Rondul, septembrie 1998 (Anul 6, nr. 1608-1633)

1998-09-01 / nr. 1608

Rata șomajului a scăzut în luna iulie Rata șomajului a fost, în luna iulie, de 8,7 la sută, în scădere fa­ță de luna iunie, când a fost de 8,8 la sută, informează Comisia Na­țională pentru Statistică. Tendința de scădere a numă­rului de șomeri, constatată înce­pând cu luna februarie, se dato­rează reducerii numărului per­soanelor aflate în plată la oficiile forței de muncă și care benefi­ciază de ajutor de șomaj și de a­­jutor de integrare profesională. La sfârșitul lunii iulie, numărul șomerilor înregistrați era de 871.000 persoane, mai mic cu 12.900 persoane față de luna pre­cedentă. La aceeași dată, femeile reprezentau 48,6 la sută din nu­mărul total de șomeri înregis­trați, menținându-se aproximativ aceeași proporție ca în luna pre­cedentă (48,5 la sută). Județele în care șomajul a fost mai pronunțat sunt Vaslui (15,2 la sută), Neamț (14,9 la sută), Vâlcea (13,8 la su­tă), Suceava (12,7 la sută), Boto­șani (12,6 la sută), Brăila (12,2 la sută). Cea mai scăzută rată a șo­majului s-a înregistrat în județul Satu-Mare (4,2 la sută), iar în Bu­curești rata șomajului a fost de 4,4 la sută. Deși numărul șome­rilor a scăzut față de luna iunie, numărul locurilor de muncă ră­mase neocupate a fost cu 3.500 mai mare decât cel din luna prece­dentă. ZIAR EDITAT DE SOCIETATEA "NOBLESSE' s.r.l. Redactor șef: DORIN TEODORESCU Publicist comentator: RADU SCUTEA Secretar general de redacție: CLAUDIA STANCIU Până la 15 octombrie Chiriașii trebuie să-și renoveze casele în baza programului de revitalizare a centrului istoric al orașului și de în­treținere a fațadelor clădirilor, cu altă destinație decât cea de locuință. Primă­ria Municipiului Sibiu anunță chiriașii care dețin spații și cărora li se prelungesc contractele de închiriere, conform H.C.L. 122/1998, propusă de primarul municipiului Sibiu, avocat Dan Con­­durat, că termenul limită de executare a lucrărilor de zugrăvire a fațadelor, de vopsirea tâmplăriei și de reparație a jgheaburilor și burlanelor în care func­ționează este 15 octombrie 1998. In ca­zul nerespectării clauzei, administrato­rul imobilelor va trece la execuția lu­crărilor pe cheltuiala chiriașilor. Facem precizarea că prezentul act adi­țional constituie titlu executoriu. Primar, av. Dan CONDURAT marți, 1 septembrie 1998 pag. 2 Președintele Emil Constantinescu crede că: "Litigiile" dintre ortodocșii și IT W greco-catolicii români nu sunt grave Președintele Emil Constan­tinescu a declarat, duminică seara, după deschiderea oficia­lă a celei de a XII-a Reuniuni Internaționale “Oameni și Re­ligii”, că litigiile dintre orto­docșii și greco-catolicii români nu sunt grave. în sprijinul aces­tei afirmații, președintele Con­stantinescu a amintit faptul că, la Florești, în județul Cluj, se construiește o biserică greco­­catolică, cu sprijinul tuturor locuitorilor comunei, în majo­ritate ortodocși. Sef secție eveniment: RADU ANDRONE Sef secție social: MARIUS CONSTANTIN Reporteri: MARIUS GHEOR­­GHIU, ADINA IRIMESCU,STE­LUȚA POP, CRINA RODEANU, CIPRIAN SAVA, IOAN-LIVIU PIETRARU Secretariat de redacție: IOAN RODEAN Fotoreporter: DORU TOLCIU Sef subredactie București: MARIANA STĂNESCU Calculatoare: LIVIU BREZA, LIVIU CATALAN HELMUTH DIESING Corectură:SILVIA MIHALACHE Responsabil de număr: Marius GHEORGHIUL ADRESA: Sibiu str. Nicolae Bălcescu nr. 12 Tel. 069/210464 069/218133 Fax. Publicitate: 069/210102 069/218160 Tehnoredactare computerizată­ și tiparul executate de: V............ A A Noblesse .......................y Responsabilitatea asupra veridicității articolelor aparține în exclusivitate _________autorilor.________ dialog Serviciul gsei­ pentru tine prezintă Vineri, 4 septembrie 1593, ara­b­i, la Casa de Cultură - Sibiu Fii pe fază! Pe 4 septembrie, orele 1900, la Casa de Cultură, pentru prima oară în orașul tău un spectacol unic, un show publicitar de senzație, o nebunie importată din Franța, numai pentru tine. Devorează publicitate împreună cu iubita, cu secretara, cu departamentul de marketing... SPONSORI — as PAGINI AURII GOLDEN PAGES Transilvania J­urnal M­ivmatn* RADIO corner Sibiu 91,8 F Ű Organizator: Grupul de Presă Transilvania Expres Biletele se găsesc la Casa d­e Cultură — Sibiu Remaniere după rectificarea bugetului Liderul PNȚCD, Ion Diaco­­nescu, a declarat, ieri, că res­tructurarea Guvernului inclu­de și remanierea unor miniștri. Diaconescu a precizat că res­tructurarea nu va modifica al­goritmul coaliției. El consideră că această restructurare trebuie făcută după rectificarea actua­lului buget și înaintea noului buget. Guvernul nou trebuie să adopte noul buget, a spus Dia­conescu, în opinia liderului PNȚCD, restructurarea Exe­cutivului va necesita câteva săp­tămâni de discuții și negocieri, care vor întârzia reforma. Salariul mediu nominal net pe economie a fost, în luna iulie, de aproape 1.100.000 lei Câștigul salarial mediu nomi­nal net pe economie, în luna iulie, a fost de 1.098.549 lei, în creștere cu 5,6 la sută față de lu­na iunie, informează Comisia Națională pentru Statistică. Câș­tigul salarial mediu nominal brut pe economie, în luna iulie, a fost de 1.402.909 lei. Raportul dintre indicele câștigului sala­rial mediu nominal net și indice­le prețurilor de consum (n.r. care indică puterea de cumpă­rare) a fost de 104,2 la sută față de luna precedentă și de 61,3 la sută comparativ cu luna octom­brie 1990. Carnetul zilei S-au născut: Grozav Maria Dinca Simona Mihaela Prunar Ana Maria Brodescu Delia Bianca Rusu Andrei Au decedat: Rădulescu Dragoș, 39 ani Roșu Virgil, 56 ani Răducanu Gheorghe, 49 ani CALENDAR RELIGIOS Ortodox: Cv. Simeon Stâlpnicul. încep. An. Nou Bisericesc. Greco-catolic:­­ Cuv. Simeon Stâlpnicul. A începutul Anului Nou Bisericesc. Romano-catolic: Sf. Egidiu, abate. Evanghelic: Ute. A

Next