Românul, iunie 1914 (Anul 44, nr. 31-60)
1914-06-10 / nr. 40
'V ÍKtnC SL EFlés^lTó. a VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană în pagina Hr^..T'T 50 Gani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV. 15 . 30 bani inserții și reclame în pagina III linia. • .» • 2 lei A se adresa: in România , la Administrația ziarului. La Paris , la d-nii John V. Jones & C-ie, ai DiS rue du Faubourg Montmartre: la Berlin , Viena: la d-nii Rudolf Mosse.& C-i<u ha Geneve : la d-nii Hansenstein - Vogler și la toate agențiile de publicitate. REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Calea Victoriei No. 56 BUCUREȘTI 9 IUNIE delicvenții conservatori Cum nu vii tu, Țepeș-Doamne Cu de-a sila să-i aduni? Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni! De patru zile, de cînd sînt deschise Camerele Constituante, parlamentarismul român e pîngărit de o acțiune Eatilinară a partidului conservator. Reprezentanții acestui partid, pătrunși în Parlament prin conrupțiune și teroare, se dedau acolo unor acte despre cari nu știm ce să credem, dacă sunt mai mult faptele unor demenți sau ale unor criminali. Ei au înlocuit discuțiile cu violențe, argumentate cu Invective, polemicile cu brutalități fizice. Cînd nu insultă cu trivialitate, atacă și amenință, transformed imunitatea de care se bucură într’un instrument de Tortură. Ultragiind fără curmare, ei încearcă să coboare Parlamentul la nivelul mijloacelor reprobabile prin cari au extorcat mandate, iar majoritățile parlamentare, conștiente de menirea lor înaltă, se văd osîndite să asiste cu resemnare la aceste explozii furioase, după cum asiști încăcere la accesele unui epileptic. Dar partidul conservator nu se mulțumește cu acțiunea lui nemernică din sinul Corpurilor legiuitoare. El organizează și bande cari, postate pe trotuare, ațin calea miniștrilor și împiedică pe mandatarii Națiunei să meargă la îndeplinirea datoriei lor.Această îndoită acțiune are o singură explicație: exasperarea ce a cuprins pe conservatori văzîndu-se neputincioși de a opri înfăptuirea unor refome în a căror realizare văd destițarea lor politică, Neizbutind să înșele corpul electoral cu făgăduelile lor, neputînd să-l spei'ie cu intimidările lor și puțind și îmi puțin să-l cumpere cu banii lor, conservatorii, prin cei cîțiva reprezentanți pe cari i-au putut trimite în Parlament grație unor manopere condamnabile, sa răzbună încercînd să fie la loc lucrările Constituantei. Iar ca atudinea lor să aibă măcar aparența unui sprijin din partea opiniei publice, ei organizează bande particulare cf ii să joace rolul unor mase în acum . Le-am văzut aceste mase, alcătuite din îmbuibații unor chiverniseli trecute și din flămînzii chiverniselelor ,viitoare, înșirate pe trotuarele străzilor, aceste bande, cu figuri sinistre, au aspectul unor pirați cari așteaptă prada și în mijlocul cărora nu te poți aventura decit înarmat ca în codru. Se înșeală însă conducătorii partidului conservator dacă își închipue că sfera lor de delicvenți va putea zădărnici lucrările Constituantei. Majoritățile parlamentare sînt înarmate f cu răbdare, dar și cu hotărîrea fermă de a infringe toate greutățile, așa că turbulența conservatoare se va izbi de filocul unui partid care își va îndeplini datoria înfăptuind reformele recunoscute de întreaga țară ca necesare. Turbulența conservatorilor nu poate decis să le ia și ultimul rest de credit de care se mai bucură în fața opiniei publice. "Azi opinia publică vede ca partidul conservator nu e compus din oameni politici cari să poată fi, la un moi ient dat, preocupați de nevoile țării. Ea vede că acest partid nu e deficit expresia pornirilor unor primitivi cari