Românul, mai 1914 (Anul 44, nr. 1-30)
1914-05-01 / nr. 1
\ yffWÜÜ» ATi 44-leá —— Wo. 1 HÉ TOiffTf fi VEI PUTEA ÄNUNCIÜRI Líbia öórp cöfoanTt ín pagiua III, f .50 hani țin la corp 7 pe o coloană In pagina IV . . .30 bani îitgeriți și reclame în pagina III linia. . . • 2 lei." A se adrese: in Romanios la Administrația ziarul. La Bari« , la d-nii John F. Jones - C-ie, 31 bis rue du Faubourg Montmartre. La Berlin & Viena : la d-nii Rudolf Mosse « C-io* La Geneve : la d-nii Haasenstein « Vogle» și la toate agențiile de publicitate. ffdeN LUMNYEAZA-TE ȘI VOI ABONAMENTE q % 9 AU <& * SÖ'CMGNGP' tai » \w #tt 36 lei ♦ «ea îiftp If m Abonamentele încep la 1 și’iu tic-căței A se adresa: 1.'In Wom#nl«> la Administrația ziaruTui fli nrffei+ffc poștale. La Boris s Ta «Agence Internationale de journaus Gorbaty». La tîrna s la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbahnhoff La Geneve * Heinrich Massein. TELEFON No. 22/39 și 43:47 REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Calea Victoriei No. 56 ESJCOREȘTI 1 MM C. A. Rosetti TOn.pS Tor.Areei și nauă de ani dela e‘elipsarea dintre noi a celui mai neobosit apostol al principiilor nationale și liberale, „Românul“ reapare ca o lumină d in mormîntul sau, ca o emanatiune a marelui său suflet. Suflarea care redeschide acum porțile eternității pentru o solie de înviere, este tot suflarea care a chemat un popor la o biată nouă la 1848, prin „Pruncul Român“, apoi prin „Românul“ ajuns la plina vigoare a bărbăției și ne readuce astăzi pe același „Românul“ în toată puterea maturității, cu păstrarea aspirațiunilor generoase ale tinereții. Un suflet care a avut o înrâurire atît de mare asupra inenirii României, nu putea să dispară dintre noi; el revine astăzi prin organul ce conține simțirile sale să ne avînte din nou înainte spre realizarea programului partidului, căci oricCst de sus se va ridica România în Prezent și în viitor, tot nu va putea trece de limitele aspirațiunilor lui C. A. Rosetti și ale marilor săi tovarăși de lupte, atît de înalte erau acele aspirațiuni și de vast programul acțiunii lor. Ridicarea materială a clasei țărănești prin lărgirea proprietăței lor rurale, chemarea ei la viața politică a Statului, înaecirea puterilor de propășire ale națiunii prin formarea atâtor sutimi de mii decetățeni la viața civică, toate aceste mariiprobleme care dau momentului în care ne aflăm însemnătatea unei ere nouă spentru țară, nu sunt articole străine de programul tras de C. A. Rosetti și de iluștrii săi tovarăși. Le găsim pe toate dezvoltate și propagate mereu în coloanele „Românului“. Manele lui C. A. Ro Rosetti trebuiau să tresalte de bucurie, «dar urmașii generațiunii sale au întreprins să realizeze articole atît de însemmate ale profesiunii sale de credințe, si din aceste vibrațiuni de bucurie trebuia sa renască „Românul“. Și ce școală era acest „Românul“! îlptspreziece ani ai tinereții mele i-am închinat acestei școale. Și, urmîndu-o, atît erai de îndemnat la muncă, atît erau de însuflețit spre simtimintele generoase, nicit munceai cu entusiasta zi și noapte plină ce cădeai de oboseala. Pe atunci ziaristica nu era de loc ceea «e este astăzi, era sărac»* -«*> cele două trei ziare ce existau trăgeau dela cîteva sute de exemplare pina la cel mult două «fii, și numai „Românul“ ajunsese abia pe la 1875 la acest număr. Pentru ca un ziar «si se poată menține cei asemeni condiții trebuia ca cel ce se consacra lui «a facă de toate, sa fie și secretar de redacție» fii redactor, și repoziter, și traducător, și corector, și chiar administrator; astfel