Romanul, octombrie 1898 (Anul 42, nr. 194-218)

1898-10-01 / nr. 194

Anul 42-lea No. 194 Yoesce și vei putoa 5 "bo-a^ i în toată țara Abonamente . In țară 5 lei pe trimistru In Streinătate 10 fel pe trimistru Redacția s­r. Șelari 17­­ colț cu str. Carol Fondat de C. A. fíosétti Ura contra Streinilor Justiția și armata Din Botoșani se scrie unul confrate cficorist rințile didactice din anul acesta, au fost și date de d. revisor școlar pre- V. O. Nădejde, care între alte ces­­tiuni, a pus și următirea : „ Trebuie învățătorul să deprindă pe copil cu ura contra Streinilor“ ! Seim că ura este sentimen­­tul cel mai josnic, și că de secol­ se încdrcă a se distruge acel sentiment propovăduindu­­se iubirea între popore. Cristos însu­și a fost un a­­postol al iubire! apropelul său, și preceptele religiune! creștine să aduc la cunoscința elevilor, din primele clase primare. Era dec! firesc să ne aș­teptăm ca un revizor școlar să îndemne pe învățător­ să facă posibilul spre a nu se infiltra ura în inimele cele tinere și să­-l sfătuiască a iubi omenirea. Surprinderea a fost când a doua <ji revizorul, mare, Nădejde, a dat el însu­și răs­­­­punsurile la întrebările sale și a spus că învățătorii trebuie să facă pe copii a avea ura cea mai desăvârșită pentru streini. Faptul e atât de grav în­cât el pare de necrezut. In fața afirmării pe care o face un­­ Jiar, este de datoria ministrului a face o­ anchetă și, dacă se va adeveri, să des­­titue imediat pe acel revisor, care inspiră copiilor sentimen­tele cele mai josnice. Un alt fapt dureros, avem de înregistrat adJ. Se scie că doi ofițeri în re­­servă, pe când nu erau con­centrați, deci erau simpli ce­tățeni, în urma unei­ discuțiuni la Capșa, au ajuns a se lovi. Consiliul de resbel crezând că toți cetățeni, cari sunt che­mați la un moment dat a face serviciul militar, trebuesc con­siderați ca soldați a judecat și osîndit pe acei cetățeni. Ei au făcut recurs la ca­sație. Dar înalta curte de justiție a respins recursul și cetățenii au rămas la discreția justiției militare. Astă­zi, când vedem unde conduce militarismul, pe re­publica franceză, groaza ne cu­prinde gîndindu-ne că aceleași fapte se vor putea petrece și la noi fără ca justiția să intervie. Este de datoria representan­­ților națiunei a vota, cât de curând, o lege spre a sustrage pe cetățeni de sub arbitrarul consiliul de resbel. FOI RĂVĂȘITE E frig... Ce grid apasă cerul supărat... Și vântul tremură tul­bit prin frunze, și frunzele gălbui, pipernicite, se scutură de vânt și cad pe drumuri. Mă simt strein, mi-e frică și sunt sin­gur... Pustiul trist și urletul de iarnă, îmi dau sensu­­l înfiorătoare, fiorul locurilor glaciale. O, unde sunteți voi trecute zile, cu ce­ruri albe, cu s bpiri de stele, și cu șoptirî vrăj­te de iubire, trimese ’ncet, departe, dragei mele... Când ea, simbolul roz al vieței mele, din depărtare ’mi ranăștea iubirea, și în singurătatea mea bizară, uitam tristețea sila și desgustul. Afară 's frig, pustiul se întinde, peste simțirea de astă­zi înghețată, par’că ’i ul­tima suflare-a lumei, dezastrul groaznic al iubitei noastre. Afară vântul urlă imnuri triste, și frun­zele cad troenite 'n goană, ducând cu ele ultima speranță, a dragostei crescută ’n primă­vară. O, troeniți- vă mulțimi de frunze>, și co­pleșiți vede­ea și auzul, purtați din loc în loc desgus­­ul lumei, ce '1 veți răpi de pr­i­mele buze Și duce-ți ultimul suspin de viață, pur­tat în ceruri roze de iluzii, pe lângă ochii ei frumoși și veni li, și aruncați ’i apoi 'n fund de mare • •• Sigma Contra anarchiștilor Agenția Stephani publică textul notei pe care ministrul de externe al Ita­liei, Canevaro, a trimes o către re­prezentanții Italiei