Românul, iunie 1915 (Anul 46, nr. 388-417)

1915-06-12 / nr. 399

ANUL 46-Iea— No.­ 390 VOIEȘTE 81 VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp pe o coloană in pagina II. . 50 bani Linia co­p 7 pe o coloană in pagina IV. .30 bani luBerti »1 reclame in pagina III linia. . 3 lei A se adresai In nomapnna­t la Administrația ziarului. La Paris i la d-ni John F. Jones A C-ie, 31 lei« ru dn Faubourg Montmartre. La »erlln & Vienai la d-nii Rudolf Mosse & C-ie La Génévé * la d-nii Haasenstein & Vogler și la toate agențiile de publicitate. REBiCJIA, 8TR. ACADEMIEI, No. 18 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 Un mare rezultat al ofensivei austro-germane în Galiția a fost a­­tins. Lembergul a fost reocupat Ar fi cu totul dezorientat să încer­căm a urmări importanța acestui eveniment militar după comunica­tele oficiale ale beligeranților, fiindcă punctul lor de vedere de­pinde de faptul că Lembergul in­tră sau trece din stăpînirea unuia în a celuilalt. Astfel pe cînd la cu­cerirea Lembergului de carte Ruși Austriacii arătau că acest oraș de­scoperit nu are nici o importantă strategică, acum, tot pentru Aus­tri­aci recucerirea lui e un eveni­ment care domină situațiunea ac­tuală prin considerabila sa impor­tanță. E rîndul Rușilor ca să exe­cute oare­care variație în opinii­le lor asupra importanței Lember­gului. Le aceia numai un scurt istoric al desfășurărei evenimentelor ne poate da o apreciere mai exactă a punctului culminant la care a a­­juns ofensiva austro-germană în Galiția. Lembergul a căzut în stăpînirea Rușilor la 20 August 1914, după lupte crîncene al căror rezultat a fost retragerea Austriacilor din Galiț­ia pină la zidul Carpaților, pe care Rușii au încercat zadarnic să-l treacă apoi în decursul lunilor ur­mătoare. De atunci Rușii au in­trat în stăpînirea aproape a în­­tregei Galiți, ajungînd pînă în a­­propierea datatei Cracovia. Desfă­șurarea operațiilor pe teatrul din Polonia, silind pe Ruși să se retra­gă pînă în preajma Varșoviei a a­­vut ca consecință și retragerea ar­matelor care înaintaseră spre Si­­lezia, dar în privința terenului Ga­­liției pînă la Tarnow, spre Nord și Neu Sandeck spre sud ei nu au ce­dat timp de nouă luni nici un pas. In acest timp, cu toate dificultă­țile iernei, campania continua cu cea mai mare înverșunare avînd drept obiect, din partea Rușilor, o­­cupația păsurilor Dukla și Majock prin care se putea răzbate în cîm­­pia Ungariei, unde marile mase rusești aveau să găsească un teren foarte favorabil pentru o desfășu­rare cu urmări capitale asupra continuării operațiunilor. Cu sa­crificii imense, și din această cau­ză cu o deosebită încetineală. Ru­șii au pus stăpînire pe linia de coaste a munților, iar în pasul Isztock ajunseseră pînă aproape de ieșirea defileului în spre Un­gara. Aceste rezultate erau obți­nute pînă în primăvară și consoli­date prin luptele grele din cursul primăverei. Acum șapte-opt săptămîni a în­ceput să se precizeze însă caracte­rul dominant al ofensivei austro­­germane. Un mare număr de tru­pe germane veniseră să reconstitue frontul austriac. Germanii aveau în fața lor primejdia unei înain­tări a Rușilor în Ungaria, care ar fi amenințat grav imperiul Ger­man prin partea de sud și ar fi creiat un front nou de luptă în con­ditiuni de teren nefavorabile pen­tru imperiile centrale. De aceia au dat luptelor din Galitia o importantă