muncea Cl. A. Rosetti cu unul sau doi care’l ajutau.. I)e ziariști de profesie nu se pomenea pe atunci, era un apostolat nu o profesiune. Oameni politici se făceau ziariști ca să’și propovăduiască ideile, și putini putea lupta, mult timp cu trebuințele unnui ziar cotidian, C. A. Rosetti singur a murit cu condeiul în mină. De aceea și sala redacției „Românului“era o școală de civism și de îndemn la muncă cum nu se mai văzuse și cum nu s’a mai văzut. O singură masă mare servea de biurou comun; șeful lucra întruna , cum n’ar fi lucrat cei mai tineri în fata lui? Și acolo se întruneau toți oamenii mari ai naționalismului si ai liberalismului, cînd venea Ion Brătianu, și venea des, era o sărbătoare pentru toți, cu natura lui extraordinară de simpatică, cu spiritul lui sclipitor, cu exuberanta Sentimentelor lui si cu darul de a ridica toate chestiunile ce le atingea, producea și mare activitate sufletească la toți cei de față și o atracție ,la care nimeni nu rezista. Acolo veneau și marii patrioți storeștii, admirați pentru înălțimea sentimentelor lor și dintre care Alexandru, era o natură de adevărat apostol. Din timp în timp, după mersul vicisitudinelor politice, ne venea și ilustrul Cogălniceanu, cel mai puternic cap politic, și pitiți alții, din tot ce era mai de frunte între bărbații politici. Nu vorbesc ideat de cei bătrîni. Convorbirile, discuțiunile ,într’un asemenea cerc, în jurul mesei redacției, erau învățăminte, și pentru trebuințele momentane ale ziarului, și penescru viitor. Ceea ce da mai multă intimitate acestor întruniri era și faptul că redacția „Românului“ se afla totdeauna în însăși locuința lui Rosetti, era chiar salonul capei sale, încălzită de prezența d-nei Maria Rosetti, o femee tot atît de admirabilă prin talentul ei de scriitoare, cit și prin devotamentul ei pentru soțul, copiii săi își pentru oricine ar fi recurs la bunătatea ei fără de margini. Vorbesc de timpuri cari nu se vor mai întoarce, dar de care e bine să ne reamintim, căci ele erau vîrsta de aur a credimlelor profunde din care a eșit o viață nouă pentru România. Sarcina zilei este acum de a face un nou fir mare pas înainte inspirându-ne tot de învățămintele marei generațiuni care me-a precedat. Dacă credința naivă s’a mai împuținat, o putem cu folos îmlocui prin cugetarea matură, care conduce la convingeri profunde. Ne putem zice cu mândrie că opera ce am întreprins este își ea demnă de o mare generație. Dacă micul stat major care a condus pină acum destinatele Romîniei a adus’o totuși la rangul ce’l ocupă astăzi, mult mai sus » va ridica o națiune întreagă, întărită, printr’un trai mai bun, și cu stat major recrutat din noui și viguroase pături chemate prin luminile instrucțiuni la viața activă a Statului. „Românul“ lui C. A. Rosetti, renaște ca «și mine înainte propaganda pentru realizarea operei întreprinse, o suflare patriotică și generoasă pune în mișcare toate sufletele într’u adevăr romînești, voința lor energică este să reușească și văr ■reuși. EMIL COSTINESCU -0X0- FĂURITORII ROMANULUI Μ Colegiul unic DEMOCRAȚIA și CONSERVATORII Principiul revizuirei Constituției, pentru care ziarul acesta a mai dus luptă sinceră și energică pe vremuri tot așa de grele ca cele de azi, principiul pare a fi câștigat de democrație în cîte-și trece partidele noastre politice. Principiul, pus în discuție de partidul liberal prin scrisoarea d-lui Ion I. C. Brătianu dela 7 Septembrie 1913, a fost primit nu mult după aceia de către șeful conservatorilor-democrați.Partidul conservator de sub șefia d-lui