Românul, mai 1915 (Anul 46, nr. 357-387)

1915-05-01 / nr. 357

ANUL 45-Ieâ— No. 357 §T||VOIESTE ȘI VEI PUTEA% V- r_---j ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană In pagina II. .63 tări Linia corp 7 pe o coloană In pagina IV : .30 nani la Borfol «1 reclame în pagina In­­i­ nia. . 3 lei A­re adresa» In Romănia­s­ta Atista.itrația ziarul»­. La í*«i*Sa* la d-nl John !•’. Jones & C-le, 81 big ru* da Faubotu'g Montmartre. La Bazilii» , Viana s la a­nii «adoli Mosse » C-le ! La «â ©­ raăve s Ia d-nii Hnassystem & Vogler și la­­ soate agențiile de publicitate. RIBISTIa, SÎR, ACADEMIEI, No. 19 ADlni^ISÎEA­ ÎA SIMŰA fILADEMIEI No. 17 ROMÂNUL Fundator : C. A. ROSETTI VINERI 1 MAI 1015 LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE In țară , , un an 18 lai . . . șease Inul 9 Ir* in străinătate , an an 38 lei . . . șease luni 18 1« i Abonamentele încep la 1 și ÎS ale fie­cărei luni A se adresat In Kiev ,nins la Administrația ziarului și la oficii poștale, un Pariat la «Agence Internationale de Jour­an Gorbaty», La Vlenas la d-nnl I. Bettenhaosen, Staatsbeamte La Cenâve i Heinrich Masseln. TELEFON No. 87/20 și 22/89 BUCUREȘTI, 30 APRILIE INTERPRETARI ASUPRA LUPTELOR ACTUALE O flovada evidentă de indecizia luptelor actuale este faptul că re­zultatele lor au nevoie de interpre­tări destul de complicate pentru a fi prețuite la justa lor valoare. Dintr-un lagăr și din celalt se exploatează in chip divers operații­le efectuate, inci­­cind unii stri­gă: „Victorie!" — ceilalți răspund, cel mult: „Așteptați!" Așa se în­fățișează mai cu seamă luptele de pe frontul oriental, din Galiț­ia. După comunicatele germane și du­pă unele din afirmațiile comunica­telor rusești, se poate afirma cu pre­cizie că Hușii au fost nevoiți să se retragă pe frontul Carpaților, pi­nă la Vistula, pe o adîncime de 40—50 km. și o lungime de 100 km. aproximativ. Această retragere a Hușilor este rezultatul unor lupte înverșunate, care se desfășoară de două săptămîni in regiunea Carpa­tilor, unde generalul Mackensen a izbutit să aibă și să mențină ini­țiativa operațiunilor într-un inter­val destul de lung. E drept că ru­șii execută contraofensive energi­ce, dar afirmările lor asupra opri­­rii ofensivei germane sunt destul de timide. Aceste rezultate ar fi desigur de un interes extrem, dacă ele nu ar avea nevoie să fie interpretate. Războiul, din cele mai vechi tim­puri și pînă cind el va mai însân­gera țarina pe care locuim, a con­stat și va consta în mod esențial, in distrugerea forței adversaru­lui. Cîtă vreme această forță nu­ste distrusă și făcută inofensiv înă vreme ea răm­îne amenință­toare pentru luptătorul care a pă­rut că învinge, nu se poate vorbi de victorie. Înaintări sau retra­geri, sacrificii imense sau simple manevre, sunt deopotrivă de va­loare dacă asigură rezultatul po­zitiv, distrugerea adversarului, sau, cel puțin, pe cel negativ, con­servarea proprii­lor forțe. Numai în lumina acestui scop general și indispensabil al operațiunilor mi­litare se pot aprecia cu oare­care exactitate rezultatele de pînă a­­cum. Hușii erau în ofensivă în Car­­pați și se apropiaseră în cîteva puncte de capetele sudice și apu­sene ale trecătorilor, părînd că nu e departe momentul cînd vor pu­tea ajunge cu massele lor în cîm­­pia Ungariei. înaintarea Rușilor nu era prin sine însăși o victorie, căci armatele austro-germ­an se re­trăgeau, luptînd pas cu pas, cu pierderi enorme, dar fără să fie distruse ca efectiv, și fără să-și piardă ordinea de bătaie. Dacă înaintau sau dacă se mențineau în Carpați, aveau în avanta­giul Ion unele poziții strategice prețioase pe care le-au pierdut. In orice caz uriașele lupte din Carpati nu avea să le dea succesul, prin ele