Românul, aprilie 1915 (Anul 45, nr. 327-356)
1915-04-01 / nr. 327
ANUL 45-tea— No. 327 YOIEȘTE ȘI VE! PUTEA ANXJNCIUR1 Ltoța ccep 7 pe o coioanft to pagina II. Libia corp 7 pa o coloanft în pagto* IV. laser'll «1 reclame. în pagina III linia. • A se adres« fn ftouiiinr*» * la Administrația atsri ltu. a Pari* I to d-ni Jolm ?■ Jones & C-to, 81 bis mr du Faubourg Montmartre. (a Berlin ft Vtenn t la d-nli Rudolf Mosaa ft C-to La Geneva ■ to d-nil Haasenstaln ft Vogler și la toate agențiile de publicitate, REDACȚIA, STR. ACADEMIEI, Ho. 19 ADUIHISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI Ho. 17 60 bum 30 bufii 3 toi BUCUREȘTI, 21 MARTIE Pentru cei mulți - IM JURUL MASURILOR LUATE DE GUVERN ~ Criza europeană a găsit firește un trist răsunat și în țara noastră, împiedecarea importului pe apă și restrîngerea foarte simțită a celui pe uscat, perturbarea creditului, lipsa cîtorva materii prime pentru unele Industrii și pentru altele lipsa de muncitori, concurența straină pe piața noastră și intervenția speculatorilor — inevitabili ca niște păsări de pradă în vecinătatea stîrvurilor — toate aceste cauze au făcut ca viata economică normală să sufere lovituri pe cit de adinei pe atît de dureroase. Dacii toată populația țării avea să le sufere, în chip necesar, cei mai încercați erau totuși cei din păturile largi ale populației muncitoare; aceasta se menține în vremuri normale în așa condițiuni de evidentă încit abia își poate duce traiul de astăzi pe mîine; extrema scumpire a traiului a adus-o în așa situație încît cea mai ușoară perturbare a condiUiunilor normale se traduce pentru ca într’un dezechilibru total, cu urmări funeste. Din această cauză atenția guvernului a fost dela început îndreptată asupra măsurilor ce trebuesc luate pentru a face cît mai lesne de suportat pentru păturile largi ale populației noastre muncitoare criza atât de gravă ce bîntîie întregul continent european. *• Cea dîntîi dintre numeroasele măsuri luate în acest scop a fost prohibirea exportului unor produse absolut indispensabile pentru consumația noastră internă și, concomitent cu această prohibire, îngreuiarea condițiilor de export ale altor produse pentru ca piața noastră internă să nu fie istovită curând, încît amenințarea de foamete ce bîntuie ai are să cadă asupra țării noastre eminamente agricole. Prin aceste măsuri însă ciuda speculatorilor nu era cu totul paralizată: unii acaparaseră mari cantități de cereale, cu gândul de a le revinde în momentele celei mai intense cereri și cei mai mulți se puteau întemeia pe lipsa de concurență din străinătate pentru a cere pe produsele lor prețuri fantastice. Pentru a preveni și aceste probabilități de speculare a populației celei mai numeroase a țării guvernul a importat un număr suficient de vagoane de grîu, pe care să le poată ținea în orice moment la dispoziția consumatorilor pe un preț aproape de cel normal. In afară de aceasta, pentru a regula vînzarea acesor produse cu caro aprovizionarea în mare cantitate, fie de către Stat, fie de către Comune, e mult mai grea, guvernul a venit cu proectul de lege al fixării unor prețuri maximale pentru mărfurile de prima necesitate și în curînd legea votată în acest scop de Parlament va intra în vigoare. Opera speculatorilor nu va mai fi cu putință, fiindcă fixarea preturilor maximale îi va sili să rămînă sub anumite preturi apropiate de cele normale. Dacă aplicarea acestei legi a întîrziat pînă acum, este numai pentru că însăși condițiile vieții noastre economice mi au fost încă de așa natură încît să facă necesare cele mai energice măsuri. In sfîrșit pentru a pune în circulație un