Românul, iulie 1915 (Anul 46, nr. 418-448)
1915-07-01 / nr. 418
Á*NUL 46-lea— Ste-M VOIEȘTE SI VEI PUTEA ANUNCÎURI SO bani 30 bani 2 iei g BAWUEXEMPLARÜL Linia corp pe o coloană In pagina II Linia cop 7 pe o coloană în pagina IV, Insert! și reclame în pagina III linia. . A se adresat In RomAoia > la Administrația ziarului; La Paris I la d-ni John F. Jones A C-ie, 31 bis in dn Faubourg Montmartre. La Berlin & Vienat la d-nii Rudolf MoSSe Ste-i» La Génevé t la d-nii Ha asenstein - Vogler și ia toate agențiile de publicitate: senseia, stil academiei, no. 19 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 ROMANUL Fundator : Gi A. ROSETT1 In afară de enormitatea efectivelor și de durata sa războiul actual se caracterizează și prin larga participare a activitatei industriale la opera de dobîndire a victoriei militare. Superioritatea armamentului a fost întotdeauna, de la Filip, regele Macedoniei și pînă în zilele noastre, o condițiune a succesului pe cîmpul de războiu. Dar niciodată armata nu a avut aparența unei imense mașini distrugătoare, în care omul este copleșit de mecanismele tehnice în așa chip incit rolul său personal, calitățile sale individuale, rămîn aproape fără nici o însemnătate în ciocnirea dintre armatele dușmane. Soldatul cedează mașinei rolul de căpetenie în luptă. Acest straniu rezultat se datorește condițiunilor tehhnice generale ale războiului actual, dar extinderea lui pînă la proporțiile la care a ajuns sau rîvnește să ajungă este în cea mai mare parte opera Germaniei. Pușca cu repetiție, mitraliera și tunul cu tragere repede au dat atîta putere de ucidere armamentului modern, încît, dacă soldații sunt destul de versați în mînuirea armelor și destul de calmi în fața inamicului, ele au o eficacitate absolută, sunt în măsură să distrugă în întregime o forță dușmană nu mult superioară ca număr, expusă fără protecție, timp de cîteva minute numai, unui foc necontenit. Acest rezultat teoretic nu este atins însă niciodată în practică tocmai din cauza imperfecțiunei materialului uman care trebue să pună în acțiune materialul tehnic. De aceia toate silințele au fost făcute pentru a se reduce cît anal mult îmluenti personalității soldatului asupra efectului mașinelor de războiu. Tendința generală a fost sau de a da o atît de mare siguranță și preciziure armelor de foc, încît ele să funcționeze aproape mecanic pentru obținerea celui mai intens efect, sau de a le da o atît de mare putere de distrugere încît, cu toate erorile posibile, să se obțină rezultatul dorit, tocmai prin excesul puterii de distrugere. Germania a fost țara care a căutat mai mult decît oricare să întrebuințeze toate descoperirile științifice, toate Invențiunile tehnice, pentru a construi cele mai eficace arme de luptă. O armată întreagă de savanți de laborator și și o altă armată mai numeroasă încă de ingineri mecanici era mobilizată fără întrerupere pentru pregătirea militară a țării. E foarte discutabil dacă militarismu german a susținut, precum au afirmat ,cei șaptezeci de semnatari ai manifestului Intelectualilor germani, cultura și bogăția germană; ceia ce e sigur însă este că Intelectualii, cercetătorii germani pe orice teren de activitate și industria germană au fost un sprijin puternic, o armă, a militarismului german Prin aceasta Germania a ajuns în măsură să construiască un utilaj de războiu aproape fantastic și ca număr de unități și ca perfecțiune tehnică a lor, astfel încît ea singură a putut pînă acum să țină piept la două dintre cele mai Industriale țări europene: Franței și Angliei. Abia acum aceste țări își militarizează industria lor pentru a putea preîntîmpina toate necesitățile unei ofensive în acest războiu industrializat. Sforțările lor sunt relative mai mult la