Românul, octombrie 1915 (Anul 46, nr. 510-539)

1915-10-24 / nr. 533

ANUL 46-Iea—No. 533 VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANTINCIURI !Linia corp 8 pe o coloană In pagina II. ^Lina corp 1 pe o coloană la pagina IV . Innerii și reclame In pagina III linia. . A pe adresa: In Hotnfnul» t la Administrația ziarului, ba Pari» * la d-ni John P. Jones A C-le, 31 bl» r» dn Faubourg Montmartre. L­a Berlin & Viena s la d-nii Rudolf Moșea & C-ie La Geneve 5 la d-nii Haasenetem & Vogler și ia toate agențiile de publicitate. REDACȚIA: STR. ACADEMIEI, Ho. 19 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI flo. 17 Sui bani 30 naii ■i tal BANI 8 CLARUL Fundator : C. A. ROSETTI SAMBATA 24 OCTOMBRIE 1915 LUMINEAZĂ-TE 81 VEI FI­­­­ fi ABONAMENTE în­ țară , un an 18 lai . . . scade Inal S­le le f­trăinătate , un în­ 83$ lei ... seasa 1 58 se Abonamantele încap­is X și îS ala Gd­oarei lant .4 se adresat un A' »■«■•»*» * 1« 'Anministratia aianului *5­1« poștale. u* Psartffi­s 1» «Agence Interi­ azionale d­e Imuman Gorbaty». La Viennt la d-nul I. Bettenhaueen, St&atftb&hoh* La Genévei Heinrich Maeaeln. TELEFON No. 57/20 și 22/39 BUCUREȘTI 23 OCTOMBRIE La Roumanie publică un arti­col asupra anchetei cerute de d. Filipescu în privința administra­ției ministerului de războiu. E un articol amabil. Era într'adevăr cu totul stra­niu ca ce­ilaltă jumătate a Fuziu­­nei să păstreze o filosofică tăce­re, asupra unei chestiuni, în c ./e d. N. Filipescu desfășura toate resursele, violenței sale și ale inge­niozității samsarilor de care era­u furnizat cu inspirații. La Roumanie a trebuit să spună ceva. Și o spune, fără să se angajeze, dar cu amabilitate și nuanțe mul­­te,face toată cheltuiala de priete­nie pe care putea so facă pentru clientul său fuzionist. Cităm : „Președintele Federației Unio­niste, fost ministru de Război a cerut o anchetă, la care va veni să-și aducă bănuelile și dovezile sale. „Cunoaștem prea bine patrio­tismul d-lui Nicolae Filipescu ca să nu știm că va fi cel mai fericit dintre muritori, dacă ar­eși din a­­ceastă anchetă că nu e nimic de imputat administrațiunea ministe­rului de Război. Persoanele supt cu totul indiferente d-lui N. Fi­l­­i­peseu. E cu totul inadmisibil să-și închipue cineva că d-sa urmăreș­te un resentiment sau o antipatie. D. Filipescu n’a făcut de­cit să critice și să denunțe actele minis­­terului; aceste acte privesc îna­inte de toate pe cel ce e răspun­zător, pe ministrul de Război, ca­re se presupune că ar fi lucrat singur la ministerul său, atîta vreme cît nu se poate stabili con­trariul“. Vedeți prin urmare că atunci cină Epoca spumegă pe șapte co­loane — cu titluri de o savoare pe care­ și d. Take Ionescu o aprecia­ză, în­deajuns : „hoț“, „pușcărie“, „parchet“" etc. — La Roumanie se „ mulțumește, să constate că s’ar pu­tea descoperi oare­care [UNK] nereguli la Ministerul de războiu. Dar cum rămîne atunci documentele d-lui Filipescu ! Ele nu au ajuns să convingă nici măcar pe d. Take Ionescu . Pe cînd d. Filipescu scrie sub proprie semnătură, că vrea să ia „pe hoți de gît“, d. Take Ionescu găsește cu o ironie destul de puțin amabilă, că d. Filipescu ar fi o­­mul cel mai fericit dacă s’ar do­vedi că cele spuse de Epoca sunt false. Această fericire i-a procurat-o d-lui Filipescu prezintarea de do­cumente în coloanele Viitorului și ale noastre... Totuși d. Filipescu, în loc de a se mărturisi că e un om fericit, spumegă mai amarnic voind să ia pe hoți de­ gît... Dar acordul între cei doi fuzio­nați este atît de departe împins, în­cit La Boumanie contestă, cu delicatețe, — mereu cu delicatețe