Românul, iulie 1915 (Anul 46, nr. 418-448)

1915-07-23 / nr. 440

ANUL 46-lea— No. 440 VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp pe o coloană in pagina II. ,50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV. ,30 ban in ser ti >i reclame în pagina III Linia. , 3 lei A *e adresat In Rouă Aulat la Administrația ziarului. La Paria t la d-ni John F. Jones A C-ie, 31 bis m du Faubourg Montmartre. La Berlin & Viena, la d-nii Rudolf Mosse A C-l« La Genere i la d-ail Haasenstein & Vogler ți la tone agențiile de publicitate, mmnik, m. ASADEIÎEL So. 19 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI Hő. 17 Epoca a publicat un lung articol al d-lui Delavrancea asupra „Conștiinței de neam și conștiinței de rasă“. Cele patru coloane pline ne amintesc că d. Delavrancea s’a ocupat cîndva, în discursul său de recepție la Academie de chestiunea poeziei populare, încât, din punct de vedere politic, nu s’a operat decit o adaptare a acelei bine stilizate literaturi la rezolvarea unei probleme diplomaticostrategice de cea mai arzătoare actualitate. Se înțelege că legătura e destul de slabă. Se vede însă că pentru susținerea atitudinei politice a Epocei s’a simțit nevoia de a se desgropa asemenea vechi constatări literare din cartoanele Academiei, în loc de a se analiza mai deaproape soluția generală a războiului european. După ce constată că altădată, în veacurile istoriei medievale și moderne, „popoarele erau ca niște tumbe divizate între ele după stapîni, după suverani, după interesele diriguitorilor“ iar „conștiința națională nu atîrna în balanța socotelirii celor mai mici nici cu un grăunte de muștar“, d. Delavrancea exprimă credința că numai cercetarea poeziei populare, ajunsă la cea interesantă desvoltare în secolul al XIX-lea a dus la formarea conștiinței popoarelor despre ele ,fisele: „Odată cu adunarea poeziilor populare a fulgerat în mintea încremenită a oamenilor imaginea îndurerată a omenirii. Cîrmuitorii au privit de aproape suferințele neamurilor. O civilizație mai blîndă cuprinse pe cei chemați să ducă destinul lumii. O nouă concepție în conștiința lor: naționalitățile. Și de atunci se strînge necontenit de la periferie la centru fiecare părticică, atrasă de gravitatea etnică“. Oricît de discutabilă ar fi aceasta afirmare asupra formării conștiinței naționale politice dîn cercetarea poeziei populare, faptul este exact că în secolul al XIX-lea s’au început toate marile mișcări naționale— cu toate că nici secolele anterioare nu sunt cu totul împ^site de asemenea mișcări naționaliste. Franța la sfîrșitul războiului de 100 ani, țările germane la sfîrșitul celui de treizeci de ani, țările creștine căzute sub Turci și altele. Că poezia populară a desfăcut această conștiință națională din negurile inconștientului — e desigur o afirmație de omagiu făcută de bardul Delavrancea în amintirea unui trecut literar care nu poate fi uitat, atfel nu s’ar explica cum de se trece atît de ușor peste revoluția franceză — o fi șî ea produsă tot de frații Grimm care cercetau poezia populară — ale cărei principii de libertate, postate sub acvilele lui Napoleon peste întreg întinsul Europei, nu au contribuit numai la formarea tendinței de libertate politică ci și a celei de libertate națională. Dacă n’ar fi trecut Napoleon prin Italia și prin întreg pămîntul german, nu s’ar fi născut desigur tendințele de unitate și libertate națională de mai tîrziu. Dar, în sfîrșît să admitem că numai prin studiul poeziei populare ni s’a format și nouă conștiința națională și tendințele de închiegare etnică centripetă. Aceasta