au concepția pumnului și instinctul spoliațiunei. Opoziția conservatoare din Parlament nu e un organizm politic, ci o bandă organizată de delicvenți conștienți și inconștienți. Numai impunătatea parlamentară, îi ferește să fie internați, precum merită, în temniți sau în ospicii de nebuni. Lor li se aplică imprecația lui Emipescu dată ca motto acestui articol. In loc al lui Țepeș Vodă, zădarnic iov. cat, va veni ceasul sancțiunilor fărîi milă pentru partidul conservator ÜXÄ— S BAN! EXEMPLARUL Fondator: Ca A. ROSETTI KINO-POLITIC D. AL. MARGHILOMAN: Iată-mă, în sfirșit! La stploul șefiei. ! Pâră îndoială că avem, astăzi, ’de îndeplinit o mare datorie. Nu s’a stins cu totul focul, ale cărui văpăi, însângeraseră, acum cîteva luni, cerul peninsulei balcanice. De sub cenușa lui, încă caldă, scapă văi, — din cînd, în cînd — scântei amenințătoare. Nu se știe, ce poate aduce ziua de mîine. La celelalte fruntarii, ale țărei noastre, stau în sufletele popoarelor — cari ne înconjură — patimi aprinse și toată înfierbîntarea unor interese, a căror ciocnire, nu prevestesc zile de liniște. ........... Conștiința clară, a acestei situațiuni, ne impune desigur mari îndatoriri. Nu fără interes, prin urmare s’a citit, de curînd, în unele ziare un apel, a cărui caldă elocință, punea în vie lumină toată însemnătatea momentelor, ce ne sunt date să trăim. Cu drept cuvînt, autorul apelului — apel care s’a citit de toți, cu o legitimă îngrijorare, dată fiind mai ales importanța situațiunei politice a aceluia, care-l semna — sfătuia încordarea sforțărilor noastre ale tuturor, pentru sporirea puterilor țărei noastre. Pornind tocmai de la o dreaptă concepțiune a nevoilor mari, cărora România trebuie să facă față, într’un viitor — poate nu prea depărtat — partidul liberal a înțeles să vite întreaga sa putere de muncă și toată căldura patriotismului său, pentru înfăptuirea celor două mari reforme anunțate. Prin realizarea lor, înălțînd straturile adinei ale poporului, pe umerii cărora stă întreaga viață a Statului, vom putea privi viitorul cu încrederea, pe care n’o poate da, decit conștiința limpede a puterilor noastre sporite. Nu poate fi vorba, prin urmare,de vre-un sacrificiu greu, care s’ar cere actualei clase conducătoare, atuci cînd înfăptuirea reformelor, constitue o adevărată operă națională. Ce ar mai rămîne, din situațiunea privilegiată a acestei clase, dacă în mijlocul evenimentelor grave de mîine, ne am prezenta slăbiți prin organizațiunea socială nedreaptă de astăzi și lipsiți de solidaritatea, care singură face puterea unui neam?. Am fi învinși de mai înainte, iar înfrîngerea ar îngropa fără nici o îndoială toate interesele și întreaga situațiune a unei clase dominante, care n’a știut să fie prevăzătoare. Apelul, de care am vorbit, este prin urmare, binevenit, iar sinceritatea sforțărilor noastre comune, trebuie să fie întreagă. Căci dacă este absolut necesar să nu ne ascundem gravitatea situațiunei internaționale r de astăzi, ar fi însă un mare păcat — dacă pentru meschine considerațiuni de oportunitate politică — ne am servi de aceași situațiune internațională, numai pentru a tulbura conștiințele, și a slăbi din eficacitatea unor reforme, a căror mare însemnătate trebuie să treacă peste interesele de partid. După 4.000 de ani Le-au cunoscut armele de luptă: în alegeri ciomagul, piatra și pistolul; în parlament tichiile de pușcărie și înjurăturile de periferie; în ziare ocările cele mai de rînd, în fața Senatului huiduelile, scandalurile... anarhia. Prin ajutorul acestor nobile mijloace ale civilizației moderne, un partid al cărui leagăn a fost mișcarea literară de la Iași, un partid alcătuit din oameni ce se