decisivă și au acumulat mari mase de trupe germane și mai cu seamă o formi­dabilă artilerie pe frontul galician. In această artilerie erau un număr considerabil de tunuri de mare ca­libru, care au cauzat Rușilor pier­deri mari și au făcut necesară o retragere. Atacul de front al tru­pelor generalului Makensen a în­ceput deplasarea trupelor rusești în­spre Est. Această deplasare a fost continuată cu toată îndîrjita rezistență a Rușilor, în­cet pretu­tindeni Rușii au fost desprinși de lanțul Carpatilor și îndrumați că­tre frontieră. Căderea cetătei Prze­­mysl iarăși în mina austro-germa­­nilor și reocuparea recentă a Lem­­bergului sunt momentele cele mai importante ale acestei ofensive au­­stro-germane. Precum se vede armata austria­că, după înfrîngerile de acum zece luni s-a refăcut și a reocupat Ga­lica, cu ajutorul austro-germani­­lor. Această reocupare nu a dus însă la distrugerea armatei rusești, în­cît luptele de pînă acum nu au un caracter decisiv cu toată extrema lor violentă. Refrenul: războiul continuă, e de același tragică ac­tualitate de care se bucură de un­sprezece luni. In acelaș timp operațiile din Ga­litia arată importanta capitală a artileriei și a munitiunilor — căci succesul germanilor se datorește în primul loc artilerii­lor grele și fantasticei cantități de munițiunî pe care au întrebuințat-o. BUCUREȘTI, 11 IUNIE LEKBERG UN REZULTAT AL OFENSIVEI AUSTRO GERMANE VARIETATI APARAREA Contra bombelor asfixiante — INJECȚII­ de atropină sunt suverane - Mefisto care conduce acest răz­ nu are de­cît să se pregătească bolii cu o siguranță în fapte rele mai dinainte cu o soluție făcută d­e e vrednică a pune în uimire ții pe bunul Dumnezeu, a născo­­cit și sistemul bombelor asfixian­te, după cum tot el e acela care a inventat la Francezi minuna­tele avioane. Pentru a se lua măsuri contra relelor produse de aceste bombe, t­oată știința ce a inventat: Mai întâiu s’a întrebuințat cu succes măscile protectoare. Dar prefectura din Paris a propus și alte măsuri de precau­ție, pe care le-a afișat spre știin­ța­ tuturor. ar La vestea unui Zeppelin care veni ca un balaur din poveste, cu o serie de bombe as­fixiante, trebue să se deschidă i­­mediat toate ferestrele aparta­mentelor. Și aceasta pentru că ± _ eu cît o bombă — fie ea chiar fără gaz asfixiant — cade într un loc închis, cu­atita ea este mai periculoasă. De aceea ,faimosul Sar-Péladan­ Péladan în do­rința de­ a conserva monumentele artistice propunea a se scoate imediat toate geamurile de la ca­tedrale pentru ca efectul obuse­­lor să fie minim. Vaporii toxici întrebuințați de germani sunt de trei feluri: clor, brom și exiclorură de carbon. Trei su­nt tributari ai acelorași reactivi alcalini: soda și amonia­cul. Amoniacul poate fi utilizat în inhalații, dar ele sunt foarte neplăcute. Soda din potrivă, este în spe­­cial comod de întrebuințată sub forma sărurilor sale: sau bicarbonat. Fiecare iposulfit familie (SEMPER dintr-un litru de apă și 100 grame de iposulfit sau de bicarbonat de sodă. Dacă o bombă asfixiantă eclo­­zează întrun apartament, repede un tampon de vată îmbibată în această soluție și ținută în gură va opri vaporii periculoși să pă­trundă în mucoasele nasului și bronșiilor. De altfel chiar dacă cineva ne­voit ar fi să respire gazele as­fixiante, e mijloc de a se vindeca prin infecțiuni de atropină. O interesantă comunicare a fost făcută în