capital important, din care să profite în primul loc bormal populația săracă muncitoare, guvernul a luat disoziția de a se executa în acest anotimp lucrări publice în valoare de treizeci și cinci de milioane. Aceste lucrări vor fi alese dintre acele ce prezintă o absolută necesitate pentru Stat și, în acelaș timp, au nevoie de mai mulți muncitori și de o perioadă mai lungă de lucru pentru efectuarea lor. Lucrările aceste nu vor duce la o „politică de palate“ și în acelatimp vor fi de un real ajutor pentru populația muncitoare. Astfel prin toate mijloacele care îi stau la dispoziție și cu toată prevederea pentru viitorul din ce în ce mai grav care se întrezărește guvernul caută să vină în ajutorul păturilor largi ale populației noastre pentru care, prin însăși chemarea sa, a dovedit totdeauna cea mai activă atențiune. „Vina rozbaiului de azi“ — întrebarea nu e cine a atacat, dar de CE A ATACAT ? — După atîtea luni de război, mintea omenească nu poate înceta să nu caute răspunsul la întrebarea pe care și-a pus-o încă de la începutul groaznicei între măcelăriri la care asistăm: „A cui e vina deslănțuirii războiului de azi .. In însăși punerea continuă a întrebării acesteia e dovada profundă și dureroasă că războiul european a avut și are neinterit influențe tragice asupra sufletului omenesc, — atît de tragice, nicit nu poate să nu frămînte continuu întrebarea supremă, spre a-și găsi răspunsul, asupra cauzei determinate a celui mai groaznic cataclism pe care îl înregistrează istoria. În decurs de aproape opt luni de zile, răspunsurile date au fost fără îndoială numeroase... O înțelegere între conștiințele cari veneau să judece evenimentele de acum, nu s’a putut însă produce fiindcă indivizii împărțiți în două grupe, — una gemanofilă iar alta francofilă, — nu voiau să cunoască decit punctele de argumentare ale grupului înlăunrul căruia, cu voie sau prin sugestie, mai ales, au fost înregimentați. Foarte rare ori și foarte putini sunt indivizii cari au știut să-și aculte adversarul care voia să lămurească punctul de vedere al grupului sau totuși, acești putini indivizi există. Din dialogul însă între un Teutofilus și un Gallomamis,— două tipuri reprezentative ale celor două grupe așa cum ni-l prezintă, d. Ion Trivalie, într’o broșură cu titlul „A cui e vina războiului de azi“,—nu poate să rezulte o idee hotărâtoare care să consimtă și Gallomanus și Teotofilus. Motivul e foarte simplu. Cine ar putea aprecia care a fost acel popor care a deslănțuit războiul european . Nimeni și nici o carte galbenă, sau portocalie, sau albă, sau etc. Pentru a se produce o înțelegere între cele doua grupe ar trebui să ne punem întrebarea, — spune Teutofilus, — nu cine a atacat mai întîiu, dar de ce a atacat. Dar, replica lui Gallomanus, încurcă conștiințele și aci. După Gallomanus, Germanii au atacat fiindcă suferă de boala imperialismului, fiindcă se cred un popor ales, fiindcă sunt puși sub călcîiul militarismului prusiac. După Teutofilus, Germanii au atacat fiindcă războiul era pentru ei o chestiune de viață. „Germania e proletarul flămând, — spune Teutofilus, careși proclamă cu patos vrednicia înăbușită de îngrădiri nedrepte și cere amenințător mai mult loc pentru dînsul sub soare; el cere dreptul lui la viață și îl cere cu tot cinismul fiindcă foamea nu-și poate permite luxul principiilor. Din potrivă, Tripla înțelegere e capitalistul sătul care vorbește totdeauna solemn în numele sfintelor principii ale proprietății, legalității internaționale etc. Așadar Gallomanus, pătruns de spiritul obiectivității ar conchide : — războiul lumei întregi e o ciocnire de interese