socotesc intelectuali, aristocrați ai genealogiei și ai gîndirii, vor să răspundă la programul îmbrățișat de țara întreagă al partidului național liberal. Au trecut aproape 4.000 de anii de cînd un înțelept al literaturii sanscrite atît de fn mos tălmăcit de maestrul George Coștuc, spunea: „Cînd Dumnezeu te are drag, „Și te iam paza milei sfinte, „Ca arme de a lupta nainte , Ju-ti dă nici pietre, nici ciomag —* „Cînd Dumnezeu te are dragoști dă pricepere și minte. Cum? Ceea ce știa acum 4.000 de ani poporul sudic, n’au aflat’o nici acum conservatorii noștri? Armele de luptă — piatra și ciomagul — pe care le osîndeau poetul de acum 4.000 de ani, sînt și astăzi nouă pentru eleganții partizani ai prea elegantului șef de partid Alexandru Marghiloman? Așa conservatism, da! După patru mii de ani ei au rămas tot cu reteveiul și cu bolovanul ca să arate că respectă tradiția! Dar și acum patru mii de ani măcar, acele arme erau pentru acei pe cari „Dumnezeu nu-i avea dragi și nu-i lua în paza milei sfinte“ deoarece și atunci se spunea: „Nu ți dă nici pietre nici ciomag „Cînd Dumnezeu te are drag „Iti dă pricepere și minte Dar cîte sute de veacuri vor mai treze? C. R. . -----------0X0----------- NEGRU PE ALB ALt interview Un tînăr artist, pictor, venit de curînd de la Paris, acordă un interview unui confrate artistic. De obicei, interviewurile asupra artei, sunt totdeauna juste, picante și plăcute la cetit. N’am văzut pînă azi nici un artist venit din Paris sau eștt din școala noastră de belle arte, care să nu se lase a fi intervievat și n’am cetit nici un interview care să fi fost lipsit de interes. Tinerii noștri artiști cînd se hotăresc să spună ceva, eu sunt încredințat mai dinainte că au ce spune și că spun chiar frumos. Păcatul cel mare constă însă în altceva decît în cele spuse în interview. Artiștii noștri uită că mai înainte de a deveni persoane la ordinea zilei după care se țin ziariștii cu rugămintea să-l intervieveze, trebue să devină, ceea ce în limbajul obișnuit se chiamă „artist . Artiștii noștri spun toți lucruri frumoase, dar cînd e vorba, de realizat, se cam încurcă. Fiecare își are teoria sa artistică aparte, fiecare critică maniera confratelui care nu simte romînește și copiază pe X sau pe Y din Franța sau din Germania, fiecare deplînge trista stare a picturei din țara noastră și la urma urmelor, fiecare expune cite o „cruță“ pe care nu-ți poți odihni ochii nici măcar un sfert din timpul pe care Vai perdut cetinau-i admirabilul interview. Sa nu se supere artiștii noștri,dar prea multă vorbărie se face mai ales între pictori. Dacă am vizita „Salonul oficial“ și am nota toate semnăturile din josul pînzelor, am vedea că numai două, trei, nu ș’au pretat încă a fi intervievate. Și dacă iarăși am, compara ceea ce am citit, cu cea ce am văzut, desigur că ne-ar coprinde și o tristețe personală și o rușine comună. Romanul se naște artist, dar cu defectul neînsemnat al totalei lipse de bun simt. TACTICA D-LUI MARGHILOMAN 1EQUCEREI1IMINTEI fi-lHI TAKE IONESCU , să se asigure o altă situație convatorilor Pe cînd un parlament conservatorii încearcă să dea lecții de morală politică, vorbind cu un dispreț suveran de transfugi, d. Alex. Marghiloman își rauguroasă șefia cu o goană nebună după partizani, reîntronînd sistemul de la 1911. Cu aceiaș lipsă de pudoare politică, care la 1911 a făcut urîta celebritate a ministrului de interne Marghiloman, jo+ul de azi al conservatorilor ține să-și ilustreze debuturile la șefie alergînd mai cu osebire după partizanii d-lui Take Ionescu. Așa proceda la 1911, cînd deschisese mezatul de conștiințe, așa procedează astăzi, socotind că va spori astfel temeinic rîndurile