acest sens la Academia de medicină din Londra de către profesorul Douglas din Cambrid­ge. Rezultă că o injecție de atro­pină îmbunătățește cu o repezi­ciune uimitoare simptomele pro­vocate de gazele asfixiante. Expe­riențele făcute asupra epurilor de casă au dovedit în chip precis.a­­cest rezultat terapeutic pordus de atropină La unele din aceste animale injecția cu atropină nu s’a făcut de­cît după două ore de la absor­­ție. Și chiar în acest caz efectele ei au fost foarte bune. Din toate acestea rezultă că știința este ca o armă ciudată. Poate lovi, dar poate în acelaș timp remedia relele pe care ea însăși le produce. Nu ar fi fost mai bine, însă, ca acest spirit inventiv să se fi cheltuit în opere filantropice, de­cît în distragere , întrebarea are răspunsul implicit. 8 BANI EXEMPLARUL Fondator : C. A. ROSETTI Numărul școalelor particulare1 din țară este foarte mare. Nu exis­tă aproape oraș în care să nu se găsească una sau mai multe din aceste școale. Faptul acesta este, fără îndoială foarte îmbucurător pentru toți a­­cei cari se interesează de progre­sul cultural al țărei. In afară de această constatare așa de importantă, școalele parti­culare sunt o mare ușurare pentru Stat. In adevăr, cu cît se vor înfi­ința mai multe școale de acestea, cu atât Statul își va putea econo­misi forțele bănești, căci va fi ne­­voe de tot mai puține școli publice, cel puțin la orașe. Cu modul aces­ta, bugetul țarei ușurat de sarcina de la orașe. Statul își va putea îm­plini mai bine obligațiunile pe care i le impune învățămîntul ru­ral. Cu alte cuvinte, cu cît Statul va fi nevoit să cheltuiască mai puțin cu învățămîntul urban, cu aut va putea crea­ mai multe școale la sa­te pentru luminarea poporului ru­ral. * 1 i 11 I­­i: i Șr se știe că la noi nu este de ni­mic mai multă nevoe ca, de școale rurale, singurele în măsură a stir­­pi sau, cel puțin, a micșora cît mai mult numărul mare al neștiutori­lor de carte de la țară. În acest punct de vedere deci, care interesează toată lumea con­știentă și dornică de progresul cul­tural al țărei, am dori să vedem înființate cît mai multe școale par­ticulare primare, profesionale și secundare. Va fi un mare bine și pentru în­­vățămînt în general, pentru buge­tul țărei în special. Pentru ca învățămîntul particu­lar să fie însă cu adevărat folosi­tor și să producă roadele frumoase și îmbelșugate pe care le dorim ca totu­l, este absolută nevoe să fie bi­ne organizat și mai ales foarte conștiincios condus. De organizarea temeinică a u­­nui învățămînt depind în primul rînd, rezultatele pe care le va mi­­tea da. Cu cît învățămîntul parti­cular va fi mai bine organizat, cu atît va da roade mai frumoase. Acest lucru l-a avut în vedere marele Spiru Haret, în dorința lui arzătoare de a vedea țara propă­șind cît mai mult pe terenul cul­tural, cînd îșî pusese în gînd să dea o nouă organizare învătămîn­­tului particular. In acest scop neuitatul Haret, a întocmit, pe la sfîrșitul ultimului său ministeriat, un proces de re­gulament al acestui învătămînt. La acest regulament, după cu­ ne aduc­em aminte a colaborat și d. M. Brătilă, fost pe acea vreme și actual director al învățămîntul­ui particular. De asemenea suntem în măsură de a ști că în planul de activitate al d-lui I. G. Duca, ministrul cul­telor și instrucțiunea, figurează, pe lingă atîtea alte îmbunătățiri de adus învățământului în gene­ral, și