nu ar dovedi încă cum că războiul european este un războiu de rase, fiindcă amestecul de neamuri din cele două tabere se distruge acea omogeneitate etnică necesară unui războiu în care factorul esențial să fie de origină etnică. E un războiu de supremație, sau de înlăturarea unei supremații, politice, economice și culturale, în care rasele sunt într’un amestec aproape inextricabil. Dar chiar dacă am admite că e un război de rasă, încă ar trebui dovedit că e exactă afirmația: Războiul e războiu de rasă; noi suntem de rasă latină și conștiința noastră națională ne îndeamnă spre o întregire etnică într’o anumită direcție numai deci să intrăm în război, însăși simplitatea ei dovedește cît e de copilărească afirmația. Ea păstrează o valoare eternă de... frumusețe literară, dacă vreți, dar nu e factor de determinare politică. Conștiința de rasă și conștiința națională le avem de mai înainte de articolul d-lui Delavrancea. Ar trebui conștiinței publice oarecare lămuriri de oportunitate și oarecare studii de condițiuni, care nu se capătă dintr’o vagă literatură de reminiscențe. Dar, în sfîrșit, cu aceasta se susține atitudinea politică a Epocei. BUCUREȘTI 22 IULIE NOTA LA ARTICOLUL D-LUI B. DELAVRANCEA jgMjgjgjM Momentele actuale sunt o comoară fără sfîrșit de acte mari, la acte eroice. Cronicarul acestor vremuri de prefacere radicală al omenirei, nu ar avea cum se zice a franțuzește decît l’embarras iu choix, în ce privește citarea cazurilor de mare abnegațiune, și de erifă. Nu, deci, ca un exemplu unic, ci ca un lucru excepțional, cităm, după „La revue hebdomadaire“, cazul de jertfă ce-i vom povesti, ,i ca titlu de exemplu, luat din litere mii, doveditor al altruismului din vremea noastră. Cazul se prezintă astfel : Un soldat rănit ,e aproape să moară din cauza unei perderi abudente de singe. Fiecare inocent care trece aduce cu el, miiunea clară a neantului și a morei apropiate. Nu-i poate scăpa decît o minune ! Care ? Aceea de a se găsi prin apropiere o canitate de singe proaspăt, sănătos, tare să dea iarăși viață corpului de 20 de ani, ce se stinge ca o aripă fără gaz ! Dar un soldat, puțin rănit, care , aflat de acest lucru, se oferă grabnic de a da el sîngele lui — viața lui — pentru a salva pe tovarăș... Iată povestirea acuma acestei jertfe de natură medicală, dar și adiție morală : .,Puternicele ampule , electricele salei de operație lasă să cadă lumină crudă pe figura încreită și lividă.... Micul soldat nu e ncă mort, el respiră încet, în cînd va fi mort... Pierre — e numele celui ce a lat sîngele — se apropie de maibund, se așează pe masă, inunie brațul. O înțepătură de noroaină îl va împiedica să simtă duerea, dar îi va lasa toata lucidiatea, și cu o atențiune constantei,ară un gest de nervozitate, el va jynări peripețiile acestei drame, în care el este actor și spectator. Artera e scoasă afară, și sîngele umple elibeta... Acuma trebue să se treacă acest singe sănătos în corpul ce moare fără el. Dar vai ! pompa care aspira așa de bine sîngele nu mai funcționează așa de exact, încît să poată introduce lichidul vital în corpul ce se stinge. Moment de grije penibilă... Sîngele s’a întărit în eprubetă așa că nu mai poate intra în artera rănitului. Pierre e gata a da din nou alt singe, dar de data aceasta transfuzia se va face direct. Cei doi oameni stau alături și artera unuia e pusă în contact cu a altuia, sîngele sănătos invadează în vasele secătuite de singe ale muribundului, viața se strecoară astfel dela un corp la altul, și prin jertfa unuia s’a făcut minunea ca cel ce era în agonie să