Românul, noiembrie 1914 (Anul 44, nr. 188-210)

1914-11-05 / nr. 188

■ [UNK] AN­UL.44­ lea ~~ No- 188­5 BANI EXEMPLARUL Fundator : C. A. ROSETTI ________________ ■ [UNK]­mill ■mill ■—■ni Twrn*i VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp 7 pe­ o coloană în pagina III... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV. . . 30 bani Inserții și reclame în pagina III linia. . 2 leis A se adresa: In România : la Administrația ziarului: La Bar­ I»­t ln d-nii .John F. Jones - C-ie, 31 bis rue du Faubourg Montmartre. La Boriin & Vletin , la d-nii Rudolf Mosse & C-ie La Génevé­s la d-nii Hausenstein & Vogler și la toate ag­ențiile de publicitate. REDACȚIA: STR. ACADEMIEI, No. 19 ADMINISTRAȚIA, CALEA VICTORIEI, No. 56 MERCUR! 5 NOIEMVRIE 19 T4 LUMI­NEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE jn ^Rră . . un an 18 lei . . . șease lnnn ț> bl iro străinătate. . un an 36 lei . . . șease luni 18 lei ! ' Abonamentele încep la 1 si 15 ale fie­cărei luni r A se adresa: In Româniai la Administrația ziarului și la ofici­ile poștale. La P»rl# t la «Agence Internationale de journaux Gorbaty>. La Vlenat la d-nul I. Bettenhausen, Rtaatsbabnho La Benőve s Heinrich Massein. TELEFON No. 57/20 și 22/39 BUCUREȘTI, 4 NOEMBRIE j întrunirea Comitetului executiv al partidului conservator a adus în sfîrșit clarificarea atitudinei acestui partid fată de politica ex­ternă a Statului român. Cele câte­va manifestațiuni răzlețe — ale u­­nor membri ai partidului conser­vator, ale unei prese conservatoa­re și­ ale tuturor celor ce se asociază prin temperament și principii ori­cărei acțiuni tulburi­i isbutiseră să creieze oare­care nedumerire în opinia publică și oare­care ener­vare în anumite cercuri politice. De aceia a fost nevoie să se pronunțe autoritatea conducătoare a între­gului partid conservator pentru ca să se exprime aprobarea sau dezaprobarea acțiunei răzlețe în­treprinse de către cîți­va. Rezultatul discuțiunilor urmate s’a concretizat în următoarea fcii tiune: „Comitetul executiv al partidu­lui conservator, după discuțiunea urmată asupra situației atât exte­rioară cîît și interioară, exprimă aprobarea sa, pentru atitudinea șe­fului partidului și a comitetului consultativ, ale căror deciziuni sunt în deplin acord cu vederile partidului, cu aspirațiunile națio­nale și cu interesele Statului“. Această moțiune nu poate fi in­terpretată de­cât în înțelesul că a­­titudinea șefului partidului conser­vator se bucură de deplina apro­bare a comitetului executiv și că, prin urmare, acțiunea celor câțiva răzleți nu a atras după sine gro­sul partidului conservator. Care este atitudinea șef­ului par­tidului conservator, se știe; în nici un caz el nu a fost până acum și nu este nici astăzi pentru o ime­diată infr­are în acțiune, așa pre­cum au cerut cei cîțiva răzleți din „acțiunea națională“. Totuși unele ziare, care vor cu orice preț să creieze o anumită at­mosferă, au găsit cu cale să dea o interpretare cu totul tendențioasă comunicatului, insinuând că el ar fi o aprobare a „acțiunei naționa­le“, de­oare­ce se mai referă și la „atitudinea comitetului consulta­tiv“, care ar fi fost pentru o ime­diată intrare în acțiune și alte ges­turi precipitate. Asupra acestei din urmă atitudini s’au țesut adevăra­te basme; ziarul La Politique, care e de­sigur în măsură să fie infor­mat asupra