nu vom combate reformele, chiar daca nu sunt tocmai cele visate de noi. Numai să se apropie de cele dorite, să se facă un pas către ele sau cel puțin, saverșinduse un progres, să nu se pună pedică realisărea idealului nostru. Astfel fiind, deși protivnicî ai guvernului conservator-junimist, suntem datori să dăm uă mare atențiune proiectelor presintate de guvern, spre a combate pe cele rele și a susține pe cele bune. Din nenorocire toate proiectele, ce se vor supune desbaterea Camenilor, n’au fost încă date la lumină și nevoiți deci suntem se ne mărginim cu indicațiunile pe care ni le dă Constituționalul. Așteptând cu nerăbdare ca fora oficiosă să ne vorbască mai pe larg, după cum ne fâgăduesce, trebue să constatăm, cu plăcere, că ni se anunță să lege pentru admisibilitatea în funcțiunile administrative, lege pe care n’am încetat s’o cerem și care constitue unul din punctele programei nóstre. Astfel fiind, siguri pot fi confrații de la Constituționalul, că, noi cari înțelegem numai o posiție de principii, vom uita pentru un moment că nu suntem amici ai guvernului, spre a susține proiectul lui, daca în adevăr el «va fi menit a pune capăt sistemului recrutarii funcționarilor după recomandațiuni ori protecțiuni». Chiar daca tot proiectul n’ar fi în armonie deplină cu cel propus de noi, totuși am dori ca el să devie un fapt îndeplinit, convinși fiind că, punendu-se capăt sistemei de recomandațiuni și protecțiuni, s’ar aduce un mare și moralisator serviciu, societăței ndstre. Din cele ce ni se spune suntem îndreptățiți să credem că d. Carp ar dori să inaugureze sistemul de a guverna, fără a face hatâr d-lor deputați și d-lor senatori. Stim că d-sea, în mai multe cazuri, a respins pretențiunile unor deputați, cari cereau slujbe pentru unii alegetori cari dispuneau, de 3 sau 4 voturi, seim că a refuzat de a pune în comisiunea bugetară pe unii deputați, cari în schimbul acelei favore fäguduiau sprijinul lor guvernului și că d-sea a declarat categoric că preferă se caftă mai bine decât se se menție la putere prin conruperea consciințelor. Se imense că marea parte a guvernului n’a fost de ideia d-lui Carp, că puterea e în mâna acelora cari vor se se menție prin vechia sistemă de corupțiune și deci fatalmente d. Carp va fi învins sau convins. Aceiași resistență vor întâmpina-o, pentru aceleași motive, amicii Constituționalului, daca vor susține un proiect de admisibilitate în funcțiunile administrative, prin care s’ar pune capăt recrutării funcționarilor după recomandațiuni, ori protecțiuni. Ni se spune chiar acuma, că unele din proiectele anunțate de Constituționalul, au dat deja naștere la mari discuțiuni în consiliul de miniștrii și că consilierii tronului ar fi decis a renunța la ideia de a se depune la biroul Camerei, în primele glile ale sesiunei actuale. Amânare, se scie ce însemneza când ea e cerută de cârmuire. Adesea ea nu se deosebesce în nimic de renunțare și deci trebue sa mărturisim că tema ne este, că nu vom avea ocasiunea se susținem nici unul din proectele d-lui Carp deși ca și d-sea dorim se se reorganiseze poliția din totă țara, se se schimbe legea comunală rurală și cea urbana, se se desființeze licența și tacla de 5 la sută și să se facă să mai dreptă lege a pensiunelor. Suntem chiar după cum am mai spus sprijitori ai proectului d-lui general Vlădescu, asupra pompierilor, proiect ale cărui principale disposițiuni ni le dă Constituționalui, căci Românul a combătut necurmat actuala organisare a pompierilor artileriști. Comuna, care plăteșce pompierii, are dreptul și datoria să organiseze acel corp după trebuințele sale. Trecerea deci în stăpânirea comunelor, a materialului de incendiu cu arnașamentul său aflat asupra bateriilor de tunar-pompieri, precum și 20 de cai din fiecare din aceste două baterii, este una din cele mai bune disposițiuni ale proectului. Nu credem înse că e suficient timpul de 6 luni în care se pune la disposițiunea comunelor ofițerii și cadrele pompierilor actuali, primăriile neavând timp să