înceapă a respira, să se renască ! Desigur pentru aceia cari se expun la toate pericolele, pentru eroii din tranșee, pentru soldații ce nu cunosc nici frica, nici groaza de moarte, oferta soldatului sănătos ca prin sîngele lui să dea viață muribundului, nu e din cele mai mari. Dar ea este caracteristica în sensul că ne arată cum devotamentul și iubirea de aproapele trăesc ca sentimente vii în inimele acelora pe care o viață de luptă în front, ne făcea, poate să-i credem sălbătăciți. Războiul ne arată, astfel mereu că în sufletul omenirei de azi se găsesc păstrate toate comorile ce le credeam numai visate de poeți și preconizate de moraliști ! SEMPER. EROISMUL VREMEI Transfuzia sângelui și jertfa soldatului — UN SOLDAT SĂNĂTOS SE LASA A FI STORS DE SÂNGE PENTRU A DA VIAȚA UNUIA VN AGONIE — 8 BANI EXEMPLARUL Fondator : C. A. ROSETTI PRIVELIȘTI DIN RASBOIU Santa Lada, pozițiaoe pa Izonzo anda se dan lupta Intre italieni șl austriac! ÎNSEMNĂRI L0T1 VORBEȘTE... Cîntărețul frumuseților orientale, Pierre Loti, nu urăște pe Turci, nu-i urăște chiar azi, cină luptă în contra Franței alături de germani. Dar, pînă maî ori, am crezut că Pierre Loti trebue să aibe o părere foarte rea despre Turci fiindcă se înșelase asupra sufletului poporului turc. Am citit însă un frumos articol al autorului romanului „Les Desanchantées",— articol publicat in ziarul Le Figaro și am văzut că Pierre Loti, vorbind de crearea unor spitale în apropiere de Bardanete pentru răniții căzuți în luptele de pe acest front, spune cuvinte blinde pentru turci. Piere Loti spune: In Orient, sunt tranșee pretutindeni. Turcii au fost siliți să ducă un astfel de război subteran. Deci, acest pămînt bătrîn, păstrător de vechi te saure, a fost prefăcut în gropi adinei. Și tranșeele acestea sunt înroșite de singe, zi și noapte. Sîngele fiilor Franței, acela al supușilor noștrii musulmani din Africa, și acela al blînzilor uriași din Noua Zelanda. Sîngele tuturor acestor aliați udă abundent pămîntul. In față, foarte aproape e și sîngele Turcilor, care nu sunt decit biete victime, și pe cari, la noi, oameni, cu desăvîrșire ignoranți ai căușelor ,îi insultă; ei cad cu miile acolo, cu mult mai mult mitraliați decît ai noștri; și în definitiv, dacă se luptă, e findcă e un războiu de casă; cei mai mulți cred că luptă Contra Rușilor și nu știu că noi suntem acolo. Răniții, trebuesc îngrijiți. Dar, spune mai departe Loti. Fără îndoială că brancardierii vor ridica și răniții turci, dacă îî vor găsi în zona care le e accesibilă și, aceasta n’ar fi decit o dreată reciprocitate, căci și ei fac același lucru pentru noi. Zuavi cari se luptă la Dardanele îmi scriu : „Turcii ne rezistă cu o bravură fără seamăn, toate ziarele din Europa recunosc aceasta. Dar răniții noștri, prizonierii noștri, sunt perfect de bine tratați de el, însăși generalul Gouraud a declarat aceasta într’un ordin de zi: ei îi îngrijesc îi hrănesc, și îi întrețin mai bine decît pe proprii lor soldați. „Iată acum pasagiul textual al unei scrisori primită din partea unui adjutant: „Am căzut, rănit la picior, lingă un ofițer turc rănit mai grav decit mine; avea la el o trusă de pansamente și a început să mă panseze întîi pe mine, înainte de a se gândi la el însuși“. Turcii nu sunt inimicii noștrii. Așadar, poetul care a cântat în pagini minunate prin puterea de descripțiune și gingășia, sentimentelor pe cari le cuprinde, frumusețile Bosforului, văzut in toate aspectele lui, variate și fermecătoare, și-a cântat pe Azyade sau Djenane sau Melek,—femei ‘mistale și totuși visînd o dragoste mai liberă și mai