Romănul, martie 1898 (Anul 42, nr. 41-52)

1898-03-01 / nr. 41

* UH EXEMPLAR IO BAül ANUL AL 42-LEA No. 41 VOEȘTE ȘI VEI PUTEA ABONAMENTE ín tota țara 30 lei pe an —pe 6 lun 15 lei—7 lei 50 bani pe 3 luni. Pentru preoți și învățătorii sătesciî 20 lei pe an.— In streinătate 40 lei pe an. Annnonin • Pag.IV 50 bani linia mini­ciun . pag . 2 lei linia. Pag. 1i 3 lei linia. Scrisorile nefrancate se refusă.— Article __________nepublicate se ard Mandatele și corespondențele privitoare la redacție se vor dresa personal d-luî Vintilă Rosetti Fondat in 1857 de C. A. ROSETTI Director : TOȚI» C. .1. mSETTI __I Duminică 1 — 7 Martie 189g LUMINEAZA-TE ȘI VEI 51 IN STREINATATE anunciurile se pri­mesc la PARIS d nu Lorette rue Gaumartin îi.-Havas 3 place de la Bourse. Iones 31 bis rue Fault Montmarte.—Adam 37 rue de Va­lues. IN GERMANIA la d-nu Rudolf Mosse, Ber­­­a, Munich, Liepzig-Steiner (Hamburg, Be­r­na) și d-nu H. L. Double Fr­ankfort. ZURICH Rudolf Mosse. La GENEVA ; la Hassenstein & Vogler. ad STRIA: Viena, Rudolf Mpsșe I. Ședer­­-Dukes, Wolizeile 6-4& 'Vieițâ. ' *■ ...... ( V ; ' v.A, * A Redacția și AdmitófaM Slrada^Stavropoleoa Țq-P-A BiiCniresc • •­­ V* IV. Chitanțele emise în numele ziarului Românul, spre di ftinJabile­ vor purta semnătura d-luî V. Rosetti. ^ v.„. CURIERUL SEPTAMANEI împrejurări nedependinte de voința­ nostră, ne silesc, spe­răm pentru un timp scurt, a face să apară Românul săptă­mânal. Numărul de ^Duminică va putea fi ast­fel mai îngrijit, consacrându-ne tot timpul spre a face un număr intere­sant ceea­ ce nu puteam face­­ filuri, lipsiți fiind cu desă­vârșire de sprijinul și con­cursul amicilor noștrii, con­vinși fiind că va veni un timp in care democrația se va gru­pa din nou in jurul bătrânu­lui­­ Țar, redându-i vigorea, de care are nevoe, spre a fi la Înălțimea misiunei sale Mulțumim abonaților noștri, sperând că ne vor da spriji­nul lor și pe viitor, spre a reda Românului focul Ce ocupa în presa nostră. Aceste spuse, trecem la e­­venimentele săptămânei. Duelul Macola­ Cavallotti a produs o mare impresie și in cercurile nostre politice și-a pus din nou la ordinea dilec legea contra duelului. Secțiunile Camerei au ales delegații lor din cari trei sunt contra proectului, care pro­babil­­ va fi respins. Punem deci sub ochii citi­torilor noștri amănuntele pe cari le trimite corespondentul din Roma, al unui­­ ziar de aci. Deja de câte­va grile depu­tatul Maccia provocase pe Ca­­vallotti din causa unei scrisori publicată în­­ visu arfi «Secolo», motivată prin unele informa­țiuni ale corespondentului ro­man al durului «Gazetta di Venezia»,­ care i se părură lui Cavallotti ofensive, și pen­tru care Macola, în calitatea sa de director-proprietar al sus­crisului­­ fiar Venețian, și-a asumat responsabilitatea. Mar­torii, deputații Valli și Santi­­ni, pentru Macola, Giampu­tro și Marrazi, pentru Cavallotti, au făcut un proces-verbal de conciliați­une. la în acest timp Macoia sosea Roma, pe când «Gazetta» publica la Veneția un răspuns for­te aspru. Atunci Cavallotti constitui din nou alți două martori pe d. d. Socci și Ni­­ccolinii (fiind­că Marazzi și Giampietro plecaseră din Ro­ma), dar acești martori in­­trunindu-se cu martorii lui Macola, redigiarâ un nou pro­ces-verbal de împăcare. După aceea deputatul Macola a scris lui Cavallotti o scrisore prin care ’le ruga să sfârșescă într’un chip aceast ă chestiune. Cavallotti a publicat această scrisore în­­ ziarul Don Chisciotte, comentând-o in chip ironic , spunând­­ că Macola știe să facă zgomot la Veneția fiind lacom de reclamă, dar că cu­vintele lui nu corespund cu faptele, Macola atunci trimise din nou martori pe d-nii Do­nati și Frisinato să-l provoce. Cavallotti și-a constituit atunci ca martori pe d nii Bizzoni și pe deputatul Tassi. La