înșile, ci numai să ușureze condițiile suc­cesului, dintr’un anumit punct de vedere. Acum Rușii se retrag, dar se a­­rată, după comunicatele germane chiar, de o rezistentă înverșunată și un spirit ofensiv destul de des­­voltat, astfel în­cît retragerea lor nu poate fi comparată de­cît cu una din acele operații tactice care sal­vează o partidă, chiar dacă îi lip­sește deocamdată strălucirea glo­riei. Dacă victoriile nu se obțin prin retrageri, retragerile nu în­seamnă în orice caz înfrîngeri. O experiență similară au făcut Germanii în Franța cînd s’au re­tras după bătălia de pe Marna Nu a fost o înfrîngere, fiindcă for­țele lor au rămas capabile să con­tinue cu toată vigoarea în alte li­nii, operațiile începute. Luptele actuale din Carpați păs­trează acela caracter nedecis pe care la-u avut toate operațiile de pînă acum. Ele nu dau rezultate, ci de abia le pregătesc, creind nouă condițiuni­­ strategice pentru operațiunile ulte­rioare. Pierderile sunt fără îndo­ială enorme, dar dacă le compa­răm cu totalul efectivelor angaja­te, ele își pierd însemnătatea. Chiar dacă ar fi mai mari de­cît pierderile ori­cărei bătălii istorice de pînă acum, rezultatele rămîn mai mici de­cît ale unor simple ciocniri de avantgarde din campa­niile napoleoniane. Singurul re­zultat apreciabil — o condițiune pregătitoare a victoriei care va avea să vină mult mai tîrziu — este creiarea unor noui situațiuni strategice, a căror valoare relativă nu va putea fi stabilită, de­cît cînd actualele mișcări se vor fi precizat pe deplin în toate elemen­tele lor. Pînă atunci ne reducem la „in­terpretări“, față de care trebuie să păstrăm o prudentă rezervă. 0 profeție științifică a răsboiului actual — CARTEA GENERALULUI BERNHARDI - Librăria internațională posedă o carte „La guerre d’aujourd’hui“, scrisă de Bernhardi, care e un mare tehnician militar al Ger­maniei. Ideile conținute în această car­te, acea analiză amănunțită a lui labor teutonicus care a format Germania păcei, cum a format Germania războiului fac din car­tea citată una din cele mai inte­­resante scrieri militaro-politice ale timpului nostru. Bernhardi pornește în studiul său de la ideea că Germaniei îi trebue cu necesitate colonii, și pentru a le avea ea trebue să facă război­u. In ochii lui Bernhardi războiul devine o necesitate im­perioasă. Făcând războiul Germa­nia apără cele mai vitale interese ale sale. Așa se și explică de ce ea a făcut să trăiască una din cele mai puternice armate din Euro­pa pentru care a făcut jertfe mari, jertfe ne­mai ușitate în alte timpuri, la alte națiuni. Bernhardi intră, apoi, în amă­nunt. Arată cum Germania a creiat o mare artilerie, și cum și-a făcut o infanterie cu totul supe­rioară. O astfel de oștire, spune teh­nicianul militar, nu este fă­cută pentru a i se retrage din­dă­­rătul tranșeelor; ea este făcută pentru a da lupte decisive, și de a da o ofensivă enormă. „Ea va lua așa­dar ofensiva și va învinge în cel mai scurt timp, adunîndu-se pe neașteptate și a­­runncîndu-se asupra adversarului la momentul oportun și la ora de­cisivă, cum făcu Japonia, care prin îndrăzneață ei inițiativă, pa­rc liză pe Rusia. Alegerea acestui moment deci­siv se va alege printro înțelegere între ministrul de războiu cu șe­ful statului major, împreună cu ministrul de externe. Căci armata nu este de­cît o a­­nexă a politicei, și una fan «#w ge tm fn­­sstealtt. Pe unde se va da ofensiva? De la 1911, cînd apare pentru prima oară cartea, Bernhardi sfătuește ea ca să se dea cu toată violența și cu toată iuțeală în Belgia. Criticul militar nu uită că Ger­mania vă avea doi adversari pe brațe, Franța și Rusia. Pentru a învinge, el consiliază Germania de a bate pe Francezi repede, înainte de a