obligarea patronilor de a și pune uzinele lor exclusiv în serviciul armatei și la rechiziționarea de lucrători, în număr suficient pentru satisface cerințele de muncă ale refacerii armamentului și fabricării munițiunilor. Uzinele, instalatiunile tectonice,, și personalul de specialiști există, încît nu trebue să se opereze decit o adaptare nouă a acestor mijloace de productiune. In aceste momente preocuparea cea mai gravă a cercurilor politice si militare din Statele în războiu este tocmai această intensificare a activității industriale pentru uzul armatei. Recentele declarații ale d-lor Millerand și Lloyd George sunt expresia cea mai caracteristică a evoluției războiului actual. Dacă poeții trebue să exalte sentimentele generoase și oamenii de inimă să dea exemple strălucite pe cîmpul de războiu, se adaugă un al treilea element de succes, de care marii căpitani de altă dată nu eau să țină socoteală decît cel din urmă rînd: savanții în la laborator și mai cu seamă producătorii din uzine — de la cel mai mare pînă la cel mai umil — trebue să dea armatei cele mai perfecționate mașini de distrugere, fără de care avîntul și spiritul de sacrificiu nu pot aduce prin ele singure victoria așteptată. BUCUREȘTI 30 IUNIE INDUSTRIALIZAREA RĂZBOIULUI — NOUILE CONDITIUNI IN CARE SE DESFĂȘOARĂ OPERAȚIILE MILITARE — Invățămintul agricol In scoalele rurale — SE SIMTE NECESITATEA REORGANIZAREA INVATAMANTULUI PRIMAR RURAL — încă de la venirea în capul departamentului șocalelor, a actualului ministru d. I. G. Ducai. d-sta a fost preocupat, în chipul cel mai serios, de reorganizarea învățămîntului primar de la sate, deoarece actuala organizare nu mai corespunde cerințelor de educațiune a sătenilor mai cu deosebire, față de noua stare de lucruri ce se va crea la sate, prin reformele prezentate de partidul național-liberal. In acest scop d. I. G. Duca chiar numise o comisiune compusă din cei mai destoinici membri ai corpului didactic și din persoane specialiste, care să găsească cea mai bună modalitate pentru reorganizarea învățămîntului primar de la sate. Au survenit însă cunoscutele evenimente, dări au tulburat întreaga Europă și atunci față de preocupările superioare, de ordin extern, toate chestiunile de ordin intern au trecut pe planul al doilea. Aceasta însă nu înseamnă că partidul național-liberal a abandonat cu totul chestiunile dar l-au preocupat la venirea sa la cîrma statului; rezolvarea lor nu a fost decît amînată iar atunci cînd liniștea se va restabili, se va păși cu hotărâre la înfăptuirea tuturor reformelor de ordin social așteptate cu atîta nerăbdare de țara întreagă și mai cu seamă, de populația statelor. Tot așa și reorganizarea învățămîntului primar de la sate, nu a fost părăsită ci numai amînată pentru un timp oarecare și ca probă că este așa, e că la ministerul instrucțiunei, se adună elementele și se prepară lucrările antimergătoare reformei. * învățăminte primar de la sate nu mai corespunde nici timpurilor și nici necesităților culturale ale locuitorilor satelor. Acest învățământ trebue să înceteze de a fi mai mult literalr și științific, el trebue să fie agronomic. Țăranii noștri sunt agricultori, agricultura le este principala, și singura , de altfel, a lor ocupațiune, prin urmare cultura și educațiunea ce urmează să li se dea trebue să fie în această direcțiune. Nimeni nu susține că sătenilor nu trebue să li se dea și noțiuni de cultură generală, aceasta însă trebue să fie accesorie, principalul trebue să fie cultura agronomică singura ce le va putea folosi Școala primară de la sate trebue să devie o școală de agricultură, iar învățătorul pe lângă pedagog să fie și un perfect agronom. Este adevărat că avem și astăzi școli de agricultură la sate, numite școli elementare