celor ce se vor fi petre­cut în acel comitet consultativ, scrie în această privință: „In adevăr, în toate întrunirile Comitetului Consultativ — și acest lucru S’a reamintit de mai multe ori în decursul desbaterilor — co­mitetul consultativ, cu o mare ma­joritate, mai puțin trei, a refuzat in mod constant să admită ca o ne­cesitate recunoscută intrarea Ro­mâniei în acțiune în acest mo­ment“. Astfel atmosfera pe care vor u­­nele ziare tendențioase să o preie­­ze în­ jurul hotărîrilor comitetului executiv conservator se sfîșie foarte lesne în fata afirmațiilor atât de clare ale unui ziar oficios asupra celor petrecute în cele două ședin­țe de Sâmbătă și Duminică. Atitudinea partidului conserva­tor continuînd în sensul politicei externe fixate prin consiliul de Co­roană, unul din echivocurile care enervau viața noastră politică și o­­pinia publică a dispărut. Partidul conservator a afirmat și el că nu e acum vremea pentru acțiuni răz­lețe, și gesturi singulare: încorda­rea uriașă în care se decide supre­mația politică și economică a Eu­ropei, trebuie să fie privită din ța­ra noastră cu o desăvîrșită unitate de sentimente și de convingeri pen­ru ca clipele marilor încercări să ne găsească din toate punctele de vedere pregătiți. Cipn­rirea iei EU1 — DUPĂ ÎNTRUNIREA COMITETULUI EXECUTIV AL PARTIDULUI CONSERVATOR — MANIFESTĂRI INTELECTUALE O mare serbare culturală — JUBILEUL LICEULUI MODEL ÎNFIINȚAT LA 1864 DIN inițiativa PARTICULARA — tribuire voluntară pentru clădi-Unul din cele mai frumoase, mai populate (în anul 1914 au fost 901 elevi) și mai vechi, este liceul „Sf-ții Petru și Pavel“ din Ploești situat pe Bulevardul In­dependenței care leagă gara ora­șului cu centrul. Acest liceu monumental este nu numai o podoabă a activului oraș prahovean, dar o dovadă a solici­­tu­dinei ce statul a arătat-o învăță­mîntului public secundar din Ro­mînia. Cu săli spațioase de clasă așezate toate în amfiteatru, cu la­boratorii bogate, cu o bibliotecă consultată zilnic de elevi și de profesori, liceul curat întreținut, încălzit iarna, prin căldură cen­trală, și vara ventilat în mod me­canic, cu o disciplină internă la care a contrbuit energiile directo­rilor ce s’au succedat — în spe­cial a d-lui N. Lăzărescu—, acest liceu formează o școală tip și mo­del, — o școală care poate vorbi străinilor despre progresul învă­­țămîntului secundar la noi. Iată de ce aniversarea a 50 ani de la înființarea lui, ar trebui să fie sărbătorită cu fast nu numai de localnici, dar de toți cîți iu­besc școala secundară romîneas­­că. Profitînd de această aniversa­re, care nu va fi sărbătorită to­tuși în chip mai larg d-nul Io Munteanu-Rîmnic, profesor la a­­cest liceu, publică un articol do­cumentar în ziarul călăuzit de ce­le mai frumoase idealuri, „Romî­­nia Viitoare“ ce apare în Ploești. Din acest documentat articol ree­­se că încă din 1862, un grup de cetățeni, au decis să lucreze pen­tru înființarea unui gimnaziu, fi­xist­ă un proces verbal cu data 1862 din 14 Septembrie, în care se spune că „dacă numai prin lu­minare o nație se face mare și pu­ternică“ și de­oare­ce „ori­ce Plo­­eștean are mare zel cînd e vorba de propășirea patriei, a județului și orașului lor“ ei decid „să ceară guvernului un colegiu cu clase gimnaziale și să pășească la con­­SEMPEA­­ea unui stabiliment în care să se predea studii gimnaziale“. Această