inunde.... Atunci, de care parte e dreptatea ! Dreptatea ar fi de partea aceluia care are cuvîntul ultim : Teutofilus. O singură argumentare în plus și Gallomanus ar fi avut dreptate. O singură argumentare în plus, care lipsește din cauza unui capriciu. Astfel întrebarea chinuitoare : A cui e vina războiului de azi, rămîne deschisă. Vremurile de azi și oamenii vremurilor acestora, prea influențați de ele, nu pot să dea răspunsul. Rămîne vremurilor și oamenilor de mai tîriu, să dea răspunsul pe care sufletul omenesc îl caută zadarnic de la începutul deslănțuirii războiului. Cu toate acestea, sufletul contemporan nu va desnădăjdui și va căuta mereu, ca pînă acum, răspunsul la întrebarea : A cui e vina războiului european ?... ARBITER g 8flW EXEMPLARUL Fondator : c. A. ROSETTI NEGRIJ PE ALB Eroii fără nume Este, titlul pe care „Gazeta Transilvaniei“ o dă primului său articol din numărul apărut în ajunul Paștilor. Cu toată severitatea cenzurii de dincolo, articolul a apărut așa cum a fost scris, ceea ce dovedește că cuprinsul lui nu era numai adevărat, dar nici măcar exagerat. Cine s-imt însă, acești eroi fără nume !ine să fie alții de cit rominii de dincolo, pe care chiar împăratul Wilhelm i-a remarcat acordând crucea de fier unui întreg regiment, dar pe care însă, o parte din presa monarhiei, îi neglijează, trecîndu-le sub tăcere, prezența și eroismul lor din jurul cetăței Przemysl. Cunoscutul ziarist austriac Hoda-Roda vorbind de ultimele zile de rezistență ale cetăței galțiene, pomenește de toate neamurile monarhiei, afară de romini. Și cu toate acestea lucrul este dovedit că cele mai crîncene atacuri pentru despresurarea cetăței au fost dat de viteaza divizie romînească din Vîrșeț care a fost înjumătățită la focurile și numărul colosal al Hușilor ! Ce l’a făcut„ oare pe Roda Voda să comită această lipsă de delicatesă față de soldații romîni pe care la începutul războiului i-a lăuda, punîndu-le în evidență toate mentele lor excepționale.... Articolul confratelui nostru di peste munți este plin de amărăciunea pe care n’o vezi decit la cei nedreptățiți. El cere pentru soldații de naționalitate romînâ, aceiași atenție ce și pentru soldații celorlalte naționalități din Monarhie. Soldații romîni de dincolo, nu cer nimic mai mult decit să le se facă și tot aceiași dreptate ca și celorlalți tovarăși de luptă. Toți luptă pentru aceiași cauză comună a Monarhiei, pentru acelaș Monarh,pentru acelaș sceptru... Pentru ce oare atunci numele lor să fie șters de pe lista eroicilor apărători ai cetăței Przemysl . Să nu se mîhneascâ însă nedreptății de dincolo. Superiorii lor îi cunosc și îi judecă mai bine decît um ziarist oarecare ce-și culege impresiile din văzute. împăratul însuși îi apreciază și probă sint crucile de fier pe care Romînii de dincolo, le-au primit ca mărturie a vitejiilor. Divizia romînească din vest va rămîne insertect cu stere de aur în istoria războaelor monarhiei. Ea a fost la înălțimea celor care s'au luptat la Konigrat și la Custozza. Ea va rămîne o pildă vie pentru vitejia viitorilor combatanți și cînd se va scrie adevărata istorie, nu la articolul unui ziarist se va face apel, ci, la faptele sigure pe care nici o răutate omenească nu le va putea întuneca adevărata lor splendoare. -------------——ac...............i.i VESELE Nine și Grecii A isprăvit , cu romînii! Nici ignoranți, tovarășe, cari nu te iau în serios ! A terminat și cu evreii clientela cea mai credincioasă a ziarelor sale. Niște fricoși,domnule, cari s’au supărat pentru vreun război cu orice preț ! că A, sfirșit-o și cu nemții, pe cari îi admira atîta înainte și cu care se înrodește. Niște