scrie La Boumanie în această ches­tiune — chiar OPORTUNITA­TEA campaniei nesăbuite în ca­re se înd­oiază „activitatea“ d-lui Filipescu. Și scrie La Roumanie : „Chestiunea de a se ști dacă d. N. Filipescu, crezînd sincer într’o rea gestiune, ar fi fost mai bine inspirat dacă s’ar fi prefăcut că nu știe nimic, nu are nimic a face cu situațiunea, așa cum a fost creată astăzi“. Va să zică nu numai că d. Take Ionescu se îndoește de veridicita­tea documentelor confratelui său fuzionist, dar încă se întreabă — cu o tîrzie melancolie — dacă nu ar fi fost mai bine ca d. Filipescu să... fi rămas filosof. La Roumanie ar trebui s-o spu­nă verde cum o spun toți oamenii dezinteresați în campania d-lui Filipescu : — Dacă ar fi tăcut, rămînea... patriot. ANCHETA O AMABILITATE A ZIARULUI „LA ROUMANIE“ H1 DIN ORIENTUL EUROPEAN MENTALITATEA­ EXTRA­EUROPEANA — Burghizia musulmană consideră cinsmatograful calm joc de pervertire a moravurilor — Ne aducem aminte de acele di­­tir ambile elogii pe care un scrii­tor încîntat de orient, le sătjea cu privire la Turci. El se numește Loti, vrăjitorul care a deschis în fața orizontului intelectual euro­pean, lumea japoneză, mirajul Bosforului și misterele lumei In­diane. Pentru P. Loti, Turcii sunt elementul poetic al Europei, sunt factorul pitoresc, care prin felul de a trăi, constitue un contrast ag­reabil fată de rigiditatea lumei europene. Pălăria înaltă și fesul sunt două antiteze și două sim­boluri. Dar nici un artist nu va prefera cilindrul lucios și tare, comodului fes cu ciucuri! Chesti­une de optică și de estetică. Dar dacă facem abstracție de elementul poetic și pitoresc, nu se poate nega faptul că Turcii sunt refractarii culturei europeene. Este interesant a reproduce aci­ cîteva rînduri dintr’un studiu al lui Frideric Madler (publicat în „La revue hebdomadai­re“) din care reese eîtă grije au Turcii ca moravurile europeene, cele mai i­­nofensive, să se introducă la ei. Scena se petrece la Smirna. „Un impresarii­ austriac deschisese un cinema în cartierul turcesc, sunt acum trei ani; autoritatea locală permisese ca Vinerile, să se țină , matineuri rezervate numai dame­lor. Antreprenorul cinematografu­lui obținuse ca doi agenți de po­liție să supravegheze vecinătățile cinematografului, pentru a se e­­vita orice scandal. Filmele erau cercetate de censură; ele repre­zentau, de altfel, subiecte foarte inofensive, unele scene de mici comedii, mici drame,, vederi de europeene , interiorurile ce erau reprezentate acolo se deosibeau fi­rește de cele din casele turcești, mobilele nu erau așezat în același mod ; pe scurt, damele turcoaice se inspirau de ceea ce vedeau pe cinema, și dedeau un alt aranja­ment salonului lor sau diverselor­­ camere, pînă chiar și interiorul camerelor de culoare. Burghezii turci începură să se îngrijească și făcură apel la au­toritățile publice. Ordin fu dat de a se închide sala de cinema. Și damele turcoaice fură pentru tot­deauna lipsite de cinematograf. O singură dată și aceasta cu titlu excepțional, ele fură îngăduite de a asista la o reprezentație de gală, în 1914, dată în folosul Semilunei roșii . Reese din acest simplu fapt, cît de refractari sunt Turcii menta­litate­ europeene. Pentru ei, de ceea ce vine din occident este pu­tred; este nefast; este dăunăto­­r rassei. Evident că această menta­litate nu este cea mai de lăudat, întru­cît progresul este un rezul­tat al schimbului de idei, de mo­ravuri, de concepțiuni între po­poare. Dar spiritul unui popor ră­mîne așa cum este, și el nu se poate schimba după anumite idea­luri sau deziderate. Turcii sunt, cum sunt, ca și Englezii ce um­blă cu pantalonii suflecați jos cînd voiajară în Egipt, pentru că la ei acasă e noroi pe jos ! Numai că Turcii duc prea de­parte spiritul lor conservativ. SEMPER. i VESELE Unde sunt lichelele ?