Maiorescu a început prin a’l combate, dar a sfîrșit prin a’l primi în cele din urmă la întrunirea de la Dacia. Conservatorii, intransigenți la început, primind principiul, au cedat și asupra uneia din cele două reforme, asupra exproprierei, pe care d. Take Ionescu a acceptat-o odată cu însuși principiul revizuirei. Din cele două reforme, una prin uiumc• întâmpină o mai mare rezistență, deși este în sentimentul general al țarei: reforma electorală, cu introducerea colegiului unic. Conservatorii nu înțeleg să cedeze acestei revendicări democratice, preconizând în schimb lărgirea actualelor colegii cu introducerea preoților și învățătorilor în colegiul I actual. Cu alte cuvinte, odată cu anihilarea înrîurirea acestor două elemente așa de importante pentru viața rurală, și decapitarea țărănimei, care ar fi lipsită și de singurii ei îndrumători. Ideia e pur conservatoare. Democrația românească însă nu o poate primi. Conservatorii înțelegemi în acest chip ciudat reforma electorală, se înțelege că lupte o vor da mai ales pe această chestie; pornesc însă de la un punct de vedere prea egoist, ca să poată triumfa. •-----------OXO----r— — MECîJKI PE 1ILÎ3 Rubrica fix Să lăsăm orice modestie de-o parte și să recunoaștem că în ziaristica modernă, rubricele fixe sunt ea. prescripțiile medicale. Zilnice sau săptămînale, politice sau literare, sportive sau de modă, ele par a avea ceva din gravitatea tipică a frazelor explicative, pe care avem grije să le cetim totdeauna pe eticheta sticluței sau cittioarei de la armade. Dar acelaș lucru, l’am putea spune și despre obișnuiții lor cetitori. Am cred, să existe pe lume bolnav mai dificil ca cetitorul rubricei fixe. Nimic mai chinuitor ca indispoziția subită, pe care o simți în ziua cînd, din vina ta sau din vina ziarului, te pășești în neputință, să te împărtășești din lingurița de doctorie pe care singur ți ai prescris-o. E o doctorie pe care neglijența unei singure zi, o transformă într’o otravă. Am putea spune chiar că rubrica fixă,, este ceva mai mult, decit o... „rubrică fixă“, e poate singura mare calitate și poate singurul mare defect al ziaristicei moderne. Atît timp cit apare regulat, sau cu alte cuvinte, își respectă titulatura de „fixă“ ea reușește să pună de acord atîtea temperamente și credințe diferite. E cazul cînd rubrica fixă, depășește cadrul propriu zis al ziaristicei. E destul însă, să lipsească o singură zi, și administrația ziarului se resimte cel puțin timp de o săptămînă. Noi de data aceasta, e cazul cînd rubrica, fixă, simbolizează întregul suflet al ziaristicei. Rubrica fixă este o ființă,, modernă, obsedată de capriciile unui monstru legendar. Ea este deliciul cetitorilor și calvarul ziaristului. Dar cum cetitorii au drepturi suverane asupra ziariștilor care își iau angajamentul solemn de a le servi asemenea rubrici fixe, mă plec în fața suveranităței simpaticilor mei pacienți și le promit cotidianul „negru pe alb“ cu aceiași exactitate cu care medicii chinezi hunoară încasează onorarii de la clienții sănătoși pentru a-i putea îngriji gratis, în caz de boală. KOH-W-NOOB. ox<* mm ROMÂNUL DE I. G. B SA 9CESCU A înviat „Românul“! „Românul" lui C A. Rosetti ! „Românul" organ al liberalismului, național, nu cosmopolit. „Românul“ tribună și drapel al democrației naționale, nu internaționale, ci simtematic. Simtematic, pentru că reia propaganda și lupta, din momentul și dela locul unde s’a oprit Rosetti. E simtematic, pentru că se vădește că democrația a fost și este în mers, ascendent, de vreme ce reformele democratice se propun acum, și