acreditați pe lân­gă Puteri, pentru convocarea unei conferințe internaționale în interesul apărării ’ societăței contra anarh­iș­­tilor. Iată expunerea de motive: „Se pare că guverne, cari în fața pericolului comun se simt solidare, își dau seama de necesitatea de a lua măsuri, pentru a’și putea oferi reciproc ajutoarele, cari se bazează pe un sistem de apărare comună. Gu­vernul regal s’a ocupat din partea sa încă de mai multă vreme cu a­­ceste idei și s’a simțit confirmat prin un lung șir de crime anarh­iste, din­tre care anume : asasinarea președin­telui Carnot și încercarea de atentat, de două ori repetată, contra regelui nostru, au provocat disprețul lumei întregi. Abjecta crimă, al căreia tea­tru a fost Geneva, și care caracte­rizeaz­ă extremul acelor fapte de cari numai criminali lipsiți de conștiință și fără patrie sunt capabili, a decis pe guvernul regal să ia inițiativa unui schimb de păreri care să con­ducă la strînse legături internaționale în sensul arătat mai sus. „Primirea pe care inițiativa a în­­tîmpinat-o până azi, dovedește că părerile guvernului regal sunt îm­părtășite în principiu și că cel mai bun mijloc pentru alungarea aces­tui scop pare a fi întrunirea în timpul cel mai scurt a unei conferințe in­ternaționale, la care I­uterile europene vor trimite nu numai delegați diplo­maticî, ci și delegați teh­nici cari vor representa autoritățile respective ale justiției și ale internelor.“ Nota termină fugind,pe ambasadori să aducă cît mai curînd la cunoștin­ța guvernului hotărîrea pe care o vor lua guvernele respective. Greva din Paris Paris 28 Septembrie. Biurori­le consiliilor muncipale și generale au promis comitetului grevei de a mijloci pe lîngă mi­niștri de comerciü și lucrări pu­­blice în cazul când greviștii ar cere pentru lucrările esposiției și ale drumului de fier, concesiunile sunt obținute pentru lucrările din oraș. Calmul este complect, o mulțime de reuniuni de greviștii s’au hotărit a continua greva. Am publicat zilele trecute un ar­ticol în care am arătat că în resta­urantul gărei Ciulnița s’a găsit de către comisarul un portret mărime siguranței, Maxim, naturală, lucrat în ulei reprezentînd ș­i Florica, fica lui Mihai­ Viteazu. Dăm aci o repro­­ducere după portretul găsit, lucrată de d. profesor Ion­escu, care a înso­țit pe d. comisar Maxim. Telegrame Viena 2g Septembrie.— împă­ratul a primit la prânz pe Rege­le Alexandru al Serbiei. El a întors după prânz vizita regelui Alecsandri() care a plecat spre seară spre Belgrad. Londra, 29 Septembrie.— As­­tă­zi sau publicat documentele schimbate între Anglia și Fran­ța cu privirea la chestiunea Ha­­ut-Nil. Potsdam 29 Septembrie.—Ma­­estățile germane au sosit joi la prânz la Veneția. După prânz a primit vizita suveranilor Italiei, și au plecat spre Constantinopole Sofia 29 Septembrie.— Eri prințu a inaugurat în persoană linia drumului de fer, Grebedjie* Devnia, în prezența Prințeselor Maria Luisa și Clementina, a mi­niștrilor de interne și lucrări pu­blice. Berlin 29 Septembrie.— Jurna­lele constată că rechemarea mi­nistrului Buelow nu însemnează că s-a făcut ruptură cu Sf. Scaun. Numirea sucesorului sau care a fost desemnat este așteptată. Serbia și anarh­­iștii Belgrad 28 Septembre’— Gu­vernul a dat ordin representan­­ților săi din străinătate de a cere guvernelor pe lângă cari sunt acre­ditați lista anarh­iștilor espulzați pentru ca să se poată lua măsuri contra întrărei lor în Serbia. IN VEGHERE Scrisori rătăcite Amice dragă, după răspunsul teu, văd că nu m’ai înțeles pe deplin.Mie singurătatea îmi place în adevăr du­pă împrejurări, dar de cele mai mul­te ori mai mult societatea. Fiind pu­țin sensibil evit supărările de tot fe­lul. .. ce pate să’mi aducă—uneori— societatea, și adesea mă retrag în lu­mea mea de gînduri. Dar nu cum ai Înțeles tu, pentru a judeca omenirea ceia ce nu’mî folosește la nimic — e banal!