organizarea școalelor par­ticulare. Dorința vie a actualului ministru de culte și instrucțiune publică, este de a îndruma pe căi­le cele mai bune și mai sigure în­vățămîntul nostru de toate cate­goriile. Au survenit însă evenimentele externe, cel mai crîncen războiu european, așa că toate năzuințele nobile au fost încătușate. Aseme­nea vremuri, ca acelea prin care trecem de un an încoace, sunt cu totul neprielnice pentru înfăptui­rea ori­cărui fel de reformă. De aceea, pînă cînd starea acea­sta anormală nu va înceta, nu se va putea face nici o îmbunătățire și nici o reformă nouă a învăță­mîntului nostru. Este în afară de ori­ce discuție, după cum am arătat în cele prece­dente, că învățămîntul particular este de un mare și netăgăduit fo­los pentru țară. In ceea ce privește însă organi­zarea actuală și mai ales conduce­rea în mare parte a acestui învăt­țămînt, ele lasă foarte mult de do­rit. Un învățămînt pentru ca să dea roade bune și să fie cu adevărat folositor țarei, are absolută nev­oe de o organizare temeinică și o con­ducere scrupuloasă, cinstită și cît se va putea mai mult lipsită de e­­goism. Din nefericire nu se cam petrec astfel lucrurile în învățămîntul nostru particular. Proprietarii sau directorii de școale, vorbim de ma­joritatea cazurilor, sunt prea stă­­pîniți de o dorință exagerată de cîștig. Așa că toate celelalte ches­tiuni ca: învățământul, suprave­gherea, educația, etc. sunt lăsate pe al doilea plan. Un alt rău, care contribue in măsură foarte largă la starea a­­ceasta de lucruri, este și tratamen­tul personalului didact­ic. Acest personal fiind adesea insuficient și prost plătit, nu se poate devota Și nici nu poate lucra cu toată con­științiozitatea cerută de învăță­­mânt. O dată însă cu noua organizare se vor avea în vedere, fără îndo­ială, toate anoeste­rele de care do­lesc școalele particulare. Ori­cine poate înțelege deci că un învățămînt­ bine organizat ar putea face adevărate minuni pen­tru propășirea culturală a țărei. DELA GALAȚI. CHESTIUNI CULTURALE Școalele particulare — UN INVATAMANT DE MARE FOLOS PENTRU ȚARA - Mir flj­llizează­ In elipse de seamă prin care tre­cem. „Adevărul” găsește condee serioase ca să combată în chestiu­nile la ordinea zilei. Așa, de pildă, aseară s’a învîrtit de o pană ilus­tră care a stilizat, stilizează și va stiliza cu o îndemînare demnă de o cauză mai veselă. Virgilică profesorul a scris un articol cu portret și iscălitură. Iată cum începe: „Asigurat de un negustor frun­taș neamț din nordul Ardealului, că o să pot călători fără supărări, prin ținuturile lor, m’am înzestrat (ca o fată mare!) cu un pașaport cu poză și cu viza legațiunei aus­triace din București, cum și cu o doză bună de curaj și am pornit acum patru săptămîni la drum în tovărășia acelui prieten de ocazie”. Onoare ție, Virgilică! Ai făcut rost de un „pașaport cu poză” și cu... doză și ai plecat în tovărășia unui prieten de ocazie, care — din m­efericîne pentru „Adevărul” — era german! Observăm o „doză de naivitate la stilistul Virgilică, a pornit-o cu acelaș prieten de ocazie care îl asigurase. Se înțelege că era să-l asigure dacă odată au pornit-o amîndoi! Stilistul Virgilică ar fi auzit în tren cum erau numiți „puturoșii de valahi“, grațiozitate care l-a hotărît să se afunde și mai adine în fotoliul pe care îl ocupa. După ce a fost capabil de o ase­menea înghițitură, în loc să tacă se