ora 6.30 seara vre-o suta de republicani au organisat o demonstrație cu drapelul in piața Montecitorio, strigând : «Macoia la morte! Jos duelul!» Mai mulți carabinieri urmau pe demonstranți, cari se duse­ră la redacțiile ditatelor «A­­vanti» și «Messagero», unde au cerut să se arboreze dra­pelul negru, apoi s’au dus la teatrul Argentina spre a cere ca el să fie închis in semn de doliu. . Inspectorul de poliție Rinsidi iî soma să se împrăștie, dar demonstranții, cari crescuseră la număr, nu se supuseră și se duseră la locuința lui Ca­vallotti, unde un tânăr, în fața porței, plângând,­­zise câte­va vorbe, amintind pe marele pa­­­­triot mort și invitând apoi pe demonstranți să se împrăștie. In tot timpul parcursului manifestanții au strigat! «Jos duelul !» !Jos Macola!» O altă demonstrație forte numerosă, s’a format în fața Montecitoriului cerând ca să se arboreze drapelul în doliu. Mai mulți deputați căutară să convingă pe demonstranți despre imposibilitatea lucrului trebuind să se aștepte deli­berările Parlamentului. După câte­va strigăte de «Jos duelul» „Macala la mar­te!“, manifestanții se imprăș­­tiază. Și în tote orașele din Italia s’au făcut mari demonstra­­țiuni și mai ales la Milan, un­de s’au închis și teatrele. Martorii au decis ca duelul să se facă cu sabia ascuțită și cu vinf, fără excluziune de lovituri. Lupta să continue până ce unul din adversari va fi so­cotit de doctori în condițiune absolută de, imposibilitate de a se lupta. Luptătorii vor numai în cămașă, care va fi fi absprobită. Martorii a­umai decis ca adversarii să poarte mânuși, pentru­ că­ acest duel car­e se face în condițiuni foarte grave să nu poată fi întrerupt pen­tru o rană ușoră făcută la mână. Macola voia,­ca duelul să fi avut loc ora. CavalleU a fost care a cerut amânarea lui până a<fi. Se pare că amân­­doui aveau presimțirea unei nenorociri. Eri, la inaugu­rarea monumentului lui Carlo Alberto, Macola zicea unui prieten : — Sunt opt (mii) de sufer­­iarele refuză să când pu­blice desmințirile mele. Și nu crezi că va fi un duel ca de obiceiű. Cunoști caracterul nos­tru. Dacă voi mai trăi, vine pe la mine mâine seară. Amicul a luat lucrul în glumă și s’a despărțit de el. Atâta Macola cât și Cavallo­tti și-au­ petrecut sara în ve­selie cu mai mulți prieteni. Cavallotti a stat la cafeneaua Aragus până la miezul nopții, indiferent cum pate fi un om care a avut 32 de dueluri. Insă amicii săi spun că și el avea in unele momente un tri­l presimțiment. De mai multe ori a spus prietenilor săi : — Nu vă faceți nici o ilu­­ziune. Nimeni­ nu poate pre­vedea sfîrșitul unui duel. Azi de dimineață, înainte de duel, el a prânzit cu prietenii săi. Era forte calm , a mân­cat puțin și a beat, vin cu apă cum se cade celor caii ei pe teren. Tassi îi dise : — Sunt mulțumit că te văd așa de liniștit. Cavallotti, glumind și spre a-și speria martorii, zise : — Cei care sunt liniștiți, o pățesc de obiceiű. Și apoi a­­cesta e al 33-lea duel, un nu­măr nefast. După un moment el adaose: — Ce gânduri negre! La urma urmelor ne vom face o tăetură unul sau altul; acel Macola e un om bun ;nui-am voit nici­odată zeul. Cavallotti cu ai săi sosi la locul de întâlnire mai nainte de­cât Macola. El avea in cap un joben pe care trebue să­­ fi împrumutat de la doctor sau­ de la vre­un martor, căci fă­cea mare haz de acesta pălărie pe care n’o purta nici­odată. Puțin după aceea el a apărat in porta vilei, purtând obi­cinuita sa pălărie moale. In acel timp a sosit și tră­sura lui Macoia. Reporterii t­ari erau lângă vilă, ved­ută pe Ca­­vallotti, salutându­ și adversa­rul,, care răspunse. Apoi pot­ta vilei fu închisă. Vila Cellere, unde s’a petre­cut tragedia, se află la patru khilomelri departe, de Póita Maggiore. J - Pregătirile trebue sa fi durat mult, căci tocmai ra­pid s’a audit de afară zăngânitul să­biilor. Cei doui adversari, puși în gardă, statură puțin privindu­­se, așteptând fie­care atacul cel­ui­ l’alt.