Românul, noiembrie 1914 (Anul 44, nr. 188-210)
1914-11-05 / nr. 188
■ [UNK] ANUL.44 lea ~~ No- 1885 BANI EXEMPLARUL Fundator : C. A. ROSETTI ________________ ■ [UNK]mill ■mill ■—■ni Twrn*i VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană în pagina III... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV. . . 30 bani Inserții și reclame în pagina III linia. . 2 leis A se adresa: In România : la Administrația ziarului: La Bar I»t ln d-nii .John F. Jones - C-ie, 31 bis rue du Faubourg Montmartre. La Boriin & Vletin , la d-nii Rudolf Mosse & C-ie La Génevés la d-nii Hausenstein & Vogler și la toate agențiile de publicitate. REDACȚIA: STR. ACADEMIEI, No. 19 ADMINISTRAȚIA, CALEA VICTORIEI, No. 56 MERCUR! 5 NOIEMVRIE 19 T4 LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE jn ^Rră . . un an 18 lei . . . șease lnnn ț> bl iro străinătate. . un an 36 lei . . . șease luni 18 lei ! ' Abonamentele încep la 1 si 15 ale fiecărei luni r A se adresa: In Româniai la Administrația ziarului și la oficiile poștale. La P»rl# t la «Agence Internationale de journaux Gorbaty>. La Vlenat la d-nul I. Bettenhausen, Rtaatsbabnho La Benőve s Heinrich Massein. TELEFON No. 57/20 și 22/39 BUCUREȘTI, 4 NOEMBRIE j întrunirea Comitetului executiv al partidului conservator a adus în sfîrșit clarificarea atitudinei acestui partid fată de politica externă a Statului român. Cele câteva manifestațiuni răzlețe — ale unor membri ai partidului conservator, ale unei prese conservatoare și ale tuturor celor ce se asociază prin temperament și principii oricărei acțiuni tulburii isbutiseră să creieze oarecare nedumerire în opinia publică și oarecare enervare în anumite cercuri politice. De aceia a fost nevoie să se pronunțe autoritatea conducătoare a întregului partid conservator pentru ca să se exprime aprobarea sau dezaprobarea acțiunei răzlețe întreprinse de către cîțiva. Rezultatul discuțiunilor urmate s’a concretizat în următoarea fcii tiune: „Comitetul executiv al partidului conservator, după discuțiunea urmată asupra situației atât exterioară cîît și interioară, exprimă aprobarea sa, pentru atitudinea șefului partidului și a comitetului consultativ, ale căror deciziuni sunt în deplin acord cu vederile partidului, cu aspirațiunile naționale și cu interesele Statului“. Această moțiune nu poate fi interpretată decât în înțelesul că atitudinea șefului partidului conservator se bucură de deplina aprobare a comitetului executiv și că, prin urmare, acțiunea celor câțiva răzleți nu a atras după sine grosul partidului conservator. Care este atitudinea șefului partidului conservator, se știe; în nici un caz el nu a fost până acum și nu este nici astăzi pentru o imediată infrare în acțiune, așa precum au cerut cei cîțiva răzleți din „acțiunea națională“. Totuși unele ziare, care vor cu orice preț să creieze o anumită atmosferă, au găsit cu cale să dea o interpretare cu totul tendențioasă comunicatului, insinuând că el ar fi o aprobare a „acțiunei naționale“, deoarece se mai referă și la „atitudinea comitetului consultativ“, care ar fi fost pentru o imediată intrare în acțiune și alte gesturi precipitate. Asupra acestei din urmă atitudini s’au țesut adevărate basme; ziarul La Politique, care e desigur în măsură să fie informat asupra celor ce se vor fi petrecut în acel comitet consultativ, scrie în această privință: „In adevăr, în toate întrunirile Comitetului Consultativ — și acest lucru S’a reamintit de mai multe ori în decursul desbaterilor — comitetul consultativ, cu o mare majoritate, mai puțin trei, a refuzat in mod constant să admită ca o necesitate recunoscută intrarea României în acțiune în acest moment“. Astfel atmosfera pe care vor unele ziare tendențioase să o preieze în jurul hotărîrilor comitetului executiv conservator se sfîșie foarte lesne în fata afirmațiilor atât de clare ale unui ziar oficios asupra celor petrecute în cele două ședințe de Sâmbătă și Duminică. Atitudinea