partidului, pe care prezidează. Prima încercare a făcut-o cu un takist de la Rîmnicu-Sărat, d. Al. Alexandrescu, a cărui retragere din partidul conservator-democrat presa conservatoare o anunța cu multă gălăgie, fiindcă d. Alexandrescu ar fi cerut în același timp înscrierea la conservatori. S’a întîmplat, însă, că d. Alexandrescu a venit cu o desmințire și „Epoca“ a trebuit s’o înregistreze, cu regretul unei deziluzii. * ■In schimb, aseară, la clubul conservator din Iași s’a înregimentat un takist, care trecea printre sectarii partidului d-lui Take Ionescu; — e vorba de fostul deputat și senator Lascăr Antoniu, pe care d. Marghiloman l’a convins desigur cu... tăria principiilor conservatoare. Pe de altă parte la Prahova, se încearcă, — și pînă acum pare că încercaile nu au rămas fără efect, — trecerea la conservatori a takistului Dobrescu Geanabet de la Ploești. Și această goană a conservatorilor după așa de mult huliții amici politici, ai șefului conservatorilor democrați, se repetă în toate județele cu o persistență, care n’ar trebui să lase indiferent pe d. Take Ionescu: * Ce urmărește d. Marghiloman cu tactica aceasta, nu e prea greu de priceput. Șeful conservatorilor pornește de la un interes cu totul personal. I. Marghiloman înțelege sa slăbească cit mai mult și cît mai repede partidul d-lui Take Ionescu, tocmai ca să scadă și din puterea politică a șefului conservatrilor-democrați. De cel D. Take Ionescu mai are, în fața d-lui Marghiloman, și calitatea de pretendent cu drepturi la șefia conservatoare; — prin urmare între acei cari i ar putea contesta cîndva șefia, e și actualul șef al takiștilor. Or, d. Marghiloman înțelege că pe măsura ce organizația partidului conservator-democrat ar slăbi, în aceiași măsură s’ar reduce importanța revendicărilor eventuale ale d-lui Take Ionescu la șefia conservatoare. Dar slăbirea partidului d-lui Take Ionescu mai are și un alt înțeles poltic pentru d. Marghiloman: să treacă partidului conservator pasul asupra conservatorilor democrați în raporturile și înțelegerile dintre partide. ^Rămîne acum ca d. Take Ionescu să înțeleagă tactica d-lui Marghiloman și gu-äi ia măsuri in consecință. fÎHEORGIÎE ROATJI LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI 2 ABONAMENTE la țară » , un an 18 lei . * « sease lâni 91* fi» străinătate , un an 36 lei » • șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni A se adresa: în Romania: la Administrația ziarului și la oficiile poștale La Paris: la «Agence Internationale de Journainl Gorbaty». La Viena: la d-nul I. Bettenhausen, Staatsb ähnln*? La Geneve : Heinrich Massein. TELEFON No. 22/39 și 57/2(1 ȘTIIHȚfl. „ 1 BHTfPSTIElt D. ȚIȚEICA despre Haret CONSIDERAȚIUNILE DE ORDIN GENERAL PE CARE NOUL ACADEMICIAN LE FACE ASUPRA MATEMATICEI I '' Atunci cînd Poincare, poate cel mai mare matematic al vremurilor noastre a intrat în Academie, discursul protocolar de recepție l’a ținut Masson, nu mai puțin ilustrul istoric al lui Napoleon. Ce putea spune însă, un admirabil istoric despre știința lui Poincaré, despre valoare unui creer care a dus mai departe știința lui Leibnitz, și-a închegat în formele superabstracte funcțiuni de mișcare închipuite numai prin fantazia unui poet — matematician? Ce putea spune el altceva decît că Poincaré s’a ridicat la înălțimi unde nu poate fi urmărit de nimeni, și doar atît se vede că acolo sus e un drapel francez! Matematica este o știință de acest fel. E o știință care nu poate fi înțeleasă de cei cari n’au avut înclinarea înăscută și pregătirea șirilor de ani. Iată de ce discursul d-lui Țițeica, rostit în Academie, prin care s’a slăvit scumpa memorie a lui Haret este inspirat de