de agricultură, numărul lor însă este prea mic față de cerințele populațiunii țărănești așa că influența lor este prea neînsemnată. Nu este de ajuns să avem în fiecare județ, două, trei sau chiar și zece școli elementare de agricultură, ci în fiecare comună trebue să existe o asemenea școală. Aceste școli trebuește să ai list cîmpuri de experiențe agricole și tot utilajul necesar pentru o cea mai bună cultură agronomică a sătenilor. învățătorul, după cum am spus, va trebui să fie, nu numai pedagog, ci și un perfect agronom și în acest sens vor trebui să fie organizate și școalele normale în programul cărora științele agronomice și practică agricolă vor trebui să ocupe un loc de frunte. Una din cele două mari reforme, prezentate de partidul național-liberal, are de scop de a înzestra pe locuitorii satelor, cu pamîntul necesar muncei și existenței lor. Reforma însă nu va fi complectată dacă o dată cu darea pământurilor de cultură nu vom da sătenilor și educația agricolă necesară pentru a ști să-și cultive cît mai bine și cît mai sistematic pământurile ce le vor poseda. Procedînd altfel, va fi o paguba și pentru săteni și pentru economia generală a țărei. St. LA TACA VINDUTII! Vîndurîfe de la „Adevărul“, cetașii nebunului epileptic Constantin Mille — care are pretenția să diriguiască neamul romînesc din casa de sănătate unde își face dușurile — au sărit în sus pentru că Duminică „n’a curs sîngele“, după cum anunțase nenorocitul din coada lor. Inconștientul care s’a încercat într’o vreme să transfirme gazetăria în burou de „corespondență al lui Chiriluș cu cetitoarele sale“, caraghiosul care amenință Dumnezeirea cu... pantalonii, tristul erou al afacerii „loa“ și al celorlalte afceri se sbate că nu reușește să obție măcar o singură vărsare de singe. Ca un Nerone și mai caraghios, și mai bălos și mai fără talent și mai îngust la cap decît acela al vremurilor trecute, pensionarul Casei de sănătate Constantin Mille vrea cu orice preț un măcel pe străzile orașului! Pentru că nu l’a avut ocărășie: „O deslănțuire oribilă, dezgustătoare de brutalitate sălbatică, a avut loc la orele 12 pe calea Victoriei, victime căzînd cetățenii cari participaseră la întrunirea de la „Dacia“. Printre rândurile de mai sus se citește regretul infinit că „brutalitatea sălbatică“ n’a mers pînă la vărsarea de singe ca în sfîrșit setea, nebunului epileptic de la „Adevărul“ să fie satisfăcută. Și „Adevărul“ continuă: „După terminarea întrunirei de la „Dacia", imensa mulțime care a i asistat, a pornit în cea mi perfectă ordine, cîntînd „La Arme“, și „Pe al nostru steag", pe strada Carol. (Cu toate că manifestațiile sunt oprite și cu toate că li se puse în vedere că nici un fel de demonstrator nu va fi îngăduită).. Deși pe toată această stradă se aflau foarte mulți comisari, subcomisari și agenții de poliție, totuși mulțimea n’a fost oprită (ceea ce înseamnă — lucru care se înțelege, de altfel, de la sine — că poliția n’a provocat) fiind lăsată să ajungă pînă ia dreptul casei Socec, alături de prefectura Capitalei, unde poliția avînd la dispoziție cordoanele de sergenți de stradă și compania de jandarmi pedeștri cu boineta la armă, putea opera mai în voie, și cu mai multe forțe. (Ca și cum forțele polițienești n’ar putea fi transportate"oriunde!) Intr’adevăr, mulțimea ajungînd în dreptul cordoanelor de jandarmi, în fruntea cărora se afla prefectul și directorul poliției, primul procuror Diaconescu, și doi judecători de instrucție, s’a produs o ciocnire. Va să zică, s’a produs o ciocnire. De ce s’a produs această ciocnire? Cine ,a adus „imensa mulțime“ — în realitate cîteva sute de oameni — pînă în fața poliției? „Adevărul” recunoaște singur că pe atîta cale — de la Dacia pînă la Socec — poliția n’a