mai dă în stambă la gazetă. Valoros bărbat și d. Miile ăsta! Pe bietul Speranția—autorul lui „Are sabie sau n’are“ l-a făcut ma­re diplomat și războinic, pe Vale­rian l-a pus să scrie politică ex­ternă, iar pe d. Costa-Foru să ne îndemne s să cedăm măcar o parte din teritoriul țărei noastre, că doar le-o veni și altora gustul să ne ce­deze și nouă ceva. Stilistul Virgilică— ori cum se cade — cel puțin nu ocărește, ci se mulțumește să spună ce a pățit cînd a pornit-o la drum cu un prie­ten de ocazie, cu „pașaport cu po­ză” și cu o doză de curaj. Rău fa­ce conul. Virgilică! Dacă avea ceva impresii de drum, putea să le trimită la „ziarul Călătorii­lor”, nu să umfle „Adevărul“ și să-i dea prilej lui Mille să scrie pa aceiași pagină cu dînsul articole incendiare. Nu e de demnitatea unui profesor ,a d. Virgiliu Popescu, să scrie a­­lături de un om care luptă în­po­triva intereselor noastre naționale. Ce, crude sunt une­ori ironiile soartei. Să te cheme Virgiliu și să te prostească un Chițibuș oare­care! W. Răsboiul aerian ACTIVITATEA ZEPELINURI­­LOR ASUPRA ANGLIEI Ziarele engleze fac următorul bi­lanț asupra operei îndeplinită de Zeppelinuri în Anglia. Iată: In districtul Colchester, au că­zut 4 bombe; un mort la o popula­ție de 43.500 oameni; la Donoses, 1 bombă; nici un mort, populația 43.500 oameni; în districtul Ips­wich, 25 bombe, nici un mort, po­pulația 74.000; la Favershaw, 8 bombe, nici un mort, 10.500 locui­tori; la Lowestaff, 14 bombe, nici un mort, 34.000 locuitori; la Rams­gate, 20 bombe, 2 morți, 29.500 lo­cuitori; la Southeul (de două ori), 200 bombe, 3 morți, 62.500 locui­tori; la Tyneside, 34 bombe, nici un mort, 750.000 locuitori; la Jar­­mouth, 12 bombe, 4 morți, 56.000 locuitori; Londra și împrejurimile 90 bombe 6 morți, 7.250.000 locui­tori. Total: 408 bombe, 16 morți, 8.353.500 locuitori. Proporția e in­ferioară d­e 1 la 500.000. Datele aceste, spun ziarele en­gleze, dovedesc așa­dar infima par­te a pericolului pe care-l aduc ex­­cursiunile Zeppelb­ank»* pa coas­ta Angliei. ­ BIBLIOTECA '* ONIVE^SETIlȚIS I VINERI 12 IUNIE 1915 LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE I­n­­­to țn* • . an an 10 lei . . . șease luni 9 lei in străinătate . an eu 33 lei . . . șease luni 18 lei Abonamentele Încap la 1 și 15 ale fie­caru­l Iuni A ta a tresai In *. I.maßl»! la Admin­strația iiarului și la oficiii poștale, L« P«ri*! la «Agence Internationale de journau Gorbaty». La Vlena t la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbahnha La Genévet Heinrich Masseln. TELEFON No. 57/20 și 22/39 ȘEFI DE SP/AMIfl Trei marocani, șefi de spahii, la uniforma lor națională, — azi In serviciul Franței PAGINI DE ACTUALITATE Educația în Germania Intr-o lucrare a căpitanului Stănciulescu, asupra unor „ches­tiuni de educație și învățămînt militar“ găsim cîteva lămuriri cu deosebire interesante asupra edu­cației germane. Transcriem urmă­t­oarele: Nu este numai un cuvînt că Germania este țara conștiinței, a ordinei și a disciplinei. Este un fapt. Aci ordinea și disciplina nu sunt considerate ca fiind apana­jul, monopolul milităriei, ci or­dinea și disciplina formează ba­za educației în familie și societa­te. Individul, familia și societa­tea supimîndu-ise prin ordine și disciplină unor anumite legi și reguli, urmează cea mai naturală și sănătoasă cale de evoluție spre progres. Aci, libertatea nu e