emulațiune exprimată în chip naiv, dovedește spiritul luminat și idealul cultural ce­ a încălzit generația cea veche din țara noastră. De altfel cea ce s’a întîmplat — o spunem în paran­teză — la Ploești, s’a petrecut și în alte orașe din țară, unde gim­naziile și mai tîrziu complectarea lor cu clase liceale, s’a făcut prin stăruința, și une­ori chiar sacrifi­ciile materiale ale bunilor orășeni dornici de cultură. Pentru a reveni la Ploești, d. Munteanu-Rîmnic ne arată, apoi cum un comitet de 15 persoane a fost ales pentru a înfăptui dorin­ța lăudabilă a Ploeștenilor. Se cumpără un loc cu 45.000 lei, școala inaugurîndu-se la 3 Noem­­brie 1864. Apoi în 1898—99, se ri­dică maiestuosul local de azi, o sală a Ploeștilor. Interesant de notat, pentru că se vede în chip plastic progresul liceului „Sf-ții Petru și Pavel“, sunt datele ur­mătoare: In 1864 au fost înscriși 36 e­­levi, în 1878, 151, în 1900, 985 e­levi. Creșterea populației școlare a­­rată modestul început al liceului, și avîntul extraordinar la care a ajuns într’o jumătate de secol. Istoricul acestui liceu,­­ pe care un alt profesor local d. Pa­nă Popescu, și-a propus să-l scrie complet — are o importanță mai mare decit acea a unei evoluții culturale alipite de un oraș. El va dovedi că într’o țară atît de curînd așezată pe temelii sigure și moderne, s’a putut totuși să se înfăptuiască centre de viață in­telectuală, așezăminte de lumină, destul de vechi și destul de rod­nice. In această constatare e ce­va mai mult de cit o documenta­re rece de fapte, cu­ un imbold moral spre mai bine și cit mai bine, spre mai sus și cit mai sus! CO­NSTATARII In lupta pentru civilisație LITERATURA FRANCEZA Necesitatea imperioasă pe ca­re au simțit-o englezii și france­zii, — mai ales francezii, de a lup­ta contra Germaniei cotropitea, i-a făcut să-și aducă pe frontu­rile de luptă armate străine de neam, de singe și de religie. Gestul francezilor și englezilor nu poate fi considerat de nici o minte obiectivă — fie ea chiar a­­tît de obiectivă ca acea a intelec­tualilor germani, — ca un fapt ce intră în cadrul lucrurilor imo­rale. Francezii și Englezii aveau nevoie de acești străini de neam și de religie, pentru a putea opune mai bine rezistență înaintării co­tropitoare a puhoiului german. Pentru Francezi și Englezi, războiul acesta e lupta în contra unei barbarii; înlătu­rarea ei e un scop. Pentru al rea­liza, orice mijloace întrebuințate, trebue să fie scuzate, indiferent dacă azi gentlemenul englez și nobilul francez, întrebuințează doctrina morală a ezuitului Ig­naz de Loyola. Dar, nu faptul acesta pare stra­niu. E faptul că Europa, a fost nevoită pentru a putea păstra cul­tura dobîndită după multe secole de muncă, să lupte alături de su­flete primitive în contra Germa­niei civilisate. E însăși faptul că turcosul și indianul, cu toată lip­sa lor de cultură și civilisație, trebue să lupte, ei, pentru păstra­rea culturei și civilizației... altor popoare. Turcosul și indianul ne­­civilizat, luptă pentru civilizația Europei. Și luptă bine, tot atît de bine ca și englezii, gentlemeni chiar în focul nimicitor al gloan­țelor, sau tot atît de bine ca și francezii sfidători de moarte. Vitejia și avîntul francez sunt de mult cunoscute de toți aceia cari au observat sau studiat mai de aproape nu numai istoria po­porului francez dar și