se susțin chiar de șeful și organizațiunea oficială a partidului Național Liberal și găsite în juru-le convinși și statornici pe tot naționalii liberali. Alai mult, elemente luminate, din tmpul advers, cum sunt: profesoriil universitar, de la Iași, Matei Cantacuzino și cei opt profesori universitari, «I • 7 • rești (oameni ce nu pot sa fie singuri), își fac o onoare de a lua parte la lupta pentru revendicări democratice in favoarea mulțimei. In ziua luării Plevnei la 1877, cînd dorobanții lui Carol Vodă, călcând pe urmele vitejilor lui Mihaiu-Viteazul, împlântară din nou, in Plevna, triumfător steagul românesc, C. A. Rosetti spuse poporului bucureștean, care venise să-i manifeste bucuria lui: „Plevna externă, a căzut, trebue, suntem datori, să facem să cadă și Plevna internă“. In conceptiunea lui Rosetti, Plevna internă era rămășițele de nedreptăți și privilegii ce mai existau, fie în legi, fie în obiceiuri și cărora Roseti chema tara să te pună capăt. Partidul liberal ascultă glasul lui Rosetti și un ciclu de reforme economice și sociale lu început. Astfel, li se înapoiate, prin lege, sătenilor împroprietăriți la 1864, loturile de pămînt, din cari fuseseră ilegal și abuziv în depanati. 2) Be distribui pămînt însurățeilor pentru cari legea rămăsese, pină atunci, literă moartă. 3) Be hotărî să se vîndă sătenilor muncitori de pămînt, loturi din moșiile datului și se legiferă răscumpărarea ermbaticurilor. 4) Be reformă — eu ce discuțiuni, eu ce muncă și eu ce luptă, Dumnezeule mare— legea tocmelilor agricole, desfinitindu-se executarea sătenilor cu dorobanțul, solidaritatea între ei și nușfeturile și asteprîndu-li-se o zi pe săptămînă ca să-și muncească și lipidele lor. 5) Se înființa: Casa de economie, la care se află adunate peste 20 1 milioane, din obolul săracilor si nevoiașilor, cu un minimum de viață asigurat si neurmăribii Se înființează Banca Națională a Romîniei, care a ajutat și provocat progresul țării pe toate cărările economice. Creditul agricol cu amaneturi netransmise, legea incurajerii industriei naționale și însfîrsit, « tariful autonom, care puse baze emancipărei economice. Aceste institutiuni și altele pe cari poate le uit în această repede catalogare fură bazele pe cari se ridică Romania economică modernă, puternică, vie și pregătită pentru o propășire solidă și neîntreruptă. Rosetti, ziaristul Rosetti, căci tot de el vorbesc aci, vor să încoroneze edificiul, făcînd să dispară nedreptatea și din legea electorală a țării. El studie, și cu concursul unui număr de senatori și deputați, dintre cari abia cîțiva mai suntem în viață, scrise, susținu și desbătu, luni de zile în „Românul“, proiectul pentru unicul colegiu electoral. Proiectul nu fu primit, dar sămînța era aruncată și roadele ei au crescut, au ajuns la maturitate. Astăzi, partidul liberal se crede dator să înzestreze poporul român cu deplinătatea drepturilor politice. Poporul și-a dovedit maturitatea, a arătat că țara lui îi e mai scumpă decit chiar viața lui, că e gata să-și dea sîngele pentru onoarea, gloria și viața ei. . Cum s’ar putea pare refuza, cine s’ar putea îndreptăți să refuze unui așa popor dreptul la o viață politică reală în viața lui, cînd român ca și dir sid, însă statorniciți în țări străine sunt politicește egali, cel puțin prin lege, © 0 cehVilii cetățeni ai statelor din cari fac parte ? Numai în România românilor, putea se va oare să mai fie majoritatea ținută de parte de drepturile poliro mi Nn ! O asemenea aberatiune nu se poate închipui. In ajunul succesului dat, ca unul dintre propultorii