—Ppocupbile în alb și mamelucismul pasiv.­­ Ideile dum­nealor.—Zădărnicia cuvîntului „Epoca“ pretinde că în magis­tratură sunt lichele. Lumea sus­ține că ele sunt în altă parte. Ci­ne ne va cere să precizăm unde? * ♦ * Ilustrul bărbat de stat și de con deî. d. Ionaș, a mai scris un arti­col în „Epoca“ de el­, după ce cu mare greutate îl apărase conul Pătru Grădișteanu, care ne ceru­se să fim mai indulgent­ cu un om ca.... lobul găurit. Să-l ascultăm: „In împrejurări ca cele de fa­tă, procurele în alb nu pot fi pri­mite și mamelucismul pasiv și orb este o adevărată crimă“. Procurele în alb ca procurele în alb, dar ce e cu mamelucismul pasiv? Cine ar putea fi, după d. Ionaș, mamelucismul activ? Mister și... cercei! De cînd colaborează la „Epoca“ d-nii Grigore Filipescu și Ionaș Grădișteanu, pisălogii „Adevăru­lui“ au trecut pe al doilea plan. Declarăm cu mina pe conștiință că preferăm pe Costa Foru, pe Ciurcu, pe Dașcian și pe­­ Vale­riaim ! D. Miile vorbește cu Franța! Săr­acul! Ca mîine o să-l vezi stînd de vorbă cu Maria Stuart, cu Sfîn­­tul Petre și cu Papa de la Roma! • * • D. Basserab Brîncoveanu a spus la Caracal că un guvern ideal tre­bue să împărtășească ideilor dum­necilor. Dar care sunt acelea? Cele de ieri, cele de azi, sau cele de mîine? • * * D. Octavian Goga concurînd pe d. Costa Foru: „In starea asta ciudată de ură militare sufletească îmi razim coatele pe masa de ieri* (ce lucru important!) și mă conving tot mai mult de zădărnicia cuvîntului“. Și noi ne convingem de acelaș lucru cînd citim „Epoca". * • • „Epoca“ pune pe un străin să afirme că „Românii sunt poma­­nagii“. Păi sigur, pomanagiî, lichele, boți... așa ne descrie ziarul d-lui Filipescu in fața străinătății. ...D. Miile trebue să-i fie recu­noscător! * * * Sfaturile „Epoceî“: „N. Red.— D. Iovin întreabă, ce să facă? Să se înarmeze cu un re­volver și cînd va mai fi atacat, să tragă“. Ea poate să tragă și cînd n’o fi atacat. Ce-l împiedică să afirme că a fost atacat de 12 bandiți? W. BEH NEGRU PE ALB Arta și trama Sunt cele două colonade antice, clasice și eterne, care sprijinesc frontul templului vieței noastre a tuturor. * Sunt cele două colonade pe ca­re se sprijnă rațiunea existenței noastre și fără de care viața ar părea un templu, părăsit, năruit de vreme și condamnat să fie șters de pe suprafața pămîntului la cel dinții uragan divin. Dacă arta nu ne pasionează de­opotrivă pe toți îi>t­ichim,b. dra­gostea, așa cum e de înțeleasă de fie­care în parte, formează moti­vul principal al im ituloi sbuciu­­mărilor din viață, fie că ele încep într’o vîrstă timpurie, fie că ele întîrzie pînă ce se prezintă prile­jul și celor mai puțin grăbiți. Amîndouă însă formează resur­sa principală a celor care tălmă­cesc în scris curiozitățile și diferi­tele ipostase ale umanității. Ultima piesă reprezentată de compania dramatică Voiculescu și Bulandra, învederează și mai bi­ne cea ce ne-am propus să reîm­prospătăm și noi în cîteva cu­vinte. „Fluture de noapte“ nu este de­­sigur cea mai bună piesă de tea­tru a lui Bataille, în schimb însă ea­ este una din cele mai impre­sionante, din cele mai conforme adevărului și poate din cele mai suprapuse acelui caz special pe care strămoșii noștri îl formula­seră în fraza „Ars longa, vita brevis“. Subiectul se cunoaște: O fată tî­­nără iubește viața și arta. Și una și alta însă îi sunt dușmane fiind­­că e o boală care