conștiința că puțini pot înțelege și deci, iubi matematica. „Mă găsesc printre D-voastră ca reprezentantul unei științe, pe care cei mai mulți o socotesc mohorîtă, pentru care lumea are o deosebită groază, față de care chiar respectul unora nu e lipsit de un fior care ține pe om la depărtare; în scurt, reprezint o știință puțin simpatică: matematica. Trebuie să recunosc că așa e. Știința matematică nu e legată de nici unul din resorturile noastre sufletești care să o facă iubită. Istoria cu scrutarea și reînvierea trecutului, literatura cu bogăția de închipuire și strălucirea de expresii, geologia, chimia, biologia cu problemele lor de interes practic și național, n’au nevoie să-și dovedească foloasele. Fiecare din reprezentanții lor aici înfățișează cite o bogăție a țării : bogăție de gîndire, bogăție de energii. Singură matematica nu are și nu poate avea o însemnătate națională. De Așa este. Dar aceste sunt — este inexpresiunea — cochetării de savant. Matematica n’are legături directe cu viața, deci și cu viața națională, matematicianul, însă, ca savant are o patrie pe care o servește în chip admirabil prin studiile sale. Căci un lucru nu trebuie uitat. Un Haret, chiar dacă n’ar fi brăzdat viața largă politică cu marile lui fapte, ar fi rămas mare prin îndrăsneala susținută de un rar talent de a aborda toate marile probleme matematice. Iar matematica, prin spiritul ei de precisiune, prin înălțimea abstracțiilor ei, prin simplificarea ce-o aduce problemelor vieței. — („E atîta știință într’o cunoștință, cită matematică e în ea“, spunea Kant) — prin aceste carecteristice și calități, devine un mijloc de înălțare a spiritului rasei, o educație a națiunei. Elogiul d-lui S. Țițeica adus lui Haret, ca matematician, e cel mai frumos din prinosurile ce se pot înălța marelui suflet dispărut. »_—.---OXO---------- SEMPER însemnări Dnii spun ca accesele de furie ale d-lui Nicu Filipescu și tovarășilor săi scoboară nivelul parlamentului nostru. Eu sunt mai optimist. Cred că aceste scandaluri nu pot decît să ridice prestigiul Constituantei,— să i-1 ridice cu desăvârșire. Acum am înțeles rostul provocărilor conservatoare. Văzînd că nu găsesc motive să invalideze mandatele aleșilor liberali, d-l Filipescu și tovarășii săi și-au pus în gînd să lase invalizi măcar pe mandatari. Șefie conservatoare: tren de lux în care nu se căsătorește decît gratis, cu bilet de liber parcurs eliberat de d. Nicu Filipescu, valabil numai cît tine o toană a acestuia. Cînd te sui în acest tren însă trebue să-ți faci testamantul, fiindca mașinistul e nebun. Nu e primejdios să iubești sau să urăști pe d-l Filipescu, e primejdios să-l ei în seamă. Cine-i ia în seamă se prăpădește. L’a luat în seamă Lahovari, ca adversar,— și a pierit, l’au luat în seamă d-nii Carp și Maiorescu, ca prieten,— și au pierit. De unde însă Lahovari își supraviețuește fiindcă a avut nenorocul să fie adversarul d-lui Filipescu, d-nii Carp și Maiorescu au murit, înainte de a înceta din viată, findcă au avut norocul să fie prietenii acestuia. De aceea, prefer să aud pe idn Filipescu strigîndu-mi mizerabil decît să-l văd făcîndu-mă șef al partidului conservator si gîndu-mi un genunchi. . lü .-»?.