multă libertate, — poetul acesta care a iubit pe Turci, care a trăit atîția ani printre ei nu poate să-î urască azi, cu toate că luptă contra Patriei sale pe care o iubește pînă la sacrificiul suprem, al propriei sale vieți. De aceea el cere ca ambulanțele sanitare cari vor pleca pe frontul de la Dardanele să îngrijească și de răniții turci. E aci mai mult decît un sentiment umanitar al unui mare port. E dragostea lui Pierre Loti pentru poporul turc. Această dragoste l-a făcut să vorbească în favoarea poporului de pe malurile Bosforului, altă dată liniștite și încîntate, ziai omoroase și periculoase. Oftalmologia în războiu — RĂNIRILE La OCHI ȘI SEMNALIZĂRILE optice — In războiul european s’a pus în evidență, mai mult decît oricînd, rolul important pe care îl joacă perfecțiunea organului vizual pentru luptători. Studiul afecțiunilor au pus în evidență cit de interesant este aparatul vizual al luptătorilor. Ceea ce domină întreaga practică oftalmologică în campanie, spun d-nii d-rn Stanculeanu și D. Mihail în lucrarea lor relativă la această chestiune, sunt două serii de afecțiuni și anume : a) Rănirile sferei oculare cu toate complicațiunile lor imediate și tardive ; b) Afecțiunile oculare contagioase, epidemice. Ambele aceste categorii de afecțiuni iau un caracter aparte încît constitue un capitol distinct al oftalmologiei de campanie In chestiunea rănilor oculare de războiu se constată trei puncte importante : frecvența lor, natura corpilor vulneranți și naturi leziunilor produse. S’a făcut o statistică comparativă a rănirilor sferei vizuale cu a celorlalte organe sau regiuni și s’a găsit că rănile oculare în războiu, sunt relativ dese din cauza situațiunei expuse a regiunei, a rezistenței slabe a țesuturilor și a poziției globului ocular. Cercetările statistice făcute in războiul din 1870, în raport cu războaiele anterioare, au dovedit înmulțirea rănilor oculare față de acelea ale corpului și capului. In războiul de azi numărul rănilor oculare este și mai mare din cauza tehnicei de luptă a oamenilor. In general se constată o mare vulnerabilitate de partea ochiului sting, indiferent de agentul traumatic, deoarece ochiul drept, cu care se face ochirea ar fi adăpostit mai bine de patul puștelor. Rănirile prin proiectile sunt mult mai dese decit acelea produse de arme albe. In special se observă o frecvență accentuată a rănilor prin proiectile mari. Aceasta din cauză că gloanțele pot străbate pe lingă ochiu fără a-l răni, pe cînd schijele de obuze, prin fracturile întinse pe care le produc, lucrează indirect asupra ochiului. Cercetările statistice au mai dovedit că rănile oculare prin proiectile mari de artilerie, deși sunt mai dese, totuși sunt mai puțin dăunătoare ochiului. Armele sau natura corpurilor vulneranți, cari produc leziuni oculare in timp de războiu sunt de mai multe categorii. Se numesc leziuni produse de arme albe, rănile datorite loviturilor de sabie, baionetă și lame. Leziunile acestea, produse în zona oculară, sunt rare, mai puțin grave și în majoritate limitate la pleoape și polul anterior al globului. Raritatea lor se atribue diferitelor cauze și în special faptului că majoritatea lor sunt mortale, precum și lipsei unei statistice riguroase a morților în urma unor asemenea leziuni. Leziunile produse prin proiectile variază după cum este și natura proiectilelor : gloanțe de pușcă sau mitralieră ; așchii de obuz, gloanțe de șrapnel, bombe de fer sau de plumb, granate sau mine. Gloanțele reprezintă proiectilele cele mai benigne, din cauza diametrului lor mic, însă numai dacă nu ating părți