pomenit, n’a zis nimic, ci a lăsat lumea în pace să se răspîndească. Apoi de la Dacia pînă în str. Lipscani tot să se fi răspîndit! Și dacă „imensa mulțime“ — ce ridiculă! — tot nu s’a răspîndit, nu s’a răspîndit nici în fața sălei, nici în calea Rahovei, nici în calea Victoriei, nici înspre Dîmbovița, nici înspre piață, nici pe celelalte străzi laterale, apoi e o dovadă ce nu poate fi trecută cu vederea că instigatorii din grămadă voia să provoace vărsarea de singe dorită de Miile. Să tacă deci vânduții din str. Sărindar. W. ACTUALE COLONIILE ITALIENE Se cunoaște politica pe care Italia o urmează în privința posesiunilor de Colonii. Politica aceasta e urmarea expansiunei ei economice și desvoltărei ei politice. Italia e o mare putere și ea trebue să aibă colonii, posesiuni, unde să stăpînească, sau să aice ținute zone de influență economică și politică. Asupra acestei politici s'a concentrat de cîțiva zeci de ani încoace, atențiunea Italiei. Și astfel se face că azi Italia posedă colonii în Africa. Ea a ocupat cu titlul de suveranitate și de protectorat, zona coastei occidentale, a Mărei Roșii cuprinsă între capul Ras Bajar (ÎL ,2’ lat. N.) pînă la capul Dumeirah (limita posesiunilor franceze) și țările alăturate pînă la frontiera Abisiniei și pînă la linia de demarcație fixată de protocolul anglo-italian de la 15 Aprilie 1891, cu o lungime de aproape 1.000 kilometri. Numele acestei colonii este Erythrea, iar suprafața este de 241 mii 300 km. p. și cu o populație de 350.000 indigeni, 2.500 europeni și 5 mii alții. Orașe principale: Mussauah, As mara, Keren. Tot cu titlul de suveranitate Italia mai posedă încă: Assab și teritoriul său, Insula Miassuati, insulele învecinate, precum și partea coastei Emberemi pînă la peninsula Buri^ (sub rezerva drepturilor Franței asupra teritoriului Zula). Insulele Dahlak, Keren și Asmara. Sub protectoratul Italiei se găsesc: Pe coasta Oceanului Lidian partea pe insulei Somali între fluviul Djuba și golful Aden, cu excepțiune de teritoriul britanic la N. de 8o latitudine N. și la W de 49 ° longit. E. (meridionalul Greenwich) (protectoratul anglo-italian de la 5 Maiu 1894). Porturile Brava, Merca, Mogadisciu și Warswich, aparținând Sultanului de Zanzibar sunt puse sub administrația „Societăței anonime comerciale italiene de la Benadir” de la 1 Maiu 1898. In urma războiului cu Turcia din 1911, Italia a anexat Lybia (Tripolis și Cyrenaica) cu o suprafață de 1.115.000 km. p. și cu o populație de 1.000.000 locuitori. Orașe mai principale: Tripoli 75 mii locuitori, Bengazî 30.000 locuitori, Murzite, în Fezan, (neocupat încă, de către italieni). Azi însă Italia, luptă contra Austriei pentru a ocupa ținutudie italiene rămase încă sub stupinirea austriacă. Italia luptă pentru interesele ei naționale in primul rînd, MIERCURI ! IULIE 1915 LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE In țari . , un an 18 lei . . . șease Inul 9 lei In străinătate , un an 36 lei . . . șease luni 18 le Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni A >• adresat In Rom Ani* 1 la Administrația statului și la oficlii poștale. La Pariat la «Agenoe Internationale de Journal! Gorbsty». La Vlenat la d-nnl I. Bettenhausen, Staatsbahnho Le Génévé t Heinrich Masseln. TELEFON No. 57/20 și 22/39 Furniturile de războiu, sunt astăzi elementele cele mai prețioase; fără ele, războiul ar înceta, și încetarea lui ar fi o nenorocire pentru contemporanii noștri cari au schimbat sîngele în venin, și partea armată în războiul supraarmat! Pentru a ne da seamă de proporțiile gigantice ce le ia comandele de furnituri pentru oștire, reproducem datele din American Review of Reviews. Ele privesc cumpărăturile pe care statele beligerante din Europa le-au făcut în Rusia: „Westinghouse