­­ Maco’a ținea sabia așa în­cât ișî lăsase peptul deschis, dar era gata să pareze. Cava­llotti ținea sabia drept, cu vârful îndreptat spre Macola. Apoi amândoi atacară de­odata. Martorii însă îi opriră. La al douilea asalt, sabia lui Macola ajunsese până la flancul adversarului, fara să-l­ póta răni. Ca la întâia repriză adversarii eșind din măsură, fură opriți. Cavallotti conti­nuând să agite sabia după semnalul halt. Fusinato l’a re­­chemat la ordine. Cavallotti s’a scuzat spune­ți că în fierbin­țeala luptei nu aurmise sem­nalul de a se opri­­i c<­.. Suntem h momentul fatal. La al treilea asalt, Macoia viu]n vârful săbiei lui Cavallotti la 30 centri­metri depărtare de peptul său. Macola atunci, vroi să îndrepteze sabia sa spre peptul lui Cavallotti. Acesta aplecă copiii, ca pen­tru un a fond, și se lovi cu buza de sus de sabia lui Ma­cola. La semnalul de halt, Ca­va­llotti se retrase credénd că rămăsese și cu sabia in­spir-i,­ mișcând buzele ca și cum ar­ fi voit să vorbescă. !* In acel moment Macola ob­servă că Urna săbiei lui""­era însângerată pe o lungime de 10 centimetri. Atunci martorii și doctorii alergară și susți­nură pe Cavallotti, care deja începuse să se clatine. Încer­când în zadar să spue vre­o vorbă. El rotea ochii în orbite.­Me­dicii crezură fnimia într’un a­­tac nervos; dar îndată, după câte­va minute sângele a în­ceput să curgă în valuri mari Cavallotti Interd nu vroia să cedeze do terilor, apoi­­ s­­căzu sabia din mână și incepu să respire cu greutate. Fu condus în casă și întins pe o canapea, li s’a făcut in­cisiunea spre a­­ se ruga una din carotide. Dar în curând se vezu gra­vitatea rănei, căci sângele cur­gea în mare abundență.­­După șase minute, Cavallotti murise. Pe când doctorii dedeau îngrijirile lor, Macola și mar­torii sei se Îndreptară,întris­tați, de­­ locul unde »’a petre­cut acestă tris­ă scenă. In ajutorul rănitului aler­gase­­ și contesa Cellere. Medi­cii, martorii și toți cari il dă­duseră îngrijiri, au fost um­pluți de sânge, așa de în a­­bundență cursese. Medicii constatară că sabia intrase prin buză in gură putând pătrunde cu ușurință din causa lipsei celor doui dinți din fată. Taiase limba de sus In jos, epiglota și ar­terele linguale și s’a oprit în colona vertebrală. CaroPda d’a fost tăi­ta. Le­garea ei a fost incercată nu­mai spre a se opri emoragia a arterelor linguale. Toți cei de față plângeau mai sconsolăbil de­cât toți era Ezzoni. — Două o­i exclama el plângând-am fost martorul lui Cavallotti: când fu răpit grav locotenentul A­ndrosini și acum ! Vestea tristă a acestui duel s’a lățit cu iuțela fulgerului. Toți­ (Ziua de 1,)) a fost un pelerinagiu la vila Cili­­re. Regele a fost informat de acest fapt. Parchetul a descins la fața locului și a sechestrat mănușa Însângerată a lui Cav " . Se va cere autorizarea Ca­merei, pentru ca deputații Macola, Fusinato, Tassi să fie urmăriți Donați și pentru delictul de duel. Bizzoni, ne­fiind deputat, va fi dat în judecată fără nici o altă for­malitate. Din Carnet Afară bate vîntul. De­­ pe fereastră privec în gră­dină la undele regulate ce se for­mează iarbă uscată, îngălbenită, bătută de vînt. Nu știă de ce azi vîntul mă impresionează mult și îmi­­ [naște nostalgiî în surfel. De cîte ori n’a bătut vîntul ? Și în legănarea erbei uscate, u­­rîte, vă­i, furtunele cari mi au­ în­ghețat inima. Ce fericită compa­rație : iarba uscată și inima mea. Sufletul meu­ par’ că găsește în vi­jelia d’ afară un prietin, un frate de care s’a despărțit de mult, și azi regăsindu’l ar vrea ca să’l ur­meze, să alerge înpreună, să scape din temnița vieței omenești și să­­ rătăcească