importante ale sferei vizuale. Procentul celor răniți prin glonțe în regiunea oculară este de vre-o 90 la sută din totalul rănilor oculare. In războiul de la 1870, rănile oculare în armata germană erau de 8,5 la sută din totalitatea rănilor capului, iar în cel ruso-japonez s-au ridicat la 21 la sută. Aceasta dovedește vulnerabilitatea din ce în ce mai crescîndă a sferei vizuale în războaiele de azi. Proiectilele de artilerie dau leziuni ale globului ocular mai mult indirect, distrugând o porțiune din față. Leziunile produse prin proiectile de explozie depind de mărimea acestor proiectile și de obiceiu au o putere de pătrundere mai mare decît a gloanțelor. Printre acele proiectile cel mai important este dinamita întrebuințată de Bulgari în războiul balcanic și de către toți beligeranții în războiul actual de tranșee. De asemenea se mai întrebuințează cloratul de potasiu, fulminatul de mercur, fulminotonul, melinita. Toate aceste substanțe explosibile au importanța lor patologică pentru ochi, cărora le pot proiecta corpi străini. Dinamita în special poate da naștere la leziuni oculare toxice și prin gazele pe care le degajează în clipa exploziei Optica în războiu joacă un rol foarte mare. Ochiul este organul esențial de care se servește luptătorul pe cîmpul de războiu. Pe baza științifică a iluziunilor optice, toate țările au adoptat azi uniforme zise „invizibile“, colorate în nuanțe neutre : gris-berge în armata bulgară, kaki în armata sîrbă, rezeda în armata greacă, vert olive în armata turcă, verdegris în cea română, etc. Optica, prin aplicațiile ei practice, intră într’o bună măsură în tecnica războiului modern. Cităm instrumentele optice, cele mai uzitate în toate armatele, pentru mărirea puterei vizuale. Binoclurile, care sunt așa de perfecționate, încît permit să se facă corecția defectelor oculare ale observatorului și în acelaș timp aprecierea distanțelor. Instrumentele ce servesc la regularea tirului armamentului. Telemetrul care servă cu deosebire pentru aprecierea distanțelor. Luneta panoramică Conradi, cu care se precizează tirul artileriei. Trupele se servesc de trei sisteme de telegrafie optică : Telegrafia optică prin semnale, reprezentând forma cea mai primitivă. Printre diferitele sisteme cităm : Telegraful Chappe, care constă dintr-un stîlp purtând o cumpănă mobilă, terminată la capete cu câte o aripă mobilă. Telegrafia cu ajutorul aparatelor optice constînd din combinațiuni de lentile, oglinzi reflectoare, lunete și o sursă luminoasă. Cele mai întrebuințate din aceste aparate sunt : Aparatul optic Zeiss, Heliograful Zeiss, la care transmisiunea se face cu ajutorul alfabetului Morse. In actualul războiu armata germană se servește de un aparatransmițător cu forma unui binoclu, la care se află adaptată o sursă luminoască electrică foarte puternică. Telegrafia optică prin mijloace improvizate, semnalizarea cu fanioane și cu lanterne, artificii, cartușe colorate și semnale prin torte de rășină. DE LA GALATI JOI 23 IULIE 1915 LUMINEAZA-TE SI VEI FI ABONAMENTE In țari , un an 13 lei , , , șease Iuni Stel In străinătate , un an 36 lei , , , șease luni ÎS le Abonamentele twcep la 1 și 15 ale fiecărei luni A ac adresat In BoanAnlat la Administrat!a alarulul ți la oficiil poștale, L* Parist la «Agence Internationale de journal! Gorbaty», La Vlena * la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbahnh* La Génévé t Heinrich Masseln, TELEFON No. 57/20 și 22/39 Consfătuirea uftimatorilor simplul productelor ps. F i ■COMUNICATUL MINISTERULUI LUCRĂRILOR PUBLICE— Drept răspuns la unele