sălbiateci, moneheri cari trebuesc exterminați ! Ei, și? ! S’a lepădat de toți — și acum ce, face ! Ei, acum e ce e ! Văzînd că nu i-a mers eu nici unii, s’a apucat sa bage în sperieți pe greci!! Dar ce are eu ei ! Nici un neam, n’a fost persecutat de ziarele din str. Sărindar ca acela al lui Aristide. Și pentru ce ? D. Miile credea, probabil, că astfel va face plăcere clientelei sale evreești, con curența negustorilor eleni din țara noastră. Cum se ridica o voce în contra izraeliților, hop Miile de amonstra că adevăratul pericol pentru țară ar fi simțițfi și băcanii urmași ai lui Perlele.. Și acum deodată, s-a cuprins o dragoste subită de fanarioții pe care îi blestema înainte pe toate locurile ! De la clientela evreiască, pe care areierdut-o în parte, vrea sa treacă se sigur — la cea grecească. In numărul de aseară al „Adevărului“ d. Mille vrea să scape de rezonoare Grecia, căreia îi poartă foarte mare grija. In acest scop le trage un perciar grecilor să se facă vestea ! Auziți, oameni buni, ci că ar fi vorba ca actualii locuitori ai Greciei să calce pe urmele vechilor atheneieni și să se repete... crimele. Unde ar fi norocul ăla pentru bieții greci de azi să calce pe urmele strămoșilor lor, chiar cu riscul dezaprobării filosofului maléra din atr. Sărindar ! Pină una alta d. Miile le a dat un ultimatum cu du. adorabil dacă. Un simplu deu â și Grecia rămîne dezonorată pentru totdeauna ! Credemi că articolul d-lui Mille, va avea o influență covîrșitoare asupra poporului grec, întreaga națiune se va grăbi să-l asculte, cu o clupă mai înainte, și Kiria Millos își va avea statua ecvestră la Athena, drept recunoștință că în timp de pace a persecutat pe greci iar în timp de război le-a dat sfaturi... inteligente. Văzînd gravitatea cu care s’a apucat să facă morală poporului grec, ori cît ar fi de nemilos, te apucă așa o milă de Kiria Millos că te podidesc lacrimile. ...Și așa s’a văzut, în zilele noastre, că de la Jupîn Smille și pină la Kiria Millos nu este decît un pas. Față de asemenea înfocat patriotism — vorba șefului conservatorilor — sufli și treci mai departe. W. HOH-Y-NOQR CALAMITATEA CHIRIILOR —Procectarea unora dintre proprietari e mai mult decât scandaloasa — Cu o regularitate demnă de cauză mai bună, la fiecare 23 Aprilie și 26 Octombrie al fiecărui an, proprietarii de case de închiriat din Capitală urcă chiriile, așa că foarte multe apartamente, au parvenit în mai puțin de cinci ani de zile, să-și dubleze chiriile. Dacă pînă acum cea ce făceau unii dintre proprietari constituia o activitate pur și simplu scandaloasă, procedarea din anul acesta, cîteva zile înainte de Sf. Gheorghe și în momentele critice prin care trece întreaga populațiune constitue o iritare a nebuniei. Intr’adevăr, nu poate fi decît nebunie, atunci cînd unii dintre proprietari pretind pentru niște ■adevărate cocioabe, case insalubre, ruinate, absolut nesănătoase, chirii de mii de lei anual. Am putea cita zeci și sute de exemple, cari ni se aduc zilnic la cunoștință și cari desvălue întreaga mentalitate hrăpăneasă a unora dintre speculanții proprietari. Nu ne putem opri însă de a cita un singur exemplu, care este tipic. Intr’o stradă din vecinătatea str. Buzești, există o curte mare cu mai multe apartamente mici, închiriate unor oameni nevoiași. Toate aceste case sunt vechi, ruinate, pline de egrasie și dacă ar fi să se facă un control sanitar riguros ar trebui să fie dărâmate ca insalubre. Ei bine pentru unul din aceste apartamente, «impus din două camere mici în dimensiune de trei metri pe patru și o bucătărie de doi metrtri pe trei, care pînă acum a fost închiriat cu 