nu iartă, a con­­damnat-o să nu se poată folosi de dragoste și să nu poată nici oda­tă desăvîrși în arta ceea ce visele sale plăismuiseră în lumea idealu­lui. De aci desnăd­ejdea, suprema re­semnare și renunțarea și la una sa la alta. In loc să fie a omului care o iubește și pe care îl iubeș­te ea se dă primului venit. Și în loc să continue sculptura ea sfă­­rîmă ultima operă care era poate menită să-i treacă numele la ne­murire. * m • Nu este o dramă obișnuită. Es­te ceva mai mult. Este o trage­die antică aproape, o tragedie în care plutește suflul fatalității de­ care cei vechi se temeau așa de mult și pe care modernii par a fi scoș-o de la ordinea zilei. Și iată cum, în fața neputinței de a statornici aceste două colo­nade, frontonul templului se dă­­rîmăi și viața se stinge ca un lu­cru de nimic, ca ce­va insignifiant ca un biet fluture de noapte ce-șî arde singur aripile la flacărea spre care îl atrăsese neputința de­ a o învinge. Fluturile acesta, a fost d-na Ma­­rioara Voiculescu... Or, alte co­mentarii le credem de prisos. KOH-Y-NOOR. Vărsămintele de aur - H.A. CEC FOLOSESC - In articolul cu titlul „Nevoia de aur în timp de războiu“ — pe care d. I. Th. Aslan îl publică în ultimul număr al revistei „Demo­crația“, ni se dau următoarele in­teresante lămuriri cu privire la folosul vărsămintelor de aur. In teorie pură financiară, este evident că fiecare bilet pe care-l emite o bancă de emisiune, repre­zintă aur și ori­cine are dreptul să se prezinte la Bancă și să ceară ca biletul lui să fie plătit în aur Prin urmare în pivnițile Băncii ar trebui să fie atîta aur cît re­prezintă valoarea biletelor de ban­că puse în circulațiune. In prac­tică însă cum nu se prezintă de­odată toți cari posedă bilete de bancă să le preschimbe în aur, de aceea s-a admis ca rezerva meta­lică în aur să fie numai de 40 la­­ sută din valoarea biletelor emise, putîndu-se reduce în cazul excep­tional la 33 la sută. Aceasta este o măsură convențională admisă în toate țările, fără ca printre a­­ceasta să înceteze de a fi conside­rate ca foarte solide băncile de e­­misiune cari se conformează aces­tui principiu. Prin urmare nu poa­te fi nici un pericol dacă s’ar ad­mite ca la un moment dat stocul de aur al Băncii să fie mărit cu monete de aur lingouri pe cari Banca ar fi obligată după un timp oare­care să le restitue, din mo­mentul ce odată cu restituirea a­­celui aur se retrage din circulați­­une bilete de bancă cari au fost emise pentru dînsele. Am convingerea că după acest războiu, se vor face multe prefa­ceri pe terenul economic, și una din aceste prefaceri va fi și aceea de a se da o altă bază solidității biletului de bancă, de­cît acea de­curgând din o anumită rezervă metalică convențională în aur, ca­re trebue să fie în pivnițele Băn­cii pentru a garanta soliditatea biletului de bancă. Astăzi însă cînd rezerva meta­­lică în a­b­­servă la măsurarea pu­­terei de emisiune a unei bănci, trebue ca prin toate mijloacele să facem să intre cît mai mult aur la bancă și de aceea toți cari po­sedă aur, ori de cît de puțin ar fi, fac un act patriotic de a nu-1 ține ascuns, ci să se ducă la bancă și să-l preschimbe în bilete, pu mo­dul acesta nu îndeplinesc numai o datorie patriotică, dar fac și un act de conservare și întărire a țărei, căci îi dă putința de a continua cheltuelile pentru înar­marea ei. Nu trebue să uităm că în trecu­tul nostru istoric avem exemple cînd Doamnele și Domnițele dă­ruiau giuvaericalele lor pentru a se continua războaiele, sau pentru a se termina clădiri de biserici. Dacă asemenea acte de dărnicie­­ nu se cer de la generați­unea