formeze organisațiunea intr’un timp atât de scurt. Spre a avea buni pompieri trebue să mai lungă practică și mai multă experiență. Atragem atențiunea deputaților asupra acestui punt, deși puțină speranță avem că proiectul se va discuta în acesta sesiune și multe probabilități sunt, că va fi trimis spre a sta alături cu nenumăratele proiecte, ce de ani așteptă, supt praful archivelor, să fie puse la ordinea fiilor împăcarea ceho-germana Alaltderl s’a adus la cunoscința adunărei provinciale din Boemia resultatul negociațiunelor ce s’au urmat la Viena pentru împăcarea celor două națiuni certate. Resultatul deocamdată s’a depus numai la biuroul adunare, și deputații nu se vor rosti asupra pactului încheiat decât după ziua de 26 ianuarie pe când ei au fost convocați la Praga. Deorece nimic nu se pdte schimba din pactul încheiat, deputații cari vor fi convocați și cari vor discuta, nu vor vota la urmă decât asupra întregului proiect și nu asupra fiecărui articol. Cât despre tinerii cehi, rămân ca ei să fie invitați de cehii bătrâni cari au luat parte la negociațiunele din Viena la discuția ce se va urma. Din proiectul de împăcare se vor pune în practică imediat acele puncte cari sunt de natură pur administrativă. Legile ce sunt a se face și cari au fost deja formulate nu vor putea fi promulgate decât la tormă și după ce Camerile le vor fi discutat și votat în totă regula. Se scrie din Viena că cornitele Taaffe, primul ministru al Austriei, a fost forte vesel când a închis ședințele negociațiunelor. El a mulțumit călduros deputaților cari au pus atâta silință a împăca cele două națiuni și a mulțumit călduros cu deosebire principelui Schonburg pentru concursul ce a dat comisiunelor negociante. Enciclica Papei La 10 curent papa a adresat că enciclică către întreg clerul catolic. In ea se plânge că omenirea nu e destul de morală, că nu respectă învățămintele lui Isus și dogmele bisericei, că unii dintre capii statelor lumesc nu dau cuvenita îngrijire gestiunilor religiose și se pronunță cu asprime mai ales contra acelor nesocotiți cari vor să stârpască religia catolică. Mai interesantă este acea parte a enciclicei în care papa face că poporele dau «uă destul de mare, pate prea mare stimă capetelor încoronate lumesc, cu tote că aceștia nu merită, de prece calcă legile creștine catolice.» zice mai departe că credincioșii cari văd că regii ori împărații lor nu urmără și desconsideră catolicismul n’ar trebui să se supună poruncilor ce acești domnitori dați. Un fel de îndemnare deci la revoltă. Papa termină enciclicarea adresându-se capilor de familie și îndemnându-l ca să și crască copii conform perceptelor cuprinse în enciclică. De peste munți „Tom vedea !“ Se scie că cu ocazia discuțiunei la respunsul Mesagiului regal d-nul Nicolae Ionescu a interpelat într’un mod indirect pe d. Lahovary, ministru de externe, și l’a silit să se rostă SCfl »««pra politico © eterne a cabinetului actual. D. Nicolae Ionescu a silit pe d. Lahovary să se rostescă mai ales asupra cestiunei dacă România s’ar putea afla, la un cas de resbel, cu Austria. Din partea sea, d. N. Ionescu a fis că câtă vreme dincolo trei miliome de români sunt tratați de stăpânirea unguresca tocmai ca nisce robi, nici chiar sub domnia gentelmanului monarh Frantz Iosef România nu trebue să se alieze cu Austria. Ar face contra spiritului ce domnesce între Românii d’aici guvernul care în asemenea condițiuni s’ar alia cu Austria. In întreg discursul său d. N. Ionescu a fost aplaudat de camieră. D. Al. Lahovary a răspuns evasiv. Vom vedea ce va fi de făcut la cas de resbel, a fis d. ministru de externe. Luând drept punct de plecare acest răspuns evasiv, Tribuna scrie un articol de fond în care primind VINERI, 24 IANUARIU (12 IANUAR. st.v.) 1890 vederile d-lui N. Ionescu, vederi împărtășite și de noi, regretă în același timp că d. Lahovary, ministrul de externe, care d’altfel urmără politica d-lui I. Brătianu preconisată și de junimiști, dar în fine omul crescut multă vreme amic a lui