partidului conservator continuînd în sensul politicei externe fixate prin consiliul de Coroană, unul din echivocurile care enervau viața noastră politică și opinia publică a dispărut. Partidul conservator a afirmat și el că nu e acum vremea pentru acțiuni răzlețe, și gesturi singulare: încordarea uriașă în care se decide supremația politică și economică a Europei, trebuie să fie privită din țara noastră cu o desăvîrșită unitate de sentimente și de convingeri penru ca clipele marilor încercări să ne găsească din toate punctele de vedere pregătiți. Cipnrirea iei EU1 — DUPĂ ÎNTRUNIREA COMITETULUI EXECUTIV AL PARTIDULUI CONSERVATOR — MANIFESTĂRI INTELECTUALE O mare serbare culturală — JUBILEUL LICEULUI MODEL ÎNFIINȚAT LA 1864 DIN inițiativa PARTICULARA — tribuire voluntară pentru clădi-Unul din cele mai frumoase, mai populate (în anul 1914 au fost 901 elevi) și mai vechi, este liceul „Sf-ții Petru și Pavel“ din Ploești situat pe Bulevardul Independenței care leagă gara orașului cu centrul. Acest liceu monumental este nu numai o podoabă a activului oraș prahovean, dar o dovadă a solicitudinei ce statul a arătat-o învățămîntului public secundar din Romînia. Cu săli spațioase de clasă așezate toate în amfiteatru, cu laboratorii bogate, cu o bibliotecă consultată zilnic de elevi și de profesori, liceul curat întreținut, încălzit iarna, prin căldură centrală, și vara ventilat în mod mecanic, cu o disciplină internă la care a contrbuit energiile directorilor ce s’au succedat — în special a d-lui N. Lăzărescu—, acest liceu formează o școală tip și model, — o școală care poate vorbi străinilor despre progresul învățămîntului secundar la noi. Iată de ce aniversarea a 50 ani de la înființarea lui, ar trebui să fie sărbătorită cu fast nu numai de localnici, dar de toți cîți iubesc școala secundară romînească. Profitînd de această aniversare, care nu va fi sărbătorită totuși în chip mai larg d-nul Io Munteanu-Rîmnic, profesor la acest liceu, publică un articol documentar în ziarul călăuzit de cele mai frumoase idealuri, „Romînia Viitoare“ ce apare în Ploești. Din acest documentat articol reese că încă din 1862, un grup de cetățeni, au decis să lucreze pentru înființarea unui gimnaziu, fixistă un proces verbal cu data 1862 din 14 Septembrie, în care se spune că „dacă numai prin luminare o nație se face mare și puternică“ și deoarece „orice Ploeștean are mare zel cînd e vorba de propășirea patriei, a județului și orașului lor“ ei decid „să ceară guvernului un colegiu cu clase gimnaziale și să pășească la conSEMPEAea unui stabiliment în care să se predea studii gimnaziale“. Această emulațiune exprimată în chip naiv, dovedește spiritul luminat și idealul cultural ce a încălzit generația cea veche din țara noastră. De altfel cea ce s’a întîmplat — o spunem în paranteză — la Ploești, s’a petrecut și în alte orașe din țară, unde gimnaziile și mai tîrziu complectarea lor cu clase liceale, s’a făcut prin stăruința, și uneori chiar sacrificiile materiale ale bunilor orășeni dornici de cultură. Pentru a reveni la Ploești, d. Munteanu-Rîmnic ne arată, apoi cum un comitet de 15 persoane a fost ales pentru a înfăptui dorința lăudabilă a Ploeștenilor. Se cumpără un loc cu 45.000 lei, școala inaugurîndu-se la 3 Noembrie 1864. Apoi în 1898—99, se ridică maiestuosul local de azi, o sală a Ploeștilor. Interesant de notat, pentru că se vede în chip plastic progresul liceului „Sf-ții Petru și Pavel“, sunt datele următoare: In 1864 au fost înscriși 36 elevi, în 1878, 151, în 1900, 985 elevi. Creșterea populației școlare arată modestul început al liceului, și avîntul extraordinar la care a ajuns într’o jumătate de secol. Istoricul acestui liceu, pe care un alt profesor local d. Pană Popescu, și-a propus să-l scrie complet — are o importanță mai mare decit acea a unei evoluții culturale alipite de un oraș. El va dovedi că într’o țară atît de curînd așezată pe temelii sigure și