se pregăti temeinic Rușii. Căderea Parisului va fi de altfel decisivă. E posibil, însă, continuă specialistul ca în timp ce Francezii cad, Rușii să înain­teze. Și poate sau Berlinul. Dar­] Berlinul n’are importanța Pari­sului. „Chiar dacă Rușii ar intra în Berlin, Prusia ar continua să reziste“. Bernhardi n’are nici o în­credere și nici o stimă pentru ar­mata rusească. „Au știut ei oare, în lupta cu Japonia să profite de împrejurările favorabile ce se prezentau? Au putut să tragă, la Liao Yang sau la Chabo, profite mari de pe urma superiorităței lor numerice?“ La aceste între­bări Bernhardi răspunde negativ. Despre Anglia generalul Ber­­n­ardi crede că ea va rămîne neu­tră. înțelegem prin faptele de a­­cum cît de puțin sigure sunt pro­fețiile ce se fac în timpuri nor­male! Dar din aceste amănunte date erhardi­ceese că război care a surprins, a înduioșat și în­doliat sufletele nu a fost și nu este o întîmplare. El a fost o o­­peră a păcei, o operă la care s-au­­ concentrat energiile atîtor minți,­­ și știința sigură a atîtor savanți.­­In timpul păcei, războiul sef erei a­pe tăcute în toate sta­tele­­ mari din Europa. O ședință de tortură ZECEMII de cadavre! Străzile orașului sînt pline de a­­fișe care ne poftesc in cutare sală, unde se proectează o peliculă cu... „zece mii de cadavre“. Să vezi un cadavru este tot ce poate fi mai grozav — cu deosebire cînd nu e împodobit cu poesia morții pe care o alcătuesc florile, făcliile, etc.,— să vezi un singur bou­ pe cîmp și e destul. Corpul unui cățel fără ochi, născut de dou­ă zile, îți strin­gi inima cînd îl vezi aruncat pe cărare, dar rămășițele pămîmtești­­ a­le unui semn al tău? Am socotit însă că este vorba de o simplă re­clamă și ne-am grăbit să urmăm sfatul afișului spre a ne convinge. Ei bine, grozăviile pe care le-am vă­zut la acel cinematograf întrec ori­ce închipuire! Cadavrele soldați­lor veneau în căruțe, cine peste grămadă, iar oameni negri­­— un­ fel de corbi monstruoși — le ridi­cau o clipă în sus, apoi le aminteau unul peste altul, apucînd pe aces­ta de un picior, pe celălalt de o mină, pe un altul de o ureche. Și bieții morți, aruncați ca niște zdrențe, în straele lor peteci­e, pre­zentau un spectacol înfiorător. Să îți plătească negustorul, nu să dai t­u bani munciți, și să nu te duci să vezi asemenea grozăvii! Noi știm că scopul spectacolelor este moral, caz, distractiv, educativ și, în ot ce Apoi distracție e asta, or foc? Mai e încă un lucru ce nu poa­te fi trecut cu vederea. Este oare timpul ca să se arate publicului nostru asemenea lucruri, mai în­fiorătoare pe pînză chiar­ de­cât în realitate? E bine să se vîre spaima nebună și disperarea în inimile ce­­lor care se duc și în inimile celor cari rămîn în urma lor? Ostașul să zică: — Așa o să ajung și eu, — ca ăștia! Iar nenorocita sa mamă: — Dacă și fiul meu va fi, peste cîtva timp, aruncat ca o cîrpă mur­dară dintr’o căruță de morți? Cine are interesul să ne trim­ea­­tă grozăviile acestea? Cine ține cu cu ori­ce preț să răspindeas­că tea­ma în rândurile noastre? Cine or­ganizează asemenea spectacole cri­minale? Și pentru ce? Marți seara, cînd am văzut noi pelicula, spectatorii întorceau cu groază capul de la pînza pe care se proectau cele „zece mii de cadavre’­­iar pe femei le apucase tremuratul Acestea nu mai sunt spectacole, a­­ciestea sunt ședințe de tortură, dem­ne de perversiunea unui Tom­as de Torquemada. In fața clipelor de seamă care ne așteaptă avem nevoe de o altă pregătire de­cît aceasta. Scene de vitejie, de eroism, — da. Să nu ni se arate însă partea cea mai hidoa­să a războiului, căci interesul nos­tru nu este, în timpurile de față să popularizăm lucrurile acestea. Se înțelege că intimidările nu pot