-*-"" . ——— v . ȘopândauăA MARȚI 10 TONTEngij 7SNEMEȚEI TRENURILE* „de plăcere" — CE ÎMBUNĂTĂȚII AR FI DE ADUS — încă cîteva zile de agitație, de dis4cuții parlamentare mai mult sau mai puțin violente, și vacanța va începe. De pe acuma școlile statului și-au încetat cursurile, examenele particulare și cele de la conservator sunt aproape di sfirșit, parlamentul nu mai are de cit citeva zile. Subiectul de mai sus e doi ci de actualitate. Trenurile de plăcere, pe cari direcțiunea căilor ferate le pune în circularție de la 18 Iunie st. v. sau 1 Iulie s. n., sunt mijlocul prin care nu numai cei mulți și lipsiți de mijloace își pot petrece o zi două de vilegiatură în stațiile balneare și climaterice, dar ele constitue și legătura dintre familiile înstalate la băi sau la munte, și membrii lor rămași în Capitală, din lipsă de concediu. Iată de ce am întreprins o anchetă printre obicinuiții trenurilor de plăcere. Unul din ei ne-a făcut declarații interesante: — „In general vorbind, ne-a spus interlocutorul nostru, trenurile de vară, sau „de plăcere“ sunt bine organizate, și nu e nevoie să mai insist asupra marilor servicii pe cari le aduc veștilor cari nu-și pot permite luxul unei vilegiaturi continue și permanente de o lună de zile, ci sunt siliți să împace utilul cu plăcutul, să guste o zi doar pe săptămînă din binefacerile vilegiat turei. „Bineînțeles că cele mai frecventate și mai utile sunt trenurile pe distanțele scurte: București—C.Lung, Puicioasa, Slănic-Prahova, etc. și mai cu seamă cele de pe linia București—Predeal, semănată cu atîtea stațiuni climăterice și chiar balneare. „Dată fiind distanța relativ scurt care desparte aceste stațiuni climaterice și balneare de pe valea Prahovei cu capitala, publicul care uzează de tren nunile de plăcere e foarte numeros. E așa de mare aglomerație în aceste trenuri, de cele mai multe ori, încît a ajuns proverbială „înghesuiala“ dinceste trenuri. „Aglomerația aceasta face nu numai călătoria cu totul neplăcută, dacă nu insuportabilă, dar dă naștere la numărate incidente tragi-comice, cară dacă pot face subiectul unor schițe umoristice apoi te asigur că pentru cel care le sufere, nu sunt de loc vesele. „In primul rînd deci, dacă direcția căilor ferate s’ar gîndi la o îmbunatățire de făcut în serviciul trenurilor cu plăcere, ar fi înmulțirea vagoanelor pe linia București—Predeal. „Știu că se simte lipsa de vagoane de călători. Cu puțină bună voință în să, și cu o repartizare rațională a stau cului disponibil, tot s’ar găsi. A doua îmbunătățire reală, cred eu, ar fi crearea unui tren de plăcere direct, care să nu mai treacă prin gara Ploești, ci să treacă pe linia „regală“ și care să se oprească num, de la Cîmpina în sus la toate stațiil’ar cîștiga, cred, aproape o oră de mers, ceea ce este simțitor. Sunt sigu că nici călătorii din Ploești n’ar avea nimic de pierdut, căci au alte trenuri! „Circulația între București—Cîmpina — Sinaia —Bușteni — Azuga —Preideal e destul de intensă pentru ca să asiigure acestui tren de plăcere direct, acicelerat sau expres, cum vreți să-i ziceți, o clientelă suficientă. Timpul / bani, — și un ceas mai puțin de mers e un folos real. .. „Pînă la Cîmpina există linie m ăi mers dublă, așa nicit dificultăți de ordin tehnic nu cred să existe contră acestei idei. . / „In al treilea rînd, cred că ar trebui să se înființeze pe timpul celor doiă luni de vară abonamente cu un prețț mai redus, valabile numai la trenurile de plăcere. Se dau, ce e dreptul, abonatmente și acuma, ele fiind însă valabili la toate trenurile, și posesorul lor pritind face un mare număr de călătorii prețul lor este ridicat, cu drept cuvin/ „Abonații la trenurile de plăcere, —< cari nu vor fi în nici un caz cunoscuții „voiajori“ ce abuzează așa de mult de biletul pe care-l plătesc, — nu ar putea să circule decît odată pe săptămină, adică atunci cînd sunt trenuri de plăcere. Bineînțeles prețul unui semenea abonament ar fi calculat încît să reprezinte o reducere asupostului „fiecărei călătorii în parte1 Cam acestea sunt cele cîteva propuneri de îmbunătățiri, pe cari ni le-am părtășit convorbitorul nostru* Le spunem celor în drept* fi 0X0- " Rq