600 lei anual, proprietarul pretinde penifă viitor o chirie de 1000 lei anual. Judece oricine dacă fapta unui asemenea proprietar nu e pur și simplu o nebunie. Și cîte cazuri la fel cu cel de mai sus nu există în Capitală ? Dar ceea ce este mai trist e că chiriile se urcă în chip atît de scandalos, tocmai la imobilele mici cari sunt ocupatte de populațiunea nevoiașe. Un biet om sărac care cîștigă între 3—4 lei pe zi, îi este absolut impasibil să mai poată trăi fiindcă toți ce cîștigă trebue să dea proprietarului casei unde locuește. O astfel de situațe nu mai poate fi tolerată și proprietarii fac rău că supun din ce în ce la o tot mai grea încercare răbdarea și a chiriașilor și a organelor administrative cari au menirea de a ține cum până dreaptă a nevoilor tuturor. Cu această ocazie trebue să mai semnalăm încă un mijloc de speculă la cari se dedau unii dintre proprietarii caselor mici de închiriat. Temîndu-se că evenimentele vor necesita poate o mobilizare și în țara noastră în care caz s’ar amîna plata chiriilor pentru mobilizați, nici un proprietar nu mai vroește să iși închirieze casa, dacă nu i se plătește chiria înainte pe timp de șarse luni de zile. Cel puțin contra acestui din urmă soi de speculă, organele administrative ar putea să ia măsuri. Tot. MIERCURI 1 APRILIE 1915 Rrj3r » LUMINEAZA-TE SI VEI FIE i V ț ____ * ^^S/TVlp/| ABONAMENTE ■? fw* • • au an 18 lai , . . șaasm látó 8 tos strimfttate . un an 3S lei . . . seane luui 13 to Abonauieitato încep la 1 și ÎS ale Serirei inni Asi adresat fa üuatsato to Administrația «torului și fautioUis poștale n* 1« .Ageoee Internationale de Jouru*ux Öorbaty». La VteiiMf la d-nul I, Battenhausen, StaaUbaUnhe La GenSvet Heinrich Masseln. TELEFON No. 57/20 și 22/39 DÂND RAPORTUL Telefonist belgian raportează asupra posițiunilor dussistului p Pe vremurile de azi, cînd forțe armate uriașe se ucid cu furie nebună neomeneasca, sălbatecă, problema războiului decisiv e vecinie de o strictă actualitate. Aceasta nu ne poate împedica însă să nu ne întrebăm cum au fost războaiele decisive în vremurile de altă dată. Să răsfoim istoria luptelor pe cari le-au purtat popoarele, și vom găsi lucruri interesante. Iată: Luptătorii organizați din timpurile istorice, adică la falangele grecești și macedonene și la legiunile romane bătălia decisivă păstrează încă într’o largă măsură, caracterul acțiunei celor doi luptători singuratici și aceasta din cauza armelor de pe acele vremuri, cari obliga, ca luptă să fie corp la corp și ca oamenii să fie înghesuiți pe un spațiu restrâns. In bătălia antică, luptătorii așezați în linii dese, nu pot să bată în retragere. Ei nu pot decis să fugă. Astfel, din momentul ce o aripă este luată în flanc, toată linia este perdută; fiecare nu se gîndește, decît să scape individual, învingătorul urmărește și măcelărește. Luptei (praelium) succeda măcelărirea (coedes). Pierderile învingătorului sunt minime pe cînd ale învinsului sunt enorme, aj un ghid chiar 80 la sută, și trebuește semnalat, că mai toate perderile sunt în morți, foarte puțini răniți și prizonieri. Așa, la Tigranoceris 14.000 Romani, gîtuiesc 80.000 de Perși. Din 86.000 Romani, cari luptaseră contra lui Anibal la Cannae, numai 16.000 scăpară de masacru. Prin urmare, bătălia din antichitate este totdeauna decisivă, și infrîngerea corespunde unui adevărat dezastru. Cu cît armamentul să perfecționeaza, caracterul propriu zis de măcelărie al bătăliei decisive dispare, căci lupta începe și se dă dela distanțe din ce în ce mai mari. Măcelărirea nu mai există decît în lupta excepțională cu arma albă, astfel că pierderile într’o bătălie