de­cît să oțelească și mai mult pe cei viteji, dar pentru unul singur mai slab și tot trebue să veghem. Patriotismul luminat, de care apă­rătorii țărei au făcut dovada ori de cite ori a trebuit, este pentru noi o garanție și nu un film o să ne ție în loc. Dar, în cele din urmă, numai de hatîrul bietelor cucoane și tot ar fi bine să fim scutiți de cele 10 mii de cadavre! R. 8 BANI EXEMPLARUL INIMICULUI Inimicul a luat un cimitir. (Telegramele) A luat un cimitir... Știi. Ca să scoale men­ții ’n șir, Și să ’i culce... pe cei vii. GRID. NEGBU PE ALB „Poetul are cuvîntul...“ Așa și-a sfîrșit discursul prima­rul orașului Genua cu prilejul des­­uelirei monumentului ridicat la Quarto pe faimoasa stîncă, de pa care Garibaldi și cei 1000 de sol­dați cu cămășile roșii s’au îm­barcat pentru independența Ita­liei. Poetul căruia i se da cuvîntul să celebreze acest mare era Gabriel d’Annunzio, act istoric, popula­rul cântăreț al Italiei moderne, poetul care cântase pînă aci glo­ria Veneției de altă dată, primă­vara eternă a Florenței și splen­doarea crescândă, a cetiăței bei Ro­mulus.... Și poetul luînd cuvîntul, ca și un al doilea Crist care ar fi propo­văduit fericirile zilei de mâine și-a sfîrșit discursul prin următoarele profetice fraze: Mult fericiți acei cari au mult, fiindcă pot da mult, mult fericiți acei cari au desprețuit dragostea stearpă pentru a fi găsiți virgini în aceasă primă și ultimă dragoste; mult fericiți acei cari strigînd omi în potriva evenimenteloru vor pri­mi in tăcere înalta nevoe și ne mai voind să fie cei din urmă, vor fi cei­­ Țintii­ mult fericiți tinerii cărora le-a fost foame de glorie, fiindcă ziua de mîine îi va îndes­tula de această glorie; mult feri­ciți acei ceri se vor întoarce învin­gători, fiindcă aceia vor vedea noua față a Romei, vor vedea din nou încununată fruntea lui Dan­te și noua frumusețe triumfală a Italiei eterne..." In gura unui alt om de­cît aceea a poetului d’Annunzio, aceste fra­ze ar fi părut simple sforăituri de cir­constanță. Poetul însă le-a mo­bilat și le-a dat înariparea acea divină fără de care o frază or cît de meșteșugit ar fi croită n’ar pu­tea pluti pînă acolo de unde încep avânturile supra­naturale ale efor­turilor pe care ziua de mîine le va încununa cu laurii eterni. Poeții de altfel au avut cuvîn­tul totdeauna, cînd împrejurările au marcat momente critice. Și ziua desvelirei monumentului din Quarto era pentru Italia o zi mare, nu atît fiică prăznuia un mare act al trecutului, dar fiindcă pregătea un și mai mare act pentru viitor. Și poetul a vorbit așa cum tre­buia sau mai bine zis așa cum nu putea vorbi altfel. El a fost preo­tul care a celebrat eterna pomeni­re a Italiei născînde de ori și pro­fetul care a statornicit apropiata splendoare a Italiei de mîine. Poetul a avut cuvîntul. Amir rămîne să ia cuvîntul diplomația și în urmă poate chiar armata­ KOH-Y-NOOR. FRONTIERA AUSTRQ-ITALIĂNA — Lămuririle unui critic militar francez - Un critic militar francez, scrie­ germane din marea Nordului pre următoarele asupra frontierei­­ terată de insule contra atacurilor austro-italiene: Frontiera între Austria și Ita­lia a fost stabilită în 1866. La acea epocă, Austria bătuse Italia pe uscat și pe apă, dar fuse nimi­cită de Prusia la Sadova, ceea ce contribui ca Austria să cedeze I­­taliei, Veneția. Ea fu totuși des­tul de puternică pentru a păstra în traseul frontierei avantagii strategice importante. Traseul a­­rată că massa muntoasă a Trenti­­nului se înfundă ca un colț spre valea Padului. Acesta e un dublu avantagiu pentru Austria: pe deoparte ea amenință Lombardia și Veneția, cele două provincii a­­tît de bogate ale Italiei; pe de altă parte ea face foarte dificilă, pentru a