cu vîntul peste cîmpiile pustii,peste pădurile uscate, în aer, în­ spațiu... să se după Veșnic tot înainte, fără să mai treacă prin locurile pre unde a mai fost. ’ De­sigur că în om există și o parte­­ eternă, care emigrează din •corp/de ■ corp, care uită de pel de f­ șpi, dar pare tot mai păstrează vag regretul unei vieți dezlănțuite , de ce iub­ițirii noi viața și care la urma Ht^hiehr va scăpa de lanțurile căr­­>ței și­, va fi liberă, liberă. ■ / Poate, că eu în curînd voi fi li­ber, de a pleca or și unde, poate că perfecțiunea nu am putut’ o pro­cura în cursul vieței de la mica mOrernă pînă la om, poate că eu care simt în vijelia de- afară un tovarăș am fost o dată cel ce l-a chemat Zoroastru... Am fost afară. Am alergat îm­preună cu vîntul, și ca născut dintr’o rasă necunoscută l’am în­soțit departe, pe cîmpia pustiită de podoabă, m’am culcat pe iarba gălbejită și iarăși am alergat cu vîntul. Aveam, alte simțuri. Senzație a­­ vîntului care îmi shâura părul, care ’mi izbea obrazii, care îmi ineca respirația m’a făcut să țip de plăcere. Vedeam cum mi se în­neacă simțurile comune tuturor, cum mă înalț mai sus, tot mai sus, și am alergat, am țipat, iar vîntul îm­i cînta pe lângă urechi o arie barbară, eternă, voluptoasă.... De ce m am mai întors, de ce m’am înstrăinat iar de tins vîn­tare, tovarăș vechi, cînd d'abia te regăsisem.... Le­i iau­ albe, peste, cari cade cămașa care ese de sub vestă. In mină are un băț destul de gros și în­tr’un deget un inel de argint. Ochii lui sînt bulbucați de somn și de beție ; o frunte în­gustă băgată înăuntru lasă să­­ țî sară în ochi o pereche de fălci groase de gorii. Atomul stă pe un scaun înt’o sală de întruniri — să’î zicem sala D. Pe scenă se află vre-o 20 de inși pe cari cu o mare doză de bună—voință i-am putea numi pitici. Un pitic după ce bea un pa­har cu apă bate cu pumnul în masă. Atomul tresare. In sufletul lui de atom zgomotul lovitureî a­­mestecat cu efectul alcolului, vi­brează puternic. Simte că ar vrea să dea și el un pumn în cine­va , ar vrea și el să lovească, așa de­­ plăceae. Piticul declamă : Ne omoară de vii, impozite,­­siegele nostru, cu toate acestea, desigur, ooo..., dar cînd ? cine ? cum ? cu care ? de­sigur. Atomul vede stele vinete în­­naintea ochilor. Nu înțelege nimic, nu aude nimic, dar vede bine că așa e. — Ne-a omorî fără doi,i’le ! Sac necârpit! S’ăl strângeip ,de gît­­a .. ■ Strînge cu putere , ciomagul. Sîngele îi năvălește cu furie ne­bună în cap. — Țara, păcătoșii, așa nu mai merge, trădător, de­sigur, s’a plătit, pînă când să avem 63. —­ Nația lor de păcătoși­­ îl mănînc dom’le. Atomul se simte însuflețit când se vede înconjurat în tote părțile de atom, la fel cu el, cari toțî au aceleași idei și sim­­țiminte. Bestea îmbrăcată în haine de om tremură­t spasmodic. E tremuratul hienei când des­­groapă cadavrele, cutremurul­ bestiei flamande la vederea pră­zii. — Noi, cetățeni, cu sângele nostru glorios și verde, entusias­­mul la culme strămoșesc, cine cu care ? unde domnilor ? Să strigăm într’un singur suflet și gîndire cu toți­­ Jos tâlharulu­l Și pe când piticul privește tavanul cu mîinile ridicate la cer, atomul în picioare bate din palme. Efectul vorbelor înflăcărate e zdrobitor. Atomul nu judecă. El simte că dreptatea e cu el. Că tot ce e dușman trebue să piară. In zgomotul aplauzelor, el nu mai póte sta liniștit. S’a isprăvit. Încă o vorbă. — Cetățeni cu suflet mare strămoșesc..... nu vă lăsați....... dați foc ! — Și ca apa care a eșit din maluri și se varsă peste câmpii, — animalul acesta monstruos se întinde ca pecinginea, ca o cota de lupi însetați de singe. — Jos ! Dați foc ! Dați foc ! — Ne trădam Acum când acesta lege e aprope a fi trecută în ale istoriei nemului, nu e­rgu, a cerceta puțin din trecuta ei viață, fie chiar în trăsuri ge­nerale, spre a­ ne face o idee de viitorii ei moștenitori. Legea instrucției din 64 cuprindea ca o tulpină tóte ramurile învățământului pu­blic.