descresc succesiv, pe măsură ce armamentul să perfecționează, pierderi care sunt reprezentate nai mult prin rimiți decît prin morți. Nu numai atît, căci pe cînd în antichitate pierderile învingătorului erau absolut minime în raport cu cele ale învinsului, pe măsura ce armamentul se perfecționează, pierderile învingătorului sunt în general mai mari, ceea ce însemnează, că prețul izbîndei devine din ce în ce mai costisitor. Cîteva date statistice luate după cursul de tactică a colonelului Balk, de la academia de răboiu din Berlin, ne vor lămuri și mai bine. Dela pierderile de 80 la sută din antichitate, pierderile se reduc în secolul al XVIII-lea la 25 la sută în mijlociu și la 20 la sută în războaiele napoleoniene. La Sadowa (1866) pierderile să reduc la 6 la sută. In 1870, pierderile în mijlociu sunt ele 10 la sută, ele ridicîndu-se la maximum 17 la sută pentru bătăliile din jurul cetății Metz și la 10 la sută pentru bătălia de la Sedan. In războiul sud-african, aceste pierderi sunt de 3 la sută, de 5 la sută și de 8 la sută. In războiul ruso-japonez, cu toate că bătăliile țin foarte multe zile, pierderile nu sunt decît de 13 la sută la Liao-tang de 10 la sută la Oha-ho și de 12 la sută la Mukden. In răboaiele moderne, proporția dintre morți și răniți este de 25 la sută. Astfel, în loc de proporția de 40 la sută, uciși din războaiele din vechime cele din secolul XVIII-lea nu dau decît 6 sută, iar cele din ziua de astăzi numai 2 la sută și 3 la sută. Prin urmare, cu toate că durata bătăliilor s’a mărit cu mult, pierderile s’au micșorat. Și, cel mai bun mijloc de constatare este cel referitor pierderilor suferite în timpul unui ceas de luptă. Aceste pierderi mari erau de 4 la sută și 8 la sută în războaiele din scolul al XVIII-lea, s’au redus la 2 sută în răboaiele napoleoniane, la 1 la sută, și 1,5 la sută în 1866 și 1870, scăzînd la 0,1 la sută și 0,2 la sută, în războiul ruso-japonez. Cu aceste pierderi, după un timp nu prea îndelungat, lupta decisiv era dată, marile bătălii erau cîștigate în cîteva zile și dușmanul era înfrânt. E de ajuns să reamintim expedițiile lui Napoleon care mai fiecare înseamnă o luptă decisivă calculată, e adevărat, dar care odată întreprinsă nu putea să piardă acest caracter, un interval de douăzeci și patr de ore, soarta era hotărîtă pentru unul sau altul din popoarel în luptă, de cele mai adesea or în favoarea Francezilor. Felul de luptă e cu totul altr decit înainte, decât felii de lupi, din războaiele cele mai recente numărul luptătorilor așezați pe fronturi imense e altul decât în trecut, și felul de luptă și numărul luptătorilor, prelungesc durata războiului și astfel, luptei decisive cari să aducă o tranșau a diferendelor de azi dintre popoare, întîrzie. E chiar o problemă dacă în condițiunite de lupți de azi acțiunile decisive sunt posibile. Mulți strategi se îndocsde această posibilitate. Popoarele însă și mulți din conducători lor, cred în posibilitatea unei asfel de acțiuni. De aceea, popoarele așteaptă cu inima neliniștită lupta decisivă care să aducă un sfîrșit războiului uriaș de azi Dar, în fond, date fiind desfășurările de pînă acum, de pe toate fronturile de luptă, așteptarea aceasta pare zadarnică. ag:mi RAZBOIUL DECISIV IN TRECUT POATE FI VORBA AZI DE UN RAZBOI DECISIV ? BETE - SUBUREȚI GREȘELI DE CORECTURA Din lumea celor muți — hilochi din lumea celor mulți. Logică... greșeală/ Cei mulți nu pot fi decît.. cei muți dacă nu, întotdeauna, dar mai întotdeauna! UNUIA CARE ȘI-A VÂNDUT ȘI DINȚII DE AUR DIN GURA Mai ascet ca sfinții — ! N’are patimă de aur. E-o comoară, un tezaur. Și-a păpat.... și dinții. ORID.