nu spune imposibilă o invasiune italiană în Austria prin gîtul Tarvis, singura trecă­toare comodă a regiunea acesteia, prin care Bonaparte a trecut în 1797. O armată italiană avansînd prin Padua, Treviso, Udin, ar avea flancul ei sting amenințat și ar risca de a fi tăiată de la baza sa din Bolonia. Din cauza acestui defect al gî­­tului Tarvis, armata italiană ar putea ataca direct Trentinul, în­treprinderea, și aci, ar fi din cele mai penibile. Austriacii au avut abilitatea de a păstra pe terito­riul lor aproape toate capetele văilor; pe de altă parte ei au im­bunătățit situația lor naturală fa­vorabilă prin fortificațiuni for­midabile; ei au în fine, avanta­­giul enorm, posedînd linia cen­trală a Adigelui superior, de a pu­tea întrebuința manevra prin li­niile interioare contra atacului italian, pe care traseul frontierei l-ar face excentric și dispersat. • * Frontiera maritimă, nu e pen­tru Italieni, mai avantagioasă. Coasta lor adriatică e dreaptă, e lipsită de porturi bune și de adă­posturi naturale pentru o esca­dră. Intre Veneția și Tarent, a fost imposibil să se stabilească o bază navală serioasă. Austria din contră poate utiliza fracțiunile unei coaste tăiată pe care insulele nenumărate ale arh­ipelagului dalmațian o pune la adăpostul incursiunilor inimicului. Aci e o situațiune care nu e fără oare­care analogie cu aceia a coastei flotei engleze. La adăpostul aces­tei pînze, Austriacii se simt în si­guranță, se știe că flota franceză cu toată valoarea și superiorita­tea ei numerică, nu a putut să ia Gattaro. Insulele dalmațiene sunt pentru ei ca un fel de trentin ma­ritim și dacă spun că ar începe războiul, printr'un marș îndrăz­neț și rapid de la Trentin spre Mi­lan, ei nu ascund mai puțin in­­tențiunea lor de a începe războiul maritim printr-un raid de­­ cruci­șătoare rapide care ar tăia linia de drum de fier foarte impor­tantă care merge dealungul Adria­ticei, în timp ce cuirasatele lor ar bombarda Veneția. Aceste procese sunt descrise d­e revistele militare austriace. Dar dacă Austria are o excelen­tă pozițiune la frontiera italiană, ea poate fi totuși înfrântă, aceas­ta din cauza numărului inamicilor pe cari îi are și starea armatei sale. Cît despre italieni, superio­ritatea lor militară și navală asu­pra Austriei este astăzi atît de evidentă nicit ea e capabilă să compenseze în mod larg inferio­ritatea situațiu mei lor geografice. Aceasta ne și face să înțelegem de ce războiul austro-italian, azi aproape sigur, nu a putut izbucni mai curînd. Să ne gin­dim la greu­tățile războiului de iarnă în Vos­­gi, unde punctul cel mai înalt e de 1400 metrii. Or, din cîmpia ita­liană Alpii Bergamacului, Tren­­tinului, Dolomitici și Carnici, a­­ting înălțimea de 3000 metrii. Suntem însă acum în Aprilie și soldații alpini italieni, sunt dem­nii emuli ai camarazilor lor din Franța, eroii de la Hartmanns­­willerkopf. Dacă războiul austro-italian izbucnește, așa după cum pare a­­proape sigur,­­ alpinii italieni vor marca toate trecătorile Tren­­tinului și vor împiedica pe Aus­trieci să se miște din reduta a­­ceasta formidabilă, grosul arma­tei italiene va merge prin gîtul Tarvis spre Klagenfurt și Graz, în timp ce un important corp de debarcare va ocupa una din in­sulele dalmațiene și va constitui acolo o bază de operațiuni mili­tare și navale. Pentru a duce la bun sfîrșit a­ceastă triplă însărcinare, dificul­tățile nu vor fi mai mici... Dar, italienii știu că pentru suflete vi­teze, nimic nu e imposibil. ORAȘE CUCERITE { PirvpcUYi orașului batulan Quant pe Mensa, HuiUU «și tmr­m­ul de cifre garmani * MILITARE intre Statele­ Unite ș 1 Germania — Cum înțelege guvernul u­man drep­tul de visita și examen al vaselor și vinzarea manițuinilor — tartă de d. Bensdorf, plenipotenția­rul Germaniei în Statele Unite, a­­supra blocasului englez și vînza­­rarea de manciiuni de către ger­mani. Guvernul american nu va pă­răsi nici un moment și în nici un chip, drepturile sale­­ de neutru, nici unuia din beligeranții actiuali. El a recunoscut ca o axiomă drep­tul de vizită și de examen, de ase­meni dreptul de a aplica, regulele dreptului ginților referitoare la contrabanda de războiu la artico­lele comerciale. El a insistat într’a­­devăr asu­pra acestui punct, usa­­giul dreptului de vizită și examen necesar pentru a preveni pri­­ m fuziune între vasele neutre , acelea cari aparțin inimicului. De asemeni a admis dreptul de blocaj dacă e exercitat în fapt și menți­nut eficace. In al doilea rând, guvernul a­­merican a încercat să obțină de la guvernele englez și german con­cesiuni mutuale în virtutea măsu­rilor adoptate respectiv de aceste două guverne pentru întreruperea comerțului pe ocean. Aceasta el nu a făcut-o în virtu­tea unui drept, dar în exercițiul privilegiilor sale de amic sincer al ambelor parțiale, indicînd bună­voința sa imparțială. In al trelea rînd, se poate con­stata cu un sincer regret că discu­­tînd­ vânzarea și exportațiunea de arme inimicilor Germaniei, Exce­lența voastră pare a rămîne sub impresiunea că ar fi în puterea gu­vernului Statelor Unite să inter­zică acest comerț și că fapt­ul de a nu-i fi oprit, constitue o atitudine nedreaptă fată de Germania. Guvernul Statelor Unite susține teza că o schimbare oare­care in propriile sale legi de neutralitate in timp ce ostilitățile continuă, ca­re ar afecta în mod vi­­­­tal rela­­țiunile Statelor Unite cu națiunile în război", ar constitui o transgre­siune injustificabilă a "m­nevikului neuitralităței în, conformitatea că­ruia a căutat să dirijeze cu con­știință toate acțiunile sale. Prohi­birea în momentele acestea a comer­țului armelor, ar constitui o schim­bare prin care se violează neutra­litatea Statelor Unite și trebue să fie evident­ că guvernul Statelor Unite, n’ar putea să admită o ast­fel de procedare. Armata franceza In Colonii Ziarele franceze sosite ori pu­blică următorul răspuns al guver­nului american la o notă prezent de ofițeri cari sunt în număr de Efectivul de pace al armatei franceze e de 700.000 oameni, afară 29.000. Efectivul armatei active în timp de război este de 1.200.000 oameni. Armata activă franceză din colo­nii e formată astfel: a) In Indo-China : 3 regimente infanterie colonială total 10 batal.; 4 regimente infante tonehinoasă a 3 batalioane ; 1 regiment infante anamitfi a 4 batalioane ; 2 regimente artilerie colonială cu 6 baterii de cîmp; 6 baterii de mun­te și 7 baterii de coastă ; 2 companii de lucrători artile­­riști ; b) In China : Un regiment infanterie a 2 bata­lioane ; Una baterie (cîmp și munte) ; * e) In Africa de Est: 2 batalioane coloniali ; 3 regimente infante din Mada­gascar cu 10 batal.; 1 batalion Senegalez ; 1 regiment artilerie colonial; 2 companii de lucrători artileris­tici­­ , d) In Africa de Vest ; 1 batalion infant, colonială a 3 companii; 4 regimente infant; senegaleză 11 batalioane; 3 batalioane senegaleze ;­­ 1 escadron spahii senegalezi; 1 regiment artilerie colonial cu 5 baterii; 1 companie lucrători ; 1 secție geniu. e) In Africa ecuatorială : 2 regimente infanterie cu local­nici— total 5 batal.; 2 batalioane infante cu localnici­­ • total 12 companii; 1 isca­­ fi a spahii senegalezi; 1 baterie de munte; f) In Foua Caledonie : 1 tataiba in tent­orie a 2 com­pa­nii. g) In :l­iIile : 2 compănii in­fanterie co­cannlă ; 1 baie; e d* coastă ; teză ; £ h) In Africa de Nord: 1 escadron de spahii senegalezi; 6 compănii de transporturi: se*#­­gmkz.

Next