moderne, s’a putut totuși să se înfăptuiască centre de viață intelectuală, așezăminte de lumină, destul de vechi și destul de rodnice. In această constatare e ceva mai mult de cit o documentare rece de fapte, cu un imbold moral spre mai bine și cit mai bine, spre mai sus și cit mai sus! CONSTATARII In lupta pentru civilisație LITERATURA FRANCEZA Necesitatea imperioasă pe care au simțit-o englezii și francezii, — mai ales francezii, de a lupta contra Germaniei cotropitea, i-a făcut să-și aducă pe fronturile de luptă armate străine de neam, de singe și de religie. Gestul francezilor și englezilor nu poate fi considerat de nici o minte obiectivă — fie ea chiar atît de obiectivă ca acea a intelectualilor germani, — ca un fapt ce intră în cadrul lucrurilor imorale. Francezii și Englezii aveau nevoie de acești străini de neam și de religie, pentru a putea opune mai bine rezistență înaintării cotropitoare a puhoiului german. Pentru Francezi și Englezi, războiul acesta e lupta în contra unei barbarii; înlăturarea ei e un scop. Pentru al realiza, orice mijloace întrebuințate, trebue să fie scuzate, indiferent dacă azi gentlemenul englez și nobilul francez, întrebuințează doctrina morală a ezuitului Ignaz de Loyola. Dar, nu faptul acesta pare straniu. E faptul că Europa, a fost nevoită pentru a putea păstra cultura dobîndită după multe secole de muncă, să lupte alături de suflete primitive în contra Germaniei civilisate. E însăși faptul că turcosul și indianul, cu toată lipsa lor de cultură și civilisație, trebue să lupte, ei, pentru păstrarea culturei și civilizației... altor popoare. Turcosul și indianul necivilizat, luptă pentru civilizația Europei. Și luptă bine, tot atît de bine ca și englezii, gentlemeni chiar în focul nimicitor al gloanțelor, sau tot atît de bine ca și francezii sfidători de moarte. Vitejia și avîntul francez sunt de mult cunoscute de toți aceia cari au observat sau studiat mai de aproape nu numai istoria poporului francez dar și felul lui de viață. Fără îndoială că acest studiu nu poate fi făcut cu ajutorul romanelor— 0.95 centimes — cari abundă pe toate piețile literare din Franța și din străinătate. Romanele acestea—scrise de cele mai multe ori de academiciană sunt departe de a da o imagine adevărată a felului de a fi al societății franceze. Pentru a fi pe placul publicului care vrea să cunoască numai frivolitatea franceză, romancierii francezi sau micșorează această realitate sau, făcînd operă de imaginație, o falsifică. Mercantilismul literar a distrus dragostea de adevăr chiar printre mulți academiciani autori de Demi-Vierges sau de pastișări după Bel-Ami. Adevărul pentru ei, e lucru secundar. Totul e ca romnul să se vîndă în cel puțin două sute de mii de exemplare. Dar, faptele minunate săvîrșite de soldatul francez pe cîmpurile de luptă, faptele duioase și pline de sacrificii săvîrșite de mamele, soțiile și surorile celora plecați în luptă pentru apărarea patriei în pericol,, faptele de sacrificiu înălțător al tuturor celora cari grăesc în limba lui Corneille și Racine, — vin de răstoarnă eloquent opiniile pe cari mulți și le făcuse asupra sufletului francez și pune în locul lor acele opinii, pe care poporul francez — pînă azi calomniat, — le merită cu adevărat. Aceasta va avea însă și o urmare binefăcătoare asupra acelor romancieri și dramaturgi, cari prin puterea scrisului lor calomniau marile însușiri sufletești și puterile de viață ale poporului francez. Romanele lor scrise pentru a se putea vinde în două sute de mii de exemplare, nu vor mai putea avea trecere înnaintea nimănuia. Romancierii, adesea academiciani, vor trebui atunci să schimbe fondul sufletesc și moral al scrierilor lor.. Urmările războiului se vor extinde în acest caz nu numai asupra rosturilor politice și economice dar și asupra manifestărilor culturale ale p»*ț...rețpr azi înluptă. Multe din aceste schimbări vor fi datorite în bună parte și turceșilor și