felul lui de viață. Fără îndoială că acest studiu nu poate fi făcut cu ajuto­rul romanelor—­ 0.95 centimes — cari abundă pe toate piețile li­terare din Franța și din străină­tate. Romanele acestea—scrise de ce­le mai multe ori de academiciană sunt departe de a da o imagine a­­devărată a felului de a fi al so­cietății franceze. Pentru a fi pe placul publicului care vrea să cu­noască numai frivolitatea fran­ceză, romancierii francezi sau micșorează această realitate sau, făcînd operă de imaginație, o fal­­sifică. Mercantilismul literar a distrus dragostea de adevăr chi­ar printre mulți academiciani au­tori de Demi-Vierges sau de pas­­tișări după Bel-Ami. Adevărul pentru ei, e lucru secundar. To­tul e ca romnul să se vîndă în cel puțin două sute de mii de exem­plare. Dar, faptele minunate săvîrși­­te de soldatul francez pe cîmpuri­­le de luptă, faptele duioase și pli­ne de sacrificii săvîrșite de ma­mele, soțiile și surorile celora ple­cați în luptă pentru apărarea pa­triei în pericol,, faptele de sa­crificiu înălțător al tuturor celora cari grăesc în limba lui Corneille și Racine, — vin de răstoarnă elo­quent opiniile pe cari mulți și le făcuse asupra sufletului francez și pune în locul lor acele opinii, pe care poporul francez — pînă azi calomniat, — le merită cu a­devărat. Aceasta va avea însă și o ur­mare bine­făcătoare asupra ace­lor romancieri și dramaturgi, cari prin puterea scrisului lor ca­­lomniau marile însușiri sufle­tești și puterile de viață ale po­porului francez. Romanele lor scrise pentru a se putea vinde în două sute de mii de exemplare, nu vor mai putea avea trecere în­naintea nimănui­a. Romancierii­, adesea academi­ciani, vor trebui atunci să schim­be fondul sufletesc și moral al scrierilor lor.. Urmările războiului se vor ex­­tinde în acest caz nu numai asu­pra rosturilor politice și econo­mice dar și asupra manifestărilor culturale ale p»*ț...rețpr azi în­­luptă. Multe din aceste­ schimbări vor fi datorite în bună parte și turceșilor și mn­flienilor; multe însă și poate ctdle mai însemna­te, vor fi datorite sufletului francez care se valorifică acum, în toată frumusețea lui. ARBITER un • i'"««- ■■■ *“ = BEȚE - ȘUGUBEȚE NUME POTRIVIT O domnișoară, Molie, a fost au­torizată să predea.... Iată un nume care ar trebui să-l poarte... foarte multe femei. -0-­ RECOMANDAȚII Numai prin recomandații Poți ca, să parvii vreodată... Și-o scrisoare nu parvine, dacă nu-i recomandată... - aman CRID In lupta supremă pentru apă­rarea Patriilor, armatele aliate au oprit în loc pe Germani la I­ser. Se dau lupte înverșunate. u­ Din ambele părți, ne spune corespondent de războiu, se avansează pentru ca pes­te câte­va minute să se în­registreze retrageri. Cu toată o­­boseala lor, cu toată slăbiciunea­ lor numerică. Belgienii susțin de săptămîni de zile loviturile form­i­dab­ile ale inamicului. In ultimele zile, Germanii au luptat înverșu­nat pe tranșeele săpate de aliați. Ei încercară un suprem efort. Ei isbutiră să construiască pe Iser cinci poduri de vase spre a putea tece frontiera. De șasesprezece ori atacară pe Belgieni și de șa­­sespr­ezece ori fură respinși. Ori de cite ori încercau să înainteze , îi primia o salvă de împușcături Dar, necontenit ei veneau inain­tea focului nostru. Un ofițer îmi povesti următoarele: De îndată ce Germanii ne văd eșind din viziunele noastre, se o­­presc brusc, par țintuiți locului, împușcă puțin, și o iau la fugă cînd ne apropiam. Mulți dintre cei cari se aruncară în fier pentru a scăpa de noi se înecară, și făcu­răm un mare număr de prizonieri. Ofițerul adaugă: Oamenii noștrii se luptă cu o bravură uimitoare. In campania mea, soldații stau de opt zile­ cu burțile pe pámtent, în noroi.