colegiului unic la 84 și ca fost colaborator a lui Rosetti la „Românii]“, urez tinerimii, care înviază „Românul“ credința lui Rosetti, statornicia lui Rosetti, și munca lui neobosită pentru isbînda democrației și întărirea neamului românesc, închei amintindu-vă de deviza lui Rosetti:„Vopste și vei putea“ „Luminează-te și vei fi‘* -----------exo-------—* ALEGERILE Din Rezultatul alegerilor de balet, agin din Franța, ne îngăduie să cunoaștem fizionomia definitivă a nouei Camere franceze. Va fi o Cameră mai înaintată, mai democratică decit cea precedentă. Radicalii și radicalii socialiști vor constitui grupul preponderent, iar socialiștii, cari au intrat în număr de peste o sută, vor fi principiul activ, fermentul unei legislațiuni democratice. Două elemente au predomnit în recenta consultare a corpului electoral francez : chestiunea serviciului militar de trei ani și chestiunea impozitului pe venit. Serviciul militar de trei luni a fost susținut de monarhisti, de moderați și de o mare parte dintre radicali; el are în Cameră aproape patru sute de partizani. Impozitul pe venit a fost susținut de radicali, radicali-socialiști și socialiștii punici are in Cameră peste trei sute de aderenți. Prin urmare, judecând alegerile din acest îndoit punct de vedere, ambele curente care și-au disputat voturile alegătorilor se pot lăuda cu un succes. Poporul francez s’a dovedit partizanul aparărei naționale chiar cu prețul unei mari încordări, dar în același timp el s’a arătat și partizan hotărit al unei îndrăznețe reforme democratice : a impozitului pe venit. Dar cum luptele politice se iau foarte rar pe tarifmul aparărei naționale și foarte des pe cel al reformelor sociale, ceia ce contează pe urma alegerilor recente din Franța e triumful partizanilor impozitului pe venit, care e un triumf al democrației. Niciodată, de la înființarea Republicei a treia, democrația franceză n’a fost mai la adăpostul „amenințărilor reacționare ca după rezultatul alegerilor de deunăzi. Ea se va putea consacra în liniște marilor reforme cari o așteaptă, — dacă, bineînțeles, radicalismul francez nu va oferi din nou spectacolul unor „sfîșieri interne paralizante. E de presupus însă ca instinctul de conservare va face pe radicali să fie la înălțimea așteptărilor și promisiunilor democratice. FOREION. ’ l IN CORPUL ZIARULUI: Serviciul telefonic special cu jmâapesta pi Viena ULTIMELE ȘTIRI ASUPRA SITUAȚIEI POLITICE INTERNE mmm a INTERVTEVTURI I; im si 1ÉÉ3S! 113 li Iffil linii? ; !! —'BBtWi'S' D-l Dr. C. ISTRATI -In cursul desbaterilor asupra reforme Vqv.l. dr. C. Istrati, în patrioticul discurs pe care l’a rostit la Cameră, a atins si in chestiunea edncației economice a săteanului. Dorind să avem dem desa deslușiri mai complecte în această chestiune, i-am solicitat o convorbire pe care cu multa bunăvoință d-sa ne-a acordat'o. — Ați vorbit la Cameră, am început convorbirea, despre modul cum s’ar putea schimba felul muncei pămîntului. — Da. Cred că la baza tuturor reformei lor actuale, stă, din punct de vedere material, reforma complectă a agricultureii tarei. „In ce privește pe proprietarii mari, avem toată încrederea că ei vor putea face mici sacrificii cari vor fi larg răsplătite în urmă, vor putea aduce specialiști cari să-i ajute în o transformare radicală sa modului actual de a face agricultură. „Neapărat că în mare parte agricultura intensivă este legată și de chestia irigațiilor. De aceea cred că toate trebue să meargă împreună și iată de ce am și atins această chestie în cuvîntarea mea rela Cameră. „In ce privește