de astăzi,­­ se poate însă cere să nu împingă egoismul pînă acolo, iu cît să stea indiferentă la un apel pe care-l face Statul de a-i da un mic ajutor cînd poate să-l dea. Toți caii au aur să-l verse Ban­­cei Naționale, căci nu-l dau ban­cei, ci Statului. Pînă acum Banca Națională a acordat Statului un împrumut de 300 miloane, și din această sumă Statul a primit deja 269 milioane, mai rămîn numai 31 milioane și prin urmare în curând suma de 300 milioane va fi întreagă epui­zată. Nu este clar exclusă posibi­litatea ca Statul să ceară Băncei un nou împrumut de 100 milioane, și pentru ca Banca să-l poate a­­corda, are nevoe de aur, căci re­zerva metalică în aur trebue să reprezinte cel puțin a treia parte din suma biletelor emise.­­ Astăzi emisiunea biletelor de bancă a ajuns la 743 milioane, dar mîine cînd se va cere încă 100 mi­lioane va trebui ca stocul de aur să fie mai mare, de aceea publi­cul trebue să se grăbească ca să dea putința Băncei să satisfacă nevoile Statului. Fiindcă toți tre­bue să facă sacrificii, am credin­ța că, precum acționarii Băncei au consimțit să reducă dobînda de 4 la sută la 3 la sută la împrumu­tul de 300 milioane, tot asemenea cînd Statul va avea nevoe încă de 100 milioane, acționarii Băncei vor consimți să vină în ajutorul Statului reducînd dobînda la în­treg împrumutul de 400 milioane la 2 jum. sau chiar 2 la sută, ast­fel ca Statul să nu plătească in realitate de­cît o dobîndă de 1.40 la sută, căci din dobînda de 8 mi­lioane, ar reveni Statului 2.400.000 lei, care reprezintă beneficiul Sta­tului 30 la sută în operațiunile Băncei, și cu modul acesta dobîn­­da efectivă pe care ar plăti-o Sta­tul nu ar fi nici de 1 jum. la sută. PE FRONTUL DE VEST Vărsați aurul vostru la Banca Națională In vremurile grele ce străbatem astăzi, prevederea și prudența tre­bue să fie primele noastre datorii, împrejurările politice al­e războ­iului mondial au provocat izola­rea noastră comercială, ceea ce a avut o influență covîrșitoare asu­pra întregei noastre act­ivități e­­conomice. Nu am avut libertatea de a vinde produsele pămîntului nostru, nici nu am putut cumpă­ra din acele articole ce nu ne pu­teau face în țară. Stînjenirea co­mercială a avut în mod fatal o a­­dîncă influență asupra organiză­­rei noastre financiare. Mai tot, producătorii, neputînd să-și valo­rifice produsele lor, au recurs la ajutorul institutelor de credit pen­tru a căpăta mijloacele de exploa­tare necesare pentru întreprinde­rile lor. Astfel agricultorii, pen­tru a nu aminti de­cit de o sin­gură categorie de producători, au angajat recoltele lor diferitelor bănci, pentru a putea avea capi­talul rulant necesar noilor munci agricole. Toate institutele noastre de cre­dit în frunte cu Banca Națională a României au deschis în acest scop credite speciale pentru agri­cultori. De asemenea Casele de împrumut pe gaj au ajutorat mult agricultorii, negustori și indust­­ri­­așii noștri, acordându-le credi­tele necesare. Dar toate aceste sporiri de cre­dite ale băncilor este și ale Caselor de împrumut pe gaj aduceau cu sine o fatală sporire a biletelor de banca pusie în circulație de Banca Națională a României. Institutul nostru de emisiune, in dorința de a ajuta ci­ mai efectiv toate ra­murile noastre de producție și-a sporit circulația sa de bilete, pen­tru a putea pune astfel la dispo­ziția băncilor de credit, numera­rul de care au nevoe. Este destul să amintim, că de unde la 1 Iulie 1914 circu­lația biletelor de ban­­căe se urca la 414 milioane lei, la 3 Octombrie 1915 ea se urca la 743 milioane lei, ceea ce înseamnă un spor de pes­te 300 milioane