­Mitraliera sboară dea­supra lor- Moartea îi pîndește continuu.Sunt lipsiți de toate și totuși își păstrează buna dispozi­­ie. Cînd e atac, ei trag cu o li­niște fără seamăn și cînd e lupta cu baioneta se asvîrlă cu același avînt ca­ și trupele neobosite. Și totuși, în ce infern trăim. Dar, Germanii, vă asigur simt cul mult mai greu războiul. Prizonierii germani sunt abrutisați. De mul­te ori se lasă a fi prinși fără a în­cerca să se apere. Infanteria mai ales dă dovadă de o oboseală fă­­­ră seamăn. Aceiași stare trebue să fie și în celelalte arme; cu toa­te acestea artileria bubue fără în­cetare. Am asistat la Furnes, la tr­ece­­rea unui număr de vre-o cinci­zeci de prizonieri. Erau într’o si­tuație lamentabilă. Slabi, cu ochii stinși, acoperiți de noroi, își ță­rau picioarele cu greutate. In gru­pul lor era și un ofițer. Era de statură înaltă, uscățivă și era roș­cat. Când ajunseră în Diata sa­tului, el le ordonă amenințîndu­-i să ia posițiune. El însuși, dînd exemplu, făcu să răsune pe pava­­giu pintenii cismelor sale; dar soldații nu-i imitară. Păreau că nu înțeleg și cînd ajunseră la primărie, unde fură reținuți câte­va ore, căzură jos și adormiră greu. Aflînd că ori­ce tentativă de a se stabili pe țărmul sting al Ise­­rului ramase fără rezultat, Ger­manii începură bombardarea cu furie și mai mare. De la Dixmun­­d­e pînă la mare se întindea o ba­rieră de foc, o avanlanșă de mi­traliere se îndreptă asupra pozi­­țiunilor belgiene. Dar, noapte întreagă de luptă, d­upă o Ger­manii constatară că amicii noș­trii nu dădură deloc înapoi. Tran­șeele lor deveniră totuși imprac­ticabile și belgienii se pregătiră să le părăsească. Către om­ează germanii executară retragerea in ordinea cea mai perfectă. Părăsind posițiunile lor de pe țărmul sting al Iserului, Belgie­nii nu merseră mai departe. Se opriră la linia de drum de fer, care urmează cursul rîului pînă la mare și se instalară în tranșee­le preparate dealungul căii fera­te. Germanii făcură imposibilul pentru a împedica amicii noștrii să constitue o nouă linie de apă­rare. Artileria lor intră în acțiu­ne și de la Dixmunde pînă la coa­­stă, toată regiunea fu stropită din belșug de obuze și de șrapnele. Nieuport și Perouse suferiră mult în u­rma bombardării ro­­manilor. Numeroase case fură in­cendiate. Dar, dacă violența aces­tei canonade a fost funestă cîtor­­va sate, ea n’a putut să împedice pe Belgieni, să se fortifice pe li­nia drumurilor de fer. In plus artileria lor și aceea a aliaților nu rămase inactivă și isbuti să redu­că la tăcere cel puțin două bate­rii germane. De multe ori izbuti­ră ca germanii, în cele din urmă, să fie nevoiți a se preda. Inam­i­­cul, cu toată lupta înverșunată care ține mai bine de două săp­­ămîni de zile, cu toate pierderile avute, nu a progresat deci. Germanii au suferit mult din ca­uza tirului englezilor care i-a si­lit să evacueze Ostande și Michel­­kerque, și să se îndepărteze de li­toral. Inamicul încercă să răspun­dă focului vaselor, dar totul a