însă agricultura mică, chestiunea e mult mai dificilă. „Eu nu sunt an teoretician care să cer pentru fiecare sătean bucățica de pâmiut de pe urma căreia, bine-rău, să se hrăntească, el și familia sa. Prin împroprietărirea sătenilor eu înțeleg crearea unui strat de mici agricultori pricepuți, harinici și economi, cari să contribue la propășirea țarei prin munca lor sau prin copiii lor, să împrospăteze stratul conducător și să naționalizeze industria și chiar i orașele noastre, începînd cu Capitala și i pină la Dorohoi, așa de cotropite de alte neamuri. „Dar dela cine să învețe săteanul nostru agricultura intensivă? continuă .1. dr. Istrati. Proprietarul mare nu e pregătit nici el și chiar cînd va face o astfel de agricultură pe moșia sa, în multe chestii de detaliu, el nu va putea să lucreze ca agricultorul mie. ..Învățătorul e plin de bunăvoință!— dar atît. Fermele ? Dar oare avem cel puțin ferme-model pentru proprietatea mare? Căci in ce privește pe cea mică, ele, cum sînt astăzi alcătuite, nu pot să servească la nimic. — Atunci ce credeți că ar fi de făcut ! — Rămîne să învățăm direct pe sătean. Să facem școală lingă el și astfel ca prin buna noastră lucrare el să vadă tot avantajul care'l are de a-și schimba modul său de viață, modul de a lucra pămîntul și tot ce privește căutarea inteligentă și punerea în valoare a unicei lui proprietăți. „Pentru aceasta ce putem face? De fapt nu sînt decît două mijloace: Să aducem pin regiunile fericite, cari pot să ne servească de model, familii de muncitori pe cari să’i răspîndim în toate părțile țării, și dîruru-le pămîntul și mijloacele necesare, fiecare din ei să muncească și să producă în mod mai destoinic, astfel încât toate aceste gospodării să servească de exemplu alor noștri. „Cred că acest mijloc nu ar putea da rezultate bune, din diferite motive pe cari ar fi prea lung să ți le expun acum. „Iată de ce îți’am oprit la o soluțiune care mi se pare mai rațională și anume de a lua tineri crescuți în nevoile țărei, cunoscînd bine împrejurările de la noi, dornici de muncă, și cari duși în străinătate ca să muncească cîmpul, vor învăța acolo curînd tot ce pot cu ușurință să vadă că va fi util și în țara lor pe care o cunosc de aproape. „Ei, bine pregătiți și întorși în țară, nu vor stîrni ură cind li se va da pămînt spre lucrare, ei din contra, așteptați cu dor, ei vor fi urmăriți cu simpatie în momentul cînd vor începe să pue în practică la noi cunoștințele utile ce vor fi cules în străinătate. „Astfel vom putea răspîndi pe fata țărei aproape 2600 de familii, — și depinde de noi, ca ele să fie mai numeroase, — pentru ca să avem 2000 de focare de cultură, din cari dacă n’ar reuși de fapt de cit numai pe jumătate, vomi obține totuși rezultate superioare oricărui alt mijloc. Inh’un număr viitor vom publica a doua parte a convorbirei noastre cu d. dr. Istrati, aceea în care d-sa expune în amănunt această idee, precum și mijloacele financiare cu cari ar putea fi înfăptuită. AUREL MARCU miMM«--• FRESCĂ LITERALA Veșnic tînăr: ? AL. ODOBESCU cu Ritm tan mm un ansa din jinaia bisRARA“ E imposibil din aceia ce se ocupüfau literatura, cari trăesc în comerțul cu oamenii mari ai tuturor vremurilor, săi nu aibă în rafturile modeste, sau elegante — după cum sunt sau nu săraca admiratori ai frumosului, ori dillectanți bogați — volume de descripții și de poezie ale fruntașilor generației de acuma 20 ori 20 de ani înapoi. Da» am face prinsoare dacă vre-unui din acești nobili admiratori ai scrisului, gusta încă deliciile unei pagini diluate și anemice de