Electric Company fabrică două milioane de puști și va primi o comandă nouă pentru tot atîtea puști. Direcția acestei societăți are intenția de a se ocupa de aci înainte de armamente și muntruni. De altă parte în ultimul trimestru al anului 1914 America a primit comande pentru o cantitate atît de mare de ghete că toți locuitorii Pensylvaniei ar fi putut să se încalțe cu el. Plapumele și cearceafurile ce le-a furnizat ar fi putut să acopere în întregime insula Manhattan. In timpul celor dinții nouă luni de războiu, beligeranții au cumpărat în America 200.000 de cai, de o valoare de 50 milioane de dolari; 35.000 eatori ce au costat 5 milioane; 7000 automobile pentru 20 milioane de dolari; hamuri ce au costat 15 milioane; materii explosibile de 15 milioane; arme de foc de 6 milioane; mașine-unelte pentru fabricarea armelor de 15 milioane; în sfîrșit fire de fier de 3 milioane dolari. „United Cartridge Company” a primit o comandă de 600 milioane de cartușe de o valoare de 18 milioane dolari. La mijlocul lunii Mai, comandele pentru munițiunile de războiu atingeau un total de 400 milioane de dolari. Obiectele alimentare, proturile pentru cai, automobile, 500 milioane de dolari. Prima comandă de șrapnele a fost făcută în cursul lunei Martie și în Aprilie, și ea era în sumă de 5 milioane de obuze și șrapnele de o valoare de 83 milioane de dolari. In fine America fabrică în acest moment pentru Rusia 20.000 lună la 30.000 de automobile. O adunare grăbită a acestor chrene dă un total care întrece orice calcul, și care dovedește că AMERICA POMPEAZĂ AURUL DIN EUROPA . Imensele cumpărături făcute de statele beligerante In America — dacă vor continua ostilitățile din vină din nou în Europa? Intretre statele Europene ele se vor barca e grea. Dar o cale de întoarsărăci nu pater le roi de Prusse, cere este tot acea întrebuințată deci pentru... marea republică de mult: America e săracă în prodincele de ocean, ducții mari intelectuale. Ea n’are mari pictori, n’are mari sculptori, mari poeți, iluștrii conferențiari, muzicanți sau actori vestiți. Pentru a cumpăra capo d’operile, și pentru a închiria pe artiști, America va fi nevoită să trimită aurul ei în Europa, după cum Europa trimete banii săi pentru a cumpăra munițiuni. E clar că din acest războiu America ese întărită. Ea n’a avut imensa lăsare de singe, adică perderea de vieți suferită de statele din Europa; ea în fine, furnizînd materiale de războiu și o bună parte din alimente acestor state, a pompat o cantitate de aur care va da un nou avînt imensei sale industrii. Europa s-a sărăcit, astfel în oameni și în bani, pentru ca America să se îmbogățească și să aibă o superioritate numerică și economică covârșitoare fața de statele cele mai mari din Europa. Care ar fi mijlocul de a face ca o parte din banii Americei să Arta va stabili în parte un echilibru rupt de războiul Europa să nu uite că numai prin puterea și vechimea civilizației sale poate să fie superioară altor continente; dar pentru aceasta nu războiul, ci munca spornică ai păcei îi este suficientă! SEMPER SCENE DIN RASBOIU **| Soldați din cavaleria italiană pDorrț sub comanda am! ofițer m^cirila inimici!ai ×,j| CHESTII SOCIALE Căsătoriile la sate O STARE DE LUCRURI CARE AR TREBUI SA ÎNCETEZE Chestiunea de cetre vroim să ne ocupăm aci este pe cît se veche pe atît de însemnată. Concubinajul în general și la sate în special este una din relele ce bîntue populația noastră de jos, este o adevărată plagă pentru poporul de la țară. Cauzele care contribue la această stare de lucruri, la sporirea concubinajului, sunt multe și de tot felul. In primul rînd rasă ele sunt de natură economică. Lipsa de mijloace contribue în cea mai mare măsură la continuarea unui train nelegitim între un