Hitrovo nu a dat un răspuns mai clar ci a scăldat’o. Părerea confraților noștri din Sibiu este că situația României impune ca în orice împrejurare d’aci încolo să se alieze unei puteri ce luptă contra Rusiei. Credința acesta trebue întărită în toți românii și d. Lahovary prin răspunsul său a slăbil’o numai, făcând astfel reü serviciu și regelui, și a stricat și mare cause a Românilor. A făcut roü mai ales românilor de dincolo, cari în acești din urmă după trei ani sunt cuprinși două pirotela, pivotălă care cresce cu atât mai mult, cu cât chiar în România liberă un ministru nici afia nu spune ori nu scie ce e de făcut pe viitor. Românii de dincolo putere morală pentru a lupta mai ales de aici ascuptă. Când văd că însăși românii din regatul liber nu se ia ce e de făcut, e natural ca pivotă că în cele din urmă se covârșască. Aceste sunt părerile Tribunei. ----------------------------------- Măcelul prisonierilor din Siberia i Sunt în posițiune de a veda amănunte asupra măcelului prisonierilor din Siberia. Acum câtva timp s’a respândit zgomotul, în Europa, despre un presupus măcel al prisonierilor politici. Dar scrieie erau atât de grave încât nu era prudent sé tratezi acel subiect, pene s- ai scrie sigure. Noutățile casé sosesc forte încet din Siberia, mai cu semă când autoritățile sunt interesate, cum sunt cele rusesci, se opresc o seriile din stabilimentul pe care ei singuri ’l numesc un «mormânt, pentru cel vii». Dar grație stăruinței și devotamentului partizanilor prisonierilor politice s’a dat nu numai urechi, zidurilor temniței, dar și uă voce mormănturilor în care sunt îngropați de vii, adversarii guvernului. Astfel că în cele din urmă faptele au ajus la cunoscința prietenilor politici ai victimelor. Istoricul măcelulului a fost povestit în scrisori care au fost trimise de cei cari au fost în urma esecutați sau de către cei cari au fost osândiți pentru participarea la acel fapt. Avem și estrade din deposițiunile făcute înaintea autorităților și verdictul curței marțiale, numite spre a instrui răscula precum și u schiță despre planul casei unde fost atacați și omorîți prisonierii. Descrierea acelor fapte e prea lungă 1 1) Estras din «Times» și N. Y. Volkszeitung din New-York, spre a fi făcută în întregul ei, dar o putem resuma astfel: Se scie că la 22 Martie 1889 în orașul Iacutsk, în strada mare, casele Monastareff, la locuința ecsilatului administrativ Iacob Notchin s-a întâmplat o nesupunere înarmată din partea ecsilaților de tot ce se gaseau în număr de 30 omeni și în acesta învâlma sării a fost ucis soldatul în retragere Hlebnkoff, éi răniți au fost: Ostașchin, locțiitorul guvernatorului, Caramzin, comandantul detașamentului militar și soldatul Garlovenca. Din partea ecsilaților de stat au fost uciși: Serghei Pic, Sofia Gurevici, Papii, Podbelschii, Petre Muhanoff, Grigore Șur și Iacob Notchin, iar răniți au fost: Leon Gogan Bernștein, Nicolae Zotoiu, Iosif Minar, Mihail Goți, Mihail Orloff, Matei Fundaminskii, Iosif Estrovici, Serghei Gater și Anna Zoroastroff. In privința acestui fapt ve pot da urmatorele amănunte: Noul guvernator al Iacutscului, Ostașchin, ce venise în Februarie a anului trecut in locul precedentului pivo sr..Mu? Svetlitski se gândise schic de Itinerarul ?..■ metezel ecsilaților polite. .. Ve.hor.v se A și Kolâmse. Acesta schi_ Larc ere atât de grea pentru ecsilați, în otât se cera menținerea vecinului itinerar cu acest scop câțiva din el, între care era și Goți, au fostj la guvernator; cererea lor case n’a avut nici uâ reușita. Atunci toți ecsilații ce se gaseau în oraș un număr de 30 omeni, au dat petitéul guvernatorului, în care arătau ca noul itinerar va trage după sine un singură marte de lume pe drum acelor trimeși și pentru acesta îi rugă cu cea mai mare umilința a păstra vechiul itinerar ce esista pe timpul lui Svetlitschi. Petițiunile au fost date la 21 Marte la prefectura . Dar consilierul prefecturei, Dobrjinschi, nu se scie pentru ce, n’a voit se primésea pe nimeni și a trimes