anarh­ie, supunerea nu e sclavie, civiliza­ția nu e rafinărie bolnăvicioasă, cultura nu e pedantism, autorita­tea nu e tiranie. Aci, acțiunile individului, ale familiei, ale societăței, sumate tind spre binele și progresul na­țiunei. Individul, familia, societa­tea, își dau sau nu-și dau seama de direcția acțiune­­lor; ace! însă care dirijează aceste acțiuni prin educație își dau perfect seama, au lucrat și lucrează din răsputeri în direcția sănătoasă. • * * In Germania familia este baza educației. Fiecare membru al familiei îșî dă seama de rostul lui: tatăl pen­tru grijile din afară, mama pen­tru grijile dinăuntru, îndeplinin­­du-și cu conștiință și dragoste d­e marea ei naturală, concretizată așa de bine de un împărat ger­man în 3 cuvinte: „Kinder, Kir­che und Kürche“, negîndind la „emancipări“ rău înțelese. Copii­, ascultători și supuși, urmează pe măsură ce se fac mai mar­ calea trasă de exemplul părinților lor. Ordinea, supunerea, elemente ale disciplinei, pornesc de la fa­milie. Familia îșî dă seama de rostul eî în societate și aceasta este rostul eî în Stat. Individ, familie, societate se simt mari și tari prin mărirea și puterea Germaniei; de aceea Germanul e mîndru, mai ales Prusianul. Toți au credința, că mărirea patriei lor e datorită armatei și împăratului. De aceea armata nu e respectată numai fiindcă e pri­vită ca cea dintîia instituție în Stat și fiindcă ocupă cea mai înaltă treaptă socială, ci pentru credința că mărirea Patriei se da­torește tăriei ei. De aceea orice membru al armatei se bucură în toate straturile sociale de un res­pect și o iubire sinceră care mer­ge pînă la admirație. Dacă iubirea pentru împărat și Dinastie nu merge în Germania pînă la fanatism, ca a japonezi­lor pentru Mikadou, nu e mai puțin adevărat însă, că merge pînă la adorație. Nu știm dacă există în lume unde n’am­ văzut lipsind fie bus­tul mic al împăratului sau por­tretul Lui, dar chipul împăratu­lui și ale membrilor Dinastiei e­­xistă în orice casă a civililor, în fiecare local public. In multe ho­teluri am­ văzut aceste chipuri în fiecare cameră de hotel. Nu știm­ dacă există în lume vre­un popor, care să aibă cul­tul oamenilor mari, în special al marilor conducători de oaste, ca Germanii. Alături de nenumăra­tele statui și portrete ale Hohen­­zollernilor se găsesc și chipurile lui Moltke, Bismark, Gneisenau, Scharnhornst, etc. Prin aceasta pe de oparte ei îșî arată recunoștința pentru oame­nii cari au adus mărirea Germa­niei, iar pe de altă parte formea­ză un solid mijloc de educație. Se observă, că acest cult pen­tru oamenii mari se îndreaptă mai mult către acei, cari prin fapte pozitive, concrete, mai ales către acei cari cu riscul vieței au contribuit la mărirea Patriei. A­­ces­t cult se îndreaptă mai puțin către acei, cari au contribuit la aceasta prin idei abstracte, prin literatură, artă, etc. De aceea pe lingă nenumăratele și marile sta­tui ale oamenilor mari, care au purtat o sabie sau au învîrtit o diplomație, se găsesc foarte puți­ne și mici — comparativ — sta­tuile unui Goethe, Schiller, Kant, Dürer, Leibnitz, etc. Sunt oameni practici și pozi­tivi. Nu se încîntă sau greu se in­cintă de vorbe goale. Nu există entusiasmuri mari la început cu stingeri abia ce au fost aprinse în meseria, situația, funcția sa, fiecare se simte dator să dea maximum ce poate. Distracțiile sunt din cele mai nevinovate. Nu vorbesc de