afirmațiuni, făcute în consfătuirea agricultorilor de la „Uniunea centrală a Sindicatelor agricole“, ministerul lucrărilor publice ne trimite următorul comunicat : In consfătuirea agricultorilor de alaltă ori, țînută la sediul „Uniunei Centrale a Sindicatelor Agricole“ s’au adus învinuiri administrațiunea C. F. R. în ceia ce privește modul de procedare în distribuirea vagoanelor. Ministerul lucrărilor publice a crezut de a sa datorie să ancheteze imediat faptele precise semnalate de către unii membri în acel congres și să arate pînă la ce punct sunt sau nu întemeiate. înainte de toate. Ministerul lucrărilor publice găsește că este inutil ca să insiste în detaliu asupra împrejurărilor grele în cari se face azi exportul. Fiecare trebue să recunoască imposibilitatea în care se găsesc C. F. R. de a satisface imediat toate nevoile agricultorilor. Exportul mare s’a făcut și se va face șî pe viitor numai pe apă; niciodată exportul cerealelor pe uscat n’a reprezintat mai mult de cinci la sută din exportul total al țărei. Prin cele trei puncte de frontieră — Predeal, Cîinenî și Palanca — cari au rămas singurele deschise de la începutul războiului pînă acum trei săptămîni (Vîrciorova e încă închisă și Burdujeni nedeschizîndu-se de cît de curînd) s’a făcut în trecut numai tranzitul pentru import și export al mărfurilor generale. Cu cea mai mare bunăvoință și cu maximum de activitate, un pot trece prin fiecare din aceste trei puncte de frontieră, mai mult de 100—150 vagoane pe zi — și chiar trecerea acestui număr de vagoane depinde de mijloacele, pe cari căile ferate ungare le au pentru transportul mai departe al cerealelor aduse la frontieră. Or, căile ferate austro-ungare au făcut și fac dificultăți foarte mari în transportul acestor cereale, fie din cauza lipsei de material rulant, fie din cauza lipsei brațelor și căruțelor rechiziționate pentru armată. In rezumat, deci, abia s’au putut satisface 10 la sută din numărul total al agricultorilor. De aci a rezultat în mod natural nemulțumiri numeroase. Aceste neajunsuri, însă, cari nu depind numai de căile noastre ferate și pentru înăturarea cărora Ministerul lucrărilor publice și Direcțiunea C. F. R. se străduesc să le găsească soluția, nu îndreptățesc pe unii din membrii consfătuirea agricultorilor să aducă încriminări și chiar acuzatiuni jignitoare administrației C. F. R. care a pus și pune toată încordarea necesară spre a satisface cerințele drepte ale agricultorilor. In fata afirmațiunilor făcute în congres de către unii membri, Ministerul lucrărilor publice, care încă de la începutul exportului nu a făcut nimănui nici o favoare, nu a acordat la nimeni nici un vagon și care a dat ordinele cele mai riguroase Direcțiunea C. F. R. ca vagoanele să se dea la rînd și fără nici o preferință, a anchetat cazurile semnalate șî rezultatul este următorul: D. ALEX. SAULESCU, probabil din eroare, a afirmat că d-sa, deși înscris pe ziua de 1 Februarie, cu 107 vagoane, pînă acum nu a exportat decît unu. Din certificatul Administrației financiare de Argeș, care poartă No. 8 din 20 Februarie 1915 și care se găsește la Direcția C. F. R. reese că d-sa nu a adresat cererea la Administrația financiară decît la 13 FEBRUARIE 1915 și prin urmare cu 12 ZILE mai în urma datei, pe care D-sa a anunțat-o în consfătuire. (Bineînțeles dacă această dată de 1 Februarie, reprodusă de ziare, este exactă). De altfel d-sa nu putea să se înscrie pe ziua de 1 Februarie, deciziunea Consiliului de miniștri fiind luată pe ziua de 2 Februarie, iar înscrierile la Administrația financiară neîncepînd decît la 