Alinai mnltrim! OVwV, SUSl acest din urmă s’a strîns la prefectură toți cei 30 petiționari, care venise acolo unul câte unul. Suhaceff a primit petițiunile și le-a făgăduit că despre tote acestea va raporta guvernatorului, rugându- în același timp să vie după răspuns cu toții la locuința exilatului politic, Notchin, ca fiind cea mai aprope. Și în adevăr în sera aceleiași fii el a venit acolo și le-a adus răspunsul guvernatorului, care consistă în urmatorele: că pentru moment totul se revoca, că mâine el iar va veni acolo și le va aduce un răspuns definitiv și că guvernatorul nu e mulțumit ca exilații se duc în localurile administrațiunei cu grămada; prin acesta își motiva propunerea sea de a se aduna la locuința exilatului politic, Notchin. Ecsilații s’au liniștit cu totul, fiind încredințați, că cererea lor va fi satisfăcută, fiind că totul era evident, așa de legal, așa de trebuincios, încât a nu satisface acesta cerere era cu neputință. Acum arată și citația, în privința acestei afaceri din spusele lui Nicodim Zotoff, FOIȚA ROMÂNULUI 24 IANUARIU 2 Vă nópte grozava NUVELA (presintată la ultimul concurs al Românului de d. V. M). Intr’uă sera, era în luna lui ianuare, ninsese forte mult, și viscolul, care nu încetase înca, acoperise tóte drumurile afară la câmp, întrerupsese circulația trenurilor și făcuseră sumă de stricăciuni, mtriau finL de câte noutăți triste și îngrijitóre pe ori și unde te duceai ; ba colo, câ unei familii plecată în ajunul viscolului nu i se mai soia de urmă, ba dincolo câtă sanie cu patru cai a fost atacată de un haită de lupi care a sfâșiat animalele, pe visitiü și doui călători , ba cu nișce muncitori plecați pe jos spre oraș s’au nămețit în cutare și’n cutare loc, și câte altele. In séra aceea, fiic, ne mai voind se mai ies din casă pe un asemenea timp, luând un fitar, mă asefiasem la gura sobei unde un mare foc trimițendu’mî dogorea sea plăcută, mă îndemna se uit tot ce asprimea unei crai fără milă făcea sé șuiere , pe atâția nenorociți; și tot citind, tot ascultând fără atențiune șuerătura sinistra a viscolului, tot privind pâlpâitura flăcărilor ce se impleticeu ca nisce uriașe limbi de șerpi printre tăciunii pe jumătate arși, flăcări ce pare că mĕ atrageu cu uă putere fascinatore, cari dedeu imaginației mele rătăcindu cele mai ciudate fantasii, transportându me în trecutul depărtat al copilăriei mele, desfășurându-mi înaintea ochiior tote scenele de eroi și de firie ale poveștilor ce, tot la gura sobei, mi se istorisea pe acele timpuri fericite ; fiarul îmi câniuse din mâna, capul mi se resturnase pe spatele feioliului și încetul cu încetul adormisem, spre a lua parte, în vis, la miraculasele întreprinderi ale acelor bețifrumoși ce ucidea smeii și-și desroiea logodnicele. Când tot de ua dată un mare sgomot afară mă făcuse sar drept în sus. — Brrr.... ce timp afurisit ! Deschide, ci deschide uă dată, strigă Gostică cât îi lua gura, și tropăitura a patru piciore sgurjuia casa. —- Ge fel ? eugelaia eu, trecându-me la ochi, Gostică ăsta are mai multe piciore ori ,și-a încălțat și mâinile cu cisme numai ca se facă venin cucónii Tudoriuil ducându-i mai multă zăpadă ? tóte căile sunt bune pentru densul, numai aceste căi se ducă la buclucuri. Lucrul care se petrecu cu totul astfel. Gostică aduse cu densul și pe Alesandru, și acesta apucând mai nainte clanța se ținea de ea și’șî scutura piciorele ca de obiceiu, pe când e, de voe de nevoe, și pentru ca frigul nu’l lăsa să șâdă la un loc, batea din piciure ca un apucat de rusalii. Pe când deschideam ușea ca se ’mi primesc amicii, cari intrară înăuntru tot așa de domol ca și viscolul de afară, aufiți pe cocóna Tudorița țipând din baerile luimei. „ Cine dracu îmi dărâmă casa! Și când pe urmă recunoscu vocea, se pusese se bocéscu. — Iar Gostică!... dómne, dómne, o sé ’mi facă casa ca o cocină de porci. Cinci minute dupé aceea intră și densa ca spaima zugrăvită pe obraz; din fericire, musafirii mei își lepâraseră galeșii, și căutătura sa scrutatori negasându-i