Bernardin St. Pierre — acel Rousseau practic al unui Rousseau teoretic, fără geniul „ nebun h» lui“ I — deliciile unei poezii melancolice și lungi ca 0 „Noapte“ de Alben de Musset! Scriitorii mari ai veacului a 19-Tcît» în Franța, și la noi la mijlocul aceluiași secol, aveau un mare păcat literar . Erau extenși, fără intensitate , erau prolixi, fară concisiune : erau frazeologi, fără cisolare de cuvinte erau artiști, fără contact cu natura* Recitiți la noi pe Costache Negruzzi ! și aduceți-vă aminte de poezia frazeologică care a găsit în d. Titu Maiorescu pe criticul victorios, cu alt mai ușor victorios, cu cit combatea ceea ce cultura serioasa din ori ce țară din lume elimina cu succes. Romantismul ușor , sentimentalTimulades superficial, diluarea ideei ?a prolixități de fraze, crearea după anumite norme fără contact cu natura variată, multiformă, și interesantă iu orice manifestație a ei, făcea din literatura ante și post 1848, la noi și în Fiarppa — Franța în special — o îndeletnicire fără seriozitate, fără legătură cu mediul social, și cu trecutul istoric. Cu atît mai de lăudat sunt, deci, acei inovatori, cari trăind într’o veea natale literară cu literați fără miez, au putut să creeze opere cari sa fie moderne, prin simțul lor realistic, prin plasticizarea descripției, prin relieful sentimentelor, prin cristalizarea formei ca sfi ia aspectul durabilitate? ce-« dă perfecția stilului. Un astfel de sens»tor e Alexandru Odobescu. Iar elogiul festiv pe care Soveja îl consacră memoriei marelui scriitor va trebui să primească adesiunea și aprobarea celor ce prețuesc literatura în sine și pentru sine. (Acest elogiu îl găsim la volumul Primăvara literară, ce ci*«prinde o serie de articole ale acelui publicist citat). Soveja, pune fn luminii valoarea preifetei Pseudo-Kynegeticos — caei această capo d’opera e o simpla prefață la o carte uitată despre amatoria lui Osimesen — valma rea ce e aproape unică în literatura aniversam : „Poesie, pictură, sculptură, masteră, arhitectură, arheologie... toate se înșiră pe dinaintea ochilor, amas, și multum. Din toate țările, și din tomna epocile: Nimrod, Gogol, Ea Fontaine, Litocrețiu, Lessing, Henric de Valma, arcul de triumf al lui Traian, Pulo, Xo# pofon, Wilhelm Tell, Rossini, Hay din Rubens, Snyders, Wouwerman, plaiul Buzăului, basmul Bisoceanului... și că, mie în maiastra peregrinai é a lui Odobescu ! Un tablou cu satele cinroare din palatul dogilor Veneției, iap» care abia o poți cuprinde cu privirea Ia acest amestec de omni rescibiti et quibusdamatus a lui Pic de la Virandele, e ori ce, numai pedanterii nu e căci istoria și arheologia, nu* mismatica și arta, clasicismul și literatura modernă, Gogol și Nimrod se învestmântează în hlamida de aur a poesiei.... Pedanteria e apanogiul ceh"? ce nu știu nimic. Iar ușurința de a vorbi și scrie pe tonul familiar al unei causerii inteligente, este o caracteristică a celor realmente inteligenți și realmente culți. Odobescu era din aceștia din uruit. Și în cultul ce trebue să-l avem pentru artiștii vechi, Alexandru Odobescu are meritul deosebit de a fi cinstit pentru vechimea lui și admirat pentru modernismul artei sale: Un pontif venerabil, și totuși vecinic tinăr al nu pirea bătrânei noastre literaturi !... Taie generațiile «te. aflăm care surd, surmenate prin lectura cărțitor tte te, vitrri» nele iiiuzariilor moderne, vor treimi să reciească opera lui Odobescu, care totdeauna e strălucitoare și tânără. wa»»ae** tluentul unei vetnerații arhaice, ei «?r ploi* topea unei creații mereu fragede ■&, &oh i&mm 4 j