mnflienilor; multe însă și poate ctdle mai însemnate, vor fi datorite sufletului francez care se valorifică acum, în toată frumusețea lui. ARBITER un • i'"««- ■■■ *“ = BEȚE - ȘUGUBEȚE NUME POTRIVIT O domnișoară, Molie, a fost autorizată să predea.... Iată un nume care ar trebui să-l poarte... foarte multe femei. -0- RECOMANDAȚII Numai prin recomandații Poți ca, să parvii vreodată... Și-o scrisoare nu parvine, dacă nu-i recomandată... - aman CRID In lupta supremă pentru apărarea Patriilor, armatele aliate au oprit în loc pe Germani la Iser. Se dau lupte înverșunate. u Din ambele părți, ne spune corespondent de războiu, se avansează pentru ca peste câteva minute să se înregistreze retrageri. Cu toată oboseala lor, cu toată slăbiciunea lor numerică. Belgienii susțin de săptămîni de zile loviturile formidabile ale inamicului. In ultimele zile, Germanii au luptat înverșunat pe tranșeele săpate de aliați. Ei încercară un suprem efort. Ei isbutiră să construiască pe Iser cinci poduri de vase spre a putea tece frontiera. De șasesprezece ori atacară pe Belgieni și de șasesprezece ori fură respinși. Ori de cite ori încercau să înainteze , îi primia o salvă de împușcături Dar, necontenit ei veneau inaintea focului nostru. Un ofițer îmi povesti următoarele: De îndată ce Germanii ne văd eșind din viziunele noastre, se opresc brusc, par țintuiți locului, împușcă puțin, și o iau la fugă cînd ne apropiam. Mulți dintre cei cari se aruncară în fier pentru a scăpa de noi se înecară, și făcurăm un mare număr de prizonieri. Ofițerul adaugă: Oamenii noștrii se luptă cu o bravură uimitoare. In campania mea, soldații stau de opt zile cu burțile pe pámtent, în noroi.Mitraliera sboară deasupra lor- Moartea îi pîndește continuu.Sunt lipsiți de toate și totuși își păstrează buna dispoziie. Cînd e atac, ei trag cu o liniște fără seamăn și cînd e lupta cu baioneta se asvîrlă cu același avînt ca și trupele neobosite. Și totuși, în ce infern trăim. Dar, Germanii, vă asigur simt cul mult mai greu războiul. Prizonierii germani sunt abrutisați. De multe ori se lasă a fi prinși fără a încerca să se apere. Infanteria mai ales dă dovadă de o oboseală fără seamăn. Aceiași stare trebue să fie și în celelalte arme; cu toate acestea artileria bubue fără încetare. Am asistat la Furnes, la trecerea unui număr de vre-o cincizeci de prizonieri. Erau într’o situație lamentabilă. Slabi, cu ochii stinși, acoperiți de noroi, își țărau picioarele cu greutate. In grupul lor era și un ofițer. Era de statură înaltă, uscățivă și era roșcat. Când ajunseră în Diata satului, el le ordonă amenințîndu-i să ia posițiune. El însuși, dînd exemplu, făcu să răsune pe pavagiu pintenii cismelor sale; dar soldații nu-i imitară. Păreau că nu înțeleg și cînd ajunseră la primărie, unde fură reținuți câteva ore, căzură jos și adormiră greu. Aflînd că orice tentativă de a se stabili pe țărmul sting al Iserului ramase fără rezultat, Germanii începură bombardarea cu furie și mai mare. De la Dixmunde pînă la mare se întindea o barieră de foc, o avanlanșă de mitraliere se îndreptă asupra pozițiunilor belgiene. Dar, noapte întreagă de luptă, după o Germanii constatară că amicii noștrii nu dădură deloc înapoi. Tranșeele lor deveniră totuși impracticabile și belgienii se pregătiră să le părăsească. Către omează germanii executară retragerea in ordinea cea mai perfectă. Părăsind posițiunile lor de pe țărmul sting al Iserului, Belgienii nu merseră mai departe. Se opriră la linia de drum de fer, care urmează cursul rîului pînă la mare și se instalară în tranșeele preparate dealungul căii ferate. Germanii făcură imposibilul pentru a împedica amicii noștrii să constitue o nouă linie de apărare. Artileria lor intră în acțiune și de la Dixmunde pînă la coastă, toată regiunea fu stropită din belșug de obuze și de șrapnele. Nieuport și Perouse suferiră mult în urma bombardării romanilor. Numeroase case fură incendiate. Dar, dacă violența acestei