excep­ții care nu pot forma o caracte­rizare generală. Am luat parte la tot felul de petreceri, în so­cietate și public. Majoritatea dis­tracțiilor o formează jocurile, sporturile, excursiile și mai ales muzica. Oamenii înaintați în cultură, cu anumite idei prea înaintate, mai ales cînd acești oameni ocu­pă o situație educativă, se feresc a manifesta aceste idei către acei cari știu că nu le-ar înțelege, că le-ar înțelege greșit sau periculos societății. Ceva și mai mult, a­­cești oameni manifestă adesea contrariul ideilor lor, cînd știu că aceste idei contrare sunt mai fo­lositoare pentru timpul în care­­ trăesc și mai ales pentru cultura­­ oamenilor în mijlocul cărora trăesc. De aceea, nu e de mirare că oamenii de știință vin Dumi­necile și în celelalte zile de săr­­­bătoare la biserică, cîntă în cor alături cu toți cîntece religioase... pe cînd, poate, ei cred altfel. Toate lucrurile sunt luate în serios. Această seriozitate se ma­nifestă chiar la tineri, pînă și la copii, la care pare o precocitate. 9 * * *­■ •* Sentimentul răspunderii perso­na­le este în Germania foarte des­voltat, atît în familie, societate, cît și în funcțiunile publice. Acest sentiment se manifestă nu prin a arunca această răspundere pe spinarea altuia mai mic, nu prin a căuta să se scape de ea, ci prin a o lua toată acel căruia s’a dat și a căuta să lucreze în așa fel, ca oricînd și orice s’ar întîmpla, să poată ține fruntea sus. Dar nu Sentimentul răspunderii perso­nale e partea frumoasă, ci acel al respectului răspunderii altuia, prin acțiunea pe toate căile de a înlesni luarea de către un mai mare sau mai mic a unor răspun­deri, a nu-1 pune nici­odată în în­curcătură, a-1 ajuta prin supu­nere, ordine, disciplină, să-și în­­plinească chemarea. Omul cel mai bine situat, cel mai bogat, cel mai învățat, nici­odată nu trece peste răspunderea unuia ori cît de jos ar fi situat, ori cît de sărac și oricît de incult. In fața îndeplinirei datoriei unui om, fiecare îșî pleacă capul și se supune. Nu e o supunere față de om, ci față de funcție. Sergentul de vardiști (Schutzmann) din Posdamerplatz din Berlin, opreș­te pentru minute întregi cu o sin­gură ridicătură de mînă zeci de tramvae, trăsuri, automobile, căruțe, cari se opresc ca la co­mandă. '• ....STKr’“; "* * Dar mai presus de toate e aci conștiința, cinstea manifestată și în cele mai mici lucruri. Fiecare își îndeplinește datoria lui fără control, fără presiune, fără im­bold. S’au scris despre Germania, ca de altfel despre fiecare țară, vo­lume și chiar biblioteci întregi, mai ales asupra Renașterii ei de la 1806 încoace. Spre a nu ieși din cadrul unor note, vom­ concretiza cele arătate pînă aci. Efectele educației în Germa­nia sunt: cinstea în toate acțiu­nile lor, conștiința tăriei Germa­niei, cultul pentru religie, oa­meni mari, dinastie și armată, disciplina socială, militară și fa­miliară, ordine și regulă, curățe­nie, sentimentul răspunderii per­sonale și respectul răspunderii al­tuia, cultură practică și pozitivă, civilizație curată și sănătoasă. BEȚE-TE CULMEA Citim într’un ziar un apel cari­tabil : „Pentru orbul Ieremia“. Să fiî orb și să te cheme și... Ie­remia, MINUNAT Curagiosul nostru amic circum... d. Maximin, epiloghea­ză un arti­col așa : „Ah, ce vis cu adevărat visul lui Mihai Bravul!“ Maximin și... Mihai Bravul! Nici nu se put­ea un vis-a-vis mai minunat!_______

Next