bărbat și o femee. Relele care isvorăsc din acest concubinaj sunt de asemenea tot așa de numeroase, ca și cauzele care îl provoacă. De altfel, trebue să se știe că sătenii noștri nu sunt bucuroși de a trăi nelegitim. In sufletul lor ei sunt foarte mîhniți că nu se pot cununa. Sătenii — și mai ales femeile — consideră concubinajul ca un fapt nelegiuit, ca un mare păcat. Ei îșî dau seama că traiul lor păcătuiește și din punct de vedere religios și din acela al moralității publice. De aci și vorba curentă ce există în popor, de câte ori se vorbește de doi soți card nu sunt cu nu-i ,iatî, că „trăesc în păcat”. Femeile, cînd le întreabă cineva dacă sînt cununate, mărturisesc cu atîncă mîhnire: — „Trăim în păcat, Să ne ajute Dumnezeu să ne cununăm ca să cșim din acest păcat nelegiuit". Este deci bine cunoscut de toată umea și pe deplin stabilit ca săenii noștri nu doresc de loc să tăiască în concubinaj și nu sunt le loc bucuroși de situația lor nieegitimă. m * # Dacă așa stau lucrurile, atunci cum se face că la sate numărul concubinagilor este enorm de mare? Care să fie daoizele că sătenii nu fac căsătorii și nu trăesc legitim, ci preferă să trăiască neclinunați? Sunt două cauze principale: In primul rînd greutatea formalităților de căsătorie. In adevăr sunt atîtea hîrtii de făcut pentru declarațiile de căsătorie, se cer atîtea acte, încît omul se lipsește de forma aceea legală a traiului cu femeia. Apoi trebue să mai facă atâtea alergături pe la autorități, încît este nevoit să-și neglijeze treburile lui și să alerge pe o primărie, să intervie la primăria din satul fiecăruia și multe altele. Este drept că greutatea formalității«» d» » ***** fost înlăturată de cițiva ani încoace și că acum lucrurile merg mai ușor. Oamenii însă, cunoscând greutățile de mai înainte, cred că lucrurile sunt tot așa și acum, de aceea se codesc de a face declarații de căsătorie și preferă să ducă acelaș traiu în concubinaj. O altă piedică mare este și cheltuiala pe care omul trebue să o facă atunci cînd se cunună civil și mai cu seamă religios. Romanul are o zicală: „Odaia se naște, odată se însoară și odată moare omul”. Deci celebrarea acestor trei mari evenimente din viața omului nu se poate face fără cheltuială. Iată prin urmare care unt în general motivele concubinajului la sate. * Fără îndoială că o asemenea stare de lucruri nu trebue să dăinuiască. Concubinajul este păgubitor nu numai unei bune alcătuiri sociale, dar chiar soțului și soției și mai ales copiilor născuți dintr’o legătură nelegitimă. Chestiunea concubinajului, deci care este așa de mult înrădăcinată în populația rurală, aduce nu numai prejudicii morale dar și multe încurcături pentru viitorul copiilor născuți din asemenea legături nerecunoscute de legile țării. Desigur că această stare de lucruri s-ar fi ameliorat foarte mult dacă ar fi existat un îndemn serios din partea autorităților administrative județene, desigur că dacă interveneau aceste autorități numărul concubinațiilor ar fi scăzut enorm, iar în locul lor ar fi sporit căsătoriile făcute după toate formele religioase și civile. _ v Acest lucru au început acum să-i facă autoritățile administrative din țară. Este cazul să spunem: „Mai bine miai târziu decît mici odată”. Din toate părțile țarei se anunță acum că, mulțumită intervenției prefecților, se celebrează numeroase căsătorii între acei cari trăiau pînă acum în concubinaj. Faptul acesta este foarte îmbucurător, căci numai așa se va putea stîrpi în curînd acest rău social. Șefii autorităților administrative care contribue la această operă socială merită toată lauda. DELA GALAȚI. BETE^SUBUBETE CELOR DIN „CENTRUL STUDENȚESC“ Cei din „Centrul studențesc’ îmi par mie, Că fac — cum, să le numesc Fapte... de periferie, cRia