canonade a fost funestă cîtorva sate, ea n’a putut să împedice pe Belgieni, să se fortifice pe linia drumurilor de fer. In plus artileria lor și aceea a aliaților nu rămase inactivă și isbuti să reducă la tăcere cel puțin două baterii germane. De multe ori izbutiră ca germanii, în cele din urmă, să fie nevoiți a se preda. Inamicul, cu toată lupta înverșunată care ține mai bine de două săpămîni de zile, cu toate pierderile avute, nu a progresat deci. Germanii au suferit mult din cauza tirului englezilor care i-a silit să evacueze Ostande și Michelkerque, și să se îndepărteze de litoral. Inamicul încercă să răspundă focului vaselor, dar totul a fost zadarnic. In timpul zilei de altfel, Germanii au bombardat fără nici un folos tranșeele belgien .. Au încercat să distrugă punțile de pe drumul Peroyse și Furnes. Și această încercare a fost zadarnică. Astăzi seara, bombardarea a fost reluată cu o nouă putere. Totul pare să arate că inamicul se pregăteșșe pentru o ofensivă violentă. Cu despre noi, suntem gata și avem încredere. Zi și noapte, neîncetat, luptele continuă. Germanii, hotărîți a nu da înapoi pînă nu vor cuceri coasta Belgiei spre a putea, spun unii, să-și creeze posibilitatea de a debarca trupe pe teritorul englez, luptă cu cerbice. Armatele aliate în frunte cu vitejii belgieni, la rîndul lor luptă cu disperare pentru a împedica pe Germani să pună mina pe coastă. Ei luptă pe viață și pe moarte. Cine va învinge . Pentru moment, știrile primite, spun că sforțările germane din ultimele zile au avut ca simplu rezultat cucerirea satului în ruină Dixmunde. SCENE 13 X 1STRALBOXU Bătălia de la Yser WXODIN POFRICAȚUMEI TURCEȘTI DIN CADIAZ NEGRU PE ALE SOȚII Caillaux tată-i expatriați de bună voe!... O telegramă din Bordeaux afiunță că soții Caillaux, eroii ultimului proces senzațional din Paris, au părăsit Franța, îmbarcându-se pentru America de sud. Vestea aceasta neașteptată, va produce desigur, oarecare nedumerire în nudul partizanilor fostului prim-ministru francez, mai ales că în urma achitării D-nei Caillaux și angajării d-lui Caillaux ca voluntar în armată, toată lumea spera că-și va putea reface ușor popularitatea atât de mult sdruncinată în urma asasinării directorului ziarului „Figaro.“ Astăzi însă se dovedește contrariu. La ultimele alegeri parlamentare din Franța, d. Caillaux a trebuit să lupte cu înverșunare pentru a-și asigura scaunul de deputat pe care altă dată îl cîștiga cu majorități sdrobitoare. De data asta însă abia s’a ales la limită. Declarîndu-se războiul cu Germania, adversarii lui Caillaux au început din nou să-l atace, mai ales că pe vremuri se spunea că el ar fi încercat o apropiere cu Germania în , contra Angliei. Pentru a para această nouă companie Caillaux s-a înscris ca voluntar iar Ministrul de războiu i-a acordat gradul de locotenent-Colonel. Se pare însă că, nici acest gest n’a mulțumit opinia publică, fiindcă mai zilele trecute, tot telegramele din Franța nu aduceau vestea că soții Caillaux I au fost insultați de către publicul parisian în mai multe rînduri. Astăzi primim știrea epilogului. El este trist, desigur, pentru un om politic de talia lui Caillaux care este considerat ca unul dintre cei mai de seamă financiari ai timpului și care ca prim ministru al Franței a avut sarcina să prezideze acordul cu Germania în privința Marocului și schimbul de teritorii în Africa Centrală. Dar sfîrșitul politic al d-ui Caillaux este cu atît mai trist cu cît el este la fel cu al marilor aventurieri moderni. America de sud, este într’adevăr țara care surîde numai celor care nu mai au nimic de pierdut. Aci se refac toate averile dispărute și toate popularitățile topite în momente de grea cumpănă. Dar soții Caillaux, au meritat cu drept cuvînt acest episod tragic din viața lor?... Iată ceea ce numai viitorul își poate lua însărcinarea, să ne spună. Până atunci, pentru Franța, soții Caillaux pot fi considerați ca morți. KOH-Y-NQQR