4 Februarie. Nici unul din cei înscriși la Administrația financiară pe ziua de 13 Februare nu a încărcat pînă azi, afară de acei, pe cari Sindicatele agricole i-au dat pe tablourile lor. Prin urmare d-lui Alex. Săulescu de drept nu i-a venit încă rîndul. D. ALEX. ZISU s’a plîns în consfătuire că d-na Olga Stolojan luat rîndul altora. Or, din certifiacatul administrației financiare de Ialomița, pe care d. Zisu l’a înaintat Direcției C. F. R., certificat cu No. 21 din 7 Martie 1915, reese că d-sa a făcut cerere la această administrație în ziua de 10 Februarie, pe cînd d-na Olga Stolojan a făcut cerere la Administrația financiară de Ilfov la 6 Februarie, certificatul liberîndu-i-se la 14 Februarie. Așa încît, și într’un caz și în celălalt d-na Stolojan trebuia să treacă înaintea d-lui Zisu, care s’a înscris cu patru zile în urmă și al cărui certificat nu i s’a liberat decît aproape o lună după cel al d-nei Stolojan, D. ALEX. MALU a vorbit de abuzurile făcute cu vagoanele de către Casa Centrală a Băncilor populare punînd pe seama direcțiune! acestei instituțiuni și pe socoteala Direcției C. F. R. abuzurile săvîrșite de către unii funcționari inferiori ai acestor două înstituțîuni. In adevăr pe linia Cîînenî-Corabîa, cum spune d-sa, s’au comis abuzuri de către unii din controlorii Băncilor populare, împreună cu unii șefi de gări și funcționari Inferiori ai C. F. R. In loc să se transporte porumbul obștelor țărănești, acești funcționari abuzivi, au încărcat porumb de al proprietarilor și arendașilor. De îndată ce Ministerul lucrărilor publice a avut cunoștință de aceste fapte, a trimes anchetă, împreună cu Direcția Băncilor populare. Faptele constatîndu-se exacte, Ministerul a dat în judecata consiliului de desciplină pe functionarii abuzivi și acești funcționari au fost destituiți. In acest caz sunt trei șefi de gară și doi amploiați din Direcția C. F. R. In ceia ce privește pe controlorii vinovați ai Băncilor popular, Direcțiunea s-a destituit. , Porumbul aflat încă în vagoane și transportat în fraudă, a fost întors la locul de încărcare, iar porumbul descărcat la Rîul-Vadului pe șosele, a fost supus la o amendă de o mie lei de vagon. D. LUPESCU a făcut într’adevăr cerere la Administrația financiară de R.Sărat în ziua de 6 Februarie; — constatarea însă nu s’a făcut decît la 16 Februarie, iar certificatele nu s’au liberat de către Administrația financiară decît la 19 și 21 Februarie. D-sa însă în loc să se înscrie la gară sau să ceară Direcției C. F. R. înscrierea, a ținut certificatele în buzunar pînă în zilele de 19 și 21 Aprilie, cînd în sfîrșit a cerut înscrierea. Direcția C. F. R. se întreabă deci cu drept cuvînt de unde putea ea ști că d. Lupescu ceruse la Administrația financiară, încă de la 6 Februarie, să-î constate porumbul ce avea de exportat? I De altfel chiar dacă d-sa ar fi acut cererea la gară în zilele de 19 și 21 Februarie, cînd i s’au liserat certificatele, nu putea avea vagoane, căci nici unul dîn proprietarii sau arendașii înscriși în gări la aceste date, nu au obțînut. Acestea sunt rezultatele anchetei pe care Ministerul lucrărilor publice a făcut-o și care se referă la singurile cazuri enunțate în consfătuirea agricultorilor. Este de dorit ca unei administrații publice de importanta Direcției C. F. R. să nu i se aducă acuzațiuni neîntemeiate, care î pot periclita mersul normal și descuraja funcționarii muncitori și cinstii. Ministerul lucrărilor publice nu se va da în lături să ia măsurile cee mai riguroase în cazurile întemeiate, cari i s’ar semnala, oricari ar fî responsabilitățile.