­ Legiuitorii posteriori au deosebit ramurile tulpi­­nei făurind legea învățămân­tului primar, secundar și su­perior. Legiuitorii au crezut că mai ușor se póte legifera asupra părților, ca întregului, și dreptate au avut.­­ Mulți miniștrii au încercat modi­ficarea legea instrucției în total, dar n’au reușit, pentru­­că cei cari avea să se pro­nunțe erau cei umbriți de legea în­ discuție, și nu se putea înlocui o lege cu alta ce n’ar fi dat un avantagiu mai­ mare, Aci era și este nodul cestiunei. Legiuitorii cari au voit să modifice le­gea instrucțiunei de la 64 au observat ca acesta cuprinde două ramuri : învățământul primar, și învățământul se­cundar — superior. Ramura învățământului primar nu avea alți apărători, prin natura lucrului, de­cât pe aceea că nefiind acest învățământ la temelie, bine organisat, nu­ putea avea ființă învă­țământul secundar și superior, învățământul secundar și su­perior avea și are apărători în mare parte pe înșiși le­giuitorii direcți interesați în causă. Legea învățământului pri­­mar se modifică fără mare greutate, bine­înțeles spre a se asigura firea învățămân­tului secundar etc. Legea învățământului se­cundar, și superior altă dată t­ntâmpinase mari greutăți.— Acum s’a vota ușor. — S’a spus că necesitați­a modifi­cărilor este neapărată. Nu credem a fi acesta causa.—­­Nevoia era simțită și altă dată.— Deslegarea proble­mei e alta. — Legiuitorii fiind în mare parte profesori se­­cundari, era natural ca să nu se voteze de­cât o lege care să le ofere avantagii mai mari ca cea din 64. — Le­gea nouă satisfăcând astă condiție, trebuia votată. Le­gea nouă are în ea talismai rtul reușitei de­ a vedea lu­mina , îmbunătățirea în mod destul de larg (cum a spus d-l prim-ministru) a posițiu­­neî profesorilor secundari, și nu greșim a spune că aces­ta lege plătesce cu prisosin­ță munca profesorilor legiu­itori și dar, aprope unanimi­­tățile la votare sunt pe de­plin înțelese. Dorim însă și credem că profesorii secundari și su­periori trebuie a fi bine plătiți după cum e și însem­nătatea lor în stat, și ne am revoltat când un profesor universitar era plătit ca un sub­prefect; dar acela e din­tre moravurile electorale. Dacă însă un profesor secundar și superior va fi bine plătit mâne, dacă aces­ta plată e stabilită pe pre Psihografia mulțime! Mulțimea e, un animal uriaș, culmii de capete, cu mii de pi­cioare, cu mii de ochi ; e o a­­i­ebă uriașe care își răspândește­­­ în tote părțile protoplazma din , care e formată. Ca orice animal, mulțimea e legată orbește de prezent. Ea nu’șî aduce aminte de trecut, nu știe ce e viitor. Și acum, când știm ce e mul­țimea,— să căutăm să facem în câte­va cuvinte psihografia a­­­cestei bestii. Și,cum masa asta colosală ne înspăimântă, vom pune pn înape un atom, îl vom scoate de păr și îl vom așeza sub microscopul nostru. Intr’un punct material găsești toate proprietățile materiei, în atomul nostru vom găsi uriașul mulțime. Atomul e un individ­ cu pă­rul destul de mare, cu capul băgat în o căciulă înaltă și cu vîrful scos în afară. picioare o pereche e potcovite și pe­ge­­pereche de izmene Legea instrucțiune! Camera a votat legea în­vățământului secundar și su­perior. Peste puține 4'c e Senatul va vota acesta lege și apoi vechia lege a instruc­țiunei de la 1864 va rămâ­nea ca o legendă națion­lă. Legea de la 64 a dat tribu­tul său, a făcut ce s’a putut, vor 4'ce unii, a făcut mult, vor 4'ce alții. Ne-a adus unde suntem.— Ca or ce lucru, acestă b­ere ajunsă de bătrânețe se va duce dintre noi, și nu va rămâne de­cât amintirea că odinioră­­ a existat, și­­ chiar cu multe d­efecte. 1

Next