lei. Această sporire a circulației bi­letelor a provocat micșorarea pro­porției acoperite­ metalice. Stocul nostru de aur, deși a înregistrat creșteri însemnate și anume de la 210 milioane lei, cit era la 5 Iulie 1914, la aproape 283 milioane lei, cît era la 30 Octombrie 1915, nu va permite în viitor o sporire prea mare a emisiune­ de bilete, așa că Banca Națională a Româ­niei nu va mai avea putința de a da producătorilor tot sprijinul de care vor avea nevoe. Dacă Banca Națională a României capătă noul resurse, ea va putea s­ă-și măreas­­că mai departe (emisiunea de bi­lete) și cu aceasta poate să pună la dispoziția agriculturei, indus­triei și comerțului noul mijloacec financiare. Citind exemple din alte țări, ziarele noastre au făcut apel la toțî locuitorii tărei, înd­emnîndu-i să depună la ghișeurile Băncei, aurul de care dispun, în schimbul căruia va căpăta o valoare egală în bancnote. Unei tezaurări nefo­lositoare a metalului prețios se pa­­de - a se preferi în aceste vremuri grele prin care trecem, depunerea lui imediată la institutul nostru, d­e emisiune, unde poate căpăta o întrebuințare de folos general. Primele vărsăminte de aur făcute pînă acum la Banca Națională a României, îndreptățesc speranțele inițiatorilor acestei mișcări. Credem însă că rezultatele de pînă acum nu sunt de­cît niște în­ceputuri modeste și că înțelegerea nevoilor momentului și patriotis­mul dezinteresat vor continua să se manifesteze prin noul și impor­tante vărsăminte. Grecia cumpără cereale în 1$d­9*ria — Un comentariu al zia­­rului Echo de Bulgarie a­­supra raporturilor greco­­bulgare —­ ­ Sofia, 21 Octombrie. — Comen­­tînd contractul încheiat între co­mitetul de prevedere socială și co­­misiunea de funcționari elenici, conform căruia Grecia va primi o mie de vagoane de cereale a căror expediere­ va începe la 20 de zile după iscălirea contractului, Echo de Bulgarie s­crie : Faptul că gu­vernul din Atena i se adresează la Sofia pentru a primi merindele a căror lipsă se simte puternic din cauza condițiunilor nesuferite ce flota Înțelegerii creată în Medite­­rana, constitue prin el însuși probă de raporturile de încredere a ce există între cele două capitale. Primirea grăbită ce propunerea greacă a găsit în cercurile noas­tre diriginte arată la rîndu-i că cele mai bune dispozițiuni, trebue să constatăm, există nu numai în cercurile politice dar — și aceas­ta nu este fără importanță — în opiniunea publică. Ziua în care Grecia, conștientă de situațiunea ei și de marile interese ale viito­rului ei și-a precizat atitudinea în conflictul sîrbo-bul­gar, relațiunile dintre Atena și Sofia au intrat pe calea ce nici­odată n’ar fi trebuit să părăsească. Fără mari sforțări ele vor continua a­ se desvolta spre un acord sincer și durabil de­oare­ce suprafețele de frecare dintre cele două țări sunt neînsemnate. Rivalitatea greco-bulgară nu mai are motive serioase de a fi­­ ea es­­te făcută acum mai mult din pre­judecăți de­cît de o opunere reală, între interese. Cele două rase au certurile lor naționale și cu regu­lar­ea oare­căror cestiuni rămase în dispensiune nu le va mai ră­mânea de­cît a cultiva relațiuni de bună vecinătate. Pe terenul e­­conomic ambele popoare se com­­plectează în mod fericit și, în era de muncă pacinică ce va deschide în Europa această colosală lichi­dare care este războiul actual, gre­cii și bulgarii vor putea deveni un factor puternic. Logica lucrurilor care regulează în definitiv rapor­turile dintre națiuni, impune gre­cilor și bulgarilor lichidarea com­­plectă a trecutului și strînsă uni­re pe viitor. (Agenția bulgară).

Next