—ci văd că în anumite împre­jurări, urmînd o așa cale, îmi priește și ’mi-e mai bine. Insă, ceia eu, nu va prii de­sigur de­cât ce fac celor aceme nimie, și va & pare păgubitor, celor cu alte simțiri, vederi și încli­nări cauza cred că nu e de­cât de­prinderea; și apoi, omul ce-a simțit ca lumea e rea, neavând acord, tinde spre nesociabilitate. Și fac rămășag, că și tu, de vei continua a cugeta necontenit, asupra problemei fericitei omenești, inevitabil, vei cădea de a­cord cu mine. Singurătatea nu e tre­buincioasă că trebue să dispun de multe, ca­r’o poți suferi. Mai întâi de cele necesare vieței, și apoi de cali­tăți, prin care trebue să îndepărtezi țru­tul, producînd ceva. Până acum, sunt fericit, îmi dă mâna. . să fac ața nu știu însă pe viitor, când voi intra d’a dreptul tn lupta vieței. Și dacă mă retrag, nu e pentru a judeca același lucru—cum zici tu sau pentru a me repausa; sau pentru a mĕ preumbla cu mintea ei în scop de a vedea și pătrunde tot mai mult în necunoscuturi, spre a atinge, sau cel puțin a tinde spre alte ceruri. A­­sta se numește gustul unui cult fru­mos. Las­ pustiului lumea că nu folosește de­cât celor ce voesc a fi prea în­cătușați de ea. N’am zis că nu sunt cause, cari ne țin, legați de lume. Dar atunci, nu facem alt­ceva, de­cât ne ținem ca copilul de mamă. în adevăr, tocmai singur nu voesc să fiu... Dar așa cum înțeleg eu..". Cu ocazia asta citez ceva din Traian Demetrescu, unul din scriitorii de cari am simțit o mare afecțiune : „cultul pentru frumos, e refugiul cel mai cu­rat și mai divin pentru sufletele po­etice, rănite de anomaliile societăței. Acest cult, are farmecul dulce, senin, bine-făcător, ca și religiunea pentru sufletele credincioase. Se întâmplă însă, că în această izolare, poetul să se simtă prea singur. Atunci ei, caută un ideal, cu care să -și împartă soli­tudinea sufletului. Și cine poate întru­pa acest ideal, dacă nu o femee!“ Cum vei fi deci, nu voesc să fiu pus­tnic...^ urăsc lumea, Ci răsbesc blân­da singurătate, ca pe nu ce, în­ une­le cause ca repanzator, și în sitele ca folositor. Urez de ea, numai după Îm­prejurări. Cu altă ocasie Iți voi feri mai mult amicul meu, acum e târziu și trebue să mă culc. Werther. XANROF Dicționarul Două ore. Gu­y de la Braque­­—viconte —se duce spre casă cu o trăsură încărcată cu fel de fel de nimicuri cumpărate din magazinele mari în vedere­a anului nou­. Se gândește cum să-șî redacteze cărțile ce le va trimite.­ Să vedem, pentru ducesa, ceva așa cu șic, și cu o formulă discretă... cu respectuasele sale simp......simpatii... Aida de! cum să scriu simpatii ? Trebuia să-mî iau bacalaureatul și a trecut mult timp d’atunci ! n’am cel puțin un dicționar......’ (Trăsura trece str. Richelieu) Ah ! ce prost sunt; iată Biblioteca Na­țională, trebue să aibă vre-un dicțio­nar.—Birjar, la Biblioteca Națională. (Birjarul se uită cam curios, oprește imediat, Guy se dă jos, intră în curte și de acolo pătrunde într’o sală mare, întocmai ca o școală unde nenumă­rații­ cititori erau absorbiți cu totul în cărți). Guy.—Ah ! iată ce căutam ! (Guy se grăbește). O voce, (apărând repede dintr’un colț al sălei și oprindu’l.) Domnule, ei, Domnule ! bastonul Guy (mirat).—Cum­­ sunt și aci păzitori ? Dar, mă întorc imediat. Vreau numai să văd un cuvînt în dicționar. Păzitorul.