fost zadarnic. In timpul zilei de altfel, Germanii au bombardat fără nici un folos tranșeele belgi­en .. Au încercat să distrugă punțile de pe drumul Peroyse și Furnes. Și această încercare a fost zadar­nică. Astăzi seara, bombardarea a fost reluată cu o nouă putere. To­tul pare să arate că inamicul se pregăteșșe pentru o ofensivă vio­lentă. Cu­ despre noi, suntem gata și avem încredere. Zi și noapte, neîncetat, luptele continuă. Germanii, hotărîți a nu da înapoi pînă nu vor cuceri co­asta Belgiei spre a putea, spun unii, să-și creeze posibilitatea de a debarca trupe pe teritorul en­glez, luptă cu cer­bic­e. Armatele aliate în frunte cu vitejii belgi­eni, la rîndul lor luptă cu dispe­rare pentru a împedica pe Ger­mani să pună mina pe coastă. E­i luptă pe viață și pe moarte. Cine va învinge . Pentru mo­ment, știrile primite, spun că sforțările germane din ultimele zile au avut ca simplu rezultat cucerirea satului în ruină Dix­munde. SCENE 13 X 1ST­RALBOXU Bătălia de la Yser WXODIN POFRICAȚUM­EI TURCEȘTI DIN CAD­IAZ NEGRU PE ALE SOȚII Caillaux tată-i expatriați de bună voe!... O telegramă din Bordeaux afiun­ță că soții Caillaux, eroii ultimu­­lui proces senzațional din Paris, au părăsit Franța, îmbarcându-se pentru America de sud. Vestea aceasta neașteptată, va produce de­sigur, oare­care nedu­merire în nudul partizanilor fos­tului prim-ministru francez, mai ales că în urma achitării D-nei Caillaux și angajării d-lui Cail­laux ca voluntar în armată, toată lumea spera că-și va putea reface ușor popularitatea atât de mult sdruncinată în urma asasinării di­rectorului ziarului „Figaro.“ Astăzi însă se dovedește contra­riu. La ultimele alegeri parlamen­tare din Franța, d. Caillaux a tre­buit să­ lupte cu înverșunare pen­tru a-și asigura scaunul de depu­tat pe care altă dată îl cîștiga cu majorități sdrobitoare. De data as­ta însă abia s’a ales la limită. De­­clarîndu-se războiul cu Germania, adversarii lui Caillaux au început din nou să-l atace, mai ales că pe vremuri se spunea că el ar fi în­cercat o apropiere cu Germania în , contra Angliei. Pentru a para a­­ceastă nouă companie Caillaux s-a înscris ca voluntar iar Ministrul de războiu i-a acordat gradul de locotenent-Colonel. Se pare însă că, nici acest gest n’a mulțumit opi­nia­ publică, fiindcă mai zilele tre­cute, tot telegramele din Franța nu aduceau vestea că soții Caillaux I au fost insultați de către publi­cul parisian în mai multe rînduri. Astăzi primim știrea epilogului. El este trist, de­sigur, pentru un om politic de talia lui Caillaux care este considerat ca unul dintre cei mai de seamă f­inanciari ai timpu­lui și care ca­ prim­ ministru al Franței a avut sarcina să prezi­deze acordul cu Germania în pri­vința Marocului și schimbul de te­­­ritorii în Africa Centrală. Dar sfîrșitul politic al d-ui Cail­laux este cu atît mai trist cu cît el este la­ fel cu al marilor aven­turieri moderni. America de sud, este într’adevăr țara care surîde numai celor care nu mai au nimic de pierdut. Aci se refac toate a­­verile dispărute și toate populari­­tățile topite în momente de grea cumpănă. Dar soții Caillaux, au meritat cu drept cuvînt acest episod tra­gic din viața lor?... Iată ceea ce numai viitorul își poate lua însăr­cinarea, să ne spună. Până atunci, pentru Franța, soții Caillaux pot fi considerați ca morți. KOH-Y-NQQR

Next