nedemni de ai călca preșurile, se însemnă încetul cu încetul, începusem să vorbim despre asprimea timpului, când vă ciocănitura discreta la ușe ne înștiința că Lili ar fi dorit să ne mârescă compania. Dintr’o săritură de tigru câte și trei fuserăm cu mâna pe clanță. Intrând, vecina mea avu un roșetă și o mișcare de modestie admirabilă; și ducându-se drept la cocóna Tudorița protestâ ca nu venise decât ca sé va róge despre ceva ; Gostică case îmi spuse a doua fii că ea venise numai pentru Alicsandru, dar eu n’am crescut nici uă dată acesta calomnie, o știam cine este, ș’apoi îmi cunoștem amicul care nu m’ar fi trădat pentru nimic în lume, și eram sigur ca el ar fi făcut ca Iosef chiar dacá Lili ar fi jucat rolul lui Putifar. Intrarea Lilii schimba subiectul conversații, aparițiunea lui Mimi îi dete asemenea un alt curs. R uitasem să presint pe unui v. Amicii mei cu care eram mai în strânse legături, acesta e Mimi, motanul vecine* *, pe care îl iubeam mult, și care, forte aceste semne de simpatie, nu preferința lingușitore, și de câte oria ocasiuni venea să me vadă, îmi sărea pe genuchi, adesea ori pe umor, și ’mi mângâia obrazul cu coma sa mătăsosă făcând niște mișcări mladiose de uâ grație de care numai stăpână sa era capabilă. Alte subiecte schimbară după aceea din nou conversația, și așa, dintr’una într’alta, veni vorba de vânătore. — Apropos, fuse Gostică sărind , dupe scaun, știi că peste vr’o două trei fiile, după ce o înceta viscolul, o să facem uă mare venâtore de lupi pe moșia lui Iorgu, la Strâmbeni? Süntem vr’o opt inși; tătăsia ne a pus la disposiție, cu multă amabilitate, afară de casă, masă, servitori, etc. și vr’o douo fieci de țărani. AhL, e uă partidă superbă, păcat că tu nu ești făcut pentru astfel de lucruri. —- Eu !... strigaț, sărind asemenea drept în sus ca cum m’ar fi pișcat sn vespe,—■ căci Lili me privea cu o zâmbire ironică. —Eu!... Și pentru ce nu? — Atât mai bine, răspunse Costică, o so fim mai mulți, pregatește-te adar, peste trei, fii le plecăm, ce este a fii ? Marți... Marți, Miercuri, Joi... făcu el numărând pe degete, Joi luăm trenul de la 12 noptea, a doua fii ajungem la gara de lângă Strâmb*mi *unde ne așteptă trăsurile lui Iorgu ...»A Duminică vânăm și Luni de ' Ne-am înțeles dér? _vregeșit! • Mal , birău, apoi de câte w lucruri neînsemnate, cucóna Tudorița ne făcu cronica mahala L., i iar C ore ne de, intrăm. In finua ficsată pentru plecare, încă de pe la 8 ore séra, Costică și Alecsandru, în costume de venatore, veniră se me ia. Ora 8, este adevărat, nu era aceea a pornirea trenului, dar noi hotărîsem ca pene atunci se luăm câte un ceain la Iorgu, căci avea un cogniac de minune, și am luat așa de bine acest ceaiu, am prețuit așa de mult calitățile acestui cogniac, că pe la miesiul nopții unul era cu capul pe masă, altul pe umerele vecinului, cel lalt întins pe câ^dormesc cu piciorele pe capateiü etc.; Costică se rostogolise după scaun tragându-se și pe mine, în căderea lui, sub masă, unde un al treilea venisă nemarescá compania. In acest timp au fiți ca prin vis pe servitori că trăsurile au venit și ne ascăptă ca să ne ducă la gară. Cum și ce fel! nu scin, dér ’mi aduc aminte că peste câteva minute, frigul isbindu’mi figura și desmeticindu-me puțin, me vefiul într’uâ trăsura cu tot bagajul meu și cu cineva lângă mine. Plecasem în fine. * * * Cerul era senin; vântul, care face mai simțitore asprimea iernei, nici nu adia; zăpada, care începuse sé scârțâe sub piciure, îți lua vederea prin alberea ei stri; și fără sfârșit, îți înțepa par’cu ochii >. fulgi cristalizați din care sereie íácea atâtea :nte; și luna, confundându-sa cu frapada, își arăta la orizont jumătatea discului sau argintia. încetul cu încet’ i. c:’*reie . i d. lăsa câmpii, cu un număr mai înainte d’uă albețe așa de strălucitore, un nuanță albastru, pe care luna, ardicându-șt, o reușea pe nesimțite dându-i un ușor ton auriu. Totul prevestea un nopte rece peste măsură, este adevărat, dar propice vânătorilor. (Va urma)