—N’are a face, așa ’i re­gulamentul. Guy. —Ah ! In sfârșit. (Ii dă basto­nul) să nu mi’l perdi : la Nouveau­­tes este unul care vre­ o un­spre­zece umbrele mi-a perdut. Dar dă’mî mai repede un dicționar. (Dă năvală în sala de studiu, un gardian îl oprește) Cartea d-voastră ? JOI 1 (18) Octombrie 1898 5­­­bsiaa.i1 în toată țara Anunciuri pagina IV linia 40 ^ani Inserții și reclame 2 leî linia Administrația­­ Strada Șelari (colț cu str. Carol Director Vintila C. A. Rosett Guy.— Cartea mea ! Pardon, nu viu să fac vre-o visită directorului. Gardianul (sever).—Cartea d­v. de intrare... Guy.—Bun­­ e nevoie să am carte de intrare... Iată, voiesc numai să văd un cuvânt în dicționar. Gardianul. — Așa scrie regulamen­tul ! Apucați pe sală la dreapta, ga­leria la dreapta, coridorul în fund, a ș­asea ușa din coridor, acolo veți găsi administrația. Guy (mergând). —Administrația..... administrația.... Nu o cunosc. Dacă ași fi știut că trebuiesc atâtea flea­curi, pentru­ ce să mé uit la un cuvînt în dicționar... Ad ! uite : administra­ția.­­Guy intră oficios. Administrația representată printr’un tinerel, scrie la o masă încărcată cu hârtii, Guy ’1 salută și administrația îi răspunde forte politicos). Guy.—Pardon, domnule, dacă nu mă înșel, am nevoie de o carte ca să intru în Bibliotecă...... Administrația. — Da, domnule... Guy.—Ați putea să’mi dați una ? Administrația.— Nimic mai ușor, domnule.—Urmează să adresezi ce­rerea în scris, unde ve veți, pune ti­tlurile universitare, un certificat de vaccină, și un memoriu asupra cău­tărilor d-v, se va face o cercetare și peste 15 zile... Guy (spăimântat).—Ginci­spre­zece zile ! Dar, Domnule, un lucru de ni­mic, voiesc să văd un cuvânt în dic­ționar... Administrația.—Ah! dacă este vorba numai de o informație să vă dați o carte,—dar valabilă numai pentru o ședință! Poftiți, domnule.­­Guy mulțumește și salută pe ad­ministrator care cu zâmbetul pe buze ’1 conduce până la ușă. Ajunge pină la sala de studiu, avînd grije de a se perde de vre­o trei ori și intră mîn­­dru ținând cartea în mână, gardia­nul o ia și în schimb îî dă o foae albă, pe care Guy luând-o drept pros­pect o veră drept în buzunar­. Guy —Ași voi să văd un cuvânt... o să aveți bunătatea d’a ’mi înmâna dicționarul ? Gardianul.—Adresați-vă drept în față, în fundul sălei. Guy.—Tocmai la capăt ? Bine.­­Guy străbate sală mergând numai în vîrful degetelor ca să nu turbure pe cei’alțî cetitori, ici, colo, băr­bați serioși ’i cum priveau pe sub o­­chelarî, furioși din cauză că ’i scâr­­ția ghetele. Ajunge roșu de emoțiune la căpă­tul sălei și se găsi în fața unui biu­­ton, la care un bătrân( ferchezuit, glumea cu o cetitoare de vre-o 15 ani). Guy (sfid­os).— Pardon, domnule, ași dori să văd un cuvânt în dicți­onar. Bătrânul (întrerupîndu-se și cam supărat).—Unde ve este fișa ? Guy.—Fi.... Bătrânul (revoltat —Fissa d-v<astră, Guy.—Ce este aia fissă ? Bătrânul.—Gardianul a trebuit să vă dea o fissă, când ați intrat. Guy (căutându-se prin postuare).— Ah ! Da ! ’1 am la mine, prospectu ! Numai să nu’] fi aruncat. Nu... iată’].. Bătrânul (depărtând cu­ degetul pe Guy).—Ei bine, complectați! !...­­Guy, ia un condeiu și urmând în indicațiunile de pe hârtie, ’și scrie numele și adresa, pe când bătrânul ’și vedea de altele). Guy (întrerupându’l).—Iată... Acum cred că voi putea căuta cuvântul. Bătrânul (după ce se uită pe fiș­să).—Și numărul D-v.? Guy (mirat).—Cum, număru meu ! nu’l am pus ? este 27. Bătrânul (scriind).— Să’l punem atunci !■ —27. Guy.—Am 27. strada Tait-bout. Bătrânul.—Ce stradă, Tait-bout ? Ce stradă ți-a găsit ? Eu nu’țî cer numărul de stradă... ’țî cer numărul locului. Guy (zăpăcit).— Numărul locului meu ? Care loc ? Bătrânul.—Locul­­ tale, domnule ! unde stai ? Guy —Ei bine, aici. Bătrânu (strigând).—Unde te-am a­­șezat ? Guy.—Oh !--Nică­ erî. Titan. (Sfârșitul mânie­­i J : )Si Oj iii )Sho îm­n­ul 91 i­ ia rș­­­lu, iudi Vil/i

Next